sâmbătă, 15 octombrie 2016

Cosma Grigore din satul Rohia

Vezi și  - Cosma Grigore și o întâmplare din viața de zi cu zi


Grigore si Ana Cosma.

 Vestea începerii primului război mondial  vine şi în satul Rohia, un sat liniştit cu oameni simpli şi buni gospodari pe peticul de pământ ce aveau. Oamenii încep să fie mai neliniştiţi când aud că unii au primit ordin de încorporare şi că autorităţile înscriu oamenii din sat care vor participa la război. Aşa se face că acest ordin vine şi în casa lui Ionuc a lui Oniţa, pentru fiul lor Grigore,  care era un tânăr frumos, ştia să citească şi era cântăreţ bun în strana bisericii din sat. Să meargă el la război? Dar cine cânta aşa de frumos ca acest  tânar care-şi vede spulberate toate şansele lui de viaţă ? Ce nu ar fi făcut mama sa ca el să nu mergă la război! Lacrimile ei ce se prelingeau pe obraz nu le vedea nimeni, nici chiar bunul Dumnezeu  cel din ceruri şi în a cărui slujba cânta. Se auzi că au mai venit ordine şi la cutare, şi la cutare, vai săracii de ei, şi oamenii discutau  de dimineaţa până seara numai de recruţi şi război şi mare jale s-a aşternut peste întreg satul.
Cosma Ioan al Oniţii era epitrop II = administrator membru în comitetul Bisericii Ortodoxe şi cu toate acestea din casa lui au plecat trei tineri la război:
-              Cosma Simion, fiul cel mare a lui Ioan. Acesta a fost căsătorit, dar nu s-a mai întors de pe front, iar fratele lui, Miron,  a pus numele unui copil Simion, în amintirea celui ce nu a avut şansa să treacă peste ororile războiului.
FAM. Cosma MIRON
 -              Cosma Miron, avea doar 18 ani când a fost concentrat şi a fost dus împreună cu Vasile Gherman a lui Diordiuc a lui Mustaţa din Dâmb şi nu s-au despărţit  până au venit acasă din Rusia. Aceştia au fost luaţi prizoneri în Rusia şi lucrau pe moşia unei doamne care avea cam 300 de hectere de pământ, dar ei lucrau la grajdurile de cai şi primeau mâncare de la doamna aceea. Într-o noapte s-a furat o pereche de cai şi doamna i-a învinuit pe ei dându-i pe mâna judecătorului, care i-a audiat, iar ei au spus că nu au furat nimic şi că nici nu ştiu cine a furat caii. Spre seară i-au închis pe amândoi într-un butoi.  Acolo, cei doi discutau între ei: „de ce ne acuză doamna, că noi nu am furat, nu ştim nimic şi trebuie să suferim pe nedrept”. Anchetatorii îi  ascultau ce vorbeau ei, iar dimineaţa le-au dat drumul. A început Revoluţia Bolşevică, a venit armata roşie, a luat caii şi pământul de la doamnă  şi l-au dat la ţăranii din sat, iar ei au venit singuri acasă că nu mai era cine să-i supravegheze.
-              Cosma Grigore, avea 22 de ani şi nu era căsătorit.
Nu au fost recrutaţi toţi deodată ci fiecare pe rând, în împrejurări diferite, şi nu au avut aceleaşi condiţii, aceleaşi şanse sau  aceiaşi camarazi.
Tânărul de 22 de ani Grigore, însă nu privea aşa lucruile, el ştia că există Dumnezeu şi că izbăveşte de rău pe oamenii plăcuţi Lui. Şi aşa şi-a luat ziua bună de la părinţi şi a plecat cu toţi cei mobilizaţi pentru război în  oraşul Dej,  unde au fost instruiţi timp de trei luni şi apoi trimişi pe front. Au luptat alături de armata ungurească.
Dacă pentru unii să pleci la război a însemnat moarte,  pentru Grigore nu a însemnat decât moartea eului lui şi naşterea lui într-o altă familie despre care oamenii din sat nu mai auziseră.
Războiul a fost lung şi cu multe primejdii. Într-o zi, el şi camarazii lui de arme au fost înconjuraţi şi nu mai aveau nici un chip de scăpare. Se trăgea din greu şi cădeau şi dintr-o tabără şi din alta. Grigore le-a spus camarazilor că Dumnezeu este cel care îi poate scăpa din această primejdie, dar unul din ostaşi i-a spus: „cum să scapi din aşa încercuire şi cu bombardamentul acesta îngrozitor – să vedem cum te va scăpa pe tine Dumnezeu?”
Când  lupta era mai în toi, când multe vieţi au fost curmate, Grigore a ridicat glasul către Dumneze şi, deşi nu-L ştia aşa de bine, a zis: “Doamne dacă mă scapi de aici, îţi voi sluji toată viaţa !” în acelaşi timp, moartea făcea prăpăd pe câmpul de luptă. Soldaţii trăgeau cu mitraliere şi se trăgea şi cu  artileria grea, iar inamicul se apropia periculos de mult de el şi parcă-şi pierduse speranţa, însă un obuz a căzut în apropierea soldatului ce-l urmărea şi acesta a murit pe loc, iar Grigore s-a putut refugia din faţa focului şi s-a retras la cazarmă raportând că toţi colegii lui sunt morţi. El era şi trist pentru camarazii lui, dar bucuros că Dumnezeu l-a scăpat teafăr.
 Pe frot a văzut că un soldat citeşte într-o carte şi i s-a părut destul de ciudat.
-   Ce carte citeşti, camarade?
-   O, prietene, o carte ce am primit-o de la Creatorul şi se numeşte Biblia.
-   Cum Biblia? Asta este Biblie? Şi nu  ţi  s-a uscat mâna că ai pus-o pe ea?
-   Ia-o şi tu, vezi ce scrie, ştii să citeşti?
-   Ştiu sigur, sunt cântăreţ în strană şi citesc apostolul şi tot ce-i scris în cărţile sfinte.
-   Atunci ia-o şi uită-te la ea!
-   Nu mi se va întîmpla nici un rău?
-   Te asigur, pentru că ea este scrisă şi pentru tine şi chiar ţi se      adresează.
Grigore pune mâna pe Biblie şi se îndrăgosteşte de ea, citeşte şi parcă îl înţelege mai bine pe Dumnezeu. Parcă îi pare rău că se termină razboiul şi trebuie să plece acasă  şi nu mai are această carte minunată, ce să facă,  a venit liberarea şi, supărat, Grigore se întoarce în sat .
Oamenii se bucură că un consătean se întoarce, dar se întristează că au căzut în război mulţi şi în zadar erau aşteptaţi, chiar un frate al lui Grigore pe nume Simion  a căzut în luptă.
În anii 1914-1918, Rohia trăieşte drama şi eroismul participării la primul  război mondial. Au căzut, cu gândul la cei de acasă şi la marele ideal de libertate şi unitate naţională a tuturor românilor, aşa după cum a însemnat ,,preotul Nicolae Gherman în Condica sa: Haragîş a lui Dumitru, Ioan Oana a Florii,Vasile Oana a Florii, fraţi; Andrei Bud (ginerele Ionuli Bobii), Teodor Pop - ginerele lui Georgică, Ioan Man lui Ionu Tomii, Alecsa Cosma a Petri lui Ioan, Ioan Cozma a Petrii lui Ioan, fraţi; Ioan Mereş, Alexandru Gherman lui Ionu lui Mihai, Augustin Oană lui Simion lui Ion lui Iacob, Gherman Victor lui Irimie, Ion Haragîş lui Vasile, George Dumitru, Ion (Haragâş lui Tăbăcanul), Simion Gherman lui Irimie a Fătului, Simion Cozma a lui Ionu Oniţii, Simion Gherman lui Irimie lui Grigorie, Ion Horvat lui Ignat, Alexandru Moldovan lui Toader, Gheorghe Haragîş lui Ion (Tătăran), Dumitru Şleam a lui Costar, Zahei Şleam a lui Costan. Fraţii Petru lui Ioan, Grigore , Oana  a Mariei, Ioan Pop a lui George a lui Ion a Marii, Simion Ghira ginerele fătului, Ion Paliac a Petrii, Simion Martin a lui George. 
După război, în anul 1923, din iniţiativa pr. Nicolae Gherman, în memoria celor căzuţi pe câmpul de luptă s-a înălţat un monument în „Gura Uliţei". Pe una din laturi citim inscripţia: „Eroii duşi din lumea lor/ Ne strigă nouă - tuturor:/ Nepoţi şi strănepoţi/ Cînd Patria vă cheamă/ Săriţi voioşi cu toţi/ Căci ni-e scumpă mamă". [1]

Supărat am plecat, supărat vin, dar ce să fac, aş citi în Cartea Sfântă, dar de unde?  Nimeni nu are aşa ceva la noi.

Începe războiul căutarii Cuvântului

Terminarea războiului, unirea cu România a dat o nouă speranţă oamenilor care aşteptau multe lucruri să se întâmple numai că ei tot trebuiau să trudească pe bucăţica de pământ ce aveau ca să-şi întreţină familia, dar nimic spectaculos.
În anul  1919 februarie 12 se căsătoreşte  cu Anica Florii şi lucrurile merg tot mai bine. Preotul îl pune cântăreţ pentru că avea o voce minunată. Totuşi pe Grigore nu-l alina nimic, el avea nevoie de Biblie, dar unde să o găsească? Într-o zi işi ia inima în dinţi şi se duce la preot. După ce salută şi schimbă câteva cuvinte, Grigore vede Biblia pe raft şi zice către preot:
-          Ce carte e aceea, părinte?
-          Biblia, Grigore, dar de ce întrebi?
-          Aş vrea să citesc şi eu în ea, spune cu glas hotărât.
-          Grigore, tu nu poţi să citeşti în ea, ci numai preotul care este sfinţit.
-          Părinte, dar am văzut în război oameni care citeu în ea.
-          Grigore, numai preotul poate citi că numai el o înţelege, oamenii de rând nu au voie să pună mâna pe ea. Apoi, oricui pune mâna pe ea, i se uscă mâna.
Grigore făcu un gest cam nepoliticos, se întinse şi luă Biblia de pe raft,  fără să ştie preotul şi plecă. Preotul  află de această faptă şi-i spuse tânărului:
-          Acuma eu trebuie sa mă rog pentru tine ca să nu ţi se usuce mâna.
-          Părinte, nu trebuie dumneata să te rogi  că toţi tebuie să citim şi să ne pocăim.
-          Grigore, ce te-a apucat să citeşti în Biblie, măi, tu ai copii, trebuie să lucrezi, trebuie să-ţi intreţii familia, lasă tu astea. Şi preotul i-a luat  Biblia şi a zis: „tu nu o să citeşti din Biblia mea”.
Acum, Grigore nu ştia ce să mai facă şi cum să-şi găsească el Biblie, era tot mai supărat.


Conflictul cu preotul începe să se adâncească

Anul 1923 aduce lui Grigore alt conflict cu preotul care voia să construiască o mănăstire şi avea nevoie de oameni de încredere şi credibili pentru a regiza un mit, pentru ca oamenii să fie de acord să zidească mănastirea într-un loc greu accesibil, astfel încât toată lucrarea să primească o notă mistică.
Aşa că preotul Gherman, Grigore diacul şi Şandorul lui Sămoaie se duc în  Dealul Viei, unde era o  râpă şi pun crucea acolo. Preotul le spune celor doi să afirme că aici a căzut crucea din cer şi că acesta este locul ales de Dumnezeu.
Grigore parcă fulgerat de propunerea preotului zice:
-          Să mint eu pentru mănăstirea asta, părinte?
-          Grigore,  păcatul ăsta îl iau eu asupra mea.
Grigore nu a avut de ales, iar preotul a răspândit minciuna aceasta cum că crucea s-a mutat singură şi oamenii l-au crezut, drept dovadă, în acelaşi an a şi început construcţia.
 


Presiunea creşte mereu

Preotul văzând că diacul lui ia distanţă de el şi că doreşte să se pocăiască, se duce la soţia acestuia şi îi spune că le va  da din clejie să lucreze, fară să plătească nimic. Soţia lui Grigore a fost foarte bucuroasă de ofertă, pentru  că era lacomă pe avere şi l-a forţat pe Grigore să ia locul şi în jur de 2- 3 ani au lucrat pământul primit, dar după aceea au renunţat la el.
Preotul încerca pe cât putea să nu-l  forţeze, pentru că nu avea pe altcineva să cânte. Chiar dacă îi mai punea pe jandarmi să-l înfrice,  Grigore era de neclintit în ale lui.


Dumnezeu vine din nou în ajutorul omului ce-L caută

Dumnezeu nu este departe de oamenii dornici să-L cunoască şi vine în întâmpinarea lor.
Prin anii 1930 s-a format o mişcare puternică a Oastei Domnului şi mulţi oameni participau la aceste adunări. (Bunica mea Teodora mi-a povestit că şi ea de multe ori a participat la adunările de Ostaşi, pînă a văzut că predicile lor nu erau ca ale preoţilor şi că aceştia predicau la fel cu pocăiţii.)
 În acest timp, a auzit că în satele Dealu Mare, Gostila şi Canci sunt adunări de-ale pocăiţilor. Se ducea şi el pe ascuns să nu-l ştie nimeni şi acolo credinţa lui se întărea tot mai mult în Domnul şi era tot mai hotărât să se pocăiască şi el. Vedea diferenţa dintre ceea ce le spunea preotul şi  ce făcea el şi ce era scris în Biblie, vedea  că nu se potrivesc. A înţeles şi el că ce cânta la morţi nu era adevărat. Cânta „de şapte ori pe zi Te-am lăudat Doamne” , dar acel om cât a trăit numai a hulit pe bunul Dumnezeu şi îi era tot mai limpede că ortodoxia nu este după cele  scrise în Biblie.
A venit din Canci (Dumbrăveni) un frate pe nume Şmit (aşa l-a reţinut fr. Cozma, cel care mi-a povestit) şi predica în cadrul adunărilor de la Ostaşi. Aceştia predicau curat Evanghelia şi când au fost întrebaţi despre Maria, mama Domnului, dacă este şi ea mijlocitor aceşti fraţi au spus: „numai Domnul Isus este singurul Mijlocitor” . De atunci unii oameni nu mai mergeau la adunări şi  ziceau că aceştia sunt rătăciţi. Nici bunica mea, Teodora nu a mai mers la aceste adunări.
Dinspre Canci şi Chiuieşti veneau fraţi la târg în Lapuş, iar miercuri seara cereau găzduire la cei din Rohia să se odihnească peste noapte şi joia să fie în târg. Aşa că primul Baptist a fost găzduit în casa lui Grigore a lui Novri, o familie ce stătea aproape de ieşirea din Rohia spre Lăpuş. Fraţii au primit găzduire, şi-au aşezat animalele, le-au dat de mâncare, apoi au început să le spună din Biblie celor din casă. Acestora li s-a părut neobişnuită această vorbire şi se tot gândeau ei ce poate să fie, ca oameni simpli să vorbescă din Biblie despre mântuirea lui Dumnezu.
Joi dimineaţa, fraţii îşi iau ziua bună, mulţumesc pentru găzduire şi pleacă la târg. Gazda abia aştepta să-i plece musafirii ca să spună prin sat ce musafiri suspecţi a avut. Lucrul acesta a fost auzit şi de Grigore a lui Anica (de acum nu mai era a lui Ionucul Oniţii, ci a lui Anica, după numele soţiei), acesta a fost interesat de aceşti oameni şi i-a spus că de or mai veni să-l anunţe ca să vină să vorbească şi el cu ei.
Nu după multă vreme, neobişnuiţii musafiri apar  şi încep discuţia, iar gazda le spune că este în sat un om interesat de cuvântul lor şi pleacă repede după el.
-          Hai bade Grigore fuga, că au venit oamenii dumitale, sunt la noi acasă şi iar au început să vorbească din Biblie.
Grigore lasă totul baltă şi fuge să-şi întâlnească oamenii mult doriţi.
Acolo, ei incing discuţii pâna târziu în noapte, Grigore întreabă, fraţii răspund cu multă dragoste şi înţelepciune. În sfârşit, Grigore găseşte ce îl framînta încă de pe cînd era pe front şi îi cheamă pe aceşti oameni la el acasă. Discuţiile s-au aprofundat tot mai mult spre împlinirea sufletească a celui ce făcuse legământ cu Domnul în cele mai grele momente din viaţa lui. Un frate din Gostila i-a dat o Biblie mare şi Grigore putea acum citi nestingherit din Cuvînt, dar preotul făcea în continuare presiuni asupra lui. În timp ce Grigore a lui Anica era tot mai interesat de Cuvînt, Grigore a Novri deşi a fost primul care a auzit, nu şi-a predat viaţa Domnului aşa cum îl îndemnau bunii lui oaspeti.
În aceeaşi vreme, după anul 1930, în sat a venit un frate din Canci pe nume Poienaru Constantin care făcea draniţă, adică acoperiş de casă, pe la oamenii din sat şi acesta predica Cuvântul lui Dumnezeu şi era o bună mărturie pentru săteni. Ştia foarte bine    să vorbească  şi  cunoştea foarte bine Scriptura, iar oamenii îl chemau să le lucreze, dar şi să-l audă. Aşa ajunge şi la casa lui Miron a lui Ionuţ, frate cu Grigore şi acesta este interesat de Cuvânt şi tot întreba Miron pe fr. Constantin şi acesta îi deschidea Scripturile pentru a fi înţelese, iar Miron fiind copleşit, a primit Cuvântul în inima lui. Niculaie era copil atunci şi îi auzea povestind, iar el mi le-a povestit adeseori mie.

După lupta găsirii Cuvântului începe lupta primirii

După ce Miron se hotărăşte să se pocăiască, Grigore este tot mai hotărât şi el să facă acest pas, dar cum să o scoată la capăt cu popa? S-a gîndit că trebuie să o rupă cu ortodoxia,  cu cântatul în strană şi că nu mai trebuie să calce acolo, şi aşa a făcut. Preotul, neavând cîntăreţi, a trimis pe jandarmi la el acasă să-l aducă. Acum, preotul şi-a dat seama că nu are rost să-şi aducă cu forţa cântăreţul şi în cele din urmă l-a lăsat să se pocăiască, dar pe jandarmi îi punea să-i tot necăjească pe cei hotărâţi pentru pocăinţă.
A venit în sat fratele Petruţ Petru din Chiuieşti şi a botezat în secret, întîi pe Miron, iar mai târziu pe Grigore şi aşa a luat fiinţă prima adunare Baptistă din Rohia. Botezul celor doi a avut loc în jurul anului 1936, după aproape 18 ani de la venirea de pe front a lui Grigore, ani care au fost plini de lupte, frământări , cercetări asidue, renunţări la mari privilegii, asumarea unor riscuri destul de mari prin a aduce în sat o credinţă de care nu se ştia, o credinţă „eretică”, cum o numeau preoţii. Optsprezece ani în care Sămânţa semănată pe câmpul de luptă a încolţit şi a rodit pentru slava Domnului. În toată această luptă, Dumnezeu a ieşit biruitor în toată slava Lui pentru care noi cei de azi îi mulţumim foarte, foarte mult.




[1] Satul şi mănăstirea Rohia – Emilian Birdaş pag.59

6 comentarii:

  1. Ce sa zic? Un exemplu tipic de prozelitism ieftin, de amestec de fabulatii, diversiuni si neadevaruri. Cateva exemple de manipulare: alaturarea unor surse credibile, in cazul nostru citate din Iorga sau episcopul Bardas cu cateva istorioare care nu pot fi verificate; impanarea unui text prozelit profund antiortodox cu trimiteri bibliografice care nu au nici o legatura cu tema( citatul din Bardas, imaginea "pozitiva" a preotului dar doar pentru inceput; validarea unor neadevaruri plasate alaturi de adevaruri( cum ar fi drama razboiului sau realitatea personajelor). Istorioara incepe cu mentionarea unui fapt revelatoriu, foarte asemanator cu ce i sa intamplat lui Luther in fata copacului traznit (Sf Ana, scapa-ma, ca ma calugaresc! ). Aceeasi tipologie. Faptul revelatoriu este respins apoi preotului ortodox, la momentul ctitoririi. Sa intelegem de aici ca teofaniile sunt rezervate doar celor cu un posibil potential baptist? Cartea vietii este plina de miracole "cu iz mistic " , deci distinse autorule nu le putem refuza nici macar unui preot ortodox. Apoi eroul dumitale plin de revelatie mistica fusese in contact pe front cu misonarii neoprotestanti reintorsi in Europa dupa primul mare val de emigratie spre America dinspre Austro-Ungaria. Intors acasa nu i sa ingradit accesul la Biblie ci dorinta de a predica in biserica (ortodoxa)la fel ca preotul. Daca femeia de serviciu ti-ar cere duminica dimineata sa oficieze in locul dumintale, domnule Bel, ati accepta sau ati "persecuta-o"? Se intelege din istorioara ca actiunea a avut un final apoteotic. Cum se face atunci ca dintre toti urmasii fratilor Vasile, Grigore si Miron a lui Ionuc ati ramas singurul baptist in Rohia ? Sau cum se intampla ca o buna parte din rudele dumitale nu s-au multumit cu adevarul baptist si au cautat in continuare ajungand la penticostali si martorii lui Iehova, iar altii au ramas preoti ai bisericii lui Hristos ?
    Cum se face ca v-ati trecut la confesiunea a carui pastor sunteti, bunica si mama doar in momementul in care acestea nu s-au mai putut intretine singure ? Tot folosind jandarmul ? Singur membru si sacerdot al cultului dumneavostra in Rohia v-ati lansat intr-o cruciada a bulgarilor de balega impotriva preotului Nicolae Gherman care a facut istorie nu numai pentru Rohia si Lapus ci pentru intreg Ardealul. Credeti ca purecii care se hranesc din sangele imparatilor intra si ei in istorie odata cu acestia ?Pe de alta parte textul dumneavoastra patetic este un amestec straniu de argumente mistice, dialect-stiintifice, nostalgii, rastalmaciri, decontextualizari. In urma lui portile bisericii dumneavostra vor fi asaltate de rohieni, lapuseni, romani, unguri si tigani si o sa deveniti un al doilea Martin Luther. Va dorim succes! Daca tot va declarati un sustinator al adevarului atunci merita sa nu stergeti acest comentariu. Argumente de natura teologica veti gasi la cei avizati. Putintica rabdare. Intre timp va rugam sa meditati la descantecele facute cu banul de argint in faina si la aroma de prescura pe care poate o mai gasiti intr-un coltisor al casei dumneavoastra sau la faptul ca referitor la persoanele invocate in aceasta robinsoniada mistica s-ar putea sa existe documente scrise. PS. Mitul persecutiei infierbanta mintile tuturor minoritarilor. Autovictimizarea este utilizata ca instrument de prozelitism. Din partea mea toata compasiunea! Un rohian.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc frumos de comentariu, bunul meu rohian anonim. Stiți bine ca anonimele nu se publică, dar eu o fac pentru a se cunoaște adevărul.
    Toate informațiile sunt autentice pentru că eu insumi am vorbit cu preasfințitul Bârdaș, atât la locuința dumnealui, cât și acasă la mine pe când locuiam la Chiuiești. Cosma Grigore mi-a fost cuscru si am vorbit eu insumi cu dumnealui. Copiii dumnealui au depus mărturie și eu le-am consemnat în cartea mea tipărită în 2010 .
    Baptiștii în România au apărut în anul 1856 la București și apoi în Ardeal, dar n-au venit din America.
    Mama mea s-a pocăit din convingere personala, vă invit cu plăcere să stați de vorba cu dumneaei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule pastor Vasile Bel, imi pare rau ca misiunea dumneavostra in acesta lupta este una nedreapta, atacand in mod indirect credinciosii ortodocsi si cei din Rohia, in mod special. Sunt convins ca metodele dumneavostra de manipulare sunt predate de catre mai-marii dumneavostra americani (orice sistem are o ierahie), care v-au ajutat atat de mult cu fonduri pentru a construi biserica, casa, masina, etc..si acuma va dicteaza in atragerea catre "pocainta". Dar ce inseamna pentru dumneavostra pocainta? O stare de spirit? Un crez? Un cult? Cred ca fiecare dintre noi ne putem pocai, pentru pacatele pe care le facem, pentru ceea ce gandi, pentru ceea ce scriem (inclusiv pe blog), asta nu depinde de un anumit cult. Depinde doar de noi!!!
    Este drept, nu este padure fara uscaturi si oamenii sunt asa cum sunt, insa nu am auzit preot ortodox care sa predice in cuvantul lor ca aia sunt asa, aia sunt asa, dar nu pot spune la fel despre alte culte. Si ortodocsii se pot pocaii, (nu numai ceilati) in fiecare zi, pentru pacatele lor, punandu-se in genunchi in fiecare seara si rostind o rugaciune, zicand "Doamne iarta-ma" in gand, atata timp cat isi asuma pacatul si le pare rau. Si puteam sa vedem ca nimeni nu e perfect, in orice cult sunt oameni si oameni, pacatosi si mai putin pacatosi (pacate avem cu totii, nu-i asa!?).
    Lasati oamenii sa vin alaturi de cultul dumneavostra din proprie convingere, nu aruncand minciuni in spatiul public, asa cum incercati dumneavoastra. Sau poate tinta dumneavostra sunt tinerii, care au acces mult mai usor la internet, fiind imposibil sa cred ca o anumita "lele Marisca" este in stare sa va citeasca blogul, fara putin ajutor.
    Ar fi interesant sa raspundeti intrebarilor ce v-au fost puse in comentariul de mai sus, dar asta nu cred ca asta mai scrie in cartea Episcopului Emilian Bardas, pe care, pentru a valida minciuna, l-ati citat in acest articol, printr-un citat care este sculptat pe un monument al eroilor.
    Eu va doresc numai bine, dar va rog, duceti-va misiunea in biserica dumneavostra, nu pe blog, nu pe facebook, nu prin alte metode de manipulare. Dar dumneavostra sunteti mic in acest lant, si totul va este dictat de mai sus, deoaerece planul fiecaruia este sa adune cat mai multi adepti (c-asa-i in tenis), pentru ca, convingerea mea este ca aceasta metoda nu este pe placul Domnului.
    Imi cer scuze ca raspunsul meu este ca si anonim, dar nu imi doresc sa intru in polemici. Doresc sa nu mai atacati Biserica Ortodoxa. Va doresc numai bine!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Îmi pare foarte rău sa mă adresez cu „domnul anonim”, dar, pentru că nu aveți identitate, așa o să vă spun.
    Se pare că nu mi-ați citit primul comentariu. Vă rog să îl citiți pe acesta și să fiți convins că spun adevărul în Numele Domnului Isus, Mântuitorul nostru.
    În primul comentariu spuneți: „exemplu tipic de prozelitism ieftin”, după care completați: „Cum se face atunci că dintre toți urmașii fraților Vasile, Grigore și Miron a lui Ionuc ați rămas singurul baptist in Rohia ?” Am rămas singur pentru că prozelitismul nu ne caracterizează, ci convingerea, citirea Bibliei și trăirea ei este pentru noi ținta credinței noastre.
    Eu nu duc nici o luptă cu nimeni; nici împotriva rohienilor pe care îi iubesc, ne salutăm cu respect când ne întâlnim, vorbim, ne sfătuim la muncă, pe ogorul pe care îl lucrăm. Ce am pus pe blog este din cartea mea „Lupta Credinței”, tipărită în 2010 și ea se găsește în mai multe case de-ale rohienilor. Unii mi-au cerut cartea, dar nu au avut reacția dumneavoastră, drag anonim! Am mai scris anul trecut alte doua cărți despre istoria baptiștilor și au fost bine primite și acestea de către ai mei consăteni, iar lansarea de carte s-a transmis pe Orizont TV, care nu cred că este finanțată de către americani. O puteți vedea și dumneavoastră aici.https://www.youtube.com/watch?v=xP5nTrKx1QA&list=PLzMgMJ_6vx9B8n6MtXnlsK8EOFyoMJ8vr
    Internetul este mijlocul prin care se publică acum și știți bine că și Biserica Ortodoxă are sait și mulți preoți și teologi publică pe internet tot felul de lucruri.
    Eu nu am atacat Biserica Ortodoxă, ci am depus mărturie adevarată despre ce s-a întâmplat și despre felul în care s-au comportat unii preoți.
    Când vă voi întâlni, eu vă voi saluta respectuos, cum am făcut și altădată, și cred că tot respectuos veți fi și dumneavoastră, ca și în trecut.
    Cu respect și dragoste,
    Vasile Bel, pastor al Bisericii Baptiste „Sfânta Treime” din Târgu Lăpuș.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sola fide, sola gratie.29 octombrie 2016 la 11:57

    Marturisire de credinta: "Vasilica ma duce cu masina in Lapus, la manastire trebe sa sui pe jos si amu-s batrana. N-om mere dintr-o casa in doua locuri." Frate Vasile, raspunsurile dumitale sunt tot pe langa. Fondul discutiei este total altul. Sa ti-o spun pe sleau: Nu ataci biserica ortodoxa dar diabolizezi imaginea preotului Nicolae Gherman. Bucti! Ai ramas singurul baptist deoarece celelalte rude cauta in continuare Biblia, adevarul, pocainta... Cine are dreptate? Prezentarea lucrarii dumitale la 0 tv (zero) nu o certifica, nu o valideaza. Vrei sa-ti enumar si alti clienti ai CNN-ului lapusan ? Ion China, spre exemplu. Confuzia intre pocainta si sectarism sper ca ti-a lamurit-o predecesorul meu,(apropos- nu suntem aceeasi,puteai sa iti dai seama dupa stil). Cat despre adevar, exista cel putin trei: al meu, al tau, ... si ceea ce s-a intamplat. Daca ti-a cerut cineva cartea, nu fi foarte sigur ca a si citit-o. Oricum nici asta nu o poate valida ca adevarata, chiar daca notorietatea este si ea o forma de manipulare. Daca ti-au cerut-o, au facut-o din politete, dar dumneata nu eziti sa arunci cu noroi in valorile lor( exeplu: imaginea de excroc pe care o creezi preotului Nicolae Gherman). Numesti asta tot respect pentru bunii si sublimii dumitale consateni? Si apoi care ogor? Care munca? Te vad singur intre cartile dumitale. Predecesorul meu nu vorbea de finantarea 0 Tv de catre americani ci de a dumitale. Chiar site-ul cultului dumitale vorbeste despre finantarea venita in trecut ca si azi in special dinspre organizatia baptistilor germani din America. Avem aici doua adevaruri care se bat cap in cap. Revenind la eroul dumitale pe care-l intronezi ca furnizor al adevarului absolut, el era pe front in armata austro-ungara( cu unguri, austrieci, germani, intelegeti?) si nu in contact cu Bucurestiul, unde s-a stabilit primul baptist, venit din Rusia pe la 1856 ( ceea ce nu inseamna frate Vasile ca avem deja un cult, mai asteptam cateva zeci de ani, pana dupa razboi), deci baptismul vine tot via Budapesta, frontiera era pe Carpati. Si exemplele ar putea continua. Chiar daca n-am cunoaste nimic despre lucrurile descrise in capodopera dumitale, reusesti sa ai un talent deosebit in a-ti distruge singur propriile argumente. Ce este adevarul? " 21. Daca va va zice cineva atunci: "Iata, Hristosul este aici" sau: "Iata-L acolo", sa nu-l credeti.
    22. Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi. Ei vor face semne si minuni, ca sa insele, daca ar fi cu putinta, si pe cei alesi.
    23. Paziti-va, iata ca vi le-am spus toate dinainte. Acu-i acu'! La cine este adevarul? Cine este pocaitul?

    RăspundețiȘtergere
  6. Frate anonim, oricine ai fi, duci un război nedemn față de mine pentru că eu sunt singur și vizibil, iar dumneata ai în spate un sat întreg așa cum zici și te ascunzi. Nu este corect.
    Baptiștii au venit între români pe fondul unei apostazii a Biserici Ortodoxe. Iată ce scrie în 1877 ziarul episcopiei Aradului: „Pentru ce bisericile noastre sunt goale de creștini?” Au venit ca alternativă la o stare de fapt și oamenii s-au întors la Dumnezeu citind Biblia în limba lor. Ziarele Bisericii din vremea aceea erau uimite că oamenii merg după un „bade” cu Biblia în buzunar și cu o carte de cântări. De ce? Biblia este aceea care atrăgea pe oameni și mesajul ei.
    Nu știu ce este așa de deranjant că sunt ajutat de americani, ei fac ce scrie în Biblie și își ajută frații care au nevoi. Lucrul acesta l-a făcut și sfântul apostol Pavel când a luat ajutoare de la neamuri și le-a dus la Ierusalim. Dacă banii americanilor sunt răi sau murdari, va rog să vă adresați președintelui țării, guvernului, parlamentului și să declare necurate toate investițiile americane și să fie expulzate; iar dacă banii americanilor pentru țară sunt buni și de dorit, de ce pentru mine să fie răi? Ciudată gândire și răutăcioasă aveți frate anonim!
    Eu nu întinez memoria părintelui Gherman, ci am spus ce mi-au povestit cei implicați în aceea lucrare, lucru pe care dumneata nu-l crezi și eu te respect și pot fi combătut, dar cei ce au distrus memoria și istoria acestui așezământ cum sunt? Biserica mânăstirii, construită de părintele Gherman și săteni cu mari sacrificii a fost distrusă. Pe ce considerent? Orice țară își conservă patrimoniul pentru că acela este inima istoriei și cuibul ce dă greutate, admirație, atractivitate pentru orice om, dar mai marii așezământului l-au distrus. Iertați-mi comparația, dar judecați drept. Nu mai vorbesc despre așezământul din vale în ce stare de ruină este, știți, ați văzut? Acestea sunt istorie, acestea ar vorbi de vremuri grele în care au trăit părinții și bunicii noștri, dar s-au distrus.
    Eu consider că este drept să ascult de Dumnezeu și să citesc zilnic în cartea Sfântă, să spun și altora despre ea și ce scrie în ea și să ne dăm silința să trăim după cum este scris, în rest sunt doar vorbe goale.
    22. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.
    23. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă,
    24. şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.
    25. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.
    26. Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.
    27. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.
    (Iacov 1:22-27, VDCC)
    Acesta este Cuvântul Adevărului ce trebuie păzit cu mare sfințenie. Altfel, degeaba am crezut.

    RăspundețiȘtergere