Realizat
de fr. Kovács József, secretar general al Convenției Bisericilor Baptiste
Maghiare din România, cu fratele BODOR ALEXANDRU, pastor pensionar – sept.
2014.
1.
R. Când, cum și prin ce împrejurare s-a
întors fr. Bodor la Domnul?
B. Întoarcerea mea la Domnul s-a produs în
felul următor: M-am născut la 15 oct. 1941 în satul Petreu, la 3 km de orașul
Marghita, jud. Bihor, într-o familie de greco-catolici. Bunicii mei din partea
ambilor părinți erau greco-catolici în biserica din Petreu. Bunicul meu, Bodor
Petru, a fost cantor al bisericii, înainte de convertire. Bunicii mei, Bodor
Petru și Maria, s-au întors la Domnul în anul 1909 și au fost botezați de
misionarul Cornea Mihai și împreună cu alți convertiți au pus bazele primei
Biserici Baptiste din Petreu în anul 1909 cu locul de adunare în casa bunicilor
mei. Bunicul meu Bodor Petru, a murit în primul război mondial, bunica rămânând
văduvă cu un băiat și 3 fete. Astfel tatăl meu, Bodor Vasile, a crescut fără
tată și a trăit o viață lumească fiind și mai departe greco-catolic. La vremea
potrivită, s-a căsătorit în lume cu Burca Carolina, mama mea, tot
greco-catolică. Li s-au născut 3 băieți: Vasile, Zoltan și Alexandru. Eu eram
cel mai mic din familie. Domnul a ascultat rugăciunile bunicii mele, astfel că
în anul 1939, părinții mei, s-au hotărât să frecventeze Biserica Baptistă care
de acum se aduna în casa vecină. Între timp m-am născut și eu, dar părinții
nefiind încă botezați, am fost botezat de mic copil în biserica greco-catolică.
În anul 1944 părinții mei au fost botezați de fr. Kirnet A. Bertalan, în râul
Barcău și au devenit membrii în Biserica Baptistă din Petreu. Astfel că noi,
cei 3 băieți, am fost crescuți în biserica baptistă și educați în spiritul
credinței baptiste. De mic copil, am învățat și recitat poezii în biserică, am
învățat versete biblice la școala duminicală și în 1952, când s-a înființat
corul mixt în biserica noastră, am cântat și în corul bisericii. Cor pe care
mai târziu l-am și dirijat, având un oarecare talent muzical, moștenit de la
părinți.
Programele
mergeau frumos în biserică, activam cu toții cu talentele noastre și participam
la școlile duminicale, învățând mai multe versete biblice.
Însă
pe parcurs s-a întâmplat ca în interiorul bisericii, între membrii familiilor
din biserică, s-au iscat tot felul de neînțelegeri, certuri, vorbire de rău și dezbinări,
lucruri și manifestări ale firii pământești, pentru care noi, câțiva tineri
ne-am întristat foarte mult și am început să discutăm și să ne sfătuim ce s-ar
putea face pentru ca lucrurile să se îndrepte.
Cei
doi frați ai mei mai mari și cu încă un frate tânăr dintr-o altă familie numită
Lörincz Josif, s-au gândit în mod serios ce-ar fi de făcut și au cerut lumină
din partea Domnului în acest sens. Atunci fratele meu Vasile, și-a adus aminte
că, cu mai mulți ani în urmă, ne-a vizitat
de câteva ori un frate din Valea lui Mihai care era și legător de cărți.
Acest frate ne-a relatat că în Biserica Baptistă din Valea lui Mihai, cu mulți
ani în urmă, au fost mai multe probleme, neînțelegeri, dezbinări și atunci ale
le-a propus fraților din Valea lui Mihai să se adune un grup de frați care să
postească și să se roage în afara programelor bisericii, pentru rezolvarea
acelor probleme. Răspunsul fraților a fost că, ajunge, cât ne rugăm la orele de
rugăciune, la programele bisericii.
Fratele
meu a spus: Ce-ar fi să încercăm că facem ce a propus acel frate din Valea? Zis
și făcut: cei trei frați: Vasile, Zoltan și Iosif, au început să postească și
să se roage. Eu am aflat tangențial de hotărârea lor și, în mod voluntar, m-am
alăturat și eu cu ei în post și rugăciune. Posteam o zi pe săptămână, mai mult duminica
și ne întâlneam o dată sau de două ori pe săptămână să citim Biblia, și să ne
rugăm ca Dumnezeu să facă ceva cu biserica noastră.
Fratele
Lörincz Josif, era cel mai mare dintre noi și el fusese un timp la lucru în
Hunedoara, unde a intrat în legătură cu niște frați foarte spirituali care
practicau și ei postul și rugăciunea.
Când
noi cei din Petreu le-am istorisit prin ce am trecut, ei, - frații treziți - au
plâns de bucurie și au zis așa: ”Interesant că, deși nu ne-am văzut până acum,
Dumnezeu a făcut aceeași lucrare și în viața voastră ca și în a noastră”. Și
într-adevăr am simțit că în noi locuiește același Duh Sfânt care ne-a înnoit și
ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu. Se mirau de noi că deși eram atât de tineri,
totuși am trăit aceste realități spirituale!
Peste
două săptămâni, în 15 septembrie, era programată o serbare de mulțumire și
jubileu de 50 de ani, la Biserica Baptistă din Camăr. Ne-au invitat și pe noi
și bineînțeles că ne-am dus și acolo, unde am avut harul de a vedea cum a
lucrat Dumnezeu trezire spirituală într-o mulțime de frați și surori din Camăr.
Aceștia se rugau plângând, cântau cu lacrimi și predicau plângând. Noi am
dobândit o convingere lăuntrică și anume că suntem una cu acești frați în
Duhul. Tot așa au mărturisit și ei. De atunci relația noastră a fost tot mai
strânsă.
Frații
din Camăr au fost prezenți și la botezul meu care a avut loc în același an,
1958 – la 2 nov. în Petreu. În următorii ani: 1959-60, am mers în misiune cu
frații din Camăr în biserici ca: Ip, Pericei, Crasna, Borla, Guruslău, etc.
unde s-a răspândit focul trezirii spirituale, nu cu puține împotriviri.
2.R.
Ce s-a întâmplat când un om s-a trezit? Dar când s-a trezit o biserică?
B. Ce s-a întâmplat când un om s-a trezit
spiritual? În primul rând și-a văzut starea: de om pierdut. Și-a văzut păcatele
în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta a fost lucrarea de convingere a
Duhului Sfânt. A trăit un profund regret (o părere de rău) pentru păcatele
săvârșite, și-a mărturisit păcatele în fața Domnului, în rugăciune, după care a
experimentat bucuria iertării, a eliberării de sub povara păcatelor din robia
păcatelor. S-a produs în el o schimbare radicală care se numește în Noul
testament ,,naștere din nou”. Menționez că, în majoritatea cazurilor,
mărturisirea păcatelor se făcea și în prezența unui frate sau a unei surori
(după caz) care erau persoane de o înaltă ținută spirituală și oameni de
încredere care puteau să țină ”secretul spovedaniei”. Omul trezit mărturisea
apoi în fața bisericii ce s-a întâmplat cu el. Apoi căuta să mărturisească și
altor persoane și căuta să le convingă să se pocăiască, să-și mărturisească
păcatele și să-L primească pe Domnul în inimă. Era ca o reacție în lanț,
oamenii se trezeau unul după altul. Viața celor treziți s-a schimbat radical. Citeau
Biblia zilnic și se rugau mult. Se rugau și citeau și individual și în grupuri
de părtășie. Bărbații și femeile duceau Biblia cu ei în câmp, în atelier, în
școală, etc. Și citeau din ea ori de câte ori puteau face o pauză de la lucru
sau la școală. Erau frați și surori care lucrau la câmp și în pauză se
întâlneau câte 3-4 și citeau din Biblie și se rugau, de cele mai multe ori
plângând. Citeau și vorbeau și celor nemântuiți. A fost ca o adiere a unui har
de reînnoire în multe vieți, în multe familii și în multe biserici.
Ce s-a întâmplat când o biserică s-a trezit?
Eu nu am văzut nicio biserică trezită în totalitate. Biserica din Camăr, și cea
din Crasna, au fost înnoite în marea majoritate a membrilor ei și în aceste
biserici conducerea a fost preluată de către oameni treziți și lucrarea și
activitatea bisericii se desfășura conform cerințelor Sfintelor Scripturi. Dar
în multe biserici în care a început trezirea, s-au iscat tensiuni și conflicte între
treziți și netreziți. Treziții erau catalogați ca nefiind baptiști, trezirea
fiind considerată de unii ca o mișcare străină de doctrina baptistă. A fost și
mai rău când autoritățile de stat au intrat pe fir: Partidul Comunist,
Securitatea de stat, Departamentul Cultelor, care, folosindu-se de conducerile
de Comunități și de Uniune au pătruns până acolo încât unii frați care erau
considerați lideri ai mișcării de trezire, au fost excluși din bisericile
baptiste și astfel au fost deserviți autorităților de stat care prin tribunale
i-au condamnat la închisoare pentru: ,,Participare la mișcări subversive ca
dizidenți ai cultului baptist” - așa cum era considerată mișcarea de trezire,
de către autorități. Astfel au făcut pușcărie frații: Kiss László (pastor la
Nușfalău) Kulcsár Mihaly și alții. Un capitol interesant ar fi relatarea proceselor
din tribunalele din Șimleul Silvaniei și la Oradea, la care am asistat
personal.
Acolo
unde marea majoritate a bisericii s-a trezit, Duhul lui Dumnezeu lucra cu
putere așa încât au început să vină și oameni din afara bisericii (din lume) și
se pocăiau și se botezau cu botezul credinței. Deci trezirea i-a cuprins și pe
cel din afara bisericii.
3.R.
Vă rog să relatați câteva evenimente memorabile din mișcarea de trezire, la
care ați participat personal.
B. Una din experiențele memorabile a fost
întâlnirea cu frații treziți la Biserica Baptistă din Tarcea și apoi părtășia
pe care am avut-o cu ei în casa fratelui Szilágyi Sándor. Discuțiile și
rugăciunile de acolo au marcat viața noastră.
O
altă experiență interesantă a fost cea de la Camăr în 15-16 sept.1958. Adică la
serbarea din 15 septembrie a fost trimis fr. Szivós Mihály din partea
Comunității de Oradea ca să se asigure că nu se va întâmpla nimic străin de doctrina
baptistă. De fapt jubileul nu s-a mai ținut, fiind interzis de autorități.
Serviciile de duminică au decurs liniștit sub conducerea fratelui Szivós. Dar
frații din Camăr au hotărât să facă o adunare în biserică și în ziua de luni,
16 sept. A rămas și fr. Szivós Mihály pe luni. Chiar el a condus adunarea. A
fost citit textul din Geneza 22 despre jertfirea lui Isaac. A fost un fel de
oră de studiu Biblic la care oricine dorea, putea să ia cuvântul. A fost o
dezbatere frumoasă care s-a încheiat cu mărturisirea păcatelor și cu rugăciuni pentru
trezirea spirituală.
Un
eveniment care cred că trebuie menționat în mișcarea de trezire a fost
următorul: în Biserica Baptistă din Camăr era un responsabil cu numele Szekrényes
György, care era tare împotriva mișcării de trezire și se manifesta de multe
ori în acest fel. S-a întâmplat că eram prezent în biserica din Camăr - cred că
era iarna anului 1959-60. Într-o duminică, după serviciul de dimineață, fr.
Szekrényes s-a ridicat în fața bisericii și a spus următoarele: „Fraților,
știți că eu am luptat mult împotriva mișcării de trezire spirituală ca
responsabil al bisericii. Dar, fiindcă nu aveam pace sufletească, am ținut un
timp de post și rugăciune, ca Domnul să-mi descopere adevărul. După un timp
îndelungat de frământări, Dumnezeu mi-a descoperit prin Cuvântul Său, ca să nu
mă împotrivesc mișcării de trezire căci această lucrare este de la Duhul Sfânt”
(Matei, 1:20). De aceea de azi înainte nu voi mai lupta împotrivă, ci pentru ca
ea să cuprindă cât mai multe suflete.” Vă dați seama ce sentiment de ușurare și
bucurie a fost pentru frățietate!
O
altă experiență interesantă a fost atunci când eu, fiind anul 3 la Liceul
Teoretic din Marghita, după mai multe evenimente, am fost exmatriculat din
Liceu ”pentru propagandă religioasă-mistică în școală.” Părinții mei când au
aflat, au fost foarte tulburați și supărați pe mine. Ei, deși erau credincioși
atunci, pe moment, n-au putut digera acest eveniment. Aceasta s-a întâmplat în
data de 15 oct. 1958, chiar de ziua mea de naștere. A urmat botezul meu în 2
noiembrie 1958. După oficierea botezului, la serviciul d seară am participat cu
toții la programul din biserică. La program, eu am recitat o poezie și am
cântat o cântare care avea următorul mesaj: Már keresztem válra vettem, S érted
mindent elhagyok.Mindenem vagy, árva lettem, Honja vesztett sziv vagyok. Ref. Vágyat,
célt a multnak adtam, Nics már bennem vak remény. Mégis gazdag Ur maradtam:
Isten és a Meny enyém”.(Mi-am luat deja crucea pe umerii mei și pentru tine
las totul. Tu ești totul pentru mine, am devenit orfan, sunt o inimă pierdută
în patria mea. Ref. Am dat dorință și scop trecutului, Nics este deja o
speranță oarbă în mine. Totuși, am rămas un Domn bogat: Dumnezeu și Cerul sunt
ai mei.)
Când
am cântat această cântare, tata și mama au început să plângă în biserică, așa
încât au simțit nevoia să meargă acasă (era în casa vecină) și să plângă cu
hohote. Când am mers și eu acasă, și-au cerut iertare de la mine, pentru că nu
m-au înțeles când am fost dat afară de la școală.
Alte
experiențe le-am avut când ne adunam cu frații din diferite case la: Ip,
Nușfalău, Pericei, Borla, Guruslău, Crasna, Zalău, etc. Obiceiul era să citim
un text biblic, pe marginea căruia să discutăm și să ne vedem cum se aplică
învățătura respectivă la viața noastră. Discutam de lipsurile și eșecurile sau
succesele pe care le aveam în viața de umblare cu Domnul. Apoi ne plecam pe
genunchi și ne rugam, ne mărturiseam eșecurile și ceream putere pentru a trăi
așa cum ne învață Cuvântul Domnului. În asemenea grupuri numite ”părtășie” au
ajuns mai mulți frați tineri sau mai în vârstă să-și predea viața în mâna
Domnului, să fie eliberați și înnoiți, intrând astfel în rândul treziților și
ducând mai departe făclia trezirilor spirituale în familie, în biserică și în
societate.
Precizez
că adunările treziților se desfășurau mai mult în case pentru că în biserică nu
era voie să se adune, numai în zilele și la orele prevăzute și aprobate de
autorități prin așa zisa ”reglementare”a serviciilor din biserică.
4.
R. Pe cine ați cunoscut dintre liderii mișcării de trezire și ce fel de oameni
erau după părerea dumneavoastră?
B. Dintre liderii mișcării de trezire pe care
i-am cunoscut pot aminti pe următorii: Nagy Károly, Gegely Pál, Hoble János,
Hajas Miklós, Kulcsár Mihály, Kiss László, Nagy Mihály, Budai Lajos, Both
József, Batha István, Balla David, Szilágyi Sándor, Szilágzi Imre, etc.
Despre
pastorii enumerați mai sus, care au fost atinși de vântul trezirii aș putea să
fac următoarea caracterizare: Fr. Pastor Nagy Mihály, a fost întrebat de către
fr. Alexa Popovici, directorul Seminarului Teologic Baptist din București,
despre trezirea spirituală. Fr. Nagy M. a spus așa: ,,Frate Popovici, noi am
ajuns acuma în urma trezirii, să trăim în realitate cu faptele ceea ce am
învățat teoretic la Seminar”. Majoritatea liderilor pe care eu i-am cunoscut au
fost oameni integri, cu învățătură biblică curată, cu o viață curată din punct
de vedere moral și plini de râvnă pentru lucrarea Domnului.
5.
R. După cunoștințele mele fratele Bodor a lucrat în biserici mixte, române și
maghiare. A avut trezirea din Sălaj vreo influență asupra frățietății de limbă
română? Dacă ,,Da” în ce a constant această influență și cum s-a materializat?
B. Trezirea din bisericile maghiare din anii
1951-1960 a avut puține ramificații în bisericile române. Una din ele a fost
Biserica Baptistă din Valcăul de Jos (Sălaj) care era biserică mixtă,
româno-maghiară și al cărui pastor era fr. Colțea Gavril. El a fost atins de
duhul trezirii și a devenit un protagonist fervent al mișcării de trezire. Prin
el s-a trezit biserica din Valcăul de Jos, Biserica din Beznea (Bihor). Mai
erau în Zalău, în Șimleu și în Pericei câteva persoane trezite între frații
români (fr. Coț, sora Domnica, etc.). Mai pot fi amintiți: fr. Dr. Fișcă din
Sighișoara și Ilie Potintău din Câmpia Turzii ca făcând parte din treziții
români. Însă majoritatea bisericilor baptiste române au rămas neatinse de
această mișcare, trezirea fiind considerată mai mult un fenomen manifestat în
bisericile maghiare. În același timp însă, au fost grupuri de reformați care au
fost atinși de vântul trezirii. Dintre liderii lor merită a fi amintit preotul
Vishky Ferencz care a suferit și pușcărie pentru aceasta. Chiar și la noi în
sat, în Petreu, a fost un grup de reformați treziți cu care noi am avut
părtășie. Unul din ei a fost Jakab Sándor, a fost și el închis cu Vishky
(1958-1964). A fost ca un fel de adiere a vântului de trezire spirituală care a
atins o parte din bisericile reformate și baptiste - în special maghiare - atât
în Ungaria, dar mai ales în România.
6.
R. Mișcarea de trezire din anii 1970 din Oradea, prin fratele Liviu Olah poate
fi pusă în legătură cu trezirea din Sălaj? Această întrebare este justificată
prin faptul că trezirea din Sălaj a început în 1954 în Bihor prin frații
Hoblea. Ce știți despre frații Hoblea și în special despre activitatea fratelui
Ioan?
B. Trezirea spirituală care a început în 1974
în Oradea, în mod special în Biserica Baptistă nr. 2 prin fr. Liviu Olah, nu
poate fi pusă în mod direct în strânsă legătură cu cea produsă în bisericile
maghiare în anii 1950-1960.
Mișcarea
de trezire în biserica română a început pe scurt astfel: Fr. Hoblea Nistor din
Oradea (originar din Mișca-BH) s-a întors la Domnul prin fr. Janovics
Damaschin, un profesor și predicator în Biserica Creștină după Evanghelie din
Oradea. Prin Hoblea Nistor s-a întors la Domnul fratele său, Hoblea Ioan care
locuia în Mișca. Hoblea Ioan, a fost un om care nu a putut să tacă. A spus în
biserica din Mișca și în diferite biserici din jur despre ce a făcut Domnul în
viața lui (căci a fost o mare schimbare). Prin el s-au întors la Domnul mai
mulți frați ca: Szilágyi Imre (Oradea) Kiss Josef (Poclușa de Barcău). Prin
Szilágyi Sandor din Tarcea s-a întors Nagy Károly (din Camăr), care a dus focul
trezirii în Biserica din Camăr. Iar din Camăr focul s-a răspândit în bisericile
din jud. Sălaj, Cluj, Satu Mare, Mureș, Arad, Timișoara, Brașov, Maramureș,
etc.
În
timpul călătoriilor mele prin Sălaj, am auzit pe cineva zicând că în Timișoara
este un frate român, cu numele de Olah Liviu care este un copil al lui Dumnezeu
și Duhul lui Dumnezeu lucrează prin el, de aceea l-au dat afară din Seminar și
că autoritățile nu-i dă voie să predice. Mai târziu l-am cunoscut personal pe
fr. Olah și am aflat că este verișor primar cu frații Hoblea (mamele lor erau
surori). Acest frate Liviu Olah, îl cunoștea pe Janovics Damaschin și ținea
legătura cu el (prin subteran).
Când
a început trezirea din Oradea, au început să vină frații maghiari treziți ca
Nagy Károly, Hoblea Ioan și mulți alții din toată țara și participau cu mult
entuziasm la lucrarea ce se făcea în Oradea. Se bucurau, plângeau, se rugau cu
și pentru fr. Olah, îl încurajau cu tot ce puteau ei. Spuneau printre altele:
,, Lucrarea ce a făcut-o Domnul în bisericile maghiare, o face acuma cu și mai
mare putere în bisericile române. Mărturiseau deschis că sunt una cu această
lucrare. De fapt același lucru l-am simțit și experimentat și eu personal, care
locuiam deja în Oradea în acei ani. Mulți din cei ce participau la lucrările ce
se făceau în Oradea, mergeau și duceau focul de aici în bisericile de la țară,
astfel încât prin noi s-a revărsat un nou val de trezire în bisericile
maghiare, dintre care unele fuseseră atinse de primul val, iar altele, nu. Dar
acum focul care era aproape stins, s-a reaprins. Bisericile s-au trezit la o
viață de sfințenie și de rugăciune. Efectul a depășit granițele bisericilor,
astfel încât mulți din cei din afară au venit la biserică, s-au convertit și
s-au botezat și așa multe biserici au crescut și numeric. Aceasta în afară de
vizitele pe care le făcea fr. Liviu Olah cu corul bărbătesc al bisericii din
Oradea, în diferite biserici din județ și din țară și chiar și în biserici
maghiare (el vorbea și ungurește). Aceste vizite au adus multe binecuvântări în
bisericile de la țară.
Fr.
Hoblea Ioan a devenit un misionar voluntar, neoficial, fără pregătire
teologică, dar plin de focul dragostei lui Dumnezeu. El mergea din sat în sat,
în diferite biserici, în special maghiare și făcea ce știa el mai bine: chema
oamenii păcătoși la crucea Domnului Isus, plângea, se ruga cu ei și îi îndemna să-și
mărturisească păcatele în fața Domnului, iar apoi căuta să-i încredințeze de
iertarea lui Dumnezeu și îi îndemna să ducă și ei mai departe această lucrare.
Fr.
Hoblea Ioan, deoarece era membru în Biserica Baptistă din Mișca (BH) unde eu
eram pastor, pot să spun că era un frate foarte credincios, cald, plin de
dragoste și râvnă în lucrarea de predicare a Evangheliei. Era și un om al
rugăciunii. Darul lui cel mai special era evanghelizarea personală. El aborda
orice persoană cu care se întâlnea pe drum, în tren, în autobuz, la locul de
muncă și-i depunea mărturia despre Hristos și-l chema să se predea Domnului
”acum”. Mulți din cei pe care i-a evanghelizat personal, au ajuns să se
pocăiască. Până puterile l-au ținut, a călătorit mult prin țară și chiar prin
Ungaria. Oriunde mergea, predica Evanghelia și-i chema pe oameni la Hristos. Eu
pot să spun despre el că a fost un om al lui Dumnezeu deosebit care a trăit și
a predicat Cuvântul curat al lui Dumnezeu.
7.
R. Personal în ce vedeți binecuvântările trezirii?
B. Binefacerile mișcării de trezire, după
părerea mea, sunt multiple:
1)
În primul rând eu personal astfel l-am cunoscut pe Domnul.
2)
Mulți din cei ce crescuseră în biserici baptiste dintre care unii erau chiar
botezați, au ajuns să experimenteze nașterea din nou în urma lucrării de
trezire.
3)
Unii din cei ce erau deja pocăiți dar pe parcurs s-au răcit, s-au reaprins prin
lucrarea de trezire.
4).
Bisericile care au fost deschise pentru mișcarea de trezire, s-au revitalizat.
În ele este viață. Mulți frați din cei treziți au devenit stâlpi de nădejde în
lucrarea din biserică, au întemeiat familii sănătoase, copiii lor au ajuns să-L
cunoască pe Domnul. În aceste biserici au venit și cei din afară, care s-au
convertit și s-au botezat, devenind membri cu care bisericile au crescut atât
numeric cât și calitativ.
Deci, părerea mea este că trezirile spirituale
au fost o mare binecuvântare atât pentru bisericile românești cât și pentru
cele maghiare. Fără trezire multe biserici ar fi moarte din punct de vedere
spiritual.
După
opinia mea, la fiecare 20-25 de ani ar fi nevoie de un val de trezire
spirituală adevărată produsă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care să aducă din
nou și din nou schimbări profunde în viața credincioșilor care apoi să se
reverse peste granițele bisericii și să-i cuprindă pe cei din afară. Despre
modul în care văd eu că s-ar putea rezolva acest lucru, nu încape în
dimensiunile acestui interviu.
8.
R. După opinia dumneavoastră, trezirile au avut și trăsături negative? Dacă da,
care au fost acelea?
B. Da, după opinia mea, trezirile spirituale
pe care eu le-am cunoscut au avut și unele trăsături negative. Dar ele au fost
puține și aproape nesemnificative.
1).
Una din trăsături a fost aceea când cei treziți uneori îi atacau cu vorba pe
cei netreziți și-i condamnau prea dur pentru păcatele în care aceștia trăiau,
spunându-le deschis că nu sunt mântuiți, nu au naștere din nou și așa vor
ajunge în iad.
Dar,
după părerea mea, aceste atacuri – uneori prea dure – au fost făcute cu bună
intenție de a-i trezi din somn, dacă se poate chiar și cu forța. Aceasta s-a
întâmplat mai la început.
2)
O altă deviere a fost influența mișcării carismatice. Aceasta s-a observat la
Oradea între tineri care s-au trezit în biserica nr. 1 maghiară, dintre care o
grupare a îmbrățișat această învățătură, dar rezultate semnificative. Au mai
fost și anumite persoane care au deraiat de la calea biblică. De ex. în Câmpia
Turzii a fost un frate Ilie Potintău și o soră numită Tița, pe care eu nu i-am
întâlnit niciodată și nici nu am aflat clar care a fost abaterea lor.
O persoană bine-cunoscută în Oradea numită
”Domnica” a ajuns dă aibă niște concepții aberante, în urma cărora a ajuns să
trăiască o viață imorală. Sfera de acțiune a fost nesemnificativă.
Umila
mea părere este că focul trezirii spirituale trebuie întreținut în mod
permanent, prin multă rugăciune, și post, curățire permanentă, studierea
Cuvântului lui Dumnezeu și multă misiune.
Bine
a zis un frate că fiecare nouă generație are nevoie de o nouă trezire
spirituală, pentru că distanța dintre creștinism și păgânism este doar de o
generație. Dacă nu se întâmplă așa bisericile se răcesc, noua generație își
însușește teoretic principiile biblice de crez, de doctrină, dar nu are viață
nouă în Hristos. Se întâmplă așa cum scrie în Apoc. 3:1 ,,... îți merge numele
că trăiești, dar ești mort.” Și ,, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i
puterea” (2 Tim. 3:5).
Care
este secretul unei treziri care se reînnoiește mereu, ar fi bine știut. Cred
însă că Dumnezeu ne poate lumina dacă nou dorim aceasta din toată inima și
suntem gata să-i plătim prețul.
3)
O practică criticată mai ales de conducătorii cultului baptist a fost
mărturisirea păcatelor în public sau în cerc mai restrâns în rugăciune. Această
practică era considerată ca fiind egal cu ”spovedania” din bisericile istorice
(catolice și ortodoxe) ceea ce la noi la baptiști nu se practică.
Părerea
mea, bazată pe învățătura Sfintei Scripturi și pe experiență că dacă o persoană
nu poate scăpa altfel de povara vinovăției și de robia păcatului, este necesar
să găsești una sau două persoane credincioase, care pot păstra ”confidența
mărturisirii”, să te rogi cu ei și să-ți mărturisești păcatul în fața lui
Dumnezeu, în prezența acestora. O asemenea rugăciune, dacă este sinceră, aduce
aproape întotdeauna eliberare și bucuria iertării.
Conform
cu: Prov. 28:13; 1 Ioan 1:9; Iacov 5:16; Psalm 32:1-5, etc.
Oricine
a experimentat o asemenea eliberare știe ce înseamnă aceasta și la urmă spune:
”a meritat să plătesc prețul”.
