Voichița Bel s-a născut în ziua de 12 ianuarie 1931, în familia Bodea Ioan (născut
în 1904) și Teodora (născută în 1902), de pe Valea Ursului, la Gura Văii
Pietricelii.
A fost dată la școală în anul 1938, dar din clasa a patra nu a mai vrut să
meargă la școală, pentru că învățătorul a bătut-o foarte rău, până i s-au
umflat mâinile. Bătaia a primit-o deoarece seara mergea cu mama sa, Teodora, în
șezătoare, cu caierul la tors.
A copilărit ca orice copil, mergând la miei, apoi cu vacile la păscut. S-a
jucat cel mai mult cu buna sa prietenă și vecină Victoria Roșului, de care era
despărțită de un răzor mare și un pârâu care curgea de la citernă, de unde mai
mulți oameni luau apă de băut. Cu toate că erau cam două sute de metri între
casele lor, iarna fugea de acasă desculță pe zăpadă la Anuca să se joace.
În ziua de 1 noiembrie 1952, Voichița se căsătorește cu Ioan Bel, care
locuia în Valea Bisericii, lângă bunica ei, Rafila Bodea. În anul 1953, Voichița
naște o fetiță, căreia i-a pus numele Ana, dar care a murit la scurt timp. În
anul 1954 naște pe Ioan, iar în 1956 pe Vasile.
Prin anul 1954, în familia Voichiței încep greutățile, care se vor ține
lanț timp de mai mulți ani. Se îmbolnăvește soțul ei, din cauza degerăturilor
la picioare, pe când era în armată. A stat în postul de santinelă timp de trei
zile, fără să fie schimbat din post. Această răceală i-a produs în timp o boală
de plămâni și, în ciuda spitalizărilor și tratamentelor luate, în ziua de 18
mai 1956 a încetat din viață.
La acel moment, Voichița rămâne văduvă cu un copil de doi ani, Ioan, și
unul care urma să se nască în toamnă, Vasile, plus trei bătrâni pe care trebuia
să îi întrețină. Viața i-a devenit tot mai grea la vârsta 25 de ani, dar cu
ajutorul lui Dumnezeu, a făcut față tuturor greutăților, rămând văduvă până în
clipa morții.
În anul 1965, a fost nevoită să strice casa de lemn în care locuia și, cu
ajutorul bunului Dumnezeu, a ridicat alta mai mare și mai încăpătoare. Vaioagele
(chirpicii) le-a făcut în grădină familia lui Anton și Părasca. Casa a fost zidită
de Văsuț Vasile, zis și diacul. Grinzile casei au fost cioplite de Iovu Conț (Groful),
împreună cu Iovu Șleam (Țăpicului), care îi erau rudenii.
Fiind o fire foarte harnică, a muncit fără să-i fie frică de viață și a
biruit. Spre sfârșitul vieții, Dumnezeu i-a purtat de grijă să nu fie singură.
După ce a devenit bunică, a avut grijă de toți nepoții, care erau foarte
bine tratați și se simțeau în largul lor cu bunica. Nepoții sunt: Dana, Adrian,
Adriana, Camelia, Voichița și Cristina.
Voichița a înțeles din cuvântul Domnului, pe care îl citea zi de zi, că orice
om care vrea să fie mântuit trebuie să încheie un legământ cu Dumnezeu în apa
botezului. De aceea, în ziua de 18 mai 2003, a fost botezată în Biserica
Creștină Baptistă din Oarța de Sus de către pastorul baptist Daniel Chereji de
la Baia Mare. De atunci, a frecventat Biserica Creștină Baptistă din Târgu
Lăpuș până în anul 2019, când din cauza bătrâneții, nu a mai putut să se
deplaseze și să stea la biserică. Totuși, nu a rămas la pat, ci continua să facă
mișcare, ieșind afară sprijinindu-se pe o botă.
În ziua de 11 martie 2012 a fost paralizată pe partea dreaptă, dar după o
săptămână de tratament, Dumnezeu a ajutat-o să poată umbla din nou. Chiar a
putut să meargă în continuare la săpat porumb și cartofi, la cules, și nu a
abandonat lupta. După câțiva ani, puterile au început să-i slăbească, până în
luna decembrie 2024, când a stat mai mult la pat. În luna martie 2025 a slăbit
tot mai tare și nu se mai putea ridica din pat.
Azi, prin îndurarea lui Dumnezeu Tatăl, suferința ei a luat sfârșit și Voichița a fost mutată de pe pământul acesta plin de durere la Dumnezeu, în glorie, unde este binecuvântare. Viața ei este o mărturie a harului și îndurării lui Dumnezeu!
Vasile Bel
Rohia
26 martie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu