Vezi și articolul: „Au trecut 30 de ani”
Fratele Amfilofie Liubimirescu s-a născut în comuna Rudăria,
astăzi purtând numele lui Eftimie Murgu, jud. Caraş-Severin, la data de 11 iulie 1946,
dintr-o familie de oameni simpli dar corecţi şi cinstiţi de consătenii lor.
Din copilărie a învăţat să muncească şi a îndrăgit cartea,
iar printre cărţile citite a iubit mult și Cartea lui Dumnezeu — Biblia. Citind
Biblia s-a convins de nevoia mântuirii lui Dumnezeu, fapt care l-a determinat să
se hotărască să-L urmeze pe Domnul Isus Hristos. Astfel, cu toate greutăţile
întâmpinate, în ziua de 23 august 1968, a primit botezul nou-testamental, fiind
botezat de fr. păstor Dănilă Ciortuz.
Din tinereţe a simţit dorinţa de a lucra pentru
Dumnezeu.
În anul 1976, Biserica din Anina, păstorită de fr.
Ilie Bitea, hotărăşte trimiterea lui la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti,
spre a se pregăti pentru slujba de propovăduitor al Evangheliei.
După absolvirea Seminarului, în anul 1980, a fost ales
şi ordinat ca pastor al Bisericii
Baptiste din Oraviţa şi al bisericilor din cercul respectiv.
A lucrat ca pastor-girant şi în cercul bisericesc Răcăjdia
şi pentru o perioadă de timp a păstorit şi Biserica din Pojejena.
În anul 1987 a fost ales membru în Comitetul de conducere
al Comunităţii Baptiste Timişoara.
În timpul activităţii sale ca pastor, timp de 7 ani
s-a dovedit a fi un bun slujitor al Evangheliei și bun colaborator, fiind gata să răspundă
oriunde a fost chemat.
In ziua de 30 octombrie 1987, Ia ora 6, inima fr.
Amfilofie Liubimirescu a încetat să mai bată pentru pământ. Plecarea lui dintre
noi la vârsta de 41 de ani a produs multă întristare celor rămaşi în urmă : soţia
Ana, cei doi copii : Daniela şi Teofil, părinţii, surorile şi rudeniile, precum
şi bisericile în care a slujit ca păstor.
Corurile bisericilor din Oraviţa şi Anina şi fanfarele
bisericilor din Oraviţa şi Eftimie Murgu au împodobit serviciul divin de înmormântare
cu imnuri religioase ocazionale.
Pastor Ioan Vrăncuţa
Serviciul divin de înmormântare a fost condus de fratele
păstor Ioan Râncu, preşedintele Comunităţii Baptiste Timişoara.
Din partea Uniunii au fost prezenţi fraţii : Mihai Huşanu,
preşedintele Uniunii şi Ioan Trif, secretar general adjunct.
Au fost prezenţi următorii fraţi păstori : Dumitru Turcin
şi Busuioc Belciu, vicepreşedinţi ai Comunităţii Timişoara, Traian Grec, preşedintele
Comunităţii
Arad, Petru Buzian, secretar, Ioan Cîmpeanu, Ioan
Tole, Traian Capotă, Valeriu Iovan,
Vasile Gherman, Petru Cioloca şi Ioan Vrăncuţa —
ultimii opt fiind colegi de Seminar cu cel plecat — Mihuţ Mihai, Nicolae Raţă,
Gheorghe Schinteie, Nicolae Constantin, Ianoş Vrăncuţa, Ilie Tinco , Mihai
Gongola, Pavel Petruţ, Cimpoca Ilie, Dănilă
Ciortuz, Iacob Vuc şi Gheorghe Andriţoiu, ultimii trei
fiind pastori pensionari.
Din Îndrumătorul Creștin Baptist, Nr. 1, 1988.
Poză de la fr. dr. Marius Silveșa |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu