Mă numesc Ilin Mircea, fiul lui
Liubomir Ilin și al lui Istrica din comuna Felnac, născut în anul 1931, luna
februarie, ziua 28, din părinți săraci plugari, de naționalitate română, de
confesiune ortodoxă; rămas orfan de tată la vârsta de patru ani.
Căsătorit cu Gros Floarea, fiica lui
Ioan Gros și Floarea, în anul 1950, luna noiembrie, ziua 9, în localitatea
Iratoșul, raionul Arad.
Din căsătorie au rezultat doi copii:
Ioan, născut în anul 1951 și Estera, născută în 1956.
Școala primară am urmat-o în comuna
Felnac, la învățătorul Nicolae Boată. Colegi de școală i-am avut pe: Tănațcu
Sabin, Boată Jiva și Vesa Viorel.
Din cauza sărăciei am fost nevoit să
învăț meseria de pantofar, la maestrul Miloș Petru din comuna Felnac. În
prezent ca și în trecut nu posed niciun fel de avere.
La vârsta de 16 ani venind în contact
cu frații creștini Penticostali din Felnac, am fost prins în năvodul
Evangheliei, convertit și botezat în 28 iunie 1947, de către fratele păstor
Covaci Alexandru, fiind păstor al bisericii penticostale. Vreau să menționez că
deși am fost botezat la cultul penticostal, între concepția mea și a lor au
existat totdeauna divergențe. Văzând că vederile mele s-au asociat mai mult cu
valorile exponenților cultului baptist, Talpeș Ștefan și Talpeș Teofil, în anul
1948 am trecut în mijlocul Bisericii baptiste din Felnac. Nu pentru că mi-am
schimbat concepția religioasă, ci pentru că vederile mele erau în armonie cu a
fraților baptiști, în mijlocul cărora am găsit o limpezime în doctrină bazată
pe învățăturile noutestamentale, care în prezent o cunosc foarte bine și care
se asociază cu vederile mele.
Aflând aici unitate de vederi și
atașamentul stării mele sufletești, nemairămânând nimic dubios, primind deplină
pace și liniște sufletească. De atunci și până astăzi m-am solidificat și
cimentat total principiilor acestei doctrine. Cele arătate mai sus se pot
verifica prin persoana fr. Păstor Talpeș Ștefan din Felnac.
De atunci și până în prezent eu
susțin neîncetat tovărășia Domnului Isus și părtășia Duhului și a Harului Său
Sfânt. El pe lângă că m-a mântuit prin jertfa de la cruce, m-a sfințit și mi-a
făcut parte de deosebite bogății duhovnicești, crescându-mă la o statură mai
înaltă după voia Sa sfântă. Am avut adeseori înălțătoare experiențe cu Domnul
în domeniul vieții de credincioșie. Am mai avut și fericirea de a ajunge la o
statură, din care pot vedea lucrurile Împărăției Domnului, într-o stare și
într-un chip mai limpede din punct de vedere: Biblic, doctrinar și duhovnicesc.
La cererea Bisericii din comuna
Iratoșul Mare, am fost ordinat ca păstor în data de 16 iunie 1956, actualmente
trăind în mijlocul unui grup de credincioși baptiști din comuna Iratoșul Mare,
contribuind la lărgirea Împărăției Lui Dumnezeu.
Între anii 1958 – 1962 am păstorit
Bisericile Creștine Baptiste Arăneag unde am locuit, Agrijul Mare, Drauț și
Dud.
Între anii 1962 - 1966 am păstorit
Bisericile din Tăuț unde am locuit, Nădaj, Minișul de Sus și Minișel.
După anul 1966 am păstorit Bisericile
Baptiste din Chișineu-Criș unde am locuit, Nădab și Mișca.
În ziua de 26 august 2004 Domnul își
cheamă slujitorul credincios acasă în Împărăția Sa.
Arăneag - 1957 |
Botez la Milova - 1959 |
Chișineu Criș - 23 februarie 1969 |
Grup de la ,,biserica ,,Speranța Arad, la o nuntă,, în vizită la Minișul de sus - 1963 |