miercuri, 10 noiembrie 2021

Respect și apreciere pentru Conducerea Uniunii și în mod special dr. Otniel Bunaciu

 


Ce vești vin dinspre Comitetul Uniunii și în mod special dinspre Departamentul de Misiune condus de fratele dr. Otniel Bunaciu, aduc prin ele însele un vânt proaspăt de revitalizare al poporului baptist din România.

Este o inițiativă vie, demult așteptată să vină și iată că Dumnezeu a început să lucreze în chip minunat, chiar în aceste vremuri când ciuma bântuie ziua în amiaza mare. Mulțumesc lui Dumnezeu că la timpul potrivit și în condiții vitrege, oamenii lui Dumnezeu au suficient curaj să se oprească la o masă rotundă, să analizeze situația de fapt a poporului credincios baptist.

Radio Vocea Evangheliei Constanta - Lumini Peste Veacuri, (vezi AICI) împreună au văzut de bine și au realizat trei emisiuni prin care putem să vedem și auzi implicarea Departamentului de Misiune în revitalizarea bisericilor. La emisiune au participați frații păstori Nelu Rosu si invitatii săi: Otniel Bunaciu, Victor Stănescu, Ovidiu Drăgan, Romică Iuga și Rei Abrudan. Oameni ai lui Dumnezeu, care au pe inimă lucrarea Domnului. Domnul să-i binecuvânteze.

Îndemnul meu este să ne unim cu toți credincioșii baptiși, ca Dumnezeu să ploaie din cer binecuvântarea peste poporul nostru român, cu o întoarcere spre Dumnezeu și valorile Lui sfinte și binecuvântate. Sunt comunități care s-au unit în rugăciune și suntem îndemnați să punem umărul la această inițativă, să ne smerim noi prin post și rugăciune ca Dumnezeu să se îndure.

4. Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele.
5. Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui, dată de Dumnezeul mântuirii lui.
6. Iată partea de moştenire a celor ce-L cheamă, a celor ce caută Faţa Ta, Dumnezeul lui Iacov. (Oprire)
7. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!
8. „Cine este acest Împărat al slavei?” Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.
9. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!
10. „Cine este acest Împărat al slavei?” Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei! (Oprire)

(Psalmii 24:4-10, VDCC)

  

marți, 9 noiembrie 2021

Șchiopu Ioan 1902 - ? din Vișag

 


Fratele Ioan Șchiopu s-a născut în ziua de 13 noiembrie 1902 în localitatea Vișag, județul Timiș. În această comună nu erau baptiști la acea vreme.

Râmâne fascinat de un Nou Testament care nu era complet. La vârsta de 18 ani, în  1920, citind din el, înțelege că trebuie să facă ceva mai mult decât a știut el până atunci. Fratele lucrător și misionar baptist în acea zonă, era fratele Vasile Enașcu, care l-a și condus pe calea credinței. În acest an, 1920, este botezat și își mărturisește credința sa în Dumnezeu, public, botezul fiind oficiat de fratele păstor de la Biserica Creștină Baptistă din Lugoj, Drăgilă Dumitru.

Între anii 1920 – 1923 este încorporat la Regimentul de Grăniceri din Deva. Aici, în timpul liber, participă la programele Bisericii Creștine Baptiste din Deva, unde era păstor fratele Ilie Mârza, care a văzut în acest tânăr militar un potențial păstor, de aceea l-a sfătuit să meargă la Seminar.

În aul 1925 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl absolvă, fiind promoția patru a Seminarului 1928/1929. A ieșit de pe băncile Seminarului un destoinic și iscusit lucrător pe ogorul Evangheliei.

Fratele Ioan Șchiopu a fost încă pe când era la Seminar și un bun dirijor, care forma grupuri de cântăreți, care împodobeau programele de la biserici, la diferite festivități. În ziua de 24 mai 1926 participă cu un grup vocal de 50 de persoane, la o căsătorie. În ziua de 11 septembrie 1927 participă la Serbarea Coriștilor care s-a ținut în Biserica Creștină Baptistă din localitatea Valea-Pai, unde a vorbit de importanța muzicii.

Scria articole pentru revista „Farul Mântuirii”, în anul 1929 scrie un articol numit „Oameni religioși”, aici dă nume de filozofi, oameni de știință  care au fost credincioși. Pe când era la Paris, trimitea articole pentru revista „Farul Mântuirii”. În anul 1931 scrie un lung articol despre Avram Lincoln – un mare creștin. La moartea fratelui D. T. Hurley,  profesor la Seminarul Teologic din București și misionarul Convenției Baptiste de sud, care sponsoriza Seminarul scrie următorul articol: „O pierdere fără consolare”.

În scurta ședere a fratelui Ioan Șchiopu, a fost și în conducerea Uniunii Tineretului Baptist din România, fiind secretar regional pentru Caransebeș și Timiș. Colaborează cu revista „Glasul Tineretului Baptist” din anul 1926, unde scrie articole pe tema educației pentru creștini și articole traduse.

 

O altă îndeletnicire a fratelui Ioan Șchiopu a fost de a se ocupa cu Școala Duminicală pentru copii și participa la multe biserici să învețe pe mulți copii Cuvântul Domnului.

Frații de la Biserica Creștină Baptistă din Reșița, au văzut în fratele Ioan Șchiopu omul care se potrivește perfect cu nevoile lor, îl aleg ca păstor cu bucurie și      i-au încredințat păstorirea bisericii.

În ziua de 9 mai 1929 fratele Ioan Șchiopu este ordinat la Reșița, iar serviciul de ordinare a fost condus de fratele Petru Adam, păstorul bisericii. Din comisia de ordinare au făcut parte următorii frați: Ioan Socaciu, directorul Seminarului, Drăgilă Dumitru, lucrător în cercul Lugoj, Ioan Cocuț, păstor în Buteni, Drăgoiescu, lucrătorul cercului de biserici Reșița și Lucașa Sezonov, păstor din Arad.    

Aici la Reșița, fratele Ioan Șchiopu slujește foarte puțin și se mută la Timișoara.  Din anul 1930 slujește la Biserica Creștină Baptistă din Paris, până în anul 1935.

La Timișoara, în scurta dumnealui ședere, a avut bucuria să aibă și botez.

La Paris, numele era Jean Șchiopu și locuia la adresa: 48 Rue de Lille Paris VII Franța. Aici la Paris, fratele  Jean Șchiopu este ajutat de un amic al românilor dr. W. O. Lewis, om de cultură, care vede lucrarea făcută de tânărul pastor printre cetățenii români din Paris. În ziua de 5 iunie 1932 în Biserica Creștină Baptistă din Paris, fratele Jean Șchiopu are un botez cu 5 persoane.

În ziua de 3 septembrie 1933 fratele Jean Șchiopu se căsătorește cu o tânără româncă, pe nume Floare, din Chicago. Căsătoria religioasă a fost oficiată în Biserica Creștină Baptistă Română din Chicago.

De la Paris, fratele Jean Șchiopu trimite la revista „Pacea”, în anul 1934, un amplu articol numit „Curiozități din Biblie”, informațiile din articol sunt uimitoare pentru noi cei de azi. Prezintă câte cuvinte conține întreaga Biblie, un amănunt printre multe altele. Un alt articol „Cum trebuie să cetim Biblia”.

În ziua de 6 mai 1934 Biserica Creștină Baptistă Română din Paris, ordinează ca păstor pe fratele Mihai Sălcău ca predicator, pentru că fratele Jean Șchiopu se pregătea să plece în America. În această zi, fratele Jean Șchiopu își ia rămas bun de la biserica din Paris.

Și-a schimbat numele în John Bunyan.

În anul 1939 fratele I. Bunyan (Șchiopu) a dus cu propria mașină delegația Română din Chicago, la Congresul Mondial din Atlanta.

Fratele Ioan Șchiopu vorbea cu claritate, avea un discurs evanghelic ușor de înțeles și era atractiv în vorbire.

În corul din Chicago cântau două surori cu numele de Florence Bunyan și Joyce Bunyan, poate să fie soția și fiica.

Se pare că plecarea sa în America nu i-a fost favorabilă pe ogorul Evangheliei. Dacă cineva are și alte informații despre fratele Șchiopu, schimbat în Bunyan, vă rog să mă informați.

 

Surse:

Daniel Bărnuț

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Glasul Adevărului

Glasul Tineretului Baptist

Pacea




sâmbătă, 6 noiembrie 2021

Avem noi azi părtășie cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt? 1 Ioan 1 – 10 (3)

 



Dumnezeu în marea Sa dragoste, nu numai că ne vorbește despre dragostea Sa față de noi oamenii, dar a și dovedit-o cu fapte. Pentru ca dreptatea Lui să rămână neștirbită, adică să rămână drept în judecata Lui, și astfel să ne poată ierta de păcate, L-a trimis în lume pe Fiul Său. Din ignoranță sau nepăsare noi L-am disprețuit, batjocorit, chinuit și omorât, dar Dumnezeu în infinita sa putere și milă, L-a înviat din morți iar acum Domnul Isus este (stă) la dreapta lui Dumnezeu mijlocind pentru noi. Acum Dumnezeu își arată dragostea prin faptul că ne invită să fim părtași cu El. Dumnezeu dorește să fim părtași, adică să participăm, să ne bucurăm împreună și să fim beneficiarii lucrurilor pregătite de El.

I.          Invitația lui Dumnezeu la părtășie este cea mai înaltă poziție de care ne face parte Creatorul Universului. V. 3.

1.    Părtășia este cu sfinții lui răscumpărați:

- Apostolii și cei care îi urmează

29. Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.”
(Matei 26:29)

- Sfinții din Vechiul Testament

11. Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. (Matei 8:11)

- Și toți cei ce vor crede în Domnul Isus prin mărturisirea făcută în mod personal

20. Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Ioan 17:20.

2.    Părtășia este cu întreaga ființă a Dumnezeirii în toată gloria Sa.

-        Tatăl la care trebuie să ne rugăm și pe care trebuie să-l respectăm întocmai ca pe un Tată din cer.

2. El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: ‘Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. (Luca 11:2)

-        Fiul în Numele căruia trebuie să ne plecăm genunchiul, fiind singurul Mijlocitor.

24. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 16:24)

-        Duhul Sfânt care ne face conștienți că suntem păcătoși și avem nevoie de mântuire.

7. Totuşi vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.
8. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.
(Ioan 16:7-8)

II.          Părtășia la care suntem chemați este o părtășie deplină, fiind în adevăr și lumină. V. 6.

1.    Dumnezeu este Lumină și în Împărăția Lui nu este nevoie de o strălucire mai mare, deoarece Dumnezeu este sursa luminii.

23. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul.
(Apocalipsa 21:23)

2.    Dumnezeu lucrează întru lumină, în El nu este întuneric.

21. El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?
22. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină.
(Marcu 4:21-22)

3.    Domnul Isus a descoperit oamenilor simpli și credincioși lucrurile lui Dumnezeu.

21. În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” (Luca 10:21)

La acest punct trebuie să precizăm deschiderea totală a lui Dumnezeu înspre om. I-a descoperit Dumnezeu omului tot planul Său într-o sinceritate deplină. Nu a vorbit cu viclenie ca să-l ademenească, ci, ceea ce a spus așa s-a și făcut. Acest lucru trebuie să declanșeze în credincios o bucurie și o nădejde deplină, care să ne facă să-L iubim pe Dumnezeu mai mult ca orice alt lucru sau persoană.

III.          Acceptând părtășia cerută de Dumnezeu, beneficiem de iertarea păcatelor prin sângele Domnului Isus Hristos. V. 7.

1.    Condițiile iertării sunt stabilite de Dumnezeu și noi nu putem modifica sau altera această Lege a iertării.

16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
17. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
18. Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
19. Şi judecata aceasta stă în faptul că , odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
20. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
21. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”
(Ioan 3:16-21)

 

2.    Dacă Dumnezeu lucrează în lumină, sunt obligat să lucrez și eu la fel, deschis, pe față, adică să nu ascund ceva.

Dumnezeu cunoaște atât de bine inima și pornirea omului, slăbiciunile dar și punctele forte. A umbla în lumină nu înseamnă a nu păcătui și a fi perfect, ci, atunci când se întâmplă de păcătuiești să mărturisești lui Dumnezeu păcatul și să nu dai vina pe altul ca să te dezvinovățești. Potrivit timpurilor actuale, cum spunem noi, Dumnezeu vrea o transparență totală din partea noastră așa cum face El.

8. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.
9. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
(1 Ioan 1:8-9)

3.    Dumnezeu nu poate fi învinuit cu nimic și niciodată, de aceea trebuie să cercetăm condițiile părtășiei la care suntem chemați și acum să punem în aplicare planul Său.

15. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.
16. Dar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud!
17. Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit.
(Matei 13:15-17)


Pentru că lui Dumnezeu îi pasă de noi și ne iubește la cel mai înalt nivel, ne invită la această părtășie deplină. Această părtășie acceptată ACUM va continua   și-n eternitate.

Vom fi noi dispuși să renunțăm la unele lucruri care sunt incompatibile cu criteriile legii lui Dumnezeu?

Vrem să iubim părtășia cu Dumnezeu exact așa cum o vrea El pentru noi?

Bunul Dumnezeu să ne ajute să lăsăm lucrurile întunecate ale acestei lumi și să ne bucurăm de faptele din lumina Lui!

vineri, 5 noiembrie 2021

Asociația Studenților Baptiști din România

 


Poporul baptist în cei 165 de ani de la formarea lui pe pământ românesc, a avut bucurii, dar și întristări, urcușuri, dar și coborâșuri, cu bune și rele, a mers înainte ajutat de mâna atotputernică a lui Dumnezeu. Nu întotdeauna lucrurile au mers bine, nu întotdeauna baptiștii au fost la standardul înalt cerut de Dumnezeu, Tatăl nostru, dar întotdeauna Dumnezeu a ridicat oameni care înțelegeau voia Lui și vremea în care au trăit. Oameni puși de Dumnezeu, cu viziune, au înțeles că trebuie să facă ceva ca lucrarea Domnului să meargă pe calea cea bună cu maximum de eficiență.

Așa se face că acum 94 de ani, în Biserica Creștină Baptistă din Curtici, s-a pus bazele înființării unei asociații: „Asociația Studenților Baptiști din România”, care s-a format în anul 1927 din inițiativa mai multor tineri.

În ziua de 7 august 1927, cu ajutorul lui Dumnezeu, frații din județul Arad, care au absolvit cursul secundar, au aranjat în Biserica Creștină Baptistă din Curtici, o serbare spre lauda Domnului, la care au luat parte un număr mare de studenți și elevi, de la diferite facultăți și școli din diferite localități.

Serbarea a fost împărțită în mai multe părți, unde au vorbit mai mulți frați:

1.    Florea Drăgan a citit din Eclesiastul.

2.    Toma Slev a vorbit despre: „Educația tineretului și rolul lui în biserică”.

3.    Ioan Dan a vorbit despre: „Datoria noastră față de tineretul școlar”.

4.    Ioan Socaciu a vorbit despre: „Religie, știință, biserică și școală”.

5.    Gheorghe Ciosescu a vorbit despre: „Baptiștii și statul”.

La această serbare frați, studenți și elevi au avut două ședințe în care au hotărât să se formeze o asociație a fraților studenți care va purta numele de:

„Cercul Studenților Baptiști”

S-a ales un comitet provizoriu de organizare care a fost compus din 13 membri aleși, pe cât a fost posibil să cuprindă toate provinciile pentru a putea lua legătura cu toți tinerii din țară.

Dintre aceștia s-au ales frați în conducere:

1.    Florea Drăgan, președinte, student la Academia de Înalte Studii Comerciale din București.

2.    Gheorghe Ciosescu, vicepreședinte – student.

3.    Ioan Moldovan, secretar – student.

4.    Victor Covaci, casier – student.

S-a făcut în scris următorul apel:

APEL.

„Iubiţi fraţi şi surori,

Suntem în era mecanizării şi ştiu toţi că, cu cât este mai sistematizată o organizaţie, cu atât va avea rezultate mult mai mulţumitoare.

De multă vreme se impunea o organizaţie a studenţilor, cari luptă pentru răspândirea adevărului în mod direct şi indirect şi pentru a fi mai siguri că lupta noastră nu va fi zadarnică, cu ajutorul lui Dumnezeu, în ziua de 7 August 1927, cei ce au simţit imperiozitatea acestei necesităţi, fiind adunaţi la Curtici, am încercat a face începutul acestei organizări.

Toţi într-un glas, acum: va rugăm; — pe toţi studenţii, pe toţi elevii şcoalelor superioare şi pe cei ce au absolvit 4 clase secundare sau mai mult şi au părăsit studiile, luând o carieră, să binevoiască a ne însoţi în pasul nostru pentru apropierea către Dumnezeu.

Toţi aceia, cari sunt în şcoli, vor fi membri activi, iar cei ce au terminat sau au părăsit şcolile, vor fi membri onorifici, al căror concurs îl solicităm din toată inima.

 

Pentru ca să se poată întocmi o listă a tuturor, sunt rugaţi toţi cei mai sus menţionaţi să-şi trimită numele şi adresele la fratele loan Moldovan, student, în comuna CaporaL-AIexiu, poşta Sânta-Ana, jud. Arad, care are funcţiunea de secretar. Totodată sunt rugaţi toţi aceia, cari vreau să fie membri să plătească şi taxa de înscriere de 20 lei şi o taxă trimestrială tot de 20 lei, cari se vor trimite fr. Victor Covaci, student, Str. Berzei Nr. 29, Bucureşti, care a fost ales casier.

Crezând că veţi înţelege strigătul nostru, vă salutăm pe toţi cu iubire frăţească.

Cercul Studenților Baptiști”

Din această zi a luat ființă Asociația Studenților Baptiști care în primul an s-a numit „Cercul”, dar nu mult și s-a schimbat numele în „Asociația”.

În anul 1929 Comitetul Asociației a organizat un „Concurs Literar”.

Comitetul Asociaţiei Studenţilor Baptişti, găsind că e necesar a cunoaşte capacitatea membrilor asociaţiei, a aranjat un concurs literar cu premii şi invită pe toţi membri asociaţiei să participe la acest concurs şi pe aceia care vor să devină membri ai acestei asociații.

Concursul va consta din articole cu caracter religios, ștințific, literar, poetic (poezii) și muzical.

Comitetul Asociației reînnoia apelul către toți cei îndreptățiți să se înscrie și să fie membri folositori în lucrarea Domnului.

Asociația avea Congres în fiecare an și se alegea comitetul de conducere.

Când Cultul Creștin  din România a fost scos în afara legii, adică desființat de către Mareșalul Ioan Antonescu, conducătorul Statului în anul 1942, mulți baptiși au fost arestați, forțați să treacă la Cultul Ortodox. În unele localități clădirea bisericii a fost luată de preoți și sfințită pentru a fi folosită după nevoi. Dar, ianuarie - februarie 1945 Asociația Studenților Baptiști prin inițiativa fratelui Nicolae Precupaș, s-a activat din nou și avea peste 300 de elevi și studenți.

În anul 1948 odată cu instaurarea comunismului, Asociația Studenților Baptiști din România a trebuit  să-și întrerupă activitatea.

 

Surse:

Alexa Popovici

Farul Creștin

Farul Mântuirii

miercuri, 3 noiembrie 2021

Vărșandan Gheorghe 1865 – 1932 din Curtici

 

Fratele Vărșandan Gheorghe s-a născut în anul 1865 în localitatea Curtici, județul Arad.

Face 4 clase primare în localitatea natală Curtici.

În ziua de 28 mai 1893 este botezat alături de 33 persoane de către fratele Mihai Cornea. Abia botezat, a început să predice Evanghelia Domnului Isus Cristos și Dumnezeu îi dădea izbândă.

La Conferința de la Curtici 3-4 decembrie 1903, la care a participat și Heinrich  Meyer, este ales ca păstor cercual. În cercul de biserici Curtici erau 13 biserici baptiste. În perioada 1893 – 1904 lucrează ca păstor la Biserica Creștină Baptistă din Curtici.

În perioada 1904 – 1912 păstorește Biserica Creștină Baptistă din viitorul cerc, Șiria. Această biserică a fost în plină ascensiune, păstorul lor George Crișan a plecat în America și a venit aici fratele Vărșandan Gheorghe, pentru ca lucrarea Domnului să nu sufere pierderi. În anul 1908 Cercul Șiria avea 13 biserici și un total de 337 membri.

Fratele Vărșandan Gheorghe participă ca delegat alături de mai mulți frați baptiști români din Transilvania, la Primul Congres European de la Berlin din zilele de 29 august – 3 septembrie 1908.

În ziua de 27 octombrie 1912, deși era destul de frig afară, face un botez în râul Timiș la care participă foarte mulți oameni. Fratele Vărșandan Gheorghe a vrut să mute botezul în primăvara din 1913, dar candidații nu s-au înspăimântat de frigul de afară și au coborât în apă să fie botezați.

La primul Congres ținut la București în 1919, care nu a întrunit numărul de participanți, fratele Vărșandan Gheorghe  trebuia să țină referatul: Văduvele și Orfanii, săracii și bătrânii noștri”, dar acest raport l-a citit la Congresul statutar din 14-16 februarie 1920 din Buteni.

 

Între anii 1912 până în 1932, slujește ca păstor la Biserica Creștină Baptistă din Radna, dar și la bisericile din jur.

În ziua de 16 august 1933 participă la Curtici la înmormântarea fratelui lucrător Ilie Mariș, unde participă și fratele Mihai Muntean.

În ziua de 6 octombrie 1933 fratele Vărșandan Gheorge, bătrânul care și-a jerfit viața pentru lucrarea Evangheliei, este chemat acasă la Domnul. Înmormântarea a fost ținută în ziua de duminică, 8 octombrie 1933, de către fratele Ioan Truță.

Surse

Alexa Popovici

Livius Ban

Adevărul

Farul Creștin

Lumina Lumei

marți, 2 noiembrie 2021

Tanc Aurel 1929 - 1993 din Țigănești

 


Fratele Aurel Tanc s-a  născut în ziua de 8 noiembrie 1929 în localitatea Țigănești de Criș, județul Bihor. Părinții se numeau Mihai și Maria.

A studiat școala primară în localitatea natală, apoi a continuat studiile la Oradea, absolvind școala medie.

Pe când era în armată în Timișoara a frecventat Biserica Creștină Baptistă nr. 1, al cărui păstor era fratele Pitt Popovici. L-a primit pe Domnul Isus în inimă și a fost botezat în această biserică în ziua de 25 septembrie 1955.

Între aniI 1956 – 1960 urmează cursurile Seminarului Teologic Baptist din București. La absolvire a fost repartizat la Chișlaz, județul Bihor, unde a lucrat un timp prin multe greutăți, lipsuri, dar le-a înfruntat, știind că lucrează pentru Domnul.

A fost chemat la Biserica Creștină Baptistă din Tulca, unde în ziua de 22 septembrie 1963 este ordinat ca păstor. Comisia de ordinare a fost compusă din următorii frați: Teodor Vicaș, președintele Uniunii, Bokor Barnaba, vicepreședintele Uniunii, Ioachim Țunea, secretarul General al Uniunii și Petru Floruța, secretarul Comunității de Oradea.

În anul 1963 se căsătorește cu Hortensia, născută Sârbu, din Curtici și Domnul  i-a binecuvântat cu un copil, Ovidiu. Lucrarea Domnului mergea bine și creștea, dar acest lucru nu a fost pe placul autorităților comuniste, care l-au destituit sub motiv că nu se conformează ordinilor Departamentului de Stat pentru Culte și timp de doi ani nu a mai putut activa ca păstor. Fratele era supravegheat de securitate îndeaproape și i-au impus anumite limitări, dar nu au reușit să-i potolească râvna pentru predicarea Evangheliei.

Fratele Aurel Tanc a fost obligat să plece în Județul Cluj, zona Turda, Câmpia Turzi, Viișoara, aici a activat opt ani de zile. Și aici necazurile l-au cercetat. A cumpărat o casă ca loc de adunare pentru Biserica Creștină Baptistă în anul 1975, din care cauză a fost transferat la Biserica Creștină Baptistă din Tinca, județul Bihor.

În zilele de 2 – 3 iunie 1972 s-a ținut Congresul Cultului Creșin Baptist din R. S. România și fratele Aurel Tanc este ales în Comitetul de conducere ca membru supleant din partea Comunității Baptiste de Cluj.

În anul 1977 a fost ales păstor al Bisericii Creștine Baptiste Oradea Nr. 4.

În anul 1976 este ales vicepreședinte al Comunității Creștine Baptiste de Oradea, iar mai târziu este ales președinte. În anul 1982 a fost reales în conducerea Comunității, dar nu a mai primit recunoaștere din partea autorităților comuniste și a fost declarat „persoana non grata”, totuși în anul 1987 și 1991 a fost ales vicepreședinte al Comunității de Oradea.

A scris articole pentru revista Cultului, „Îndrumătorul Creștin Baptist”. În anul 1974 a scris un articol „Nașterea Domnului” . O altă activitate a fratelui a fost aceea de a distribui Biblii clandestin. Fratele Mircu Cocariu îi comunica în mod conspirativ: „A plouat bine la Sibiu”. Aceasta însemna că au sosit Biblii și fratele Aurel Tanc lua mașina și pleca după recoltă.

În ziua de 3 iunie 1979 fratele Aurel Tanc conduce programul de inaugurare al casei de rugăciune a Bisericii Creștine Baptiste Nr. 4 din Oradea. A fost o zi de mare sărbătoare pentru poporul baptist.

În anul 1 ianuarie 1992 a fost nevoit să se pensioneze din cauza stării de sănătate care se înrăutățea mereu. Cu toate acestea, fratele Aurel Tanc a fost activ după puteri în zona Beiuș, Hidișelul de Sus, iar din 1 ianuarie 1993 a girat Biserica Creștină Baptistă din Tulca.

În dimineața zilei de 29 aprilie 1993, inima s-a oprit din porunca Domnului și fratele a pășit în veșnicie la Tatăl său ceresc care îl aștepta acasă. La înmormântarea fratelui Aurel Tanc au participat peste două mii de persoane, 32 de păstori care au dorit să aducă prin prezență, o dovadă a dragostei și respectului purtat.

 

Surse:

Alexandru Bodor.

Ioan Bunaciu – Crâmpeie

Arhivă

Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Oradea

Creștinul Azi

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist

luni, 1 noiembrie 2021

Teodosiu Victor 1905 – 1988 din Geogel

 


Fratele Victor Teodosiu s-a născut în 20 iunie 1905, în localitatea Geogel, județul Alba. Cele 4 clase primare le urmează în localitatea natală. În anul 1927 este recrutat pentru stagiul militar în localitatea Arad. După stagiul militar finalizat în anul 1928, se căsătorește cu sora Onea Eudochia. Dumnezeu binecuvântează această familie cu doi copii: Grațian Teodosiu (1932) și Dorinel Teodosiu (1946).

În data de 23 aprilie 1932, a avut loc ordinarea fratelui Teodosiu Victor ca pastor în localitatea Fibiș, jud. Arad. Comisia de ordinare a fost compusă din frații pastori: Cocuț Ioan, Truța Ioan și Moțiu Ioan.

În anul 1933 se mută împreună cu familia în satul Grădina, comuna Cogealac, jud. Constanța. Odată cu venirea lor s-au mai adăugat încă alte 10 familii de credincioși baptiști. Astfel în vara anului 1933 ia ființă Biserica Baptistă din satul Grădina. Biserica a fost păstorită de Simion Gavriș până în 1935, când acesta și Victor Teodosiu s-au reîntors împreună în Transilvania, iar ca păstor al bisericii a rămas Gligor Cristea.

În anul 1934 este momentul în care se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București. După doar un an de Seminar pleacă spre a sluji în localitatea Cermei.

Dintr-o adeverință eliberată de către Biserica din Cermei în data de 20 februarie 1954, semnată fiind de către păstorul bisericii, Mara Andrei, reiese următorul lucru: Din 1 aprilie 1935 până în 1 octombrie 1937 a fost predicator angajat al bisericii Baptiste din Cermei.

Fratele pastor Teodosiu Victor, predicatorul cercului Cermei, a oficiat următoarele căsătorii în anul 1937:

a)    A fratelui Vlad Mihai din Mișca cu Maria Gui, în localitatea Mișca la 14 ianuarie;

b)    A fratelui Teodor Mateaş din Calacea cu sora Elena Morariu, în localitatea Cermei la 20 ianuarie;

c)      A fratelui F. Hălmăjan cu sora M. Oală și a fratelui D. Ursoi cu sora Florica Hălmăjan (aici a fost ajutat de fratele pastor Avram Oală) în localitatea Gurba, la 28 ianuarie;

d)    A fratelui Ioan Alexa cu sora Floarea Crăciun, în localitatea Cermei la 11 februarie;

e)     A fratelui I. Achim din Vânători cu sora Florica Suciu, în 18 februarie.

După redeschiderea bisericilor baptiste, închise în perioada antonesciană, fratele Teodosiu pleacă ca pastor în județul Hunedoara, în localitatea minieră Lupeni. Din anul 1944 până în anul 1952 este ales ca păstor al bisericii, dar a lucrat și ca miner.

Începând cu anul 1952 se retrage din funcția de pastor datorită regimului comunist și a unor probleme familiare. În anul 1957 se pensionează iar în anul 1988, în localitatea Arad este chemat la cele veșnice.

Surse:

Daniel Stoica

Biserica Cermei

Rădula Pavel 1898 – 1986 din Borlova


Fratele Pavel Rădula s-a născut în ziua de 23 noiembrie 1898 în localitatea Borlova, județul Caraș Severin, ținutul Timiș. Părinții se numeau Pantelemon și Anuța, de naționalitate română.

Face patru clase primare în localitatea natală, patru clase de ucenici în localitatea Caransebeș și patru cursuri biblice la București.

În ziua de 24 februarie 1919 se căsătorește în localitatea Caransebeș, județul Severin, cu Iconia, născută Jigore și Domnul le-a dat patru copii: doi băieți și doua fete.

În anul 1920 este recrutat de Centrul de Recrutare Caransebeș, la Corpul 7 armată, Regiment 96 infanterie. Este trecut la 2 Grăniceri Nr. 96 Caransebeș, de unde rămâne la vatră cu gradul de soldat.

Aude Evenghelia Domnului Isus Cristos predicată de frații Petru Maran, Petru Bona, Mihuț Mihai și Ciortuz Pavel din Rudăria. Cercetat fiind de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, fratele Pavel Rădula se hotărăște să-l primească pe Domnul Isus în inimă și este botezat în ziua de 24 iulie 1921 de fratele păstor Drăgilă Dumitru.

Dând dovadă de credincioșie și dragoste de slujire, în anul 1923 este ales ca evanghelist în acea zonă. Biserica Creștină Baptistă din Borlova unde și locuia, se hotărăște să-l ordineze ca păstor în ziua de 21 noiembrie 1925. Biserica Borlova și cele din jur, totalizau un număr de 365 de membri și aparținători 290. Aici a slujit până în anul 1962. A slujit cu credincioșie și în Bisericile Baptiste din: Negoiu, Buchin, între anii 1933 – 1948. Aici a avut mult de suferit din cauza sătenilor, Glimboca, Goleț între anii 1936 – 1948, Poiana, Sat-Bătrân, Turnu Ruieni, Vârciorova și Zlagna între anii 1924 – 1952.

În ziua de 13 martie 1927  fratele Pavel Rădula conduce un program al unei mari serbări în Biserica Creștină Baptistă din Maciova, unde a participat corul Bisericii Creștine Baptiste din Obreja, condus de fratele Pavel Huzu și mult popor.

În ziua de 7 ianuarie 1934 participă la deschiderea casei de rugăciune a Bisericii Creștine Baptiste din Caransebeș, pe strada Potocului nr. 57.

În ziua de 12 august 1934 fratele oficiază în Biserica Baptistă din Borlova un botez cu 14 persoane, fiind al 5-lea botez efectuat de fratele, Pavel Rădula.

Fratele Pavel Rădula în anul 1935 este ales în comisia de păstori care să negocieze pacea între cele două Uniuni Baptiste.

La Congresul al XVII-lea ținut la Cluj în zilele de 14 și 15 aprilie 1936 este ales în biroul de zi ca secretar.

În ziua de 26 decembrie 1940 la ședința extraordinară a Comunității Creștine Baptiste din Caransebeș, fratele Pavel Rădula este ales președinte al Comunității. În anul 1945 este ales vicepreședinte al aceleași comunități.

La Congresul Cultului Creștin Baptist din România, ținut la Arad în zilele de 27 și 28 octombrie 1945, fratele Pavel Rădula este ales în conducerea Uniunii, în comisia educativă.

În zilele de 29 – 30 aprilie 1946 Comitetul Uniunii îl alege pe fratele Pavel Rădula la secțiunea de învățământ, alături de alți frați, care se vor ocupa de redeschiderea Seminarului Teologic Baptist.

Fratele Pavel Rădula în timpul slujirii sale a avut parte și de persecuții, fiind arestat de mai multe ori. A slujit cu credincioșie acolo unde a fost nevoie să predice Evanghelia, la programe de evanghelizare, cununii, botezuri, înmormântări sau alte serbări organizate de bisericile baptiste din acea zonă. A fost invitat să predice Evanghelia la serbările Tineretului Baptist din România. A dăruit în lucrarea Domnului după puterea sa, acolo unde era nevoie.

Fratele Pavel Rădula i-a povesti fratelui Ioan Bunaciu următoarele: „În închisoarea din Caransebeș, au fost închiși mai mulți baptiști, condamnați pentru credința lor și tot acolo se afla arestat și Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a devenit secretarul general al partidului comunist, în anul 1944. Când credincioșii din zonă au adus pachete fraților din închisoare, din aceste pachete s-a înfruptat și Gheorghiu-Dej – „care părea un țigănoi”.

În anul 1962 iese la pensie, dar continuă să slujească cu dragoste și devotament pe ogorul Evangheliei.

În ziua de 14 aprilie 1976, la vârsta de 79 de ani, Domnul a hotărât să își cheme slujitorul credincios acasă, în Împărăția Sa veșnică.

Surse:

Alexa Popovici

Ioan Bunaciu

Arhive

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Glasul Tineretului Baptist

Îndrumătorul Creștin Baptist

Pacea

duminică, 31 octombrie 2021

„Postomul – O critică a subiectivității postumane” de Constantin Ghioancă

 


Am lecturat pe îndelete cartea abia ieșită de sub tipar a filozofului Constantin Ghioancă, „Postomul – O critică a subiectivității postumane”.

Plăcerea mea de a citi și niscai filozofie vine din vremurile trecute, din comunism. Îmi plăcea pentru că era diferită de învățătura materialist-științifică și parcă mă bucuram să văd că filozofia vorbea despre o persoană absolută sau despre absolut, pe când materialismul nega existența unei ființe mai presus de om, adică a lui Dumnezeu.

Cartea filozofului Constantin Ghioancă ne trece prin mai multe filtre de gândire unele radical diferite, altele diametral opuse, dar ne prezintă într-un limbaj filozofic pe Dumnezeul Bibliei, Acela care ne iubește.

Această carte ne ajută să ne învârtim în lumea ideilor cele mai înalte ale ființei umane, dar care depășesc zona limită de respect față de Creatorul care ne-a dat viața și care ne învață ce este binele.

Fraze filozofice precum: „Fiecare domeniu de bază al filozofiei – ontologie, etică, epistemologie, filozofie politică, estetică – este reinterpretat în gândirea postumană prin lentilele materialiste, imanentiste și rizomatice” (p. 108) sau: „Omul poate fi așezat în rețeaua rizomatică a subiectului transversal doar cu condiția să fie tratat, eminamente, prin prisma mentalității sale.” (p. 196) ne amintesc că citim un tratat de filozofie.

Curajul filozofului Constantin Ghioancă este de remarcat prin afirmațiile clare ale Bibliei, pe care le susține fără echivoc. „Sigur, din perspectiva creștină, Cel care creează totul, inclusiv omul și este Cauza principală a universului este Dumnezeu”. (p. 189). Merge cu îndrăzneală, lăsând parcă filozofia și afirmă adevărul evanghelic: „Mântuitorul Cristos este Adevărul care eliberează.” (p. 204).

Lucrarea susține poziția biblică față de avort și eutanasie, afirmând că doar Dumnezeu poate decide asupra vieții.

Să mai prezint o mica frază care accentuează caracterul creștin biblic al filozofului Constantin Ghioancă: „În creștinism, ieșirea din finitudine se face prin întâlnirea cu Dumnzeu, în Persoana lui Isus Hristos. Această întâlnire îl ajută pe om să se regăsească pe sine, ca om autentic, ca imago Dei. Acest om, fiind împăcat cu Dumnezeu și cu sine este altul decât postomul materialist”. (p. 227).

Recomand cu mare căldură cititorilor mei să lectureze cartea filozofului, dar și teologului Constantin Ghioancă pentru îmbogățirea gândirii noastre creștine.

Felicit, de asemenea, autorul care are o linie bine trasată a gândirii sale și curajul de a numi postumanismul „utopic”.

Cartea  se poate comanda de AICI.



La Humanitas, Sibiu