Baptiștii maghiari în istoria lui Rushbrooke 1915

Ca să găsim noi informații despre formarea poporului baptist pe teritoriul României, căutăm cărți și documente vechi, dar descoperim că aceste conțin erori, inclusiv Monitorul Oficial al României, vezi aici și aici. Cărțile de asemenea, vezi aici . Astăzi redau din cartea:  „Mişcarea baptistă din Europa. O contribuţie la istoria modernă, editată de Rev. J.H. Rushbrooke” în anul 1915. Articolul prezintă apariția baptiștilor în Ungaria.

Aș dori ca cei ce sunt interesați de istoria noastră baptistă și cei ce au dovezi să corecteze ce este de corectat și să vină cu îmbunătățiri.

„Mişcarea baptistă din Ungaria: Progres şi dificultăţi

De către Rev. C.T.Byford

În Ungaria mişcarea baptistă a înregistrat în ultimii ani un succes fulminant, mai mare decât în orice altă ţară europeană. Universalitatea mesajului este demonstrat prin faptul că există biserici printre fiecare naţionalitate cuprinsă în această ţară. Condiţiile sociale şi politice ale ţării erau nefavorabile pentru a realiza o lucrare evanghelică reuşită. Masele de oameni erau separaţi, ba, chiar putem spune că se împotriveau  oricărei forme de religie organizată şi vitală. Bisericile romano-catolice erau aproape goale, în timp ce slujitori ai bisericilor reformat protestante au negat în mod deschis dumnezeirea şi Învierea lui Isus Cristos. Pe plan intern politicienii erau îngrijoraţi din cauza conflictelor dintre Catolici şi Protestanţi. Căsătoriile civile, tolerarea evreilor, independenţa religioasă şi Guvernul local erau întrebări arzătoare. Ţara suferea  de pe urma mişcării politice ce a dat naştere revoluţiei sub regimul lui Kosuth; şi lupta pentru libertatea civilă şi religioasă a fost prelungită şi cruntă.

În ciuda tuturor obstacolelor, în mai puţin de un secol jumătate, au fost înfiiinţate mai mult de 800 de biserici şi centre misionare iar acum 26,000 de bărbaţi şi femei sunt în părtăşie cu biserica. Când ne raportăm la imensul flux de emigraţional al populaţiei, respectiv al celor care frecventează regulat biserica, dezvoltarea mişcării baptiste ne apare cu atât mai remarcabilă.

Într-o ţară poliglotă cum este Ungaria – există 8 limbi de circulaţie în interiorul acestui stat – bisericile oficile sunt diversificate şi ele în ce priveşte regimul politic şi forma de guvernământ, dar ele sunt una şi aceeaşi  când vine vorba de fidelitatea lor către dogmele centrale ale credinţei adevărate şi unite prin fervoarea evanghelistică. Un lucru pe care îl au în comun baptiştii din Ungaria cu majoritatea  bisericilor din întreaga Europă este faptul că împart aceeaşi descendenţă spirituală, pe care i-o datorează lui J.G. Oncken din Hamburg, acest  „apostol modern“.

În anul 1845, în timp ce Ungaria era îndurerată din cauza revoltei Kossuth, o mulţime de descendenţi ai coloniştilor meşteşugari germani au părăsit ţara pentru a-şi exercita meseriile, profesiile în Austria şi Germania. Şase tâmplari din Budapesta – Johann Rottmayer, Karl Scharschmidt, Johann Woyke, Josef Marschall, Anton Hornung şi Andreas Tivelly – şi-au găsit slujbe în Hamburg, unde erau numeroase cereri pentru muncitori pricepuţi pentru reconstruirea oraşului după marele incendiu din 1842.

Rottmayer, fiind găzduit de un membru devotat al bisericii baptiste din Hamburg şi fiind atras de acea credinţă aprinsă în Isus Cristos le-a dus vestea cea bună şi colegilor săi muncitori din Budapesta. Aceştia au obţinut copii ale Scripturii – pe care până acum nu o cunoşteau – şi în cele din urmă, toţi au fost convertiţi, botezaţi şi primiţi în rândurile bisericii din Hamburg. Oncken s-a interesat foarte mult  de noii convertiţi, şi în 1849 a recomandat întoarcerea lor acasă ca şi predicatori artizani ai Evangheliei. Îndată, după sosirea lor în Budapesta li s-au alăturat trei confraţi credincioşi din Hamburg – Lorders, Kuse şi F. Oncken.   

Prin generozitatea lui J.G. Oncken şi cu ajutorul  unei donaţii a Societăţii de Tractate din Hamburg, primele tractate protestante în limba maghiară au fost tipărite în Budapesta şi puse în circulaţie de către fraţi în întreaga ţară. După aceea, timp de 15 ani aceşti pionieri au muncit însă cu foarte slabe rezultate. Condiţiile politice în care se găsea ţara erau împotriva lor, de asemenea. Oamenii fierbeau, atât la propriu cât şi la figurat, fiind nemulţumiţi; exista un conflict cu Austria în legătură cu auto-guvernarea statului maghiar; Romano catolicii, ca şi biserică dominantă, se lupta pentru a-şi menţine supremaţia.

În mod repetat liderii noii mişcări erau traşi, duşi cu forţa în faţa magistraţilor, amendaţi cu sume mari de bani şi condamnaţi la închisoare. Totuşi, în ciuda persecuţiilor pe care le-au suferit, convertiţii au învins, şi în 1865 reverendul G.W. Lehmann din Berlin, cunoscutul co-adjunct al lui Oncken, a vizitat Budapesta şi în secret, în timpul nopţii, a botezat şase persoane, printre care şi pe fiul cel mai mic al lui Rottmayer, pe nume Johann. În timpul şederii rev. G.W. Lehmann s-a format o biserică, prima biserică baptistă din sud-estul Germaniei, şi o suită de încercări au fost făcute pentru a se ţine servicii de predicare în mod regulat. De îndată preoţii Romano-Catolici şi-au exercitat puterea şi influenţa lor pentru a distruge biserica ce se era în faza embrionară, astfel că a reînceput o perioadă de mari persecuţii. Unul după altul membrii bisericii au fost arestaţi şi închişi, până când în cele din urmă au fost alungaţi din ţară.

Merită să dedicăm un scurt paragraf în continuarea poveştii a acestor pionieri eroici. Rottmayer Senior a acceptat să intre în slujba Societăţii Biblice Britanice şi Străine, devenind colportorul pionier al acestei societăţi în Statele Balcane; Woyke s-a refugiat în Glasgow, unde s-a alăturat Bisericii Baptiste John Street, căreia i-a rămas până la moarte un apărător devotat şi credincios. De asemenea el a rămas un partizan pasionbat al lucrării din Ungaria; Hornung şi Tivelly au emigrat  în Statele Unite unde au început munca printre coloniştii maghiari stabiliţi în marile raioane de cărbune şi fier aflate în Pennsylvania; Scharschmidt şi Marschall s-au stabilit cu domiciliul pentru o vreme în Germania, reîntorcându-se în Ungaria zece ani mai târziu; Rottmayer Junior a mers în Hamburg, unde a fost ajutat mult de către Oncken, şi de acolo la Berlin unde a lucrat sub îndrumarea lui G.W. Lehmann până când, mai târziu, Oncken l-a trimis ca şi misionar pionier în Munţii Harz şi Holstein. După stagiul său militar ca şi recrut, el a început lucrarea baptistă în Viena iar atunci când a fost constrâns să plece din acest oraş, s-a reîntors în Ungaria. El este acum la conduecerea bisericii maghiare din Koloszvar.

Odată cu împrăştierea confraţilor, serviciile divine din Budapesta au fost abandonate şi după cum o dovedesc evidenţele din exterior, biserica a fost dizolvată.

În 1867 maghiarii au dobândit  statutul de structură autonomă al Ungariei, şi odată cu aceasta o serie de libertăţi religioase şi civile. Treptat ţara s-a stabilizat sub aceste noi condiţii politice, şi începând cu anul 1873 au răsărit zorii unei noi ere pentru mişcarea Baptistă. O realitate remarcabilă a acestei noi ere o constituie personalitatea lui Heinrich Meyer, de al cărui nume este legată lucrarea din Ungaria, de peste 40 de ani.

Meyer, care este de origine german, s-a stabilit cu soţia sa în Budapesta în 1873, ca şi agent al Societăţii Biblice Britanice şi Străine. El a fost un caracter puternic, dând dovadă de un curaj inepuizabil şi o energie neîncetată. Ca şi colportor al Societăţii Biblice a profitat de fiecare prilej pe care l-a avut şi a predicat, a propovăduit Cuvântul. Aceasta nu era o sarcină uşoară, tocmai pentru că avea parte de multe opoziţii atât în ce îl privea pe el cât şi mesajul pe care îl transmitea, dar a reuşit să-şi adune câţiva ascultători chiar în mijlocul căminului lui. În luna decembrie a anului 1874, Meyer şi-a botezat primii doi convertiţi, astfel că biserica din Budapesta a renăscut. Ulterior alţi membrii s-au alăturat şi comunitatea a început să crească repede, când anumite reclamaţii în legătură cu aşa-zisa propagandă sectară a domnului Meyer l-au silit pe acesta să renunţe la orice legătură a lui cu Societatea Biblică. De acum el şi-a  canalizat toate energiile înspre câmpul acesta al evanghelizării şi a început lucrarea sa itinerantă prin întreaga ţară, predicând oriunde reuşea să fie ascultat. În ciuda opoziţiei categorice din partea preoţilor romano-catolici şi chiar a clerului luteran, Meyer a convertit oameni în multe oraşe, reuşind să întemeieze multe biserici printre coloniştii vorbitori de limbă germană din marele district Alföld, cât şi printre meşteşugarii din oraşele industriale. Dificultăţile întâmpinate de el ar fi descurajat, intimidat pe un truditor mai puţin curajos: demnitari locali, mulţimi ostile şi preoţi intoleranţi, bigoţi. Toate aceste persoane erau împotriva propovăduitorilor ca şi Meyer, dar cu toate acestea, el a continuat cu speranţă şi credinţă, aşa încât eforturile lui nu au fost în zadar.

Zece ani după sosirea lui în Budapesta, Meyer a botezat şi primit în cadrul bisericii 629 de bărbaţi şi femei, şi în ciuda fluxului continuu de emigrare şi a deceselor, 499 de membri au fost înregistraţi în 50 de centre. Şcolile dumincale au fost şi ele demarate de el cu scopul de a instrui tinerii în ce priveşte credinţa cea nouă descoperită de părinţii lor, şi de a o înţelege pe deplin. Zece ani mai târziu (1893) botezurile au atins numărul de 3,805 iar totalitatea membrilor bisericilor era de 3,200 persoane. Odată cu creşterea mişcării, schimbarea condiţiilor politice ale poporului, controversa aprigă dintre romano-catolici şi biserica Reformat Protestantă, precum şi alte cauze, s-au schimbat şi părerile opuse ale oficialilor locali, astfel încât opinia publică au revenit la sentimente mai bune şi au avut mai multă îngăduinţă faţă de noua credinţă.

Reuşita lucrării baptiste din Ungaria i se datorează în primul rând  lui Heinrich Meyer şi a activităţii sale neobosite, precum şi a ajutorului oferit la momentul oportun de către Uniunea Baptistă Germană. Trebuie făcute menţiuni şi despre bărbaţii credincioşi pe care Meyer i-a strâns în jurul lui în anii de început şi cărora le-a insuflat propriul său spirit evanghelic provocator, agresiv în sensul bun al cuvântului pentru ca mai apoi aceştia să fie trimişi mai departe să propovăduiască în întreaga ţară.

Anton Novak şi soţia sa au fost printre primi 20 botezaţi de Meyer, şi prin aceşti devotaţi prieteni „Cauza“ a început să se dezvolte foarte repede în districtele  Bekescsaba şi Nagyszalonta. În una din vizitele periodice ale lui Meyer în Bekescsaba, el l-a găsit pe Novak împreună cu 37 de candidaţi care aşteptau să fie botezaţi. Doi dintre aceşti oameni fiind Mihaly Kornya şi Mihaly Toth, două nume care vor fi pentru totdeauna asociate cu frământările de început ale bisericii maghiare.

Kornya timp de mulţi oameni a slujit ca şi colportor şi după aceea ca şi evanghelist în subordinea lui Meyer. Acesta reuşea cu mult succes să-şi expună predicile curajoase pentru acea vreme. În ultimii ani a înregistrate succese remarcabile în rândul Rutenilor[2] , botezând mai mult de şase sute pe temeiul profesiunii lor de credinţă. Deşi înaintat în ani şi slăbit din ce în ce mai tare de multele încercări prin care a trecut de dragul Evangheliei, apostolul veteran încă îşi duce campania sa activ-propagandistice printre cei analfabeţi şi mai loviţi de sărăcie locuitori ai Ungariei. Unii dintre cei convertiţi de el s-au reîntors la casele şi pământurile lor din România începându-şi lucrarea, aici, printre compatrioţii lor.

În timp ce Kornya a activat printre Ruteni, Toth a avut un rol esenţial în extinderea mişcării în rândurile slovacilor şi slovenilor aflaţi în provinciile sudice, unde a a înregistrat la rândul lui rezultate remarcabile. El a fost mijlocul, calea prin care s-au convertit sute de oameni, el însuşi botezând aproape 500 de bărbaţi şi femei, primindu-i pe aceştia în tovărăşie cu biserica.

Pe lângă faptul de a inspira şi a trimite mai departe evanghelişti, Meyer, ca şi un vechi slujitor al Societăţii Biblice, a ştiut, a învăţat cât valorează Cuvântul sub formă tipărită. Cu ajutorul Departamentului de Publicaţii al baptiştilor germani, Meyer a obţinut părţi ale Scripturii, tractate şi altă literatură religioasă, organizând un sistem eficient de colportaj prin întreg ţinutul. Colportorii lui au pregătit calea pentru evanghelişti, iar cei din urmă au fost înaintaşi ai bărbaţilor care au devenit mai târziu pastori ai noilor biserici.

Deşi lui Meyer i se va acorda întotdeauna un profund respect ca fiind pionierul mişcării Baptiste din Ungaria, este fără doar şi poate corect să reamintim că datorită unor anumite defecte ale temperamentului său atât în ce privea conducerea cât şi a metodelor lui de organizare întreaga lucrare a fost aproape de a fi una eşuată; în realitate, dacă nu era puternica loialitate către Domnul Isus Cristos a oamenilor care se deosebeau în opinii de pionier, mişcarea ar fi putut fi distrusă.

Timp de aproape 25 de ani Meyer a deţinut controlul asupra lucrării numai în mâinile lui. El a fost cel care a dictat tot, cel al cărui cuvânt era lege pretutindeni în toate bisericile. Ca şi organizator el a acordat prea puţină atenţie construcţiei bisericilor autonome după modelul Noului Testament; el a făcut puţine sau chiar nicio prevedere în ce aprivit formarea, instruirea unor lucrători eficienţi şi responsabili;  şi nici nu a luat în considerare spiritul naţionalismului care era în creştere printre maghiari; de asemenea, nici sentimentul tot mai mare anti-german între naţionalităţile anti-germane din regat.

Cea de-a doua fază în dezvoltarea lucrării din Ungaria începe cu trimiterea a trei tineri maghiari – Lajos Balogh, Andreas Udvarnoki şi Gyorgy Gerwich  la seminarul teologic din Hamburg. Acolo aceştia au învăţat ceva din principiile şi forma de guvernare a Baptismului, şi au fost impresionaţi de diferenţele dintre metodele de organizare a bisericilor din Germania şi Ungaria. După un curs de patru ani în Hamburg, aceşti fraţi s-au reîntors în 1892 în Ungaria – Balogh la casa lui din Hadjuborszemeny, Udvarnoki s-a întors pentru prima dată în Totfalu şi la scurt timp după aceea în Budapesta iar Gerwich la biserica (germano-maghiară) unită din Ujpest.

Până la această dată toate bisericile baptiste din Ungaria erau unite constitutiv în mai marea Uniune Baptistă Germană (Bund), şi pastori germani ale bisericilor vorbitoare de limbă germană, sub conducerea lui Heinrich Meyer, supravegheau îndeaproape bisericile celorlalte naţionalităţi. Odată cu reîntoarcerea din Hamburg a lui Balogh, Udvarnoki şi Gerwich secţia maghiară a început repede să se dezvolte. Multe localuri noi au fost deschise şi cele mai puternice au fost transformate în biserici. Aceste noi comunităţi,  complet impregnate cu spiritul dominant al naţionalismului, şi având o legătură indirectă cu bisericile germane din ţară, şi-au cerut independenţa de sub tutela Uniunii Germane, astfel încât după aun timp au format o Uniune Baptistă Maghiară  pentru bisericile vorbitoare de maghiară. Odată cu dezvoltarea, progesul acestei noi Uniuni, au început să apară dificultăţi cu privire la dreptul de proprietate al clădirilor în care comunităţile se întâlneau pentru serviciul divin, alocarea de bani din afară pentru lucrarea evanghelistică asiduă şi formarea de  mari locaţii cu scop misionar, treburi care până acum cădeau în jurisdicţia lui Meyer; toate aceste probleme vizau obţinerea independenţei acestor biserici. Relaţiile dintre cele două grupuri au devenit extrem de tensionate, până în punctul critic în care secţiunea maghiară a căutat şi a obţinut recunoaşterea din partea Statului.

Liderii Uniunii Baptiste Ungare, ca şi supuşi ungari, erau  îndreptăţiţi să fie recunoscuţi de către Stat, drept preoţi, pastori ai unei Biserici organizate. Această recunoaştere le conferea acestora anumite privilegii, inclusiv dreptul de a intra în şcolile de stat cu scopul de a comunica, a împărtăşi învăţături religioase copiilor ai căror părinţi erau înregistraţi ca şi membri ai bisericii Baptiste; dreptul oficial de a celebra căsătoria între membri ai aceleaşi biserici; scutirea proprietăţilor care le aparţineau baptiştilor de la anumite taxe impuse de Stat, etc; dar, aceste drepturi implicau de asemenea şi amestecul Statului într-o manieră total contrară principiilor Noului Testament. Printre multele aspecte neplăcute ale acestei recunoaşteri se numărau: impunerea de condiţii care limitau libertatea bisericii în a-şi alege preoţii şi prezbiterii; plasarea, în mod oficial, în mâinile unui singur om puterea, lucru care era în totalitate incompatibil cu noţiunea de egalitate şi libertate  a întregii frăţii; punerea întregii biserici la mila unei aşa numite  „ordini administrative“ şi făcând-o subiect al intrigilor locale şi al schimbărilor politice. Toate aceste aspecte de mai sus au creat în jurul lor un fel de test parlamentar şi administrativ, referitor la ce este şi ce nu este, biserica Baptistă, în consecinţă devenind un risc pentru toţi Baptiştii nerecunoscuţi sau neştiuţi.

În 1905 regulamentele privitoare la recunoaşterea Baptiştilor, drept o organizaţie religioasă, au fost traste sub influenţa Ministrului Cultelor, acceptate de liderii Uniunii Baptiste Ungare, şi ratificate în mod corespunzător de către Guvern. Conflictele, certurile regretabile dintre cele două facţiuni s-au intensificat – într-o parte erau cei „recunoscuţii“, în special Maghiari, iar de cealaltă parte erau  „ne recunoscuţii“ Germani, cu care erau asociate majoritatea formată din bisericile Slovace şi cele ale Rutenilor. A urmat o ruptură completă între cele două grupări şi au început lupte pustiitoare.

Totuşi, din fericire, zelul lucrătorilor din ambele tabere nu s-a epuizat în aceste dispute interne. Strădania, efortul evanghelistic a continuat, înregistrându-se o creştere masivă în rândurile bisericii. După zece ani de înstrăinare, ba chiar mai rău, liderii ambelor grupuri au căzut de acord să înainteze problema conflictuală Comisiei Alianţei Baptiste Internationale, pentru arbitraj. Prin Comitetul Executiv, Alianţa şi-a desemnat ca şi arbitrii, judecători pe Dr. Clifford, preşedintele Alianţei, pe rev. J.H. Shakespeare, secretarul acesteia şi pe dr. Newton Marshall. Termenii de referinţă au fost hotărâţi şi acceptaţi de ambele grupuri cu ai lor lideri care au promis să respecte decizia Comisiei.

Termenii de referinţă au fost:

1. „Să se examineze poziţia existentă cu privire la organizarea ecleziastică a baptiştilor recunoscuţi şi nerecunoscuţi  atât în relaţia acestora cu învăţătura Noului Testament cât şi cu Legea Statului Ungar; în plus, să elaboreze o constituţie, o structură pentru lucrările viitoare ale confesiunii baptsite din Ungaria.

2. (a) Să se examineze metodele actuale ale colectării şi distribuirii de fonduri în scopuri confesionale şi a felului în care aceste fonduri sunt păstrate.

2. (b) Să se determine în cine şi în ce vor fi investite pe viitor fondurile existente ale confesiunii.

2. (c) Să se elaboreze un sistem financiar pentru operaţiuni viitoare, mai ales în ce priveşte contribuţiile de peste graniţe.“

Împuterniciţi ai comisiei au adunat informaţii şi au studiat raporturile oferite de cele două părţi, astfel încât la 27 Noiembrie, 1907, la Budapesta a început ancheta, desfăşurată în prezenţa a aproape o sută de reprezentanţi ai bisericilor Baptiste din Ungaria. Au fost audiaţi martorii fiecărei grupare iar Comisia a evidenţiat spiritul excelent manifestat de fiecare grup în parte, dorinţa evidentă ca aceste conflicte de care s-au săturat toţi să ia sfârşit; s-a punctat de asemenea şi completa încredere în Comisie a ambelor părţi implicate în acest proces. În încheiere împuterniciţii comisiei au venit cu un plan ce implica o Uniune a tuturor Baptiştilor din Ungaria, fără nicio referire la grupări sau divizări din trecut şi au recomandat bisericilor crearea unei constituţii care ar fi avut ca unic scop acceptarea tuturor deopotrivă, indiferent de limba vorbită.

Cea de-a treia fază în dezvoltarea lucrării Baptiste în Ungaria a început cu anunţarea hotărârii finale a membrilor comisiei din cadrul Alianţei Internaţionale Baptiste, şi a vizitei rev. J.H. Rushbrooke în calitate de reprezentant al Alianţei care să conducă întâlnirea inaugurală a noii-formate Uniuni Baptiste Ungare în luna ianuarie a anului 1908.

Liderii „consacraţi, recunoscuţi“ vor descoperi că este mai uşor să faci un pas greşit decât să te întorci pe drumul drept, corect şi eforturile lor de a se elibera de sub controlul Statului nu au fost încununate de succes. Ei au înaintat Ministerului Cultelor statutele lor organizatorice într-o nouă formă, cu noi modificări, dar rectificările lor încă nu au primit o aprobare oficială.

Între timp, ambele părţi sunt cel puţin formal integrate în acea Uniune, şi lucrează împreună în câteva direcţii pentru promovarea, progresul în Ungaria al Regatului lui Cristos. Locaţia Departamentului ce se ocupă de publicarea materialelor religioase se găsea la subsolul Primei Biserici Baptiste, în Budapesta, unde erau în slujba Comisiei 30 de tipografi şi mecanici. Aceştia au publicat aproximativ cinci publicaţii maghiare, una germană şi două româneşti, tirajul total fiind de aproape 150,000 de copii pe lună, plus un mic supliment săptămânal, numit Olvasd, cu un număr de exemplare de 18,000. De asemenea Uniunea avea în întreţinere două adăposturi pentru baptiştii în vârstă, care găzduia aproape 50 de veterani.

Prin programul Şcoala Duminicală, Comisia şi-a desemnat un reprezentant şi anume, pe fratele Nagy Pal, care şi-a dedicat întreaga sa vreme vizitării bisericilor şi încurajând începerea deschiderii cât mai repede a şcolilor dumincale care vor fi legate de fiecare comunitate Baptistă locală. Urmând recomandările Comisiei, Uniunea a făcut o încercare de a pune bazele unei şcoli pentru predicatori. Acest proiect s-a derulat în două cămăruţe alăturate bisericii maghiare principale din Budapesta, dar după ieşirea de pe băncile ei a aproape 30 de bărbaţi a trebuit să fie închisă din lipsă de fonduri. Toată munca, activitatea avusese să fie făcută în mod voluntar, de către oameni ocupaţi cu lucrarea pastorală, şi încordarea, tensiunea la care trebuiau să facă faţă a fost prea mare pentru aceştia ca să mai continue la capacitate dublă.

A fost cumpărat un teren aproape de oraşul Budapesta, care a fost destinat construirii unor clădiri permanente, iar atunci când fondurile o vor permite şcoala va fi redeschisă cu personal suficient şi mai corespunzător.

Motivul pentru care este nevoie de o şcoală de acest profil poate fi însumat de două chestiuni, fapte evidente:

1. Numărul baptiştilor din Ungaria este în creştere continuă, (potrivit unui raport) de 2,000 pe an; aproape în fiecare săptămână sunt deschise noi staţii, centre; sunt formate biserici în cartiere unde numărul membrilor depăşeşte 100 de credincioşi botezaţi.

2. Al doilea aspect şi cel mai important, este pericolul grav din anumite subdiviziuni administrative, în mod special în rândul Rutenilor şi al Slovacilor, în care numeroşi membri ar trebui „ ademeniţi, momiţi de învăţături diferite“, predicate mai ales de Nazarineni şi Adventişti, care au găsit în Ungaria un teren proprice pentru a-şi răspândi propaganda lor.

Datorită unor oameni uniţi, a unui predicator instruit adecvat şi a continuării patosului evanghelic, următorii zece ani ar trebui să fie martorii unui mare seceriş în bisericile din Ungaria, iar baptiştii ar trebui să fie număraţi în multe zeci de mii.”

---