Florea Cruceru 1920 – 2014 din Sârbii Măgura de Viorel Cruceru

 

Prezint cu mult drag și emoție biografia unui frate, dăruit de Dumnezeu să predice Evanghelia pe plaiurile noastre românești, într-o perioadă în care era o mare luptă între lumină și întuneric. Citind această biografie o să vă dați seama de puterea pe care Dumnezeu o dă omului credincios, să nu renunțe la credință, chiar dacă i se pune pistolul la tâmplă. Experiențele tragice prin care a trecut fratele Florea Cruceru sunt un balsam alinător pentru noi cei de azi, care ne bucurăm de libertate deplină.

Mulțumesc Domnului pentru așa oameni și frateleui păstor de la Slatina, Viorel Cruceru, pentru materialul pus la dispoziție.

Lectură plăcută!

„Cu mult înainte ca Florea Cruceru să se nască, un oarecare băiat din Sinești fu răpit de otomani și pregătit pentru a fi ienicer. Această divizie a fost desființată în 1826 de către sultanul Mahmud al II-lea din pricina răscoalelor interne. Probabil că atunci sau într-un alt context, tânărul amintit a hotărât să se întoarcă în țara sa natală. Odată ajuns înapoi în satul natal, s-a așezat pe dealul din Valea Merilor, departe de satul așezat la strada principală aflată pe malul râului Plapcea. Nu era acceptat de sătenii care îl considerau turc așa că a fost primul care și-a întemeiat căminul pe deal. Și-a înălțat un dâmb de delimitare a pământului său care mai poate fi văzut chiar și astăzi. Lumea vorbea despre el spunând că este mahomedan „pentru că toți ienicerii erau forțați să devină mahomedani.” Venise îmbrăcat în straiele turcești ale ienicerilor și tot pe acelea le purta pentru că nu avea altele. Nimeni nu voia să-l aibă de ginere. Sătul de gura bârfitoare a sătenilor, a hotărât să-și atârne de gât o cruce mare, de lemn, ca să dea de înțeles lumii că e creștin. Și așa i-a rămas numele: Cruceru, adică purtătorul de cruce. Numele s-a perpetuat și l-au „purtat” și urmașii săi. Petre a fost unul din urmașii „ienicerului” Cruceru. Acesta s-a căsătorit cu Tudora Voicu. În această familie de țărani simpli se năștea, la data de 13 octombrie 1920, în Comuna Sârbii Măgura, Florea Cruceru, unul din cei opt frați, din care doi băieți au murit la scurt timp după naștere și o fată la vârsta de 18 ani.

De mici mergeau împreună cu părinții la muncile câmpului, ca toți copiii de țărani. Și dacă erau prea mici să ajute cu treburile, stăteau în căruța trasă de boi. Acolo petreceau multe răsărituri mergând pe câmp, dormeau sau se jucau. Obișnuiau să pună foi de porumb peste care puneau o pătură și așa dormeau pe ceva mai moale. Când mergeau să muncească, mergea toată familia și uneori și alții. Iar sub căldura soarelui dogoritor din sud cântau. Fetele, Titina și Ioana, aveau voci foarte plăcute și armonioase. Nu de puține ori, când erau la muncile câmpului, vecinii care îi însoțeau le rugau insistent să cânte. Seara, pe când nu exista social media, Petre Cruceru aduna toată familia și cântau cu toții, un lucru nu tocmai obișnuit pentru acele vremuri. Așa și-a învățat bătrânul Petre băieții să cânte la caval și fluier. Era una din activitățile favorite ale familiei Cruceru și erau cunoscuți în sat pentru asta. Când se mergea la clacă, cântau spre admirația tuturor celor cu care se adunau pentru a face treabă, să curețe porumb sau ce treburi mai erau de făcut. La fel și la muncile câmpului, vocile cele mai căutate erau ale Ioanei și Titinei care erau însoțite de vocile băieților Florea, Radu și Gică. Clasele primare le-a făcut în școala din sat iar, când a terminat patru clase, tatăl lui nu i-a mai dat voie să continue în ciuda insistențelor învățătorului Marinescu care și-a dat seama de potențialul pe care îl avea băiatul slab și înalt cu ochi albaștri. De atunci înainte a fost folosit la muncile câmpului, în gospodărie la ce era nevoie și la creșterea animalelor, la grădina de zarzavat care era o sursă de venit pentru familie, la strângerea și uscarea diferitelor plante medicinale și fructe de pădure pe care mama lui, Tudora, le comercializa sub formă de tinctură sau direct uscate pentru diferire remedii naturale și ceaiuri. Petre Cruceru a considerat că a fost suficient ca fiul lui să învețe să scrie, să citească și să facă calcule. Deși nu a fost mult, a fost mai mult decât au avut parte cei 60-70% din locuitorii județului Olt care nu știau să citească în anii 1930. Bătrânul Petre Cruceru era un om cinstit, blând, cu frică de Dumnezeu, care atunci când se supăra, „înjurătura” lui era de fapt o binecuvântare: „Firi-ai a lu` Dumnăzău să fii.” Deși era un simplu țăran, punea mare accent pe cinste, respect și biserică. Așa și-a crescut copiii și a insistat ca ei să fie oameni cinstiți, respectuoși și iubitori de Dumnezeu.

Fratele mai mare al lui Florea Cruceru, Marin, a învățat să fie cojocar la Slatina, timp de trei ani. A devenit la rândul lui cojocar și l-a învățat meserie și pe fratele lui. Florea Cruceru a lucrat cojocărie de la vârsta de 13 ani pentru mai bine de 30 de ani. 

Al doilea Război Mondial a dat peste cap planurile tuturor românilor, inclusiv ale țăranului de rând. Pe 23 noiembrie 1940, România s-a alătura puterilor centrale, ca urmare a unei lovituri de stat condusă de Mareșalul Ion Antonescu, țara devenind dictatură. Ca membră a puterilor centrale, România a invadat alături de Germania, începând cu 22 iunie 1941, eternul dușman ce-i luase Basarabia: URSS-ul condus de comuniști. Printre cei chemați la război s-a aflat și Florea Cruceru care este concentrat pe 13 martie 1941, la câteva luni după ce împlinise douăzeci de ani. Inițial ordinul de chemare la război era pentru infanterie. Însă Dumnezeu avea alte planuri. După o ninsoare puternică, a fost chemat de primar împreună cu alți bărbați din sat să curețe zăpada, dar nu s-a dus știind că în curând urma să plece la război. Urma să-i primească și ordinul de încorporare care ajunsese la primărie. Zamfir Țîrpeagă, primarul poreclit Notaru , s-a supărat pe el pentru că nu s-a dus la curățat zăpada și i-a făcut sesizare la centrul militar teritorial Slatina. Cu prima ocazie când l-a întâlnit, i-a spus cu supărare și dispreț în față:

-Tu nu meriți, bă, să faci armata la infanterie care este o armă specială (el însuși făcând armata la infanterie). Drept pedeapsă, am cerut să fii trimis la artileria antiaeriană. Pedeapsa consta în faptul că pregătirea pentru artilerie se făcea la Galați, iar pentru infanterie la Slatina, la o foarte mare distanță de casă pentru mijloacele de transport ale acelor vremuri. Comisariatul a admis sesizarea primarului. Primarul a crezut că îi face un rău, dar Dumnezeu, în suveranitatea Sa, a folosit acest eveniment pentru a-l proteja. Florea Cruceru  spunea:

-La infanterie erau carne de tun. La artilerie antiaeriană, când atacam eram ultimii, când ne retrăgeam eram primii. Aveau obuze și tunuri grele nemțești care stăteau în spatele multor linii, iar mărimea și prețul lor le făceau valoroase, dar erau și greu de transportat așa că foloseau camioane germane. Studiind documentele sale militare, se poate vedea cum inițial a fost repartizat la infanterie ca mai apoi să fie mutat la antiaeriană. A fost „luat la război” pe 15 februarie 1942.

Ajuns la Galați, a fost parte a regimentului 6 de artilerie unde a ajuns comandant de tun, specialitatea altimetrie. Acolo a avut parte de o bună pregătire și chiar au avut ocazia să fie vizitați de regele Mihai înainte de plecarea pe frontul de est, care și-a făcut timp să dea mâna cu fiecare dintre ei. Mereu i-a purtat un mare respect regelui Mihai care a fost o persoană ce i-a inspirat pe mulți soldați să lupte pentru patria lor. A luptat pe frontul de est, ajungând până dincolo de Bug spre peninsula Crimeea, de unde a fost trimis înapoi cu batalionul de artilerie la Odesa pentru a participa la apărarea antiaeriană și anti navală a orașului. În urma doborârii celui mai bun pilot de război rus la Odesa, a fost propus de nemți pentru decorarea cu cea mai înaltă medalie militară, Crucea de Fier. Din nou, în providența lui Dumnezeu, l-a scutit să primească medalia din cauza schimbării survenite la 23 August 1944 când România s-a alăturat Antantei pentru a lupta împotriva puterilor centrale. Toți cei medaliați cu Crucea de Fier au fost declarați ulterior de regimul comunist criminali de război și au sfârșit prin a fi împușcați sau în cel mai fericit caz condamnați la zeci de ani de temniță, mulți sfârșindu-și viața în chinuri groaznice. A participat la eliberarea Transilvaniei de Nord, apoi a luptat în Ungaria și Cehoslovacia în munții Tatra. A luat parte la sprijinirea infanteriei române care lupta împotriva cazematelor și a cuiburilor de mitraliori germani. Încetarea războiului l-a găsit la granița cu Austria. A fost decorat cu medalia „Bărbăție și credință, Clasa a III-a cu spade.”  „Pentru curajul, priceperea, și munca pe care a depus-o la campania contra germano-maghiarilor pentru eliberarea Transilvaniei de nord și în operațiunile din Ungaria și Cehoslovacia în calitate de comandanți de tunuri, șefi de aparate, telefoniști, agenți de transmisiuni și legătură ai unităților pe timpul incursiunilor aviației inamice în regiunile Balomir, Mihai Viteazu, Luncani, Câmpia Turzii, Someșeni, Cluj, Oradea Mare, Turkeve, Miskloc, Losenci, Sloven și Piestany” citat din ordinul de zi pentru decernarea decorației. A fost lăsat la vatră cu gradul de sergent major, fiind avansat în grad în mod excepțional înainte de lăsarea la vatră. Fiind rugat să rămână în cadrul armatei, a refuzat cum a refuzat să emigreze în SUA la invitația unor ofițeri americani care vizitau trupele române înainte de venirea în țară și ofereau posibilitatea emigrării. Își iubea familia și țara și a vrut să se întoarcă acasă.

În februarie 1947 s-a căsătorit cu Floarea Bălăuroiu cu care a fost căsătorit 67 de ani. În anul 1948 a intrat în legătură cu Oastea Domnului, aceasta schimbându-i cursul vieții. În scurt timp, împreună cu frații lui Marin, Gică și Radu Cruceru (viitor pastor) și sora lor Titina au devenit nucleul de bază al Oastei în zona comunei Sinești și comunele învecinate. După 1948, Oastea a fost declarată ilegală de regimul comunist proaspăt instalat la conducere prin fraudă și cu ajutorul soldaților ruși. Florea Cruceru a devenit o voce foarte respectată în Județul Olt, fiind conducătorul Oastei în zonă. A fost invitat să meargă cu grupul de ostași în multe biserici din satele și comunele din jur. În 23 August 1948, la invitația preotului de la Ursoaia, o comună vecină, a fost invitat cu grupul de ostași la biserică unde a avut loc slujba de dimineață apoi au fost rugați să rămână și după amiază. Imediat, după slujbă, a fost arestat împreună cu tot grupul fiind închiși la primărie până urma să vină tovarășu’ de la Slatina. La venire celui de la Siguranța Statului, grupul a fost eliberat, dar lui Florea Cruceru i s-a luat prima declarație. A fost interogat, apoi avertizat să se potolească că deja este sub observarea atentă a Siguranței (viitoarea odioasă Securitate). Acesta este momentul în care i s-a deschis dosar de urmărire individuală (DUI) sub titulatura „Predicatorul”, dosar ce va fi închis în decembrie 1989!

În 1948, Radu Cruceru a cunoscut la moară pe unul din puținii credincioși baptiști din Olt, Rădulescu, numit Agronomu’ (care fusese botezat la Brașov). Acesta locuia în satul Bacea și i-a vizitat acasă, apoi l-a pus în legătură cu pastorul baptist Arvat Ion de la Balaci, Teleorman. Acesta a mers pe jos mai bine de 30 de km pentru a-i vizita. Acest om a lui Dumnezeu a devenit mentorul, prietenul și sfătuitorul lui Florea Cruceru. Pentru că preoții din zonă nu le-au mai dat voie să folosească cântările de la Oastea Domnului și nici să se adune în biserici, au început să se adune cu pastorul Arvat Ion în casa fratelui cel mai mare pentru a studia Biblia. Tot atunci fratele Arvat i-a dat prima Biblie pe care o citea cu asiduitate.  Astfel, în 1948 s-a născut biserica baptistă din Valea Merilor. Aceasta era formată în principal de cei din familia Cruceru.

În foarte scurt timp, adunările ținute în casa fratelui mai mare și zelul evanghelistic au atras atenția preotului ortodox Elisei Friptu care le-a cerut vecinilor să arunce cu pietre pe acoperișul de tablă al casei și să spargă geamurile casei în timp ce erau la slujbă. Popa Friptu a refuzat să le elibereze adeverința pentru a fi botezat împreună cu frații, sora și mama așa cum cerea legea. Din 1949, popa a intensificat persecuția împotriva grupului de credincioși. În grup au fost infiltrați informatori din 1948, conform DUI „Predicatorul” luat de la CNSAS. Cel care s-a ocupat de grup ca pastor a fost Ion Arvat care a așteptat în zadar ca preotul să le elibereze adeverințele pentru a fi botezați. În 2 aprilie 1950 Florea Cruceru, considerat conducătorul credincioșilor baptiști, deși nici unul nu era botezat, a fost chemat la biserică de către popa Elisei Friptu pentru a-i elibera adeverințele de botez. Popa era însoțit de un sobor de cinci preoți din Comuna Potcoava folosind pretextul adeverințelor ca să-l confrunte pe tânărul credincios. Deși tânăr în credință Florea i-a înfruntat și înfundat cu propria lor Biblie, stârnind un potop de mânie și chiar blesteme în momentul în care a lut Biblia de pe altar și a citit din Fapte 4:12. Discuția a fost lungă, dar Dumnezeu i-a dat tărie și înțelepciune să răspundă cu Biblia la toate întrebările lor legate de mântuire, botez, sfinți, fecioara Maria și altele. În urma discuției avute, popa Elisei Friptu, împreună cu ceilalți preoți au făcut un raport în care l-au descris ca un „element deosebit de dușmănos, reacționar, împotriva noii orânduiri a poporului, trumanist” (Truman, președintele Americii de atunci era baptist) și bineînțeles a refuzat să elibereze adeverințele de botez. Declarația lui Elisei Friptu este în dosarul de condamnare al lui Florea Cruceru. Din acel moment, chemările la postul de miliție s-au îndesit, fiind pus să dea multiple declarații cu privire la credința sa, grupul din care făcea parte, poziția față de noua orânduire. În noaptea de 1 iunie 1950 a fost luat din pat de lângă soție și arestat. L-au dus la sediul Securității din Slatina. Apoi a fost dus la Pitești. Printr-o minune a scăpat ca să nu fie selectat pentru „Experimentul Pitești, reeducarea prin tortură”, dar a fost trimis la Capul Midia, în lagărul morții. A executat o pedeapsă de un an în condiții inumane de muncă până la exterminare. Aici a întâlnit alți credincioși și pastori evanghelici, printre care și pe pastorul Bîc Ioan de la Timișoara care i-a deveni mentor și prieten. Au păstrat legătura și după eliberare. Împreună cu alți credincioși, au făcut parte din Biserica din lagărul morții care a funcționat toată perioada cât a ținut lagărul de la Capul Midia, experimentând minuni ale protecției și prezenței lui Dumnezeu și convertiri la credință. Când era la Capul Midia, frații lui mai mici, Radu și Gică, au fost botezați în 21 aprilie 1951 de către Arvat Ion, împreună cu mama și sora lui Titina și încă alte 6-7 persoane. Evident, fără adeverință de botez. Din grupul primilor botezați, Dumitru Neacșu și  Ion Dumitrescu au fost judecați de Tribunalul militar Craiova și au fost condamnați la 6 luni de pedeapsă cu suspendare, fiind amenințați că dacă vor continua să frecventeze adunările ilegale din Valea Merilor pedeapsa le va fi dublată, cu executare. Aceștia au continuat să fie prezenți la adunările credincioșilor, Dumnezeu protejându-i. După eliberarea de la canal, nimeni nu a avut curaj să-l boteze pentru că preotul Friptu spusese că cine-l va boteza pe criminalul de război Florea Cruceru (spunea asta pentru că luptase pe frontul de est) va fi trimis la canal împreună cu el pentru 25 de ani. Cumva, vestea a ajuns la pastorul Gheorghe Pop din București care a venit și l-a botezat în 30 noiembrie 1951, în râul Plapcea. Botezătorul și botezatul au fost bătuți cu ouă de către sătenii instigați de preot și doar intervenția miraculoasă a lui Dumnezeu i-a oprit să nu-i omoare cu pietre. Despre această zi, unul din informatori dă detalii amănunțite în DUI al lui Florea Cruceru. A fost condamnat la domiciliu forțat timp de 5 ani și privat de dreptul la muncă tot atâta timp. În fiecare zi de luni, la ora 7 trebuia să fie la postul de miliție din Potcoava. A fost bătut crunt de mai multe ori de fostul plutonier de jandarmi Stamatoiu, fiind pus de fiecare dată să declare ce a făcut, cu cine s-a întâlnit în sat, cine a venit nou în grupul de credincioși, cine a venit din alte localități. Pentru că refuza să detalieze despre persoane și evenimente, a suferit o bătaie soră cu moartea. Odată pe lună trebuia să meargă la Slatina, la Sediul Securității. De la început i s-a spus că va trebui să devină informator și să semneze un angajament și va fi liber să călătorească și i se va oferi serviciu. A refuzat mereu și mereu. Cu trecerea anilor, pentru că a rămas ferm în decizia de a nu deveni informator, fiecare vizită la Securitate a devenit un chin. Era tot mai des torturat psihic și fizic. În iunie 1954 s-a prezentat la vizita lunară la securitatea din Slatina, ofițer fiind evreul Mudava. Acesta era ofițerul care îl luase în observare imediat după ce a fost eliberat de la Capul Midia. De la început i-a spus că aceasta este ziua decisivă, ori semnează să devină informator, ori semnează că a fost criminal de război în URSS, ori va fi împușcat. Împreună cu un alt ofițer de securitate, Diță Gheorghe, viitorul șef al Securității  Argeș, cel mai longeviv Șef de Securitate din România, l-au bătut și torturat cu rândul timp de nouă ore. Fiecare câte o oră. L-au trezit în repetate rânduri din leșin cu furtunul cu apă, cerându-i să semneze hârtiile prin care să devină informator. Pentru că tot refuza, Mudava a scos pistolul din toc, a tras siguranța, i l-a pus la tâmplă și țipa să semneze sau îl împușcă. În mod neașteptat, șeful Securității, care asculta din camera vecină, a intervenit și l-a oprit pe evreul Mudava să își ducă la cap acțiunea. Comandantul avea lacrimi în ochi și din acel moment i-a ridicat interdicția de a părăsi comuna și i-a spus că nu va mai fi chemat la Sediul Securității pentru „că ți-ai câștigat libertatea.” În notițele sale  scrie despre acest moment: „ziua cea mai grea din viața mea, ziua examenului final, ziua intervenției miraculoase a lui Dumnezeu care m-a lăsat să mai trăiesc.”  În urma acestui act, Diță Gheorghe i-a făcut raport și ulterior comandantul a fost destituit din funcție. În anul 1954 a fost contactat de fratele Ioan Socaciu care  auzise de suferințele îndurate de la pastorul Ion Arvat. În urma discuției, a insistat ca acesta să meargă la seminar, fiind impresionat de blândețea și smerenia unui tânăr care suferise deja foarte mult pentru credința în Dumnezeu. În 1954 a mers la seminar, terminând doar 2 ani din cauză că soția s-a îmbolnăvit foarte rău și a trebuit să aibă grijă de ea. La seminar era cunoscut ca un om al rugăciunii și postului, disciplină pe care a practicat-o toată viața lui. A fost ordinat în 1955 prin Comunitatea Baptistă Brașov, ca pastor pentru biserica din Valea Merilor cu obligația de a merge la Corbeni, Arefu, Tulburea (județul Argeș) și din când în când la Găujani (Județul Vâlcea). Comisia de ordinare a fost alcătuită din pastorii Mircu Cocar din Sibiu, Cornel Mara din Brașov și Isac Ioan din București.

În anul 1957 i s-a născut singurul copil, după mai bine de 10 ani de rugăciuni și mult post în ciuda faptului că medicii nu-i dădeau nici o șansă soției să nască. Acesta este pastor în Oltenia, la Slatina. 

Florea Cruceru a slujit în zona Corbeni, Tulburea și Arefu unde a botezat mai multe persoane, fiind arestat în 23 ianuarie 1958 ca urmare a activității misionare în zonă. A fost eliberat de către comandantul securității în 24 ianuarie în urma unei minuni a lui Dumnezeu, fiind amendat cu 450 de lei. În 1958, Biserica din Valea Merilor a hotărât trecerea la Comunitatea de București, pastorul Florea Cruceru pierzându-și susținerea financiară din partea comunității de Brașov. A refuzat să plece din zonă, deși a fost rugat să meargă în Banat, în comunitatea de Brașov sau Cluj. A fost nevoit să își ia serviciu la Energo montaj Brașov care avea lucrări în zonă. La cel moment, în județul Argeș, la Arefu, Tulburea și Corbeni era un grup de credincioși dedicați care se adunau fără a avea autorizație de funcționare. A continuat să slujească cu Evanghelia și în biserică, botezând noaptea și oficiind acte de cult în bisericile din Olt, Teleorman, Vâlcea și Argeș. În aceste județe a parcurs zeci de mii de kilometri cu bicicleta sau pe jos.  Imediat după ce s-a angajat ca electrician la Energo montaj, și-a continuat studiile, terminând 7 clase. A făcut cursuri de calificare la locul de muncă pentru operator la Schela de extracție a petrolului Icoana unde s-a mutat cu serviciul.

În 1970, pastorul Iosif Sărac, girant al bisericii din Potcoava, un om cu inimă mare și dragoste pentru Dumnezeu, văzând nevoia unui pastor local, dar și dedicarea cu care slujea  bisericile din zonă, a discutat cu Florea Cruceru ca să revină în lucrare dacă departamentul cultelor vor accepta. În acel moment era operator la stația de Dezbenzinare Icoana. La 1 ianuarie 1970 a intrat iar în lucrare oficial, slujind până în 1983 ca pastor al cercului de biserici din Olt, Teleorman și Argeș. Comunitatea de București urma să contribuie cu 1/3 din salariu, restul urmând să fie acoperit de biserica din Potcoava. Tot pastorul Iosif Sărac a avut inițiativa construcției noii clădiri a bisericii din Potcoava, care a fost inaugurată în vara anului 1970, fiind construită fără autorizație. Prin multe minuni a rămas în picioare. Și clădirea bisericii din Floru a fost construită fără autorizație, cu ajutorul fostului torționar Mudava care la vremea construcției era inspector de culte și pe care Dumnezeu l-a folosit ca să construiască clădirea fără autorizație.  În Teleorman a slujit în Balaci și a redeschis biserica din Tecuci-Kalinderu. A lucrat în Argeș la Miroși, Râca, iar Dumnezeu l-a ajutat să înființeze biserici la Țițești (unde biserica a funcționat fără autorizație), Câmpulung (biserica adunându-se la Biserica Evanghelică Română tot fără autorizație) și la Pitești. În cea mai mare parte a străbătut aceste localități pe jos iarna sau pe bicicletă vara, mergând în circuite de câte 3 zile pentru a vizita credincioșii răspândiți în 20 de localități diferite.

În 1973 a semnat memoriul celor 50 de pastori baptiști, făcut de pastorul Vasile Taloș,  privitor la îngrădirile impuse bisericilor din România.

În 1974 a depus actele pentru deschiderea bisericii din Pitești și pentru deschiderea bisericii la Slatina. În ambele orașe s-a rugat în 1950, arestat fiind, pentru o biserică baptistă. Pitești a fost ultimul oraș unde a fost luat din gară de duba securității când s-a dat jos din tren. A fost dus la sediul securității unde a fost anchetat și bătut, umplut de sânge, de comandantul securității colonelul Diță Gheorghe care i-a adus aminte că a fost unul din cei doi securiști care l-au torturat cu rândul în 1954.  Trecuseră peste 20 de ani și se reîntâlneau. De asemenea, tot aici a fost interogat de mai multe ori de maiorul Ghițulescu care era tot la fel de dur precum comandantul lui. În martie 1980 a fost deschisă biserica din Pitești. Imediat după deschidere s-a retras din Pitești, fiind apreciat foarte mult de cei care l-au cunoscut. Mulți îi cinstesc și azi memoria. În Slatina, prima rugăciune pentru o biserică baptistă a înălțat-o în 1950 în beciul securității. După ce a depus actele în 1974 pentru deschiderea bisericii, i s-a spus în vara anului 1989 că „niciodată, niciodată, niciodată nu va fi o biserică de sectanți în județul unde s-a născut cel mai iubit fiu al poporului.”  În decembrie 1989, împreună cu fiul său, Viorel Cruceru, au pregătit actele pentru deschiderea bisericii din Slatina.  Biserica a fost deschisă oficial în 25.02. 1990 primul păstor fiind Florea Cruceru. Primul copil binecuvântat în noua clădire a fost nepotul pastorului Florea Cruceru, Beniamin Cruceru. Bunicul și-a binecuvântat nepotul  împreună cu Isac Ioan care participase la ordinarea lui Florea Cruceru. Actualmente Beniamin este pastor al bisericii „Harul” din Slatina.  Florea Cruceru a fost un om simplu, dar blând, modest, smerit și care avea darul evanghelizării. L-a iubit pe Dumnezeu, biserica lui Dumnezeu, dușmanii, chiar și pe frații care i-au făcut viața grea și a trăit simplu până la vârsta de 94 de ani, lăsând în urmă o mărturie deosebită care dăinuie peste ani. Credincioși sau necredincioși oamenii mărturisesc că au fost marcați de blândețea lui și compasiunea pentru toți oamenii. A plecat acasă în 22 februarie 2014 după ce cu câteva zile înainte își binecuvântase fiul, nora, nepotul și pe soția acestuia. Și-a văzut strănepoții de la cele două nepoate Rebeca și  Luiza. În 22 februarie 2014 a servit ultimul prânz pe pământul acesta apoi  s-a rugat pentru soția lui și pentru o credincioasă care îi ajuta apoi a zis: „Sunt obosit. Eu mă odihnesc un pic. Chemați-l pe Viorel, pe Delia, pe Beni și Alina să vină în vizită.” S-a întins pe pat, a împreunat mâinile a închis ochii și a plecat să se odihnească. A murit după o bătrânețe fericită și sătul de zile. La înmormântare a fost Marius Cruceru (care l-a considerat ca un tată după moartea tatălui său) cu fanfara de la Aleșd, pastorii Ghiță Alexandru, Silviu Cârlescu, Raul Costea, Nicu Andrei căruia i-a fost mentor și foarte mulți credincioși și oameni din comună. În 3 decembrie, același an, soția lui Florica a plecat după soțul ei iubit.

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El.”

 

 

  

Adevărata zi de odihnă - Marcu 16:9, de Pascu Geabău, articol din 1962

 

Bunul Dumnezeu a îngăduit ca prin mijloacele moderne de azi, să putem să ne spunem păsul, părerea și cumva ne descărcăm emoțional că am pus țara la cale. Facebookul este un mijloc unde oamenii care nu se cunosc fizic, se împrietenesc. Așa se face că sâmbăta vine de la oameni care au respect pentru ziua de sâmbătă, mesaje precum: „Sabat fericit” sau „Sabat plăcut” și este adevărat că mie nu îmi place deloc. Eu înțeleg din Biblie că Dumnezeu a făcut sabatul ca omul să fie fericit, nu o zi, ci în fiecare zi.

Și așa că mi-a venit bine acest articol scris de Pascu Geabău în revista cultului baptist „Îndrumătorul Creștin Baptist” din 1962, cam demult, 62 de ani și să le explice Taica că așa era alintat fratele Pascu, despre care am scris AICI.

O să vedeți că este interesant articolul.

„După învățătura Vechiului Testament și mai ales după cea a Noului Testament și potrivit cu practica primelor biserici, adevărata zi de odihnă este Ziua de Duminică - ,,ziua întâia a săptămânii”.

Contrariul acestei doctrine noutestamentale, există în creștinism și părerea că nu Duminica e ziua de odihnă, ci Sabatul care ar fi fost orânduit de Dumnezeu ,,din veșnicii și până în veșnicii”. Părerea aceasta contrarie, însă, se bazează pe o interpretare greșită a unor texte biblice, întrucât în Noul Testament nu aflăm repetată porunca ținerii Sabatului, nici măcar o dată, spre deosebire de Vechiul Testament, unde în nenumărate rânduri se spune: ,,Să țineți Sabatul...”; ,,Păziți sabatele Mele”...; ,,adu-ți aminte de ziua Sabatului....” etc, etc.

O exegeză clară și obiectivă a textelor ce se referă la ținerea Sabatului ne va aduce suficientă lumină pentru a vedea că Sabatul a fost un legământ special încheiat de Dumnezeu numai cu poporul Israel (Exod 31:17), legământ ce a durat până la Hristos; El fiind sfârșitul Legii (Romani 10:4) deci și al Sabatului.

Totuși la această afirmație se găsesc oameni, care vin cu obiecția, că termenul folosit cu privire la ținerea Sabatului este acela de ,,legământ veșnic” și deci înseamnă că ar avea o valabilitate nesfârșită, și în sensul acesta ,,ziua a șaptea” trebuie să fie ziua de odihnă și pentru credincioșii de astăzi. Ne surprinde însă faptul că, cei ce aduc această obiecție n-au ajuns până acum la concepția de a susține și practica: tăierea împrejur (Geneza 17:13) precum și preoția Vechiului Testament împreună cu darurile și jertfele de mulțumire ce sunt mulțumite de Dumnezeu fiindcă și acestea ca Sabatul sunt învestite cu termeni de ,,legământ veșnic” sau ,,lege veșnică” (Levitic 3:17; 6:18,22; 7:34,36; 9:16; 10:15; 24: 3,8, etc.)

Toate aceste legi sau legăminte au fost date de Dumnezeu cu scopul de a rămâne veșnice. Însă Israel, poporul ales, cu care Dumnezei a încheiat aceste legăminte, nu și-a dus la îndeplinire chemarea, alegerea pe care i-o făcuse Dumnezeu de a câștiga prin el toată lumea la monoteism. De aceea, Dumnezeu în vremurile din urmă, și-a ales un popor prin care să vorbească lumii, și cu acest popor, care este biserica universală noutestamentală, a încheiat un legământ nou, mai tare decât primul, fiind întărit nu cu sânge de țapi și viței, ci cu sângelelui Isus Hristos, Fiul Lui, Mielul fără de cusur. (Evrei 7:21-22; 8:6,7; 9:11-15)

Hristos deci este sfârșitul Legii, El este sfârșitul vechiului legământ, cu Sabatul și tot El este întemeietorul legământului nou, care are ca zi de odihnă, ziua întâia a săptămânii.

Pentru a ne convinge de acest adevăr vom recurge la textele biblice, în care se va arăta clar că ziua întâia a săptămânii este:

         Prorocită în Vechiul Testament

Astfel în Levitic 23;15 și 16 se arată ziua întâia a săptămânii poruncită ca o sărbătoare sfântă. ,,Din a doua zi după Sabat adică de Duminica începând să numărați șapte săptămâni întregi care fac 49 de zile, ultima fiind zi de Sabat, plus o zi, a cincizecea, care este ziua întâia a săptămânii, ziua Cincizecimii” (7x7=49+1=50).

Apoi un alt text care arată în mod foarte clar că ziua Duminicii, ziua Învierii din morți a Domnului Isus Hristos e adevărata zi de odihnă, este acela din Psalmul 118:22-24. Pentru a înțelege textul acesta voi da răspuns la câteva întrebări și anume:

1. - Cine este ,,piatra din capul unghiului clădirii”?

   - Este Isus Hristos potrivit cu Isaia 28:16 și Efeseni 2:20.

2. - Când și în ce zile a fost lepădată piatra de zidari?

    - Isus Hristos - ,,piatra” - a fost lepădată de zidari atunci când a fost răstignit și îngropat, în zilele de vineri și sâmbătă, zile în care iadul împreună cu toți demonii s-a bucurat crezând că L-au biruit pe Hristos.

3.- Când și în ce zi a fost pusă piatra în capul unghiului clădirii?

   - Isus ,,piatra” a fost pus în capul unghiului clădirii în ziua întâia a săptămânii, când înviind din morți ca biruitor a spus: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ” (Matei 28:28).

Acum, după ce am răspuns la aceste întrebări, lămurind termenii din text, cităm din nou textul, adăugând și explicațiile de mai sus: ,,Piatra (Isus Hristos), pe care au lepădat-o zidarii (vineri și sâmbătă), a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii duminică, în ziua întâi a săptămânii, când Hristos a înviat în slavă, dintre cei morți. Domnul a făcut lucrul acesta și este o minunăție înaintea ochilor noștri. ,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim în ea”.

Care zi ar trebui deci să fie adevărata zi de odihnă și bucurie pentru creștini? Ziua în care Hristos a fost lepădat, sau când a fost pus în capul unghiului clădirii? Psalmistul, profețind precizează că adevărata zi de bucurie, de veselie și de odihnă e Duminica,  - ziua Învierii. Și pentru noi creștinii nici nu există o zi mai măreață, ca aceea când Hristos a pus pecetea mântuirii noastre prin învierea Sa din morți.

Această zi profețită ca adevărată zi de odihnă o găsim stabilită în Noul Testament prin următoarele acte de seamă:

Învierea Domnului Isus din morți întocmai cum s-a profețit, confirmă, sfințește și stabilește pentru toți creștinii din toate timpurile, ziua întâia a săptămânii, ca adevărata zi de odihnă în noul legământ. (Marcu 16:9; Luca 24:1 –6 și Ioan 20:1).

Pogorârea Duhului Sfânt în toată plinătatea sa peste ucenicii Domnului la sărbătoarea Cincizecimii (Rusaliile) este încă o dovadă în plus, prin care ni se confirmă același adevăr cu privire la adevărata zi de odihnă. (Fapte: 2:1-4).

Alte dovezi care stabilesc și stau la temelia aceluiași adevăr sunt:

 - Strângerea laolaltă a ucenicilor în același loc în ziua întâia a săptămânii. Ioan 20:19 și 26; Faptele 2:1 –4).

-Bisericile Noutestamentale se adunau la serviciile de închinare tot în ziua întâi a săptămânii. (Faptele 20:7 și 1 Corinteni 16:2).

- Apostolul Ioan în Apocalipsa 1:10 spune: ,,În ziua Domnului erau în Duhul. Termenul de ,,ziua Domnului” folosit aici în originalul grecesc, care tradus ad literam, în românește ar veni ,,ziua Domnească” (a Domnului). Deci apostolul Ioan nu în ziua Sabatului era în Duhul, ci în ziua Domnului Isus.

Nu aflăm nicăieri în Noul Testament, Biserica lui Hristos adunată măcar o dată în ziua a șaptea. Găsim numai pe Pavel, că în scop misionar vizitează în mod regulat sinagogile iudeilor, în zilele de Sabat, cu scopul de a-i câștiga și pe aceia pentru Hristos.

Aceasta însă nu ne îngăduie a crede că apostolul Pavel ar fi ținut Sabatul, ca Iudeii, căci atunci suferințele Lui din partea lor n-ar mai fi avut rost.

Astfel îl găsim pe Pavel bătut și scos afară din hotarele lor după ce predicase într-o zi de Sabat. Vedem că predicile ținute de apostolul Pavel, în zilele de Sabat, întărâta pe iudei, dar umpleau de bucurie pe neamuri. (Faptele 13:14, 42-50; 17:2-5; 18:4-6). Acestea sunt dovezi că Pavel nu ținea Sabatul, ci vizita sinagogile numai cu scop misionar.

Deci, ca o concluzie, după toate cele arătate până aici, potrivit cu învățătura Noului Testament și a Vechiului Testament precum și cu practica primelor biserici, noi sărbătorim, ca zi de odihnă, spre slava lui Dumnezeu și ca o mulțumire sinceră față de Cel ce ne-a mântuit sufletele ,,Ziua întâia a săptămânii” - ziua Învierii glorioase a Domnului Isus din morți.”

Liuba Petru 1931 – 2013 din Bolvaşniţa, păstor și poet

 

De pastor Viorel Vuc

Fratele Petru Liuba s-a născut la data de 19 ianuarie 1931 în comuna  Bolvaşniţa, județul Caraș-Severin, fiind fiul cel mare din familia fratelui loan Liuba și a surorii Brânduşa Liuba. De tânăr a fost crescut în învăţătura Sfintelor Scripturi şi i-a plăcut să recite poezii, fiind printre cei mai buni tineri la grupele de Studiu Biblic din Biserică.

A mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului Nou Testamantal în anul 1945, fiind botezat de pastorul Pavel Radula din Borlova.

În anul 1950 s-a căsătorit cu sora Afila (Filuşca), fiind binecuvântaţi de Domnul în căsnicia lor cu două fete: Elena şi Romaniţa.

În anul 1951 comitetul Bisericii Creştine Baptiste din Bolvaşniţa, împreună cu diaconul Matei Solomon şi pastorul Dragomir Nicolae, au hotărât ca fratele Petru Liuba să fie trimis la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1954. În acelaşi an, 1954,a fost ordinat ca pastor pentru bisericile din Petroşniţa, Vâlişoara, Armeniş şi Feneş. În primii ani de slujire pastorală a lucrat sub îndrumarea fratelui llie Negrei şi a fratelui Nicolae Dragomir.

Slujirea oficială a fratelui Petru Liuba ca pastor, a fost doar de 9 ani, până în anul 1962, când a fost destituit din slujire, cu ocazia Legii Arondării Bisericilor Baptiste, dată de către Departamentul Cultelor din România.

Cu această ocazie i s-a retras recunoaşterea de pastor. Deşi efectiv, nu mai avea recunoaşterea ca pastor din partea Departamentului Cultelor, fratele Petru Liuba si-a continuat slujirea cu aceeaşi râvnă ca şi când era recunoscut ca pastor, ajutând lucrarea Domnului în bisericile păstorite de pastorii: Dragomir Nicolae, Jigorea Simion, Boşneag Sima, Belciu Busuioc şi Viorel Vuc. Aici pot să adaug faptul că pentru mine el a fost un adevărat colaborator, sfătuitor şi îndrumător în slujirea mea pastorală.

După ce a fost destituit din slujirea ca pastor, deoarece nu se întrevedea sub regimul de atunci, nicio cale de revenire asupra Legii Arondării, fratele s-a orientat spre Şcoala de Maiştri electricieni, pe care a absolvit-o în Bucureşti, fiind angajat apoi ca Maistru electrician la Centrul de Distribuire RENEL din Caransebeş, de unde s-a şi pensionat.

Pe lângă vocaţia de slujitor al Evangheliei, fratele Petru Liuba a fost si un om de cultură, având o bibliotecă personală foarte bogată în literatură creştină, deoarece i-a plăcut să citească şi să studieze foarte mult. A învăţat limba engleză singur, studiind şi diferite comentarii biblice în engleză. La plecarea fratelui Wurmbrandt din ţară, fratele Richard a dorit să-i lase fratelui Liuba parte din bibliotecă. Corespondenţa a fost interceptată de Securitate şi fratele păstor s-a ales doar cu anchetarea. Fratele Liuba a pus la dispoziţia Domnului biblioteca şi cunoştinţele, învăţându-i pe tinerii din comună noţiuni de hermeneutică, homiletică, unii dintre ei ajungând păstori. O altă pasiune a vieţii sale a fost să compună poezii creştine, până când cineva i-a sugerat ideea să le tipărească, la care fratele Petru Liuba a motivat că e scumpă tipografierea, iar persoana respectivă i-a replicat: „Dar v-aţi interesat?" Răspunsul de moment a fost: "Nu’ dar acesta a fost imboldul de a se interesa şi aşa a reuşit să publice câteva volume de poezii şi cugetări personale.

În anul 2006, prin editura „Dalami” din Caransebeş, a publicat 2 volume de poezii, intitulate „Poezii” şi „Poezii Religioase”. În anul 2007, a publicat prin aceeaşi editură un volum de „Cugetări” (chiar aşa intitulat), şi alte 2 volume de poezii intitulate: „Poezii Creştine” şi „Poezii, Odă Domnului”. În anul 2008 a publicat un nou volum de cugetări, întitulat „Gânduri de suflet”, în anul 2010 a publicat un volum de „Principii şi proverbe” şi unul de „Poezii”, în anul 2012 a publicat cartea: „Istoria Bisericii Creştine Baptiste Boivaşniţa”, iar în anul 2013 a publicat alte 2 volume de poezii, intitulate: „Lumina din suflet” şi „Cu Dumnezeu în suflet”.

Chiar înainte de a închide ochii pentru lumea de aici, el a lucrat la alte poezii, pe care le dorea să fie într-un nou volum.

 

În ziua de 12 august 2013 fratele Petru Liuba este chemat de Domnul acasă în, Patria Cerească, pentru odihna veșnică.

Mai multe informații se pot afla AICI pe pagina de internet a Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Caraș-Severin.

Surse:

Viorel Vuc

Revista „Harul”

114 ani de la organizarea baptiștilor din America, prima Biserică și Asociația

 

Dumnezeu mi-a dat ocazia să citesc în revista „Chreștinul”, tipărită în Cleveland Ohio din anul 1913, cum s-a format în anul 1910 prima Biserică Creștină Baptistă Română, apoi s-au format alte biserici, iar în anul 1913 s-a înființat „Asociațiunea Baptistă-Română din America”.

Redau întâi o parte dintr-un articol bine documentat și scris de Aureliu Ion Popescu[1], despre românii plecați în America și apoi cele două articole din „Chreștinul” despre înființarea primei Biserici și Asociațiunea.

„Emigrarea înspre America a început aproximativ prin secolul XVI și al XVIII - lea și pornește din nordul protestant al Angliei.

Începând cu anul 1860 începe emigrația slavolatină din centrul, sudul și estul Europei.

Dintre emigranții români doar 3 – 5 % aveau o meserie ceilalți erau țărani. Românii au început a emigra în America începând din anul 1890, ajungând ca în 1910 românii din Ardeal să numere 10.000 mii de suflete.

Prima revistă în limba Română apare în anul 1905 (cea baptistă în 1913).

Pentru a veni în ajutorul emigranților guvernul federal al Statelor Unite a pus la dispoziție în bibliotecile marilor orașe secții în limbile străine printre care și română. Bibliotecile oficiale publice încurajau cititul cărților în limba de origine a emigranților.

Baptiștii din America au ajutat pe emigranții români punându-le la îndemână săli, unde să se adune și să citeasă Biblia, iar cei care voiau erau trimiși la seminarul teologic. O parte din păstorii ce s-au ridicat de pe băncile seminarului și au început să activeze erau plătiți, ajutați de biserica baptistă americană până când baptiștii români reușeau să se formeze și să funcționeze ca biserică de sine stătătoare.

Un citat care ne face cinste al autorului: „Cauza răspândirii lui (baptismul) printre Românii din America se mai explică și prin faptul că la început, până s-au putut organiza bisericile noastre (ortodoxă și unită), baptismul gata pregătit și în așteptarea de noi convertiți a umplut lacuna.”[2]

Autorul acestui articol se teme că americani ajută pe emigranți români ca să americanizeze și să-și uite origine.”

Faptele însă nu adeveresc asta. Baptiștii români s-au organizat încă în biserici și apoi asociația de biserici din anul 1910 și tot români sunt și azi în 2024 după 114 ani de Americă.

 

Prima Biserică Baptistă Română din America[3]  Cincinnati, Ohio.

Schița istorică citiră de fr. Ioan Socaciu, sâmbătă seara, 30 August, cu ocazia primirii delegațiilor la Prima Conferință a Baptiștilor Români din America, în sus numita Biserică.

Lăudat fie Părintele Ceresc, în numele Fiului Său Isus Cristos, că am venit împuterniciți spre a citi și a auzi în scurt istoria acestei Biserici.

Primul frate român în acest oraș a fost Teodor Salagean; el a sosit în Cincinnati în 19 Iulie, 1903. Cam pe același timp a sosit și fratele Dumitru Neag; acești doi au fost urmați de mai mulți frați. Acești pionieri participau ca membri în Lincoln Baptist Church. În această Adunare frații români au fost membri până în anul 1910.

La 1 Ianuarie, 1910, Prima Biserică Baptistă Română din America, a fost organizată cu 48 membri. Primul serviciu s-a ținut în 1991 Central Street, care locaș a fost închiriat pentru acest scop.

Înainte de a se face acest pas însemnat, Domnul a adus în mijlocul fraților pe fr. Ristea Igrișan, lucrător ordinat de către frații din Budapesta. Având frații în mijlocul lor pe fr. Igrișan, au dorit foarte mult ca să aibă Adunare separată ca să poată mai ușor aduce pe păcătoși la Domnul. Dumnezeu l-a folosit pe fratele Igrișan într-un chip foarte minunat; într-un scurt timp locașul nou de adunare a fost prea mic, nu încăpeau toți care veneau să audă Cuvântul: cei mântuiți se tot adăugau la turma lui Dumnezeu, așa că în curs de șase luni fr. Igrișan a botezat 14 suflete. Fratele lucra în fabrica zi pe zi și Duminica de asemenea cu Evanghelia. N-a socotit greutatea cea mare, chiar și câștigul său l-a nesocotit, numai ca să aducă suflete la Domnul.

Tot în acest an (1910) am cumpărat această proprietate, (care se afla în colțul Dayton și Whiteman Streets) pentru care s-a plătit suma de 4.500$. Această sumă a fost plătită în timp de trei ani. În primul an, (1910) colecta totală a fost, 2.339.47$, din care sumă  parte din datori și spesele adunării au fost plătite: în al doilea an, (1911) s-a colectat 1.601.35$; în al treilea an, 1.549.62$, fiind suma totală 5.550.44$. În prezent Adunarea este plătită de toate datoriile.

La 6 Noiembrie, 1910, această Adunare a fost dedicată ca ,,Prima Biserică Baptistă din America”. Acuma ne bucurăm mult că putem fi în propria noastră Adunare, dar aceasta niciodată nu s-ar fi împlinit dacă frații nu ar fi deschis inimile lor pentru lucru glorios al Salvatorului nostru. Fie lăudat Domnul care a pregătit pe primii frați membrii ai acestei Adunări, care voioși au contribuit la cumpărarea acestei proprietăți precum și la toate spesele necesare, care n-au fost puține.

Școala de Duminică, care a fost organizată în același an cu Adunarea, există și în prezent și e o bună branșă a Bisericii vrednică de amintit. La începutul anului 1911 tinerii noștri, plini fiind de un zel creștinesc, au organizat o frumoasă orchestră pentru a ajuta în lucru Adunării, devotând nu puține nopți pentru practică. Domnul va răsplăti această întreprindere cu bogata Lui binecuvântare.

La anul 1912 s-a organizat Societatea Poporului Tânăr. Societatea lucrează cu vrednicie pentru Împărăția lui Dumnezeu. În fiecare duminică unii dintre tineri merg prin oraș și împart invitații și tractate chemând oameni la ascultarea Evangheliei, întrunirea societății se ține în fiecare miercuri seara. Domnul binecuvânteze tinerii noștri, Amin!

Adunarea noastră este progresivă în aducerea de suflete la Cristos. Membrii Adunării se află în bune relații unii cu alții și trăiesc spre lauda Domnului.

Adunarea noastră se edifică foarte mult prin bogatele predici pe care ni le dă Domnul prin fr. Ristea Igrișan. Lăudat fie Dumnezeu pentru toate aceste binecuvântări în numele lui Cristos, Fiul lui și Domnul nostru. Amin, și Amin!

 

CONFERINȚA BAPTIȘTILOR ROMÂNI DIN AMERICA

30 august - 1 septembrie 1913

Numai cu patru ani în urmă Baptiștii Români din America au fost împărțiți în grupuri mici neînsemnate, țineau întrunirile lor în Adunările fraților Americani, Germani sau Maghiari și nefiind în legătură unul cu altul grupurile nu prea se cunoșteau unul pe altul, și unul nu știa foarte mult despre progresul altuia; dar cu toate acestea grupurile acestea lucrau încet și foarte efectiv sub Marele lor Conducător, Domnul Isus Cristos, punând o fermă temelie pentru înaintarea Împărăției lui Dumnezeu între românii din America. Unele dintre aceste grupuri mici au devenit misiuni însemnate, una din aceste misiuni a devenit o Biserică de sine stătătoare, precum ne arată istoria Bisericii din Cincinnati.

Mai toate aceste grupuri și misiuni au răspuns la un apel de organizare, și în ziua de 1 Septembrie, delegații acestora au arătat că sunt mulți luptători ai Evangheliei gata și capabili a forma o oaste doritoare de a se lupta spre mărirea și onoarea Salvatorului nostru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Cum Baptiștii Români din America au fost conduși și binecuvântați de Dumnezeu, următorul raport va arăta în parte:

   Sâmbătă, 30 August,

Toți delegați au sosit în Cincinnati de cu vreme: toți au venit plini cu entuziasm spre a împlini lucru pentru care au venit cât se poate de bine. Ospitalitatea fraților s-a arătat foarte călduroasă, toți au dorit ca delegații să vină să stea în casele lor. La orele 7,30 delegații au fost primiți în Adunare de către un comitet pentru care Predicatorul Ristea Igrișan a vorbit. Scriptura a fost citită de Predicatorul Gredys, din Cleveland, Predicatorul Selegean, din Indianapolis, a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu. Următoarele sunt unele cuvinte adresate delegaților de către fr. Igrișan: ,,Domnul vă binecuvânteze, fraților delegaților, Domnul ne învețe pe toți ce să facem, să lucrăm toți spre mărirea Numelui Său, ca să-L încununăm pe Regele Emanuel. Sunteți bineveniți fraților delegați, suntem adunați aici precum vedeți scris ,,Noi ne-am adunat în Numele lui Cristos și suntem conlucrători cu Dumnezeu.”

După aceste cuvinte următorii delegați au dat raporturi scurte pentru Adunările reprezentate de ei:

 Akron, O.: Mihai Chevan.

Anderson, Ind.: Teodor Selegean.

Cleveland, O.: Louis A. Gredys.

Cincinnati, O.: Ioan Olariu-Luguzo.

Dayton, O.: Dimitrie Kereș.

Detroit, Michigan: Ilie Truța.

Gary, Ind.: Ioan Vank.

Indianapolis, Ind.: Teodor Selegeanu.

Martins Ferry, O.: Pavel Motz.

Adunarea a fost închisă cu cântare și rugăciune.

     

       Duminică Dimineața, 31 August.

Ora de rugăciune a fost condusă de fr. Pavel Motz, din Martins Ferry, O.

La serviciul divin au luat parte fr. Igrișan, ca păstorul Adunării, fr. Selegeanu a citit Scriptura, fr. Vank, a condus în Rugăciune; fr. Gredys a predicat. Subiectul a fost, ,,Registrul Ceresc și Registrul Pământesc.”(Luca, 10-20; Ioan, 8:6.). Un frumos popor a fost prezent la serviciul de dimineață. Corul de bărbați a lăudat pe Dumnezeu în cântări spirituale. Fr. Igrișan a terminat serviciul cu doxologia.

 

              După Amiază

La orele 2,30 s-a ținut Școala Duminicală. La orele 3 s-a început serviciul. Fr. Igrișan a început serviciul cu rugăciune și cântare; fr. Gredys a citit Scriptura, Dr. Lasher, redactorul foii Baptiste săptămânale ,,Journal and Messenger” a predicat în limba engleză, fr. Gredys a interpretat în limba română. Subiectul a fost ,,O singură jertfă.” (Evr. 10:14).

După predicarea doctorului Lasher, păstorul Adunării, fr. Igrișan a botezat zece suflete cu botezul Domnului, șapte surori și trei frați. Corul și muzica Adunării au cântat imnuri frumoase. Biserica a fost plină de popor încât n-a mai încăput. Dea Domnul ca cei botezați să fie într-adevăr îmbrăcați în Cristos. Amin!

      

  Seara la orele 7.30.

Păstorul Igrișan a deschis serviciul cu rugăciune și cântare. Fr. Selegean a predicat. Subiectul a fost ,,Înțeleptul Arhitect.” (I Cor. 3:10.) După predicare fr. Igrișan a servit la Masa Domnului, mulți au luat parte din pâine și vin, emblemele jertfirii Domnului nostru pentru păcatele lumii.

Colecta de azi a fost pentru misiuni între păgâni; s-a colectat $42.20.

Aceasta într-adevăr a fost Ziua Domnului, căci El a întrebuințat serviciile și servii Lui spre mărirea Numelui Său. După toate câte le-am petrecut noi putem spune, ,,Iehova, Dumnezeul oștirilor, este cu noi!” (Ps. 46.8).

 

     Luni dimineața, 1 Septembrie.

La orele 7,30 s-a început ora de rugăciune care a fost condusă de fratele Ilie Trutza, din Detroit, Michigan.

La orele 8 delegații au început lucrurile Conferinței. După ce s-a discutat scopul și necesitatea organizațiunii, următorii funcționari au fost aleși:

         Comitetul Executiv

Predicatorul Ristea Igrișan, Președinte.

Misionarul Ioan Vank, Vicepreședinte.

Fr. George Magyar, Vicepreședinte.

Fr. Dumitru Neag, Casier.

Predicatorul Louis A. Gredys, Secretar.

         Comitetul de Misiuni.

Predicatorul Theodor Selegean, fr. Dumitru Trutza, Detroit, Michigan și fr. Iosef Orosz, Akron, O.

        Comitetul de Aranjamente,

Frații Ioan Olariu, L., George Szobo, Indianapolis, Ind., Ilie Trutza, Pavel Motz, Martins Ferry, O.

       Comitetul de Publicațiune

L. A. Gredys, Redactor.

Mihai Chevan, Ajutor de redactor. Neculai Pavel, Casier; Ioan Motz, Controlor.

Membru al acestei organizații poate fi oricare Baptist, frate sănătos în Domnul. Cotizația anuală de membru este 50 cenți, 25 cenți pentru cheltuielile asociației, 25 cenți pentru fondul de Publicațiune. Comitetul Executiv roagă pe toate adunările ca cotizațiile să fie trimise la sfârșitul lunii octombrie. Jumătate din banii colectați să fie trimiși la fr. Mitru Neag, 916 Poplar str. Cincinnati, O. și jumătate la fr. Neculai Pavel, 1374 W. 116 Str. Cleveland, O. Frații care doresc să contribuie cu ceva bani pentru fondul pentru pentru publicare de tractate și foi, să se adreseze tot la fr. Pavel.

     Despre Foaia ,,Creștinul”

A fost propus de fr. Gredys, fondatorul foii, ca foaia să devină proprietatea Asociației, toți delegații au votat în favoarea acestei propuneri; ,,Creștinul” va deveni proprietatea Asociației de la 1 Ianuarie, atunci va începe a apărea ca Organul Baptiștilor Români din America. Formatul foii va fi aproape dublu, adică 16 pagini mai mari decât formatul de acum. Prețul va rămânea tot de un dolar pe an.

Comitetul de Publicație roagă pe fiecare Adunarea ca să aleagă pe un frate din mijlocul lor ca Reprezentantul foii, care frate să fie însărcinat a trimite raporturile Adunării pentru publicare, și a căuta toate interesele foii, ca primirea abonamentelor și împărțirea foilor la cei abonați. Numele fratelui ales și adresa lui să fie trimisă cât se poate de curând la Redacție.

Dorind ca să introducem foaia noastră la oficiul poștal ca ,,Second Class Matter”, toți abonații sunt rugați a înnoi abonamentul lor imediat, și toți frații care încă nu s-au abonat să se grăbească și să trimită abonamentul lor, nu numai adresa, ci și prețul abonamentului, ca la anul nou să începem cu o foaie mai mare și cu o listă mai mare de abonați.

 

       Luni după Amiaza, la orele 3.

Predicatorul Igrișan a deschis adunarea cu rugăciune și cântare, fr. Mihai Chevan a citit Scriptura; Predicatorul Lower a ținut un discurs despre ,,Valoarea Organizației”, arătând mai ales că într-o bună organizație este cu putință a împlini lucruri necesare cu mai multă ușurință și cu mai mare efect. Fr. Igrișan, ca președintele Asociației a dat un bun sfat tuturor celor de față, textul fiind, ,,Nu primiți în deșert darul lui Dumnezeu.” Fr. Gredys a vorbit despre ,,Două feluri de Ostași.” Conferința a fost închisă cu rugăciune prin fr. Kereș, din Dayton.

După conferință toți delegații precum și toată adunarea au fost invitați la cina de iubire pregătită de poporul tânăr al Adunării, cu care toți copiii lui Dumnezeu s-au bucurat foarte mult în Casa Părintelui lor ca o mare familie spirituală precum arată fotografiile reproduse în acest număr.

Spre a arăta ce mare bucurie au avut frații Baptiști din alte națiuni despre pasul făcut de Baptiștii Români din America, reproducem aici o scrisoare de la Dr. L. C. Barnes, Secretarul de la ,,American Baptist Home Mission Society.”(Societatea Misionară Baptistă Americană).

   Scumpe frate Gredys:

Scrisoarea dumitale din 5 septembrie am primit-o. Ne bucurăm foarte mult împreună cu voi despre buna noutate. Am citit-o doctorului Morehouse și el s-a bucurat împreună cu mine. Aseară am vorbit la întrunirea Asociației Baptiste Italiene din America. Le-am citit o parte din scrisoarea dumitale atrăgându-le atenția că ei și românii sunt frați romani. S-au bucurat foarte mult de splendidul vostru început.

De ați decis în Cincinnati unde și când întrunirea viitoare a Asociațiunii Baptiste Române se va ținea, te rog scrie-mi ca să introduc aceasta împreună cu celelalte informații pe care mi le-ai trimis despre Asociația Română. A voastră Asociațiune este a douăsprezecea între limbile străine din toată țara.

Cu voi se împlinește tocmai o duzină.

Binecuvântarea abundentă a Părintelui Ceresc fie cu dumneata și cu toți lucrătorii români.

Al dumitale în serviciu cordial,

     (Semnat) L. C. Barnes

Acum văzând că Dumnezeu ne-a ajutat ca din niște grupuri mici și neînsemnate, să devenim o organizație la rînd cu Baptiștii din alte națiuni, trebuie să împlinim ceea ce ne îndeamnă cântarea: ,,La luptă, la luptă voi servi Domnului.” ,,Iehova va da putere poporului Său.” (Ps. 29:11).

                               L. A. Gredys, Secretar.

---

[1] Aureliu Ion Popescu, membru al Fundației „Laura Spelman Rockefeller” U. S. A., atașat comercial la Paris.

[2] Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul 1918 – 1928, Studii”, Vol. I, p. 637, Cvltvra Națională București 1929, articolul „Românii din America” semnat Aureliu Ion Popescu.

[3] Creștinul, Anul I, nr. 10, Octombrie, 1913,  p. 2-5, 8-10.

Tinerilor, deșteptați-vă! de Toma Slev

           

Articolul este scris acum 100 de ani, de unul din directorii Seminarului Teologic Baptist din București. Toma Slev (1900 - 1944) era un intelectual elevat, era pasionat de cunoaștere, aplecat spre oameni, în general tineri, ca aceștia să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu.

Acest articol a fost scris în revista baptistă „Farul Mântuirii” din februarie 1924.

Lecturare plăcută!

          ,,Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale; ci te fă exemplu credincioșilor în cuvânt, în petrecere, în iubire, în inspirație, în credință, în curățenie.” (1 Tim. 4,12)

Tinerilor mei frați și surori în Isus Hristos, răscumpărătorul nostru!

Când ridic condeiul pentru a vă scrie, sunt cuprins de dorul de a vă avea pe toți în fața mea și de a vă vorbi la inimă. Aș dori să fiu moșneag și voi copilași supuși, ca să vă strâng în jurul sobei și să mă fac stăpân pe atenția voastră, prin cuvinte dulci, nu despre uriașii din povești sau pățanii din viață, căci acestea nu v-ar fi de niciun folos.

Aș dori să vă șoptesc, aș dori să vă vorbesc, că tinerețea noastră creștină este în pericol. Aț dori să vă spun, că noi nu trăim, că noi nu suntem, și că ar trebui să fim, ar trebui să trăim.

Războiul care se termină aproape ieri, și care în numele dreptății a dat armă ucigașă fratelui contra frate, nu a adus liniștea, nu a adus pacea dorită.

Sângele vărsat pe câmpul suferințelor și mizeri îndurată, au fost sacrificii, dar toate au fost de acelea care nu au plăcut lui Dumnezeu. Fața Lui în loc să se întoarcă spre noi cu îndurare, a urât mulțimea mișeliilor ieșite din mâinile noastre omenești și chiar fumul jertfelor aduse de cutare fii ai rătăcirii, sunt înaintea Lui. Nu e de mirare.... Dumnezeu nu poate să fie nedrept ca noi oamenii. În timpul războiului fiecare biserică aducea jertfe și rugăciuni la altarul lui Dumnezeu, pentru învingerea națiunii sale, cu toate că se numeau creștine și la urmă ce să vezi? Unii au ieșit învingători, iar alții învinși. Și pacea? Nicăieri. Nu am putea spune că darurile aduse de unii sau de alții ar fi determinat pe Dumnezeu, să dea putere armei ucigașe, nu. Nicidecum, nu! Războiul nu a fost făcut de creștinătatea noastră, ci chiar din contră de necreștinătate. Mai degrabă am putea să deducem din efectele ulterioare, că Dumnezeu a urât rugăciunile acestei lumi răutăcioase și a lăsat-o în plăcerile sale până în ziua de apoi, lipsind-o de comoara, care nu este altceva decât pacea.

Nu mai bubuie tunurile pe hotarele țării și șirurile soldaților nu mai cutreieră rătăcitor prin pustiuri. Muribunzii nu mai mușcă în suferințele lor glia țării ca semn de despărțire de viața plină de suferințe, nu..... Mamele au încetat de a-și ridica hohotul plânsurilor spre cer, cerșind îndurare. Nu sunt silite de nimica să-și chinuiască odraslele, părăsindu-și avutul și patria. Femeile nu-și mai plâng din prag bărbații, care se îndepărtau cu viața în cumpănă și cu gândul doritor de a ști, dacă se vor mai întoarce sau nu. Nu. Peste tot e liniște, numai soarele nu lucește. Soarele dreptății. Veselia caselor a reînviat. A renăscut viața în jurul sobelor, unde altădată oftatul era stăpân. Acum e înlocuit de râsetele și glumele copilașilor nevinovați.

Între cei mici ai casei domnește bucuria și veselia, iar între cei mari? Parcă vezi în fundul sufletului lor, ca prin un văl, ceva... ceva.... îngrozitor. Lipsește lumina, lumina adevărului. La virtuți omenești, nici să nu te mai gândești. Totul geme în jurul celor mari, totul e mort, totul e numai o ruină.

A învins! A învins! Ucigașul bunului și domnește acum el, ... el...., satana,

Armele stau acum, luptătorii sunt cu toții la vatră, dar bucuria de altădată și binele așteptat, întrebați-vă, unde sunt?

Războiul care s-a desfășurat la lumina zilei și care a fost însoțit de suferințe și mizerie, azi nu a încetat, decât și-a schimbat forma (aspectul) și continuă să distrugă în domeniul întunecat de imoralitatea sufletului nostru. Și astăzi se omoară frate pe frate în credință și putere de viață, să distruge țară pe țară și astăzi bântuie urgia și mizeria (înțeleg, omorul, distrugerea și ruina sufletească). Înainte ruină, în spate ruină, în lături ruină, totul distrus, totul în stare de plâns. Armele învingătoare și astăzi sunt acelea ucigașe, conduse de ,,Eul” păcătos pe care ne îndeamnă apostolul să îl crucificăm.

Te doare să vezi după atâta suferință ce am îndurat, sufletul mai robit, mai stăpânit și mai zdrobit de patimile înșelătoare. Îți vine să plângi când vezi, că în loc să progresăm, cu pași repezi, ne apropiem de ruina morală.

Pentru o țară nu e de ajuns a avea hotare întinse, inteligență mare, economie dezvoltată. Dacă nu are tărie sufletească, pierdute sunt acestea toate. Care este inamicul mai mare al progresului? Numaidecât imoralitatea, gâlceava, neînțelegerea etc.

În zilele de astăzi, unde e cinstea, unde e onoare, unde e prietenia, unde e iubirea? Ah! Gânduri chinuitoare..... de ce ne mai sugrumați?

Îți vine să crezi că te-ai născut prea de timpuriu și vocea ta nu mai are răsunet în inimile oamenilor. Deodată rătăcit de gânduri așa cum ești, trebuie să te oprești și din visul care te stăpânește să te trezești. Cu oboseala în corp așezat pe aripile gândurilor, o voce îți șoptește mereu ,,totuși te așteaptă Dumnezeu ca să te miluiască”, ,,ridică-ți ochii tăi și privește ogoarele, că sunt deja albe și gata de seceriș”.

Dați-mi Biblia în mână să-mi fac o seceră în secerișul Domnului – zice omul vrednic - ,,căci cel ce seceră ia plată și adună fruct spre viață eternă, ca și cel ce seamănă și cel se seceră să se bucure împreună. Căci într-aceasta este cuvântul adevărat: altul este cel ce seamănă și altul cel ce seceră. Eu v-am trimis să secerați unde nu v-ați ostenit”.

Deci, iubiților mei tineri! Văzând starea în care se află omenirea de astăzi, nu întârziați, deșteptați-vă! Dumnezeu vă cheamă, are lipsă de voi... căci mare este răutatea care stăpânește omenirea de astăzi. Biblia e singura lumină pe care o puteți purta în mâini, spre trezirea altora, deci apropiați-vă de dânșii și îndemnați pe toți să facă aceasta, căci numai apropiindu-ne de Biblie, ne vom putea apropia de Cristos Isus, Răscumpărătorul nostru și prin acestea două, în calitatea noastră de oameni, unii de alții.

Interviu cu Aurelia Dorina Ban, nepoata dascălului Georgiu Slăv

 

Duminică, 02 iunie 2024, a avut loc la Biserica Creștină Baptistă din Aciuța, o sărbătoare prin care am mulțumit Domnului pentru fratele Georgiu Slăv, unde a fost prezentată cartea. Cu lacrimi în ochi, sora Aurelia Dorina Ban a mulțumit lui Dumnezeu pentru această serbare organizată cu lansarea cărții „GEORGIU SLĂV, un cărturar iscusit în Legea Domnului, Referințe și mărturii biobibliografice”.

După terminarea acestui program, sora Aurelia mi-a dat ocazia să-i iau acest interviu, pe care îl pun la dispoziția celor doritori. Îi seamănă bunicului său atât fizic cât și spiritual.

Aurelia Dorina s-a născut în  anul 1953. Este  căsătorită cu Tiberiu Ban și împreună au trei copii: Emanuela, Mihael și Cristina Monica. Dintre toţi nepoţii lui Georgiu Slăv, este singura în viaţă şi, asemeni strănepotului Grozav Gheorghe, şi dânsa ne-a furnizat şi ne-a confirmat aceste date biografice. De asemenea, dintre fiii şi nepoţii lui Georgiu Slăv, este singura care i-a urmat profesia, devenind profesoară. Frecventează de mică împreună cu familia, biserica, al cărei prim pastor a fost bunicul ei, iar în 1972, la o mare sărbătoare a bisericii, era membră în formaţia corală a bisericii, alături de alte 29 de persoane.

 În această poză sunt urmași ai fratelui Georgiu Slăv.

Visionare plăcută!

Serbarea de la Aciuța a fost cu un popor în sărbătoare pentru slava Domnului

 

După cum am anunțat în aticolul de AICI, Duminică 02.06.2024, după 105 ani, Georgiu Slăv ne adună din nou la Aciuța și ne-a adunat într-o serbare înălțătoare, cu un popor în sărbătoare, pentru slava lui Dumnezeu. A fost o sărbătoare prin care am mulțumit Domnului pentru fratele Georgiu Slăv.

Am fost bine primit de fratele păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Aciuța, Daniel Antonesei, care mi-a mulțumit pentru cartea scrisă și pentru faptul că am venit să mă bucur cu dumnealui și biserica. A sosit și fratele Daniel Stoica, colaboratorul meu drag și de nădejde. La biserică ne aștepta cu drag sora Aurelia Dorina Ban, care ne-a mulțumit pentru că am scris această carte despre bunicul său, dascălul Georgiu Slăv.

Biserica din Aciuța s-a umplut cu un popor îmbrăcat în sărbătoare, cu zâmbete pe buze, dornic să slăvească pe Dumnezeu care lucrează în chip minunat, aducând această zi în care frați și surori din multe părți să se întâlnească și să laude pe Domnul.

Progarmul din această zi este postat pe YouTube și pe această pagină.

Vizionare plăcută!