luni, 25 martie 2019

O carte de istorie, scrisă de trăitorul ei, Gheorghe Mitrofan



Mă bucur când Dumnezeu îmi scoate în cale câte o carte veche, a vechilor noștri baptiști, dar la fel mă bucur când descoper o carte de istorie despre bisericile baptiste, scrise recent. Scriind pe blogul personal „Istorie baptistă”, despre biografia fraților lucrători și trăitori pe aceste meleaguri, caut să găsesc urmași ai acestora și găsesc, mulțumită Domnului. Așa mai aflu că fratele cutare a scris cartea cutare și caut să o procur, ca să o fac publică.
Așa am găsit mai dăunăzi că fr. Gheorghe Mitrofan, a scris o carte de mare valoare pentru istoria Bisericilor Baptiste din Moldova, zona Sucevei. Cartea se numește:
„Prezența lui Dumnezeu în viața Bisericii”
Istorisiri despre începutul unor biserici evanghelice din nordul Moldovei
Cartea apare la „Liga Bibliei România”, București,   (unde se poate și comanda), în anul 2011. Are 379 de pagini și vorbește despre înființarea a 14 biserici.
Este o carte izvorâtă din viața unui om care a făcut istorie prin trăirea sa. Viața trăită a fost în întreaga perioadă comunistă, dar a considrat să ne lase bagajul istoric în scris, ca să-l știm tot mai mult. Vom fi înbogățiți de întâmplările trecute, vom vedea mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu, care nu și-a abandonat poporul, ci prin mâna Sa tare, l-a călăuzit. Aceea mână tare a Domnului ne călăuzește și azi.
Recomand cartea cu căldură, pentru că nu e numai istorie, ci viață trăită cu Domnul în furtună.





vineri, 22 martie 2019

Vești bune dinspre familia Slev, aduse de Emanuel Jurcoi



Vestea bună vine tocmai din zona de existență a Slevilor și cel care o aduce este fr. Emanuel Jurcoi, licențiat în istorie, pastor al Bisericii Creștine Baptiste din Moroda, jud. Arad.
Această veste este cerificatul de căsătorie găsit de fratele la Arhivele Nationale,
Registrele de stare civilă de la Pleșcuța, jud. Arad. Documentul este în lucru pentru studiu și totuși dă bătaie de cap.
Dumnezeu a folosit în poporul baptist 3 frați cu nume de Slăv  sau Slev. Unul este George Slăv, rămas în istoria baptistă Gheorghe Slăv 1869-1918, Slev Toma 1900-1944 și al treilea Macavei Slev 1916 -1981. Aceștia doi din urmă sunt fii lui Zaharia Slev, fiul lui Hitu Slev. Aici se oprește pentru noi genealogia Slev. Toți aceștia au avut o bună contribuție în sânul baptiștilor.
Până nu demult s-a crezut că Gheorge face parte din această familie Slăv, dar se pare că nu este așa. Fr. Livius Ban, scrie în cartea sa „De la ruină la glorie”: „Gavril Moraru îl întâlnește pe Toma Slev, fiul dascălului Gheorghe Slev”, pg. 190. Informațiile sunt luate de la fr. Ioan Bunaciu „Istoric”, dar nu sunt corecte.
TotușI acest document nu desleagă definitiv misterul Slev.  În cartea sa „Mai este o lume”, de Georgiu Slăvu, se semnează „Georgiu Slăvu, fiul lui Juăn a Brati”, iar fr. Emanulel Jurcoi spune că numele tatălui este Simion.
Aici va fi frumusețea cercetării istoricilor de la Arad, să dezlege dacă este Juăn sau Simion și dacă este frate al lui Hitu Slev sau nu.
Dumnezeu ni le va descoperi rând pe rând.
Felicitări fr. Emanuel!
Am mai scris pe această temă:


George Slăv, primul intelectual convertit la baptiști

Prima carte baptistă 110 ani

Mai este o lume, de Georgiu Slăvu

Sfârșitul lumei și rătăcirile cu sâmbăta! Georgiu Slăvu (Gheorghe Slev)

miercuri, 20 martie 2019

Mai este o lume, de Georgiu Slăvu



Pe când buchiseam la manuscrisul „Sfârșitul lumei și rătăcirile cu sâmbăta!”, de Georgiu Slăvu, despre care am scris AICI, mi-am adus aminte că între materialele ce le-am primit de la sora Maria Rusu, soția fratelui Simion Rusu, care este la Domnul acum, am urcat în podul casei mai multe hârtii cu care nu știam ce să fac. Mă gândeam să nu le distrug totuși, pentru că le voi verifica într-o zi și atunci voi lua o decizie. Printe tot felul de hârtii, era și un afiș tipărit la care m-am tot uitat, întrebându-mă ce o fi. Mă gândeam că poate este ceva de la adventiști că la dumnealor am mai văzut așa lucrări grafice. L-am dus în pod, legat parcă fiind la ochi, pentru că nu mi-am dat seama atunci, cu vreo 5 ani în urmă, că este o valoare.
Cu această lucrare a dascălului Georgiu Slăvu, Mai este o lume, închidem cercul descoperirilor scrierilor fratelui Slăvu. Este meritul Domnului și Lui Îi mulțumim!
Prezint cartea cu mare emoție și dragoste, carte din care mai aflăm ceva nou-nouț. Fratele Georgiu Slăvu este fiul lui Juăn a Brati. A doua noutate este că vorbește despre Georgiu Nicora, cel care a suportat spesele (a sponsorizat) tipăririi acestei lucrări. Un urmaș pe nume Macavei Nicoara (cred că este același nume de familie cu cel amintit de  fratele Slăvu) a scris  Cronica familiei Nicoara și spune că cele două familii, Nicoara și Slăvu, s-au încuscrit.
Sperăm ca, prin ajutorul Domnului, aceste două lucrări, Mai este o lume și Sfârșitul lumei și rătăcirile cu sâmbăta!, să fie scanate performant și să le putem pune la dispoziția cititorilor.
Până atunci, punem câteva poze pentru edificare și consolare, dar care nu se pot citi bine. Ne pare rău pentru asta.
Cele mai vechi cărți s-au găsit! Rămâne ca Domnul să ne-o descopere pe cea mai veche, adică cartea de cântări Cântările Sionului din 1895 sau 1897, după unele surse.
Domnul știe ce face, când și unde o va descoperi. El să fie binecuvântat în veci!