Ioan Chiper 1906 – 1957, din Toplița

Fr. Ioan Chiper a fost înzestrat de Dumnezeu cu  un talent deosebit pe care l-a pus în practică. A fost un poet de mare profunzime și  valoare. Redau doar 3 poezii scrise de dânsul. Una este scrisă înainte de moarte.

„Fratele Ioan Chiper se naște la 23 august 1906,  originar din localitatea Toplița, raionul Gheorghieni.

Aici a pri­mit cuvântul şi botezul nou-testamental, la 25 mai 1924.

Tot aici a fost şi persecutat în timpul prigoanei noastre reli­gioase, în timp ce-şi desfăşura activitatea de evan­ghelist, prin părţile Aiudului.

 La Bucureşti în 1926, a început să activeze în cadrul bisericii din str. Arad, unde s-a învrednicit  a fi ordinat în rândul păstorilor. De aici s-a ataşat bisericii din B-dul Basarab 56/a, unde a activat între anii 1937—1940, în care timp era şi secretarul Comunităţii de Bucureşti.

Ajuns la Alba Iulia, a fost numit păstorul Bisericii Baptis­te.

Între anii 1944—49, a activat şi ca vicepreşedinte al Comunităţii Regionale Deva, la care aparţinea biserica locală.

In ziua de 14 ianuarie 1957 s-a stins din viaţă, în floarea vârstei, fratele păstor Ioan Chiper, din biserica Creştină Baptistă din Alba Iulia, în timp ce îşi trata chinuitoarea boală ce i-a răpus viaţa la spitalul C.F.R. din Bucureşti. Cunoscut de frăţietatea noastră, atât în calitatea sa de păs­tor, cât şi ca versificator plăcut în publicaţiile noastre.

In familia-i dragă din sânul căreia s-a smuls cu adâncă du­rere, a fost un soţ şi părinte ideal, imprimând prin viaţa sa de credincioşie, curăţia sufle­tească a educaţiei creştineşti în familia sa.

Golul pricinuit prin moartea sa în familia din care s-a rupt este de necompletat, iar în biserica sa se va resimţi mult timp.

Serviciul de înmormântare, la care au participat fraţi şi su­rori din bisericile noastre, pre­cum şi prieteni şi cunoscuţi din timpul activităţii sale, a fost îndeplinit de fraţii Jean Staneschi, Mircu Cocariu, C. Bălgrădeanu şi A. Popovici, iar la întonarea cântărilor au partici­pat o parte din tinerii seminarişti.

Ca iubitor al poeziilor, atât de căutate de tinerii bisericilor noastre, a scris şi a publicat versuri ce-i vor păstra amintirea între poeţii frăţietăţii noastre, de care se desparte cu mult regret în suflet, adresându-i ultimul vers pe care îl înserăm alăturat sub titlul ,,La calea jumătate“.

Surse:

Îndrumătorul Creștin.

Farul Creștin

La calea jumătate

De drumul meu se-ncheie

La calea jumătate

Şi inima-mi zdrobită

Va înceta de-a bate

Să iei a mea scânteie

S-o duci în fericire.

Acolo-mi este partea

Pe care mi-am ales-o

Când s-o deschide cartea

Eterna nemurire.

Cu Tine Doamne sfinte

Descătușat de lume

Să uit orice durere

Slăvindu-ți al Tău nume:

Cu slabele-mi cuvinte,

Ce pot să-ngân în şoapte

Când nimenea nu ştie

Ce sufletu-mi urzeşte

Viaţa sau robie,

Sau zborul peste noapte

De drumul meu se-ncheie

Isuse numai Ţie

Ţi-e dată cunoştinţa;

Să ştii de fericire

Viaţă şi credinţa.

Te rog să-mi spui şi mie

De haina mi-a pătată,

Sau poate din greşeală

Mi-a murdărit-o lumea

Te rog din nou mi-o spală

Şi fă-mi-o iar curată.

De drumul meu se-ncheie

la calea jumătate

Şi inima-mi zdrobită

Va înceta de-a bate

Să iei a mea scânteie.

Când toate dorm

Când toate dorm în blânda noapte

Pierdute ’n lumea de visări,

Când doarme gândul fără şoapte

Şi valurile dorm pe mări.

Când doarme luna cea răzleață

Şi frunzele cu al lor cânt,

Când pare-a nu mai fi viață,

In ceruri sus şi pe pământ.

Când dorm planetele uitate

Cu raiul lor de sateliţi,

Când dorm cu frunţile plecate

Chiar brazii cei îmbătrâniţi.

Te furişezi în al meu suflet

Însângerat pe-al vieţii drum,

Punând hotare la ’l meu umblet

Răspunderi vrei ca să-mi asum.

Zadarnic, Doamne, m’aş ascunde

In locul cel mai tăinuit,

Căci ochiul Tău cel Sfânt pătrunde

Şi orice gând mi-e dezvelit.

Căci Ție-ți sunt supuse toate

Şi cugetul ascuns din om,

Tu lumile le pui pe roate

Tu mişti şi astru şi atom.

La glasul Tău se sting luceferi

Şi luna se opreşte ’n drum,

Pământul printre aştri teferi

La glasul Tău se face scrum.

La vrerea Ta se mişcă toate

Se ’ntoarce vremea din neant,

Din pulbere Tu poţi a scoate

Un cer frumos de briliant.

Căci toate Ţie-Ţi sunt supuse

Şi frunzele ce cad din pom,

Tu mişti şi vremile apuse

Şi inima împietrită-n om.

Farul Creștin Anul I, Nr. 14, Iulie 15 1933, Pag. 5.