Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea rusu simion. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea rusu simion. Sortați după dată Afișați toate postările

duminică, 22 aprilie 2018

Biserica Baptistă Cuceu, acestea sunt numele



Nu uita, luna august se apropie și cu ea serbarea de 100 de ani a Bisericii. Programează-te și să fii prezent. La  200 de ani de la înființarea Bisericii, nu vom mai fi aici.
Dumnezeu m-a ajutat să finalizez lista cu numele  celor ce au fost și sunt membrii în Biserică.
Biserica Baptistă din Cuceu s-a înființat prin venirea fratelui Alexa Pop din America, în anul 1917. De atunci și până azi, Domnul a adăugat la fratele  318 alți frați. Mai jos puteți verifica numele și să-mi comunicați dacă este greșit undeva sau nu vă regăsiți în listă.
Acest demers mă va ajuta ca în carte să apară numele corect, dar și toate numele, fără ca eu să fi omis din greșeală sau să nu fie scris în registru.
Dumnezeul dragostei să ne însuflețească cu o inimă și un gând în a-L proslăvi pentru lucrarea Lui minunată.



Botezurile Bisericii pe ani

1916

Pop Alexa, Mesaroș Aurica.                   

1918

Mărcuș Alexandru.  

1921

Mesaroș Vasile.  

1922

Cojan Vasile, Cojan Maria,  Bălănean Gheorghe, Bălănean  Gastia, Mureșan Floarea, Maghear Lucreția.

1923

Pop Floare, Boeș Alexandru, Boeș Ludovica, Cojan Ioan, Bălănean Ioan, Bălănean Aurica   Ghiurco Gastia.        

1924

Mărcuș Floarea, Bălănean Ștefan, Mărcuș Ioan I. 

1925

Meciu Gheorghe.  

1926

Mărcuș Cristina, Maghear Ana.

1927

Cojan Clarița, Bălănean Valeria,

1928

Mărcuș Ludovica, Fechete Veronica.

1929

But Părasca.

1930

But Mihai, Mocan Clarița, Cimpoeș Ana.

1931

Fechete Ioan.

1932

Bălănean Ludovica,   Cojan Floarea, Chendea Livia, Păcurar Vasile, Păcurar Maria, Rus Alexa.

1933

Crișan Rachița.

1934   

            Meciu Domnița, Boeș Gavril,    Cojan Gheorghe,  Cojan Dumitru, Cojan Aurica,  Cojan Florica, Cojan Valeria, Fechete Gheorghe, Fechete Ludovica, Cimpoeș Vasile, Cimpoeș Catița, Pop Florica.                                                                     

1935

Bălănean Vasile, Bălănean Maria, Păcurar Sofia.

1936

Cupșa Ana, Mărcuș Florica, Mureșan Ludovica, Oniț Ana, Rus Floare.

1938

Maghear Ioan, Hideg Maria, Hideg Mădălina, Țicovan Ana, Cojan Gheorghe, Rus Anica.

1940

Boeș Ioan.

1942

Ghiurco Vasile, Ghiurco Clarița, Marcuș Ioan II, Marcuș Florica,  Mesaroș Maria.

1943

Câțcăuan Ana.

1944

Bălănean Aurica, Bălănean Vasile.

1945

Fechete Catița, Marcuș Veta, Marcuș Maria, Vulcan Victoria.

1946

Mărcuș Gheorghe, Rus Traian, Mesaroș Ioan,Boeș Ioan,  Boeș Aurica, Câțcăuan Florica, Ghiurco Gheorghe, Ghiurco Maria, Păcurar Mihai, Pop Aurica, Titișan Florica.

1947

Păcurar Floarea, Mesaroș Gavril, Mărcuș Ioan III, Mureșan Ana.

1948

Rus Maria, Bălănean Vasile, Pop Vasile, Titișan Gheorghe, Cupșa Ana, Fechete Alexa, Copos Maria, Copos Ana, Filip Aurica, Rusu Simion.

1949

Ardelean Aurica, Cojan Veturia, Marcuș Viorica, Marcuș Florica, Petrușan Clarița, Șerban Catița, Vulcan Vasile, Hideg Maria.

1950

Ardelean Ambroziu, Petrușan  Vasile, Crișan Ludovica, Mureșan Floarea, Rus Maria, Rus Onița, Rus  Domnița , Suciu Marica, Suciu Catița, Hideg Alexandru, Peștean Vasile, Câțcăuan Vasile.

1951

Hideg Maria, Cherecheș  Vasile, Rus Vasile, Bălănean Liviu, Bălănean Avram, Cojan Ionatan, Ghiurco Irina, Drăgan Maria, Câțcăuan Alexandru, Câțcăuan Ana, Bălănean Livia.

1952

Bălănean Aurica, Rusu Maria, Cojan Absalom, Drăgan Ioan, Mureșan Ileana,  Rus Lenuța, Rus Lucreția, Mureșan Ștefan, Oniț Fabian, Cătană Clarița, Mihai Floarea, Pop Ioan.

1953

Mesaroș Elisabeta, Hideg Vasile, Maghear Petru, Rus Ioan, But Valer, Cojan Livia, Orțanu Gheorghe, Noja Estera, Pop Viorica, Pop Gheorghe, Mărcuș Ioan (a Veti), Drăgan Traian, Drăgan Estera, Drăgan Floarea, Hrișcan Gherasim, Mureșan Aurelia, Peștean Ana,  Mocan Ioan, Mocan Clarița, Cherecheș Clarița, Taloș Aurica, Lucaci Alexandru, Drăgan Ruben.

1954

Mureșan Vasile, Boeș Gheorghe, Boeș Valeria, Noja Vasile.

1955

Rus Traian, Rus Viruca, Mureșan Alexandru, Ghiurco Traian , Hideg Valeria, Crișan Lucreția, Ghiurco Valeria, Rus Maria, Oniț Livia.

1956

Peștean Traian, Filip Maria, Zaharia Aurel,  Opriș Alexa,  Zaharia Maria, Opriș Maria, Maghear Aurica, Mureșan Valeria, Mureșan Clarița , Mărcuș Emilia.

1957

Mărcuș Beniamin, Hideg Ghiorghe, Mureșan Octavian, Noja Augustin, Noja Ana, Mărcuș Gheorghe, Cojan Ioan, Răcoare Valeria, Rus Valeria, Iștoan Ioan, Siciu Viorica, Siciu Lenuța, Păcurar Nelu.

1958

Păcurar Iosif, Mărcuș Cornel, Pop Ioan, Pop Aurica, Crișan Vasile, Vulcan Ioan, Ghiurco Livia, Boeș Floarea, Hideg Maria.

1963

Ghiurco Maria.

1967

Ghiurco Ambroziu, Ghiurco Viorica, Câțcăuan Traian, Maghear Lucreția, Opriș Maria, Mureșan Liviu.

1969

Bălănean Floare, Pop Maria.

1960

Cojan Aurica.

1970

Mureșan Aurelia, Hideg Livia, Cupșa Ioan, Pop Ludovica, Câțcăuan Gheorghe.

1971

Câțcăuan Gheorghe, Cojan Gherasim, Cojan Florica, Pop Viorica, Zaharia Vasile.

1972

Pop Ioan.

1973

Rus Livia, Poptelecan Valer, Câțcăuan Petru.

1974

Cherecheș Aurelia.

1975

Cupșa Viorica, Ardelean Maria, Ardelean Floare,  Pop Rodica, Cojan Ionatan, Mureșan Cornel.

1976

Poptelecan Clara, Oniț Gheorghe, Copos Gheorghe, Mureșan Lidia, Mureșan Avram, Ardelean Aurelia.

1977

Suciu Aurelia, Marinca Marioara, Marinca Ioan.

1978

Mureșan Traian, Maghear Viorica, Dani Cornel, Bălănean Ioan.

1979

Mureșan Elvira, Filip Anica.

1980

Pop Viorica, Câțcăuan Gheorghe, Oniț Cornel, Cherecheș Lidia.

1981

Iștoan Susana, Cojan Floare, Pop Aurica, Pop Vasile, Cherecheș Dorina, But Dănuța.

1982

Mureșan Lidia, Crișan Gheorghe.

1983

Pop Gheorghe, Mureșan Ștefan, Bălănean Mircea, Oniț Delia, Tămășan Nastasia.

1984

Ghiurco Delia

1985

Suciu Mariana.

1986

Pop Marin, Cupșa Monica, Pop Maria, Mureșan Mircea, Titișan Lucreția.

1987

Mureșan Dorina.

1988

Hrișcan Viorica, Titișan Dina.

1989

Maghear Alexandru.

1990

Cupșa Lidia, But Mihai, Mureșan Clarița,

1991

Ghiurco  Salonica, Titișan Florin, Pop Ioan, Mureșan Radu, Pop Vasile.

1992

Pop Lucian, Cupșa Ioan, Pop Cornel, Opriș Silvia, Filip Viorica.

1994

Maghiar Fabian.

1995

Ghiurco Simona, Câțcăoan Rozalia, Heteș Alina.

1997

Câțcăoan Ioan, Hrișcan Carolina, Cojan Marioara.

1998

Heteș Livia, Câțcăuan Dorica, Maghear Anuța, Heteș Ana, Păcurar Dorina, Mureșan Anca, Maghear Nadia.

1999

Opriș Ioan, Câțcăuan Traian, Păcurar Sorin.

2017

Herțe Steliana.



vineri, 19 martie 2021

Istoricul Biserici Baptiste din Seini, de Vasile Bel

 

Începutul mișcării baptiste în Seini

În regiunea Sătmar, misiunea baptistă a debutat în urma activității pionierilor Sándor Szabó, din Săcuieni, și Ádam Szűcs, predicator cercual din Vámospércs. Primul membru fondator a fost botezat la 24 septembrie 1904, de Ádam Szűcs. La 2 decembrie 1902, al doilea membru a fost botezat de Sándor Szabó, la Satu Mare. Odată cu stabilirea aici a colportorului de Biblii, Lőrinc Csordás și cu un nou botez, în 1912, s-a înființat adunarea din Satu Mare.

Lőrinc Csordás a intrat în lucrarea Domnului în jurul anului 1910, ca vânzător de Biblii, fiind prezent apoi la aproape toate înființările de biserici în zonele Valea Eriului și Sătmar. Astfel s-au înființat bisericile din Satu Mare), Berveni, Csenger, Boghiș, Szerdahely, Ghenci, Sanislău, Andrid, Bărsău de Sus, Tășnad.

Biserica Creștină Baptistă Maghiară

În Seini credința baptistă a venit prin fratele Botnar Béla care a fost plecat în America. Acolo vine în contact cu baptiștii, cu bisericile lor și constată că în programele,  în cadrul serviciilor divine ale acestora, Biblia are un rol mult mai deosebit și mult mai important decât în alte biserici. Se hotărăşte să citească Biblia, să frecventeze biserica baptistă și Domnul îi schimbă gândurile şi inima, așa că decide, să pună în aplicare ceea



ce a citit și se botează, după cum scrie că au făcut apostolii în vremea lor. Se reîntoarce acasă, la Seini,  în anul 1908 un an de referință pentru biserica Baptistă. Fratele proaspăt reîntors pe meleagurile natale a început a povesti în familie, vecinilor, tuturor oamenilor, despre noua lui credință și în anul 1909 are deja 3  suflete care primesc credința în Dumnezeu și se botează. Acestea sunt: Ari Borișka, Țopa Tereza Iulișka și Barta Imbre. Cu aceste 4 nume s-a format prima Biserică Creștină Baptistă de limbă maghiară din Seini.

În anul 1912 erau câteva suflete care voiau să facă pasul întoarcerii spre Dumnezeu. Acestea sunt Nagy Mihai cu soția Erjo și Naghi Iuliana. Ei sunt botezați de către fratele Adam Szucs venit din Ungaria.

Fratele Barta Imbre a donat o parte din casa lui situată pe strada Intre Seinel, grupului de credincioși baptiști pentru a le servi ca loc de adunare.  În conformitate cu legislația Ungară aprobată de Onoratul Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice din Regiunea Ungară în baza articolului XLII și 7 din 1895 prin Ord. nr. 77092 la  2 noiembrie 1905 și publicat în Gazeta Oficială pentru a primi autorizaţie de funcţionare, bisericile baptiste trebuiau să aibă casă de rugăciune proprie sau în chirie.  În anii următori Biserica Creștină Baptistă de limbă Maghiară crește și se dezvoltă dar într-o măsură mai mică, fiind trecută cu vederea de către istoricii maghiari, acesta credem că este şi motivul pentru care avem puţine date referitoare la destinul ei în decursul anilor.

Ca şi lucrători vrednici îi amintim pe următorii frați: Adam Szucs, Farkaș Iosif, Covacs Lajos, Nagy Lajos și Blaj Andrei. Acești frați lucrători erau din zona Oradea, Valea lui Mihai și Satu Mare, ei lucrând mai mult printre cei de naționalitate maghiară.

Ádám Szűcs s-a născut la 31 decembrie 1877, la Șepreuș, într-o familie de țărani. S-a convertit în urma activității de misionariat începute de János Lajos, în județul Arad. A fost botezat de Mihai Cornea, la 7 septembrie 1897, în localitatea Marca. S-a format de tânăr în lucrarea spirituală de pionierat, ca ucenic al lui János Lajos. A predicat Cuvântul Domnului în zona localității Ineu, atât în română cât și-n maghiară. În anul 1900 a fost ordinat ca predicator al cercului Cermei, unde a activat cu rezultate deosebite, în ciuda persecuțiilor. De aici a fost chemat, în 1911, în cercul Vámospércs. Cercul în care a lucrat timp de 10 ani (1911-1921), se întindea până în Sătmar. Între 1912-1919  a vizitat adunarea din Satu Mare și cercul sătmărean, care atunci se forma. După împărțirea de la Trianon, a rămas la Vámospércs (în Ungaria), unde, în 1921, la 44 de ani, și-a încheiat alergarea pe acest pământ.

Nagy Lajos a lucrat în zona Satu Mare, Seini, Baia Mare și împrejurimi între anii 1921 – 1924.

La recensământul din anul 1930 numărul baptiștilor era 30 de persoane iar la cel făcut sub ocupația maghiară din 1941 comunitatea baptistă număra 35 de membri.

În anul 1959 erau doar 11 membri și 2 aparținători.  După cum putem vedea, numărul membrilor din biserica maghiară scade, pentru că unii frați se alipesc baptiștilor români.

În anul 1960 biserica număra 11 membri și avea diacon ales pe Nagy Alexandru.

Dintr-un registru al Arhivelor Naționale din Baia Mare în care este ţinută evidența pastorilor români și maghiari din zona noastră, aflăm că la data de 7 noiembrie 1961, Biserica Baptistă Maghiară nu era arondată la nici un păstor din zonă. Fratele Szilagy Anton locuia în Valea lui Mihai și venea până la Carei și Satu Mare, iar fratele Budai Ludovic locuia în Baia Mare și deservea Bisericile Baptiste Maghiare din: Baia Mare II, Coltău și Orașul Nou.  Acestea din urmă sunt ultimele date pe care le avem, treptat, treptat biserica maghiară  dizolvându-se, până în zilele noastre, în anul 2020, când aceasta nu mai există. Mulțumim Domnului şi fraţilor maghiari, care au aprins lumina Evangheliei în această localitate frumoasă, în care arde în continuare cu îndrăzneală, făclia credinţei .

 

Biserica Creștină Baptistă Română



Biserica Creștină Baptistă din Râturile Medieșului Aurit, județul Satu Mare, a fost înființată în anul 1924, cea din Apa în anul 1929 iar din anul 1930 au avut locaș de închinare,  alte biserici ce s-au înființat înaintea Seiniului.

Într-o scrisoare pe care o trimite fratele Nicolae Miclăuș președintele Comunității Baptiste Satu Mare către Secretarului General al Uniunii, Ioan Cocuț, printre altele spune: „Am fost într-o comună, Seini, și am organizat o biserică, cred că ați primit ceva din partea lor. Au aparținut la Arad, calea Bihor 13, acum aparțin de Uniune”.  Ceea ce spune Nicolae Miclăuș, este că baptiștii români din Seini prin intermediul fratelui Vaida Ioan, au făcut cerere de recunoaștere înainte de anul 1935, pentru că atunci Uniunea a  fost divizată și Uniunea Veche a avut sediul la Arad iar în anul 1935 s-au reunit cele două Uniuni la un Congres.

Într-un alt document datat anul 1938 din dosarul 39, fără nicio altă dată pe el, dar semnat de către Nicolae Miclăuș, este menţionat faptul că, fratele Vaida Ioan este lucrător neordinat la Seini. Un alt indiciu care certifică că Biserica Creștină Baptistă de limbă română s-a înființat în jurul anului 1935 este şi faptul că, fratele Vaida Ioan trimite la Uniune în anul 1938  suma de 50 de lei contribuția pentru Uniune.

Biserica Creștină Baptistă Română din Seini primește Autorizația de funcționare în ziua de 19 martie 1938 având ca lucrător în biserică pe fratele Vaida Ioan. Sora Margareta Pustai, fiica fratelui Vaida, care locuiește la Baia Mare mi-a relatat că tatăl dânsei era foarte activ și predica Evenghelia atât la Seini, dar și în bisericile din jur până la Oarța de Sus și în toată zona aceea.

Fratele Vaida Ioan s-a născut în anul 1894 în Seini. Fiind recrutat a fost trimis să-şi facă stagiul militar în Timișoara, unde aude Cuvântul lui Dumnezeu,  îl primește în inimă cu bucurie și este botezat de fratele Bordaș Ștefan în anul 1921. Revenind acasă, în localitatea Seini se alătură Bisericii Creștine Baptiste de limbă Maghiară din Seini. În anul 1923 se căsătorește cu sora Nagy Iuliana, formând o familie mixtă româno-maghiară. Fratele a lucrat la Fabrica de drojdie din Seini.

Anul 1945 este cel din care începem să avem tot mai multe informații. În ziua de 17 septembrie 1945 se botează Maria Murg, botezul fiind oficiat de către fratele Miclăuș Nicolae. Mama surorii, Floare Muscan, este şi ea cercetată de Cuvântul Domnului, frecventează adunarea micului grup de baptiști și se hotărăște să-L urmeze pe Domnul Isus, încheind un legământ în apa botezului. În ziua de 20 august 1947 este botezată în localitatea Ardud, județul Satu Mare, de către fratele Miclăuș Nicolae. A făcut parte din membrii fondatori ai Bisericii Creștine Baptiste din Seini.

Din anul 1947 datează primele cifre statistice găsite în diferite arhive. În acest an Biserica era compusă dintr-un număr de 15 membri botezați.

Situația statistică pe anul 1948 era următoarea: la data de 10 iulie 1948 Biserica avea 8 membri, pe parcursul anului s-au mai adăugat 2 prin botez, 2 frați au venit cu bilet membral și încă 2 frați din alte localități. La 31 decembrie au fost 14 membri, 5 aparținători, în total 19 persoane. Botezul s-a ținut în ziua de 18 iulie 1948 și a fost oficiat de către fratele Miclăuș Nicolae.

Un alt botez a avut loc în ziua de 18 iulie 1948 la râul Someș, unde s-au botezat 11 suflete. Botezul a fost oficiat de acelaşi frate, Nicolae Miclăuș. Programul a fost împodobit de tineretul din Seini dar și  de cel venit din zonă.

Dintr-un tabel întocmit în ziua de 13 februarie 1949, de fratele Nicolae Miclăuș, președintele Comunității Baptiste Satu Mare și secretarul, Galic Goloman,  rezultă următoarele date pentru Biserica Creștină Baptistă din Seini, județul Satu Mare: Biserica avea un număr de 14 membri și 5 aparținători, adică copii sau prieteni și fratele Vaida Ioan era președintele bisericii. Biserica se aduna într-un locaș închiriat.

În anul 1952 Biserica avea ca păstor pe fratele Costin Mihai din Baia Mare.

În anul 1954 biserica avea 20 de membri iar ca şi  păstor pe fratele Ghiță Alexandru, păstor regional care avea în păstorire un cerc foarte extins. Pentru organele de stat fratele Ghiță era: „De origine muncitorească, atașat, loial, sprijinește acțiunile de Stat și locale”.

În anul 1957 Biserica Creștină Baptistă din Seini avea 27  de membri conform unei statistici făcută de Uniunea Baptistă din România.

La data de 1 ianuarie 1959 biserica avea un număr de 22 membri botezați și 16 aparținători, adică copii și prieteni care frecventau biserica.

În anul 1960 comitetul era compus din 6 persoane, printre care și o femeie, sora Murgu Maria ca membru, iar biserica avea 29 de membri.

Într-un registru de la Arhivele Naționale din Baia Mare, care ţinea evidența pastorilor români și maghiari, situația la la data de 7 noiembrie 1961 în Seini se prezenta în felul următor: Miclăuș Nicolae era păstor deservent având legitimația cu numărul 53 din 7 noiembrie 1961, Muscan Petru era responsabil și biserica avea 38 de membri. Numărul autorizației era 233 din 7 noiembrie 1961.

 

În anul 1971 biserica se aduna pe strada Crișan,  numărul 17 și avea un număr  de 40 de membri. Numele păstorului era Reștea Moise care mai păstorea Bisericile Baptiste din Oarța de Sus, Băsăști și Săliște. În acea perioadă fratele locuia în Sighet, dar nu era păstor la Biserica Baptistă de acolo din cauza unor probleme de familie. Postul de la Sighet era vacant ca și la celelalte biserici din zonă.

În anul 1972 erau 46 membri și 31 aparținători iar filialele ce aparțineau de Seini erau: Ardusat 7 membri, Pomi 2 membri și Bârsău 4 membri. Totalul baptiștilor în jurul Seiniului era de 59 membri. Acestea sunt date trimise de Biserica Creștină Baptistă Seini, strada Crișan nr. 17 din 31 octombrie 1972.

În anul 1973 biserica avea un număr de 40 de membri și un cor compus din 16 membri dirijat de fratele Sava Ioan.

Inspectorul principal territorial al judeţului Maramureș, Alexa Augustin declară într-un document din data de 20 octombrie 1974 că numărul membrilor Biserici Creștine Baptiste din Seini este de 70.

În anul 1975 Biserica Baptistă Seini aparținea de cercul Oarța de Sus împreună cu Bisericile Baptiste din Corni, Ciuta, Băsăști și Săliște. Biserica din Seini avea în anul 1975, 70 de membri și 45 de aparținători. Tot acest cerc avea 209 membri și 117 de aparținători.

La Adunarea Generală a Bisericii Creștine Baptiste Seini de la data de 16 aprilie 1980, se solicită începerea demersurilor pentru aprobarea întăbulării imobilului cumpărat, pentru care actele s-au depus de mai mulți ani și nu s-a primit răspuns de la autorități.

Fratele păstor Rusu Simion de la Baia Mare a îndemnat bisericile baptiste din: Oarța de Sus, Corni, Băsăști, Săliște și Seini să formeze un cerc, în felul acesta le va fi mai ușor să primească un păstor, care să se ocupe doar de acest cerc. Fratele Rusu Simion a pledat, a garantat pentru  acest cerc, i-a ajutat pe credincioşi, încă de la venirea dumnealui la Baia Mare în anul 1971, deoarece acest cerc nu avea păstor de 20 de ani.

Cercul „Oarța de Sus” cum s-a numit, trimite o scrisoare către Comunitatea Creștină Baptistă de Cluj în ziua de 5 iunie 1982, înregistrată cu numărul 142. Conținutul scrisorii este redat în întregime:

        „Biserica Creştină Baptistă Oarţa de Sus,

                                Către Comunitatea Creştină Baptistă Cluj,

  Nr. 142, 5 iunie 1982.

Noi, credincioşii creştini baptişti din Cercul Oarţa de Sus, compus din următoarele biserici:

1. Biserica Oarţa de Sus.

2. Biserica Corni.

3. Biserica Băseşti /Sălişte.

4. Biserica Seini.

Aceste biserici au în total un număr de aproape 170 membri.

Sunt aproape 20 de ani, de când aceste biserici nu au pastor.

De 10 ani ne girează fr. Rusu, pastorul bisericii din Baia Mare, care fiind foarte ocupat, ne vizitează foarte rar deşi ar fi mare nevoie fiind un teren foarte bun de lucru.

Având în vedere că din biserica noastră avem pe fr. Zaharia Ioan şi din judeţul nostru pe fr. Tincu Ilie – Cornel, care în curând vor termina Seminarul Teologic.

Vă rugăm în mod insistent să binevoiţi a ne aproba pe fratele Zaharia Ioan ca pastor al Cercului nostru de activitate, care se bucură de o deosebită stimă atât din partea bisericilor din acest cerc cât şi din partea oamenilor din afară şi sperăm că Dumnezeu va binecuvânta lucrarea Sa.

Venind fr. Zaharia Ioan ca pastor al Cercului nostru de activitate ar fi rezolvată şi problema casei pastorale, părinţii fratelui având o locuinţă frumoasă, bună şi i-ar putea ajuta la bătrâneţe.

Dacă sub nicio formă fr. Zaharia Ioan n-ar vrea să vină, atunci vă rugăm în mod insistent să ne aprobaţi ca pastor pe fratele Tincu Ilie – Cornel, care la fel este de iubit şi apreciat de bisericile noastre.

Dorim şi noi cu orice preţ să avem pastorul Cercului nostru, pentru ca lucrarea Domnului să progreseze tot mai mult şi în bisericile noastre şi să ajungem şi noi ca după atâţia ani să fim mulţumiţi.

Menţionăm că vom asigura salariul cuvenit noului pastor, ca să nu ducă lipsă.

Să ştiţi că bisericile noastre ar rămâne foarte nemulţumite, dacă nu ne-aţi trimite în anul acesta pastor, iar lucrarea Domnului în bisericile noastre, ar lăsa mult de dorit.

Încredinţaţi că vom fi înţeleşi şi că această mare problemă a bisericilor noastre va fi în curând rezolvată,

  Vă salutăm cu deosebită stimă şi dragoste frăţească!

            Ai Dvs. fraţi în Hristos Isus!

Diacon ordinat,                                         Casier,                                         Secretar,

Zaharia Petru                                             Zaharie C.                                  Buruian S.”

În urma scrisorii trimise este primit un răspuns parțial rezonabil, în urma căruia este repartizat aici, fratele Duțu Vasile, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București. Este primul păstor stabilit la Seini, care lucrează în tot cercul de biserici.

În anul 1985 biserica număra 96 de membri, urmând ca în anul 1992 biserica să înregistreze o scădere, având 51 de membri.

Frații s-au bucurat de un botez în ziua de 2 iunie 1995, atunci când 6 suflete au încheiat legământ în apa botezului. Botezul a fost oficiat de fratele Iosif Morcan, păstorul de la Baia Mare, care a fost ajutat de fratele Viorel Dumitru, student la acea vreme.

În ziua de 27 octombrie 1996, fratele Viorel Dumitru, absolvent al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti este ordinat ca păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Seini. Comisia de ordinare a fost compusă din frații păstori: Iosif Morcan, Simion Rusu și Ioan Zaharia.

Ziua de 12 octombrie 1997 a avut o însemnătate deosebită, cu prilejul celebrării a  50 de ani de la înființarea bisericii în anul 1947, evenimentul fiind marcat printr-o frumoasă şi înălţătoare serbare. Au fost prezenți şi fraţii Iosif Miclăuș, fiul păstorului Nicolae Miclăuș, Petrică Grel. Acești doi fraţi au fost activi în lucrare, atunci când biserica baptistă română a luat fiinţă. Au mai participat fratele Vasile Duțu fost păstor iar fratele Viorel Dumitru a condus programul.

În anul 2000 Biserica Creștină Baptistă din Seini se  mai măreşte cu încă 8 persoane care au depus mărturie în apa botezului. Botezul a fost oficiat de către fratele Viorel Dumitru, fiind ajutat de fratele Cornel Ardelean.

 În anul 2003 comitetul bisericii se orientează spre un alt păstor, în persoana fratelui Daniel Corbuț de la Oradea, care păstorește frumoasa comunitate baptistă seineană până în anul 2007. În acest mandat al fratelui Corbuţ, s-a format la iniţiativa dânsului, corul bisericii.

Ziua de 21 august 2005 aduce din nou bucurie în biserica ,,Golgota” prin 8 persoane, care şi-au mărturisit credința lor în apa botezului. Botezul a fost oficiat de fratele păstor Daniel Corbuț, ajutat de de fratele Cristian Mihoc de la Botoșani. Programul a fost împodobit de un grup de tineri veniți de la Baia Mare.

După 2007, biserica rămâne iarăşi fără de păstor, dar nu pentru mult timp. Dumnezeu rezolvă şi această problemă prin venirea la păstorirea bisericii a fratelui Iosif Morcan, care a păstorit fără de cusur biserica până în anul 2019.

În ziua de 5 august 2007 într-un frumos botez, 4 suflete  și-au predat viața în mâna Domnului. Botezul a fost oficiat de fratele Iosif Morcan, păstor al bisericii.

În anul 2010 biserica a avut parte de un alt botez, de această dată cu 10 persoane care L-au mărturisit pe Domnul în apa botezului. Botezul a fost oficiat de acelaşi frate Iosif Morcan, păstorul Bisericii. Tot în acest an biserica a sărbătorit 100 de ani de existenţă baptistă în acest orășel.

În ziua de 6 octombrie 2019 Adunarea Generală a Bisericii Baptiste din Seini condusă de fratele prezbiter Muscan Remus aleg ca păstor al bisericii pe fratele Daniel Luca. Mai multe date despre fratele Daniel la capitolul „Păstori”. În acest an Biserica Creștină baptistă „Golgota” din Seini număra 83 de membri.

 

Preluate din carteaO casă de rugăciune pentru toate neamurile Monografia Bisericii Creștine Baptiste din Seini” de Vasile Bel



luni, 19 decembrie 2016

Familia Drăgan Traian și Estera, din Cuceu





În data de 06 dec. 2016 am participat la înmormântarea surorii Ardelean Ana din Cuceu. Serviciul  s-a ținut în incinta Bisericii Baptiste, lucru care m-ia stârnit multe amintiri plăcute. Am fost pentru prima dată la Biserica  din Cuceu în anul 1979 și băncile din față erau pline de tineri, băieți și fete, care cântau pentru slava Domnului din tot sufletul lor. Astăzi sunt mai puțini și mai trecuți spre bătrânețe, dar activi. În această Biserică au primit pe Domnul  doi tineri pe care îi prezint înaintea dumneavoastră cu mult drag.
Acești tineri se numeau Traian și Estera, i-am cunoscut în anul 1976 la Biserica Baptistă din Baia Mare unde fratele era un bun predicator al Cuvântului Domnului.

              În  cadrul societații și al familiei, familia fratelui Drăgan Traian a fost percepută ca o familie de oameni modești, docili, bine pregătiți profesional,cu credința în Dumnezeu și un exemplu demn de urmat.
          Fetele cu care Dumnezeu le-a binecuvantat familia „consideră că părinții lor au fost oameni responsabili, care au încercat și cred că au și reușit să le înconjoare cu dragoste, cu gingășie și mai ales cu o mare responsabilitate părintească.
         Ei au știut să iubească, dar și să corijeze unele inadvertențe ale copilăriei și tinereții noastre. Considerând că pentru credincios arma biruinței este credința, părinții noștri ne-au purtat pe brațe de rugăciune toată perioada vieții lor.

Traian Drăgan 1926 – 2000. 



Fratele Traian Drăgan[1] s-a născut la 18 august 1926  în localitatea  Cuceu, unde credința creștină baptistă a prins rădăcini înainte de anul 1920. Aici face școala primară de 7 ani, așa cum era în vremea aceea și continuă să studieze și la Jibou.
După aceste cursuri fratele se gândește să își găsească un ajutor potrivit care să îl ajute și la direcția în viață, așa că o găsește rapid pe Estera, fată frumoasă din satul lui natal și în anul 1948 fac nunta.
Fratele găsește de lucru la Căile Ferate Române unde lucrează puțină vreme. Porniți în viață,împreună cu soția sa constată că au mare nevoie de Dumnezeu și se decid să Îl urmeze pe Domnul în apa botezului, aşa că spun Bisericii din Cuceu, iau legătura cu fr. Ioan Bălănean și acesta îi botează în anul 1953, aparținând Bisericii Baptiste Cuceu.
Fr. Ioan Bălănean, văzând ca tânărul Traian are darul vorbirii, îl sfătuiește să plece la Seminar, lucru pe care îl face. La Seminar este îndrăgit de profesori, mai ales de Alexa Popovici pentru că avea darul oratoriei și parcă se potriveau în gândire şi vorbire. Acest lucru s-a văzut peste ani, când îl auzeai vorbind pe fr. Traian, erai sigur că a învățat la ”picioarele” lui Alexa Popovici.
Frații din București l-au rugat insistent să rămână acolo, dar având soție, părinți și ogoare a venit acasă, în Cuceu slujind în această zonă a Sălajului. Domnul a îngăduit sa vină peste țară comunismul, care, fără comentarii, a luat ogoarele de la oameni, aceştia trebuind să se reorienteze. Astfel, fr. Traian își ia soția și pleacă cu fiica lor, Viorica,  tocmai în județul Bacău, orașul Moinești unde își completează studiile în domeniul sondelor de țiței. Aici Domnul îl binecuvântează cu o a două fetiță, Lidia.
În anul 1962, la insistențele unei rudenii, vine la Baia Mare și se angajează la Cercetări Miniere unde lucrează  până la ieșirea la pensie. Cu timpul, a venit la cârma bisericii fr. Rusu, cu care s-a înțeles foarte bine și fr. Traian era activ, conducea studiul biblic ca un bun predicator, cu un dar  plăcut de predicare, cu claritate și mult patos, era zâmbitor și vesel și a făcut parte din comitetul bisericii. Era prietenos şi comunicativ, de aceea și preotul ortodox îl chema la înmormântări să aibă un cuvânt, lucru nu prea întâlnit, iar când a murit fratele, preotul a cerut voie familiei să se roage. Familia l-a încuviinţat,  preotul și-a dat hainele de preot jos și, fără să își facă cruce, s-a rugat cu foc și lacrimi.
S-a pensionat de la "Cercetări miniere" în 1991, după care s-a mutat cu soția Estera la Cuceu. Aici nu s-a oprit din predicare, era foarte dinamic și bisericile se bucurau nespus de prezența lui, avea curaj, îmbărbăta frații și bisericile mici.
Cele doua fete îl vizitau, dar în anul 2000, când ajung fetele acasă, tata le spune ceva înduioșător. Redăm declarația fiicei fr. Traian, Lidia:
„Bine c-aţi venit dragele mele, altă întâlnire nu vom mai avea, decât în cer, să ştiţi că eu mor, simt că mi-a venit ceasul"! Cât am stat acolo, 2 zile ne-a tot repetat, ne-a dat sfaturi, ne-a explicat cum să ne împărţim ce va rămâne după el, să nu ne certăm că suntem surori, şi, cel mai frumos lucru, le-a îndemnat pe fiica mare si pe nepoată să se împace cu Tatăl! Bineînţeles, am zâmbit toate, cu mama împreună, pentru că nu ni se părea nimic în neregulă.
În săptămâna următoare, marţi a venit la Baia Mare, cu o problema legată de pensie şi să-l consoleze pe soţul meu în legătură cu soacra mea, care făcuse un ACV. I-a spus: „Dragul tatii, încrede-te în D-zeu căci este mare,    n-am venit deodată şi nu ne putem duce deodată." M-a rugat să-l plimb cu maşina prin oraş, parcă-l apucase aşa un dor, şi tot repetându-mi că va muri, s-a întors la Cuceu şi vineri a făcut un ACV, iar duminică a murit.
La Cuceu s-a ținut o slujbă de înmormântare, oficiată de către fratele Teofil Mihoc, la care a participat tot satul, l-am  dus  la Baia Mare, l-am îngropat în cripta lui din Horia1.  Slujba a fost ţinută de fr. Morcan Iosif, fr. Chereji Daniel şi fr. Rusu Simion. Au participat cca. 100 de oameni, a avut o înmormântare frumoasă, cum viața i-a fost frumoasă!”[2]
DRAGAN ESTERA 1930 - 2016

         Drăgan Estera,născută Noje, a văzut lumina zilei la 19.04.1930 în satul Cuceu, județul Sălaj, în mijlocul „unui rai” lăsat de Dumnezeu pe pămant. 
Provine dintr-o familie numeroasă, cu șapte copii, din parinții Vasile și Estera, oameni care prin hărnicia lor și-au creat o situație materială și o reputație foarte bună în comunitatea satului Cuceu.
          De la tot ce o înconjura și-a format o părere frumoasă  despre ființa care a creat acest colț de rai și a crescut cu dragoste în suflet fața de Creatorul Divin.



      De-a lungul anilor a încercat să aprofundeze filozofia omului simplu din popor,  formându-și principii solide pe tot parcursul vieții, crescând și trăind cu ochii larg deschiși spre visare.
Sora Estera a absolvit școala primară în localitatea sa natală, în perioada grea a războiului pe care și-a completat-o pe parcurs cu alte studii.
Se căsatorește în anul 1948 cu fratele Drăgan Traian  cu care va avea împreuna două fiice: Viorica și Lidia, Dumnezeu ajutându-i să-și vadă fiicele căsătorite, cu școli superioare și trei nepoți cu o bună poziție în societate.
          In anul 1953 îl primeste cu inima deschisă pe Dumnezeu în viața sa, împreună cu parinții, socrii și  trei frați.
         A trăit alături de fratele o viață mândră și binecuvântată de Domnul pe pămant, sprijinindu-și  soțul în misiunea pe care o desfășura. 

        Dar rolul complex al celui care l-a primit pe Domnul în viața sa este măreț. Sora a știut să se apropie de frații de credință din Bisericile Baptiste Cuceu și Baia Mare (unde a activat ca membră) învațând de la cei cu experiență  și sprijinindu-i pe începători.
          Pentru că sufletul unui om nu este deloc simplu și, în lumina realității, își dezvăluie zeci și sute de fațete, de lumini și umbre, de culori și nuanțe, dânsa îi sprijinea pe frații din biserici vorbindu-le despre credință prin exemplul personal și prin ajutor necondiționat.
Nici unul dintre cei care i-au bătut în poartă, necăjiti și întristați, nu au plecat din casa ei fără o speranță. Cu vorbe mesteșugite a căutat să-i apropie mai mult de credință, pentru că ea este singura adevarată și curată care-ți aduce liniște și pace în suflet și o viață veșnică. Zicea mereu că numai prin credință poți invinge, indiferent de calvarul vieții prin care trebuie să treci și mereu să privești înainte cu fruntea sus și cu mare încredere în Dumnezeu.
     De-a lungul vieții a reușit să-i țină pe mulți lângă credință și să-i îndemne  și pe alții spre credință. Demn de amintit este familia fratelui Câțcăuan Traian si Dorica, actuali membri în Biserica Creștină Baptistă din Cuceu si mulți alții. Fratele Traian este diaconul bisericii, un om de o aleasă omenie si credință, un sprijin real pentru intreaga biserică.
        Care om ar putea duce la bun sfârșit o viața închinata Domnului, dacă nu unul care vibrează profund la binele și răul care se întamplă în jurul său, la frumusețe și urâțenie, la moralitate și imoralitate, la reușită și eșec, știind să păstreze un echilibru în toate.
Rămânând văduvă, în anul 2000 a trăit retrasă în localitatea natală unde Dumnezeu a binecuvantat-o cu înca 16 ani de viață, pentru că a fost un om puternic, tenace și răbdătoare, cu încredere în ființa supremă, Dumnezeu, pe care o considera „stânca măreției mele”, pană la vârsta de 86 de ani.
Casa din Cuceu
           Miercuri, 23.11.2016, Dumnezeu a chemat-o la El, iar ea s-a dus fericită să-l intâlnească lăsând în urmă o familie unită și puternică cu credința în Dumnezeu.

Declarația Lidiei, fiica cea mică a familiei:
  „Ne-au îndrumat și ne-au sădit în suflet “sămânța credinței” care ne-a urmărit pe tot parcursul existenței noastre. Părinții  erau în stare să muncească pentru noi zi și noapte ca să reușim în viață și să ajungem oameni integri în familie și societate.
           Citatele care ne-au ghidat viața, rostite mereu de tata, au constituit linia directoare a parcursului nostru existential:”nu de moarte mă cutremur,ci de veșnicia ei”; „că la omul credincios sabia ramâne jos, Dumnezeu din rău l-a scos”; și intrebările: „Unde îți vei petrece veșnicia?”; „Ce faci cu pacatele tale?”; „Cui îi pasă de sufletul tău?”; „Grozav lucru este să cazi în mainile Dumnezeului celui Viu......”
Le mulțumim, i-am iubit și i-am stimat și trăim cu speranța că într-o zi ne vom întâlni în ceruri”.

Cele două fiice ale familiei sunt:
1. Viorica, profesoară, căsătorită cu Vasile Iacob, tehnician în construcții. Are 2 copii: Diana, avocat și Andrei, economist, necăsătoriți.
2. Lidia,  inginer economist la Liceul Economic Baia Mare,  căsătorită cu Teodor Morariu inginer constructor și profesor. Au băiat, Călin 32 de ani doctorand în turism, profesor la liceu, necăsătorit.

Mulţumim Domnului pentru aşa oameni de nădejde!






                [1]Biografie realizată împreună cu Lidia și Viorica, cele două fiice ale familiei.
[2] Vasile Bel, Biserica Creştină Baptistă Română din Baia Mare,
Istorie şi reflecţii  1930-1990