Savu Ioan 1870 – 1943 din Radna, un lucrător de iarnă

 

Această alegere, a unui lucrător de iarnă pentru baptiștii din Cercul Curtici a avut loc exact acum 111 ani, adică în ziua de 13 decembrie 1910. Fratele a fost activ, toată viața pe ogorul Evangheliei. În anul 1934 devine președinte al Cercului de lucru misionar al Bisericilor Creștine Baptiste din zona Radna, concomitent fiind numit și evanghelist al Cercului. Fratele Savu Ioan a fost trimis ca lucrător misionar pe malul drept al Mureşului în: Păuliş, Cladova, Milova, Odvoş, Barzava, Dumbrăviţa, Căpruţa, Valea Mare, Petriş, Corbeşti şi altele.

Fratele Ioan Savu s-a născut în ziua de 15 august 1870 în localitatea Radna din județul Arad.

Fratele Ioan Savu a auzit Cuvântul Domnului predicat de frații din Curtici în anul 1904. Împreună cu alți 9 oameni din Radna hotărăște să coboare în apa botezului, în apele râului Mureș, ca să depună mărturia de credință în prezența unei mari mulțimi adunate pe malul râului și a martorilor nevăzuți ai cerului.

Imediat după botezul de credință, fratele Ioan Savu și-a pus casa la dispoziția micii comunități baptiste din Radna.

Fratele Ioan Savu a devenit în zona sa un mare vestitor al Cuvântului lui

Dumnezeu. Era un bun comunicator trimițând la revistele baptiste informații despre evenimentele, care au avut loc în cadrul bisericii.

Fratele Savu Ioan s‑a străduit să slujească biserica, să facă misiune în zona care aparținea de el, din dragoste pentru Dumnezeu, fără a fi preocupat de partea materială. Era harnic și lucra pământul împreună cu familia, reușind să se întreţină din rezultatul muncii lor, din agricultură.

După o activitate intensă  și îndelungată pe câmpul de lucru, în slujba Domnului, este chemat acasă, la veșnicie, în ziua de 1 mai 1943. Deoarece Mareșalul Ioan Antonescu a scos în afara legii Cultul Baptist, serviciul de înmormântare a fost oficiat de preotul ortodox din localitate.

 

Surse:

Alexa Popovici

Adevărul

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Istoric Biserica Radna

Te lasă Dumnezeu singur când ți-e greu?

 

Prin creație toți oamenii suntem ai lui Dumnezeu ca de altfel toată creația, așadar El a făcut totul și ar trebui să-i dăm toată viața Lui. Din cauza faptului că nu am ascultat de Dumnezeu am pierdut calitatea de fii de Dumnezeu și suntem fii aceluia pe care îl ascultăm, adică diavolul. Lucrul acesta deși este unul totalmente eronat, se adeverește în firea noastră, pentru că deseori când ne este greu sau ni se întâmplă ceva rău, îl acuzăm pe Dumnezeu. Ceea ce este și mai grav este că unii adresează Divinității injurii, blasfemii și alte răutăți gratuite. În mod normal ar trebui să fim supărați pe înșelătorul, ,,tatăl minciunii”, diavolul, pentru că el ne oferă iluzii, ascultăm de el și după ce nu se întâmplă lucrurile așa cum am fi dorit, să înțelegem că doar din cauza lui vine necazul peste noi toți.

Orice copil cere ajutor la tatăl său nu la tatăl altui copil

Deși de cele mai multe ori ascultăm de diavol, după aceea strigăm către Dumnezeu iar dacă Dumnezeu nu intervine ca un servitor umil să ne asculte cererile după cum ne place, mânia și ura față de El crește, se adâncește și prinde rădăcini în sufletele noastre. Și cum firea omului este una slabă, încep falsele acuze pe care le aducem lui Dumnezeu, invocăm motive, de exemplu, că nu-i bun cu noi, că nu e drept, nu ne ascultă deși ne promite în cuvântul Său:

7. Cereţi , şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
8. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.
(Matei 7:7-8, VDCC)

 

Trebuie să te asigur că ești copilul lui Dumnezeu și ești un copil ascultător.

Noi vrem să-L înșelăm pe Dumnezeu și să-I amintim că nu face ce spune și cum putem face asta mai ușor, decât descărcându-ne nervii pe cine nu trebuie. Dumnezeu promite și tot ceea ce promite îndeplinește, dar nu tuturor. De ce? Pentru că cererile sunt condiționate.

15. Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”
(Psalmii 50:15, VDCC)

Dumnezeu spune,  „Cheamă-mă în ziua necazului”, oferindu-ne ajutorul Lui cu toată dragostea. Atunci zici ,,L-am chemat”, dar continui spunând plin de ură și nemulțumire „nu mi-a răspuns!”. Oare nu ai trecut ceva cu vederea, ai citit continuarea versetului în care Domnul spune așa „, iar tu Mă vei proslăvi!” ?

Aceasta este problema. Nu vrem să-L proslăvim, să-L cinstim, să-I dăm slava care I se cuvine. Noi, oricine am fi, dăm copiilor noștri tot ceea ce le dorește sufletul și atunci când își doresc ei, ( desigur că, după posibilități). Noi ar trebui, să nu așteptăm ascultare de la ei?

Un alt mesaj prin care trebuie să înțeleg de ce nu sunt ascultat atunci când vreau și în condițiile mele:

22. Şi, orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui. (1 Ioan 3:22, VDCC)

Să nu spunem că noi „ facem ce este plăcut înaintea Lui.”

 

Suntem doar niște oameni tupeiști și fără scrupule în legăturile noastre cu Dumnezeu.

Deși Dumnezeu ne arată bunătatea Sa zi de zi, noi, nu-L tratăm cu cinste pe Tatăl nostru din cer și nu-I acordăm respectul cuvenit și pe care îl cerem copiilor noștri față de noi.

12. Adevărat , adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl:
13. şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.
14. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
(Ioan 14:12-14, VDCC)

Ca să primim ce dorim și când dorim avem obligația morală să proslăvim pe Tatăl nostru, adică pe Dumnezeu.

Acum este momentul prielnic, ca să recunosc în rugăciune că sunt un tupeist neserios și am crezut că Dumnezeu este obligat să mă asculte fără ca eu să țin cont de părerea Lui. Dumnezeu este singura ființă din Univers bună, pentru că El este Bunătate, Iubire, dar nu-i putem desconsidera sau a ne îndoi de bunătatea Lui la nesfârșit. 

Chiar azi, Dumnezeu este cu tine, cu mine, cu noi toți și nu ne lasă la greu atâta vreme cât ești cu El. Mergem noi cu El pe aceiași cale? Îi urmăm pașii indiferent de orice furtună se întrevede pe cale?

Domnul să ne ajute!

Mihu Teodor 1890 – 1975, din Curtici

S-a născut în ziua de 7 ianuarie 1891

A fost botezat în ziua de 26 noiembrie 1915.

Între anii 1928 – 1935 fratele Mihu Teodor a fost casier al Uniunii Baptiste, în paralel făcând parte  din comunitatea baptistă de la Arad.

Fratele Mihu Teodor a fost membru și în delegațiile fraților care apelau la ajutorul autorităților, privind problema persecuțiilor. Era un frate cu fire blândă, dar perspicace și cu o minte ageră știind să dea sfaturi înțelepte.

În ziua de 9 martie 1947 la Curtici s-au sărbătorit 55 de ani de la deschiderea casei de adunare  iar fratele Mihu Teodor a interpretat solo cântarea „Negura nopții de acum a trecut, se face zi”, care a fost ascultată cu lacrimi în ochi. Cu această ocazie fratele Mihu a ținut o cuvântare în care a menționat, că serbarea de 50 de ani nu a putut avea loc din cauză că Biserica Creștină Baptistă din Curtici a fost închisă și sigilată de către regimul Antonescu.

Fratele Mihu Teodor a dovedit  de-a lungul timpului, că este un bun administrator cu un suflet plin de bunătate, de aceea fratele era asemeni unui lider. Atunci când se întâmpla vreun eveniment în Biserică fratele trimitea anunț prin revista cultului, oferind informații cu privire la acel eveniment. De asemenea, timp de mulți ani a fost Președintele Uniunii Tineretului din Curtici.

În ziua de 15 iunie 1975 a fost chemat acasă de Domnul, pentru a se bucura de viață veșnică în prezența tuturor celor răscumpărați. A locuit în Curtici la nr. 505.

Surse:

Brădeanu Gheorghe

Emanuel Jurcoi

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Glasul Tineretului Baptist

Îndrumătorul Creștin Baptist

Pacea

420 de ani de la începerea frământării aluatului baptist

John Smyth (1570-1612).

Văzând și auzind în spațiul virtual afirmații și mărturii tot mai dese, de la unii lideri ai unor grupări care se pretind a fi mai presus de muritorul și încorsetatul în doctrine și statute moarte cult baptist, aș vrea să prezint într-o formulă pe înțelesul tuturor, nu ca o contra pondere ci, ca o informare adresată cititorilor mei fideli, ce este baptismul și poporul baptist.

Trebuie să fac precizarea simplă și clară că baptiștii, nu dau mântuire ci, Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos care a murit pe cruce, și care conduce oamenii la mântuire, la citirea Bibliei și la cel ce dă Mântuire. După ce omul și-a predat viața Domnului, Isus îl ajută  să nu cadă pradă păcatului, să nu se frângă, ținându-i calea dreaptă spre ținta pusă de Dumnezeu. Ei caută să pună în practică ce ne poruncește Domnul Isus în Evanghelie.

19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:19-20, VDCC)

 

Biblia este scrisă în așa fel încât să fie înțeleasă de tot omul care dorește să o citească, nu trebuie să ai școală teologică ca să o înțelegi,  doar citind-o cu interes și Duhul Sfânt te luminează asemeni luminii unui far.

Plămădeala a început încă din anul 1517  și din aluatul proaspăt dospit a rezultat poporul baptist, aproximativ în anul 1610. A fost nevoie de aproape un secol de frământări, ca să dea viață la un popor, ce va fi  legat pentru totdeauna de Adevărul care dă mântuirea oricărui suflet.

Primul Baptist a fost John Smyth,  care a fost ales predicator anglican în orașul Lincoln în ziua de 27 septembrie 1600, dar care și-a încheiat activitatea în anul 1602 din cauza ideilor separatiste pe care le predica. Se alătură unei biserici separatiste din orașul său natal Gainsborough on Trent din Anglia. Devenind ținta persecuțiilor, membri bisericii pleacă la Amsterdam, Olanda unde se aflau începînd din anul 1596, alți credincioși englezi, care s-au refugiat  deoarece aici aveau libertate.

Sub influența anabaptiștilor și prins de vâltoarea studierii Cuvântului lui Dumnezeu John Smyth, ajunge la concluzia că botezul copiilor mici nu este biblic.

Ideile sale reflectă cu fidelitate apartenența sa la diferitele mișcări ecleziale pe care și le-a asumat: ca preot puritan în biserica anglicană, ca pastor al unei congregații separatiste în Anglia și apoi în Olanda, ca pastor Baptist.

În 1608 sau 1609 Smyth s-a botezat pe el, pe Thomas Helwys şi pe alţi membri ai grupului. John Smyth, fiind primul baptist, a urmărit îndeaproape procesul de convertire  punându-și amprenta sa ireversibilă.

 

Surse:

Sorin Bădrăgan

Earle E. Cairns

Farul Mântuirii

Belicov Petru 1907 – 1977 din Anadalchioi

 

Fratele Belicov Petru s-a născut în ziua de 20 octombrie 1907, în oraşul Anadalchioi, judeţul Constanța. Părinții fratelui Petru se numeau Alexandru și Elisabeta.

După terminarea studiilor liceale este admis la Facultatea de Ştiinţe Economice din Bucureşti.

În timpul studiilor frecventează Biserica Baptistă „Golgota” din Bucureşti, unde este botezat în anul 1936, de către Lucaşa Luca Sezonov.

 Începând din anul 1947 este profesor al Seminarului din Bucureşti, predând: Istorie Bisericească, Drept bisericesc, Geografie biblică, Limba română și Limba maghiară.

Fratele Petru Belicov este desemnat de către Bordul de Misiune Externă al Convenţiei Baptiste de Sud în calitate de reprezentant al României în cadrul organizației noastre baptiste.

În ziua de 25 ianuarie 1946 primul ministru Petru Groza primește delegația baptistă compusă din următorii frați: Ioan Dan, Marin Dumitrașcu, Petru Belicov și Ioan Rus. La distinsa înrunire au fost discutate probleme generale. În zilele de 9 și 11 februarie 1946, fratele Petru Belicov, reprezentatul bordului de misiune din America merge împreună cu fratele Marin Dumitrașcu, secretarul general al Uniunii în audiență la ministrul de culte. Scopul acestei întrevederi viza aprobarea statutului Seminarului Teologic Baptist din București, a cărui înființare a fost decisă și votată la Congresul de la Arad.

În zilele de 29 și 30 aprilie 1946 în ședința Uniunii ținută la București, fratele Petre Belicov este cooptat în Comitetul Uniunii din partea Bordului de Misiune.

În zilele de 16 – 18 august 1946 la Reșița se întrunește Comitetul Uniunii la care se discută chestiunea reorganizării și a refacerii Cultului Creștin Baptist, ca urmare a hotărârii Maiestății Sale Regelui Mihai, de recunoaștere a cultului baptist. Această libertate care vine odată cu recunoașterea publică, pentru o perioadă cel puțin, a avut loc în anul 1944. Pin urmare se pun bazele Comitetului de ajutorare și reconstrucție iar președinte este ales fratele Petru Belicov.

În ziua de 20 aprilie 1947 fratele Petre Belicov participă la serbarea de încheiere a cursurilor anului I de la Seminarul Teologic Baptist, care provizoriu avea sediul, la Buteni în județul Arad.

Fratele Petru Belicov a fost o personalitate marcantă în lumea baptistă. În sprijinul afirmației anterioare, vă voi dezvălui că la al Șaptelea congres Mondial Baptist ținul la Copenhaga în zilele de 29 iulie – 1 august 1947, conducerea mondială a baptiștilor a observat absența lui de la întâlniri. De aici putem deduce cât era de apreciat, respectat și prețuit în rândurile confraților și colegilor săi baptiști nu numai din România, ci și de pretutindeni.

În anul 1948, în care comunismul a fost instituit  în România, fratele este foarte împlicat în păstrarea unei legături amiabile între Seminar și conducerea comunistă a statului. Rolul de mediator i se potrivește mănușă. Fratele  Belicov  va fi în continuare profesor la Seminarul Teologic Baptist până la sfârșitul carierei sale și a sfîrșitului obștesc.

Fratele Petru Belicov pe lângă slujirea cu atâta devotament în cadrul Cultului Baptist a fost o vreme și directorul Inteprinderii de Telefoane din București.

Fratele Petru Belicov este chemat acasă de către Tatăl ceresc în anul 1977

 

Surse:

Ioan Bunaciu

Nicu Mânzat

Arhive

Certificat de naștere

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist

Amfilofie Liubimirescu și păstrarea patrimoniului cultural baptist

 

Descopăr în cercetările mele săpând după literatura noastră baptistă veche, sentimente închise, pasiuni la care aproape li se termină speranța, dragoste nespusă pentru niște valori moștenite de la părinți, dorințe ce ar putea fi exprimate public pentru că sunt bunuri născute în suferință, dar unde? Blogul „Istorie Baptistă” caută și vrea să dea viață unor astfel de sentimente, care sunt învelite în dragoste, și păstrate într-o inimă plină de speranță.

După ce am publicat pe blog biografia fratelui Amfilofie Liubimirescu 1946-1987, sora Dana Sisoeva, fiica regretatului fratelui, aflând de acest articol a fost cuprinsă de nostalgie, pentru că tatăl ei a plecat la veșnicie, atunci când avea cea mai mare nevoie de el. Și-a adus aminte că în podul casei stă o comoară care a fost pusă la păstrare acolo, după ce fratele Amfilofie Liubimirescu a plecat dintre noi. Când familia  a renovat casa, multele cărți și amintiri vechi au fost adunate și duse la mansardă, dar mai târziu sora Dana a scos această comoară la lumina zilei. După o vreme, adică în 2 septembrie 2018 la Oradea am avut ocazia să ne întâlnim. A avut la dumneaei o această comoară inestimabilă, ce consta din cărți vechi și reviste baptiste, pe care o parte le-a păstrat, având pentru dânsa  o mare valoare sentimentală, iar cealaltă parte a pus-o cu generozitate la dispoziția cercetării noastre istorice.

În afara faptului că este fiica unui păstor cu mare dragoste și pasiune pentru literatură, sora Dana Sisoeva este căsătorită și locuiește în Barcelona împreună cu soțul și cei doi copii ai săi. Face traduceri din limba engleză, se implică în diferite campanii de strângere de fonduri, scrie pe blog, organizează tabere de copii și coordonează tabere pentru persoane cu dizabilități.

Mai jos redau așa cum am primit mesajul de suflet legat de tatăl dumneaiei și biblioteca sa bogată.

Lectură plăcută!

Biblioteca tatălui meu

Multă vreme după plecarea tatălui meu la Domnul, la numai 41 de ani, nu am realizat valoarea bibliotecii pe care o lăsase în urmă. Fusese adunată într-o perioadă în care, nu doar publicațiile religioase, ci orice carte care spunea o altă poveste decât cea a realizărilor regimului care inaugurase „epoca de aur” era greu de procurat. Din vitrinele librăriilor ne zâmbea „iubitul conducător” aproape de pe fiecare copertă și din lista cu lecturile obligatorii pentru vacanța de vară rareori găseam ceva. Biblioteca noastră conținea, în general, cinci categorii de cărți: publicații vechi, reviste sau broșuri, legate împreună între coperți tari; cărți religioase, în general publicate în străinătate și introduse prin contrabandă în țara noastră; cărți dactilografiate pe foi subțiri și cu ajutorul indigoului; opere ale literaturii universale și ale unor scriitori români, cărți de călătorii și de îndeletniciri practice (despre stupărit, horticultură și alte asemenea); cărți dintre cele agreate de regim și care dădeau bine atunci când reprezentanții acestuia îți inventariau avutul. Dintre toate, cu cele aparținând primei categorii tatăl părea a fi avut o relație aparte. Dintre publicațiile vechi făceau parte atât unele cărți publicate înainte de instaurarea regimului comunist (cum ar fi Ben Hur, de Lewis Wallace), cât și reviste religioase de tot felul, unele foarte vechi și cu foi lipsă. Multe dintre acestea le adunase de pe la bătrâni predicatori decedați, ai căror copii le depozitaseră în podul casei sau îl anunțaseră că vor să i le doneze. Mama mea își amintește cum venise de la cineva cu mașina încărcată de cărți și reviste vechi, cu foile îngălbenite și coperțile uzate. Dar nimic de felul acesta nu putea fi găsit în biblioteca noastră. Pentru că, după ce le curăța de praf, tatăl meu le așeza într-una dintre cele două prese – pe care le păstrăm și azi, mărturii ale dragostei lui față de cărți – și apoi le vopsea marginile cu cerneală roșie. După aceea, le sorta pe categorii, după conținut, mărime sau anul apariției, și așa mergea cu ele la un prieten care alegea un forzaț alb sau cu imprimeuri și apoi le lega între coperți tari, negre sau albastre. Foarte puține dintre ele aveau scris ceva pe cotor sau coperta exterioară, și cred că pentru a nu fi remarcate la o eventuală percheziție. Copil fiind, întotdeauna am fost atrasă de aceste cărți, mărturii ale unor vremuri apuse. Cea mai veche carte găsită în biblioteca noastră fusese publicată în anul 1866 la Blasiu (Blaj) și conține trei tipuri de ștampile ale aceluiași posesor din Iam, județul Caraș-Severin. Dar pe toate cărțile tatăl meu își imprima și ștampila proprie și, de fiecare dată când mă uitam la ea, eram mândră la gândul că mă cuprindea și pe mine (Liubimirescu A. putea însemna și Adriana, primul meu nume din buletin). Spre deosebire de mine și de fiica mea, care nu ne putem abține să nu ne mâzgălim cărțile prin sublinieri grăbite și multe notițe indescifrabile pe margine, tatăl meu avea un scris îngrijit și sublinia cu pix roșu și liniarul. Cartea era menită nu doar pentru uzanță proprie, ci pentru a trece mai departe, și orice deținător al ei nu trebuia decât să o înfrumusețeze sau să-i scoată în relief bogăția. Când a venit timpul să adunăm cărțile din bibliotecă și să părăsim casa pastorală din Oravița, mama mea le-a numerotat pe fiecare, pentru a fi așezate în casa de la Anina exact în aceeași ordine. Cele mai multe încă au numele scrise de ea atunci cu creionul. A venit apoi revoluția și am scos toate mizeriile de propagandă ale vechiului regim, pentru că își pierduseră rolul lor de paravan. Pe cele rămase le-am aranjat și rearanjat în multe feluri și în multe locuri. Pentru că pe majoritatea nu le-am putut adăuga la biblioteca mea – locuind în chirie, în mai multe locuri și chiar mai multe țări – mereu am căutat să le găsesc un loc potrivit, în grija cuiva care le apreciază adevărata valoare. Am mai și dăruit câteva dintre ele, pentru că cele mai multe au ajuns să fie depozitate în podul casei noastre, alături de multe alte cărți de-ale mele. Căci tatăl meu mă învățase să-mi fac o biblioteca proprie și îmi dăruia cărți potrivite cu vârsta mea, pe care îmi scriam cu mândrie numele. Când, în cele din urmă, domnul Vasile Bel s-a arătat interesat de aceste publicații vechi și mi-a vorbit de o bibliotecă în care, depozitate, le-aș putea revedea și studia oricând, am simțit că actul de donație din partea mea e cea mai înțeleaptă decizie și cea mai bună răsplată pentru munca tatălui meu de a îngriji câteva exemplare care altfel ar fi avut o viață scurtă și nu și-ar fi purtat povestea atât de departe. Poate că și cea mai bună răsplată pentru munca celor care au continuat să păstreze lumina Evangheliei – prin scris, predicare și răspândirea literaturii creștine – într-o lume amenințată de umbre întunecate.

Din pod jos

de jos în bibliotecă

Oprean Petru 1888 - ? din Poplaca

 

Fratele Oprean Petru s-a născut în ziua de 2 decembrie 1888 în localitatea Poplaca, județul Sibiu. Părinții se numeau Marin de religie ortodoxă și Maria născută Vurvar de religie baptistă și naționalitate română. Fratele Petru făcea parte dintr-o familie numeroasă, fiind cel de-al zecelea copil. La frageda vârstă de doi ani rămâne orfan de tată, fiind nevoit să muncească de mic copil. Mama fratelui s-a luptat cu greutățile și a reușit să-l dea la școală.

Primele clase primare le face în localitatea natală iar mai târziu își va desăvârși cunoștințele religioase, urmând cursuri biblice cu fratele Ioan Socaciu.

Fratele Petru aude Cuvântul Domnului la Biserica Creștină Baptistă din Sibiu și se predă Domnului pentru totdeauna, prin urmare în ziua de 29 septembrie 1910 este botezat de către fratele Ioan Țirban. Vine la Sibiu ca să facă ucenicia la specializarea dulgherie, fiind ulterior invitat de către o calfă, să participe la serviciul divin din biserica baptistă.

În anul 1910 este încorporat de către Centrul de recrutare Sibiu, în Garda Națională Sibiu de unde rămâne la vatră cu gradul de sergent. În anul 1914 a fost mobilizat și trimis la război.

În ziua de 18 mai 1919 se căsătorește în localitatea Sebeș din județul Alba cu Paraschiva, cu numele de fată Todor. Domnul le-a dăruit o mare bogăție, șase copii: trei băieți și trei fete.

După botez a început să predice la românii din Sibiu și Domnul i-a dat izbândă,  de aceea frații l-au ordinat în anul 1921 ca predicator al Cercului de Biserici Creștine Baptiste din Sibiu, care numărau 250 de membri și 280 aparținători. Fratele locuia în Sibiu pe strada Carpaților la numărul 33.

A început să lucreze prin Bisericile Baptiste încă din vremea stagiului militar, de exemplu în localitatea Vurpăr. În anul 1912 s-a stabilit în orașul Sebiș din Alba, lucrând cu credincioși și pentru aceștia, răspândind Vestea Evangheliei Domnului. În această localitate a lucrat doar un an, până în anul 1913.

În anul 1914 se mută la Alba Iulia începându-și slujirea ca predicator. Din păcate, aici a fost arestat, dus la Pretură și apoi interogat, fiind luat la bătaie de către preot, care după ce s-a calmat l-a eliberat din arest pe fratele Petru. A mai activat și în localitățile Mihalț, Lancrăm, Urlat, Partoș-Alba, Gura Râului, Jina. În această localitate, a lucrat până în anul 1957. În ziua de 15 august 1948 a oficiat un botez la Turda. 

În ziua de 19 decembrie 1954 participă la ordinarea a doi frați păstori, Ciorogarul Simion și Cocan Ioan în Biserica Creștin Baptistă din Râu de Morui pe valea Hațegului. Fratele Oprean Petru a făcut parte din comisia de ordinare alături de: Lăzărescu Ioan de la biserica Clopotiva și Crăciun Zaharia.

A fost un lucrător dârz, care nu s-a lăsat intimidat de persecuții și ură, ci dimpotrivă, a mers, a lucrat și a ajutat acolo unde era nevoia cea mai mare. Ba, chiar s-a mutat din localitate în localitate, asemeni unui pelerin, dorindu-și foarte mult, ca lucrarea Domnului să crească din zi în zi și Cuvântul de Aur al Evangheliei să prindă rădăcini în inimile, viețile și sufletele a cât mai mulți oameni.

Adresez și aici o rugăminte către cei care dețin alte informații despre fratele Oprean Petru, să mă ajute la completarea biografiei. Vă mulțumesc anticipat.

 

Surse:

Alexa Popovici

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist

Catechismul Apostolic de Ioan Rose Socaciu vede lumina tiparului, în anul eveniment, cel al Marii Uniri din 1918.

Această carte, scrisă de Ioan Rose Socaciu, a fost publicată tocmai în luna decembrie a anului 1918 și are 165 de pagini. Din Prefața cărții aflăm următoarele: „Numele cărții este «Catechismul Apostolic», pentru că crede și declară învățătura lui Cristos tocmai precum au crezut-o, declarat-o Apostolii Domnului”.

Mai jos redau în întregime prefața cărții pentru a înțelege și mai bine despre ce este vorba. Postez mai întâi prima pagină, ca să vedeți originalul, pentru a nu lăsa vreun loc de dubiu, sau vreo întrebare. Ulterior voi posta cu ajutorul Domnului și cuprinsul.

  Vă doresc lectură plăcută.

                   Prefața

Această carte este, prin harul Domnului, pregătită a fi o mapă sufletească și o candelă luminătoare pentru toți cititorii. Creștinii vor afla în ea cunoștințe despre toate adevărurile Dumnezeești și hrana cea sufletească, după care multe suflete doresc (tânjesc); iar cei ce până acuma n-au pornit pe Calea Mântuirii, urmând lui Cristos, ci doresc a cunoaște Adevărata Credință Nou-Testamentală, ca să plece și ei cu noi pe Calea Domnului vor afla în această carte fiecare îndrumare, întrebare și răspuns, arătătoare spre CRISTOS Domnul și Mântuitorul nostru, în Care vor afla deplina mântuire și iertare.

Numele cărții este ,,Cathehismul Apostolic”, pentru că crede și declară învățătura Lui Cristos tocmai precum au crezut-o și declarat-o Apostolii Domnului... Altă Credință, afară de ceea ce este în Cristos, nu conține. Vor fi multe cărți și cu diferite scopuri, dar din cele ce am aflat, afară de Sfintele Scripturi, în Limba noastră românească, nici una nu are mai înalt scop și mai sfântă misiune decât Catehismul Apostolic. Izvoarele și îndrumările acestei cărți sunt Sfintele Scripturi; spre a da la față Adevărul cele ascuns de dinaintea poporului nostru românesc, autorul s-a simțit obligat numai și numai de Biblie – Cartea lui Dumnezeu – care este puterea lui Dumnezeu și spre mântuire la toți cei ce cred.

Catehismul Apostolic apare tocmai la timpul cuvenit - în timpul când învățăturile cele false se trudesc a se închuiba (a se băga, a se infiltra) în popor în mai mare măsură ca și până acum; când luxul și ateismul încearcă să surpă speranța neamului omenesc; când creștinii cei adevărați trebuie și sunt siliți mai mult decât în trecut să apere credința cea dată sfinților Domnului. Deci, scopul acestei cărți este să arate tuturor Adevărul, ca fiecare să poată alege grâul de neghină, și Credința cea Adevărată de învățăturile cele false.

Mă simt obligat a mulțumi întâi Domnului și apoi fraților în Cristos, care m-au încurajat în această operă. Datorez cu prisosință mulțumire Rev. George C. Ewart din Granville, Ohio, U. S. A., iubitul martor al Evangheliei, care a făcut în mare parte posibil tipărirea cărții.

Cu inimă plină de bucurie și cu rugăciune către Dumnezeu să reverse harurile Sale bogate asupra tuturor cititorilor și asupra neamului nostru românesc, vă dau această carte ajutătoare. Harul Domnului Isus Cristos, și iubirea lui Dumnezeu, și împărtășirea Duhului Sfânt fie cu voi toți. Amin.

Ioan Rose Socaciu

 

Pagubă Moisă 1882 – ? din Grăniceni

 

Fratele Pagubă Moisă s-a născut în ziua de 16 iulie 1882 în localitatea Grăniceni din județul Arad. Părinții fratelui se numeau Gheorghe și Maria născută Bălaj, de religie ortodoxă și naționalitate română. Fratele Pagubă Moisă a fost agricultor și avea în proprietate două hectare și patruzeci de arii de pământ pe care îl lucra.

Studiază șase clase primare.

Este atras de Cuvântul sfânt a lui Dumnezeu și în ziua de 12 iunie 1905 îl mărturisește pe Domnul Isus în apa botezului, fiind botezat de fratele Mihai Cornea.

A fost încorporat în armată în anul 1905, și în războiul din 1918 la Companie 3 pușcaș, dar este lăsat la vatră ca invalid de război.

În ziua de 3 iunie 1907 fratele Pagubă Moisă se căsătorește în localitatea Grăniceri cu Maria născută Ignea și Domnul îi binecuvintează cu cinci băieți: Moisă născut în 15 februarie 1909, Gheorghe – 19 octombrie 1912, Ioan – 22iulie 1917, Ștefan 25 noiembrie 1919 și Petru – 14 august 1923.

În anul 1928 i se încredințează ca predicator Biserica Creștină Baptistă din Grăniceri și împrejurimi localitatea unde locuia la nr. 155. Cercul de activitate avea 250 de membri și 85 aparținători, unde lucrează până în anul 1949.

Între ani 1930 și până în 1933 a făcut parte din Comitetul Comunități Baptiste Arad.

Ille Todor 1880 - ? din Groși

 

Fratele Ille Todor s-a născut în ziua de 10 februarie 1880 în localitatea Groși din județul Bihor. Părinții lui se numeau Petru și Ana, care avea numele de fată Moț. Aceștia erau de religie greco catolică și naționalitate română.

Face șase clase primare în localitatea natală.

În anul 1901 este încorporat de Centrul de Recrutare Oradea în Regimentul 37 fiind repartizat la Serviciul Sanitar.

În ziua de 28 septembrie 1904 fratele Ille Todor se căsătorește în localitatea Groși cu Ana iar Domnul le binecuvintează casa cu patru copii, doi băieți și două fete.

În zona de proveniență a fratelui Todor, își făcea lucrarea misionară fratele Mihai Cornea. Acesta predicând Evanghelia Domnului Isus Cristos, se întâmplă o minune iar fratele Ille Todor aude Vestea cea bună și în ziua de 11 octombrie 1908 este botezat.

În anul 1928 este ordinat ca predicator pentru Cercul de Biserici Baptiste Groși, plasa Alejd unde erau un număr de 73 membri și 49 aparținători. Fratele locuia în Groși, plasa Alejd din județul Bihor.

Alte informații despre parcursul vieții  fratelui Ille Todor nu am mai găsit. De asemenea și în ce privește Biserica Creștină Baptistă din Groși am găsit puține informații.

Surse:

Arhive