Eticheta de răciți dată baptiștilor este de
la apariția lor în sânul neamului
românesc și este dată de înalții prelați, acelor persoane care nu fac voia lor.
În articolele mele trecute am scris despre
felul cum erau priviți baptiștii de către conducătorii religioși ai poporului
român, dar poporul simplu, în atitudinea lui era mai diferit. Ei ascultau ce li
se predica și decideau dacă să-i mai asculte sau nu, iar apoi unii acceptau mesajul.
Nici mai marii civili nu priveau la fel lucrurile referitoare la baptiști,
pentru că baptiștii erau angajați ca servitori sau alte lucrări, vezi aici.
Sunt văzuți rătăciți acei fii ai Bisericii
care au altă filozofie decât cea de grup.
Ziarul românilor: „Albina” ce apărea la
Budapesta din 1874 scrie despre un primar I. Brancoviciu care era acuzat că „nu
e omul bisericii și școalelor noastre”; din articol reiese că acest primar a susținut școala
comunală în locul școalei confesionale, iar redacția ziarului face următoarea
afirmație:
„Vai și vai de noi, retaciții!Vedeți așa șchioapătă și cade Biserica prin fiii sei! Red.”
Sunt
rătăciți aceia care părăsesc legea strămoșească. Tribuna Poporului publică
foarte bucuros următorul anunț:
„Ni se scrie şi noi primim cu plăcere ştirea că în Galşa nu se găseştenici un suflet de Român care să ţină cu retăciţii de nazaricuşi, ci toţicredincioşii români de acolo stau strânşi legaţi de strămoşeascanoastră lege.”
Temerea
mare era că acești rătăciți se înmulțesc cu duiumul, scrie Tribuna Poporului în
1898 și de aceea a început o campanie de combatere a ereziilor și ponegrirea
credincioșilor baptiști:
„După cum ni se scrie din Timișoara , în vremea din urmă, locuitorii din suburbii, tot mai mult să lasă ademeniți de momelile predicatorilor baptiști. Nu mai departe, miercurea trecută o familie a trecut la nazaricuși, ear la baptiști au trecut patru deodată. E mare temere, că numărul rătăciților va crește”.
Prin
multe mijloace catolicii și ortodocșii își cheamă rătăciții acasă în sânul Bisericii
lor.
„Răvașul”,
publicație de cultură ce apare la Cluj în 1904, în poezia: „Chemare”, de Alfius, la una din
strofe are următoarea chemare:
„Veniți la „Izvor de viață” ;Veniți la lumina de veci,Toți rătăciții prin ceațăPe multe greșite poteci…Prin grele furtune Cristos ve conduceSub steagul izbândei: sub sfânta lui cruce!
„Sionul
Românesc”, foaie bisericească, literară și scolastică, ce apare sub îngrijirea
seminarului greco catolic central de la Viena în anul 1866 scrie:
”Direptu aceea spriginitu prin ajutoriulu luiDumnezeu, si credinciosu detorintiei tale nu vei cruța niciodatăneci o grigia, néci o ostenéla, neci o despusetiune, ca credintioșiitradaţi veghiarei tale să rămană din zi în zi totu mai stătătoriși nemișcați în mărturisirea relegiunii și învețăturei catolice,și retacitii nefericiţi, delaturandu-so intunerecului erorilor,se scape de desbinarea întru adeveru preagelósa, se vedă luminaadeverului și să se reântoarcă la sânulu basericei catolice.”
Citim în
Argumentul (introducere) scris la Evangelia populară sau Sacra Scriptură
a Noului Testamentu tradus de Genadie, Episcopul de Argeș 1868 următoarele:
„De aici dar rezultă, că Evanghelia fiindu partea cea mai de căpetenie a Noului Testamentu, ori ce creștin e dator să o cunoască cât se poate mai bine”.
La Cristos, la
Evanghelie venim cu plăcere, pe El îl căutăm, Cuvântul Lui vrem să urmăm, iar
dacă catolicii și ortodocșii ne cheamă, ascultăm ce zic ei, dar nu facem ce fac
ei.
„Deci
toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar
după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.” (Matei 23:3, VDCC)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu