Frângerea nu înseamnă înfrângere: pericole și oportunități în suferință de Florin Iosub

„Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia mea, ci a Ta!

- Luca 22:42

Eul nostru, instinctul de conservare, cultura, mass media și mulți alți factori de formare socio-politică sau religioasă ne induc tot mai mult, într-o atmosferă îmbibată de spaima de boală, frica de durere, frica de suferință, frica de constrângeri, frica de zdrobire. Suntem “freak control” și trăim constant cu senzația că frângerea ne face vulnerabili, slabi, neputincioși. Mai mult, cultura în care trăim ne presează cu slogane care ne dau peste cap: tu ești bun, trebuie să ai încredere în tine, meriți mai mult, nu e drept să ți se întâmple asta, etc... Aceeași cultură respinge orice este aparent stricat sau zdrobit: obiecte, relații, persoane. Expresiile consacrate social și cultural precum: “gâtul frânt”, “aripile frânte”, “inima frântă”, etc au preponderent conotații negative și nedorite.

În acest context, ne-am obișnuit prea ușor să apelăm la anestezice, să căutăm antidepresive, să probăm tot felul de scurtături spre o stare mai bună, să fim iubitori de plăceri și aprigi dușmani ai durerii.

Și totuși, cele mai profunde și mai semnificative momente din viață le trăim atunci când suntem zdrobiți, nu când suntem “întregi”. Avraam devine patriarh la aproape 100 de ani, când neputința îl face să își piardă nădejdea că va mai avea un moștenitor, Moise devine robul lui Dumnezeu abia când realizează că este „străin” în Madian – de acolo începe reconstrucția vieții lui, Ghedeon este numai bun de slujire când recunoaște că este tânăr și fără importanță, David scrie cei mai frumoși psalmi când trece prin suferință, profeții mari sau mici sunt exemple de dependență față de Dumnezeu în vremurile de persecuție etc. Exemplul desăvârșit de zdrobire este chiar Hristos, zdrobit pentru păcatele noastre…devine un model de urmat pentru apostoli, pentru Biserica primară și pentru creștinii din generațiile care au urmat.

Solemnitatea și profunzimea suferinței lui Hristos ne provoacă la contemplarea propriei noastre suferințe. De-a lungul vieții Dumnezeu ne trece adesea prin ”valea umbrei morții”: fie în mod intenționat, fie la modul permisiv, pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ și a ne face să realizăm cât de trecători și de fragili suntem. O constatare tristă este că în astfel de situații suferința ne ocupă atât de mult loc în minte și în inimă încât aproape că nu mai putem să ne concentrăm pe nimic altceva...iar cu cât ne afundăm mai adânc în plasa descurajării, cu atât mai greu ne este să fim atenți la lucrurile importante pentru care merită să trăim. Experimentăm atunci ”sindromul omului bolnav” care se manifestă prin faptul că toată lumea trebuie să ne plângă de milă, să ne stea în preajmă, să ne împlinească nevoile...totul să se învârtă în jurul nostru.

Datorită acestor situații inevitabile pentru oricare dintre noi m-am gândit să sistematizez atât câteva pericole care ne pasc în momentele de suferință (pericole care devin adevărate obstacole pe drumul vieții), cât și anumite oportunități care se dezvoltă în asemenea contexte.

Pericole în momentele de suferință

Printre cele mai diabolice și ucigătoare pericole, la mare distanță de următoarele, este izolarea și sentimentul de singurătate. Atât Domnul Isus, pe cruce, când afirmă ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Matei 27:46), cât și alți mari oameni ai credinței, au experimentat sentimentul de singurătate: Moise, când fuge în Madian și spune ”sunt străin într-o țară străină”; Ilie, când trage să moară în pustie după biruința de pe Muntele Carmel; David, când părăsește palatul și fuge de Absalom; Pavel, în temniță, când relatează că toți l-au părăsit atunci când și-a început apărarea... Sentimentul izolării nu poate fi oprit să intervină, dar nu trebuie neapărat să se și instaleze sau să se permanentizeze. Atunci când se întrerupe comunicarea relațională, atât social, cât și spiritual, pasul imediat următor este deznădejdea.

Un alt pericol este sentimentul paralizant de neputință asociat cu fatalismul. Este dezarmant atunci când specialiști sau mai puțin specialiști dau din umeri și spun: ”asta-i tot ce se mai poate face!”, când înțelegi că nu mai există nici o soluție din perspectivă umană. Cu toate astea, nu oamenii au ultimul cuvânt. Multitudinea și diversitatea minunilor pe care le-a făcut Dumnezeu în situații limită sunt o dovadă incontestabilă că la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință!

Sentimentul de non-valoare, că nu insemni nimic pentru tine sau pentru alții, este un alt pericol substanțial în suferință. Provocator este sentimentul pe care l-a trăit bolnavul de la scăldătoarea Betezda din Ierusalim, exprimat într-o expresie simplă, dar deosebit de profundă:”n-am pe nimeni să mă bage în apă!” Uneori nu ne punem problema că ne-ar înțelege ceilalți, sau că ar schimba cu ceva contextul, dar simpla compasiune și relaționare ar putea atenua din greutatea poverii. Cu toate acestea, prezența lui Dumnezeu este întotdeauna acolo, prin Duhul Sfânt, gata să ofere sprijin și încurajare, gata să intervină și să dea sens vieții în ciuda circumstanțelor dificile.

Neîncrederea în Dumnezeu și în ceilalți, asociată cu cârtirea și judecata subiectivă, este unul din cele mai mari pericole. Ironic, dar în felul acesta ne întoarcem tocmai împotriva Celui care mai poate schimba ceva, care poate influența cursul evenimentelor. În plus, suferința nu ne dă dreptul să îl judecăm pe Dumnezeu sau să ne comparăm cu ceilalți pentru că nu suntem cu nimic mai buni ca alții ca să merităm o soartă mai favorabilă.

Consumerismul este un alt pericol: în loc să mai producem ceva pentru ceilalți sau pentru Dumnezeu, devenim o ”gaură neagră” care absoarbe și înghite tot doar pentru a uita de adevărata problemă sau pentru a evita confruntarea cu realitatea. Consumerismul are de a face cu nevoia de uitare, evadare din realitate, dar efectul lui trece repede și realitatea ne ajunge din urmă din nou.

Disperarea este pericolul reprezentat de modul în care nu mai filtrăm din punct de vedere rațional sfaturile și soluțiile pe care Dumnezeu, prin Scriptură, prin Duhul sau prin oameni, ni le oferă și ajungem să ne comportăm haotic, contrar statutului pe care îl avem și în antiteză clară cu mărturisirea credinței noastre. Realitatea este că, până când nu înțelegem că suferința este un simptom, și nu o cauză, vom fi tentați mai mult să scăpăm de ea decât să îi înțelegem cauzele și lecțiile. Tendința orbească de a scăpa de durere cu orice preț, mai ales apelând la soluții aleatorii și nechibzuite, face ca disperarea să crească cu fiecare eșec al acelor soluții. Schimbarea de paradigmă vine din schimbarea modului de abordare a suferinței: în loc să căutăm soluții pentru a scăpa de ea, să căutăm să înțelegem scopul ei, lecțiile pe care le include și impactul asupra prezentului și viitorului nostru.

Oportunități în momentele de suferință

Din perspectiva oportunităților pe care le oferă suferința, de departe cea mai mare oportunitate o reprezintă cea de cunoaștere mai profundă a lui Dumnezeu. Este trist că ne apropiem de Dumnezeu în cel mai profund mod doar atunci când ne ajunge cuțitul la os, dar este o lege a firii care spune că cele mai deosebite esențe și arome se obțin prin zdrobire...în mijlocul teascului descoperi dulceața părtășiei cu Cel care s-a apropiat de noi prin zdrobire. Rugăciunea, postul, Scriptura au o cu totul altă valență în interiorul teascului și ar trebui să profităm la maximum de această oportunitate.

O altă oportunitate este legată de cunoaștere mai profundă a capacităților și limitelor personale. De atâtea ori ne plângem de tot felul de mărunțișuri, ne speriem de orice umbră, credem că vom claca dacă ni se întâmplă ceva rău și chiar ne rugăm să ne ferească Dumnezeu de rău, dar în suferință descoperim că putem purta mult mai mult decât am crezut. Este adevărat că nu prin noi înșine, ci prin Acela care poartă toate poverile și îngrijorările noastre împreună cu noi, dar nu am fi descoperit asta fără circumstanțele suferinței. În utimă instanță suferința crește reziliența: cu fiecare durere, cu fiecare necaz, cu fiecare dificultate, putem fi tot mai întăriți și mai maturi din punct de vedere spirituali.

Dezvoltarea empatiei față de ceilalți este o oportunitate ce nu trebuie ratată atunci când este vorba de suferință. Numai așa înțelegem ce simt alții, ce trăiesc cei care au probleme cu mult mai împovărătoare decât noi, și putem să ne deschidem inima mai mult pentru cei din jur. Empatizarea are și rolul de a minimaliza durerea personală și de a înțelege că se putea și mai rău, că viața altora este nespus mai grea și mai dificilă.

Evaluarea valorilor, principiilor și priorităților este o altă oportunitate pe care nu putem să o încadrăm corect decât în suferință. Un medic de pe o secție de terapie intensivă spunea odată că atunci când vezi un bolnav în fază terminală, sau când îți dai seama că viața cuiva atârnă de un fir de păr, nu prea mai contează ce culoare are canapeaua din living, sau că trebuie să îți iei altă mașină, sau că ți-ai pierdut slujba și trebuie să îți găsești alta... În suferință înțelegem că sunt lucruri mai importante decât lucrurile materiale, că ceea ce suntem este mai important decât ceea ce avem, mai ales în plan spiritual.

În ultimă instanță, suferința aduce cu sine oportunitatea unei reevaluări a identității și a semnificației existențiale. Cine suntem cu adevărat? Pentru ce trăim? Ce urmează? Ce lăsăm după noi? Încotro ne îndreptăm? Toate aceste întrebări sunt măcinate ca într-o moară în mintea omului care suferă și aduc cu ele provocarea căutărilor profunde după răspunsuri. Deși Scriptura nu ne dă de înțeles că Solomon ar fi suferit fizic, se pare că a fost unul dintre cei mai chinuiți oameni din punct de vedere lăuntric: o dovedește căutarea lui continuă după fericire, după împlinire și, totodată, concluzia amară pe care o trage după fiecare soluție nefolositoare: totul este deșertăciune și goană după vânt. Spre sfârșitul vieții acesta declară: ”să ascultăm, dar, încheierea tuturor învățăturilor. Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiast 12:13)

Concluzii

Marii oameni ai lui Dumnezeu au fost oameni ai suferinței: au fost trecuți prin cuptorul ei, au fost zdrobiți în teascul ei, au fost frământați în malaxorul ei, dar niciodată nu au văzut suferința ca un obstacol, ci întotdeauna au privit la ea ca la o ocazie prin care să demonstreze cine sunt, cui îi aparțin și care este menirea vieții lor. Uneori suntem invidioși pe măreția lor, ne dorim să fim ca și ei, dar nu suntem în stare să plătim prețul sacrificiului pe care l-au plătit ei!

Adesea, după matrița folosită cu Hristos, Tatăl găsește cu cale să ne zdobească și pe noi prin suferință...convinși de faptul că Dumnezeu nu face niciodată greșeli, că este suveran și nimic nu-L poate lua prin surprindere, acceptând că planul Lui pentru noi este desăvârșit, în atmosfera propriului nostru Ghetsimani, rostim cu emoție și cu încredere: ”Tată, facă-se voia Ta!”

Pastor,

Florin Iosub

Convins că Sacrificiul de sine este mai puternic decât Iubirea de sine, de Romică Iuga

 

33. Când au ajuns la locul numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga.
34. Isus zicea: „Tată, iartă-i , căci nu știu ce fac!” Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.
35. Norodul stătea acolo și privea. Fruntașii își băteau joc de Isus și ziceau: „Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuși dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”
36. Ostașii, de asemenea, își băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oțet
37. și-I ziceau: „Dacă ești Tu Împăratul iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți!”
38. Deasupra Lui era scris cu slove grecești, latinești și evreiești: „Acesta este Împăratul iudeilor.”
39. Unul din tâlharii răstigniți Îl batjocorea și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi!”
40. Dar celălalt l-a înfruntat și i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași osândă?
41. Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.”
42. Și a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ți aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta!”
43. Isus a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”
44. Era cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.
45. Soarele s-a întunecat și perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.
46. Isus a strigat cu glas tare: „Tată , în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Și când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul.
(Luca 23:33-46)

 

Introducere.

Ce faci atunci când ceea ce ți se întâmplă este nedrept? Când ești abuzat? Ce faci când cineva îți face rău în mod intenționat? Ce faci când trebuie să suferi pe nedrept?

Nu știu exact ce faci tu, dar îți spun ce fac eu de cele mai multe ori. Când ceea ce mi se întâmplă este nedrept, de cele mai multe ori protestez, caut dreptate, reacționez, uneori vreau să pedepsesc. Asta fac eu. Știu că poți spune: Vezi omule că ești pastor, tu nici măcar nu poți spune și nu poți face ce spun eu și ce fac alții.

Luca ne prezintă povestea vieții Domnului Isus. Ceea ce îl determină pe Luca să scrie povestea lui Isus de la începutul ei, este de fapt ceea ce s-a întâmplat la sfârșit, pentru că dacă nu se întâmpla ceva la final, nu merita să scrie despre ceea ce s-a  întâmplat la început. Și aici este începutul a ceea ce s-a întâmplat la sfârșit.

 

1.    Isus a ales calea Sacrificiului de Sine

Luca descrie scena răstignirii

33. Când au ajuns la locul numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga.

Parcă suntem uimiți de puținătatea detaliilor. Nu avem detalii despre răstignire. De ce? Pentru că oamenii din vremea respectivă nu aveau nevoie de detalii. Toți au văzut cu ochii lor cel puțin o răstignire. Au auzit țipetele. Au mirosit transpirația și sângele. Au pus copiilor mâna la ochi atunci când treceau pe lângă una.

Este ca și cum ai face referire azi la un meci de fotbal. Aproape toată lumea știe ceva despre meciul acesta.

Este amintit și locul. Craniul pentru că muntele avea o formă de craniu

De asemenea este menționată compania Domnului Isus. Doi tâlhari

Răstignirea, după informațiile istorice care există se pare că  au inventat-o persanii, au „îmbunătățit-o” grecii și au perfectat-o romanii Ea era pentru criminali, pentru cei mai răi oameni. Niciodată pentru romani. Răstignirea nu era un mijloc de a omorî pe cineva ci un mijloc de a tortura pe cineva.

 

După o propoziție care vizează răstignirea Luca trece la ceea ce spune Isus.

34. Isus zicea:

Ce ar zice oamenii obișnuiți în astfel de situații? Ce ziceau cei răstigniți? Înjurau, blestemau, își vărsau furia, mureau plini de ură. Asta făceau majoritatea.

Ceea ce a spus Isus acolo pe cruce, răstignit între doi tâlhari, privindu-și călăii în față este absolut monumental.

Ceea ce a spus Isus pe cruce, răstignit fiind pe nedrept este unic

Ceea ce a spus Isus în acel moment de durere maximă, chinuit, torturat, batjocorit, ceea ce a spus El este atât de frumos încât ai impresia că nu-i adevărat

Cred că Luca a fost șocat când a auzit pentru prima dată ce a spus Isus pe cruce. Poate nu i-a venit să creadă. Și de aceea Luca cel care a fost prieten și  cu Marcu, și cu Petru cu Iacov și cu alții și probabil că s-a dus pe la fiecare și a întrebat: Ce a zis? El care era și doctor și înțelegea mai bine ca alții cât de dureroasă este răstignirea.

În loc de blestem Isus rostește o binecuvântare

Ceea ce spune Isus la final de viață este în armonie cu ceea ce a spus toată viața. Pentru că Isus a trăit în același fel în care a și murit.

34. Isus zicea: „Tată, iartă-i , căci nu știu ce fac.

Pentru unii Isus acolo pe cruce nu mai are imaginea unui lider puternic.  Un lider puternic, găsește o soluție să evadeze în ultima clipă. Dacă are mâinile și picioarele legate și este lovit, măcar îi scuipă și îi disprețuiește pe călăii lui. Îi scuipă și cumva se mișcă se dezleagă, coboară de pe cruce și îi nimicește. Atunci îi cel mai tare.

Isus nu face asta, nu scuipă ci se lasă scuipat, nu înjură ci se lasă înjurat, nu disprețuiește ci se lasă disprețuit. Unii ar striga în gura mare. Ce looser? Dar de ce face toate astea? Pentru că știe că în final doar iubirea învinge.

Partea cea mai grea: Isus ne invită să trăim și noi ca El. El ne invită să trăim într-un mod atât de diferit încât în anumite momente să îi șocăm pe cei care nu ne iubesc de loc.

Dar oare pentru noi ca oameni este posibil să facem așa ceva? Pur și simplu să rostești o binecuvântare pentru cineva care ți-a făcut cel mai mare rău în viață?

Sigur că cel mai mare rău pe care ți l-a făcut nu a fost să te răstignească. Care a fost cel mai mare rău? Te-a bârfit? Te-a vorbit de rău? Te-a furat? Te-a dat afară de la un loc bun de muncă? A făcut rău copilului tău? Care-i cel mai mare rău pe care ți l-a făcut cineva? Ai iertat din toată inima?

Luca adaugă un detaliu, În timp ce Isus rostește o binecuvântare ce fac ei?

34. Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.

Este imaginea aceea a omului căruia vrei să-i faci un bine și el nici măcar nu te bagă în seamă. El joacă table și aruncă zarurile: șase șase sau cinci patru sau trei unu....

Ți-a făcut rău și îl ierți, dar dacă atunci când încerci să îl ierți nici măcar nu te bagă în seamă, atunci nu-ți vine să te enervezi? Să-l mai ierți?

Ca să-l poți ierta trebuie să-i găsești o scuză: caci nu știu ce fac!"

Asta-i scuza pe care ne-a găsit-o Dumnezeu. Dar nu-i una inventată, așa cum inventează părinții uneori pentru copii lor. Îi una reală.

Noi avem impresia că știm ce facem, dar de fapt nu știm ce facem. Isaia spune: noi rătăceam cu toții ca niște oi

Chiar dacă pare imposibil atunci când se întâmplă așa ceva, atunci când cineva iartă o persoană care nu merită iertată, este atât de frumos, atât de emoționant, are un așa de mare impact încât dacă toți urmșii lui Christos ar trăia așa lumea aceasta ar fi câștigată pentru El mult mai rapid. Dar nu toți trăim așa.

Marea problemă:

Îi mai ușor să crezi în Isus decât să te comporți ca Isus. Dar Isus vrea ca cei ce cred în El să ajungă să se comporte ca El

6. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.
(1 Ioan 2:6)

Isus are prea mulți Admiratori și prea puțini Asemănători

Tu ce ești? Admirator sau Asemănător?

 

Cum se împacă iertarea cu dreptatea?

Isus pe cruce este imaginea perfectă a iertării și dreptății divine. El exprimă cuvinte prin care transmite iertare dar în același timp păcatul nu rămâne nepedepsit pentru că El Isus plătește pentru păcat.

Dacă cineva ne nedreptățește ne abuzează ne face să suferim oare trebuie să stăm nepăsători? Dacă suntem furați nu trebuie să cerem restituirea?

Rachel Denhollander este un nume celebru în America Fostă gimnastă, actualmente un cunoscut avocat a ajuns și mai cunoscută când după o tăcere de 16 ani a ieșit în public și a spus că sub pretextul unui tratament a fost abuzată sexual de medicul lotului de gimnaste Larry Nassar. După ce ea a ieșit în public, aproape 200 de persoane au avut curajul să mărturisească, cele mai multe dintre ele fiind gimnaste.

Rachel este membră într-o biserică Baptistă și una din frământările ei a fost cum se îmbină iertarea cu dreptatea? Ca și creștină vrea să îl ierte ca și victimă vrea să se facă dreptate.

Iată ce spune ea, citându-l pe Martin Luther King jr. „Iertarea are de-a face cu ceva din interiorul meu. Iertând eu aleg să nu acționez în baza impulsurilor mele, să renunț la dorința de răzbunare.

Dreptatea are de-a face cu ceva din exteriorul meu. Consecințele trebuie suportate”.

Rachel spune: „Larry te-am iertat și sper ca să regreți să te pocăiești obții iertare de la Domnul. În același timp Larry trebuie să plătești pentru ce ai făcut„

Isus a plătit pentru noi

 

2.    Isus ne invită să alegem și noi sacrificiul de sine

 

23. Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. (Luca 9:23)

Practic prin această afirmație notată de Luca Isus ne spune că și noi trebuie să trăim ca El.  Noi trebuie să acționăm în baza principiilor sănătoase stabilite de Dumnezeu nu să reacționăm în baza firii noastre pământești.

Ca să fi Asemănător cu Isus înseamnă să renunți la tine, la impulsurile tale.

A purta crucea înseamnă să renunți la propria ta libertate

Asta trebuie să se întâmple zilnic. Asta face diferența. Așa au cucerit lumea urmașii lui Isus.  În fiecare zi „voia Ta să se facă nu voia mea”

Dacă ești un Admirator vei zice Isus face dar eu nu pot.

Dacă ești un Asemănător atunci lupți zilnic să împlinești asta.

24. Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui.  (Luca 9:24)

Cine vrea să își piardă viața pentru alții? Isus a vrut, și de aceea El este așa frumos. Dar Isus ne nvită să facem ceea ce a făcut El.

25. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși? (Luca 9:25)

O anumită vreme s-ar putea ca trăind pentru tine să ai impresia că ești în echipa câștigătoare. Casa ta, mașina ta, telefonul tău, hainele tale, concediile tale. Dar toate acestea sunt pentru o vreme. Cine o să își mai aducă aminte de ele? Dar binele pe care l-ai făcut sacrificandu-te pentru alții rămâne veșnic

 

3.    Isus părea că pierde alegând Sacrificiul de Sine

Imaginea descrisa de urmatoarele versete pare a fi imaginea unuia care pierde. Ascultați:

35. Norodul stătea acolo și privea. Fruntașii își băteau joc de Isus și ziceau: „Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuși dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”
(Luca 23:35)

Ei nu-și doreau un Împărat care să nu lupte. Dacă este Împărat să ne demonstreze prin forță. Forța lui era iubirea

36. Ostașii, de asemenea, își băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oțet
37. și-I ziceau: „Dacă ești Tu Împăratul iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți!”
(Luca 23:36-37)

Soldații nu știau cine este. Ei se bucurau că aveau ocazia să crucifice un galilean. Aceeași mentalitate și la soldați. Dacă ești Mesia demonstrează-ne

38. Deasupra Lui era scris cu slove grecești, latinești și evreiești: „Acesta este Împăratul iudeilor.” (Luca 23:38)

Chiar și tâlharul gândea la fel. Dacă ești împărat atunci fă ce fac împărații adevărat.

39. Unul din tâlharii răstigniți Îl batjocorea și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi!” (Luca 23:39)

Ce nu știau ei este că dacă El se salva singur nu ne-ar fi salvat pe noi. Dar El suferea pentru că ne avea în vedere pe noi.

Ști numele împăratului roman care domnea în momentul răstignirii? Ridică mâna.

Dacă ști cine este Isus riducă mâna. Tiberiu Cezar este o notă de subsol în povestea aceasta. Isus este Eroul. Dar atunci părea că pierde însă în final a fost Câștigătorul.

 

Decizie: Admirator sau Asemănător?

Calea ta cu iubirea de sine? Sau Calea lui Isus cu sacrificiul de Sine.

Oare nu-i cumva ceva nedemn în a primi cu brațele deschise invitația Lui de a primi iertare dar a refuza repetat  invitația Lui de a ne asemăna cu El?

La epicentrul credinței creștine nu-i doar o rugăciune a păcătosului „Doamne am greșit mult și te rog să mă ierți” La epicentrul credinței creștine este decizia unică de a primi iertarea Lui nemeritată și decizia zilnică de a-L uma zilnic

Mulți dintre noi ați luat decizia unică. Astăzi la masa Domnului vă întreb cum stați cu decizia zilnică?

 

Decizia unică este foarte importantă și pentru a avea șansa de a o lua iată ce s-a întâmplat

44. Era cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.
45. Soarele s-a întunecat și perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.
46. Isus a strigat cu glas tare: „Tată , în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Și când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul.  (Luca 23:44-46)

 

Dar decizia zilnică este la fel de importantă.

Nu uita sacrificiul de sine este mai tare decât iubirea de sine

 

Păstor Romică Iuga

 

 

 

 

 

 

 

 

MARTURIILE GOLGOTEI de Mircea Ursu

 

Luca 23:32-46

   Vinerea Mare e considerată cea mai tristă zi din istoria omenirii, de aceea e și supranumită Vinerea Neagră. E ziua în care Domnul Vieții moare pentru ca să dea viață veșnică celor morți în păcate. E ziua în care Domnul slavei suferă pentru ca să ducă pe mulți fii în slavă. E ziua în care forțele întunericului au crezut că au ultimul cuvânt, dar au uitat că după Vineri vine Duminică, vine învierea, vine biruința. În Vinerea Mare, Golgota a fost martoră la tot ceea ce s-a întâmplat pe ea. Sunt mărturii pe care Golgota ni le poate transmite și astăzi nouă. De aceea, să privim și să auzim mărturiile pe care Golgota le poate depune. Ce a vorbit și despre ce poate vorbi și astăzi Golgota?

   În primul rând, Golgota de-ar vorbi, ar mărturisi despre:

I.                DRAMA DE PE GOLGOTA, versetele 32 la 39.

   Golgota a fost martoră la drama de pe ea, la acea piesă de teatru orchestrată de evrei și romani, cu caracter grav, în care s-a redat realitatea evenimentelor în datele ei contradictorii. Golgota a văzut atunci că:

1.      cel nevinovat e condamnat de vinovați

 

   Erau acolo la Golgota, patru grupuri de oameni: norodul, fruntașii evreilor, ostașii romani și tâlharii, toți vinovați înaintea Dumnezeu din cauza păcatelor lor. Toți prin atitudinea și prin vorbele lor L-au condamnat pe cel nevinovat la moarte. Pentru ei Hristos a fost un obiect de ridicol absolut, un rege de râs. Toată bajocura lor se construiește în jurul acestei idei: Isus Cristos pretinde că este un rege.      Batjocura aceasta a început cu soldații, Vineri spre dimineață, când L-au îmbrăcat cu o haină stacojie, i-au pus o trestie în mână și o cunună de spini pe cap. A continuat apoi ducându-L la cruce pentru a fi răstignit între tâlhari, arătând astfel într-un mod batjocoritor că El este un rege care stă între doi dintre cei mai importanți slujitori ai săi, Il ridiculizează, apoi, prin vorbe: “Fruntași își băteau joc de Isus și ziceau: “pe alții i-a mântuit să Se mântuiască pe Sine însuși, dacă este el Hristosul, Alesul lui Dumnezeu”. Ostașii, de asemenea, își băteau joc de El, se apropia Ii dădeau oțet și îi ziceau: “Dacă ești tu Impăratul Iudeilor, mântuiește-te pe Tine însuți” (Luca 23:35-37)

“Unul din tâlharii rastigniți Il bajocorea și zicea: “Nu ești tu Hristosul? Mântuiește-Te pe tine în sus și mântuiește-ne și pe noi” (Luca 23:39)

   Matei în evanghelia sa, in capitolul 27 cu versetele 39-40 spune: “Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap și ziceau: Tu, care strici Templu și îl zidești la loc în trei zile, mântuiește-Te pe tine însuți! Dacă ești Tu fiul Dumnezeu, coboară-te de pe cruce!”

    Astfel, Hristos pe cruce era în bătaia batjocurilor tuturor - un rege de râs.  Pentru romani era un rege de râs pentru că el n-avea armată, avea niște adepți slabi, care L-au părăsit; nu cucerise nimic. Pentru evrei era o batjocură - un Mesia pe cruce; așa ceva niciodată ei n-au gândit. Toți îl bajocoresc pentru pretenția Lui de a fi Mesia și Rege.

   Titlul roman, pus deasupra crucii pentru a arăta vina celui răstignit, era si el un act de bajocură.

    Golgota a văzut că drama aceasta că “cel nevinovat e condamnat de vinovați”, dar a vazut si că:

2.     cel fără păcat e pedepsit pentru cei păcătoși

 

   Profetul Isaia, cu 700 de ani înainte de a se întâmpla aceste lucruri în profetia sa, prevedea acest paradox.

    “Dar el era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegele noastre. Pedeapsa care dă pacea a căzut peste el și prin rănile lui suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra lui nelegiuirea noastră, a tuturor” Isaia 53:4-5.

   Golgota a fost martoră la această dramă: cum Dumnezeu își dezlănțuie mânia, nu asupra celor ce meritau, asupra celor păcătoși, ci asupra fiului Său. Hristos simte în cele trei ore de întuneric chinurile iadului. Este părăsit de Tatăl. E pedepsit pentru păcatele omenirii întregi.

   Realizezi oare cât de mult a suferit Cristos în locul tău și în locul meu? Ca să nu simțim noi astăzi chinule iadului, Cel fără de păcat e pedepsit pentru păcatul meu. Golgota mărturisește și astăzi: “din vina ta și din vina mea, din cauza minciunilor, a hoțiilor, a invidiei, a bârfelor, Cel nevinovat e pedepsit.

   La Golgota e ceva de neimaginat. Golgota vede și mărturisește că:

3.     cel batjocorit se roagă pentru bajocoritori

 

   În fața puhoiului de insulte ce se aruncau asupra Lui din toate părțile, Hristos începe să se roage: “Isus zicea: “Tatăl iartă-i că nu știu ce fac” (Luca 23:34)  E șocant! E dramatic! În loc să-i judece, în loc să-și verse mânia asupra lor, Hristos se roagă, îi cere iertare Dumnezeu pentru ei pe cruce. Hristos a rostit șapte cuvinte pe cruce, iar primul Sau cuvânt e o rugăciune: “Tatăl iartă-i că nu știu ce fac!” E cuvantul ce căuta iertarea pentru păcătoși. 

   Dacă a existat iertare pentru acei bajocoritori, există iertare și astăzi pentru tine și pentru mine. Rugăciunea lui Hristos e o rugăciune ce deschide iertarea lui Dumnezeu pentru toți cei ce cred în Hristos și se pocaiesc de păcatele lor. Hristos a luat toate blestemele oamenilor și a oferit în schimb, în dar, ispășirea pentru păcate.

   Astfel, Golgota a fost martoră la drama de pe ea, la tragedia care a fost pe ea.

   In al doilea rand, Golgota de-ar vorbi, ar mărturisi despre:

II.              DECIZIA DE PE GOLGOTA, versetele 40 la 43

   Aflați și ei în chinurile răstâgnirii, cei doi tâlhari își adună suficientă putere să se unească cu mulțimea, cu fruntași evreilor, cu ostașii și să-L bajocorească pe Cristos. Și-au folosit energia pentru a batjocori. Pe măsură însă ce treceau orele pe cruce, unul dintre cei doi tâlhari are o transformare de 180°. In mijlocul acelei agonii, mintea lui devine limpede, percepe realitatea și adevărul cu claritate. El ia o decizie ce-i marchează veșnicia. Ia decizia de:

1.     a crede în Isus Hristos

   Acolo, pe Golgota, s-au auzit două voci: vocea batjocoritoare a celor de jos și vocea binecuvântată a Celui de sus, a lui Hristos care se ruga pentru toți oamenii. Tâlharul a realizat că această voce, aceste cuvinte ale lui Hristos nu-s cuvinte pământești, ci-s cuvintele Celui divin. Cuvintele acestea i-au străpuns inima. Cuvintele acestea au schimbat necredința lui în credința în Isus Hristos. Acolo, pe Golgota, el a decis să creadă în Isus Hristos,

-        a decis să creadă în neprihănirea lui Cristos: “Pentru noi este drept că și primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre. Dar omul acesta n-a făcut niciun rău” v. 41

-        a decis să creadă în învierea lui Isus Hristos: “Doamne, adu-Ti aminte de mine când vei veni în împărăți Ta!”  v.42

-        a decis să creadă în împărăția lui Isus Hristos. v.42

 Tâlharul de pe cruce, acolo pe Golgota, ia decizia să creadă în Isus Cristos, însă ia și decizia si de

2.     a se pocăi înaintea lui Isus Hristos

    El vrea să se asigure că e salvat de judecata lui Dumnezeu. Nu caută pe cineva să îl scape de moartea fizică, ci de judecata lui
Dumnezeu. Problema lui nu-i ce se va întâmpla cu el pe pământ, ci ce se va întâmpla cu el când se întâlnește cu Dumnezeu. El știe că el este un călcător al legii lui Dumnezeu. Stie că L-a batjocorit pe Mesia împreună cu întreaga mulțime, în momentele dinainte, și decide, acum, să se pocaiască înaintea lui Isus Hristos, mărturisindu-și păcatele: “nu te temi tu de D-zeu, tu, care ești sub aceeași osândă. Pentru noi este drept căci primim răsplata cuvenită pentru fărădlegele noastre” (Luca 23:40-41). Tâlharul își evaluează starea și are un sentiment de vinovăție. Îi cere iertare lui Hristos. Știe că Dumnezeu iartă pentru că a auzit rugăciunea lui Hristos: “Tată, iartă-i că nu știu ce fac!”

   Tâlharul de pe cruce a decis să creadă în Hristos și să se pocăiască înaintea lui Hristos; cele două condiții despre care Biblia spune ca sunt necesare și suficiente pentru mântuirea fiecărui om.

   Pe baza acestei decizii de a crede în Hristos și de a se pocăi înaintea lui Hristos, Domnul este cel care ia decizia de:

3.     a-l primi în rai

   “Isus a raspuns: “Adevărat iti spun că astăzi vei fi cu mine în rai” (Luca 23:43). Aceasta este promisiunea pe care Dumnezeu o face tuturor oamenilor care cred în el și care se pocaiesc înaintea Lui. Dintr-un om calificat pentru iad, dintr-o data, tâlharul pornește spre rai, iar aceasta datorită deciziei sale. Sunt doi tâlhari în aceleași condiții, cu aceeași condamnare, cu aceleași suferințe, dar cu decizii diferite. Unul datorită deciziei lui vede fața lui Dumnezeu, iar celălalt, din pricina deciziei lui ajunge în iad.

   Dumnezeu stă la egală distanță de fiecare. Același Hristos era și pentru unul și pentru celălalt. Dumnezeu ne oferă posibilități egale tuturor. Stă la fel de aproape de fiecare dintre noi și îndurarea Lui este aceeasi pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu nu se uită la fața omului, dar veșnicia ta, stă în decizia ta!

   Crucea adună, crucea împarte, crucea desparte! La cruce ai de făcut o alegere, ai de luat o decizie. Golgota a fost martoră la decizia de pe ea. Unul, în urma deciziei lui, pleacă în cer, spre raiul lui Dumnezeu, celălalt se duce direct în iad.

   Tu poți să iei o decizie, azi! Fii intelept si alege-L pe Hristos!

 Golgota a fost martoră la drama de pe ea, la decizia care s-a luat pe ea, dar de asemenea, în al treilea rând a fost martoră și la:

III.            DESAVARSIREA DE PE GOLGOTA, versetele 44 la 46

   La Golgota, Isus a desăvârșit

1.     ascultarea Lui față de Tatăl

   Planul Tatălui a fost ca Domnul Isus să ajungă la Golgota și acolo să depună jerfa pentru păcatele oamenilor. Hristos trebuia să-și dea viața pentru oameni, deoarece Scriptura spune ca: “fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9:22).

   În Vinerea aceea, după-masa, începand de la ora 3:00, preoții trebuiau să jerfească miei de Paște, miei care prin sângele lor acopereau păcatul oamenilor. La aceeași oră, când preoții începeau să jerfească mieii de Paște, Hristos, Mielul lui Dumnezeu este jerfit pe crucea Golgotei, El care avea să ridice păcatul lumii, după cum spune Ioan Botezătorul.

   Apostolul Pavel, vorbind despre Domnul nostru Isus Hristos și despre ascultarea sa, în Filipeni 2:8 spune: “La înfățișare a fost găsit ca un om, s-a smerit și s-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce”.  

    Golgota a fost martoră la desăvârșirea ascultării lui Cristos față de Tatăl ceresc. De asemenea, Golgota a fost martoră și la desăvârșirea:

2.     iubirii lui Cristos față de lume.

   Jertfa lui Isus pe cruce a fost actul dragostei desăvârșite a lui Hristos pentru fiecare dintre noi. Evanglistul Ioan, în evanghelia sa, la capitolul 15, versetrul 13, redă cuvintele Mântuitorului care spunea: “nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi”.

   Versurile unei cântari afirma:

“Cuiele nu te-au ținut pe cruce.

Puteai atât de lesne să cobori,

Dar dragostea ta pentru omenire

Te-a pironit gândindu-Te la noi”

 

   Cristos a rămas pe cruce pentru că s-a gândit că altfel noi am fi ajuns în iad. El nu te vrea nici pe tine, nici pe mine în iad, pentru că iadul a fost pregătit pentru Diavolul și îngerii lui.

   Versetul de aur al Scripturii spune: “Fiindcă atât de mult a iubit D-zeu lumea, încât a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibe viață veșnică” Ioan 3:16

   Golgota a privit desăvârșirea ascultării lui Cristos față de Tatăl, a privit la desăvârșirea iubirii lui Cristos față de omenirea întreagă și în același timp, Golgota a privit la desăvârșirea

3.     mântuirii oamenilor

   Golgota mărturisește mântuirea desăvârșita la Golgota. Penultimul cuvânt al lui Cristos pe cruce a fost cel pe care Ioan îl descrie în Evanghelia sa la capitolul 19 cu versetul 30, unde Hristos spune: “S-a sfârșit”.

   Cuvântul “tetelestai” din greacă, era un cuvânt scris în timpurile Noului Testament pe documentele de afaceri și pe chitanțe pentru a arăta că factura a fost plătită integrală. Ce a auzit Golgota din gura Domnului Isus Cristos pe cruce, a fost faptul ca prețul pentru păcatele omenirii s-a plătit integral. Nu mai este nevoie de nimic în plus. Totul a plătit Hristos. Era ora 3:00 după-amiază și Hristos spune ca mantuirea s-a desăvârșit.

   Luca 23:45 spune: “soarele s-a întunecat și perdeaua dinăuntru s-a rupt prin mijloc”. Erau 13 perdele în Templu, dar aceasta era cea mai importantă pentru că ea făcea separarea între Sfânta și Sfânta Sfintelor. La ora 3:00 dupa masa începeau mieii să fie jerfiți, iar la cea ora Hristos, Mielul lui Dumnezeu este jerfit. In clipa în care Cristos se jerfește, perdeaua dinlauntrul tempului se rupe de sus până jos, simbolizând astfel faptului că accesul omului la Dumnezeu este oficial permis.

   Când moare Cristos pe cruce, Noul Legământ este ratificat. Acolo, la Golgota, judecata lui Dumnezeu a fost asupra Fiului său, iar mântuirea a venit pentru omenire. Toată mania lui Dumnezeu a mers spre Isus Hristos, iar drumul spre Dumnezeu ne este deschis nouă.

   Mantuirea a desavarsit-o Hristos ,în Vinerea Mare, la Golgota. A oferit omului posibilitatea să ajungă în cer, iar Dumnezeu a deschis drumul spre rai pentru fiecare. Pentru această lucrare măreață și desăvârșită a lui Cristos de la Golgota nu putem decât să ne unim cu poetul cântării și să spunem:

“Slăvit fii Isuse că lucruri mari faci,

la tine pe oameni cu dragă îi atragi,

prin jertfa măreață Tu viață ne-ai dat

și cerul tău, Doamne, ni l-ai descuiat”.

  Cerul l-a deschis Dumnezeu pentru tine și pentru mine acum 2.000 de ani, prin Cristos, la Golgota.

   In urma cu 32 de ani, eu am luat decizia să-L primesc pe Cristos în viața mea, prin pocăință și credință și de atunci am pornit pe drumul deschis spre cer.

   Unde ești tu? Pe ce drum te afli?

   Te invit să-ti pleci genunchiul înaintea lui Hristos, să te decizi pentru El, să te pocăești înaintea lui Hristos, pentru ca Golgota să poată mărturisi, într-o zi, și despre tine ca despre tâlharul de pe cruce: “a pornit pe drumul spre Rai” Amin!