joi, 25 ianuarie 2018

Ioan Cârnați, 1896-1930 din Zinitea, jud. Arad




Moise spune că zilele noastre ar trebui să fie de 120 de ani, iar psalmistul spune că 70 până la 80 de ani. Totuși Cuvântul Domnului spune că acești ani sunt trudă și durere. Oamenii, totuși ori la ce vârstă înaintată nu ar vrea să plece, ci să rămână aici.
Acei oameni care sunt îndrăgostiți de Dumnezeu, de Mântuitorul Isus Hristos, abia așteaptă să urce sus și pentru ei nu este supărare că părăsesc această lume, ca să se bucure cu Stăpânul pe care l-au slujit.
Pentru Dumnezeu este scumpă moartea celor iubiți de El și ce-i este scump lui Dumnezeu trebuie să ne fie și nouă.
Fratele a trăit 34 de ani, dar a fost de o demnitate mai rară. Puteți citi mai pendelete viața acestui frate prezentată de revista  „Farul Mântuirii”, Nr. 18/20, 1930, vezi aici și veți vedea părerea celor din vremea dumnealui.
S-a născut în anul 1896, din părinți săraci, dar plini de iubire, către fiul lor Ioan.
După terminarea școlii primare, Ioan avea dorința  să îmbrățișeze o meserie, care să-i facă traiul mai ușor în această lume. Dorința arzătoare i s-a îndeplinit fiindcă se angajă ca ucenic la un tâmplar, pentru mobilă de lux.
Viața de zi cu zi era împletită cu meseria, plăcerile lumii, dar și citea din operele marilor scriitori a lumii. La un moment dat a tras concluzia că fără Isus, viața este cel mai mare chin. Au urmat momente critice, au început frământările sufletești, căuta o nouă tactică în viață.
La vârsta de 21 de ani, cu o convingere fermă în Isus,  declară înaintea lui Dumnezeu și a fratelui Vârșandanu, că renunță la orice plăcere, numai să poată câștiga pe Cristos.
„Fratele Vârșandanu George era numit și „Bătrânul”, dumnealui era atașat la raionul Curtici dimpreună cu raionul Pecica.”[1]
În anul 1917 a făcut legământ cu Domnul Isus și a fost botezat în apele Mureșului.
În anul 1918 se căsătorește cu sora Frana Yuncan, din Pecica.
În anul 1923 pleacă la Paris pentru a se specializa în meseria începută. Aici învață bine limba franceză,  are ocazia să citească din marii savanți francezi și așa a câștigat multe cunoștințe.
Puteai să discuți cu acest om zile întregi, chestiuni mari de ordin filozofic.
În toamna anului 1926 vine acasă cu multe cunoștințe asimilate, dar și cu o boală nemiloasă. Boala s-a agravat și a fost doborât la pat, dar fr. Ioan nu a uitat de Salvatorul său pe care îl iubea nespus.
În după masa zilei de 23 Iunie 1930, la ora 15, a rostit ultimele cuvinte:
„Acum merg la Isus“,
după aceasta voind să mai vor­bească ceva, moartea i-a rete­zat firul vieţii.

Serviciul de înmormântare a fost oficiat de fr. Truță I. și Fr. Olteanu Gheorghe.


[1]Farul Mântuirii Anul VI, Aprilie 1925, Nr. 7,  Pag. 7.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu