luni, 21 octombrie 2019

35 de ani de la demolarea Bisericii Baptiste din Bistrița 1984 – 2019



În ziua de 4 noiembrie 1984, pe strada Vasile Alecsandri din orașul Bistrița, de dimineață, miliția  blochează circulația și își fac apariția utilaje pentru a demola o clădire pe care scria: „Biserica Creștină Baptistă, Bistrița”. S-a adunat multă lume acolo și unii aveau aparat de fotografiat, dar toate au fost confiscate de miliție. A scăpat doar fratele Avram, despre care am scris AICI, pentru că s-a urcat în podul casei de vizavi și doar puțin a mișcat o țiglă pentru a putea face fotografii.
Biserica Creștină Baptistă din Bistrița se formează în jurul anului 1936, iar în anul 1938 are loc primul botez nou-testamentar. În anul 1950, biserica avea 60 de membri, dar s-a dezvoltat destul de repede.

Clădirea bisericii se afla pe strada Andrei Mureșan, nr. 43. Locul acesta a intrat într-un program de sistematizare și clădirile vechi trebuiau demolate pentru a se zidi blocuri. Autoritățile locale au aprobat ca baptiștii să își cumpere un imobil în altă locație. Frații au cumpărat un imobil în formă de L în strada Vasile Alecsandri, nr. 7. Au primit un aviz de principiu ca să se facă renovări la clădire, dar păstorul bisericii, fratele păstor Nicu Mânzat, a extins clădirea și a unit toate laturile clădirii sub formă de dreptunghi. Au săpat șanțuri adânci, ca apoi când va fi gata, să scoată pământul și să rămână demisol. Autoritățile s-au sesizat, au venit la fața locului, au atenționat pe frați, dar ei au continuat să construiască. Stâlpii de beton și grinda din vârful clădirii erau făcute din fier beton cu dimensiune mai mare și când au venit să demoleze cu pickhammerul, a fost imposibil.

Dăm însă cuvântul păstorului Nicu Mânzat, care a dat dovadă de un curaj mare - vedeți documentul de mai jos. Îi mulțumesc pe această cale pentru interviul acordat și rememorarea acelor fapte trăite. Mulțumim și fratelui Caius Obeada pentru montajul bine făcut. Ne cerem scuze că unele secvențe sunt slabe calitativ, din cauză că nu am știut să reglez suficient de bine camera.
Vă doresc vizionare plăcută!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu