luni, 29 ianuarie 2018

Nicolae Pop 1874 – 1931 din Panic, Cluj






Nicolae Pop s-a născut în anul 1874 în comuna Panic, judeţul Cluj.
În anul 1897, tânărul Nicolae Pop, care abia se  eliberase din armată, tânăr sărac, care-şi câștiga pâinea prin munca palmelelor, Nicolae Pop a venit la Macău să se angajeze, să găsească lucru la vreun ţăran mai înstărit, care are nevoie de servitor. A nimerit tocmai la un ţăran maghiar, destul de înstărit, care era însă de  credinţă baptistă. În casa acestuia, Nicolae Pop a auzit pentru  prima dată  di­ferite lucruri din Biblie. Cum el era în familie, a văzut viaţa curată care o trăia ţăranul baptist cu familia şi şi-a dat seama de comportarea creştinească a acestei familii. El, Nicolae Pop, a găsit aici tocmai ce do­rea mult în sufletul lui: o viaţă reală, de pietate creştină, de apropiere de Dumnezeu, o viaţă de rugăciune. Astfel, s-a apucat şi el să citească din Sfintele Scripturi, să cerceteze, în căutarea adevărului, spre a cunoaşte calea mântuirii, şi zilnic discuta cu stăpânul despre cele ce citea din Biblie. A început să meargă şi el în mod regulat la serviciile divine şi la orele de rugăciune ale bisericii din Macău.
În 1898, tânărul Nico­lae Pop şi-a mărturisit credinţa sa în Hristos şi a fost botezat de Mi­hai Cornea  şi a  început a lucra în via Domnului.
In anul 1905 a fost ordinat ca predicator-botezător, de către fr. Cornea.
In această calitate lucrează fără şovăire şi 'în­fiinţează prima biserică       baptistă română în Transil­vania, în comuna Gârbău, judeţul Cluj. De aici începe misiunea în jurul Clujului, zeci de comune au fost cutreierate de dânsul. Din judeţul Cluj, face călătorii însemnate în judeţele Alba, Sibiu, Sălaj, Someş şi Mureş.
La izbucnirea războiului mondial este chemat şi înrolat pentru război, unde petrece ca subofiţer până în toamna anului 1918, când  se reîntoarce Ia familie și bisericile zdrobite de milinism. 
În anii 1920—21 organizează împreună cu lu­crătorii mai tineri, misiunea și de la această dată cu noi succese a lucrat împreună uniţi în bine şi în greutăţi.
În anul 1924 botează la Toplița Română, Jud. Mureș 18 persoane.
În anul 1925 botează la Cluj 37 de persoane după ce au fost cercetate în credință.
În 16 Mai 1926 botează în râul Mureș 32 de persoane. În ziua de 18 iulie botează 17 persoane în râul Someș.
Lucrarea misionară a lui Nicolae Pop de la Gârbău a ajuns cu­noscută şi apreciată pretutindenea, până la Budapesta. De aceea, condu­cătorii Uniunii Baptiste din Austro-Ungaria l-au ales ca membru în co­mitetul Uniunii, alăturea de toți ceilalți mari predicatori şi misionari.

Soția lui credincioasă precum și cei 7 copii dintre cari 5 fete și 2 băieți au rămas fără tată, însă  liniştiţi în hotărârea Celui Prea înalt.
Serviciul funebru este îndeplinit de către fr. pre­dicatori ; Vasile Toderaş, Ion Dan, N. Şomlea. GL Birtaru şi Ioan Gabora, ajutaţi de corul vocal şi mu­zica instrumentală a bisericii din Cluj.
De la locuinţă până la mormânt a fost dus pe mâinile celor 10—12 predicatori, ca semn al  iubirii lor faţă  de cel dus pentru totdeauna.



Sursa:
Alexa Popovici.
Farul Mântuirii.

