joi, 26 martie 2020

Candrianu Viorel 1957 – 2020, din Negreni



Fratele Viorel Candrianu s-a născut în anul 1957 în localitatea Negreni, județul Botoșani, într-o familie de credincioși baptiști.
După terminarea clasei a VIII-a, fratele caută să fugă de familie și se duce la Brașov, unde face școala profesională de strungar, dar simțea că această meserie nu i se potrivește și  continuă pribegia departe de casă. Este încorporat în armată unde, Dumnezeu i-a vorbit. A primit și o scrisoare de la mama dumnealui prin care îl anunță că doi frați au făcut legământ cu Domnul în apa botezului, a fost foarte cercetat și când i s-a dat concediu militar a urmat pe Domnul în apa botezului. În ziua de 30 iulie 1978 este botezat de fratele păstor Mitrofan Mihai. 
De mic l-a iubit pe Dumnezeu și dorea să fie folosit în lucrarea de predicare a Evangheliei, dar locurile de la Seminarul Teologic Baptist din București erau dictate de Departamentul de Culte. Fratele Viorel Candreanu a fost văzut ca un tânăr cu potențial pentru lucrarea Domnului și niște frați păstori din București l-au luat la studiu în secret, unde a fost pregătit între anii 1980 – 1984 de studiile traduse și venite clandestin în țară de la Societatea Misionară Română și de la BEE, care trimiteau profesori.
S-a căsătorit cu sora Geta și Domnul le-a dat 6 fete: Eliza, Eunice, Ema, Miriam, Ligia și Naomi.
În anul 1984 a fost ordinat ca păstor la Biserica Creștină Baptistă din Ipotești, județul Suceava, unde a slujit ca păstor 34 de ani. Din anul 2018 a fost păstor senior al bisericii până azi, 26 martie 2020, când și-a încheiat activitatea pe acest pământ. În acest interval a mai păstorit Bisericile Creștine Baptiste din Botoșani, Dorohoi și Suceava.
De la înființarea Comunității Baptiste de Suceava, fratele Viorel Candreanu a fost în fruntea ei, ca președinte sau vicepreședinte.
În cadrul Uniunii Baptiste din România, fratele Viorel Candreanu a fost ales în 3 mandate ca vicepreședinte la Departementul de Misiune. Fratele a făcut vizite prin toată țara, arătând nevoia mare de misiune.
Fratele Viorel a inițiat proiecte de înfrățire cu românii din țările învecinate, Serbia, Ucraina, Moldova, pe care le-a vizitat și sprijinit atât moral, cât și material.
Fratele Viorel Candrianu a fost un predicator dăruit de Dumnezeu cu mult har. A fost ascultător de Stăpțnul său și întotdeauna mergea acolo unde era chemat. Predica la suflet, te pătrundea mesajul lui, era practic în vorbire și cei ce-l ascultau erau zidiți la sfârșitul mesajului pe care îl transmitea.
Azi, 26 martie 2020, Dumnezeu l-a chemat acasă pe slujitorul său credincios,  să fie cu El sus, în Împărăția Sa slăvită. Rămâne un mare gol pentru noi cei de pă pământ, familie, biserică, Uniune, Comunitate, dar Dumnezeu a considerat că așa trebuie să fie.
De acum înainte îi vom putea vedea fața lui senină și zâmbitoare pe internet, unde predicile îi sunt multe și care au un mesaj biblic întors cu fața spre Dumnezeu.
Dumnezeu să întărească familia care a rămas în suferință, dar nu fără o nădejde că într-o zi se vor întâlni din nou în ceruri.
10. nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
(Isaia 41:10, VDCC)
Surse:
Marius Motora 

2 comentarii:

  1. Locurile la spital erau dictate de alții. Deși era evident că starea lui necesita o atenție medicală sporită, a fost trimis acasă (ca după câteva ore să fie adus cu salvarea înapoi la spital). Fratele a fost văzut de Dumnezeu, care l-a luat, în secret, acasă, ca în vreme de epidemie să stea în Casa cea de Sus.

    RăspundețiȘtergere
  2. Într-un interviu luat de ziarul „Monitorul de Suceava” la un din fiicele fratelui Viorel Candreanu, a spus: „la spital, pentru tata, ca și pentru ceilalți internați acolo, s-a făcut tot ce a fost omenește posibil.”

    Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2020-03-26/Pastorul-Viorel-Candrianu-suspect-de-COVID-19-a-fost-inmormantat-la-cateva-ore-de-la-deces#ixzz6Hs9Qa9wb
    Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook”.
    Aici articolul
    https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2020-03-26/Pastorul-Viorel-Candrianu-suspect-de-COVID-19-a-fost-inmormantat-la-cateva-ore-de-la-deces

    RăspundețiȘtergere