Atanasie Pascu 1878-1947 din Parța

S-a născut în  10 august 1878, în localitatea Parța, jud. Timș. Părinții lui erau „Metlari” și Saveta.

În anul 1903 primește pe Domnul Isus în inima lui și în septembrie primește botezul.

În anul 1903 se căsătorește cu Crina, născută Miclan și Domnul le-a dat doi băieți care la rândul lor au slujit Domnului cu credincioșie, precum tatăl lor.

Biserica a considerat că fratele poate sluji și acceptă să fie ordinat ca prezbiter. Este ordinat la data de 21.11.1920 în Biserica Parța, din județul Timiș, care avea un număr de 160 membri și 60 aparținători.

Fratele a fost un slujitor în toata zona Timișoarei, a ținut multe servicii de botez. Exemplu: la Timișoara  s-au botezat 31 de suflete, dintre care 13 erau din oraș, iar ceilalți din satele dimprejur.[1] A oficiat căsătorii. Exemplu: în anul 1926 luna octombrie, a oficiat cununia religioasă a lui Ioan Lepa din America cu sora Ecaterina Bălănel din Banat, ceremonia a avut loc în biserica Baptistă din Timișoara.[2] Tot aici în anul 1927 conduce serviciul de ordinare al viitorului păstor Moise Ciorbă. A ținut multe servicii de Evanghelizare în această zonă. Cu un cuvânt fratele a fost foarte activ și harnic slujitor în lucrarea Domnului.

La conferința anuală a Uniunii Comunităților Baptiste române din România din 12-14 octombrie 1927  ținută la Lupeni, este ales președinte de zi.[3]

La Congresul General al Uniunii Comunităților Baptiste române din România, ținut la Curtici în 1928, este ales membru supleant în comitetul Uniunii.[4]

În 1947 pleacă acasă la Domnul pe care l-a slujit cu credincioșie.

Redau un scurt fragment din ceea ce spunea fratele Constantin Adorean la moartea fr. Atanasie:

„L-am cunoscut acum 3 decenii. Era simplu și nu se rușina să se poarte în costumul său de bănățean; deși era mereu în contact cu orașul și avea tendință orășănească. El ne-a fost tovarăș neprecupețit, sincer și curajos, drept și plin de voință pentru tot ce era bine pentru înaintarea Evangheliei. A fost și un bun sfetnic, din care cauză a fost în multe delegații alese. Totdeauna cu zâmbetul pe buze, plin de voie bună….[5]

---

[1] Farul Mântuirei, Anul VII, Numărul 21, Noiembrie 1926, Pag. 7.

[2] Farul Mântuirei, Anul VII, Numărul 23/24, Decembrie 1926, Pag. 15.

[3] Farul Mântuirei, Anul VIII, Numărul 23, Decembrie 1927, Pag. 5.

[4] Farul Mântuirei, Anul IX, Numărul 23/24, Decembrie 1928, Pag. 12.

[5] Îndrumătorul Creștin, 15.Iulie 1948, Pg 11.

O casă renovabilă sau un apartament în casa lui Dumnezeu?

O perspectivă de investiție între două case, una renovabilă și cealaltă nerenovabilă, între o casa moștenită sau făcută de mine și casa oferită de Dumnezeu unde Domnul Isus vrea să ne ducă.

Știi calea aceea? Domnul Isus este acea Cale.

Zilele acestea fac câteva renovări la casa pe care a construit-o mama mea în anul 1965. Eram atunci în clasa a treia și de atunci și până azi au avut loc nenumărate intervenții la acest cuibușor familial. Nu în fiecare an, dar mereu intervenea câte ceva de făcut, ba zugrăvit, ba ceva îmbunătățire, ba tencuială nouă, ba extindere, ba dărâmare a unui zid, ba schimbat pardoseala, ba un geam, ba o ușă și iar alta și apoi alta, termopan că așa este în trend. Și uite așa, de 52 de ani căsuța nu are liniște și pace, mereu în mișcare și intervenții de înfrumusețare, de confortizare, aclimatizare etc.

1. În casa noastră de aici investim enorm de mult și stăm enorm de puțin.

2. În casa noastră de aici cheltuim pentru confort, însă nu-l putem atinge pe cel din casa lui Dumnezeu unde nu este transpirație.

3. Casa noastră de aici, chiar dacă este pe numele nostru, altul o va lua și poate o va dărâma. Casa lui Dumnezeu este veșnică.

Gândește-te bine: câți bani ai cheltuit pentru nevoile de aici și câți bani ai depus în banca lui Dumnezeu ca să-ți transferi comoara într-un cont sigur și veșnic? Știi care este banca lui Dumnezeu? Săracul, văduva, orfanul și străinul.

Trimite-ți investiția ta în contul tău ceresc și când vei părăsi patria aceasta, care ne-a găzduit o vreme, și locuința pentru care ai investit și nu știi cine o va moșteni, să primești un apartament care este gata și nu va mai avea nevoie de renovări și care va fi veșnic al tău.

„1. Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.
2. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
3. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.
4. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”
5. „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?”
6. Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
(Ioan 14:1-6, VDCC)

Cu ce este de vină „Focul dragostei creştine”?

După ce am scos cartea de la tipar („Literatura Baptistă...”), am mers la cuscra mea, Irina Frenț din Chiuiești, care este o credincioasă baptistă model. Ține la poporul baptist, la sănătatea lui morală, iubește noul, nu se împiedică de schimbări, dar ține să se păstreze valorile morale la standardele înalte ale sfințeniei, adică o baptistă adevărată. Când a văzut cartea, mi-a zis: „Dacă dumneata te ocupi cu lucruri vechi, te rog să cauți cuvintele care lipsesc din cântarea „Toți, o inimă, un suflet”, pentru că eu le-am uitat și în cărțile pe care le avem acum nu apar.” Și-a adus aminte și soția că atunci când se cânta această cântare nu putea încadra cuvintele în melodie.

Așadar, am început cercetările și am găsit următoarele:

Această cântare apare în cărțile de cântări comune „Cântările Sionului” în anul 1935 cu textul redat mai jos.

Această cântare a apărut, de asemenea, și în Monitorul Baptist Nr. 10 1935.

Cântarea 635/1935

1. Toți, o inimă, un suflet, Renăscuţi de

Dumnezeu. Flacăra iubirii noastre Arde

Cântările Sionului 1935

pe altarul Său.

El e capul iar noi membre ; Oglindim

Lumina Lui. El e Domnul, iar noi fraţii,

Mântuiți prin jertfa Lui.

2. Unul pe-altul să’ndrumeze Blând şi

îngăduitor. Credincios ca să urmeze Pe al

sau Mântuitor. Să trezim puterea noastră.

Zi de zi să, ne sfinţim, Să’mplinim fără

cârtire Voia Lui precum o ştim.

3. Ca să ne iubim, o Doamne, Tu aşa

ne-ai poruncit. Şi ne-ai dat o pildă vie,

Caci iubind, Tu ai murit! Focul dragostei

creştine Ne cuprinde inima, Ca să vadă

ori şi cine: Noi cei mulţi suntem una.

4. Pentru unitatea noastră Toate, toate

le jertfim. Peste orice deosebire, Puntea

dragostei svârlim. Duhul păcii şi-al frăţiei,

Crească între noi mereu, Ca să cunoască

lumea că suntem din Dumnezeu!

Versul „Focul dragostei creştine ne cuprinde inima” apare și în cărțile de cântări „Cântările Sionului” din anul 1938, respectiv 1941.

Din 1941, când se schimbă denumirea cărții de cântări din „Cântările Sionului” în „Cântările Evangheliei”, în prima ediție nu apare versul „Focul dragostei creştine ne cuprinde inima”.  A fost omis? A fost o scăpare? A fost scos intenționat? Sau versul nu era potrivit din cauza războiului? Cine ne va ști spune?

În „Cântările Evangheliei” din perioada comunistă cântarea apare fără versul „Focul dragostei creştine ne cuprinde inima”, deși între ani 1952-1968 se face reeditarea, redactarea și tipărirea a cărții de cântări „Cântările Evangheliei”. Comisia era formată din: C. Adorean, I. Socaciu, P.N. Popa, Alexa P. și T. Adorean dirijor. Pentru această lucrare s-au folosit „Cântările Sionului” din 1903, 1913, 1919, 1923, în care nu apărea încă această cântare, precum și ediția din 1941, în care apărea cântarea, precum și versul: „Focul dragostei creştine ne cuprinde inima”. Mă întreb din nou de ce nu s-au folosit și cărțile din anul 1935 și 1938. Și totuși, cum nu s-a observat versul în cartea din 1941?

Nu știu să vă spun, dar știu un lucru și mai dureros: în cărțile de cântări din 2003 nu mai apare deloc cântarea aceasta.

Domnul Isus a aprins un foc care a ajuns la noi. Îl vom stinge noi sau îl vom face să ardă după voia Lui?

„Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!”
(Luca 12:49, VDCC)

C.S. 1941

C.E.1941

În videoclip cântă Irina Frenț această cântare.

Răcoarea de la umbră, mai bună ca cea din casă

„ Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.”(Eclesiastul 3:11, VDCC)

Zilele acestea Dumnezeu ne lasă să trecem printr-o caniculă ce ne afectează organismul. Stau în casă și scriu, dar disconfortul termic pune stăpânire pe inimă și o accelerează, nu mă simt bine de  loc, dar nici peste măsură de rău, pentru că în cameră este aer ce vine de afară prin geam, adierea vântului. Ieri am fost cu bunii noștri vecini, Valer și Rodica, să punem pe „sălceri” trifoiul cosit de două zile  și discutam cu soția cum vom sta în câmp pe acest soare dogoritor? Au venit vecinii cu tractorul și remorca, ne-am îmbarcat și o primă surpriză plăcută a fost că aerul ne-a schimbat starea din organism. Ajungând la câmp am constatat că inima era mai în formă și capul nu era „umflat”.

Ce frumos era câmpul! Plăcut să privești și cam de jur împrejur copaci cu umbră îmbietoare, dar nu era timp să stai. Lucrul ne-a obosit, transpirația și-a făcut apariția, parcă nu aveai aer, căldură mare. Din când în când ne opream și ne adăposteam la umbră, ce plăcut. Nu era ca în casă, aer apăsător, ci un aer plin cu oxigen care ne înviora organismul trudit și înfierbântat.

Ajunși  acasă, ne-am așezat pe pat, camera aerisită întruna, dar nu era  acel confort ca de la câmp; de ce?

Pentru că Dumnezeu a creat  în natură o calitate mai bună de înviorare. Copacii dau oxigen din belșug, apoi Dumnezeu din cămările Lui lasă adierea vântului și omul este copleșit când plămânii i se umplu de aer curat și proaspăt, răcit de adiere și umbră. Mă gândeam că și Avraam a constatat acest lucru când stătea la umbra stejarului și constatăm și noi că ceea ce Dumnezeu a creat este mai bun decât ce creăm noi.

„1. Iahve i S-a revelat lui Avraam lângă stejarii lui Mamre, în timp ce acesta stătea la intrarea cortului lui în perioada de caniculă a zilei.”
(Geneza 18:1, BVA)

Mai observ al doilea lucru, că Dumnezeu a creat o patrie și mai bună, cu un confort și mai bun și la care trebuie să privim, să dorim să ajungem acolo.

„1. Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic,
2. zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”
3. Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.
4. El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
5. Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,
6. nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare.”
(Psalmi 91:1-6, VDCC)

Ce Dumnezeu bun, ce confort bun ne-a creat, de ce am ales sudoarea?

„ Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.”
(Geneza 3:8, VDCC)

Aici mai avem șansa ca prin oferta bună a lui Dumnezeu  să stăm cu El într-un mediu și o ambianță mai înaltă, ca cea din mediul creat de El, pentru că vom sta nu numai la  umbra Lui ci în prezența Lui.

Cei ce nu vor fi cu El, nu vor avea răcorire și nu se vor bucura de confortul oferit de prezența Lui.

Bucură-te acum de răcoarea umbrei Lui, ca să fii în confortul veșnic al Lui.