Rohia, satul meu natal la 700 de ani de atestare documentară

 

Rafina Cupșa1882 - 1962

Ziua de 2 august 1325 este cea care atestă prezența satului nostru Rohia în spectrul civilizației din acea vreme.

Prin voia și planul perfect al lui Dumnezeu m-am născut în acest sat, pe care îl iubesc mult, îmi este drag și oamenii de asemenea îmi sunt dragi la inimă, pentru că aici ne-am născut, crescut, aici am văzut lumina zilei și am învățat de la oamenii din jur, școala vieții. Un sat liniștit, un sat frumos, plin de viață, cu oameni gospodari, unii oameni cu nume, alții de rând, dar toți așa cum suntem formăm o comunitate de oameni, zicem noi de omenie.

Vechimea strămoșilor mei merge aproximativ la anul 1780, când se naște Ureni, ea a născut pe Ștefan în anul 1810, Ștefan a avut pe Ioan, născut în 1850, Ioan a avut pe Rafila, în anul 1882, iar Rafila l-a avut pe bunicul meu, Ioan Bodea în 1904. Bodea Ioan s-a căsătorit cu Todora Cioni și a avut-o pe Voichița în anul 1931, Voichița s-a căsătorit cu Ioan Bel și l-a avut pe Vasile în anul 1956. Când eram copil, aveam o mare amărăciune. Pe acea vreme la Vasile îi spuneau Vasalie și eu nu mă puteam împăca cu acest gând să-mi zică Vasalie, dar nu s-a întâmplat lucrul acesta pentru, care îi mulțumesc Domnului.

Aici au trăit strămoșii mei și străbunii oamenilor de azi, toți cei care alcătuim vatra satutului în anul de grație 2025, an care atestă că aici erau oameni acum 700 de ani. Aceștia au fost țărani, cei care au trudit din greu pe dealuri și costișe, pe puținul pământ arabil peste care mai mult au fost proprietari oameni străini de neamul nostru românesc. De fapt, după cum spun cronicile, Transilvania a fos parte a Daciei care a fost organizată de regele Burebista, apoi regele Decebal care pierde regatul Daciei, fiind cucerit de puternicul Impieriu Roman. Romanii nu au stat mult în Dacia, dar au venit popoare migratoare și populația simplă românească a avut de suferit. Pe la anul 900 am fost cuceriți de naționalitatea maghiară și satul nostru, ținutul nostru românesc, a fost sub această dominație până în anul 1918 când Dumnezeu a îngăduit ca românii să vină la vechea lor vatră românească.

Pe lângă acești năvălitori vremelnici peste oamenii satului nostru, au venit și necazuri naturale grele.  De când avem consemnări citim că în anii 1814 – 1817 a fost o mare foamete în care era să se mănânce om pe om. Povestea unchiul Simion Bodea, că oamenii mergeau cu căruța cu boi din Rohia, pe câmpie să găsească ceva de mâncare, cereale și când veneau acasă nu mai erau cunoscuți de familie. Boii slăbiți, murdari, negri de fum și oamenii la fel.

În 1853 o catrastofă s-a abătut peste satul Boiereni, Rohia și spre Poiana Porcului, greutăți mari au venit peste oameni. A trebuit să intervină jandarmii să facă ordine, deoarece era un dezastru mare și unele case se dărâmau din cauza apelor.

În ziua de 5 iulie 1879 o furtună cu gheață mare, mai mare ca nucile, a zdrobit toată recolta amestecându-le cu pământul. S-a pierdut orice speranță de a mai fi bucate de recoltat.

Mii de ani au trecut peste oamenii din satul Rohia și azi ne bucurăm de o liniște bună, în comparație cu ce au petrecut înaintașii noștri. Fiindcă, moșii și strămoșii noștri au trecu de aici și noi vom trece, de aceea este bine să lăsăm un bun nume, ca cei ce vor veni după noi să spună: „a fost un om bun”. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu pe noi, pe toți.

Dumnezeu sfântul să binecuvânteze satul Rohia și pe oamenii de omenie din sat!

Oameni din satul nostru Rohia