Profil al unui premergător Român
Baptist
Biblia
narează, numele premergătorilor, ce prin credinţă au ascultat, au răspuns şi
călătorit cu Dumnezeu. Viaţa lor e exemplu în pelerinajul urmaşilor. Celor ce
caută un sens în viaţă, spun Scripturile, că Dumnezeu îşi caută prieteni
personali pe care El îi cheamă pe nume. Acest fel de prietenie nu se
moşteneşte, ea trebue obţinută de tată şi de fiu, de oricine îşi ridică ochii
mai sus decât disperarea zilei prin care fiecare trecem. Eclesiastul promite
binecuvântare copilului ce urmează învăţătura tatălui său. Nu e însă în putinţa
omului de a şti de ce unii părinţi sunt mai deosebiţi de alţii. Zi de zi, vedem
cum unii, în ciuda adversităţii, merg cu capul sus, cu credinţă neindoelnică,
cu speranţă în victoria finală.
Israel,
Creştinii, Baptiştii, îşi au premergătorii lor în descoperirea de cărări noi şi
mijloace moderne de ascultare şi înţelegere a chemării Creatorului, cel mai
intim şi devotat prieten, Dumnezeu, în Isus Hristos. Omul singur e uşor doborât
de valuri. Puterea credinţei îl ţine mână în mână cu Tatăl său, Acelaşi Tată ce
în răcoarea dimineţii chema pe Adam la plimbare în grădina splendidă a vieţii.
Cu aceste îndrumări
voi încerca să trasez profilul unui premergător între Românii Baptişti.
Profilul se limitează la momente şi fapte de seamă, demne de înregistrat în
istoria credinţei.
„E profilul lui GEORGE CRISAN a
Anişchi”
Născut în
anul 1865, satul Tisa, plasa Hălmagiu, judeţul Arad, din părinţii Pilimon şi
Anişca (născută Moţica din Leştioara), la şase ani rămase orfan de tată şi fără
moştenire. Pană la 16 ani păzi oile şi vacile. La 20 de ani se căsători cu
Elisabeta Dărău de la Paragine, cu doi ani mai tanără. Ea ii aduse zestre o
junincă păstraie. Tatăl vitreg le oferi cuptoriştea ca adăpost.
George a
Anişchi, cum îl cunoşteau toţi, cunoştea toţi sătenii după nume şi numărul de
casă, ştia cât pămant are fiecare şi unde e situat; asculta liturghia în
fiecare Duminică, când preotul Sirca venea la slujbă de la Măgulicea; rostea
Tatăl Nostru şi Credeul; şi în curând fu ales ctitor al bisericii.
Având o
memorie excepţională şi abilitate neântrecută de a face orice socoteală în
minte, fiindcă şcoală nu făcuse şi nici carte nu ştia, fu ales primar la sat şi
pentru vreo 25 de ani fu mereu reales. În afacerile satului se împrieteni cu Notarul,
Pretorul şi Judecătorul şi nu după mult, funcţionari înalţi dela judeţ veneau
la Tisa la vanătoare de mistreţi şi cerbi.
Funcţiile
nu-l împiedecară de a merge la biserică şi de a ajuta la orice oră sătenii şi
oamenii din sate vecine. Repară acoperişul bisericii şi a turlei şi, pentru
prima dată, construi un balcon pentru cor în nava bisericii. Era primul cor
construit vreodată într-o biserică mică şi din bârne de lemn.
Feciorul mai
mare, Ghiuţu, era cantor, îşi procura cărţi bisericeşti de la Librăria
Mitropoliei din Sibiu şi chiar de peste Carpaţi de la Bucureşti. Lui George a
Anişchi îi plăcea să asculte cititul şi-l încuraja.
Ca primar
era şi judecător de pace pentru pagube de câmp şi hotărnicii. Vorba lui directă
şi clară îl făcură cunoscut la săteni, domni şi meşteşugarii din plasă şi jur.
Aşa ajunse să se împrietenească cu avocatul Dr. Teodor Popa (Papp). Cu această
strânsă prietenie, George a Anişchi sfida ameninţările autorităţilor maghiare
şi, peste noapte, ducea oamenii cu căruţa, pe cont propriu, la votare. El le
plătea şi zilele şi mâncarea. În felul acesta Românii din judeţ au făcut
posibilă alegerea de deputat la Budapesta a lui George Pop de Băseşti.
În anul
1918 merse, mai mult pe jos, la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, unde se
proclamă alipirea Ardealului cu Patria Mamă, România.
În 1920
oferi o casă, proprietatea sa, prima casă de zid din sat, ca local de şcoală
primară. Prefectul judeţului veni la Tisa şi, ca semn de recunoştinţă, o inaugură
ca „Şcoala Primară George Crişan Tisa, Jud. Arad.”
Puţin înaintea
Primului Război Mondial, cât şi în timpul războiului, fiul său Ghiuţu ce fu
rănit în bătaie, ajunse să citească tatălui său din Biblie. George a Anişchi
ajunse la credinţa că mântuirea se obţine numai prin mila lui Dumnezeu în
credinţa în Isus Hristos, Fiul Său, prin naştere din nou din apă şi din Duh.
În 1920, cu
un an în urma lui Ghiuţu, el ceru şi fu botezat, aşa se născu el din nou ca
pocăit şi Baptist. Umilinţe, ameninţări şi ispite fără număr îi ieşiră înainte
la fiecare pas. El crezu că aceste ispite sunt încercările Satanei de a-l
readuce la calea lată şi domoală.
Prin 1925
Episcopul Dr. Grigore Comşa veni la Tisa, cu scopul de a convinge pe George
Crişan a Anişchi şi fiul său Ghiuţu, să se reântoarcă din calea rătăcirii la
credinţa strămoşească. La sforţările Vlădicii el răspunse că el a găsit calea
lui Hristos, calea vechilor străbuni ce au făcut legămant cu El în apa botezului.
Ii zise el — „e mai cu folos a urma calea îngustă şi grea aleasă de
Hristos, decât calea largă fără urcuş.
În 1922, - împreună
cu feciorul său Ghiuţu, construiră prima Casă de Rugăciune în Tisa. Prin 1947,
din doi, acum aveau 48 membri adulţi ce se adunau în această casă de adunare. Acest
început modest, mic şi greu, cu lupte de zi şi noapte împotriva valurilor de
persecuţii, de aţâţări şi umilinţe, îi intăreau curajul şi credinţa. Era un exemplu
urmat mai târzior şi în alte sate, pe Valea Crişului Alb şi satele aciuate pe
văile şi colinele Munţilor Apuseni.
Credinţa
trăită în plin cu fapte de iubire, cuvinte de înţeles şi înţelepciune creştină,
era viaţa de fiecare zi a lui George Crişan a Anişchi, ce niciodată n-a citit o
carte, dar care cunoştea părţi intregi din Biblie pe de rost şi nu înceta să le
amintească celor cu care vorbea. A trăit o viaţă din plin pentru Acela în care
şi-a depus toată încrederea, a cărui voce a auzito-şi L-a urmat.
În 1952 fu
chemat la Domnul, la vârsta de 88 de ani.[1]
Surse:
Luminătorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu