miercuri, 30 martie 2016

Cine sunt?



    După mamă, sunt Vasile,  numele unui  teolog de la mănăstire pe care ea l-a cunoscut  și care cânta foarte frumos, iar după tată, Bel. 
    După părerea mea, sunt cel mai bun om de pe pământ, dar Biblia zice că eu sunt cel mai păcătos și dau dreptate Bibliei. Eu  cred că totuși nu sunt așa de rău, că eu văd viața mai corect decât alții, dar Biblia spune că eu am o bârnă în ochi și aproapele meu are un pai, ceea ce cred că este adevărat. 
    Nu vă spun câți ani am, căci sunt mulți, spun doar că m-am născut în 1956, în localitatea Rohia. Acesta este satul copilăriei mele, poate nici nu ai auzit, este un sat între dealuri, aparținând județului Someș, mai înainte, acum Maramureș. 
    În anul 1976 Domnul m-a chemat și am zis "DA, este  lucrul cel mai bun pe care trebuie să-l fac" și Domnul mi-a ajutat de atunci și până azi, slăvit să-I fie numele!
    M-a botezat fratele Rusu Simion, în Biserica Baptistă din Baia Mare, sunt un baptist convins, dar știu și cred că nu baptiștii dau mântuirea, ci Dumnezeu prin pocăință și credință, dar baptiștii ajută oamenii să se apropie de Dumnezeu, care îi cheamă prin Cuvântul Său.
    Sunt baptist fără altă etichetă calvină sau arminiană, pentru că nu cred în ele și sunt convins că nici un om nu poate cuprinde înțelepciunea felurită a lui Dumnezeu și mi se pare că trebuie sa fim numiți „ai Domnului”, 
Isaia 54:13  "Toţi fiii tăi vor fi ucenici* ai Domnului, şi mare* va fi propăşirea fiilor tăi". Deci ai Domnului și Domnul să ne ajute așa să fim.
1 Corinteni 2:7  "Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci".
1 Corinteni 2:13  "Şi vorbim* despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti".
     Iubesc istoria poporului Baptist pentru că este legată numai de Biblie și este un popor ce oferă învățătura Bibliei și caută să facă voia Domnului.
    Dacăvreiștii mai multe, întreabă și eu îți voi răspunde.
    Mulțumesc frumos pentru că ai citit și mă rog ca Domnul să te binecuvânteze!
Nu eram eu aici, sunt doar părinții și fratele meu.

Cel mai mic sunt eu.
Tot cel mai mic. Cam căscat poate?



      




12 comentarii:

  1. fr Vasile acum imi amintesc exact de tine dupa poza din armata si din anii studentiei. Il stiam mai bine pe fratele mai mare, el era "om de baza" in comitetul Bisericii (a se citi Sfatul Fratesc) din Baia Mare, in vremuri mai delicate, cind altii oscilau ... Apreciez stardaniile d-voastra in cele sfinte si ma rog ca Domnul sa va dea mult HAR in slujire !

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc de încurajare. Domnul să vă binecuvinteze!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pace. Mă numesc Cocariu Daniel și slujesc prin harul Domnului la Biserica Baptista Sfanta Treime din Deva. Lucrez la un site care să adune literatura evanghelica romaneasca într-un singur loc pentru a fi accesibilă celor interesați. La ora actuală avem mulți autori evanghelici care nu apar în nici o librărie creștină din țară. Site-ul este în dezvoltare. Având în vedere că ați scris deja mai multe căr
    ți vreau să vă întreb dacă sunteți de acord să fie prezentate cărțile dumneavoastră pe acest site.
    Intenția mea este ca ele să poată ajunge ușor în mâna celor interesați, de aceea, în prima încercare doresc să oferim posibilitatea descărcării lor în format electronic pentru o sumă stabilită de comun acord. Am pus deocamdată o carte a dvs pentru a vedea cum arată pe site. Adresa site-ului este resurseevanghelice.ro. Vă rog să îmi spuneți dacă sunteți de acord cu ideea și vă voi contaqcta pentru a discuta legat de detaliile acestei colaborări.
    Dani Cocariu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pace, frate Daniel! Eu am scris 3 cărți, din care una se poate descărca în PDF și este vorba de Lupta Credinței. Cea pe care ati postat-o a fost publicată în serial pe saitul: Publicația Vox Dei http://publicatia.voxdeibaptist.org/marturia_evangheliei_ian16.htm.

    Urmează din luna mai să apară și cea de-a treia tot aici.
    Putem lua legătura și să discutăm mai amănunțit.
    Multumesc de ofertă.
    Vasile Bel

    RăspundețiȘtergere
  5. Departe de a mă socoti un specialist, îmi permit totuși să vă sugerez să îmbunătățiți cumva titlul blogului. Scrisul negru peste poza maro este indescifrabil. Sunt sigur ca veti gasi o soluție. Este vorba despre ,prima impresie“ pe care o au cei ce va viziteaza blogul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frate Daniel, asa este, dar nu ma pricep. Am mai întrebat pe unii frați, dar au zis ca nu știu nici ei. Așa că am dibuit singur.Cred că la poză trebuie lucrat ceva sau luată jos, pentru că orice culoare pun, se vede foarte rau descrierea blogului.

      Ștergere
  6. Bună,

    Cum pot să intru în posesia revistelor Farul Mântuirei din perioada anilor 1920?

    RăspundețiȘtergere
  7. Alexandru, Comunitatea Baptistă din Arad deține o colecție a Farului Mântuirei.

    RăspundețiȘtergere
  8. Când întâlnesc pe cineva cu un așa simț al umorului îmi crește încrederea în flexibilitatea minții pe care o are pentru înțelegerea unor lucruri, în discernământul folosit în selectarea lor și în profunzimea convingerilor pe care și le formează mai ales dacă ia Cuvântul lui Dumnezeu ca reper. Mult har în continuare, frate Vasile ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Frate Cornel, mulțumesc de mesaj! Cuvintele mi-au mers la inimă. Nu vreau să fiu prea glumeț, ca cei din jur să înțeleagă că sunt doar un palavragiu, dar nici prea serios până a fi ursuz, ci căutăm să placem Domnului și oamenilor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Pace!
    Ma numesc Daniel Ungurean. M-am bucurat sa citesc articolul despre Silvestru Ungureanu, străbunicul meu.
    Am citit acolo ca ar fi lăsat o biografie, pe care noi cei din familie nu o avem.
    Știți cum s-ar putea face rost de o copie?
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  11. S-ar putea că ce a scris fratele Ioan Bunaciu în cartea dumnealui, „Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei…” de la pag 110 – 118, să fie manuscrisul de care spuneți. Mai mulți frați au dat caiete cu notări, dar nu mai știu ce s-a întâmplat cu ele. Activitatea lui Silvestru Ungureanu, pe scurt, a scris-o Motrescu Loghin în cartea sa: „Istoria Baptiștilor din Bucovina” la pg. 16 și 17. Cartea s-ar putea să o găsiți la Comunitatea Baptistă Arad.

    RăspundețiȘtergere