Lansarea cărții "Baptiștii din România: Pionerii" de Mihai
Ciucă
Mult așteptata lansare a cărții "Baptiștii din România:
Pionerii", găzduită de Institutul
Teologic Baptist Bucuresti este cu
siguranță unul dintre marile evenimente ale anului ce au loc în marea familie
baptistă din România. Dureros este faptul că acest eveniment cultural și științific
a avut loc în lipsa autorului, el fiind din data de 04 iulie 2021 în prezența lui Dumnezeu pe care L-a iubit atât
de mult toată viața; acolo el se odihnește după osteneala de pe acest pământ.
Locul
cărturarului Mihai Ciucă a fost luat de familia lui la fel de minunată care
ne-a oferit o prezentare impecabilă a autorului și a lucrării sale. Impresia
lăsată de cei doi ,,mesageri ” ai autorului a fost una la superlativ,
făcându-ne să simțim că autorul deși nu putea fi în mijlocul nostru în mod fizic, era prezent prin
spiritul lui de o înaltă ținută morală. Expozeul despre viața și opera postumă
a lui Mihai Ciucă, făcut de sora Ana a fost unul corect, simplu dar de o mare
finețe, asemeni celeia care l-a rostit, sigură pe sine dar cu durere în suflet pentru
că și-ar fi dorit din inimă și suflet ca acolo în locul dumneaiei să fie
prezent Mihai.
Mulțumesc
lui Dumnezeu pentru acest eveniment la care am luat parte și am fost îmmbogățit
spiritual din belșug. Îmbogățit prin faptul că Dumnezeu a ridicat un asemenea
om care a căutat binele poporului credincios baptist în care s-a născut.
Îmbogățit prin multele informați de mare valore pe care le-am auzit și încerc să le însușesc.
Îmbogățit prin cunoașterea oamenilor prezenți la eveniment care au dat dovadă
de o mare importanță cărților prezentate și aprecierea față de autor.
Programul
pentru Miercuri, 27 Martie, 10:00 Lansare de Carte 10:00-11:30 Gazdă: Iosua
Faur
1.
Ana, Bogdan Ciucă
2.
Gelu Paul, membru fondator BIG Impact, coordonatorul proiectului
3. Dr.
Iemima Ploscariu, coordonator editare
4.
Sorin Badragan, președintele UBR
5.
Oti Bunaciu, Decan al Facultății de Teologie, Vicepreședinte al Alianței
Mondiale Baptiste
6.
Daniel Mariș: Rectorul ITB
7.
Dr. Viorel Achim, cercetător al Institutului de Istorie Nicolae Iorga, Academia
Romana
Comunicări
științifice 11:45-13:30
Gazdă:
Sorin Bădrăgan Prezentari 10-15 min:
1. Dr
Marius Silvesan "Federația Reprezentativă a Cultelor Evanghelice
Recunoscute din RPR"
2. Dr.
Viorel Achim "Elevii din familiile baptiste, victime ale persecuţiei din
anii 1940-1944. Situaţia din vestul ţării"
3. Dr.
Iemima Ploscariu "Familia Craighead și influenta misionara baptista in
Romania interbelica"
Sa
acordat și un premiul Mihai Ciucă.
Toți
acești vorbitori au avut cuvinte alese, bine prezentate și adevărate la opera
prezentată și autorul ei Mihai Ciucă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu