Harap Dumitru 1907 – 1995 din Năsăud

 

Harap Dumitru s-a născut la data de 11 octombrie 1907 în orașul Năsăud, fiind penultimul din cei șase fii ai lui Samson și Maria. Ambii părinți fiind țărani săraci, au locuit într-o casă sărăcăcioasă situată pe un deal în afara orașului Năsăud. Părinții fiind de religie greco-catolică, au educat copiii in cadrul Bisericii Greco-Catolice, aplicând în mod riguros toate perceptele, însușindu-i și lui Dumitru întregul ritual astfel că se considera un copil religios.

Scoala primară și cea liceală le-a frecventat în orașul Năsăud, la Liceul George Coșbuc. În urma terminării liceului, a urmat cursurile Școlii Speciale Profesionale CFR, pe care a absolvit-o și a fost repartizat într-un serviciu de grad superior. Începând cu anul 1927 a fost angajat până în 1953, fiind seful Direcției de Comandă a Personalului din stația Arad, când i s-a cerut să se inscrie în Partidul Comunist Român. S-au făcut presiuni asupra lui să se înscrie deoarece avea funcție de conducere. Pentru a scăpa de presiuni și a-și păstra credința și-a dat demisia deși preda la cursurile de formare a cadrelor din CFR. Pentru a fi determinat să revină asupra demisiei, a fost mutat ca impiegat de mișcare în stația CFR Lugoj, după care în anul 1953 a demisionat din CFR încadrându-se imediat ca evanghelist în Cultul Creștin Baptist, în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Speranța Arad.

În ziua de 3 decembrie 1928 se căsătorește cu Florica și Domnul le dă cinci copii: Dumitrhu, născut în ziua de 16 iunie 1929, Emil, născut în ziua de 5 octombrie 1933, Lidia, născută în ziua de 20 decembrie 1938, Corneliu, născut în ziua de de 26 noiembrie 1940 și Petru, născut în ziua de 9 octombrie 1949.

Este încorporat militar la Regimentul 2 C. F. și rămâne la vatră în anul 1929 cu gradul de plutonier.

În anul 1931 la data de 13 septembrie a părăsit Biserica Greco – Catolică, primind botezul în cadrul Bisericii Creștine Baptise Topa de Criș, în Valea Borodului, botez efectuat de păstorii Francisc Oreslany și Dumitru Bradea. Decizia de a se boteza a luat-o în urma studierii Sfintelor Scripturi, fiind influențat în decursul anilor 1929-1931 de Mișcarea Oastea Domnului, din cadrul Bisericii Ortodoxe, răspândindu-i literatura care l-a ajutat să cunoască adevărul Sfintelor Scripturi. Imediat după botez, frații din Biserica Creștină Baptistă din Bucea, județul Cluj și bisericile din jur l-au solicitat la propovăduirea Evangheliei. Lucrul acesta nu a plăcut preoților ortodocși din localitățile unde propovăduia evanghelia, intervenind la Direcția Generală CFR pentru sancționare. În urma anchetării de către conducerea Direcției Generale CFR, deși nu a fost găsit vinovat pe linie de serviciu, totuși a fost mutat în interes de serviciu la 400 km distanță, în secuime, la Mădăraș, apoi la Ciceu, pentru a nu avea posibilitatea de predicare. În această situație a inființat Școala lui Tiran ( Fapte 19:9), în cadrul căreia se puneau întrebări din Sfânta Scriptură iar cei care dădeau cele mai multe răspunsuri corecte erau premiați.

La data primirii botezului avea întemeiată familia iar soția lui nu a fost de acord cu botezul. Acesta s-a rugat lui Dumnezeu, deoarece credea în puterea rugăciunii, ca ea să fie luminată, iar după un timp când urma ca el să meargă la adunare soția și-a exprimat dorința de a merge și ea ca să vadă ce fac pocăiții. Astfel a luat contact cu Biserica Baptistă, a ajuns sa fie cercetată și să fie botezată.

În anul 1932, din cauza faptului ca biserica din Bucea nu avea un loc de închinăciune, a inițiat construirea Casei de Rugăciune. La început, frații erau reticenți la această lucrare, dar văzând că s-a obținut terenul, au început să se mobilizeze. Din cauza faptului că nici Dumitru nu dispunea de bani, a luat bani împrumut de la un acar, pe camătă, de naționalitate maghiară. Când a mers să îi restituie banii și camăta, a fost întrebat de cămătar la ce a folosit banii. I s-a răspuns că au fost folosiți la construcția Casei de Rugăciune a bisericii, după care cămătarul a spus  “ Eu nu iau camătă de la Dumnezeu”, primind doar suma împrumutată. În final frații s-au unit și au construit Casa de Rugăciune.

În anul 1938, un coleg de serviciu din stația Arad s-a căsătorit cu o fată din localitatea unde Dumitru era impiegat de mișcare, iar el dorea să se mute cu serviciul de la Arad, propunându-i să facă schimb. Știind că Dumnezeu îi croia viitorul, a acceptat stabilind în interirul lui că dacă conducerea va acorda transferal însemna că este voia lui Dumnezeu. Transferul a fost aprobat și în felul acesta a ajuns cu serviciul în stația CFR Arad. La scurtă vreme s-a cedat Ardealul, văzând în aceasta ocrotirea minunată a lui Dumnezeu.

Sosind la Arad a devenit membru activ în cadrul bisericii Speranța, unde ținea întruniri în cadrul cărora, în mod liber, fiecare avea posibilitatea să pună tot felul de întrebări. Sub călăuzirea Duhului Sfănt, dădea răspunsul indicând textul din Sfânta Scriptură. În anul 1939 a fost ales Președinte al Comunității Creștine Baptiste Arad, care făcea parte din Cultul Creștin Baptist din România. După un an și jumătate, printr-un decret al Generalului Antonescu, cultul a fost scos în afara legii și bisericile închise. Pentru a avea legătură cu frații, a inițiat o adunare frățescă restrânsă, duminica, în timpul nopții intre orele 1-3, când lumea se odihnea. Dupa redeschiderea bisericilor, în anul 1944, a inițiat părtășii frățești familiale săptămânale, care cu timpul le-a transferat din casa lui în cadrul Bisericii Speranța din Arad. Tot aici s-au efectuat întruniri săptămânale lărgite, cu caracter interconfesional, cu întrebări și răspunsuri, în lumina Sfintelor Scripturi. Dumitru a început o lucrare sub denumirea Dicționarul Știința Sfinților, iar lucarea era scrisă pe foi volante și se aflau pe masă când a avut loc bombardarea Aradului, iar o bombă a cazut vis-à-vis de casa lui, acoperișul casei lui fiind afectat de suflul exploziei dar nici o foaie de pe masă nu a fost mișcată de la locul ei. Deoarece Aradul a fost bombardat în repetate rânduri, cănd suna alarma, coboram cu toată familia în pivnița casei și se rugau ca Domnul să își întindă mâna și să îi ocrotească, lucru care s-a întâmplat de fiecare data. Din vecini li s-a cerut permisiunea să accepte să meargă cu ei în pivniță când suna alarma, lucru pe care l-au acceptat. Ulterior s-au refugiat, cu trenul, până în stația Baia de Criș, în apropiere de Brad. Când au ajuns s-a început și acolo bombardarea, au coborât din tren, s-au acoperit cu o pătură și au cerut protecția Domnului, iar Domnul i-a protejat.

După terminarea războiului din România, prin călăuzirea Domnului, au plecat din Baia de Criș și s-au stabilit în localitatea Andrei Șaguna, județul Arad. Din cauză că biserica din Andrei Șaguna nu avea un locaș de închinare și se muta dintr-un loc în altul, Dumitru a spus că Domnul trebuia să aibă casa Lui. Frații fiind săraci ca după război, au fost reticenți. A cerut fratelui Mocanu Gheorghe să îi facă un calcul pentru a afla suma necesară pentru construirea unei case de rugăciune, aproximativ ca cea de la Șofronea. S-a dus și a luat material pe datorie, frații s-au mobilizat și casa de rugăciune a fost terminată în septembrie – octombrie 1946. Datoria acumulată pentru construcție a fost achitată cu ajutorul Domnului. În acest timp nu a încetat colaborarea cu biserica Speranța din Arad, unde la data de 14 noiembrie 1954 a fost ordinat ca păstor, încredintându-i-se toate serviciile bisericii, funcție deținută până în februarie 1957 când a fost solicitat să ocupe funcția de casier al Comunității Baptiste din Arad, în cumul cu funcția de misionar al Comunității. Aceste funcții au fost deținute până la data de 1 aprilie 1963, când din ordinul conducerii PCR a fost desființată Comunitatea din Arad fiind unită cu Comunitatea din Timișoara. Aici a deținut funcția de casier și pastor până în anul 1965, când a fost numit în funcția de contabil al Comunității Baptiste din Timișoara, în cumul cu cea de păstor la bisericile din Pecica, Nădlac, Șeitin și Zimandu-Nou, funcții deținute până la ieșirea la pensie în 1968. În timpul acesta s-a ocupat și de biserica Credința din Arad. Într-o duminică, sora Maria care facea parte din biserica Crestința, lipsea de la închinare și I s-a spus lui Dumitru că ea era bolnavă, având o infecție gravă la o mână, iar medicul a spus că mâna trebuia amputate. Dumitru s-a rugat Domnului pentru vindecarea ei iar mâna i-a fost salvată. Un alt caz, un frate nu avea bani de medicamente, iar Dumitru si-a dat ceasul spre vanzare ca să se obțină banii necesari pentru cumpărarea medicamentelor.

După ieșierea la pensie a lucrat benevol în propovăduirea Evangheliei, în întreaga țară, la bisericile unde era chemat. În Timișoara erau două biserici iar serviciile se oficiau de către păstorii recunoscuți de stat. L-a un moment dat s-a deschis biserica nr.3 și din cauza faptului că nu era recunoscută de către autorități, păstorii au refuzat să oficieze actele de cult fiind pasibili cu retragerea recunoașterii de păstori. Frații din biserica nr.3 i-au solicitat ajutorul și Dumitru a efectuat toate actele de cult întru-cât pensia nu îi putea fi retrasă. Ulterior s-a dechis biserica nr.4 și nr.5, unde a fost solicitat la susținerea lucrării. În paralel, așa după cum își amintește fratele păstor Magu Lazăr, care în vremea aceea era student, Dumitru ținea  discuții libere din Sfânta Scriptură cu tinerii credincioși, în cadrul bisericilor. Pe lângă slujirea din Timișoara se ocupa de biserica baptista din Seceani, situată la aproximativ 12km de Orțișoara. Biserica nu avea un locaș de cult, se aduna în casa fratelui Matei, iar Dumitru a simtit chemarea de a acționa așa că a cumparat un teren iar cu ajutorul altor frați a adunat banii necesari construirii locașului de cult. Construcția locasului de cult a fost finalizată la scurt timp după plecarea lui Dumitru în veșnicie.

Dorind ca și localitatea natală, Năsăud, să aibă parte de vestirea Evangheliei, împreună cu alți frați a cumpărat o casă pe care au transformat-o în biserică. Din cauza faptului la conducere erau comuniștii a întâmpinat multe greutăți privind autorizarea și funcționarea bisericii dar Dumnezeu i-a dat ajutor din partea unor persoane care nu făceau parte din cadrul Cultului Baptist. Avocatul Ilieș a fost unul dintre ei, care după câțiva ani l-a primit pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor și a fost botezat. În timpul cât a trăit spunea: Văd o biserică nouă în locul celei existente. După căderea comunismului, construcția veche a fost dărâmată și în locul ei s-a construit un locaș mare și frumos, astfel s-a împlinit viziunea lui.

A studiat Sfânta Scriptură folosindu-se de traducerile în diferite limbi, pentru a întelege mai bine textul. Pe parcurs a dezbătut în lumina Evangheliei 67 de teme din Sfânta Scriptură, explicate simplu pentru a putea fi înțelese și de către oamenii simpli. Manuscrisul acestor lucrări a fost copiat la mașina de scris de către un frate din biserica nr.2 din Oradea, care venea la el acasa, lua o parte din manuscrise pe care le băga sub cămașă, pentru a nu fi depistat. Fratele respective cunoscând înțelepciunea native pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Dumitru, a vorbit cu fratele Paul Negruț ca să îl invite pe Dumitru să predice la biserica nr.2 din Oradea. Fratele Paul Negruț i-a trimis invitația printr-o carte poștală, prin care îi solicita să îi răspundă telephonic. Dumitru a mers la Oficiul Poștal, a sunat și i-a spus fratelui Paul Negruț în felul următor: Am primit invitația, vă rog să așteptați răspunsul. Pacea Domnului! Și a închis. Fratele Paul neînțelegând mesajul, a stat de vorbă cu fratele care îi propusese să îl invite pe Dumitru ca să predice la ei, dar fratele a înțeles mesajul, spunându-i : Ți-a spus să aștepți răspunsul. Răspunsul este el. Așa a și fost. Dumitru a sosit in Oradea cu trenul la care era așteptat. Dumitru folosea răspunsuri codificate pentru invitațiile primite de a predica, pentru a scăpa mai ușor de urmăritorii și informatorii securității. Când a ajuns la biserica nr.2 din Oradea, a fost primit de fratele Paul Negruț, iar unii din păstori când au văzut că urcă la amvon fară Biblie, au socotit că e necesar sa îi trimită o Biblie, fară să știe ca avea Noul Testament în buzunarul hainei, iar Biblia în memorie. Când au ajuns la amvon, fratele Paul Negruț l-a întrebat ce text a pregătit pentru serviciul din acea dimineață? Fratele Dumitru l-a întrebat: Daca eu n-aș fi venit, care e textul pe care l-ai pregătit tu?, conștient fiind că biserica are nevoie de el, după care l-a rugat să îl citească. Fratele Paul Negruț fiind mirat de atitudinea fratelui Dumitru, a citit textul, dar nu înțelegea de ce fratele Dumitru a procedat așa. După rugăciune, fratele Paul i-a dat loc fratelui Dumitru să predice. Așa după cum deschizi robinetul și apa curge continuu, Duhului Sfânt a pus Cuvântul în gura fratelui Dumitru, care a fost ca o apa ce înviorează un om însetat.

Preotul ortodox și profesor de teologie ortodoxă, Ilarion Felea, auzind de cunoștintele lui Dumitru în tainele Sfintelor Scripturi și-a manifestat dorința de a avea o întâlnire cu el. În cadrul întâlnirii l-a ascultat pe Dumitru și nu l-a combătut în ceea ce a spus.

Pe parcursul vieții s-a mai ocupat de bisericile din Mișca, Tămașda și Avram Iancu de Bihor, situate la aproximativ de 3km de statiile CFR Tămașda si Zerind, jud.Bihor. Drumul de la stațiile CFR il pacurgea pe jos chiar si când vremea era neprielnică (zăpadă), deseori ajungând ud la Casa de Rugăciune.

Cât a fost pastor, a fost o singură dată în concediu, în stațiunea Călacea Băi, dar sâmbăta se întorcea acasă ca duminica să dea hrană turmei, urmând ca lunea dimineța să se întoarcă pentru a continua tratamentul.

Fratele Onica, responsabil al Bisericii din Nădab, județul Arad, i-a solicitat ajutorul lui Dumitru deoarece Biserica nu avea pastor, ajutor care s-a încheiat cu un botez oficiat de catre Dumitru.

În ultima parte a vieții a ajutat și biserici de pe valea Cișului Alb, vinerea pleca de acasă iar duminica seara sau lunea se întorcea acasă. După o perioadă bună de slujire, pe data de 01.08.1994 a fost adus acasă, bolnav, de către fratele Chisăliță Costică.

 Bolnav fiind, a avut dorința să cumpere un local în Arad care să fie transformat în biserică, căruia i-a pus numele Pregătirea, în scopul pregătirii rromilor pentru întâlnirea cu Domnul. Biserica Pregătirea a fost inaugurată la doar câteva zile după plecarea lui Dumitru în veșnicie.

Cu puțin timp înainte de plecarea în veșnicie, fiind vizitat de doi frați, au cântat împreună următoarele cântări: nr. 256 Isus mai iubit ești mie, în care declara Iubesc Doamne prietenii mei dar pe Tine mai mult , nr.254 Al tău sunt, Doamne, Cuvântu-mi zice; Că toate mi s-au iertat, Dar doresc a fi tot mai aproape, Să nu rămân depărtat. Du-mă Doamne, Du-mă tot mai aproape, La cruce unde-ai răbdat! Du-mă Doamne, Du-mă la Tine-aproape, O, Isuse , Miel junghiat; plin de siguranță și încredere a cântat și nr.253 Dar știu bine în cine mă-ncred, Nu mă va  despărți nimic de El; Îmi va da partea veșnică, Când va fi să vină El. Iubea cântările și le știa după număr, așa după cum dădea răspunsurile din Sfânta Scriptură, indicând capitolul și versetul. Uneori inspirația predicilor venea prin versurile cântărilor care se cântau.

Înainte de a pleca în veșnicie, Dumitru a declarat Filipeni 1:20-21 Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie, că nu voi fi dat de rușine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri e un câștig.

La începutul lunii iulie, de obicei la noi începe secerișul, Domnul a început secerișil potrivit cu ceea ce spune în Iov capitolul 5:26 Vei intra în mormânt la bătrânețe ca snopul strâns la vremea lui. La serviciul de priveghi au participat frații păstori Miclea Cornel, Zaharia Ioan și fratele Mladin Aron. La serviciul de înmormântare din data de 01.07.1995 au participat mulți frați și multe surori din împrejurimi și din țară, mulți localnici, fiind prezent și preotul ortodox din localitate, Stănescu Claudiu, care a avut o cuvântare. Serviciul de inmormântare a fost oficiat de frații păstori Dorel Popa, Chisăliță Constantin, Zaharia Ioan, iar de la Timișoara fratele păstor Teofil Ciortuz, care acum este păstor în Melborne, Australia. Serviciul de inmormântare a fost impodobit de cântările corului bărbătesc de la Biserica Harul din Gai, Arad. Serviciile de priveghi și înmormântare s-au ținut în Casa de Rugăciune din Andrei Șaguna. La sfârșitul serviciului de înmormântare din cimitir, rugăciunea de încheiere a fost rostită de către fratele Țuț, responsabilul bisericii Avram Iancu, jud.Bihor.

Ne-am despărțit de el cu ceea ce se spune în Daniel 12:13 Iar tu, du-te, până va veni sfârșitul; tu te vei odihni și te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor.

Doctorul Mihuț Gheorghe declara că Dumitru a fost unul dintre cei mai mari cunoscători ai Sfintei Scripturi, pe care i-a cunoscut.

Fratele păstor Magu spunea într-o poezie

Ce tineri sunt acuma trecuții noștri unchi!

Bătrâna veșnicie îi ține pe genunchi.

Ce bulgări mari, de aur, pământul poate avea

și printre ei noi creștem cum crește-n cer o stea.

A vorbi despre păstorul Harap Dumitru este ca și cum ai vorbi despre o Legendă sau despre un personaj din istoria bisericii primare. Atuul lui principal a fost acela că cerceta Scriptura în mai multe limbi străine, ceea ce l-a ajutat să o cunoască foarte bine. Pentru a cunoaște bine Biblia, ca și regii lui Israel, lucrând la Dicționarul encyclopedic biblic, a scris de mâna, de câteva ori Biblia. A fost un slujitor curajos, totodata intelligent, precaut, știind să inoate bine în apele tulburi și periculoase ale comunismului. Spunând că pisica cu clopoței nu prinde șoareci, nu divulga niciodată plecarea în misiune sau care era urmatoarea biserică vizitată.

Înainte de trecerea lui în veșnicie, un lucrător al securității a spus: Te-am urmărit mult, dar n-am reușit să te prind în delict.

Să ne aducem aminte de cuvintele din Evrei 13 Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au vestit Evanghelia, uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul vieții lor și urmați-le credința.

Surse:

Petru Harap, fiu

Arhivă