miercuri, 22 octombrie 2025

Gheorghe Pop 1925 - 2009 - poetul penticostal din satul meu, Rohia

 

Fratele Gheorghe Pop ( Gheorghe de la vale ) a fost un poet de mare valoare pentru lumea eveanghelică din zona noastră, a Lăpușului, dar și spre Cluj, Bistrița și alte zone.

L-am cunoscut din clasa întâi, anul 1963 când treceam pe lângă casa dumnealui și Aurica, fiica dâsului era colega mea de clasă, dar și a multor copii. A fost un om simplu, dar cu o înțelepciune înaltă dată de la Dumnezeu. Când era tânăr, iernile le petrecea la căsoiul din dealul Aruncaș și ziua dădea oile pe turiș; adică vara făceau fânul acolo și nu-l aduceau acasă, ci iarna oamenii stăteau cu oile pe dealuri, acolo aveau grajd și noaptea erau bine închise, iar ziua le dădea fânul lângă fârcitură. Acolo în iernile lungi și grele nu se plictisea, ci scria poezii cum Domnul îi dicta. Pe lângă darul de a compune poezii, avea dar și de recitat, precum și un dar de predicare de nu te săturai să-l asculți. Predica așa de plăcut, cursiv, cunoștea Biblia foarte bine și darul poetic se vedea și în predicare. Deși a crescut la oi, nu era un țăran autentic, deoarece a făcut școală și a lucrat mulți ani ca impiegat de mișcare la Autogara din Târgu Lăpuș.

Fratele  Gheorghe Pop, s-a născut în ziua 6 martie 1925, într-un sat din Maramureș, numit Rohia, care a împlinit în acest an 700 de ani de atestare.



S-a căsătorit în anul 1944 cu Floare, născută Oana și au avut 6 copii: Maria, Liviu, Axinte, Aurica, Rodica și Florica, toți copiii sunt la casele lor, cu copii mari, dar și nepoți.

În anul 1946, la vârsta de 20 de ani, s-a  întâlnit cu Domnul Isus Hristos și l-a primit în inimă ca Domn și Mântuitor.

În 1947 a încheiat legământ cu EL prin botez în satul Măgoaja, comuna Chiuești. Botezul a fost oficiat de către frații păstori Rus Elisei și loan Bodolea.

Începând cu anul 1953 a vestit Evanghelia, iar în 1955 a compus primele versuri.

 "David și Goliat” a fost prima poezie, urmată de "Cartea Esterei ”, “Esau și lacov ” etc.

Lăsându-se sub călăuzirea Duhului Sfânt, a mai primit și alte poezii, care sunt cuprinse în cele două volume, pen­tru care mulțumesc Domnului.

În anul 2009, la vârsta frumoasă de 84 de ani, a plecat la Domnul în patria Sa minunată.

M-am născut într-un bordei

Învelit cu paie

Între miei, între căței

Și iada cea bălaie

Ei mi-au fost colegi de joacă.

- în copilărie, mielul alb, cățelul brun

Și iada cea zglobie.

Aud și acum pe mama bună

Cum seara ne striga:

- Hai copii că-i gata cina și vine vremea grea!

Așa mi-a fost viața, așa mi-am petrecut

O vreme a cărui farmec eu nu l-am cunoscut.

În anul 2001 au apărut două cărți tipărite cu poezii. Primul volum are 25 de poezii și cartea are 350 de pagini. Al doilea volum are 30 de poezii și 356 de pagini.

 

Sunt onorat să fi cunoscut un astfel de om cu care vorbeam de multe ori și avea cuvânt de îmbărbătare, învățătură, era prietenos și știa să promoveze oamenii.

7. Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!
(Evrei 13:7, VDCC)







 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu