Mișcarea baptistă în Ardeal începe acum 160 de ani, când
misionarul baptist Johann Rottmayer vine la Cluj cu Biblii de vânzare, vezi
AICI. Acesta a predicat Evanghelia atât românilor, cât și maghiarilor, iar
maghiarii au fost mai pregătiți și deschiși să primească Evanghelia.
Se împlinesc 150 de ani de la formarea primei Biserici
Creștine Baptiste pe teritoriul
Ardealului, în localitatea Salonta, județul Bihor. Această biserică i-a avut ca fondatori pe marii noștri
pionieri ai credinței baptiste: Mihai Cornea, János Lajos și alții. Biserica a
fost formată din oameni de etnie maghiară.
Redau cu mare plăcere despre acest început, descrierea făcută
de cărturarul și istoricul baptist, Mihai Ciucă.
Începutul misiunii baptiste maghiare din Salonta -
de Mihai Ciucă
Debutul oficial al lucrării din Transilvania datează din 1875,
deși primii pionieri, Johann Rottmayer, stabilit din 1866 la Cluj, și Anton
Novak, activ în Crișana de prin 1866-1867, au fost cei care au deschis calea
acestei lucrări, vreme de aproape un deceniu. Primul focar a fost inițiat la
Salonta [Nagyszalonta – lb.magh.]. Aceasta era, pe-atunci, un orășel format
aproape exclusiv din maghiari de confesiune reformată. În 1880, dintre cei 10
403 locuitori, 9539 erau maghiari și doar 257 români. Abia după Al Doilea
Război Mondial, procentul românilor a început a depăși 15%, dar nici la ora
scrierii acestei lucrări nu a egalat populația maghiară, recensământul din 2011
indicând 55% maghiari și 37% români. Religia reformată este cea dominantă și azi,
ultimul recensământ găsind 47% reformați.
Conform lui Kirner, pastorul maghiar care a documentat asiduu
începuturile mișcării baptiste printre maghiarii ardeleni, registrul bisericii
din Salonta includea la vizita lui un scurt istoric al începutului lucrării.
Acesta stipula că, încă de la începutul anului 1870, Anton Novak a venit cu
colportajul de Biblii în localitate. Așa l-a cunoscut pe János Lajos
(1833-1900), un bărbat de profesie armurier. Lajos a deprins tainele lucrului
cu metalele de la vârsta de doisprezece ani, devenind armurier la Budapesta.
Întrucât mama lui îi dăduse o educație pioasă, pe când se afla în capitală a
căutat cărți creștine, din care a aflat despre necesitatea convertirii. Întors
în 1869 la Salonta, s-a angajat la batalionul nr. 9, fiind apreciat pentru
măiestria lui. Căsătorit cu Sára Kiss, el a avut cinci copii. Lajos îi punea
multe întrebări lui Novak cu privire la Biblie, iar acesta răspundea cu
plăcere. Relația dintre ei a continuat în timp, inclusiv prin corespondență.
Conform lui Mihály Tóth (1836-1931), în predica lui de la înmormântarea lui
Lajos pe 8 februarie 1900, care a fost consemnată și publicată în «Békehirnök»
de Udvarnoki, până în 1871, Novak l-a ucenicit pe Lajos. Întrucât Novak locuia
pe atunci la Gyoma, localitate la vreo șaptezeci de kilometri de Salonta, el
l-a încurajat pe Lajos să vestească Evanghelia și altora și să caute persoane
cu care să studieze Biblia. Astfel, mai mulți bărbați dornici să studieze
Scriptura au început să se adune periodic în acest scop. Kirner confirmă că
încă din 1871, în jurul lui Lajos se conturase un grup de persoane care „căutau
serios adevărurile biblice, astfel încât doreau și sfântul botez”. Fapt care nu
era ieșit din comun, în acea zonă.
În ce privește populația maghiară reformată, în special din
Câmpia Tisei, trebuie avut în vedere că, în acele vremuri când clerul
protestant fusese afectat puternic de raționalism, ca în mai toată Europa,
mulți oameni simpli se agățau de tradițiile puritane și pietiste, adunându-se
prin case pentru părtășie în Cuvânt și rugăciune. Era o reacție normală la
starea de apatie totală din biserici. Kool explică faptul că, în cele mai multe
biserici, guvernarea era de tip feudal, tocmai în contextul în care societatea
devenea tot mai democratică. Lucrarea bisericilor reformate decăzuse, starea
acestora fiind deprimantă atât din punct de vedere material, cât și spiritual.
Mulți oameni încetaseră să mai frecventeze serviciile bisericii, motiv pentru
care, din colectă abia se strângeau câțiva guldeni pe an. Nu tot așa era în
cadrul întrunirilor informale din case. Aceste grupuri de părtășie nu erau
decât variante locale ale ecclesiolæ in ecclessia, sau ale stundismului
generat de pietismul german. Unul dintre istoricii evanghelicalismului
maghiar, Jenő Szigeti, arată că spiritualitatea evanghelică supraviețuise în
aceste grupuri de casă, care se adunau de regulă duminica după-amiaza, în jurul
unuia mai capabil să explice Scriptura. Acești învățători ad-hoc aveau de
regulă cel mult 20 sau 30 de cărți în casa lor, cum ar fi diverse scrieri
populare exegetice sau polemice, ori culegeri de predici, precum cele ale lui
Ján Kollár (1793-1852).
Cea mai importantă era cartea pietistului german Johann Arndt,
Vier Bücher vom wahren Christentum [Patru cărți despre
creștinismul adevărat], apărută inițial la Frankfurt și Magdeburg, între
1605–1610. Tradusă și tipărită în nenumărate ediții în mai toate limbile
europene, inclusiv în maghiară, aceasta a slujit ca fundament al multor cărți
devoționale.
Evident, oficialii bisericilor nu vedeau cu ochi buni
întrunirile din case, considerându-le nedemne unui emancipat. Tot Szigeti cita
plângerea unui pastor reformat, dintr-un articol aflat în publicația
«Protestáns Közlöny»:
Ce folos este dacă cizmarul satului, cojocarul sau
grădinarul (necontând dacă este reformat sau nu) poate aduna în jurul său un
grup de oameni în afara bisericii, ia Biblia în mâinile sale și o explică? Sau
dacă, atunci când au terminat cu aceasta, foarte frumos se așază pe genunchi și
se roagă? Ar putea oare credincioșii mei să fie zidiți dacă dl Petru Albu,
brutarul, coboară din târgul învecinat pentru a conduce cântarea unor asemenea
cântece, pe care cineva le-ar căuta în van în cartea de imnuri?
Funcționarea și viața acestor mini-congregații erau simple și
biblice. Nu exista carte de membru, costuri sau proces de admisie. Oricine
putea lua parte și contribui, în conformitate cu darurile spirituale, la
cântare, rugăciune sau la explicarea pasajelor din Scriptură. Când nu se
explica un pasaj anume, se citea dintr-un vechi comentariu biblic, sau un
capitol din Călătoria Pelerinului de Bunyan. Credincioșii
obișnuiau să se roage pentru cei bolnavi, uneori deplasându-se la patul
acestora. Din această mișcare nu făceau parte decât oameni simpli. Clerul
reformat încerca să-i convingă să renunțe la a se mai întâlni, dar fără succes.
Această frământare a țăranilor reformați maghiari, această sete a lor după
credința vie și autentică, dincolo de raționalismul și interesele politice care
loviseră ca o plagă biserica reformată, au creat un teren extrem de fertil
pentru misionarii baptiști, care urmau a-și începe activitatea în această zonă.
Tonul avea să-l dea chiar Novak.
La înmormântarea lui János Lajos, Mihály Tóth amintea că el
personal a început să-l cunoască mai bine pe Lajos prin 1871-1872. La momentul respectiv,
acesta petrecea ore în șir studiind Biblia. De atunci, au început să se
viziteze reciproc duminica după-amiaza, pentru a studia Biblia împreună.
Astfel, Tóth a realizat că Lajos avea și alți prieteni cu care citea Biblia. La
un moment dat, Lajos i-a povestit cu înflăcărare despre cunoștințele biblice
ale colportorului Novak, spunându-i că, dacă acesta ar reveni la Salonta, cu
siguranță le-ar aduce lumină în multe privințe. Fiindcă toți deveniseră
curioși, Lajos i-a scris lui Novak și acesta a răspuns invitației. În urma
vizitei sale, în 1872 grupul s-a organizat ca o congregație. Duminica dimineața
mergeau la biserica reformată, iar seara se strângeau într-o casă. La acele
întruniri, Lajos citea din Biblie, explicând-o, apoi se rugau și cântau. În sezonul
secerișului din 1872, Tóth l-a întâlnit pe Mihai Cornea [Mihály Kornya] și l-a
invitat la întâlnirile grupului, acesta devenind nelipsit. Încă de pe atunci,
Lajos începuse să menționeze tot mai des botezul. În 1873 a început să întrebe
dacă mai avea sens ca ei să participe și la întrunirile bisericii reformate. În
opinia lui, era de preferat să se întâlnească și duminica dimineața. Această
chestiune a provocat scindarea grupului. O parte condusă de Lajos și de Cornea
a decis că ei nu mai pot fi membri ai bisericii reformate, ca urmare s-au
separat. O a doua parte condusă de Tóth, i-a inclus pe cei care au ales să
rămână în biserica reformată, dar se adunau și separat, sub conducerea lui
Tóth, pentru studiu și părtășie. Probabil a contat faptul că Mihály Tóth
provenea din pătura mai înstărită a locuitorilor Salontei, moștenind de la
părinți douăzeci de acri de teren, o vie productivă și vreo șase-opt cai.
Cum au ajuns să ridice problema botezului Tóth și Cornea, nu
este foarte clar. Istoricii maghiari tind să afirme că dorința după botez a
apărut în mod natural, doar prin studierea Bibliei. Csopják susține că au
realizat că botezul copiilor nu era necesar, în timp ce „dorința pentru botez a
devenit crescândă, tot mai mult, însă nu știau cum ar putea să atingă acest
scop”. La rândul său, Tóth afirma că, undeva după vara lui 1872, Lajos menționa
constant problema botezului. Kirner prezintă o perspectivă similară, cum că,
atunci când Novak a revenit la Salonta, a găsit persoane care doreau botezul.
În timp ce nu este imposibil ca ideea botezului să le fi venit doar din studiul
Scripturii, este greu de crezut că Novak, care el însuși s-a botezat în 1870,
să nu-i fi familiarizat cu învățătura biblică despre botezul credinței. Faptul
că botezul nu era străin de preocupările lor îl deducem din cele afirmate de
Csopják: „Ei au auzit că, în capitala țării vecine, la Viena, era un pastor
care putea să-i boteze.
Dar drumul era lung și un bilet de tren costa mult. În ciuda
acestui lucru, un om care fusese adus la credința vie dorea să-și vândă casa,
ca să acoperecheltuiala cu biletul”. Cel care dorea să facă acest sacrificiu
major era János Lajos. Această versiune, cu intenția de a merge la Viena pentru
botez, chiar dacă nu precizează numele celui care era dispus a-și vinde casa,
este oferită de Everett Gill, care a făcut propriile investigații privind începuturile
lucrării, în primii ani ai perioadei interbelice. Gill identifică, dacă mai era
nevoie, că pastorul din Viena era Millard. În altă ordine de idei, doar Novak
i-ar fi putut informa despre pastorul din Viena, iar relatarea lui Csopják și a
lui Gill ne ajută să poziționăm mai clar evenimentul, undeva înainte ca Meyer
să organizeze primul său botez la Budapesta, pe 26 decembrie 1874. Deci încă din
1873, sau cel mult în 1874, dorința după botez a devenit copleșitoare. O presiune
în direcția botezului a creat-o și o cumplită epidemie de holeră, care a
bântuit tot sudul și estul Ungariei. Ecourile acestei epidemii le auzim în raportul
anual al BFBS pe 1873, unde se anunța că Novak suferea din cauza problemelor
sale medicale, iar zona sa de lucru era puternic lovită de holeră.
Judecata Celui Atotputernic nu a fost fără efect.
Este opinia deliberată a mesagerului nostru credincios [Novak –
n.a.] că, în multe locuri, oamenii s-au smerit contemplând urgiile acestui
sezon. El are cunoștință despre mulți care, în trecut, întorceau spatele cu
dispreț Bibliei, iar acum o cumpără și o citesc.
Se prea poate să fi contribuit și un alt factor. Istvan
Kőrösi, fiul unuia dintre primii credincioși baptiști din Salonta, mărturisea
că a crescut ascultând istorisirile lui Cornea, Lajos și Tóth despre
începuturile lucrării din localitate.
Conform acestuia, pastorul reformat, un om iubit de enoriași,
a predicat despre botez. Acesta a explicat că primii creștini au fost botezați
prin imersiune totală, ca adulți, numai pe baza credinței lor, după cum Ioan
Botezătorul și Isus i-au învățat. Predica a oferit un subiect nou de discuție
enoriașilor. Unii au mărturisit că de mult au sesizat această învățătură,
lecturând diverse pasaje din Biblie, dar n-au știut cum să le interpreteze. În
cele din urmă, i-au cerut pastorului să mai predice pe marginea acestui
subiect, cu intenția de a-i solicita să-i boteze, pe baza credinței lor. Lucru
pe care pastorul l-a declinat politicos. Întrebat dacă mai sunt oameni care
practică botezul precum primii creștini, a răspuns că doar în Germania există o
asemenea confesiune. Totodată, pastorul i-a încurajat să accepte practica
curentă a bisericii reformate, motivând că cel mai important lucru este
credința. Cei mai mulți i-au acceptat sfatul. Dar opt oameni au rămas fermi,
afirmând că vor să fie fideli învățăturii Scripturii și, dacă e nevoie să aducă
pe cineva din Germania, sunt dispuși să facă orice sacrificiu pentru aceasta.
E foarte greu de determinat cum s-au întâmplat în mod real
lucrurile, având în vedere că toate relatările se bazează pe amintiri sau pe
istorie orală. Cert este că Novak a început să se întâlnească cu acei oameni
din Salonta, predicându-le și învățându-i din Biblie, bănuim că inclusiv despre
botez. Chiar dacă el personal nu boteza, cuvântul lui avea greutate. În aprilie
1875, impulsionat probabil de amploarea mișcării din zona Salontei, unde era un
fenomen unic, Novak s-a mutat la Giula [Gyula], oraș aflat cam la douăzeci de
kilometri depărtare. Conform lui Csopják, Novak l-a înștiințat mai întâi pe Millard
despre dorința grupului din Salonta de a primi botezul. A fost inițiativa lui
Millard să-l informeze pe Meyer, sugerându-i să meargă acolo pentru a-i boteza.
Oricum, Meyer și Novak s-au întâlnit în iunie 1875 la Budapesta, cu ocazia
conferinței anuale a colportorilor BFBS, când Meyer a început a fi sprijinit financiar
de Millard și de colportorii baptiști. Cu această ocazie, Novak i-a povestit
mai pe larg despre lucrarea lui din Salonta, invitându-l personal acolo. Meyer
este ceva mai confuz privind desfășurarea evenimentelor. În autobiografia sa,
afirmă că l-a cunoscut pe Novak la conferința din iunie 1875, când i-a spus că
cunoaște câteva suflete credincioase, iar în august l-a chemat la Giula pentru
botez. Însă în jurnal, care nu e lipsit de erori, menționa cunoscut mai
devreme. Când anume a fost invitat în Bihor, nu este clar. Oricum, Meyer are
circumstanțe atenuante. În acea vreme era într-un moment critic al vieții,
având de ales între a se muta la Viena sau a rămâne la Budapesta, fiind fără
suport financiar. Cum era focalizat pe lucrarea cu germanii, nevorbind
ungurește, știrea despre câțiva țărani maghiari doritori să se boteze, undeva
departe în provincie, sosită într-un asemenea context incert, nu era neapărat
una căreia să-i dea maximă atenție. Versiunea lui Kőrösi este mai complexă și,
de la un punct, este susținută și de Kirner. Kőrösi afirmă că, atunci când
Novak a venit la cei din Salonta, aceștia i-au povestit la ce convingere au
ajuns privind botezul și care era dilema lor. Acesta i-a informat că la
Budapesta exista un pastor german care îi putea boteza. Vestea a fost primită
cu entuziasm, iar Novak le-a dat adresa lui Meyer. Ei i-au trimis mai întâi o
scrisoare, invitându-l să vină și să-i boteze la Salonta. La care Meyer le-a
răspuns în limba germană, mesaj din care cu greu au înțeles că botezul este
doar pentru cei care sunt găsiți pregătiți, în urma unei cercetări spirituale laborioase.
Atunci, Cornea s-a deplasat personal la Budapesta, pentru a vorbi cu Meyer și
a-i dovedi că ei erau pregătiți pentru a primi botezul. Când Meyer i-a spus că
nu poate veni, fiindcă are responsabilități în oraș, cum ar fi Școala
Duminicală, Cornea ar fi replicat cum că el și-a adus desaga cu sine și va
rămâne la Budapesta până ce Meyer îl va însoți la Salonta. Kirner confirmă vizita
lui Cornea la Budapesta. Acesta s-ar fi dus îmbrăcat cu sumanul țărănesc din
lână [guba – lb. magh.], stârnind ironii și râsete pe străzile capitalei, pe
care nu le-a luat în seamă. Tot Kirner pomenește că istoria mersului său la
Budapesta era adesea povestită de Cornea, care-și amintea cu drag de acel drum.
La cât de frumoasă este relatarea lui Kőrösi, credem că mai degrabă este o
legendă urbană. Cu atât mai mult cu cât nu e sprijinită de niciuna dintre
mărturiile anterioare. Kish consideră improbabil ca ideea botezului să fi venit
din predica pastorului reformat și nu credem că Meyer ar fi omis să relateze un
episod atât de pitoresc în autobiografia și/sau jurnalul său, cu țăranul
maghiar îmbrăcat în suman, care a aterizat la ușa lui, spunându-i că nu pleacă
până nu merge cu el la Salonta. Apoi în autobiografie, Meyer afirmă fără
echivoc că Novak a fost cel care l-a invitat pentru botez la Giula, în august
1875. Se prea poate ca amintirile lui Cornea despre Budapesta să fi fost de la
o vizită ulterioară botezului, făcută de Cornea, pe când colabora cu Meyer în
misiune. Scenariul cel mai probabil și normal este că Novak a fost interfața
între credincioșii din Salonta și Meyer, și tot Novak a fost cel care le-a
oferit învățătura sănătoasă din Biblie, inclusiv cea cu privire la botez.
Lucru recunoscut de Meyer, care nu și-a atras vreun merit,
spunând deschis că „fratele Novak i-a pregătit pe acești oameni dinainte”. Kish,
care a analizat cu mult discernământ toate informațiile existente, consideră că
cel mai plauzibil scenariu este că Novak la convertit pe Lajos, iar acesta l-a
invitat pe Tóth să-l asculte pe Novak. La rândul său, cel târziu în 1873, Tóth
l-a adus în grup pe Cornea. Novak nu a depus doar o mărturie general
evanghelică, cum presupunea codul BFBS, ci le-a vorbit deschis, inclusiv despre
botezul său de la Viena, motiv pentru care și-au dorit să fie și ei botezați
acolo, Lajos fiind dispus să-și vândă casa pentru a avea bani de tren. Având în
vedere complicațiile avute de Meyer după ce a efectuat botezul din Budapesta,
Novak s-a consultat mai întâi cu Millard asupra a ceea ce era de făcut cu
maghiarii doritori de botez. Împreună i-au comunicat acest lucru lui Meyer,
când el deja își alesese un drum separat de BFBS. Dovadă că așa au stat
lucrurile, o reprezintă faptul că ulterior Novak a fost sancționat de BFBS,
fiind transferat de la depozitul din Budapesta la cel din Cluj în 1876, din
cauza faptului că au fost depuse plângeri privind activitatea lui „sectară” de
clericii reformați din Salonta și Berettyóújfalu. Evident, acești clerici au
realizat cine a fost cel vinovat de convertirea la baptism a enoriașilor lor și
au reacționat. Datorită acestui transfer, Novak s-a mutat de la Giula în Transilvania.
Unde anume, este destul de greu de stabilit. Conform jurnalului lui Meyer,
soții Novak au locuit la Cluj. Jenő Bányai afirmă același lucru, deși datează
greșit mutarea, în 1875. Pe de altă parte, F. G. Teutsch afirmă că aceștia au
locuit la Heltau [Cisnădie], aducându-și contribuția la inițierea unui focar
baptist printre sașii din localitate.
În ce privește botezul propriu-zis, datele sunt mult mai
clare. Meyer a răspuns invitației făcută de Novak, venind între 24-26 august
1875 la Giula. Luat de la gară de Novak, la domiciliul acestuia s-a întâlnit cu
cele opt persoane venite pentru botez. Timp de două zile i-a cercetat cu
atenție, găsindu-i pe toți apți. Pe 26 august, la ora 3 dimineața, undeva la
aproape o oră distanță de Giula, el i-a botezat în apa Crișului Alb pe Mihai
Cornea și János Lajos, împreună cu soțiile lor, pe fiul și fiica lui Lajos și
pe încă două femei, „sora Bordás și fiica ei căsătorită”. Despre Cornea, Meyer
avea să noteze în jurnalul lui că era atât de hotărât pe cale, încât „era gata
să lase totul în urmă, chiar și fabricarea de palincă”. De altfel, Cornea va
figura la poziția nr. 1 în registrul bisericii locale, ale cărei baze tocmai
fuseseră puse, prin acel botez. În schimb, în Mitglieder Register,
registrul de membri al bisericii din Budapesta, Meyer l-a înregistrat pe János
Lajos ca prim etnic maghiar, membru al bisericii, la poziția nr. 42.
Sursele folosite de Mihai Ciucă
András Udvarnoki
Bertalan Kirner
Ferenc Kiss
Géza Kovács
István Kőrösi
Jenő Szigeti
Kiss și Borzási
Meyer Henrik
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu