Aici este articolul scris cu măiestrie a fratelui Borlea
Samuel scris în anul 1957, care
a fost înzestrat de Dumnezeu cu dar de sus dar ura la trimis acasă la Domnul având doar 30 de ani lăsând multă
durere.
Lectură plăcută
Istoricul
primului cântec, revelat pe paginile Sf. Scripturi, este trist. (Gen. 4:20-24).
Dar de atunci cântecul n-a rămas numai o emblemă a durerii, ci a depășit hotare
neînchipuite, exprimând adânci sentimente omenești, atât de bucurie cât și de
durere.
Muzica, artă a
cărei obiect este melodia e definită de un autor cu cuvintele următoare: “Muzica este arta
de a exprima sentimentele, gândirea și năzuințele poporului cu ajutorul
sunetelor”. De aici reese cum cântul nu numai că
a cucerit pe om, într-o măsură oarecare, ci i-a dat de gândit serios să se
preocupe mai de aproape de el și să creeze pentru cultivarea lui anumite
studii.
În antichitate, muzica nu era
necunoscută. Iată ce spune un istoric: “La grecii antici, ca la toate popoarele
primitive, muzica este socotită ca fiind calea de legătură între om și
divinitate. De aceea Grecii antici au văzut în muzică o parte necesară cultului
lor religios , dând cântecului o putere de farmec”. Tot acest istoric citează
pe “Platon, marele filosof al Greciei antice”: “Muzica este arta educatoare prin excelență; este arta care infiltrându-se în suflet cu ajutorul sunetelor, formează
acest suflet cu totul virtuos”.
În cultul mosaic primul care a
introdus muzica în serviciul divin a fost David. (2Cron., 29:25). Sânt
cunoscute însă și pânâ atunci anumite cântări, folosite cu ocaziuni special,
cum este cântarea lui Moise, de la Marea Roșie. Exod 15:1-21.
Întâlnim folosirea Cântului și la
primul grup de credinciosi ai Domnului. Erau cei unsprezece care au rămas cu El
până la arestarea din Ghtsemani. Doi dintre Evangheliști, ne redau faptul exact
când Domnul Isus, după ce a instituit cine cea de taină, împreună cu ucenicii a
“cântat cântările de laudă”, apoi, au iesit pe Muntele Măslinilor. De aici
felul cum aprecia Mântuitorul cântul divin, folosindu-l ca mijloc de pregătire
sufletească atât pentru El, cât și pentru uceenici, în vederea întâlnirii
evenimentelor triste, ce aveau să se întâmple. Mat 26:30; Marcu 14:26.
După cum am văzut, trecutul este
martor, cu privire la marea insemnătate a cântului în viața religioasăa
omenirii din toate vremurile.
EDIFICAREA
PE PLAN MORAL
Cântul religios are pe lângă aspectul
estetic ornamentativ, și rolul de edificare și îmbărbătare. Aici mă voi ocupa
numai de rolul edificator al cântului nostrum religios.
Întorcând paginile colecțiilor, care
formează obiectul de uz al cultului nostrum, vom vedea că multe cântări au un
conținut cu bogată învățătură morală. Iată de pildă frumoasa învățătură despre
viața curate, cuprinsă în următoarele versuri:
“Nu fă fapte rele”
“Rău să nu
vorbești”
“Ești doar al lui
Isus”
“La el să
privești”
În aceste versuri deși modeste, dar de
o limpezime minunată, e cuprinsă învățătura negative despre rău. Răul nu
trebuie privit numai ca rău, dar trebuie ăndepșrat cu orice preț. Deuteronom
7:26. 1 Cor 15: 33-34.
În altă parte ni se atrage atenția de
a fi credincioși :
“Să fim dar cu toții credincioși”
“Crezând, servind
Domnului”
“Când L-am primi
în mărire”
“Ne va da plata
lucrului”
Iată o învățătură morală pozitivă, care poate fi aplicată
atât în viața religioasă cât și în cea socială. Credinciosul, dacă vrea să aibe
conștiința curată, atât înaintea oamenilor cât și înaintea lui Dumnezeu,
trebuie să fie conștiincioasă în orice vreme. El are un Domn la care nupoate
sluji dacă nu este sincer. De accea orice lucrare i se va încredința o va aduce
la îndeplinire , pentru binele societății, ca pentru Domnul. Coloseni 4:23.
Să vedem, cum e
zugrăvită grija pentru familie ce trebuie să-l preocupe pe creștin:
Tu ești pe calea către cer
Dar copiii tăi unde-s?
Dece nu sânt ei cu tine
Vrei fericirea singur?
Această grije, ce
cade pe sarcine părinților, are o extindere cu mult mai mare decât ne-am
închipui, că se mărginește numaila convertirea copiilor, la credința
părinților. Sfatul se poate aplica în viața de toate zilele numai pe tărâm
religios, ci și pe cel practic permanent. Căci învățătira biblică despre grija
față de familie, îndrumează la atenție până în cele mai mici amănunte ale
vieții. Col. 3:21.
Nu lipsește din
cântările noastre, nici îndemnul la dragoste pentru om. Pornind de la adevărul
că avem un singur Creator și Tată care ne susține, ne oprim la concluzia că
toți oanemii, indiferent de rasă, naționalitate sau grad de cultură, ne sânt
frați. Și regula iubirii, pentru frați este următoarea:
Frați oe frați să se iubească
Din tot sufletul așa
Încât unul pe altul
Viața însăși să și-o dea.
Iată iubirea cere trebuie
să cuprindă întreg creștinul. Nu ura, nu discriminarea confesională, ci iubirea
lui Isus Hristos. Cine nu are această virtute și spune că este creștin, spune
un mare neadevăr. 1Ioan 2:4.
În minunata rugăciune a Mântuitorului
din Ioan 17, unul
din scopurile pentru care Isus mijlocește la Tatăl, este este unitatea
credincioșilor dorea, că acea legătură sfântă, care o avea cu Tatăl să existe
și între urmașii Săi. În următoarele versuri, unitatea, colaborarea reciprocă
este ridicată la treapta de revărsare a binecuvântării.
Ce bine e când frații
Cu dulce se unesc...
Ca roua ce se varsă
Prin câmpuri și prin văi;
Și binecuvântarea
Cădea-va peste ei.
Atitudinea
creștinului iată de viața pașnică, sper care tind concepțiile și sentimentele
lui în orice vreme, ne este redată cu o împletire a mărturisirii de credință:
Pace avem când ne simțim străini
El ne îngrijeste tocmai ca pe crini
Pace avem când ne simțim trudiți
La pieptul Lui sântem noi liniștiți.
Această pace,
pace sfântă, a fost cântată de credincioșii baptiști din toate vremurile. Când
erau batjocoriți, chinuiți, martirizați, în inima lor îndurerată nu clocotea gândul răzbunării, cu rău pentru
rău, ci fredona duios, în freamătul celui mai prețios cuvânt „Pace”. Ei sunt
pilda vie și vrednică de urmat, căci numai pe calea păcii și a înțelegerii
pașnice se pot revărsa, peste ostenelile omenirii spre bine, ai cerului stropi
de rouă binecuvântată.
Iată câteva
imbolduri sfinte, pe care le primim din cântările noastre pentru o trăire a vieții, după o morală curată
spre binele nostru, spre binele societății și spre slava lui Dumnezeu.
Cântul, care
exprimă sentimentele sufletești, se înțelege de la sine că are o putere înrâuritoare
aupra sufletului. În viața spirituală, de trăire după cuvântul lui Dumnezeu, când
este în stare să unească sentimentele noastre între noi ca oameni și ale
noastre ca oameni cu Dumnezeu.
EDIFICAREA PE PLAN SPIRITUAL
Binecuvântată
este lucrarea în biserica în care pe lângă
celelalte elemente ale serviciului divin, cântecul este bine bineprețuit. În
mod special cântul în comun unește sentimentele tuturor. Cântările alese,
împletite cu adevărul doctrinei noastre, ne dau un avânt mai binecuvântat. De
aceia, dacă avem o seamă de cântări împrumutate și nu corespund cerințelor
bisericii noastre, cred că lucrul cel mai fericit ar fi să ne lipsim de ele.
Ce exprimăm noi
prin cânt? Starea de mulțumire sufletească:
Snopi după munca grea
Dor împlinit
Pacea ce o căutăm
Mi s-a ivit;
Lacrima s-a uscat
Sânt fericit
Căci pe Isus de-acum
Eu l-am găsit.
Gândul adevărat
al primirii fericite este foarte lămurit. De aceia există pace sufletească,
pace care dă naștere la cumpătare, la rezistența în încercări grele.
Prin cânt exprimăm
și încrederea sufletului neânșelătoare de care nu vom fi lipsiți niciodată,
atât tim cât nu încetăm a fi copiii lui Dumnezeu. (2 Cor. 5:4-5 ).
Câtă nenorocire aduce deznădejdea! Dacă s-ar
aduna cu toată grozăvia lor , cu starea jalnică lăsată în urmă, acei ce din
cauză desnădejdii și-au pus capăt zilelor, s-ar forma tabloul cel mai tragic și
înspăpimântător. Dar departe de această primejdie, se va ține sufletul care
sincer va exprima:
O cât mă simt de fericit
Că am Mântuitor
Orfan nici părăsit nu sânt
Cu al meu Salvator.
Prin cânt
exprimăm și încrederea sufletului nostru în Dumenezeu, încredere ce nu duce
niciodată la faliment.
Oriunde cu Isus pot să merg voios
Unde Isus petrece eu nu sunt fricos.
Fără superstiție,
încununată cu credință în adevăr, starea sufletească prin cântul religios se
cultivă, se păstrează mereu proaspătă, și credinciosul fiind mereu plin de
putere sfântă, este capabil să îndeplinească serviciile mărețe , atât pentru
societatea în care trăiești, cât și pentru Împărăția lui Dumnezeu.
EDIFICAREA PE PLAN DOCTRINAL
Pe lângă cele
arătate până acum, câtările noastre mai au și un miez bogat, ce-și trage seva
din izvorul doctrinei biblice. Fiind obiectul de cult, de care ne servim cântul
imprimă conținutul lui, în inimile și mintea tuturor credincioșilor. Faptul
acesta arată netăgăduita armonie dintre ceea ce spunem că credem și aplicăm.
Iată de pildă – o expunere din doctrina Sfintei Treimi, în următoarele versuri:
Sfânt ești, sfânt ești, sfânt ești
Și foarte milostiv
Doamne Dumnezeule, Tată, Fiu, Duh Sfânt
Conform
învățăturii biblice despre mântuire, (Rom. 5:6, 16; Evrei 12:28) mântuirea nu o
primi în urma vreunui merit; e darul lui Dumnezeu ce ni s-a dat fără plată,
prin Domnul Isus Hristos. Iată cum e cuprinsă ideea aceasta în cântul nostru:
Măntuire ni s-a dat
Fără nici o plată
Prin Isus crucificat
Fără nici o plată.
Fiindcă păcatul
apare sub o înățișare isteață (Gen. 3:1; Efes 6:11; 1 Tim. 3:7) ar produce
peste tot ravegii îngrozitoare.dar credincioșii au promisiunea lui Isus ce va
fi cu ei (Ioan 14:18; Matei 28:20) iar ispitele se vor sfârși odată cu
călătoria de pe acest pământ. Matei 25:41:
După al morții chin
Eu voi gusta
Pacea în cerul lin
La dreapta Sa.
În alt fragment, găsim
concepția nou-testamental despre
Biserică (Efes. 5:30, Col. 1:1; 8, Fapt 30:28; Efes 3:23), comparând:
Astfel din pietre vii se va zidi
O casă sfântă și cerească
Sfânta Treime, ea va locui
Piatra unghiulară Isus va fi.
De oarece spiritul poetic bogat în imaginație, este plin
de nostalgie, după lumi mai frumoase, mai încântătoare, multe din cântările noastre
sînt consacrate doctrinei escatologice. Oamenii care s-au adăpat la izvorul Bibliei n-au creat
basme, n-au rătăcit cu mintea aiurea prin lumea metafizică; ei și-au rezemat
temele pe adevărul descoperit de Dumnezeu, oamenilor. Gal. 1:11-12.
Referindu-se la venirea Domnului, (Fapt. 11:1; Matei 24:36) poetul întreabă plin de
entuziasm:
Când carte-i deschisă-n ziua de apoi
Fi-vei acolo voios?
Fi-va scris al tău nume în mâna Lui
Ori între cei păcătoși?
Am trecut în revistă numai o mică parte din exemplele multe ce s-ar putea
da din cântările noastre. Fiecare strofă, chiar vers dacă l-ai analiza, ajungem
la rezultatul, ca întreaga comoară de cântări este bogată, atât în învățături
morale, spirituale cât și doctrinale. Această constatare să aprindă în noi
dragostea sfântă față de neprețuitul tezaur al imnurilor noastre.
Cânta-voi Ție Doamne imnuri
Cât voi putea rosti cuvânt
Și jertfa bucuriei mele
Ți-aduc, cât voi fi pe pământ
Când buzele n-or mai putea,
Suspinul meu Te-a lăuda.
BORDEA SAMUIL -Seminarist