Din ciclul „Centenarul poporului baptist”
Prin ajutorul
Domnului am ajuns la președintele în aI cărui mandat se mai încheie o epocă, un
regim care cade și se ridică altul. Poporul baptist acum este la 30 de ani de
acest moment, iar la conducere au mai trecut alți președinți. Ne uităm în
istorie și cu gândul la ținta ce o avem în față, de a predica Evanghelia, ne
avântăm în luptă, ca să fie slăvit Tatăl nostrum din cer, care ne-a încredințat
această slujire.
Fr. Traian Grec s-a
născut la 22 octombrie 1926 în comuna Somoșcheș, jud. Arad. A făcut școala primară
în localitate. În anul 1954 absolvă Seminarul Teologic Baptist din București.
În anul 1952
Biserica Baptistă din Curtici îl alege ca păstor și păstorește această biserică
până în anul 1992.
A fost ales în
anul 1972 ca președinte al Comunității Creștine Baptiste din Arad, slujire ce o
încheie în 1982. Între anii 1977 – 1986 este ales vicepreședinte al Uniunii Baptiste din
România.
În ziua de 21
aprilie 1988, a avut loc la București, în casa de rugăciune a Bisericii
Creștine Baptiste „Golgota”, din Bulevardul Nicolae Titulescu nr 56/A, cel
de-al 29 Congres al Cultului Creștin Baptist din Republica Socialistă România.
Biroul de zi ce a
condus desfășurarea Congresului, a fost următorul: Hușan Mihai președinte de zi,
ajutat de frații: Mihai Chiu, Bela Mike, Ioan Râncu, Pavel Badea II, Pascu
Geabău și Vasile Mureșan.
Delegații la Congres au ales următorii frați la conducerea
Cultului:
Președinte: Traian Grec.
Vicepreședinți: Belciu Busuic și Bela Mike.
Secretar General: Ioan Râncu.
Secretar General adjunct: Beniamin Poplăceanu.
Casier Chiu Mihai.
Fratele Grec Traian a început mandatul de președinte întrun
regim communist și l-a încheiat într-o democrație
originală, care nu s-a încheiat, dar mulțumim lui Dumnezeu că s-a îndurat de
noi.
Schimbarea de regim a impus și în Cultul Creștin Baptist
regândirea și pornirea cu o nouă viziune pentru răspândirea Evangheliei, de aceea
s-au convocat 3 congrese de lucru, să gândească un nou statut care s-a votat în
28-29 noiembrie 1990, la al 3-lea Congres de lucu ținut la Biserica Baptistă
„Golgota” din București.
Fratele Traian Grec a trecut cu bine prin anul 1990, anul
frământărilor și coaceri, unei noi premise care va ghida spre o mai eficientă
activitate a cultului. Va rămânea în slujirea de președinte până la al 30-lea Congres,
ținut în 3-5 mai 1991, la Sala Palatului
din București.
În anul 1999 Domnul îl cheamă acasă, această însemnând
mutarea la alte țărmuri.