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Cine este din vatra Cuceului, să ia aminte



Biserica Baptistă Cuceu


Cuceuoani din toate țările adunați-vă! Unde? La Cuceu.
„Aşa vorbeşte Cirus, împăratul perşilor: „Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim în Iuda.
„Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui să fie cu el şi să plece!” (2 Cronici 36:23)

Anul acesta, 2018, se împlinesc 100 de ani de când Dumnezeu a pus bazele dezvoltării unui popor, care să-I facă voia. Un popor care să deschidă Cartea Lui,  ca să citească deslușit, să se întoarcă cu fața la El și să Îl proslăvească.
100 de ani de istorie au baptiștii din Cuceu. 100 de ani acest popor a predicat Cuvântul Lui Dumnezeu, acum veniți și bucurați-vă împreună la acest minunat popas care va fi în această vară, prin voia bunului și slăvitului nostru Ziditor și Dumnezeu.
Acest eveniment  vrem să-l imortalizăm printr-o piatră de aducere aminte, adică o carte despre cei 100 de ani care să rememoreze evenimentele trăite.
Vrem ca toți cei interesați să scrieți ce v-au povestit părinții, bunicii sau alți înaintași și să îmi trimiteți rapid, ca până la serbare să fie gata tipărită cartea. Vă rog de asemenea, poze vechi și noi, trimiteți cât mai multe.
Mulțumim Domnului pentru cei 100 de ani trecuți și Domnul să țină lumina Scripturii vie până la venirea Domnului Isus ca Judecător și Domn.
Vă mulțumesc la toți  cei care veți fi receptivi,  Domnul să vă binecuvânteze în vatra voastră străbună.
Mai jos vatra Cuceului și case.






joi, 25 ianuarie 2018

Ioan Cârnați, 1896-1930 din Zinitea, jud. Arad




Moise spune că zilele noastre ar trebui să fie de 120 de ani, iar psalmistul spune că 70 până la 80 de ani. Totuși Cuvântul Domnului spune că acești ani sunt trudă și durere. Oamenii, totuși ori la ce vârstă înaintată nu ar vrea să plece, ci să rămână aici.
Acei oameni care sunt îndrăgostiți de Dumnezeu, de Mântuitorul Isus Hristos, abia așteaptă să urce sus și pentru ei nu este supărare că părăsesc această lume, ca să se bucure cu Stăpânul pe care l-au slujit.
Pentru Dumnezeu este scumpă moartea celor iubiți de El și ce-i este scump lui Dumnezeu trebuie să ne fie și nouă.
Fratele a trăit 34 de ani, dar a fost de o demnitate mai rară. Puteți citi mai pendelete viața acestui frate prezentată de revista  „Farul Mântuirii”, Nr. 18/20, 1930, vezi aici și veți vedea părerea celor din vremea dumnealui.
S-a născut în anul 1896, din părinți săraci, dar plini de iubire, către fiul lor Ioan.
După terminarea școlii primare, Ioan avea dorința  să îmbrățișeze o meserie, care să-i facă traiul mai ușor în această lume. Dorința arzătoare i s-a îndeplinit fiindcă se angajă ca ucenic la un tâmplar, pentru mobilă de lux.
Viața de zi cu zi era împletită cu meseria, plăcerile lumii, dar și citea din operele marilor scriitori a lumii. La un moment dat a tras concluzia că fără Isus, viața este cel mai mare chin. Au urmat momente critice, au început frământările sufletești, căuta o nouă tactică în viață.
La vârsta de 21 de ani, cu o convingere fermă în Isus,  declară înaintea lui Dumnezeu și a fratelui Vârșandanu, că renunță la orice plăcere, numai să poată câștiga pe Cristos.
„Fratele Vârșandanu George era numit și „Bătrânul”, dumnealui era atașat la raionul Curtici dimpreună cu raionul Pecica.”[1]
În anul 1917 a făcut legământ cu Domnul Isus și a fost botezat în apele Mureșului.
În anul 1918 se căsătorește cu sora Frana Yuncan, din Pecica.
În anul 1923 pleacă la Paris pentru a se specializa în meseria începută. Aici învață bine limba franceză,  are ocazia să citească din marii savanți francezi și așa a câștigat multe cunoștințe.
Puteai să discuți cu acest om zile întregi, chestiuni mari de ordin filozofic.
În toamna anului 1926 vine acasă cu multe cunoștințe asimilate, dar și cu o boală nemiloasă. Boala s-a agravat și a fost doborât la pat, dar fr. Ioan nu a uitat de Salvatorul său pe care îl iubea nespus.
În după masa zilei de 23 Iunie 1930, la ora 15, a rostit ultimele cuvinte:
„Acum merg la Isus“,
după aceasta voind să mai vor­bească ceva, moartea i-a rete­zat firul vieţii.

Serviciul de înmormântare a fost oficiat de fr. Truță I. și Fr. Olteanu Gheorghe.


[1]Farul Mântuirii Anul VI, Aprilie 1925, Nr. 7,  Pag. 7.

07 Dușmanii lui Hubmaier Balthasar




Dacă liderii religioși ai lumii din istorie ar fi fost măcar creștini, nu erau: „Războaie sfinte”, „Cruciade”, „Reformatori”, „Denominațiuni” și „Comunismul ateu”. Dacă erau ai lui Hristos, nu făceau ororile de care te îngrozești. Domnul Isus spune:
Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” (Ioan 15:12, VDCC)
Lucrul acesta nu s-a dovedit a fi real, nici la preoții de la Ierusalim, nici la conducerea Bisericii de după anul 312 și până la noi azi.
Care este vina de moarte a lui Balthasar Hubmaier?
Hubmaier a pus în prim plan învățătura simplă a Noului Testament, cu privire la aducerea Bisericii la standardul Bisericii primare:

1.      Botezul credincioșilor.

2.      Libertatea de conștiință.

3.      Separarea Bisericii de stat.

4.      Mântuirea prin iertarea neconstrânsă, versus iertarea sacramentală.

5.      Preoția tuturor credincioșilor, față de preoția unei clase și democrația fiecărei biserici, cu Hristos ca şi conducător, mai presus de tradiție sau de oportunitate.

Era interesat doar de învățătura Noului Testament,  fără a scoate sau a adăuga ceva.

Balthasar Hubmaier a avut și prieteni
Îmi calc pe inimă și citez din „Opere, volumul 7” ce scria Friedrich Engels despre Anabaptiști:

„Țărani și orășeni au intrat într-o frăție evanghelică din cauza persecuțiilor religioase dezlănțuite împotriva predicatorului lor  Balthasar Hubmaier.”

„Nenumărați anabaptiști au fost schingiuiți, arși de vii sau executați în alt mod, dar curajul și perseverența acestor emisari erau neclintite și succesul activității lor era nemăsurat.”

Oamenii de rând au fost de acord că ce spune Hubmaier Balthasar este adevărat și au acceptat să scoată icoanele și tablourile din Biserică.
Dușmanii lui Hubmaier Balthasar
În primăvara anului 1525, este botezat.
Această acţiune îndrăzneaţă a lui Hubmaier a provocat furtună din două direcţii:

1. Din partea catolicismului austriac.
2. Din partea reformatorilor elveţieni.
3. Cel mai mare dușman a fost prietenul lui cel bun, Zwingli.

Luther și ceilalți i-au fost dușmani.
Reforma­torii elveţieni provoacă pe Hubmaier la o dezbatere publică, ce avu loc la 5 iunie 1525.
De acum înainte, reformatorii elveţieni deveniră cei mai amarnici împotrivitori şi duşmani.[1]

„Zwingli căută să-l determine să-şi retragă scrierile, de aceea el personal, precum şi judecătorul Maconius şi alţii, se duseră la închisoare la Hubmaier. Toate vorbele mieroase, momelile, n-au folosit la nimic.
O dată cu această a doua întemnițare din Zürich, Hübmaier a fost supus torturii. În timp ce era întins pe roată, el a rostit lepădarea cerută și după aceea a formulat-o în scris, după cum ceruse Zwingli. Deși mult mai puțin păgubitoare decât ar fi putut fi, lepădarea l-a mulțumit pe Zwingli și a dovedit slăbiciunea lui Hübmaier. Ulterior, ea a provocat o pocăință și o mărturisire profundă din partea lui Hübmaier.”[2]


Pe data de 3 martie, acest bărbat osândit, a fost dus la Viena și torturat din nou pe roată; dar de data aceasta n-a mai avut loc nici o lepădare. Slăbiciunea de care a dat dovadă la Zürich și într-o măsură mai mică la Gratzenstain, fusese înlocuită de o tărie necunoscută până atunci.
Hubmaier a murit protestând nu numai împotriva tiraniei Romei, ci împotriva botezului copiilor și a membrilor neconvertiți ai Bisericii și a folosirii forței și a constrângerii în materie de credință și religie prin oricare Biserică sau stat, catolică sau protestantă.
Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:12-13, VDCC)






[1] Petru Popovici, Lumini peste veacuri Vol. I
[2] William R. Estep, Istoria Anabaptiștilor,