Dacă liderii religioși ai lumii din istorie ar fi
fost măcar creștini, nu erau: „Războaie sfinte”, „Cruciade”, „Reformatori”, „Denominațiuni”
și „Comunismul ateu”. Dacă erau ai lui Hristos, nu făceau ororile de care te
îngrozești. Domnul Isus spune:
„Aceasta
este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” (Ioan
15:12, VDCC)
Lucrul acesta
nu s-a dovedit a fi real, nici la preoții de la Ierusalim, nici la conducerea
Bisericii de după anul 312 și până la noi azi.
Care este vina de moarte a lui Balthasar
Hubmaier?
Hubmaier a pus în prim plan
învățătura simplă a Noului Testament, cu privire la aducerea Bisericii la
standardul Bisericii primare:
1. Botezul credincioșilor.
2. Libertatea de conștiință.
3. Separarea Bisericii de stat.
4. Mântuirea prin iertarea neconstrânsă, versus iertarea sacramentală.
5. Preoția tuturor credincioșilor, față de preoția unei clase și democrația fiecărei biserici, cu Hristos ca şi conducător, mai presus de tradiție sau de oportunitate.
Era interesat doar de învățătura
Noului Testament, fără a scoate sau a
adăuga ceva.
Balthasar
Hubmaier a avut și prieteni
Îmi calc pe
inimă și citez din „Opere, volumul 7” ce scria Friedrich Engels despre
Anabaptiști:
„Țărani și orășeni au intrat într-o frăție evanghelică din cauza persecuțiilor religioase dezlănțuite împotriva predicatorului lor Balthasar Hubmaier.”
„Nenumărați anabaptiști au fost schingiuiți, arși de vii sau executați în alt mod, dar curajul și perseverența acestor emisari erau neclintite și succesul activității lor era nemăsurat.”
Oamenii
de rând au fost de acord că ce spune Hubmaier Balthasar este adevărat și au acceptat să
scoată icoanele și tablourile din Biserică.
Dușmanii lui
Hubmaier Balthasar
În primăvara anului 1525, este
botezat.
Această acţiune îndrăzneaţă a lui
Hubmaier a provocat furtună din două direcţii:
1. Din partea catolicismului austriac.2. Din partea reformatorilor elveţieni.3. Cel mai mare dușman a fost prietenul lui cel bun, Zwingli.
Luther și ceilalți i-au fost
dușmani.
Reformatorii
elveţieni provoacă pe Hubmaier la o dezbatere publică, ce avu loc la 5 iunie
1525.
De acum înainte, reformatorii
elveţieni deveniră cei mai amarnici împotrivitori şi duşmani.[1]
„Zwingli căută să-l determine să-şi retragă scrierile, de aceea el personal, precum şi judecătorul Maconius şi alţii, se duseră la închisoare la Hubmaier. Toate vorbele mieroase, momelile, n-au folosit la nimic.O dată cu această a doua întemnițare din Zürich, Hübmaier a fost supus torturii. În timp ce era întins pe roată, el a rostit lepădarea cerută și după aceea a formulat-o în scris, după cum ceruse Zwingli. Deși mult mai puțin păgubitoare decât ar fi putut fi, lepădarea l-a mulțumit pe Zwingli și a dovedit slăbiciunea lui Hübmaier. Ulterior, ea a provocat o pocăință și o mărturisire profundă din partea lui Hübmaier.”[2]
Pe
data de 3 martie, acest bărbat osândit, a fost dus la Viena și torturat din nou
pe roată; dar de data aceasta n-a mai avut loc nici o lepădare. Slăbiciunea de
care a dat dovadă la Zürich și într-o măsură mai mică la Gratzenstain, fusese
înlocuită de o tărie necunoscută până atunci.
Hubmaier
a murit protestând nu numai împotriva tiraniei Romei, ci împotriva botezului
copiilor și a membrilor neconvertiți ai Bisericii și a folosirii forței și a
constrângerii în materie de credință și religie prin oricare Biserică sau stat,
catolică sau protestantă.
„Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi
fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur,
nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci
Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa
şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:12-13, VDCC)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu