Pe când se afla la reședința mea din Rohia, pastorul
Costel Ghioancă a acceptat cu mare plăcere să vorbească despre intelectualii
baptiști, pregătirea academică a păstorilor baptiști. De la nivelul academic la
care se află pastorul Costel, am vrut să aflu gândirea lui asupra celor ce erau
în linia întâi și reprezentau bisericile baptiste din România. Nu am ocolit
perioada comunistă și necazurile generate în această perioadă din istorie, păstorii
și securitatea, cedarea unora și curajul altora.
Am discutat și ce ar trebui să facă frații baptiști care
au urcat pe scara academică în diferite discipline, nu doar cel teologic. Fr.
Costel a prezentat câteva direcții precise.
Toate acestea, pe scurt sau mai bine spus, foarte pe scurt.
Dumnezeu are soluții în toate perioadele istorice, important
este ca cei chemați la slujire să le priceapă, să se dedice întru totul
Domnului și să aplice planul alcătuit din veșnicie al lui Dumnezeu.
Vizionare plăcută și dacă ai un punct de vedere, fă-l
public.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu