Sechel Teodor 1904 – 1930, din Nădab

Sechel Teodor s-a năs­cut la 2 martie 1904, în comuna Nădab (jud. Arad).

Anii copilăriei i-a petrecut într-o comună vecină, Pădureni,unde şi-a făcut şcoala primară.

În toamna anului 1914, se înscrie în şcoala medie din Sântana, unde termină patru clase, tot ca înainte, clasat fiind între eminenţi.

Continuă a­poi şcoala de arte şi me­serii din Arad, pe lângă care studiază diferite cursuri cu caracter tehnic.

Dar iată, în primăvara vieții, când sta la răspântie să-şi creeze un viitor, îşi predă viaţa în braţele u­nui Mântuitor, Isus Christos.

În ianuarie 1920, mărturiseşte pe Isus Christos ca Mântuitorul lui personal şi-L urmează prin botez.

În vara anului 1923, termină şcoala de arte şi meserii, încoronat fiind de succes ca şi în trecut.

Timp de doi ani, după ce şi-a terminat şcoala, a ocu­pat unele servicii. Voind însă a se perfecţiona în cunoştin­ţele însuşite până aci, se de­cide a pleca în Franţa şi în ferma convingere a reuşitei, în­fruntă durerile vieţii, despărţindu-se de vatra părintească, pri­etenii lui din copilărie şi frumoasele meleaguri ale ţării româneşti.

Aşa ca puii de vultur, când le cresc aripi, se îndepărtează de la cuib ; zboară peste stânci, plini de înflăcărare, privesc cu dispreţ şi trec cu mândrie prăpăstiile adânci, privind „tot mai sus", la culmea cea mai înaltă. Aşa-i viaţa pentru unii tineri; se avântă cu voinţă de fier, cu sufletul plin de înflăcărare, să ajungă la culmea cea mai înaltă, la „idealul" pe care-l urmăresc în zborul lor. Însă dureros, unii nu pot rezista furtunilor.

Ajuns Ia Paris, începe mun­ca, dar energia pentru a-şi a­junge scopul său, e consumată, pe de altă parte atmosfera nu-i prieşte şi căzând grav bolnav, a fost internat la spital, unde în jurul patului de durere a putut privi adeseori pe prietenii şi su­rorile de-o credinţă, cari îl încu­rajau în clipele grele de res­trişte.

După spusele medicilor, era nevoit a se reîntoarce în ţară, dar nepreţuita comoară „sănă­tatea", nu s-a mai reîntors cu el! Acasă, istovit de orice putere, sufere câteva luni. În urma unei cure, timp de 4 ani, s-a simţit iarăşi plin de viaţă, de iluzii.., crezând că boala e complect dispărută, dar spre sfârşitul a­nului 1929, simptomele-i se ivesc iar şi-l doboară din nou la pat; acum însă pentru ultima oară, căci orice încercare a medicilor e zadarnică. Boala continuă până în ziua de 8 Aprilie 1930, când moartea îi curmă firul vieţii.

Cu toate că a iubit viaţa, nu s-a îngrozit de ceasul morţii, de veșnicie, ştiind că viaţa lui e în mâna lui Christos, căruia, i-a servit din frageda copilărie, cu zâmbetul pe buze şi-a luat „a­dio" de la lume şi de la cei pe care i-a iubit, cu speranţa că se vor revedea în „veșnicii".

În ziua de 10 Aprilie 1930, corpul lui neînsufleţit, a fost pe­trecut la mormânt, deasupra că­ruia se clatină florile de primă­vară, la      adierea de vânt, ce parcă-şi exprimă „regretul" îm­preună cu noi şi toţi cei cari l-au iubit!

Prin moartea Iui, Asociaţia Studenţilor Baptişti, pierde pe unul dintre cei mai activi mem­bri ai ei, ba chiar pe unul din iniţiatorii ei.

Comitetul A. S. B.

Face parte din Comitetul Uniunii Tineretului Baptist Român și reprezintă cercul Șicău.

În ziua de 17 iulie 1927, participă alături de fr. Ioan Dan din Cluj, în localitatea Avram Iancu, la un botez cu 20 de candidați.

Mai jos redau câteva din traducerile ce le-a făcut în scurta-i viață.

Medicul şi pocăitul.

Un medic necredincios s-a întors cu ironie către un bărbat pocăit, ce vestea Cuvântul Domnului şi a zis:

— Dv. predicaţi ca să salvaţi sufletele?

— Da, a fost răspunsul.

— Ați văzut Dv. cândva suflet?

— Nu!

— Ați auzit vreodată suflet?

— Nu!

— Ați gustat cândva suflet?

— Nu !

— Ați mirosit cândva suflet?

— Nu!

— Aţi simţit cândva suflet?

— Da !

— Aşadar din cinci simţuri, numai unul dovedeşte existenţa sufletului — a încheiat medicul întrebările — şi cu aceasta a crezut că a dovedit legalitatea afirmaţiunilor sale.

— Dv. sunteţi medic şi ştiutorul terapiei? (vindecărilor) a întrebat bărbatul pocăit.

— Da!

— Ați văzut Dv. cândva durere?

— Nu!

—, Ați auzit Dv. cândva durere?

— Nu!

— Aţi gustat Dv. cândva durere?

— Nu!

— Ați mirosit Dv. cândva durere?

— Nu!

— Ați simțit cândva durere?

— Da!

- Aşadar — zice bărbatul pocăit — din cinci simţuri, numai una singură dovedeşte existenta durerii.

Dar după cum Dv. sunteţi convinşi că există durere, tocmai aşa și eu sânt convins şi ştiu că Sufletul într-adevăr există.

Dară omul cel firesc, nu primeşte cele ce sunt ale spiritului lui Dumnezeu: căci îi sunt nebunie şi nu le poate înțelege, pentru că se discern  spiritualicește.

Iar cel spiritual, discerne toate şi el de nimenea nu se discerne. (1. Cor. 2, 14-15). (din ebr.) tr. SECHEL TEODOR.

Surse:

Glasul Tineretului

Farul Mântuirei

Radu Taşcă 1884 – 1962, din Felnac

Prezint azi, prin ajutorul Domnului, un frate baptist, foarte activ și binecuvântat de Domnul. L-a iubit pe Domnul și El  l-a ocrotit, ca să-i poată face lucrarea Lui. A avut un spirit misionar energic, un bun păstor, ce avea darul predicării, un poet și un povestitor de excepție.

Mama dumnealui, de asemenea a fost o misionară a Domnului.

Se poate citi despre dânsul în cartea: „Lumini peste veacuri”, de Petru Popovici, în cartea „Granițele timpului”, un istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Curtici, de Jurcoi Emanuel.

Se poate citi AICI și AICI.

El s-a născut la 10 octombrie 1884, în comuna Felnac, lângă Arad, terito­riu ce pe acea vreme aparţinea Austro-Ungariei.

S-a convertit de tânăr la 15 ani şi la 15 octombrie 1899, a fost botezat la Pecica, judeţul Arad, de către George Crişan, predicator al Evangheliei în acele părţi.

După doi ani, deci la 17 ani, împins de sărăcie, şi-a făcut paşaport şi în 1901, împreună cu fratele său Nicolae, au trecut graniţa în România şi s-au dus la Bucureşti să caute un serviciu; şi au găsit. Duminica, mergeau să se închine Domnului, împreu­nă cu fraţii germani.

În anul 1902, au auzit că la Cernavodă, la lucrările podului peste Dunăre se plăteşte bine şi amândoi fraţii Taşcă s-au dus acolo. Radu s-a angajat la vopsirea podului. Avea ca tovarăş de lucru pe Vasile Chişa, care era din comuna Arabagii. Pe vremea aceea nu era nici o biserică baptistă română în Dobrogea. În timp ce vopsea sus pe înălţimea podului, fratele Radu îi spunea lui Chişa cum Dumnezeu i-a schimbat viaţa, cum el se bucură de mântui­rea sufletului. Vasile Chişa a văzut că Radu nu înjură, nu minte, nu umblă după plăceri, ci trăieşte o viaţă cu adevă­rat creştină, aşa cum îi citea lui din Noul Testament, atunci când aveau puţin timp liber pentru mâncare. Cuvântul citit şi Cuvântul trăit l-au convins pe Chişa că el, deşi se numeşte creştin, nu trăieşte viaţa de creştin. Într-o zi, acolo pe înălţimea podului de peste Dunăre, Vasile Chişa, trezit de Duhul Sfânt, s-a rugat Domnului; zdrobit sub povara păcatelor, plângea şi lacrimile îi curgeau de pe obraji în apele Dunării. Acolo sus, Chişa s-a predat Domnului. 

Cu soția 1925

Radu a scris acasă la Pecica despre posibilităţile de lucru la Cernavodă şi curând alţi cinci baptişti români au sosit la Cernavodă. Ei au fost: Vasile Brad, Ion Lăudan, Mita Chevereşan, Alexa Chevereşan, toţi din Pecica, şi Maxa Comloşan din Arad Micălaca. Vasile Brad şi Maxa Comloşan erau cumnaţi cu fratele Radu. Acum, au închi­riat o casă şi au început să aibă servicii de închinăciune la Cernavodă. Aceasta a fost prima biserică baptistă română pe pământul Dobrogei. Fratele Radu, deşi încă nu avea 20 de ani, a devenit predicatorul acelei biserici şi în fiecare duminică aveau un grup de săteni ce veneau să asculte Evanghelia. Toţi cântau cu multă înflăcărare şi se simţeau bine împreună. Câteva persoane s-au predat Domnului. Întrucât fratele Radu nu era ordinat, a scris fratelui Mihai Muntean, care era păstorul bisericii baptiste române din Ketegyhaza, Ungaria, să vină la Cernavodă pentru săvârşirea botezului nou-testamental. Acesta a venit şi în anul 1903, a săvârşit botezul în apele Dunării. Nu ştim precis câţi au fost botezaţi, dar avem unele nume înscrise pe răbojul istoriei: Vasile Chişa, soţia lui, Sofia Chişa, N. Teodorescu. Mihai Cenădan şi alţii. După botez, fratele Munteanu a mai rămas câteva zile la Cernavodă pentru servicii de evanghelizare.

În 1903, toată vara fraţii Taşcă şi Maxa au lucrat la Arabagii. Acolo s-au convertit cinci suflete. Fratele Radu istoriseşte că acolo a ajuns în pericol de moarte, dar a scăpat ca printr-o minune. Nu ne dă însă amănunte. Puţin mai târziu, în octombrie, au fost scoşi din sat şi purtaţi de jandarmi, din post în post, până la Enijes. La Arabagii au rămas vreo cinci suflete hotărâte să-L urmeze pe Domnul. Aceştia au fost chemaţi la primărie, au fost anchetaţi şi ameninţaţi că li se confiscă pământul, dacă continuă să fie pocăiţi. Credincioşia lor însă, a înfruntat toate ameninţările.

Prin anul 1904, au auzit că la Silistra, oraş ce aparţinea Bulgariei, ar exista o familie de credincioşi baptişti români. Deşi nu aveau numele, nici adresa acelei familii, Radu s-a hotărât să plece cu doi-trei fraţi să-i găsească. După ce au ajuns în oraş, au mers pe o stradă, pe alta şi au tot întrebat dacă ştiu unde stă o familie de pocăiţi. Nimeni nu ştia, căci acolo nici nu auziseră de pocăiţi. După multă căutare zadarnică, s-au gândit să plece în comuna vecină, la Corpunar, căci şi acolo erau mulţi români, şi să le vesteas­că acelora Evanghelia. După ce au ieşit din oraşul Silistra, fratele Radu a zis că e bine să îngenuncheze şi să se roage Domnului ca să-i îndrumeze. Curios, pe când erau pe genunchi, deci nu-şi terminaseră rugăciunea, pe şosea a venit o căruţă cu un cal. Omul din căruţă îi văzuse îngenuncheaţi şi când a ajuns în dreptul lor, a oprit calul şi a strigat: „O, fraţii mei! Şi eu sunt credincios, sunt fratele vostru în Cristos". Fraţii s-au ridicat de pe genunchi şi au venit la căruţă. Domnul le-a dat răspuns mult mai degrabă decât ei au bănuit. Omul s-a prezentat că îl cheamă Toni şi că e pocăit.

După cinci ani de lucru, misionar în România şi Bulgaria, în 1907, Radu Taşcă s-a întors acasă la Pecica, în Austro-Ungaria. El dorea să studieze teologia, ca să poată face mai bine lucrarea de salvare a păcătoşilor. Astfel, s-a înscris la Seminarul Teologic Baptist din Budapesta. După patru ani de studii, el a fost primul teolog baptist român.

În anul 1911, a fost ales ca păstor al Bisericii Baptiste din Pecica. Dar în vara acelui an a simţit din nou imboldul să meargă în misiune, de data aceasta însă la românii din Macedonia.

Sub păstoria fratelui Radu Taşcă, biserica din Pecica a fost înfloritoare.

La terminarea primului război mondial, în 1919, fratele Radu a fost chemat ca păstor al Bisericii Baptiste din Curtici, care pe acea vreme era cea mai mare biserică baptistă din România.

În anul 1920, a mai făcut o călătorie misionară prin Dobrogea, pe la bisericile înfiinţa­te de el. În august 1925, fratele Radu Taşcă a fost chemat ca păstor la a treia biserică baptistă din Detroit, Statele Unite. Aici a activat până la sfârşitul vieţii sale.

La primul Congres al baptiştilor români, ţinut după Unire, la Buteni, judeţul Arad, fratele Radu a prezentat congresului un raport misionar intitulat „Dobrogea şi Cristos". El a căutat să trezească în toţi spiritul misionar faţă de lucrarea din Dobrogea. Radu Taşcă a fost şi un bun poet. Pentru fiecare ocazie, scotea câte ceva, aşa cum spunea el „din taşca lui Radu".

Pe lângă lucrarea din biserica sa din Detroit, el a căutat să ajute şi biserica baptistă română din Windsor, Canada. Acolo a ţinut ultima sa predică pe data de 24 iunie 1962.

După două zile, la 26 iunie 1962, fratele Radu Taşcă a fost chemat la odihna binecuvântată în Patria promisă.

Surse:

Petru Popovici

Alexa Popovici

Ioan Bunaciu

Farul Mântuirei

Luminătorul

Botez  1922 

Din primul nr. al revistei Farul Mântuirei 1919

 

Chibici Grigore 1896-1978 – din Ipotești

Fratele Chibici Grigore, s-a născut la 06 Septembrie 1896 la Ipotești, jud. Suceava; fiul lui Niculai și Ana.

A fost dat la școală și a făcut șase clase primare.

 S-a căsătorit în anul 1919 cu  Eugenia și Domnul i-a binecuvântat cu mai mulți copii: Dumitru n. 1921; Samoilă n. 1926; Cristina n. 1927; Aurelia n. 1930; Corneliu n. 1932; Maria n.1934.

Fratele Chibici  Grigore s-a întors la Domnul în anul 1924, iar în anul 1925 a mărturisit credinţa în apa botezului. Actul botezului a fost îndeplinit de fratele Ungureanu Silvestru.  

 Chibici Grigore a avut o inimă deschisă pentru lucrarea Domnului şi în anul 1926 a deschis o casă de rugăciune în locuinţa sa.

La 20 mai 1934 este ordinat de către frații Ungureanu și Hapenciuc.

A lucrat în acea biserică până în anul 1971.

In ziua de 15 septembrie 1978, a trecut la Dom­nul, fratele Chibici  Grigore din Comuna Ipoteşti, Judeţul Suceava.

Serviciul de înmormântare a fost condus de către fratele păstor Hapenciuc  Orest,  iar fraţii Brânzei Vasile, din partea Comunităţii Baptiste Bucureşti, Bodnariuc Victor, Mitrofan Gheorghe, Mitrofan Mihai, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu, toţi fiind păstori activi.

Fratele Chibici  Grigore a fost bine cunoscut între fraţii din bise­ricile din judeţul Suceava, deoarece a fost primul credincios baptist din acea comună. 

Surse:

Bălgrădean Constantin

Îndrumătorul Creștin Baptist

Corul 1945

Biserica veche