miercuri, 26 august 2020

Borlea Samuel 1937 – 1967 din Dezna

 



Fratele Samuil (Samuel) s-a născut în ziua de 31 iulie 1937 în Dezna – Gurahonț din părinți Petru și Ana.

A intrat la Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1954, alături 21 de elevi. Fratele a obținut pe timpul șederii la Seminar drept de cartelă pentru alimente. În anul 1959 termină anul IV de studiu.

În ziua de 16 martie 1958 fratele Samuel Borlea, a fost ordinat ca păstor în Biserica Creștină Baptistă din Zărand, raionul Criș. Comisia de ordinare a fost compusă din următorii frați: Olteanu Gheorghe, Harp Dumitru, Târnăveanu Ioan, Achimaș Gheorghe și Tamaș Gheorghe. La acest eveniment a participat corul mixt din localitate dirijat de fratele Iacob Petru. La această data fratele era elev anul IV la Seminarul Teologic Baptist din Bucurști.

Fiind ordinat, având pe inimă lucrarea Domnului având de slujit o biserică mare peste 100 de mebrii și-a dedicat toată puterea în slujire care a dat mult rod. Văzând cei de la Securitate că păstorul Samuel Borlea și Biserica Creștină Baptistă din Zărand sunt așa activi și că mulți oameni îmbrățișează credința baptistă primind botezul Noutestamental au hotărât să ia măsuri punitive. L-au chemat la Securitate, l-au arestat, l-au bătut crunt și fiincă pastorul asculta mai mult de Dumnezeu l-au bătut, persecutat, chinuit acest tratament ia produs moartea la vârsta de 30 de ani.

Fratele Handra Sima mi-a mărturisit[1] din ce s-a vorbit despre moartea fratelui Samuel Borlea. „Din câte îmi aduc aminte fratele Samuel se întorcea de la biserica baptistă din Secaș după serviciul Divin de dupămasă. Fiind toamnă târzie la ora 9 seara era noapte și fratele trebuia să meargă pe jos acasă la Gurahonț, așa cred că acolo locuia. Pe drum l-au întâlnit 2 milițieni de la Brad centru de comună ei făceau controale pe la cazanele de fiert țuică. Unul din ei era foarte beat celălalt băuse dar era mai trez. L-au întrebat pe fratele de unde vine și când a spus de la Biserica Baptistă din Secaș milițianul mai băut a început să-l bată au dat amândoi până fratele a căzut jos inconștient. Milițianu care nu era așa beat nu la lăsat pe colegul lui să își lase victima acolo ci l-au dus în spate până la primăria din Brad și lau lăsat jos în beciul primăriei. Dimineața după ce și-au dat seama ce au făcut s-au dus la beci și fratele era acolo treaz și în suferință, avea coaste rupte și alte răni și vânătăi. Milițieni au scris o declarație că l-au găsit căzut în drum și ei l-au luat pe sus și l-au dus la sediul primăriei. De aici fratele a fost dus la spital în stare gravă și din această întâmplare nu și-a mai revenit ci a murit.”

Căsătorit cu sora Elisabeta.

A fost pastor al Bisericii Creștine Baptiste din Bonțești între anii 1962 – 1963

La vârsta de 30 de ani a fost nevoit să plece la Domnul lăsând ce a zdrobit puterea răului Domnul a luat în brațe.

Surse:

Handra Sima

Ioan Bunaciu

Îndrumătorul Creștin Baptist

Arhive

Întro altă postare voi posta un material pe care fratele la scris în revista Îndrumîtorul Creștin și se numea:

„ Rolul Edificator al Cântărilor religioase”



[1] Convorbire telefonică azi 23 august 2020 între fratele Sima Handra și Vasile Bel în care

                                                                   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu