Johann Hammerschmidt 1857 - 1937 din Harpstedt, din mijlocul șerpilor și leilor, la amvon

 

S-a născut la Harpstedt, lângă Bremen, pe 28 noiembrie 1857, fiul unui pălărier. La vârsta de 4-5 ani, aproape orbise, iar la doar 6 ani și-a pierdut mama. Astfel, la vârsta de 10 ani, a ajuns la unchiul său din Bremen, care deținea un local de dans cu restaurant. Ziua mergea la școală, iar seara ajuta ca ospătar. A rămas acolo până la vârsta de 14 ani. Apoi a plecat la Hamburg, unde a lucrat o vreme ca ospătar, după care a servit doi ani pe un remorcher care ducea navele spre Marea Nordului. La 17 ani și-a găsit o slujbă în renumitul parc zoologic Hagenbeck, mai întâi la reptile, în special șerpi, iar mai târziu la lei. A rămas în această slujbă aproximativ șase ani. În această perioadă s-a prezentat la încorporare, dar a fost respins din cauza unei probleme la ochi.

Cum a ajuns la București

El însuși povestește astfel:

„Într-o zi, domnul Hagenbeck a venit la mine și mi-a spus: ‘Un boier din București nu-mi dă pace, vrea să-i trimit un îngrijitor de șerpi. Vrei să mergi?’ ‘Da’, i-am spus, ‘dar unde se află Bucureștiul?’ ‘Vino la mine diseară, vei primi banii de drum și actele necesare, iar mâine poți pleca.’ Așa că am pornit la drum cu o ladă plină de șerpi, trecând prin Berlin, Breslau și ajungând prin Bucovina la granița românească. Nu aveam pașaport, dar am trecut fără probleme, deoarece vameșii erau atât de fascinați de șerpii din lada mea, încât au uitat de toate celelalte formalități.”

Astfel a ajuns la București, la președintele Curții de Casație, Campineanu, unde la început se ocupa doar de șerpi, dar mai târziu și de lei.

Primii ani la București (1880–1893)

La scurt timp după ce a ajuns la București, stăpânul său i-a spus: „Dacă vrei să auzi vorbindu-se germană, mergi la biserica evanghelică; este foarte aproape.” A mers acolo și a fost surprins că nu înțelegea nimic, realizând că intrase din greșeală în biserica reformată maghiară, care se afla pe aceeași stradă, câteva case mai înainte. De atunci, a început să frecventeze slujbele bisericii evanghelice. Acolo, prezența sa constantă a atras atenția, iar îngrijitorul bisericii, Ludwig Schäfer, cunoscut al baptiștilor, i-a informat pe frații Schwegler și Hehn despre acest tânăr. Schäfer i-a spus lui Hammerschmidt: „Dacă vrei să auzi ceva serios și să te întâlnești cu oameni serioși, mergi la baptiști.”

A mers și acolo, iar experiențele trăite l-au marcat profund. Una dintre primele predici pe care le-a auzit a avut ca text: „Învață-ne să ne gândim că trebuie să murim!” (Psalmul 90:12). Aceasta l-a stârnit să conteste, gândindu-se că „sigur știe omul dinainte când trebuie să moară.” Totuși, înainte de finalul predicii, a început să se simtă rău, iar în scurt timp a leșinat. A fost scos afară, unde și-a revenit, dar a plecat acasă tulburat și speriat. A înțeles că predica se adresa și lui.

Totuși, o lungă perioadă nu a mai mers la adunări. Despre atitudinea sa față de predici spunea: „Credeam în Dumnezeu, dar nu știam ce să fac cu Hristos. De fiecare dată când se vorbea despre Hristos, aveam impresia că acest subiect nu-și are locul într-o predică.”

Convertirea și începutul slujirii

S-a convertit în urma unei predici susținute de pastorul J.G. Kargel, care începuse o lucrare misionară germană la Sankt Petersburg în 1875 și între 1880–1884 slujea la Ruse, pe malul bulgăresc al Dunării. Acesta venea la București la fiecare șase săptămâni pentru a sluji comunității germane baptiste. Totuși, Johann a avut multe lupte interioare până când a fost pe deplin convins de mântuirea sa. Adesea, când nu găsea liniște pentru a se ruga, mergea în cușca leilor, unde nimeni nu-l deranja. Uneori, chiar și leii se arătau deranjați de rugăciunile sale, sărind repetat în grilaj până când Johann înceta.

Pe 14 aprilie 1883, Johann a fost botezat de pastorul Kargel la București, alături de alți credincioși, devenind membru al bisericii.

Aici a cunoscut-o și pe soția sa, Catherine Lindenbach, din Alt-Fratautz, Bucovina. Aceasta lucra la grădinița din Strada Campineanu, unde locuia și el împreună cu animalele sălbatice. S-au căsătorit pe 20 septembrie 1887, având împreună nouă copii.

În biserică, Johann s-a implicat activ, mai ales în grupul de tineret. În 1891, a fost chemat să slujească provizoriu ca predicator, iar în 1892 a devenit oficial pastor.

Din cușca leilor, la amvon

Deseori, Johann trebuia să fugă neobservat din cușca leilor pentru a ajunge la timp la slujbă. Își dădea demisia din slujba de îngrijitor de animale în 1893, dedicându-se complet slujirii bisericii.

A slujit timp de 18 ani la București, fiind apreciat pentru bucuria sa constantă și spiritul împăciuitor.

Anii de după București

În 1910, biserica a decis să aducă un predicator educat din SUA, iar Johann s-a mutat la Bartschin, provincia Posen, iar mai târziu în Bucovina. A trecut prin vremuri dificile în timpul Primului Război Mondial, dar familia sa a supraviețuit.

S-a întors la București în 1919, unde a slujit ocazional până la bătrânețe.

Aceasta este povestea vieții lui Johann Hammerschmidt, care a trecut la Domnul la București pe 21 septembrie 1937, la aproape 80 de ani în pace, așteptând ziua învierii.

James Earl Carter Jr, unealta lui Dumnezeu pentru libertatea baptiștilor din Romînia

 

Remember, James Earl Carter Jr. - 1924 - 2024

Istoria zbuciumată a baptiștilor români este brăzdată de unele nume care au ajutat la îmbunătățirea situației baptiștilor. Un nume foarte important în această ecuație este și James Earl Carter Jr, un frate de credinţă baptistă, “născut din nou”, aşa cum adesea spune el; din tinereţe activ în toate lucrările bisericii.

Muți ani s-a știut că fratele Iosif Țon a fost un pion important în alinarea suferințelor baptiștilor din România, dar în spate era acest președinte al Americii, al cărui merit, fratele Țon nu  l-a spus și recunoscut niciodată. Lângă președintele Carter era un frate, pe nume George Crișan. Dacă acești oameni nu ar fi fost puși de Dumnezeu la locul și timpul potrivit, demersurile fratelui Iosif Țon, nu ar fi avut izbândă.

Un nume important, dar necunoscut fraților, pentru că lucra discret, este fratele George Crișan din localitatea Tisa, județul Arad, născut în 1907, care în anul 1930 era primul și cel mai tânăr avocat baptist din România. Încă din anul 1945 a intrat în vizorul comuniștilor și a avut parte de persecuție. În anul 1948 ajunge în Franța, la Paris, unde se întâlnește cu fostul director de la Seminarul Teologic Baptist din București în perioada 1937-1938, dr. Roy Starmer, care era în Paris atunci și care l-a luat să lucreze pentru Alianță. Acest frate a lucrat atât de discret, încât fratele Iosif Țon nu a știut cum a ajuns un document al dumnealui la președintele Americii, Jimmy Carter.

Iată ce scria ziaristul de la Christianity Today, Edward E. Plowman, trimis special al revistei ca să facă cercetări despre ce se întâmplă în România:

Tovarășul meu de călătorie și translatorul meu a fost George Crișan, un avocat pensionar al guvernului american care editează ziarul de care se servesc baptiștii români din Statele Unite. Crișan s-a născut în vestul României, a devenit un avocat bancar de succes în orașul său natal, Arad, și a petrecut un timp în închisoare sub comuniști la sfârșitul anilor 1940, înainte de a fugi în Occident. Este profesor de școală duminicală la biserica pe care președintele Carter o frecventează, la Prima Biserică Baptistă din Washington și este diaconul care dă Cina familiei Carter. În ultimii ani el a avut relații strânse cu ambasada României cu privire la cazurile de imigrare, iar aceste contacte au ajutat la deschiderea drumului pentru vizita noastră.

Mai jos redau un articol scris de fratele Crișan, în revista Luminătorul în anul 1977 despre președintele Americii Carter:

Evenimente în Capitala Washington, D. C. de Rev. George Crişan

„Preşedintele Jimmy Carter a înregistrat în istoria preşedinţiei Statelor Unite, evenimente unice. În seara zilei de dinainte de inaugurare, cei mai de seamă predicatori şi lideri baptişti din Statele Unite, împreună cu alţi predicatori protestanţi s-au întrunit la Prima Biserică Baptistă din Washington. Au avut un serviciu de rugăciune, cititul Bibliei şi imnuri. S-au ridicat rugăciuni către Dumnezeu pentru noul preşedinte, Jimmy Carter, vicepreşedintele Mondale şi cabinet, precum şi familiile lor, ca Domnul dragostei să-i lumineze cu înţelepciune, cu iubire şi compătimire în toate activităţile lor.

În dimineaţa zilei inaugurării, 20 ianuarie 1977, preşedintele cu doamna şi familia, apoi vicepreşedintele cu doamna, precum şi întregul cabinet s-au întrunit la un serviciu privat la Prima Biserică Baptistă, pentru un serviciu de rugăciune înainte de inaugurare.

Prima Duminică după inaugurare, 23 ianuarie 1977, preşedintele Carter cu doamna Rosalyn Carter, cu cei doi fii şi soţiile lor, au venit la Şcoala Duminicală şi au devenit membri ai “clasei -perechilor”, unde scriitorul de faţă e membru (şi unde a fost învăţător timp de aproape zece ani). Preşedintele şi doamna au fost conduşi de către pastorul nostru, Dr. Charles Trentham; apoi preşedintele şi doamna au dat mâna cu fiecare, s-au aşezat pe bancă şi în timpul sesiunii au participat la discuţie asupra lecţiei zilei şi pasagelor din Biblie. Pentru serviciu, care se ţine dela ora 11-12, preşedintele cu doamna s-au aşezat la locurile rezervate în secţia unde acest editor, ca diacon al bisericii, serveşte ca uşier şi unde a avut privilegiul să-i conducă la locul lor. Fiica Amy, care e de nouă ani, s-a asociat cu ei, precum şi fiii şi soţiile lor.

La finele serviciului, când păstorul invită pe toţi, ce vor să se afilieze cu biserica, ca membri, să vină în faţă, preşedintele cu doamna, cu unul dintre fii şi cele două nurori, s-au prezentat exprimându-şi dorinţa să devină membri ai bisericii noastre. A venit înainte şi fiica Amy, cerând să fie botezată.

Duminica următoare, 30 ianuarie 1977, preşedintele nu a venit la biserică, fiind plecat la Pittsburgh Pa., dar a chemat pe păstorul nostru la telefon, să-i comunice că nu poate veni la biserică şi la Şcoala Duminicală. În această duminică am avut plăcuta surpriză să acceptăm ca membru al bisericii pe            A ttome y General (Ministrul Justiţiei) al Statelor Unite, Mr. Bell, avocat, fost judecător şi frate baptist din Georgia.

Duminică 6 februarie 1977, preşedintele Carter a participat foarte des la cititul Bibliei şi discuţii în clasa de Școală Duminicală, asupra subiectului zilei, “învierea fiice lui lair” . Preşedintele vine la biserică cu Biblia în mână şi citeşte din Biblia sa proprie. Fiica Amy a fost botezată în această  duminică şi astfel a devenit membră deplină în biserica noastră. Fiind prima duminică a lunii, noi avem Cina Domnului. Am avut privilegiul de a servi tava cu pâinea şi paharul cu mustul de struguri, preşedintelui, doamnei şi familiei. Biserica noastră e aproape de Casa Albă. E situată pe Strada 16-a, ce străbate oraşul  începând cu Casa Albă şi până la ieşirea din Washington, în Statul Maryland. Se mai spune că pe această stradă sunt cele mai multe biserici, în Washington, D. C.

Prima Biserică Baptistă din Capitală e o clădire de piatră, monumentală, stil neo-gotic, cu o acustică foarte bună şi o capacitate de şedere, la parter peste 1000 locuri. Corul e compus din vreo 70 voci. Avem şi orchestra care cântă cu corul la concertele aranjate din timp, când vine o lume imensă,  fiindcă sunt evenimente culturale în Capitală. Peste an avem concerte date de coruri universitare din Statele Unite sau străinătate, care sunt foarte bine ascultate. Duminica de 6 februarie 1977, corul Academiei Navale a Statelor Unite, a dat un concert în biserica noastră. Au fost vreo 80 de voci de cădeţi, iar doi au ridicat rugăciuni către Dumnezeu pentru buna stare morală a Marinei şi Armatei în general şi a ţării şi pentru încrederea în Dumnezeu, ce dă curaj şi tărie acasă sau la datorie pe mare. Preşedintele Carter a absolvit Academia Navală din Annapolis, apoi a servit ca ofiţer de marină mulţi ani, de unde s-a retras, a mers în Georgia ca fermier de alune americane şi om politic și de acolo la Casa Albă”.

 

Surse:

George Crișan

Christianity Today

Luminătorul

Harap Dumitru 1907 – 1995 din Năsăud

 

Harap Dumitru s-a născut la data de 11 octombrie 1907 în orașul Năsăud, fiind penultimul din cei șase fii ai lui Samson și Maria. Ambii părinți fiind țărani săraci, au locuit într-o casă sărăcăcioasă situată pe un deal în afara orașului Năsăud. Părinții fiind de religie greco-catolică, au educat copiii in cadrul Bisericii Greco-Catolice, aplicând în mod riguros toate perceptele, însușindu-i și lui Dumitru întregul ritual astfel că se considera un copil religios.

Scoala primară și cea liceală le-a frecventat în orașul Năsăud, la Liceul George Coșbuc. În urma terminării liceului, a urmat cursurile Școlii Speciale Profesionale CFR, pe care a absolvit-o și a fost repartizat într-un serviciu de grad superior. Începând cu anul 1927 a fost angajat până în 1953, fiind seful Direcției de Comandă a Personalului din stația Arad, când i s-a cerut să se inscrie în Partidul Comunist Român. S-au făcut presiuni asupra lui să se înscrie deoarece avea funcție de conducere. Pentru a scăpa de presiuni și a-și păstra credința și-a dat demisia deși preda la cursurile de formare a cadrelor din CFR. Pentru a fi determinat să revină asupra demisiei, a fost mutat ca impiegat de mișcare în stația CFR Lugoj, după care în anul 1953 a demisionat din CFR încadrându-se imediat ca evanghelist în Cultul Creștin Baptist, în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Speranța Arad.

În ziua de 3 decembrie 1928 se căsătorește cu Florica și Domnul le dă cinci copii: Dumitrhu, născut în ziua de 16 iunie 1929, Emil, născut în ziua de 5 octombrie 1933, Lidia, născută în ziua de 20 decembrie 1938, Corneliu, născut în ziua de de 26 noiembrie 1940 și Petru, născut în ziua de 9 octombrie 1949.

Este încorporat militar la Regimentul 2 C. F. și rămâne la vatră în anul 1929 cu gradul de plutonier.

În anul 1931 la data de 13 septembrie a părăsit Biserica Greco – Catolică, primind botezul în cadrul Bisericii Creștine Baptise Topa de Criș, în Valea Borodului, botez efectuat de păstorii Francisc Oreslany și Dumitru Bradea. Decizia de a se boteza a luat-o în urma studierii Sfintelor Scripturi, fiind influențat în decursul anilor 1929-1931 de Mișcarea Oastea Domnului, din cadrul Bisericii Ortodoxe, răspândindu-i literatura care l-a ajutat să cunoască adevărul Sfintelor Scripturi. Imediat după botez, frații din Biserica Creștină Baptistă din Bucea, județul Cluj și bisericile din jur l-au solicitat la propovăduirea Evangheliei. Lucrul acesta nu a plăcut preoților ortodocși din localitățile unde propovăduia evanghelia, intervenind la Direcția Generală CFR pentru sancționare. În urma anchetării de către conducerea Direcției Generale CFR, deși nu a fost găsit vinovat pe linie de serviciu, totuși a fost mutat în interes de serviciu la 400 km distanță, în secuime, la Mădăraș, apoi la Ciceu, pentru a nu avea posibilitatea de predicare. În această situație a inființat Școala lui Tiran ( Fapte 19:9), în cadrul căreia se puneau întrebări din Sfânta Scriptură iar cei care dădeau cele mai multe răspunsuri corecte erau premiați.

La data primirii botezului avea întemeiată familia iar soția lui nu a fost de acord cu botezul. Acesta s-a rugat lui Dumnezeu, deoarece credea în puterea rugăciunii, ca ea să fie luminată, iar după un timp când urma ca el să meargă la adunare soția și-a exprimat dorința de a merge și ea ca să vadă ce fac pocăiții. Astfel a luat contact cu Biserica Baptistă, a ajuns sa fie cercetată și să fie botezată.

În anul 1932, din cauza faptului ca biserica din Bucea nu avea un loc de închinăciune, a inițiat construirea Casei de Rugăciune. La început, frații erau reticenți la această lucrare, dar văzând că s-a obținut terenul, au început să se mobilizeze. Din cauza faptului că nici Dumitru nu dispunea de bani, a luat bani împrumut de la un acar, pe camătă, de naționalitate maghiară. Când a mers să îi restituie banii și camăta, a fost întrebat de cămătar la ce a folosit banii. I s-a răspuns că au fost folosiți la construcția Casei de Rugăciune a bisericii, după care cămătarul a spus  “ Eu nu iau camătă de la Dumnezeu”, primind doar suma împrumutată. În final frații s-au unit și au construit Casa de Rugăciune.

În anul 1938, un coleg de serviciu din stația Arad s-a căsătorit cu o fată din localitatea unde Dumitru era impiegat de mișcare, iar el dorea să se mute cu serviciul de la Arad, propunându-i să facă schimb. Știind că Dumnezeu îi croia viitorul, a acceptat stabilind în interirul lui că dacă conducerea va acorda transferal însemna că este voia lui Dumnezeu. Transferul a fost aprobat și în felul acesta a ajuns cu serviciul în stația CFR Arad. La scurtă vreme s-a cedat Ardealul, văzând în aceasta ocrotirea minunată a lui Dumnezeu.

Sosind la Arad a devenit membru activ în cadrul bisericii Speranța, unde ținea întruniri în cadrul cărora, în mod liber, fiecare avea posibilitatea să pună tot felul de întrebări. Sub călăuzirea Duhului Sfănt, dădea răspunsul indicând textul din Sfânta Scriptură. În anul 1939 a fost ales Președinte al Comunității Creștine Baptiste Arad, care făcea parte din Cultul Creștin Baptist din România. După un an și jumătate, printr-un decret al Generalului Antonescu, cultul a fost scos în afara legii și bisericile închise. Pentru a avea legătură cu frații, a inițiat o adunare frățescă restrânsă, duminica, în timpul nopții intre orele 1-3, când lumea se odihnea. Dupa redeschiderea bisericilor, în anul 1944, a inițiat părtășii frățești familiale săptămânale, care cu timpul le-a transferat din casa lui în cadrul Bisericii Speranța din Arad. Tot aici s-au efectuat întruniri săptămânale lărgite, cu caracter interconfesional, cu întrebări și răspunsuri, în lumina Sfintelor Scripturi. Dumitru a început o lucrare sub denumirea Dicționarul Știința Sfinților, iar lucarea era scrisă pe foi volante și se aflau pe masă când a avut loc bombardarea Aradului, iar o bombă a cazut vis-à-vis de casa lui, acoperișul casei lui fiind afectat de suflul exploziei dar nici o foaie de pe masă nu a fost mișcată de la locul ei. Deoarece Aradul a fost bombardat în repetate rânduri, cănd suna alarma, coboram cu toată familia în pivnița casei și se rugau ca Domnul să își întindă mâna și să îi ocrotească, lucru care s-a întâmplat de fiecare data. Din vecini li s-a cerut permisiunea să accepte să meargă cu ei în pivniță când suna alarma, lucru pe care l-au acceptat. Ulterior s-au refugiat, cu trenul, până în stația Baia de Criș, în apropiere de Brad. Când au ajuns s-a început și acolo bombardarea, au coborât din tren, s-au acoperit cu o pătură și au cerut protecția Domnului, iar Domnul i-a protejat.

După terminarea războiului din România, prin călăuzirea Domnului, au plecat din Baia de Criș și s-au stabilit în localitatea Andrei Șaguna, județul Arad. Din cauză că biserica din Andrei Șaguna nu avea un locaș de închinare și se muta dintr-un loc în altul, Dumitru a spus că Domnul trebuia să aibă casa Lui. Frații fiind săraci ca după război, au fost reticenți. A cerut fratelui Mocanu Gheorghe să îi facă un calcul pentru a afla suma necesară pentru construirea unei case de rugăciune, aproximativ ca cea de la Șofronea. S-a dus și a luat material pe datorie, frații s-au mobilizat și casa de rugăciune a fost terminată în septembrie – octombrie 1946. Datoria acumulată pentru construcție a fost achitată cu ajutorul Domnului. În acest timp nu a încetat colaborarea cu biserica Speranța din Arad, unde la data de 14 noiembrie 1954 a fost ordinat ca păstor, încredintându-i-se toate serviciile bisericii, funcție deținută până în februarie 1957 când a fost solicitat să ocupe funcția de casier al Comunității Baptiste din Arad, în cumul cu funcția de misionar al Comunității. Aceste funcții au fost deținute până la data de 1 aprilie 1963, când din ordinul conducerii PCR a fost desființată Comunitatea din Arad fiind unită cu Comunitatea din Timișoara. Aici a deținut funcția de casier și pastor până în anul 1965, când a fost numit în funcția de contabil al Comunității Baptiste din Timișoara, în cumul cu cea de păstor la bisericile din Pecica, Nădlac, Șeitin și Zimandu-Nou, funcții deținute până la ieșirea la pensie în 1968. În timpul acesta s-a ocupat și de biserica Credința din Arad. Într-o duminică, sora Maria care facea parte din biserica Crestința, lipsea de la închinare și I s-a spus lui Dumitru că ea era bolnavă, având o infecție gravă la o mână, iar medicul a spus că mâna trebuia amputate. Dumitru s-a rugat Domnului pentru vindecarea ei iar mâna i-a fost salvată. Un alt caz, un frate nu avea bani de medicamente, iar Dumitru si-a dat ceasul spre vanzare ca să se obțină banii necesari pentru cumpărarea medicamentelor.

După ieșierea la pensie a lucrat benevol în propovăduirea Evangheliei, în întreaga țară, la bisericile unde era chemat. În Timișoara erau două biserici iar serviciile se oficiau de către păstorii recunoscuți de stat. L-a un moment dat s-a deschis biserica nr.3 și din cauza faptului că nu era recunoscută de către autorități, păstorii au refuzat să oficieze actele de cult fiind pasibili cu retragerea recunoașterii de păstori. Frații din biserica nr.3 i-au solicitat ajutorul și Dumitru a efectuat toate actele de cult întru-cât pensia nu îi putea fi retrasă. Ulterior s-a dechis biserica nr.4 și nr.5, unde a fost solicitat la susținerea lucrării. În paralel, așa după cum își amintește fratele păstor Magu Lazăr, care în vremea aceea era student, Dumitru ținea  discuții libere din Sfânta Scriptură cu tinerii credincioși, în cadrul bisericilor. Pe lângă slujirea din Timișoara se ocupa de biserica baptista din Seceani, situată la aproximativ 12km de Orțișoara. Biserica nu avea un locaș de cult, se aduna în casa fratelui Matei, iar Dumitru a simtit chemarea de a acționa așa că a cumparat un teren iar cu ajutorul altor frați a adunat banii necesari construirii locașului de cult. Construcția locasului de cult a fost finalizată la scurt timp după plecarea lui Dumitru în veșnicie.

Dorind ca și localitatea natală, Năsăud, să aibă parte de vestirea Evangheliei, împreună cu alți frați a cumpărat o casă pe care au transformat-o în biserică. Din cauza faptului la conducere erau comuniștii a întâmpinat multe greutăți privind autorizarea și funcționarea bisericii dar Dumnezeu i-a dat ajutor din partea unor persoane care nu făceau parte din cadrul Cultului Baptist. Avocatul Ilieș a fost unul dintre ei, care după câțiva ani l-a primit pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor și a fost botezat. În timpul cât a trăit spunea: Văd o biserică nouă în locul celei existente. După căderea comunismului, construcția veche a fost dărâmată și în locul ei s-a construit un locaș mare și frumos, astfel s-a împlinit viziunea lui.

A studiat Sfânta Scriptură folosindu-se de traducerile în diferite limbi, pentru a întelege mai bine textul. Pe parcurs a dezbătut în lumina Evangheliei 67 de teme din Sfânta Scriptură, explicate simplu pentru a putea fi înțelese și de către oamenii simpli. Manuscrisul acestor lucrări a fost copiat la mașina de scris de către un frate din biserica nr.2 din Oradea, care venea la el acasa, lua o parte din manuscrise pe care le băga sub cămașă, pentru a nu fi depistat. Fratele respective cunoscând înțelepciunea native pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Dumitru, a vorbit cu fratele Paul Negruț ca să îl invite pe Dumitru să predice la biserica nr.2 din Oradea. Fratele Paul Negruț i-a trimis invitația printr-o carte poștală, prin care îi solicita să îi răspundă telephonic. Dumitru a mers la Oficiul Poștal, a sunat și i-a spus fratelui Paul Negruț în felul următor: Am primit invitația, vă rog să așteptați răspunsul. Pacea Domnului! Și a închis. Fratele Paul neînțelegând mesajul, a stat de vorbă cu fratele care îi propusese să îl invite pe Dumitru ca să predice la ei, dar fratele a înțeles mesajul, spunându-i : Ți-a spus să aștepți răspunsul. Răspunsul este el. Așa a și fost. Dumitru a sosit in Oradea cu trenul la care era așteptat. Dumitru folosea răspunsuri codificate pentru invitațiile primite de a predica, pentru a scăpa mai ușor de urmăritorii și informatorii securității. Când a ajuns la biserica nr.2 din Oradea, a fost primit de fratele Paul Negruț, iar unii din păstori când au văzut că urcă la amvon fară Biblie, au socotit că e necesar sa îi trimită o Biblie, fară să știe ca avea Noul Testament în buzunarul hainei, iar Biblia în memorie. Când au ajuns la amvon, fratele Paul Negruț l-a întrebat ce text a pregătit pentru serviciul din acea dimineață? Fratele Dumitru l-a întrebat: Daca eu n-aș fi venit, care e textul pe care l-ai pregătit tu?, conștient fiind că biserica are nevoie de el, după care l-a rugat să îl citească. Fratele Paul Negruț fiind mirat de atitudinea fratelui Dumitru, a citit textul, dar nu înțelegea de ce fratele Dumitru a procedat așa. După rugăciune, fratele Paul i-a dat loc fratelui Dumitru să predice. Așa după cum deschizi robinetul și apa curge continuu, Duhului Sfânt a pus Cuvântul în gura fratelui Dumitru, care a fost ca o apa ce înviorează un om însetat.

Preotul ortodox și profesor de teologie ortodoxă, Ilarion Felea, auzind de cunoștintele lui Dumitru în tainele Sfintelor Scripturi și-a manifestat dorința de a avea o întâlnire cu el. În cadrul întâlnirii l-a ascultat pe Dumitru și nu l-a combătut în ceea ce a spus.

Pe parcursul vieții s-a mai ocupat de bisericile din Mișca, Tămașda și Avram Iancu de Bihor, situate la aproximativ de 3km de statiile CFR Tămașda si Zerind, jud.Bihor. Drumul de la stațiile CFR il pacurgea pe jos chiar si când vremea era neprielnică (zăpadă), deseori ajungând ud la Casa de Rugăciune.

Cât a fost pastor, a fost o singură dată în concediu, în stațiunea Călacea Băi, dar sâmbăta se întorcea acasă ca duminica să dea hrană turmei, urmând ca lunea dimineța să se întoarcă pentru a continua tratamentul.

Fratele Onica, responsabil al Bisericii din Nădab, județul Arad, i-a solicitat ajutorul lui Dumitru deoarece Biserica nu avea pastor, ajutor care s-a încheiat cu un botez oficiat de catre Dumitru.

În ultima parte a vieții a ajutat și biserici de pe valea Cișului Alb, vinerea pleca de acasă iar duminica seara sau lunea se întorcea acasă. După o perioadă bună de slujire, pe data de 01.08.1994 a fost adus acasă, bolnav, de către fratele Chisăliță Costică.

 Bolnav fiind, a avut dorința să cumpere un local în Arad care să fie transformat în biserică, căruia i-a pus numele Pregătirea, în scopul pregătirii rromilor pentru întâlnirea cu Domnul. Biserica Pregătirea a fost inaugurată la doar câteva zile după plecarea lui Dumitru în veșnicie.

Cu puțin timp înainte de plecarea în veșnicie, fiind vizitat de doi frați, au cântat împreună următoarele cântări: nr. 256 Isus mai iubit ești mie, în care declara Iubesc Doamne prietenii mei dar pe Tine mai mult , nr.254 Al tău sunt, Doamne, Cuvântu-mi zice; Că toate mi s-au iertat, Dar doresc a fi tot mai aproape, Să nu rămân depărtat. Du-mă Doamne, Du-mă tot mai aproape, La cruce unde-ai răbdat! Du-mă Doamne, Du-mă la Tine-aproape, O, Isuse , Miel junghiat; plin de siguranță și încredere a cântat și nr.253 Dar știu bine în cine mă-ncred, Nu mă va  despărți nimic de El; Îmi va da partea veșnică, Când va fi să vină El. Iubea cântările și le știa după număr, așa după cum dădea răspunsurile din Sfânta Scriptură, indicând capitolul și versetul. Uneori inspirația predicilor venea prin versurile cântărilor care se cântau.

Înainte de a pleca în veșnicie, Dumitru a declarat Filipeni 1:20-21 Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie, că nu voi fi dat de rușine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri e un câștig.

La începutul lunii iulie, de obicei la noi începe secerișul, Domnul a început secerișil potrivit cu ceea ce spune în Iov capitolul 5:26 Vei intra în mormânt la bătrânețe ca snopul strâns la vremea lui. La serviciul de priveghi au participat frații păstori Miclea Cornel, Zaharia Ioan și fratele Mladin Aron. La serviciul de înmormântare din data de 01.07.1995 au participat mulți frați și multe surori din împrejurimi și din țară, mulți localnici, fiind prezent și preotul ortodox din localitate, Stănescu Claudiu, care a avut o cuvântare. Serviciul de inmormântare a fost oficiat de frații păstori Dorel Popa, Chisăliță Constantin, Zaharia Ioan, iar de la Timișoara fratele păstor Teofil Ciortuz, care acum este păstor în Melborne, Australia. Serviciul de inmormântare a fost impodobit de cântările corului bărbătesc de la Biserica Harul din Gai, Arad. Serviciile de priveghi și înmormântare s-au ținut în Casa de Rugăciune din Andrei Șaguna. La sfârșitul serviciului de înmormântare din cimitir, rugăciunea de încheiere a fost rostită de către fratele Țuț, responsabilul bisericii Avram Iancu, jud.Bihor.

Ne-am despărțit de el cu ceea ce se spune în Daniel 12:13 Iar tu, du-te, până va veni sfârșitul; tu te vei odihni și te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor.

Doctorul Mihuț Gheorghe declara că Dumitru a fost unul dintre cei mai mari cunoscători ai Sfintei Scripturi, pe care i-a cunoscut.

Fratele păstor Magu spunea într-o poezie

Ce tineri sunt acuma trecuții noștri unchi!

Bătrâna veșnicie îi ține pe genunchi.

Ce bulgări mari, de aur, pământul poate avea

și printre ei noi creștem cum crește-n cer o stea.

A vorbi despre păstorul Harap Dumitru este ca și cum ai vorbi despre o Legendă sau despre un personaj din istoria bisericii primare. Atuul lui principal a fost acela că cerceta Scriptura în mai multe limbi străine, ceea ce l-a ajutat să o cunoască foarte bine. Pentru a cunoaște bine Biblia, ca și regii lui Israel, lucrând la Dicționarul encyclopedic biblic, a scris de mâna, de câteva ori Biblia. A fost un slujitor curajos, totodata intelligent, precaut, știind să inoate bine în apele tulburi și periculoase ale comunismului. Spunând că pisica cu clopoței nu prinde șoareci, nu divulga niciodată plecarea în misiune sau care era urmatoarea biserică vizitată.

Înainte de trecerea lui în veșnicie, un lucrător al securității a spus: Te-am urmărit mult, dar n-am reușit să te prind în delict.

Să ne aducem aminte de cuvintele din Evrei 13 Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au vestit Evanghelia, uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul vieții lor și urmați-le credința.

Surse:

Petru Harap, fiu

Arhivă

Johann Gerhard Oncken 1800 - 1884

 

La noi baptiștii români, Johann Gerhard Oncken este foarte cunoscut, dar și de baptiștii din alte țări ale Europei, fiind numit „Pionierul baptist al Germaniei.

Rev. J.H. Rushbrooke în anul 1915 are și el aprecieri înalte față de acest misionar curajos și plin de râvnă pentru Evanghelia Domnului Isus. „Johann Gerhard Oncken este cunoscut în Marea Britanie drept ,,Părintele baptiștilor germani”; dar el este mult mai mult decât atât; ,,Părintele fondator al  baptiștilor continentali”, nu ar fi un titlu neapărat exagerat; într-adevăr, după cum ni se derulează povestea noastră, ar părea că mișcarea pe care a demarat-o el a exercitat o ușoară influiență chiar și dincolo de continentul european”.

Johann Gerhard Oncken s-a născut la 26 ianuarie 1800 la Varel, în principatul imperial de atunci, mai târziu Marele Ducat, al Oldenburgului. Înainte să se nască, tatăl său a trebuit să plece în Anglia, unde a murit; de aceea băiatul nu și-a cunoscut niciodată tatăl. Mai degrabă, a fost crescut în casa bunicii sale, unde nu avea la dispoziție decât resurse didactice slabe, dar bunica a fost o credincioasă care i-a direcționat viața spre Cuvântul Domnului.

În anul 1814 un negustor scoțian vine la Varel, îi place de băiat și îl ia cu el să-l facă un om și șade acolo până în anul 1819, când pleacă la Londra. Aici în Scoția a experimentat marea schimbare a inimii. Negustorul merge la Hamburg și-l pune pe Johann să-și cumpere o Biblie. Mama negustorului l-a dus regulat la biserica.

Dintr-o scrisoare a sa putem citi:

„Dar Dumnezeu, în providența sa, m-a scos din locul meu natal și m-a adus într-o țară în care mijloacele harului nu lipsesc. Multă vreme Duhul lui Dumnezeu a lucrat asupra mea în secret, fără ca eu să-i urmez avertismentele. Mai degrabă, păcatul a câștigat întotdeauna avantajul, care a fost apoi urmat de noi hotărâri și lacrimi de pocăință. Când am ajuns la Londra, am intrat în contact cu tineri gălăgioși care stăteau în aceeași casă în care stăteam eu și toate bunele mele intenții au fost sufocate. Dar în 1820 am venit la Blackheath în Kent, unde am stat alături de oameni evlavioși, care mi-au vorbit într-un mod pe care nu-l auzisem niciodată, care erau binecuvântați în Dumnezeul lor și se rugau adesea pentru mine. Un duh de rugăciune a venit și peste mine; am simțit că trebuie să am dreptate mai bună decât am avut-o eu însumi. Dar nu aveam încă o viziune adevărată asupra satisfacției depline pe care Hristos o făcea dreptății divine”.

La Londra a frecventat capela Metodistă pentru o vreme, unde a fost cuprins de harul lui Cristos care a pus stăpânire pe el. Aici a început să predice Evanghelia la cei din jur și le-a scris și rudeniilor că starea de păcat duce la osândă.

În decembrie 1823 a sosit la Hamburg ca misionar pentru Societatea Continentală din Londra care se ocupa cu răspândirea Evangheliei și s-a alăturat congregaționaliștilor locali de acolo, așa-numita „Biserica Reformată Engleză”, al cărei predicator la acea vreme, domnul Matthews, l-a primit cu căldură, făcându-l un prieten drag. Aici a inițiat școala Duminicală cum era la Londra și Oncken a fost cel care a dat primul imbold al Școlii Duminicale în Germania. Oncken, deși nu era baptist, a început să predice și din ce în ce mai multă lume venea să-l asculte.

Clerul din Hamburg a aflat de aceste întâlniri pe care le inițiase Oncken, a început perescuția prin amenințări și interdicții scrise.

Timp de 10 ani a fost persecutat de către autoritățile de stat care au fost incitate de clerul bisericii de stat. Persecuțiile erau la ordinea zilei, a fost ridicat de două ori și o dată închis. În anul 1828 Oncken a fost condamnat la 14 zile de închisoare, dar putea fi eliberat pe o cauțiune de 53 de mărci. De multe ori era amendat, adus în fața poliției ca cel mai mare păcătos. Tensiunea din orașul Hamburg era mare și se temea că îl vor expuza din oraș, lucru care ar fi pus capăt lucrării sale misionare. 

În ziua de 25 aprilie 1828 Oncken a fost chemat în fața senatorului și serios instruit să nu mai predice că va fi ultima dată avertizat, iar la prima predică va fi adus înaintea porții.

În 1828, el a devenit un agent al Societății Biblice din Edinburgh.

În anul 1829 a început o corespondență cu un creștin botezat. Un pastor baptist l-a invitat la Londra ca să fie botezat, dar Oncken a crezut ca o pierdere de vreme pentru că avea mult de lucrat. La sfârșitul anului 1929 Oncken a făcut cunoștință cu un baptist din America, care a rămas la Hamburg șase luni.

După multe discuții, cercetări, Oncken și casa lui acceptă să fie botezat el și credincioșii lui, în ziua de 22 aprilie 1834, în râul Elba de către Barnas Sears, pastor și profesor baptist. După câteva zile a organizat o biserică baptistă cu cei care au fost botezați.

Clerul luteran cu poliția erau deciși a eradica noua biserică și zelul evanghelistic al lui Oncken.  Camera de sus, unde s-au întâlnit, a fost înconjurată de o mulțime, ferestrele și ușile au fost sparte, iar Oncken târât în ​​fața oficialilor și apoi aruncat imediat în închisoare. Evenimentul a alimentat revoltator tot prin Germania, în speranța de a opri lucrarea lui Dumnezeu. Toate bunurile sale au fost confiscate și atunci când nu a fost la închisoare a fost citat să se prezinte aproximativ o dată pe săptămână.

În 1840 persecuția s-a întețit la Hamburg. Oncken a fost condamnat la patru săptămâni de temniță, plus amendă, iar Köbner și Lange la câte opt zile. Sfătuit de avocat, Oncken a solicitat liderilor baptiști americani să-și folosească influiența pentru a mobiliza un sprijin pe canalele diplomatice. Era primul demers din istorie în care baptiștii solicitau sprijin diplomatic pentru obținerea libertății religioase, într-un context în care asemenea practici erau total necunoscute. Raportul anual al General Baptist Convention arată că liderii baptiștilor americani au ajuns până la președintele SUA, Martin Van Buren (1782-1862), cu situația lui Oncken. Deși președintele a declinat o intervenție diplomatică directă, a dat dispoziție Departamentului de Stat să trimită instrucțiuni consulului de la Hamburg, ca acesta să facă demersuri, în limita uzanțelor, pentru a sugera mai multă libertate religioasă. Cu toată opoziția, mișcarea baptistă s-a extins.

Și după ce a fost botezat și lucrarea lui misionară a luat amploare în Germania, dar și ăn alte țări. În anul 1846 scrie pentru revista The Baptist, un articol prin care arată:

„Prin binecuvântarea Domnului tot înaintăm și, într-un turneu recent în Olanda, am botezat șaisprezece credincioși și am format trei biserici. Deși treceam prin țări în care am fost interzis, nu am fost maltratat și doar o singură dată am fost chemat în fața magistratului. Încurajările noastre sunt grozave, atât aici, cât și în alte părți, și sper că ne vor încuraja să fim mai devotați singurei cauze importante de pe pământ. Orice altceva este trecător ca suflarea pe care o inspirăm, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna. Oh! pentru ca noi toți, care purtăm numele lui Hristos și care am fost îngropați în moartea Lui, să putem simți puterea iubirii Lui în inimile noastre și să fim constrânși de ea să trăim numai pentru Acela cu care vom trăi veșnic în fericirea veșnică.

Sănătatea mea s-a îmbunătățit puțin, deși în continuare mă cam supără gâtul, astfel încât pot vorbi cu turma mea doar de două ori pe săptămână. Ei bine, știu că, dacă Domnul are lucrare pentru mine, El va potrivi îndurările Sale cu nevoile mele; El ne va împlini toate nevoile prin bogățiile Sale în slavă, prin Hristos Isus, Domnul nostru, și dacă ne cheamă, este și mai bine, căci cine cunoaște păcătoșenia firii noastre și lupta grea pe care va trebui să o ducem până la sfârșit nu întârzie să fie cu Domnul Său în slavă. În curând ne vom întâlni acolo, dragă frate, prin sângele Mielului. Până atunci, ochiul nostru să fie ațintit pe cruce.

Crucea, crucea, asta este câștigul meu

Pentru că pe ea a fost înjunghiat Mielul;

Acolo a fost răstignit Domnul meu,

Acolo pentru mine, Mântuitorul meu a murit.

Sunt, dragă frate, al tău în cea mai bună dintre legături.

                   J. G. Oncken”.

În perioada 4-8 mai 1842, un incendiu uriaș a distrus o treime din orașul Hamburg, în urma căruia douăzeci de mii de oameni au rămas fără adăpost. Biserica lui Oncken s-a implicat total în asistarea sinistraților. Cum clădirea pe care biserica abia o cumpărase, un fost siloz cu câteva etaje, scăpase de flăcări, aceasta a fost amenajată în adăpost. Similar, membrii bisericii și-au pus casele la dispoziția sinistraților. Într-un context în care au observat că mulți alții s-au dedat la jafuri și speculă, profitând de tragedie, autoritățile au remarcat rolul pozitiv jucat de baptiști, momentul reprezentând o cotitură în relația dintre cele două părți. Anul 1848 formează un punct de reper în istoria baptiștilor germani, deoarece a adus introducerea libertății religioase.

Pe 8 iulie 1845, soția lui Oncken, Sarah, a căzut răpusă de cancer la sân. Cei doi au avut opt copii, dintre care doar patru au ajuns la maturitate. Oncken s-a recăsătorit doi ani mai târziu cu Ann Dodgshun, văduva unui comerciant din Yorkshire, diacon al unei biserici și om de afaceri. Ann a suferit de gută și a murit pe 26 martie 1873, fără a avea copii cu Oncken. Acesta s-a recăsătorit a treia oară pe 24 decembrie 1874 cu Jane Clark, membră a bisericii lui Spurgeon, cu 23 de ani mai tânără ca el. Jane i-a supraviețuit soțului ei 36 de ani, murind în Elveția pe 1 ianuarie 1916.

Lucrarea a continuat să se extindă, noi biserici ființând deja în Elveția și Franța. Din 1846, activau misionari în Austria și Ungaria. Pentru o administrare mai judicioasă a lucrării, la Hamburg a fost înființat în 1853 un Bord de Misiune, care avea să coordoneze misiunea continentală până la începutul Primului Război Mondial. La finele anului 1853, existau 44 de biserici mari, în afară de filiale, totalizând 4618 membri.

Oncken îi anunța pe partenerii americani de la ABMU că se deschisese o ușă pentru Evanghelie și în sudul Rusiei, în Ucraina de azi. Tot el transmitea celor de la Boston, pe 10 aprilie 1862, că în ultimul an, „Evanghelia glorioasă pe care o răspândim anual printre milioane [de oameni] în Germania, Danemarca, Norvegia, Rusia, Lituania, Polonia, Austria, Ungaria, Valahia, Elveția și Franța, a fost îmbrăcată cu putere irezistibilă de sus…” Misiunea continentală a crescut constant, an după an, credincioșii baptiști preluând viziunea lui Oncken: Jeder Baptist ein Missionar! [Fiecare baptist, un misionar!]

Johann Gerhard Oncken, a lăsat în urmă 55 de volume de jurnale, scrise alternativ în germană, franceză și engleză, precum și 30-40 de volume de predici scrise în întregime, pe care le aduna mereu cu grijă și le capsa împreună la sfârșitul anului. Desigur, ziua începea pentru el la ora 5 dimineața și fiecare minut al zilei a fost folosit cu conștiință.

 Oncken era evanghelistul și inițiatorul de sistem, un adevărat revoluționar, cel care a generat viziunea mișcării baptiste continentale. Când Oncken a încetat din viață pe 2 ianuarie 1884, la aproape jumătate de veac de la botezul său, pe continent existau deja peste treizeci de mii de baptiști. Baptismul era răspândit în nordul continentului din Danemarca, Suedia și Norvegia până în Țările Baltice și în Rusia, la Sankt-Petersburg. În centrul, sudul și estul continentului s-a extins din Elveția, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, România și Bulgaria, până în Ucraina și Georgia. În altă ordine de idei, credincioșii baptiști germani, care au emigrat, formaseră deja numeroase biserici în SUA, Canada, Africa de Sud, Australia și în America de Sud. În 1914, în Europa continentală erau 1182 de biserici baptiste, cu 139 270 membri. Dintre aceștia, 28 900 membri organizați în 178 de biserici reprezentau bisericile vorbitoare de limba germană din Rusia. Bisericile baptiștilor ruși nu intră în aceste cifre statistice, estimându-se un total de 50. 000 membri.

Lucrarea bisericii baptiste germane din Bucureşti se afla sub influenţa, grija şi directiva spirituală a baptiştilor din Germania şi a conducătorului lor, Johann Gerhard Oncken. El a fost cunoscut multă vreme, chiar şi după moartea lui, ca „părintele baptiştilor germani”, dar în realitate, el a fost „părintele baptiştilor din Europa”.

Deși pionierul misionar baptist Johann Gerhard Oncken a murit în anul 1884 spiritul să misionar vioi nu a murit și s-a văzut în frații care i-au urmat.

„Cuvintele lui Oncken, „Jeder Baptist Ein Missionair” (Fiecare baptist un misionar) au fost tipărite cu litere mari peste platformă. Practic, fiecare vorbitor a sunat nota misionară. Cele mai emoționante discursuri auzite au fost relatările misionarilor. Atitudinea Congresului a fost că nimeni nu este un adevărat baptist care să nu fie misionar”. Este vorba de Congresul al V – lea al Alianței Mondiale ținut la Berlin în zilele de 4 – 10 august 1934.

Surse:

Alexa Popovici

Rev. J.H. Rushbrooke

Joseph Lehmann

Mihai Ciucă

Baptist and Reflector

The Baptist

Mecea Augustin 1935 – 2024 din Cetan

 

Fratele Augustin Mecea s-a născut în ziua de 18 august 1935 în localitatea Cetan, județul Cluj. Părinții se numeau Vasile și Veronica, țărani români.

Face 8 clase generale în localitatea natală, apoi parcurge cei 4 ani de liceu teoretic. Face doi ani la Seminarul Teologic Baptist din București, între anii 1955 - 1957. Nu a reușit să termine Seminarul din cauza că părinții săi nu l-au putut sprijini.

Se căsătorește în ziua 6 februarie 1965, cu sora Fibia și Domnul i-a binecuvântat cu cinci copiii:

Elvira, născută în anul 1966 , căsătorită cu Marcel Filip și baiatul lor Samuel. Lidia, născută în anul 1967, căsătorită cu Dan Fălcușan și băietii Sergiu si Adrian.

Mihaela, născută în anul 1968, căsătorită cu Ștefan Fălcușan cu  copiii Raluca, Ștefan și Mihai.

 Beniamin, născut în anul 1972, căsătorit cu Britt Elinn Mecea cu copiii Andrei, David și Simon.

Daniel, născut în anul 1974, căsătorit cu Danette Mecea cu copiii Ella și Christian.

Fratele Augustin Mecea este ordinat alături de fratele Ionel Mânzat, ca păstori pentru Biserica Creștină Baptistă din Dej și împrejurimi, în ziua de 26 septembrie 1965. În anul 1977 este ales ca păstor la Biserica Creștină Baptistă din Negrilești și pentru întreg acest cerc compus din Bisericile din Dumbrăveni, Ciceu Poieni, Ciceu Giurgești. După pensionare a lucrat în bisericile din Rus, Cetan, dar și în alte biserici.

Naveta era grea, dar totdeauna era nelipsit acolo unde trebuia. La înmormântări era aproape de nedespărțit de fratele Ionel Mânzat. Predica drept Cuvântul și întotdeauna avea o ilustrație sau două ce dădea o mai mare frumusețe predicii. Era un om prietenos, cu bun simț și plăcut la vorbire.

În ziua de 15 decembrie 2024 Domnul l-a chemat acasă în împărăția Sa slăvită.

Daniel, Mihaela, Elvira , Lidia și Beniamin.

Profesor Dr. Corneliu C. Simuț - un erudit în ale scrisului

 

În această lună se împlinesc 35 de ani de la căderea comunismului și vântul de libertate a cuprins multe domenii de activitate. Baptiștii români, trăitori în comunismul feroce al dictaturii ceaușiste, erau considerați oameni înapoiați, echivalent cu lumea a treia. Comuniștii ne acuzau, dar nu dădeau voie copiilor noștri să se prezinte la unele facultăți cum ar fi: dreptul, litere, filologie, dar și altele și apoi ne făceau oameni de mîna a doua și înapoiați.

Au trecut 35 de ani și tinerii baptiști s-au ridicat la nivelul academic prezent în minunata noastră țară. Sunt intelectuali care au adăugat multă valoare la acest popor iubitor de carte și mai ales iubitor al Sfintelor Scripturi. Dacă în timpul comunismului aveam 3 – 4 păstori cu doctorat, acum parcă nu mai vezi pastori fără doctorat, că este bine sau rău, nu zic nimic acum. Profesorilor le șade bine ca să dețină tot mai multe titluri academice. Azi, în libertate, baptiștii au oameni cu nume în lumea academică și în diverse domenii: istorie, teologie, filozofie și multe altele.

Un astfel de om vreau să prezint azi. Un mare om, studios, bun învățător, profesor de elită, dar prea discret și tăcut, care își face în liniște lucrarea în domeniul domniei sale.

Este vorba de profesor Dr. Corneliu C. Simuț, un erudit în ale scrisului, om care trudește cu bucurie și demnitate. A scris, a tradus, este foarte activ ca să îmbogățească patrimoniul cultural evanghelic.

Mai jos redau o scurtă biografie:

Dr. Corneliu C. Simuț (n. 1975) e profesor de teologie la Facultatea de Științe Sociale și Umaniste a Universității Aurel Vlaicu din Arad, unde predă din 2022, după 24 de ani petrecuți la Universitatea Emanuel din Oradea (1998-2022), aici activând nu doar în calitate de cadru didactic, ci și ca director al bibliotecii (2001-2011), șef de catedră (2008-2011), redactor-șef al revistei de teologie Perichoresis (2003-2022), președinte al senatului universitar (2011-2012) și rector al instituției (2012-2014). De-a lungul carierei sale științifice, profesorul Simuț a predat cursuri de teologie sistematică, istoria bisericii, teologie istorică și teologie biblică (Noul Testament). După obținerea licenței în teologie pastorală la Universitatea din București (1998) ca absolvent al Universității Emanuel din Oradea, Corneliu Simuț și-a continuat pregătirea științifică în mai multe instituții de învățământ superior: la Universitatea din Aberdeen, Scoția, pentru un doctorat în istoria bisericii cu specializare în istoria dogmelor (2003), la Universitatea din Tilburg, Olanda, pentru un doctorat în teologie dogmatică (2005), la Universitatea Teologică Reformată din Debrecen, Ungaria, pentru o abilitare în studii religioase (2012) și la Universitatea din Pretoria, Africa de Sud, pentru un doctorat în teologie sistematică (2014). Următorii cinci ani i-a petrecut făcând cercetare postdoctorală la Universitatea din Pretoria, mai întâi ca cercetător postdoctoral (2015-2017), iar apoi ca cercetător postdoctoral senior cu finanțarea din partea vice-cancelarului (2017-2020). Munca științifică a profesorului Simuț e dublată de o activitate bisericească încă din 1996, dumnealui predicând Evanghelia în mai multe biserici baptiste din județul Bihor (Lugașu de Jos, Aleșd, Cacuciu Vechi, Peștiș, Tulca, Căuașd, Gurbediu), precum și din Oradea (Biserica Baptistă Sfânta Treime, Biserica Baptistă Stânca Veacurilor) și din împrejurimi (Biserica Baptistă Betania din Sânmartin și Biserica Baptistă Uși Deschise din Cihei). Autor a 12 cărți publicate în străinătate și 5 cărți publicate în țară, dar și a numeroase articole de specialitate, Corneliu Simuț își continuă eforturile academice nu doar în domeniul teologiei, ci și în științele educației, zonă de interes profesional pe care a descoperit-o în timpul activității sale științifice din Africa de Sud.

Dacă doriți să-l cunoașteți mai bine, vedeți AICI, dar va trebui să aveți timp să citiți un CV.  complex și cu multe, foarte multe lucrări. Mai puteți să-l vedeți și AICI, unde se poate vedea și ultima apariție editorială.

Fântâna de la răscruce – memorii de familie 240 de ani - de Tiberiu Ciortuz

 

Pe când scriam ca să postez pe blogul „Istorie Baptistă” boigrafia fratelui Ciortuz Pavel 1897 - 1980 din Gârbovăț, poți citi AICI, având puține date, am apelat ca tot românul la cel mai bun ajutor care vine la nevoie, pe nume „Google” și nu m-a dezamăgit. Am scris fără credință că fratele a murit în anul 1980 și erau puține șanse să găsesc ceva, dar Domnul mi-a dat peste măsură de mult.

Mâna Divină m-a condus la acest mare povestitor și iubitor de istorie, neam și familie. Imediat i-am cerut prietenie și cu mare amabilitate am primit-o. Cam nedumerit de marea reușită, mă încumet cu curaj să îi scriu durerea mea.

Iată ce am scris: „Pace, frate Tiberiu. Am descoperit comoara ce o dețineți din patrimoniul familiei Ciortuz. Am putea avea vă rog o discuție ca să îmi întregesc biografia familiei?” Răspunsul nu are rost, a venit ca o mireazmă binecuvântată peste munca mea sârguincioasă și dedicată Domnului și fraților credincioși, lucrători baptiști care prin trudă asiduă ne-au vestit Evanghelia.

Acești frați care au preluat Cuvântul lui Dumnezeu și l-au transmis generațiilor viitoare, sunt vrednici să fie amintiți și aduși la lumină, să ne fie modele demne.

În adevăr fratele Tiberiu Ciortuz este un om pasionat de familia care l-a adus pe acest pământ și de credința vie a înaintașilor lui care au semănat Cuvântul Evangheliei și care se vede, este viu peste veacuri.

Salut cu mare admirație și respect gândurile și informațiile așternute pe hârtie cu atâta dragoste și migală. Lucrarea nu a fost ușoară, dar pentru noi cei ce suntem dornici de a cunoaște trecutul nostru baptist, dar nu numai, va fi ușor și plăcut să lecturăm cele 376 de pagini plămădite cu multă migală și dragoste. Cartea a ajuns azi, 11.12.2024 la Rohia, am răsfoit-o, dar a trebuit să vă comunic și dumneavoastră cititorilor mei dragi să o comandați de AICI. Cartea este captivantă și te duce prin desișurile vremii trecute, dar trăite cu folos.

Felicit autorul acestei cărți și doresc ca Domnul să-l binecuvânteze pe el și întreaga familie Ciortuz și Ciucă, pe care le iubesc.

A Domnului să fie slava în veci de veci!

Un scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste Felnac - de Ilin Mircea

 

                            Motto-ul: Deuteronom 8:2 ,,Adu-ți aminte de tot drumul pe care te-a Călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul ,,celor 110 ani și până în prezent....

       Scurt istoric al Bisericii.

Situată în partea de sud-vest a județului Arad, localitatea Felnac se află la o distanță de circa 15 kilometri de Arad, aflată între câmpia joasă a Mureșului și colinele Vingăi, părți integrante ale Câmpiei de Vest. Comuna se află în bazinul hidrografic al râului Mureș, respectiv pe cursul inferior al acestuia, a cărui albie minoră constituie hotarul nordic al teritoriului. Felnacul se întinde de pe o suprafață de 5120 ha, și are în jur de 2620 de locuitori.

Pe plan local, baptismul pătrunde în Felnac la începutul secolului XX, perioada de pionierat a răspândirii religiei baptiste datând din anii 1904-1905, iar începuturile sunt legate de activitatea misionară a unui baptist din Pecica, pe nume Barbu Avram, care a trecut Mureșul spre Felnac și a început să spună oamenilor despre Domnul Isus. După o muncă plină de dragoste, mergând pe străzi, în locuri unde erau adunați oameni, la piață, au început să apară și primele roade.

La noua religie, propovăduită de pecican, au trecut câțiva localnici care vor pune bazele unui nucleu local baptist, condus la un moment dat de către Iova Vuia, poreclit datorită valențelor pastorale și popa Iova. Istoria orală consemnează faptul că acesta a fost urmat la conducerea bisericii, pentru o perioadă scurtă de timp, de către Lazăr Talpeș.

Printre patriarhii timpurii ai bisericii, îi mai putem enumera pe Arsa Mare, Petru Mișcu, Mitru Husu, Nica Fișcalășu și mai apoi Lazăr Talpeș (1912-1914), Ștefan Talpeș (1936-1959), Petru Talpeș, frați care au avut un cuvânt greu de spus în organizarea bisericii.

Întrunirile religioase se desfășurau în casele credincioșilor, până când, datorită creșterii numărului de credincioși, s-a impus necesitatea existenței unui locaș de cult. Biserica actuală funcționează, practic, în același loc donat de o membră a bisericii, rămasă în memoria colectivă a localnicilor baptiști, ca sora Miliția. După construcția bisericii inaugurarea a avut loc în anul 1907.

Din izvoarele scrise ale vremii, se desprind trei trăsături frumoase ale bisericii din Felnac:

     1.Biserica, mereu a crescut în staulul ei tineri deosebiți, care devenind lucrători locali sau păstori, au avut o bună contribuție în ogorul Evangheliei. Aș vrea să mai amintesc pe fratele Teofil Talpeș, Ilin Mircea, Dobre Ovidiu.

      2.Biserica, apare în istorie ca o biserică bine organizată: Societatea surorilor, societatea tinerilor.

       3.Biserica avea relații strânse cu bisericile din jur.

În comunism, activitatea bisericii se va desfășura, cu un păstor cu rol de supervizor și cu un diacon local ce conducea comunitatea. Biserica din Felnac a fost păstorită de următorii frați: Chiu Mihai (1966-1975), Mînzat Ștefan (1975-1989), Balaci Ioan (1990-1993), Jude Viorel (1994-2000), Mândruțău Mircea (2000 - până în prezent).

Evoluția numerică a baptiștilor a fost diferită, de la 4 persoane în 1930, la  51 membri în 1992 și la 49 de felnăcani baptiști în 2002.

La 9 februarie 1986 a luat ființă orchestra bisericii care a continuat cu școala de orchestră până prin anul 1989.

În data de 23 aprilie 2000, fratele Mândruțău Mircea este ales păstor al bisericii, iar în noiembrie 2000 se stabilesc în Arad, familia Gooding, John și Hillary, care au frecventat biserica și au susținut-o în diverse activități. Ei au fost și sunt o binecuvântare atât pentru păstorul bisericii și mai mult pentru noi ca biserică. O activitate pe care au inițiat-o a fost trimiterea copiilor în ,,Tabere creștine”.

Pentru tot ceea ce Dumnezeu a lucrat până în prezent în Biserica Creștină Baptistă din Felnac și pentru ceea ce va continua să lucreze, suntem mulțumiți și dorim ca prin ceea ce suntem și facem să înălțăm Numele Lui.

     Eben-Ezer, 1 Samuel 7:12

      Surse:

    Ioan Ilin