S-a născut la 11
decembrie 1880, în comuna Sinteşti Regiunea Timişoara. Aici şi-a petrecut
copilăria şi tinereţea şi aici a sfârșit şi călătoria.
In anul 1913 a ascultat predicarea Evangheliei şi Duhul
Domnului a lucrat asupra sa şi în același an, în ziua de 26 septembrie a fost
botezat de păstorul pionier Ştefan Igna, din Făget.
În 1914
a fost chemat la război, de unde s-a întors în 1915, fiind lăsat la vatră.
Războiul era în toi, aproape toţi fraţii erau plecaţi pe front, astfel că
bisericile baptiste duceau o mare lipsă de predicatori. Pe un teritoriu foarte
întins, în Banat şi jumătate din Ardeal, lucrau numai doi bărbaţi — Ştefan
Igna şi Pavel Bandur. Ei l-au luat cu ei, pe tânărul Ioan Covaci şi l-au dezvoltat
în cele duhovniceşti, înviorându-i şi sporindu-i zelul pentru cauza sfântă.
Timp de doi ani a lucrat ca păstor ajutor, vizitând bisericile până la mari
depărtări.
La Conferinţa Regională
a bisericilor baptiste din judeţele Caraş şi Hunedoara, ținută la 15 august
1917 la Lugoj, Ioan Covaci a fost unul din cei aleşi pentru a fi ordinat ca
păstor în bisericile baptiste din Severin, organizate în cerc bisericesc. De
atunci şi până la 20 iulie 1947, când a predat lucrarea din cerc a călătorit
peste văi, dealuri şi munţi, pe timp frumos, pe ploi, vânt, sau furtună.
În 1922 a avut în
cercul de lucru 22 de biserici, iar în 1928, Igna Ştefan i-a predat şi cercul
său şi a ajuns astfel la un număr de 101 biserici.
Din 1947 a lucrat
numai în comuna sa natală şi în jur, fiind slăbit de picioare.
Pionierul
şi păstorul Ioan Covaci a fost, în adevăr unul din
bărbaţii devotaţi şi legaţi de cauza propovăduirii Evangheliei pe meleagurile
Banatului şi Ardealului hunedorean. Om drept, cu convingeri adânci, hotărât în
acţiunile sale, fanatic în chemarea sa, a lucrat cu curăţie de inimă,
împletind dragostea sa de Dumnezeu cu dragostea de oameni şi de patrie.
Personalitatea lui
umple istoria ultimei jumătăţi de secol a bisericilor baptiste din Severin. In
aceşti ani activitatea sa pastorală a fost adevărată binecuvântare. Însufleţirea
caldă pe care o semăna prin zâmbetul şi exemplul său, grija deosebită pe care o
depunea în faţa problemelor grele şi a situaţiilor mai complicate, tactul
său înţelept cu care dezlega şi organiza, dârzenia arătată în vremurile de
prigoană, suferinţa şi optimismul său neînfrânt, îl aşează în rândul marilor bărbaţi ai credinţei baptiste
din ţara noastră.
El a
sprijinit în toate acţiunile
sale, a preţuit şi ajutat învățământul
teologic, căci vedea marea
nevoie de elemente pregătite
pentru lucrare. Nenumăratele
călătorii, unele de săptămâni întregi, predica simplă, dar caldă,
sfatul său cald şi măsurat,
entuziasmul său năvalnic, îl aşează în galeria misionarilor
mari ai baptiştilor români.
Fire modestă pentru sine, niciodată nu a căutat a-şi evidenţia
meritele personale frumuseţea sa duhovnicească, duhul blândeții şi al
smereniei, descriu bogăţia şi mărimea caracterului său. A trăit şi
a lucrat tocmai în vremea
necazurilor, valurilor de
prigoană, când aproape în fiecare comună a
fost arestat sau în pericol, dar a lucrat cu o adevărată vitejie duhovnicească.
În cele mai grele vremuri au sclipit mai frumos virtuţile sale pastorale.
Fiinţa lui întreagă era cuprinsă de un dor, stăpânită de un crez, şi
înflăcărată de un ideal : Evanghelia să fie propovăduită.
Bărbat
foarte prietenos, cu o fire sociabilă, Ioan Covaci, a avut în activitate așa
conlucrare, părtăşia în bucurie şi necaz a vechilor pionieri. Astfel a colaborat
cu Ştefan Igna, Ioan Popovici Petriș Petre Munteanu, Ilie Mîrza, etc.
Zilele bătrâneții
le-a petrecut bucurându-se de lucrarea Evangheliei şi în aşteptarea plecării
la odihnă.
În cea din
urmă zi a anului 1956, ziua de 31 decembrie, la orele 12, a trecut la Domnul,
în locuinţa sa din comuna Sinteşti, reg. Timişoara, fratele păstor pionier IOAN
COVACI, unul dintre vechii lucrători ai
Evangheliei în Banatul severinean.
Serviciul
de înmormântare a fost îndeplinit la 2 ianuarie 1957 de fraţii păstori : P.
Popovici, T. Mîrza, N. Covaci şi A. Lazăr. Muzica bisericii din loc a cântat pe
tot parcursul până la mormânt, în care a fost depus trupul neînsufleţit, în
aşteptarea învierii de obşte.
 |
| Ana
Laurentiu, Ioan Covaci, Sofia fică |
