Fratele Aurel Boșca, păstorul Bisericii Creștine Baptiste
din Chiuiești și președintele Comunității Bisericilor Creștine Baptiste de Cluj,
a avut amabilitatea de a se prezenta pe sine și lucrarea sa.
Acest interviu s-a realizat în ziua de 06.08.2024 cu ocazia vizitei pastorului Vasile Bel la Biserica Creștină Baptistă din Chiuiești. Fratele Aurel vorbește despre Biserica Baptistă din Cehei, despre evenimentele din decembrie 1989 pe care le-a petrecut în unitatea militară și alte discuții din lucrarea sa pastorală și slujitor activ în cadrul Comunității.
Biserica Creștină Baptistă din Chiuiești s-a format prin
ajutorul Domnului prin anii 1929 și de atunci până azi, Domnul a păzit-o și
ocrotit-o.
Biografia fratelui președinte Aurel Boșca:
Fratele Aurel Boșca s-a născut în localitatea Șimleu
Silvaniei, Cehei, în ziua de 29 noiembrie 1970, în familia Boșca Grigore și
Maria, fiind primul copil dintre 4 frați.
Copilaria și-a petrecut-o la Cehei, precum și școala primară. Părăsește satul copilăriei
și se înscrie la Liceul Industrial din Șimleu Silvaniei, pe care l-a absolvit în
anul 1989.
Fiind născut într-o familie de credincioși baptiști, este
familiar cu pocăința și își predă viața în mâna Domnului, fiind botezat în ziua
de 11 septembrie 1987 la Biserica Creștină Baptistă din Cehei, de fratele
păstor Hușan Mihai.
În anul 1989, luna septembrie, este încorporat în armată
în timpul regimului comunist și este eliberat în septembrie 1990. Experiența trecerii
de la un regim dictatorial la un regim democratic, este povestită de fratele în
postarea de pe YouTube, postarea de mai jos.
În luna mai 1993 se căsătorește cu sora Angela Marinela
Suciu din Creaca, județul Sălaj. Domnul le-a dăruit doi copii: Timotei născut
în anul 1996 și Cristina născută în anul 1998.
În anul 1993 se înscrie la Institutul Teoloogic Baptist
din București, pe care îl absolvă, fiind graduat în 1997.
Odată terminat cu studiile, este ordinat în ziua de 30
noiembrie 1997 în Biserica Crestina Baptista Betania Ardud, județul Satu Mare.
În ziua de 1 noiembrie 2000 se mută în localitatea Chiuiesti,
la Biserica Creștină Baptistă din localitate, slujind și în Cercul Misionar
Someș din zona Dej.
În luna mai 2001 este ales pastor în Biserica Crestina Baptista Chiuiesti, județul Cluj.
Dând dovadă că este un bun gospodar, frații din
Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste de Cluj, în anul 2007- 2015 este ales
membru în Comitetul Comunitații două mandate.
Între 2015- 2023 este ales secretarul Comunitatii
Baptiste de Cluj în două mandate. În anul 2023 este ales vicepreședinte cu pastorala în Comunitatea
Baptistă Cluj.
În 2024 Adunarea Generala a Comunitatii l-a ales ca președinte
al Comunitatii Baptiste Cluj, lucrare pe care o face în prezent și în viitor cu
credincioșie.
Pe lângă slujirea de gospodar pe ogorul Domnului în
Comunitate, are activitate și în cadrul bisericii din Chiuiești. Prin ajutorul Domnului
clădirea Casei de rugăciune construită din piatră în anii 1932/1933, care a
trecut prin multe renovări, se va demola și se va face o construcție nouă.
Domnul Sfânt din cer să îi ajute să ducă la bun sfârșit
această lucrare.
Vizionare plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu