Referat privind istoricul Bisericii Creștine Baptiste Arad-Pârneava, 1903-1978.

 

Aniversăm astăzi, prin harul lui Dumnezeu, 75 ani de la constituirea Bisericii Creștine Baptiste române Arad-Pârneava și 71 ani de la construirea casei de rugăciune a Bisericii.

În această sărbătoare ne întoarcem privirile înapoi, la istoria acestei biserici locale, încercând să fixăm unele momente însemnate din existența ei, în cele trei sferturi de secol și să facem cunoscut generației prezente lucrarea bisericii, slujitorii și martorii lui Dumnezeu care au servit Biserica.

Aceste amintiri ne îndeamnă la mulțumire, mai multă credincioșie și dăruire pentru Biserica Domnului.

Istoria celor 75 de ani de existență a bisericii ne dă o vie mărturie despre puterea Evangheliei în viața oamenilor, despre lucrarea Duhului Sfânt în inimi, despre planul lui Dumnezeu desfășurat cu Biserica, despre servirea divină a fiilor lui Dumnezeu, despre  dragostea și râvna până la jertfă a adevăraților credincioși, despre carul de biruință în care a purtat Dumnezeu pe aleșii Lui, slabi și puțini la număr, prin multele greutăți ale începutului.

Iată câteva date istorice de la constituirea Bisericii Creștine Baptiste Arad-Pârneava: Primii care au vestit Evanghelia au fost fr. Mariș și Negru Simion la casa văduvei Teodorovici.

În anul 1903 s-a deschis această biserică pe str. Griviței, într-o casă închiriată, cu un număr de 7 membri: Grigorescu Traian, Jiva Pavel, Parca Ilie, Teodorovici Maria, Rațiu Petru, Rațiu Dorina și Bulboacă Letița. După mai multe luni, Biserica s-a mutat în altă casă închiriată pe str. Oituz, de unde apoi s-a mutat în noul locaș de închinăciune, construit în acest scop, unde a rămas, din anul 1907, până azi.

E demn de remarcat cu acest grup de credincioși trăiau o viață exemplară și Dumnezeu a adăugat la numărul lor pe alții care erau mântuiți. Dragostea lor creștină, zelul sfânt, stăruința lor în tot ce era bine, n-au rămas neobservate de cei din jur, astfel se face că, alături de ei, veneau la serviciile divine și alții, dintre vecini, cunoscuți, prieteni care erau uimiți de ceea ce vedeau și auzeau.

Modul lor de închinăciune baptist era simplu, dar duhovnicesc; învățătura era cea evanghelică, iar practica era pur creștină. Părtășia lor era reală și deplină ca într-o familie. Plângeau cu cei ce plângeau și se bucurau toți de bucuria unuia. Durerile, poverile, întristările unuia erau purtate de toți.

Iată explicația de ce în anul 1904 s-au oficiat 2 botezuri nou-testamentale, unul de către fr. Cornea Mihai, pionierul Evangheliei din Transilvania, în luna septembrie la 23.00, din motive de securitate, iar altul, de către fr. Vărșendan Gheorghe în condiții necunoscute.

Biserica a crescut an de an și în 1907  avea 40 de membrii. În anul 1905 s-a mutat din Curtici la Arad Lencuța Teodor, care, împreună cu ceilalți a inițiat construirea bisericii pe locul acesta.

În anul 1906 s-au adăugat alte familii printre care fam. Mladin Ștefan și fiii săi, Gheorghe și Moise, ultimul fiind prezent la acest jubileu ca martor ocular al istoriei bisericii din 1906 și până în prezent.

În anul 1907 s-a cumpărat terenul pe care s-a construit casa de rugăciune din str. Dorobanților, nr. 25, unde ne aflăm acum. Bătrânul Bisericii era Grigorescu Traian. La cumpărarea terenului și la construirea bisericii a avut o contribuție însemnată Biserica Baptistă Maghiară prin pastorul ei, Bordaș Ștefan, care a fost convertit prin niște frați români, lucrători în via unui moșier. De dragul părtășiei cu acești frați, el a învățat limba română. Prin mijlocirea lui Bordaș, s-au obținut bani din banca moșierului pentru cumpărarea terenului și pentru construcție. Tot datorită lui Bordaș, frații au fost așteptați să restituie banii împrumutați după posibilitățile lor, fără a fi constrânși la anumite termene.

Se știe că toți membrii bisericii erau din pătura celor săraci. Curajul lor, credincioșia și dărnicia lor i-a făcut în stare de o asemenea realizare, pe când erau un număr atât de modest: 40 membri. Erau puțini, dar harnici, erau săraci, dar darnici. Aceasta era caracteristica lor, ca pionieri baptiști în orașul Arad.

Când au început construirea bisericii, în primăvara anului 1907, fiecare bărbat și femeie, chiar și copiii, au pus mâna la lucrare. Cărau materiale cu căruțele lor și lucrau cu brațele. Construcția se ridica mereu iar ei lucrau, cântau și se rugau.

Meșter constructor l-au avut pe fr. Töke Gergely, din Biserica Baptistă Maghiară.

Cu ocazia inaugurării, biserica a avut o foarte mare bucurie, când au văzut biserica plină de popor.

Un fapt caracteristic al baptiștilor este și faptul că de la construirea localului, biserica nouă a păstrat legătura cu celelalte biserici din jur, cu care s-a întrajutorat. Așa s-a păstrat unitatea frățească, doctrinară și practica bisericească comună. Cea mai apropiată biserică baptistă română era cea din Micălaca, mai veche cu 6 ani; cea mai apropiată era Biserica Baptistă Maghiară, mai veche cu 5 ani. Alte biserici baptiste ca: Macea, Curtici, Pecica, Covăsinț, Șiria și altele din jurul Aradului erau în plină dezvoltare și prin lucrătorii lor au dat tot concursul lor spiritual și material biserica Pârneava. Ca adevărați frați în Hristos, au urmărit creșterea și propășirea bisericii tinere.

În acest timp, bisericile baptiste din Transilvania erau unite într-o Comunitate cu sediul la Budapesta. La deschiderea bisericii a venit din Budapesta președintele Comunității, fr. Ciprac Attilo. Terenul și casa de rugăciune au fost intabulate pe Com. Baptistă Maghiară până în anul 1936 când, cu consimțământul acesteia, a fost transcrisă ca și proprietate a Comunității Creștine Baptiste din Arad.

Cu ocazia deschiderii s-a înjghebat un mic cor pentru acel eveniment. Corul propriu-zis a luat ființă cu trei ani mai târziu, în anul 1910. De atunci a avut o activitate neîntreruptă.

Începând din anul 1907, biserica a pus un accent deosebit pe educația muzicală. Chiar pentru ocazia inaugurării bisericii, s-a cumpărat un harmoniu mic, care, mai târziu, a fost înlocuit cu altul, mai mare, pe care-l avem și astăzi. Cu acest instrument, s-a stimulat cântatul în comun și s-a învățat corul pe voci. De atunci și până astăzi, toate generațiile de copii și tineri din biserică, au crescut în jurul harmoniului, ca talente muzicale, dintre care unii s-au remarcat și pe plan extra-bisericesc, social.

Este de neconceput o biserică baptistă fără viață muzicală. Educația muzicală s-a desfășurat prin mai multe căi și formații, cor, în 1910, fanfară în 1931, orchestră în 1959. Astfel s-a ajuns ca, pe lângă formațiile amintite, să se dezvolte cântatul în comun, până la nivelul să poată cânta întreaga biserică pe 4 voci, în cor. Rezultatele cultivării muzicii între copii și tineret a pus în uimire pe unii. Merită a fi amintit aici un fapt întâmplat după anul 1931, când fanfara era compusă din mai mulți copii și câțiva din părinții lor. În gară au fost întâmpinați de primarul orașului, care a întrebat pe dirijor ce face cu copiii și cu aceste instrumente. Dirijorul a răspuns: ”Mergem în misiune!”. Primarul: ”Aceștia știu să cânte?!”. Dirijorul: ”Vreți să vă arătăm?”. Primarul: ”Da, vreau.” Dirijorul s-a întors spre copii și a zis ”Gata!”, Deodată au fost toți cu instrumentele la gură și au început să cânte. Pe fața primarului a dispărut voalatul zâmbet de ironie, făcându-și prezența acum un pronunțat sentiment de admirație și uimire.

Dăm aici câteva nume ale celor ce s-au ostenit în lucrarea muzicală. La cor: Gh. Mladin, Cilan I, Șerban Petru, Berbecar Vasile, Vilmoș Laioș, Jiva Emil, Jurjeu Gheorghe junior, Aron Mladin, Luca Gheorghe, Sârbu Gligor Cornel, Muntean Petru, Crișan Gheorghe, Neța Octavian, Mircea Cure, Păulesc Terente, Cherechean Nicoale. La fanfară: Popovici, Farcaș D., Jurjeu Gheorghe. La orchestră: Neța Oct. și Chiu Petru. Lucrarea pastorală este pe primul plan într-o biserică Nou testamentară.

Primul păstor al biserica Pârneava a fost Crișan Gheorghe din Macea, care avea un cerc de biserici în păstorire. Apoi a urmat Erdoși Imre, Vărșendan Gheorghe, Iovu Teodor, Nistea Igrișan, Sela Arsa, Simăndan Ioan, Farcaș Ioan, Vanca Dumitru, Halga Dumitru, etc. Toți aceștia au fost pastori cercuali.

Primul păstor cu pregătire teologică a fost fr. Lucașa Sezonov, care, în anul 1928, după absolvirea Seminarului Baptist Teologic din București, a fost chemat și ordinat în această biserică. A păstorit biserica 2 ani. L-a urmat al 2-lea pastor local în persoana fr. Cocuț Ioan până în anul 1939. Din cauza răspunderilor ce le avea la Comunitate și la revista ”Farul Creștin” fr. Cocuț a propus bisericii angajarea unui alt predicator care să se ocupe mai mult de biserică. A fost chemat și ordinat ca lucrător fr. Dumitrașcu David, în anul 1938, în luna martie. În anul 1940 a fost chemat și ordinat ca păstor fr. Alexa Popovici și a păstorit biserica până în anul 1945, când a fost chemat la Biserica Speranța. Din luna iunie 1945 a fost chemat fr. Popovici Petru, care a fost ordinat ca păstor, iar fr. Jirov Pavel și Cristea Gheorghe, ca și diaconi. Fr. Petru Popovici a păstorit Biserica până în toamna anului 1955, când a plecat ca păstor la Biserica Baptistă nr. 1 din Timișoara.

Din data de 31 decembrie 1953, până în prezent, păstor al Bisericii  este fr. Chiu Mihai.

Astfel, la acest jubileu, aniversăm 3 evenimente însemnate din viața bisericii: 75 ani de la constituirea Bisericii, 71 ani de la inaugurarea casei de rugăciune și 25 de ani de confirmare a pastorului actual al Bisericii.

În aceste trei sferturi de veac care au trecut, Biserica Domnului a trecut prin multe încercări de tot felul. A trebuit să țină piept unor influențe și curente de erezie care, ca niște furtuni, au dislocat pe unii dar n-au putut birui Biserica. Ea a rămas lângă mărturia de credință Nou Testamentală și de aceea a supraviețuit și a crescut mereu.

În primele 2 sferturi de veac, Biserica a fost prigonită mereu. Prigoanele, în mai multe valuri, au culminat cu aceea din perioada antonesciană din anii 1942-1944, când biserica a fost închisă, ușile sigilate și dreptul la închinăciune interzis. În acest timp, membrii bisericii au fost percheziționați acasă, luându-li-se cărțile de cult, respectiv Bibliile și cărțile de cântări. Orice credincios baptist ce era găsit rugându-se cu alții era deferit curții marțiale, sub învinuirea de a fi ținut adunări clandestine. Cum frații nu pot trăi fără părtășia frățească, au înfruntat riscurile, dar au ținut legătura frățească și, prin mărturia lor vie, au convertit mereu pe alții. Astfel când s-au deschis bisericile în anul 1944, erau mai mulți la număr ca în 1942.

Din luna octombrie 1944, această biserică a fost deschisă permanent și serviciile divine ale ei s-au desfășurat neîntrerupt. Odată cu instaurarea regimului democrat-popular, în țara noastră a fost legiferată și libertatea religioasă de organizare și manifestare a Cultului Creștin Baptist, recunoscut ca și Cult, alături de celelalte 13 din țară. În fața legii și a organelor de stat, nu suntem sectă, ci cult, recunoscut și egal cu celelalte. În condițiile de după august 1944, credincioșii bisericii noastre au avut posibilitatea să-și ridice gradul de cultură, în rândurile membrilor fiind și unii cu studii superioare, medii, toți tinerii având o calificare.

E o fericită coincidență să sărbătorim triplul jubileu al bisericii noastre, când, împreună cu toată țara care sărbătorește peste câteva zile 60 de ani de la făurirea statutului național unitar român, ca fii ai neamului nostru ne unim cu tot poporul țării și la jubileul de 60 de ani, de la marele eveniment, rugându-ne pentru țara noastră, pentru tot poporul și pentru autorități după Cuvântul lui Dumnezeu.

Creșterea bisericii în cei 75 de ani, după datele pe care le avem este următoarea:

În anul 1903 – 7 membri;

În anul 1907 – 40 membri;

În anul 1920 – 68 membri;

În anul 1930 – 58 membri;

În anul 1940 – 40 membri;

În anul 1950 – 102 membri;

În anul 1960 – 187 membri;

În anul 1970 – 255 membri;

În anul 1978 – 372 membri.[1]

În ultimii 25 ani s-au botezat în biserică aprox. 400 persoane. În acest timp a crescut și patrimoniul bisericii.

În anul 1954 s-a cumpărat casa pastorală cu 18.000 lei; în anul 1956 s-a cumpărat terenul de lângă casa de rugăciune, cu 32.000 lei; în anul 1977 s-a introdus orga.

Iată câteva caracteristici deosebite ale Bisericii:

-           A menținut și ajutat sub toate aspectele bisericile surori din jur. Ani de zile a fost susținută lucrarea bisericilor din Sânicolaul Mic, Bodrog, Zădăreni, Credința și altele.

-           A deschis mâna spre a ajuta alte biserici și atunci când ea era săracă în cele materiale.

-           A fost între primele puține biserici din țară care și-a angajat păstori locali, susținându-i din fonduri proprii, chiar atunci când număra între 40 și 60 de membri.

-           A prețuit lucrarea pastorală și pe păstorii ce i-a avut, dar a și pretins de la slujitorii ei mai mult ca altele.

       Azi simțim un impuls puternic să vorbim cu respect despre acei înaintași ai noștri în credință, care au ținut stindardul Evangheliei prin vremuri grele și ne-au lăsat nouă, ca moștenire, acea învățătură și practică creștinească pentru care ne simțim și noi pe viitor îndatorați. Această istorie ne amintește și ne confirmă o dată mai mult că slăbiciunile și lipsurile aparțin oamenilor, dar binecuvântarea și progresul îi aparțin lui Dumnezeu. De aceea numai lui Dumnezeu i se cuvine mulțumirea și slăvirea de la noi toți astăzi.

      La acest jubileu, de 75, 71 și 25 de ani, trebuie să recunoaștem că noi și înaintașii noștri, ne-am dovedit slabi și insuficienți în multe cazuri, dar Dumnezeu în care ne-am încrezut, s-a dovedit tare și binevoitor cu noi, cu Biserica Sa în tot timpul acestor ani.

     De aceea, azi ne închinăm Lui cu mulțumire!

Surse:

Daniel Stoica

Arhive 

 

 

 

---

[1] Notă: Între timp, s-au mai deschis și alte biserici în oraș, așa că unii din membrii s-au mutat la aceste biserici.

Florea Dionisie 1921 – 2008 din Țelna

 

Fratele Florea Dionisie s-a născut în ziua de 14 aprilie 1921 în localitatea Țelna, județul Alba. Părinții se numeau Ieronim și Ana, agricultori, de naționalitate română. Era o familie săracă, care avea cinci copii și nu avea avere, s-a înscris în anul 1925 la colonizare. Au fost acceptați și au primit în localitatea Cerna o proprietate de 16 iugăre de pământ.

Fratele Florea Dionisie a studiat șapte clasele primare. A fost dat la un maistru pantofar în localitatea Gătaia ca ucenic, timp de trei ani 1935 – 1938, unde a învățat meserie și a absolvit Școala Profesională.  A absolvit Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti în anul 1955.

În perioada regimului antonescian a fost găsit la rugăciune, într-o casă, cu un grup de credincioşi, motiv pentru care a fost arestat şi dus la Curtea Marțială. A scăpat de închisoare datorită începerii războiului.

În ziua de 20 februarie 1942 ete încorporat de Centrul de recrutare Deta, județul Timiș, la Regimentul 90 Infanterie din Sibiu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi-a pierdut două degete de la o mână şi parțial auzul. A fost lăsat la vatră în anul 1945 cu gradul de soldat.

Văzând că Dumnezeu l-a scăpat din ghearele morții și auzind Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, se hotărăște să-L urmeze pe Domnul Isus în apa botezului. Este botezat în ziua de 8 septembrie 1946.

În anul 1956 este ordinat ca păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Cerna, pe care a păstorit-o până la pensionare.

A păstorit simultan Bisericile Baptiste din localitățile: Cerna, Şipet, Duboz, Gătaia, Clopodia, Ferendia, Jamu Mare, Lățunaş, Liebling, Denta şi Moravița. Pentru a vizita aceste biserici parcurgea săptămânal între 15-30 km pe jos. Uneori pleca de acasă vineri şi se întorcea miercuri, pentru a putea ajunge în fiecare localitate.

A avut o memorie fantastică, putând recita până în ultimele clipe ale vieții, poezii şi capitole întregi din Biblie.

A plecat în veşnicie în primăvara anului 2008.

Surse:

Dr. Ionel Tuțac

Arhive

Dudău Dumitru 1898 – 1982 din Poienile Zăgri

 

Fratele Dudău Dumitru s-a născut în ziua de 8 martie 1898 în localitatea Poienile Zăgri, județul Năsăud. Părinții se numeau  ? și Vârvara.

Fratele face șase clase primare în localitatea sa natală.

După anul 1920 se căsătorește cu Dochia și Domnul le-a dat un băiat, Valer, născut în ziua de 31 aprile 1926. Dochia este chemată în veșnicie în ziua de 30 martie 1930, de tânără și Valer era mic. În ziua de 7 iulie 1930 fratele Dumitru se recăsătorește cu Irina și nu mai au alți copii. Valer a avut-o pe Ana.

Este contigentul militar 1920, fiind încorporat la Regimentul 84 Infanterie, Bistrița, rămânând la vatră cu gradul de caporal. Este concentrat la lucru între anii 1941 – 1945 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Aude Cuvântul lui Dumnezeu vestit diferit față de cum auzea la biserica strămoșilor săi și se hotărește să-l urmese pe Domnul Isus și este botezat în ziua de 21 mai 1938 de către fratele Moldovan Dumitru din Dobric.

Fratele Dudău Dumitru a deschis casa sa, ca loc de adunare pentru a nu mai merge în satul vecin la biserică, dar și vecinii, consătenii lui, să audă Cuvântul lui Dumnezeu și să primească credința adevărată. Mulți ani adunarea a funcționat în bune condiții în casa fratelui.

În ziua de 1 ianuarie 1947 Biserica Creștină Baptistă din Poienile Zăgri, județul Năsăud, fratele Dudău Dumitru este ales ca predicator al acestei biserici și mai are ca activitate de slujire bisericile din Târlișua și Borleasa. S-a eliberat un certificat prin care fratele este împuternicit să reprezinte interesele bisericilor. Certificatul este eliberat de Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din România, Comunitatea Bisericească Baptistă județul Someș și este semnată de președinte, Moldovan Dumitru și secretar Petruț Petru din Chiuiești. Certificatul este valabil un an, după care trebuie înoit de către biserică.

Văzând frații că Dumitru are dar bun de predicare și organizare, se hotărăsc să-l ordineze. Ordinarea are loc în ziua de 15 mai 1948 în Biserica Creștină Baptistă din Zagra, dar avea ca lucrare de slujire în trei biserici.

Uniunea Baptistă de la București trimite o înștiințare cu nr. 1-5/1951, prin care cere Comunități Bisericilor Baptiste din Regiunea Rodna din Bistrița, să se facă alegeri în fiecare biserică.

După ce se înființează Comunitatea Bisericeasă Creștină Baptistă de Rodna cu sediul la Bistrița, fratele este ales să slujească în mai multe biserici și adunări.

Fratel Dudău Dumitru a primit Carte de Membru (Legitimație) Nr. 1, eliberată de Comunitatea Bisericească Baptistă Română Chiuiești, la data de 1 mai 1943 și a fost actualizată până în anul 1950.

După anul 1951 fratele Dudău Dumitru a îmbrățișat credința penticostală și împreună cu dânsul și ați frați baptiști, care au trecut la penticostali. Unor frați care nu au trecut, dar au fost puțini, li s-a ridicat de Uniune autorizația și baptiștii rămași s-au adunat cu penticostalii împreună.

În anul 1982 fratele Dudău Dumitru este chemat de Domnul acasă în Împărăția Sa veșnică.

Surse:

Georgiu Ioan- Viorel, strănepotul fratelui Dudău Dumitru, informații culese și de la mama și bunicul său.

De la dreapta la stânga sunt: fratele Dudău Dumitru, fratele Donizie din Zagra, fratele Dumitru Moldovan din Dobric care a fost președinte a comunității Someș, fratele Marcus Gheorghe care a fost președinte pe judetul Bistrița.

Vasile Prodan 1894 – 1949 din Moigrad de A. S. Lucaciu

 

S-a stins o lumină dintre noi!

                        De Rev. A. S. Lucaciu

În dimineața de 14 ianuarie 1949, bine cunoscutul frate Rev. Vasile Prodan, Th. G., A. B., profesor, predicator, scriitor și poet creștin, a trecut la cele veșnice. Cu trecerea lui din viață, dispare o lumină frumoasă și o viață nobilă din mijlocul nostru. El s-a dus la Domnul pe care L-a iubit, pentru care a trăit și l-a servit cu credință mare, ”dar faptele lui îi urmează,” Apoc. 14:13.

La Convenția anuală din anul 1918 ținută la Akron, Ohio, l-am auzit pe fratele Prodan cântând cântarea: ”Dorul meu se avântă spre patria mea.” De la Convenție am plecat împreună cu el și frații Ilie Trutza și Theodore Faur spre Detroit, oprindu-ne în Cleveland. Acolo am spus testimonii (mărturii) și fratele Prodan a cântat cântarea: ”Eu trebuie să merg pe Calea Crucii.” În Detroit , a cântat un solo. Din această călătorie, inima mea s-a legat de a lui.

    Copilăria și tinerețea lui Prodan.

În anul 1894 s-a născut un copil în comuna Moigrad, jud. Sălaj, România, într-o căsuță mică și săracă. Părinții lui i-au dat numele ”Vasile”, pentru că așa se numea bunicul lui. În 1913, împins de soartă, sărăcie și necazuri, peste voia părinților, a plecat spre America, țara pe care adesea o descria în poezie: ”La apusul soarelui, În țara dolarului.” Sosit în Detroit, Michigan, și-a căpătat de lucru la fabrica de automobile a lui Ford.

   Întoarcerea lui la Domnul.

Un frate cu numele Ioan Dronca din Roșia, jud. Arad, l-a invitat la adunare care se ținea pe Farnsworth și Riopelle. Aici a aflat nu numai prietenie și bucurie, ci și pe Isus Cristos, ca Mântuitorul lui personal. În ziua de 21 Iunie, 1914, împreună cu alte patru persoane, a primit botezul fiind botezat de păstorul american C. Lee, la biserica baptistă de pe Clinton Street, deoarece frații români încă nu aveau păstor. Tânărul Prodan L-a luat pe Isus serios. Isus, biserica, creștinătatea, pentru el au fost cel mai înalt ideal. Numaidecât a început să ia parte activă în societatea tineretului, școala duminicală, la cântări și cor, și din când în când, conducea și ora de rugăciune.

   Educația lui.

Toate aceste activități frumoase în biserică, pare că nu-l îndestulau pe fratele Vasile Prodan. El a auzit chemarea sfântă a Marelui Mântuitor, și n-a vrut să fie neascultător chemării cerești. - În toamna anului 1917 a plecat la seminarul teologic baptist din Louisville, Kentucky, de unde a graduat (absolvit) în iunie 1920.

În toamna aceluiași an, el a fost chemat ca profesor la seminarul teologic baptist din East Orange, New Jersey, în departamentul român unde a predat limba română, geografia și istoria României, Vechiul și Noul Testament, latina, etc. Dar pe lângă că el trebuia să predea aceste subiecte în fiecare zi, a urmat și studiile la universitățile Columbia și New York și în anul 1929 și-a primit Licența în Arte Universitatea din New York.

      O viață activă

Dr. Anderson, președintele seminarului, adesea spune că ”persoana cea mai ocupată, are mai mult timp.” Timp de 12 ani cât a fost profesor, au fost cei mai ocupați ani din viața fr. Rev. Prodan. Pe lângă lucrul lui ca profesor și studiile de la universitate, el a mai fost și editorul revistei ”Luminătorul” timp de patru ani și scria diferite religioase. Eu am avut fericirea să stau aproape de Rev. Prodan timp de patru ani ca student și l-am cunoscut de aproape, dar nu l-am văzut niciodată să-și fi pierdut răbdarea ori să se fi supărat. El întâmpina toate și pe toți în chipul cel mai calm și cu zâmbet, cu speranța că în cele din urmă, ”toate vor lucra spre bine.”

    Predicator și păstor

După anul 1932, seminarul din East Orange s-a contopit cu Colgate Rochester Divinity School. Rev. Prodan a continuat a preda cursuri în latină la un liceu din loc și la persoane particulare. Între timp biserica baptistă română din Indianapolis, Indiana, l-a chemat de păstor. Ca păstor, predicile lui erau biblice, inspiratoare și edificatoare – chema pe oameni din păcat, la Dumnezeu, ”Cristos cel Crucificat”, era tema predicilor lui. El avea cunoștințe profunde în doctrinele creștine; îi plăcea să interpreteze Cuvântul veșnic în termeni practici. Filosofia vieții lui se poate interpreta cam în felul acesta: ”Trăiește și servește astăzi; Dumnezeu se va îngriji de mâine.” Toate bisericile din Asociația noastră au avut fericirea să-l folosească în servicii evanghelistice, îndeosebi biserica din Indianopolis și cea din Aurora, Illinois, pe care le-a servit ca păstor, au rămas mai bogate în urma lui.

     Cântăreț, scriitor și poet

L-am cunoscut mulți ani, nu numai ca profesor și predicator ci și ca pe un bun cântăreț, scriitor și poet. Succesul lui pe ogorul Evangheliei a fost în mare parte datorită soției lui, Balașa Neville, o tânără care a avut pregătiri la universitatea Illinois State și Girls Training School (Școala de Fete) din Louisville, Kentucky, cu care s-a căsătorit în 1923. Ea a devenit podoaba capului soțului ei, și a contribuit mult la viața românească religioasă și la bisericile pe care au avut fericirea să le păstorească.

Ca scriitor s-a distins cu o lucrare ”Studierea Cărților Bibliei”, o carte din 227 de pagini tipărită în România, și opera din urmă pe care n-a sfârșit-o, este ”Dicționarul Bibliei”, la care mare parte a lucrat în timpul cât a fost bolnav.

În cartea de cântări ”Harfa Evangheliei”, avem vreo 26 de cântări, rodul lui original ori traduceri. Nu mai puțin de 150 de poezii și cântări religioase compuse și prelucrate de el, au rămas în urma lui. Ce bine ar fi dacă le-am avea pe toate tipărite în formă de carte! Cântarea de sub nr. 358 dă la iveală secretele inimii lui. În următoarele șase versete avem condensată doctrina, teologia și filosofia creștină a lui Prodan: 

1)” În grădina Ghetsimani -

     Templul pașnic liniștit -

     Era locul rugăciunii

     Al lui Isus mult iubit.

     Într-acest loc El mersese,

     Cu ai Săi învățăcei.

     Și-adeseori se rugase

    Pentru El și pentru ei.

 

2)” Nu plecase niciodată

     El cu-atâta întristare.

     În grădina neuitată,

     Ca-n noaptea de trădare;

     Căci trebuia să plătească

     El, plata păcatelor,

     Ca lumea s-o mântuiască

     Pentru un veșnic viitor”

Prin voia Domnului în ziua 28 martie 1921 a fost ordinat fratele Vasilie Prodan în a 2-a Biserică Baptistă Română din Detroit, Mich.

Se căsătorește cu Balașa Neville în anul 1923.

Vasile Prodan primeşte Diploma de B. A. dela Universitatea „Columbia“ din New Yor în ziua de 11 iunie 1929.

Ciorega Iulian 1926 – 2005 din Gladna Română

 

Fratele Iulian Ciorega s-a născut în data de 5 septembrie 1926 în localitatea Gladna Română, județul Timiş, într-o familie cu 4 copii: 2 băieți şi 2 fete.

 A fost botezat de către pastorul Emilian Ardelean din Jupâneşti la data de 22 august 1948, în râul Gladna.

În anul 1950 s-a căsătorit cu sora Emilia Ardelean şi Dumnezeu i-a binecuvântat cu 3 copii: Costică, Ionel şi Dănuț şi cu 11 nepoți.

În anul 1956 a fost ales şi ordinat ca prezbiter de către pastorul Emilian Ardelean. A avut o slujire deosebită în cercul de biserici Fârdea şi a fost o verigă în lanțul credinței baptiste, făcând legătura dintre pionierii credinței baptiste care au misionat pe meleagurile Banatului şi generațiile de păstori din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI.

A plecat în veşnicie în data de 10 august 2005, în urma unui atac de cord. La serviciul de înmormântare a cântat fanfara din Borlova, iar Evanghelia a fost predicată de pastorii: Lazăr Arnăut, Alexandru Ioan Lăpugean, Petru Brezovan, Ioan Paveloni, Timotei Miu, Adrian Lupu, Ionel Lupu şi Ştefan Lăpujan, dr. Ionel Tuțac.

Surse:

Ştefan Lăpujan

 Dr. Ionel Tuțac

Revista Harul

Cozma Axentie 1900 – 1930 din Arad-Șega – Necrolog de Vasile Berbecar

 

Unul va fi luat și .....

O durere sfâșietoare a umplut inimile tuturor fraților, care au cunoscut pe neuitatul nostru frate Axentie Cozma, decedat în vârstă de 30 ani.  Firea lui voioasă, gata de a servi pe oricine l-a făcut pe el în scurt timp așa de popular, că a ajuns pentru mulți un adevărat prieten și sfătuitor. Un creștin exemplar, care a putut inspira curaj în mulți.

În biserica din Arad-Șega a lăsat un gol ce nu poate fi prea curând completat. Aici a servit ca membru credincios în comitetul bisericii și ca secretar al ei. Apoi a servit ca bun învățător în Școala Duminicală, al cărei secretar era, și copii nu-l vor uita prea curând. A mai servit la Societatea Tineretului ca membru exemplar, ca sfetnic și ca secretar. Tineretul din Șega îl plânge ca pe cel mai bun prieten al său. A fost un bun cântăreț în cor, care nu cunoștea oboseala, nici ceea ce ar fi însemnat aceea a fi încăpățânat. În orice ocazie a știut să încurajeze pe tineri și bătrâni. Îi plăcea să cânte, să îndemne. Ultima sa predică: ”Privegheați, căci iată vine Mirele” a fost în seara de 12 mai 1930.

Moartea lui atât de tragică, a pus în inimile tuturor cunoscuților lui o durere generală. În dimineața zilei triste, el cu greu s-a despărțit de soția sa și de cei 4 copii ai săi și s-a întors de vreo trei ori din drum, spre a-și lua rămas bun de la ei.

Pe la orele 7 a plecat de acasă, iar la ora 6 a sosit la Poșta din Gara Arad, unde s-a dus să întrebe pe factorul poștal dacă ne-au sosit ceva bani. Apoi a plecat spre serviciu, dar la distanță de vreo 20 de pași de librărie el a fost călcat de un camion, care venea cu mare viteză, pe când fratele Cozma, cu bicicleta, traversa strada de lângă librăria noastră. Camionul, fără să semnaleze că vrea să treacă și el în această stradă, a sucit brusc (volanul), l-a surprins, l-a izbit puternic de asfalt, sfărâmându-i craniul. Dus la spital, în durerile sale, își mai aduse o dată aminte de familia sa zicând: ”Vai soția și copii mei, mor”! A trăit 30 de ani și jumătate; după un chin de un ceas și jumătate, el și-a dat obștescul sfârșit.

Acest accident s-a întâmplat în ziua de 13 martie. În ziua de 15 martie după masă a fost înmormântarea rămășițelor pământești, înmormântare la care au venit orchestra și corul bărbătesc din Curtici, în frunte cu fratele Ioan Ungureanu. Corul bărbătesc din comuna lui natală, Cheri, a participat la acest act. O imensă mulțime a participat la această înmormântare. Oamenii bătrâni din Șega nu-și amintesc să mai fi fost aici o mai frumoasă înmormântare.

Noi să rugăm pe Domnul, ca să ne facă gata, oricând ne va chema, noi să-L putem urma. Să rugăm pe Domnul și pentru biata lui soție văduvă și cei patru copii orfani, ca să le dea mângâiere, să le fie ajutor puternic în toate ispitele și nevoile. Să veghem cu toții, căci nu știm când ne vine ceasul și vom fi luați de aici. Unde vom sta noi atunci, când Unul va fi luat și.....

                                                                                        Vasile Berbecar