sâmbătă, 5 mai 2018

Familia Grenaderov, din Tulcea



Prin ajutorul Domnului, așa cum am promis, aici vin să prezint o familie de credincioși baptiști din orașul Tulcea.
Este o familie rusească, venită din Rusia, în timpul lui Petru cel Mare și așezați în localitatea Tulcea, din Dobrogea.
Familia Grenaderov a fost și fondatorul Bisericii Baptiste din Tulcea, în 1887.

I. Grenaderov Leon, 1846,  străbunicul Larisei

S-a născut în anul 1846, în localitatea Tulcea. Nu cunoaștem anul botezului.
În anul 1887 este fondatorul Bisericii din Tulcea, împreună cu alți membrii din familie și oraș. Biserica se aduna în casa dumnealui.
Soția fratelui se numea Ecaterina, născută în 1850.
Copii:
1. Grenaderov V. Susoi.
Soția Emima, (Efimia) născută Sezonov, în anul 1863. Este soția lui Susoi Grenaderov. S-a botezat în 1879, la vârsta de 16 ani. A decedat în anul 1958, la vârsta de 95 de ani. La construirea Bisericii avea 24 de ani.
2. Grenaderov  Ecaterina. S-a născut în anul 1880. S-a botezat în anul 1904.
3. Petru Grenaderov, născut în  1883.
S-a căsătorit cu Grenaderov Nădejdea, (Nadia) născută Luicovan. S-a născut în anul 1891, s-a botezat 1919. Au avut două fete: Ecaterina, 1911 și Elena, 1921. A murit în anul 1975 la București.
Grenaderov Elena, născută în 1921,  botezată în 1938. Plecată la Brăila  s-a căsătorit cu Vasile Ciucă.

II. Grenaderov Leon Vasile 

 

S-a născut în anul 1879, în orașul Tulcea, fiind de meserie maistru zidar. A început să zidească Casa de Rugăciune din Tulcea, care a fost terminată în anul 1888. Frații ruși au fost cei ce au lucrat, iar frații germani au contribuit financiar.
A construit case, școli, clădiri de biserici și alte construcții.
A decedat destul de devreme, la 57 de ani, în anul 1936.
A avut următorii copii:
1 Veniamin.
2. Ecaterina, care a plecat cu soțul la Sofia.
3. Natalia.
4. Tatiana.
5. Leon.

III. Grenaderov Leon, tatăl Larisei

Născut în 1911, decedat 1984. S-a botezat 1935, la București, fiind botezat de  Constantin Adorean.
S-a căsătorit cu Grenaderov Ana, (Issler) născută în 1915. Ana a fost fiica lui Wilhelm Issler, fiul lui Martin Issler, predicator german în Cataloi. S-a botezată în 1931.
Au avut doar o fiică, pe Larisa.

Fratele Grenaderov a fost şi licenţiat al Acade­miei comerciale din Bucureşti şi s-a dovedit a fi un contabil iubit şi respectat în toate întreprinde­rile în care a lucrat. A cunoscut şi limbile rusă şi germană și alte limbi, fapt ce l-a ajutat să dobândească cunoştinţe teologice prin accesul pe care l-a avut la materialele de acest gen în aceste limbi. Toți cei ce l-au ascultat, ținând orele biblice, erau încântați de frumuseţea şi învăţătura ce o da din Sfintele Scrip­turi. Dumnezeu l-a înzestrat şi cu simţ artistic pen­tru pictură şi cunoştinţele, prietenii şi fraţii din biserică au fost beneficiarii frumoaselor tablouri pictate de cel ce a fost Leon Grenaderov.
A fost ales ca cenzor al Uniunii Baptiste și a fost membru în comisia financiară, fiind economist și consilier.
A studiat arhiva Onken de la Seminarul Baptist din Hamburg, descoperind date interesante despre Biserica Baptistă din Tulcea și Cataloi.
A lucrat și la Tichilești, printre leproși și a adunat bani să construiască Casă de Rugăciune leproșilor.

IV.Grenaderov Larisa

Este fiica lui Grenaderov Leon, născut în 1911.
S-a născut în anul 1939. Este membră în Biserica Baptistă „Providența”.
S-a  căsătorit cu Ion Predescu și au un copil, Cristian, născut în 1968.
Aici evenimentele fiind în desfășurare nu putem da alte amănunte.
Pentru mai multe informații, puteți vizita blogul: „Centrul de istorie și apologetică”.
 https://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2017/04/18/consemnarile-lui-grenaderov-3/
Cartea: „Biserica Baptistă „Betel”, din Tulcea, de Daniel Mitrofan.
Surse:
Grenaderov Larisa
Îndrumătorul Creștin Baptist
Ioan Bunaciu
Alexa Popovici

Casa familiei construită de Grenaderov Leon Vasile

Biblia

 
Carte de Cântări 1927

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu