Lighezan Iacob 1883-1985, din Vermeș

Fratele Iacob Lighezan s-a născut la data de 17 aprilie 1883, în localitatea Vermeş, jud. Caraș-Severin.

Şcoala primară a făcut-o în comuna natală, iar mai târziu a fost înrolat în armată, unde şi-a făcut cu cinste datoria de cetăţean, slujindu-și patria şi luptând pe front, în prima linie, în perioada primu­lui război mondial.

Reîntors din război acasă, s-a căsătorit în anul 1919, cu Stoian Maria, care i-a fost o bună tovarăşă de viaţă timp de 86 de ani. Din căsătoria lor au re­zultat 7 fii, din care 6 sunt în viaţă : Iacob, Maria, Ioan, Veronica, Petru şi Ana.

A fost un bun cântăreț în strană și când i-a spus preotului că vrea să se pocăiască, preotul i-a spus: „ai fost mâna dreaptă a mea dar dacă faci acest lucru să știi că bună cale ai ales, dar să o ții”.

În anul 1923, fratele Iacob Lighezan, împreună cu soţia sa, s-au convertit la credinţa baptistă, prin primirea Domnului Isus Hristos ca Mîntuitor al lor, fiind botezaţi pe baza credinţei personale.

După 5 ani de activitate ca membru al Bisericii, tânărul Iacob Lighezan a fost chemat la slujire în ogorul Evangheliei, fiind ordinat ca pastor, lucrând în bisericile baptiste din Vermeş, Valeapai şi altele, până la adânci bătrânețe.

Deşi în timpurile regimurilor de tristă amintire, fratele Iacob Lighezan a avut de suferit din pricina credinţei sale, fiind judecat de un tribunal militar,  a rămas totuşi credincios până la capăt, astfel că zorile libertăţilor religioase, care au apărut după 23 August 1944,     l-au găsit în plină activitate pastorală.

În anul 1969, fratele Iacob Lighezan s-a mutat din Vermeş la Bocşa, unde a locuit la fiul său Ioan, până când a plecat în veşnicie. Aici, deşi pensionar şi înaintat în vârstă, fratele Iacob Lighezan a fost de un real folos pentru Biserica Domnului, astfel că pentru  el se potrivesc foarte bine cuvintele Scrip­turii : „Vei intra în mormânt la bătrânețe, ca un snop strâns la vremea lui“ (Iov 5 :26).

In ziua de 2 ianuarie 1985 , Dumnezeu l-a chemat acasă, în patria cerească pe fratele Iacob Lighezan, unde îl aşteaptă cununa neprihănirii (2 Timotei 4 :8) şi unde a auzit glasul Domnului, spunându-i : „Bi­ne, rob bun şi credincios, ai fost credincios peste puţine lucruri, te voi pune peste multe» lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău !“ (Matei 25: 21) Viaţa frumoasă şi pilduitoare, trăită în curăţie sufletească a fratelui Iacob Lighezan, va rămâne o plăcuta şi duioasă amintire pentru frăţietatea baptistă din judeţul Caraş-Severin.

Pastor BALEAN GHEORGHE

Surse:

Îndrumătorul Creștin Baptist.

Familia Lighezan de la Bocșa.

Lăzărel Ioan 1900-1979, din Prigor

Dumnezeu este cel ce descoperă lucrurile sale minunate, referitoare la poporul Său. Așa se face că Dumnezeu a călăuzit căutările mele și am avut ocazia să-l descopăr pe fratele Nicu, din Bocșa Română, jud. Caraș-Severin. Fratele are înaintași de cinste în poporul baptist, pentru care mulțumim Domnului. Nu vom vorbi de dumnealui, ci de bunicul dumnealui, Lăzărel Ioan.

Lăzărel Ioan

Fratele Lăzărel Ioan s-a născut în comuna Prigor, jud. Caraș-Severin, în anul 1900.

Este concentrat ca soldat, dar a fost pus să păzească o livadă de pomi cu un alt soldat maghiar. Nu le era greu, dormeau într-una, doar că se mai mutau ziua de la un pom la altul, să stea la umbră. Într-o zi, soldatul care venea cu o trăsură și le aducea mâncare cu marmita, i-a dat și un Testament. Fratele Ioan spune camaradului său:  „nu mai pot dormi atâta că înnebunesc”. A început fratele să citească acolo la umbră, păzind livada, Noul Testament abia primit și l-a citit cu atâta sete că la terminare l-a luat la citit din nou și apoi l-a citit a treia oară, când și-a predat inima Domnului fără să vorbească cu cineva sau să-l ajute. S-a pocăit citind Noul Testament.

După întoarcerea fratelui în sat, merge la preot și îi spune: „Domnule preot mă pocăiesc”. Cum așa, cum s-a întâmplat? zice preotul. Fratele i-a spus ce s-a întâmplat pe când păzea livada și la citirea Cuvântului, Dumnezeu a lucrat la inimă. Preotul i-a spus că nu are voie să citească Biblia, ci doar preoții, dar fratele i-a replicat: „Nu ne spui dumneata la fiecare predică că trebuie să ne pocăim ca să ajungem în cer?”

Nu știm data botezului, dar știm de la fr. Alexa Popovici că Biserica Baptistă din Prigor s-a înființat în anul 1918, iar familia fratelui ne spune că Lăzărel Ioan a construit biserica în curtea casei lui.

S-a căsătorit  cu  Maria  și Domnul i-a binecuvântat cu o fiică, Elena.

Fratele Lăzărel Ioan a fost un bun credincios, a predicat Cuvântul Domnului și a fost foarte  apreciat în sat de oameni.

În anul 1979 Domnul îl cheamă acasă.

Elena Lăzărel

Elena Lăzărel s-a născut în anul 1929 și la vârsta de 16 ani, adică în 1945când se întâlnește cu Domnul Isus și-L primește  în inimă, este  botezată.

Nicu, fiul Elenei și nepotul lui Ioan Lăzărel

Fratele s-a născut în anul 1954, la Prigor, jud. Caraș-Severin. În anul 1976 primește pe Domnul și este botezat de fr. Ciortuz Pavel. Se mută prin mai multe locuri și acuma locuiește la Bocșa Română și slujește în lucrarea Domnului.

La botezul fratelui Nicu 1976

Hotărârile mele înainte de a merge la Biserică[1]

5. Cerurile laudă minunile Tale, Doamne, şi credincioşia Ta în adunarea sfinţilor!
(Psalmii 89:5, VDCC)

Dumnezeu în înțelepciunea Lui a făcut lumea la un înalt nivel de frumusețe. Nu te saturi să privești munții înalți cu piscuri mărețe, văile adânci cu pâraie de apă cristalină, pomi, copaci, flori de nenumărate nuanțe și atrăgător  parfumate. Ce să mai spun, o frumusețe de nedescris.

Tot așa Dumnezeu l-a creat pe om să fie prietenos, asociabil, capabil de a iubi pe cei din jur, dar și pe Creatorul său. Satisfacția lui Dumnezeu este să participe în comunitatea oamenilor, îmbrăcați de sărbătoare, adunați împreună, ca să mulțumească lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru noi, dar și să recunoaștem marea dragoste arătată prin Domnul Isus.

Adunările în numele Domnului sunt tot o frumusețe creată de Dumnezeu. Aici avem părtășie cu frații, dar și cu Dumnezeu. Aici ne zidim, ne vindecăm rănile de peste săptămână, aici ne aprindem ca jarul din vatră, să ardem pentru Domnul și lucrarea Lui. Frumusețea o dă prezența lui Dumnezeu și slava lui binefăcătoare sufletului trudit și ostenit.

Astăzi sunt mii de adunări creștine, în care se adună oameni, dar nu toți se întorc de acolo cu bucurie, nu toți au o satisfacție lăuntrică suficient de motivată, ca să meargă și la următoarea adunare. De ce? De ce la tineri nu le mai plac programele? De ce suntem așa de reci?

Răspunsul este că, EU sunt de vină.

Ne amintim cu mare plăcere de vremurile de demult, de forfota de la biserici, de viața din ele, cântări cântate cu putere, muzica solo, a corului, fanfarei. Prezența lui Dumnezeu zdrobea inimile celor prezenți, bucuria cu care se întorceau oamenii acasă și abia așteptau să se reîntoarcă să participe la următoarea  întâlnire de sărbătoare în cinstea Domnului. Au apus toate astea?

Iată un sfat din anul 1928, pe care îl dădeau frații în revista „Farul Mântuirii”. Citește-l cu atenție, pune-l  în practică și toată percepția despre adunare ți se va schimba. Te vei bucura, vei merge acasă împlinit, vei aștepta cu nerăbdare următoarea întâlnire, vei crește în omul dinlăuntru  și vei fi un om matur în Hristos Isus.

„Înainte de a porni din casă

1.      Înainte de a merge la Serviciul divin, eu mă voi ruga cu căldură Mântuitorului, să ne acorde o mare putere a Spiritului Sfânt.

2.      Mă voi lupta să duc cu mine la Biserică câțiva ascultători noi, dintre vecini, amici sau clienții mei.

3.      Cartea de cântări nu o voi uita acasă.

4.      De acasă voi pleca de timpuriu, așa ca să sosesc înaintea de începerea serviciului.

În timpul serviciului.

1.      Voi renunța la toate conversațiunile pro­fane în biserică.

2.      Voi evita a mă așeza în băncile din urmă.

3.      Voi împrumuta cartea de cântări celui ce nu va avea.

4.      Voi cânta din toată inima mea.

5.      Nu numai că voi asculta cu atenţiune pe predicator, ci mă voi şi ruga pentru el.

La plecarea de la Biserică.

1.      Voi renunţa la toate conversaţiunile fără însemnătate.

2.      Dacă voi observa un nou venit, voi profita în prima ocaziune pentru a-i arăta bunăvoinţa mea.

3.      Voi încerca a spune un cuvânt de mângâiere acelor fraţi cari suferă de vreo ispită .

4.      După serviciu, voi fi dator a merge pe la fraţii cari sunt bolnavi ori descurajaţi, ca să le împart din preţioasa binecuvântare ce am primit.

Tradus din franţuzeşte de; T. JULEAN.”

1. Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui!
(Psalmii 149:1, VDCC)

---

[1] Farul Mântuirii, Anul IX, Nr. 11, 1 Iunie 1928, Pag 2.

Crețiu Vasile 1884-1930, din Vintere

S-a născut în anul 1884, localitatea Vintere, jud. Bihor. Aici Biserica Creștină Baptistă s-a înființat în anul 1894.

Foarte de tânăr este atras de Cuvântul Domnului și îl primește cu drag în inimă și se botează cu botezul cerut de Domnul Isus.

În anul 1904 este ales ca păstor de Biserica Baptistă din Vintere și trece în rândul predicatorilor baptiști din județul Bihor, lucrare pe care o face cu credincioșie.

În timpul Primului Război Mondial, fratele își pierde un picior, dar nu mult după aceea își  pierde și  soția.

Deși a trecut prin multe necazuri și încercări, frații din acea vreme nu au văzut pe fața fratelui întristare, ci mulțumire, pentru că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu îi dădea multă putere să lupte.

În data de 5 septembrie 1930, având doar 46 de ani, Domnul îi curmă toată suferința și îl cheamă le El. Plecarea fratelui provoacă alte suferințe pentru familie și Biserică, dar Domnul știe să mângâie în orice situație.

Mult popor a venit să asiste la plecarea fr. Vasile Crețiu și să-i dea ultimul salut pe acest pământ,  să fie o mângâiere pentru familia încercată.

Surse:

Farul Mântuirii.

D. Bucurean.

Alexa Popovici.