luni, 8 ianuarie 2018

03 Ioan R. Socaciu, despre Dr Balthasar Hubmaier - 1928




Aici vezi primul articol
Astăzi postez ce a scris fr. Ioan R. Socaciu în anul 1928 despre  Dr Balthasar Hubmaier. Poate să fie prima prezentare în limba română despre Dr Balthasar Hubmaier.  Mesajul  fr. Socaciu nu diferă mult de mesajul baptiștilor americani din sud.
Dacă știți de un document în limba română,  mai vechi, în care se vorbește de Dr. Balthasar Hubmaier, vă rog frumos să ne comunicați.
Mai jos redau întreg articolul:
 „Patru sute de ani de la martirajul lui Dr Balthasar Hubmaier[1]
„Iu luna aceasta (martie) se împlinesc 400 de ani de la ar­derea pe rug de către papistaşi a cucernicului credin­cios noutestamental Dr, Balthasar Hubmaier.
Acest om cu frica lui Dumnezeu, era conducătorul baptiştilor,  credincioşilor noutestamentali  în vremea reformaţiei şi baptiştii din toată lumea au serbat în 11 Martie, a. c. (1928), aniversarea de 400 ani de la martirajul unui om al lui Dumnezeu, care şi-a dat viaţa pentru adevărul  Evangheliei. Papa, care a ursit moartea pentru mii de credincioşi în şirul veacurilor, a numit pe Luther, Zwingli, Calvin şi Hubmaier ca ,,patru capi şi conducători ai ereticilor”. Dar singur acesta din urmă a primit cununa de martir.
Balthasar Hubmaier s’a născut în anul 1484 din părinţi de rând, la Friedberg, Germania. Fiind un copil cu o rară capacitate de învăţat carte, a muncit din greu şi şi-a câştigat o cultură superioară.
La 1511 a graduat la Universitatea din  Friedberg cu „aegreul” de maistru în arte, iar în 1512 a luat titlul de Doctor în Teologie.
În  anii 1512-16, Hubmaier era mem­bru în Facultatea de la Universitatea de Ingolstadt, de­venind la 1515 rectorul universităţii. In următorul an fusese chemat ca predicator la Catedrala din Regensburg, unde şi-a făcut un renume prin predicile sale frumoase.
La izbucnirca reformaţiei, Hubmaier a ajutat foarte mult mişcările evanghelice,  el  însuşi fiind pă­truns  de mulţi ani de adevărul Evangheliei. Dar ca un savant treaz şi vecinic cu Noul Testament în mâini, Hubmaier n’a căutat ce zic oamenii, ci ce zice Christos. El s’a ţinut grapă de Evanghelie. La 1523 a plecat in Elveţia, la Zurich. Acolo fu ales păstor evanghelic şi trimes la biserica din Waldshut.
La 1524 a luat în căsătorie pe o credincioasă cu numele  Elizabeta Huglein, o femeie nobilă şi binecrescută. Cu ea a dus crucea zi cu zi pentru Christos şi-au urmat amândoi Domnului cu mare evlavie, botezându-se precum  spune Noul Testament, în ziua de Paşti din anul 1525. Astfel Hubmaier a devenit conducătorul de seamă al credincioşilor noutestamentali, numiţi de  lume anabaptişti, rebotezători, pentrucă botezau numai pe cei ce credeau în  Domnul Isus Christos. El a pre­dicat Evanghelia cu mare putere şi de aceea fu mai persecutat decât oricare alt credincios din zilele lui. A predicat Cuvântul în Moravia, unde oamenii se întor­ceau la Christos cu miile. Vlădicii din Austria se supăraseră foc când văzură înaintarea Evangheliei si jurară să omoare pe Hubmaier cu ori ce preţ, fiindcă astfel vor pierde poporul!  Aşa, la cererea lui papa din Roma şi cea a episcopilor din Austria, Ferdinand I, al Austriei, a căutat viaţa lui Hubmaier, care fu prins împreună cu soţia sa şi ambii aruncaţi în temniţă la Vienă. După un timp de tortură grozavă, cu bătăi şi schingiuiri, în vreme ce preotul îi silea să lase credinţa noutestamentală şi să primească pe cea papistaşă, împăratul văzând nici o grozăvie nu-i poate face romano-catolici, împreună cu mai marii preoţilor, au osândit pe Balthasar Hubmaier în ziua de 3 Martie 1523, la ardere pe rug.
În  ziua de 10 Martie 1528, credinciosul Dr. Bahthasar Hubmaier, predicator al Evangheliei şi condu­cător baptist, după ce fu înjurat de prigonitorii săi, a fost dus în mod batjocoritor pe străzile Vienei, la locul de execuţiune. Dar el în loc să-i blesteme, s’a rugat pentru ei. Pe când călăii îl legau la rug să-l ardă de viu, ucenicul Domnului cânta cântarea „Indu­rat Sfătuitor, Duhul Sfânt mângăitor”,        iar       soţia    lui        îl îmbărbăta ca să stea tare în Domnul. In prezenţa so­ţiei sale, martirul creştin Hubmaier, fu ars pe rug. La trei zile mai în urmă, soţia lui, la porunca mai marilor zilei, fu luată de călăi, au dus-o la Dunăre, i-au le­gat pietre de gât şi apoi au aruncat-o în apă.
De ce au fost ambii aşa mişeleşte omorâţi? De ce şi pentru ce au trebuit să moară aceşti credincioşi ai lui Isus? Ei au murit pentru idealul Sfânt al unei biserici spirituale, compusă numai din credincioşi bo­tezaţi întru mărturisirea credinței lor în Domnul Chris­tos, pentru neprihănita învăţătură a Noului Testament, pentru directa legătură a credinciosului cu Dumnezeu, fără nici o mijlocire omenească, pentru li­bertatea absolută a sufletului şi pentru idealul sepa­rării bisericii de stat.
Martirii Balthasar şi Elizabeta Hubmaier, au murit protestând contra corupţiei şi tiraniei bisericii papale, contra sacramnentalismului şi sacerdotalismului şi în deosebi protestând contra uzului forței publice şi siluirii în materie de credinţă şi religie, în care individului liber i se iau toate libertăţile date de  Dumnezeu.
Ei n’au murit în zadar. Deşi credincioşii din jurul lor fură rând pe rând împrăştiaţi şi omorâţi prin temniţele Austriei sau aruncaţi de vii în foc şi al­ţii înecaţi în apă, cei mai de seamă oameni au rămas influenţaţi de învăţătura şi idealurile lor evanghelice şi în toate ţările civilizate, învăţătura lor despre li­bertatea absolută a sufletului şi separarea bisericii de stat a devenit mândria civilizaţiei şi principiul de guvernare al bărbaţilor de stat. Chiar Austria intole­rantă  şi bigotă, a devenit un stat civilizat, iar Habsburgii, tirani, au sfârşit în ruşine vecinică. Cea mai de scamă ţară din toată lumea are astăzi scrise în constituţia ei învăţătura, pentru care Balthasar Hub­maier fu ars pe rug.
Astfel cuvintele nobile ale martirului Hubmaier s’au împlinit: „Adevărul dumnezeiesc este nemuritor  şi deşi în prezent poate fi întemniţat, biciuit, încunu­nat cu cunună de spini, răstignit şi apoi îngropat, după toate acestea, acest adevăr va învia a treia zi În­vingător si va împărăţi cu biruinţă pe veci de veci.”       I. R. SOCACIU.






[1] Farul Mântuiri, Anul IX – No. 6. Martie 1928. Pag. 4.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu