Dumnezeu este același, ieri azi și în veci, dar ridică
oameni potriviți pentru perioade ale istoriei, dar și pentru a face față regimului
prezent. Așa a ridicat Dumnezeu pe fr. Ioan Bunaciu, un ardelean harnic, om
învățat, dar simplu și modest, care nu a fost interesat de regim, ci a căutat
să slujească cu credincioșie în lucrarea lui Dumnezeu. Oamenii regimului îl
desconsiderau, dar fr. Ioan Bunaciu, nu a ținut cont de ocările unora, ci a
scris, a tipărit și am avut atunci un izvor de informare, de studiu, în cărțile
pe care le publica și pe care le cumpăram cu multă plăcere. Poate azi trecem cu
vederea ce a scris fr. Ioan Bunaciu, dar în regimul comunist cărțile dumnealui
erau de folos. Ne-a lăsat o comoară prin
mai multe cărți scrise pe istorie baptistă. A scris și tipărit 16 cărți și
peste 50 articole teologice.
Fr. Ioan Bunaciu s-a născut în 7 ianuarie 1925 în
localitatea Gurba, jud. Arad, din părinții Florea și Ana, de naționalitate
română.
Fratele Ian Bunaciu face clasele primare la Gurba.
Între anii 1937-1945 face Liceul Comercial din Arad.
În anul 1945 se înscrie la Academia Comercială din Brașov,
pe care o termină în anul 1949.
La Congresul Tineretului Creștin Baptist, ținut la Reșița
în zilele de 16-18 august 1946, fr. Ioan Bunaciu este prezent și recită o
poezie.
Se căsătorește cu sora Otilia și Domnul le-a dăruit un fiu
care i-a urmat, Otniel – Ioan Bunaciu.
Fr. Ioan Bunaciu a fost botezat în 20 iunie 1947 de către
fr. Mara Cornel.
În anul 1947 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din
București și l-a absolvit în anul 1950.
În anul 1950 este ales ca păstor al Bisericii Creștine
Baptiste din Lugoj, unde lucrează doar un an.
Din anul 1953 începe să publice articole în revista
Cultului „Îndrumătorul Creștin Baptist”, articol intitulat „Ispitele
Predicatorului”, în încheiere spune: „Împotriva tuturor ispitelor care ne
înconjoară ca predicatori, mijlocul cel mai indicat este legătura intimă cu
Hristos Cel viu. Fără El nimic nu poate face predicatorul, dar cu El multe
roade aduce.”
Începând din luna august 1954 începe să scrie articole pe
istorie baptistă.
În anul 1955 este angajat ca profesor și secretar la
Seminarul Teologic Baptist din București.
În anul 1957 este ales păstor la Biserica Creștină
Baptistă „Providența”, cartierul Ferentari din București.
În anul 1956 obține licența în teologie la Institutul
Protestant din Cluj.
În anul 1970 este ales director al Seminarului Teologic
Baptist din București și duce această lucrare până în anul 1988.
În anul 1974 obține titlul de doctor în teologie la Institutul
Protestant din Cluj prin susținerea tezei de doctorat intitulată „Propovăduirea
în Bisericile Baptiste”. Lucrarea a fost tipărită în anul 1976 la Editura
„Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din Republica Socialistă România,
București 1976.”
În anul 1991 s-a organizat Institutul Teologic Emanuel
din Oradea, iar fr. Ioan Bunaciu a fost angajat ca profesor.
În anul 2015 Domnul îl cheamă acasă pe omul lui credincios.
Surse:
Arhivă
Sorin Bădrăgan
Creștinul Azi
Farul Creștin
Îndrumătorul Creștin Baptist
Istoriile lui Ioan Bunaciu au un grad ridicat de subiectivitate. Iar Istoria Bisericilor Baptiste din Romania e o colectie de micromonografii ale bisericilor baptiste realizata prin munca studentilor, Ioan Bunaciu fiind coordonator. A avut o memorie extraordinara, prin 1999 imi spunea numele (si localitatea) colegilor de la teologie dintr-o fotografie din anii '40 (tatal meu a fost coleg cu Ioan Bunaciun in primul an). Ioan Bunaciu e o figura controversata in istoria baptislor romani. Dupa 30 de ani de libertate nu avem eseuri semnificative despre istoria baptistilor romani, nici un volum semnificativ de istorie pre- si postdecembrista a baptistilor romani.
RăspundețiȘtergere