Comloșan D Nicolae 1907 – 1929 din Sâmbăteni

 

Tânărul student baptist Nicolae Comloșan a fost chemat de Dumnezeu în Împărăția Sa la vârsta de 22 de ani, în plină ascensiune.

Acestă biografie compusă din trei articole scrise și publicate în revistele baptiste: „Farul Mântuirii” și „Glasul Tineretului Baptist”, trebuie citite de toți tinerii, vârstnicii și bătrânii, deopotrivă. Viața acestui tânăr ne poate da un impuls de voință, curaj, dăruire.

Primul articol este scris de „Comitetul Asociației Studenților Baptiști”, unde a fost și fratele Nicolae și a contribuit la înființarea Asociației din anul 1925.

Al doilea articol este: „Din caracterul lui N. Comloșan, de Ciosescu Gheorghe, student în Asociație.

Al treilea articol este: „La un caz funebru, de Nica Neța, păstor la Arad Gai.

Articolul este lung în întregime, dar merită citit.

În memoria iubitului nostru amic și frate, Nicolae D. Comloșan

Nicolae Comloșan s-a născut la 23 Octombrie 1907 în comuna Sâmbăteni, jud. Arad, din părinți țărani. Copilăria sa a  petrecut-o lângă căminul părintesc, servindu-și părinții în caz de nevoie, atât acasă cât și la câmp.

Școala primară a făcut-o în comuna natală. La vârsta de 13 ani a fost trimis de părinții săi la școala medie din Arad, un oraș situat la 15 km de casa părintească. În fiecare dimineață, sculându-se din zori, se ducea micul Nicolae la școală cu tramvaiul electric și seara se întorcea acasă. Obositoare era scularea prea de dimineață, la care se supunea micul elev în fiecare zi, îndeosebi când numai seara putea să-și facă lecțiile și uneori  chiar foarte târziu putea să se culce.

Veșnic obosit, dar veșnic vesel, în această vreme, care n-a rămas fără urmări, micul Nicolae sa ”Lae” cum îi ziceau părinții și colegii, a câștigat o voință de fier. Grație voinței pe care o avea, prin toate greutățile pe care le întâmpina a reușit în clasă să devină un elev exemplar, din toate punctele de vedere. Premiile pe care le primea la sfârșitul fiecărui an, în cărți literare, este dovada cea mai clară despre diligența lui.

Din această epocă începe să se evidențieze o nouă înclinație a sa, anume: cititul. Cărțile de premiu pe care le-a primit de la școală, după ce le-a citit și răscitit, au făcut fundamentul bibliotecii pe care elevul Nicolae Comloșan în urmă și-a întemeiat-o. Înclinația spre citit a micului elev, care a primit un frumos stimulent prin cărțile căpătate de la școală, a devenit cu timpul o plăcere, o necesitate, o pasiune, pe care nu o mai putea înfrâna nici el, nici altcineva. După ce a terminat cursurile școlii medii, s-a înscris la Școala Superioară de Comerț din Lipova, la care trebuia să meargă tot cu tramvaiul electric.

În această perioadă a vieții sale, înclinația spre citit a ajuns la culme. Atât acasă, după ce se întorcea, cât și în școală în timpul liber, ba chiar în clasă în decursul orelor și în tramvai, mereu citea.

Nopți întregi stătea în nesomn, ghemuit deasupra unei cărți și citea. Așa de mare a ajuns pasiunea lui spre cărți, încât banii ce și-i lua de acasă pentru mâncare, când ieșea din școală, îi întrebuința pentru a-și cumpăra cărți, deși adeseori pleca de acasă nemâncat.

Până la vârsta de 17 ani a fost un înverșunat adversar al creștinilor, contra cărora cu o dibăcie rară a știut să aducă argumente din filosofia lui Schopenhauer, Darwin și alți filosofi, care contestau existența lui Dumnezeu, ba chiar din vechea religie filosofică a vedelor și din descendentele sale conduse de Budha și Confucius pe care de asemenea le cunoștea. De la această vârstă însă, felul său de a judeca, s-a schimbat. A început să citească Biblia pe lângă celelalte cărți și într-un timp foarte scurt, dintr-un dușman al bisericii lui Cristos a devenit un bun prieten al ei. La vârsta de 18 ani, când a terminat clasa I comercială superioară, într-o perioadă când credincioșii de confesiune baptistă erau persecutați și eliminați din școlile statului și când mulți dintre copiii baptiștilor, în urma ademenirilor și amenințărilor, care li se făceau de către preoții ortodocși, au trecut la confesiunea ortodoxă, el, conform convingerilor sale a fost botezat în ziua de 20 Iulie 1925 în apa Mureșului, la un grandios botez la care au participat chiar și dintre profesorii săi, de care el însă nu s-a rușinat nici nu s-a temut.

De aici înainte el a devenit un bun creștin și un bun apărător al bisericii lui Cristos, în timp ce era și un bun propovăduitor al Evangheliei lui Cristos. El a știut să întrebuințeze și în lucrul lui Dumnezeu, ceea ce a câștigat printr-o sforțare extraordinară.

În acest timp s-au pus bazele Asociației Studenților Baptiști la care și el și-a avut partea sa de contribuție și în comitetul căreia a fost ales membru. În el întrevedea asociația pe unul din cei mai de valoare membrii ai săi și mari speranțe își punea în puterile cu care el era dotat.

Nu pentru mult timp însă au fost toate aceste visuri, speranțe și planuri, pentru că acele sforțări peste puterile lui, pe care nicicând nu înceta a le face n-au întârziat a-și arăta efectul. Pe la jumătatea anului 4, deci în pragul terminării celor 8 clase, un catar de plămâni îl doboară la pat, care pregătește terenul ca în corpul lui obosit și surmenat să se cuibărească nevăzut de nimeni bacilul lui Koch, care începe a-i hărțui corpul deja slăbit de ajuns. Cu mari sforțări, la sfârșitul anului se prezintă la examen și ia clasa. Acum, în pragul Universității cade din nou bolnav mai grav. Își trimite actele la București, unui amic, care-l înscrie la Academia Comercială, iar el rămâne încă acasă să-și îngrijească de sănătate. Agravându-se boala tot mai mult, e silit să intre într-un spital, unde după o suferință de mai multe luni a încetat din viață în noaptea de 13-14 Februarie 1929.

Cu dânsul baptismul din România a pierdut pe unul dintre cei mai capacități copii ai săi și multe din speranțele sale din viitor. Asociația Studenților Baptiști din România, a pierdut în el, poate pe cel mai de valoare membru al ei.

Când oare și cine va putea să completeze golul pe care l-a lăsat prin moartea sa?

Cu inimile îndurerate deplângem cu toți moartea sa prea timpurie și neștearsă ne va rămânea amintirea lui în mintea noastră.

                         Comitetul Asociației Studenților Baptiști.

 

    Din caracterul lui N. Comloșan  de Ciosescu Gheorghe

În numărul precedent al ”Glasului” am anunțat trecerea din viață a mult regretatului nostru amic, coleg și frate Comloșan.

Cu o durere care-mi sfâșie inima încunoștiințez pe cititorii acestei reviste, că după ce corpul rece i-a fost transportat de la spital acasă, în ziua de Vineri 15 Februarie, a avut loc serviciul de înmormântare.

Un convoi neobișnuit de mare s-a adunat în jurul sicriului, nu numai din comuna sa natală, ci din toate comunele dimprejur, printre care menționez muzica instrumentală din Curtici și cea din Radna și corul din Covășinți.

Mai mulți vorbitori au ținut câte o cuvântare de ”Adio” în care și-au exprimat regretele că prea de timpuriu a trebuit să ne despărțim de el. Menționez pe fr. I. Ungureanu, D. Sida, T. Dârlea, Lupaș Octavian și Lazar Șari. De aici a fost transportat la cimitir și-n fața coșciugului, purtat de foștii săi colegi studenți, au fost duse coroanele acelor care îl iubeau din toată inima. Amintesc coroana Asociației studenților Baptiști, a Uniunii fetelor din Arad, uniunii Tineretului din Arad, a Domnișoarei P. Gabriela, a colegilor și consătenilor săi și a d-lui V. Felnecau din Sâmbăteni.

La cimitir mai vorbesc fr. I. Ungureanu, S. Suciu și vărul său I. Ciorău, după care corpul său rece pentru totdeauna a fost despărțit de noi.

Mare este pentru noi pierderea fratelui Comloșan, atât de mare că nimic n-o poate înlocui. Cu ori câte articole, am cinstit memoria sa între noi, nu putem în măsura îndestulătoare să onorăm ceea ce a fost el pentru noi.

Durerea pierderii sale a încrustat răvașe adânci în inima noastră, care niciodată nu ni-se vor șterge din memorie.

Caracterul său nobil de un creștinism adevărat, a impresionat așa de mult pe amicii săi, că aceștia întotdeauna vor simți pierderea lui din cercul prietenilor lor. Acei care au avut fericirea să fie mai mult timp în apropierea lui, au putut să constate bunătatea sufletului său generos, care l-a făcut adeseori să ajungă chiar până la jertfă, lucrând pentru binele sufletesc al celor din jurul său.

De multe ori pe jos, a plecat înconjurat de câțiva tineri din biserica din Sâmbăteni, înflăcărați prin prezența sa între ei, la bisericile din comunele învecinate, trecând peste câmpiile  înverzite și uneori împotmolite cu noroi. Altădată cu o bicicletă străbătea singur mulți km. pentru a procura mulțumirea sufletească în inimile copiilor lui Dumnezeu, adeseori întristați sau pentru a aprinde sufletele tinerilor spre un scump ideal.

Nici dealurile împădurite n-au putut  împiedica avântul pe care l-a avut în dorința de a face bine celor ce se simt întristați și nenorociți. Indiferent întotdeauna de ceea ce amenința persoana și sănătatea sa, el trăia pentru un ideal și nimic nu-l putea deruta în viață. El făcea ceea ce el era convins că trebuie să facă.

Obișnuit cu suferințele atât trupești cât și  sufletești, a primit o răbdare vrednică de admirat. Ceea ce a fost minunat în caracterul său a fost că greutățile, suferințele și nedreptățile pe care le vedea și le întâmpina în viața sa, nu l-au dus la disperare, nici nu i-au stricat moralul ci chiar din contră, l-au întărit, i-au oțelit voința și i-au înnobilat caracterul.

Astfel acest tânăr, în timpul când greutățile, amenințările și persecuțiile pornite de la unii din reprezentanții clerului ortodox, au avut influențe rele asupra celor mai mulți tineri din școli, el chiar din contră, în acest timp se apropie de biserica baptistă și chiar se botează, nevrând să știe de frica nimănuia. Lucrurile, care pe alții îi derutau din drumul cel bun, făcându-i să-și piardă curajul, în el deșteptau sentimentul nobleței, întărindu-i caracterul și dându-i curaj să înfrunte orice greutăți ar veni asupra lui.

Cu un zâmbet din care se citea experiența amărăciunii, primea orice vești de nenorocire și cu o expresie originală din care se citește convingerea sa despre josnicia oamenilor și nimicnicia acestei lumi, în cele mai multe rânduri răspundea fără să-și îndrepte prea mult gândul într-acolo și fără să fie prea mult influențat.

Era un creștin din convingere și de aceea un mare dușman al păcatului. Îi erau nesuferiți creștinii fățarnici (care poartă numai numele) și cu fanatici, ori de câte ori i se ivea ocazia, arăta aceasta fără a ezita, chiar atunci când se găsea în fața unor asemenea oameni. Era un dușman neîmpăcat al minciunii, înșelătoriei, lăcomiei și al altor păcate, care aduc vreun rău aproapelui nostru.

Îi plăcea sinceritatea și adevărul și iubea societatea unde aceste calități existau, oricât de simplă ar fi fost. Pe lângă toate mai avea și acea pasiune pentru citit, care l-a făcut să-și mărească biblioteca până la peste 700 volume și care nu l-a părăsit până la moarte.

Să luăm ca exemplu viața și caracterul acestui tânăr și să căutăm a face și noi ce a făcut el, pentru ca să folosim celor din jurul nostru. Numai în acest fel vom putea să refacem o parte din pierderea pe care am suferit-o prin moartea sa și numai așa vom da memoriei sale cinstea ce i se cuvine.

 CIOSESCU GHEORGHE. Student și președinte al Asociației Studenților Baptiști.

 

La un caz funebru

S-a stins din viață și s-a dus la cele veșnice, acel ce a fost fratele nostru, Nicolae zis și Dimitrie Comloșan, din comuna Sâmbăteni, județul Arad.

Cine a fost fratele ca elev pe băncile școlilor și ca student, viața lui, și orice alte merite, le las în sarcina amicilor săi, a-i face memoria veșnică cum vor.

Eu voi comenta un singur fapt, care a creat un precedent în România, la un caz funerar și pe care l-am dori să se extindă în viața unui întreg popor.

Îl regretăm pe acel ce ieri se numea fratele nostru Comloșanu și căruia i-am format cortegiul în ziua de 15 Februarie, recunoaștem și marea durere ce a lovit părinții lui nemângâiați, prin ingrata moarte, care le-a luat fiul lor, de care și-au legat toate speranțele viitorului, dar când vom privi evenimentul morții fr. nostru, prin prisma unei vederi sociale și într-adevăr creștinească, adică când vom privi că faptul morții, amicului nostru, a dat prilej pentru o adunătură imensă: baptiști și nebaptiști, dar care toți să zic creștini, intelectuali și neintelectuali, ca să ia ultimul adio de la cel ce era și nu mai este și din care desprindem pentru prima dată în România faptul măreț de a nu putea distinge, care, este linia de demarcațiune între vederile unui ortodox și baptist, când fiecare a avut ca ideal principal pe Cristos?

Fratele nostru decedat, a fost student de facultate și la depunerea rămășițelor sale pământești, a luat parte cel mai mare cortegiu ce l-a avut comuna Sâmbăteni vreodată, și natural, se aflau în acest cortegiu, amici și colegi de ai fratelui nostru, colegi de ai lui de școală, cu merite literare mari, ortodocși și baptiști, dar pentru a demonstra, că faptul morții amicului nostru a dat naștere unui eveniment, care nu s-a produs până acum în România și anume: ca ortodocșii să consimtă și să ia parte la durerea unei comunități ca aceea a fraților noștri, în întristarea morții fratelui nostru, a fost contrabalansată de a vedea și constata cu mare bucurie, că fratele nostru, a fost considerat de către amicii săi nebaptiști ca unul dintre geniile românești.

Voi da pe scurt la lumină, ideile esențiale ce am putut desprinde din cuvântarea celor 8 oratori și cu deosebire din cuvântul de ultimul rămas bun al d-lui Lupaș, student în medicină:

”Tu, Nicolae, ne-ai lăsat și te-ai dus unde ai tins; ai căutat în viața-ți puerilă să treci de limita posibilului; fire inocentă... gânditoare.... din nevoile vieții și din furtunile ce au lovit viața ta tânără, ți-ai creat subiect de inspirație sfântă, tu omul cărții, la etatea de 21 ani, după ce ai citit toți scriitorii noștri mici și mari și după ce ți-ai însușit ideile marilor scriitori străini, făcându-te familiar cu toți: te-ai dus fără să ne arăți rodul geniului tău, pe care l-am recunoscut cu toții în tine; în nevoile și neajunsurile vieții tale, care au fost foarte multe, ți-ai găsit refugiul în două noțiuni mari: Cristos și cartea; cu cartea te-ai făcut mare între noi, iar cu Hristos, ai biruit viața, sau mai bine zis moartea, căci pe tine Nicolae, deși între noi petreceai, nu te puteam îndupleca să trăiești și să gândești ca noi, ai gândit la sferele altor lumi, cu alte glasuri, a căror Domn dacă este Cristos, după cum tu credeai și propagai, apoi iată acele glasuri te-au chemat dintre noi, la veșnicia lor.

”Tu, care ai avut revelațiunile omului încercat și prieten cu Dumnezeu, tu, carele ziceai că a trăi pe pământ înseamnă să fii un mort cu simțuri și prin urmare cel ce dorește să găsească viață, o poate găsi dincolo de hotarul razelor luminii astrului nostru unde începe viața lui Cristos Domnul”.

Tot cam acestea au fost cuvântările tuturor oratorilor și notăm că acestea au fost cuvântate de ortodocși, care și cărora li s-a dat voie și pe care cu toți i-am ascultat cu plăcere, cântându-se melodii de-ale bisericii ortodoxe, natural și baptiștii aveau și cor și două fanfare și toate mergeau bine și se aflat într-o armonie perfectă. A fost o splendoare să vezi și să auzi și să simți pentru prima dată în România, spiritul protestant cu predici și melodii cuceritoare, care se aflau împreună la o întâmplare cu spiritul ortodox, care când fiecare aveau ca țintă principală pe Cristos, nu se mai priveau ca dușmani, ci ca cosuferinzi.

Notăm, nici preotul satului nu a lipsit de la această înmormântare, ba chiar și-a cerut voie de la fr. Ungureanu, care conducea serviciul funerar, pentru a avea cuvântul, s-a procedat inteligent: fr. Ungureanu i-a dat cu plăcere, dar fiindcă oratorii din curte într-un timp de iarnă, întinseră cuvântările lor aproape trei ore, am răcit cu toții și a răcit și Domnul preot, care trebuia să plece. Regretăm că nu l-am auzit.

Sub titlul de mai sus, demonstram în numărul precedent, că la o înmormântare baptistă, pe lângă marele număr de țărani, au mai participat și un frumos număr de intelectuali ortodocși.

De remarcat a fost la acest caz funerar, că intelectualii ortodocși au ținut cuvântări (cum se obișnuiește în asemenea cazuri) glorificând geniul amicului și colegului lor de universitate, și în același timp fratele baptiștilor și mare predicator al Evangheliei lui Cristos de pe amvoanele bisericilor baptiste, căruia, noi baptiștii îi zicem: fratele Nicolae Comloșan, astăzi dus dintre noi cei pieritori, la cele veșnice, numai la etatea de  ani, când abia s-a înscris la universitate.

De remarcat a fost, la acești oratori, ideile paralele exprimate asupra trecutului celui ce era și nu mai este, relevând atât baptiștii cât și ortodocșii, cum zicea d. Lupaș! ”Tu, Nicolae, care ai câștigat pe Cristos și Cristos s-a adeverit în tine până ai trăit. Credința, faptele și mărturia despre Hristos și-au fost știința supremă.

De remarcat a fost, între elementele acestui cortegiu jeluitor, armonia sufletească, acel influx sfânt ce ne cucerește fără voința noastră, deși în expansiunea ideilor noastre, deviem de cele mai multe ori de la adevăratul rost al vieții, totuși, sunt clipe când firea noastră revine, și atunci nici armonia în funcțiune de iubirea aproapelui, nu lipsește, așa că, tristul eveniment de a fi pierdut pe fr. Comloșan ne-a recompensat cu oportunitatea fericită să constatăm pentru prima dată în România, că cetățenii români, fie baptiști fie ortodocși, cugetă aceleași, iubesc și doresc aceleași: fericirea patriei și armonie, pace și dragoste între cetățeni.

Am auzit la acest caz funerar, cântându-se coruri și fanfare baptiste, dar, tot aici, am mai auzit, corul ortodox, cântat de intelectualii ortodocși.

Am auzit predici, de la predicatori baptiști, dar tot aici, am  mai auzit pe frații ortodocși. Le mulțumim cu trup și suflet și mulțumim lui Dumnezeu, de a le fi dat Spiritul Sfânt, care s-a coborât între noi baptiștii ca să se convingă personal de conduita noastră, întrucât am fi așa de periculoși cum ne pictează cei ce ne cunosc foarte bine, dar ne neagă dreptul de existență.

Elocința oratorilor a avut efectul mare de a fi înduioșat inimile celor ce au venit să-și ia ultimul adio de la cel ce pleacă dintre noi la cele veșnice, dar pe deasupra undelor sonore, înduioșătoare, emanate din sentimente jelitoare, care prin intermediul coardelor vocale vibrante încă, ni le-au făcut cunoscute, pentru a le împleti cu ale noastre într-un moment de cuvioasă smerenie, aflându-ne în față cu o moarte vie și o viață moartă și a mai avut meritul de a ne împinge la un acord tacit, ori doar prin cine știe ce mister, impus de unda necunoscută a imperiului morții, reprezintă printr-o geană a unei vieți moartă, să cugetăm aceeași și să zicem mortului Nicolae: ”Tu nu mai vii la noi, dar noi vom merge la tine curând”.

Armonia, ce doresc baptiștii e armonia lui Cristos, iubirea, de care au dat dovezi în toate ocaziile și deci, vă rugăm fraților ortodocși, veniți între noi și vă convingeți! Coborâți-vă în adunările noastre modeste, căci veți găsi iubire și pace, câtă nu sunteți vrednici s-o puneți în multe miliarde de inimi.

Păuliș, la 29 Februarie 1929.   NICA NEȚA

 

Tămaș Ioan 1929 - 2007 din Chiuiești

 

Fratele Ioan Tămaș s-a născut în 1 februarie 1929 în localitatea Chiuieși, județul Someș, (azi județul Cluj). Părinții se numeau Gavril și Maria.

Aude cuvântul Domnului și își predă viața în mâna Domnului, fiind botezat în anul 1945, făcând parte din Biserica Creștină Baptistă din Chiuiești.

Fratele Ioan Tămaș s-a căsătorit cu Tămaș Dochia, născută în 2 martie 1934, botezată în 1949 și Domnul le-a dat cinci copii:  Gavril, născut în anul 1951,  Vasile, născut în anul 1956, Ioan, născut în anul 1958, Susana, născută în anul 1961 și Petru, născut în anul 1966. Vasile a urmat cursurile Seminarului Teologic Baptist din București și este păstor baptist în orașul Cluj.

Păstor al bisericii din Chiuiești era fratele Ionel Mânzat de la Biserica Creștină Baptistpă din Dej din anul 1970 și avea peste zece biserici de păstorit, așa că Biserica din Chiuiești a hotărât să-l ordineze diacon ( prezbiter ) pe fratele Ioan Tămaș. Un frate simplu, dar pocăit, lucrător al pământului, care nu a lăsat vatra natală când comuniștii au luat pământul de la oameni, care apoi au plecat de acasă în Dej, pentru a găsi un loc de muncă. Fratele a rămas la munca de jos ca să poată lucra cu credincioșie în biserica din care făcea parte.

Mai jos redau mărturia surorii Alina Tămaș, nepoata fratelui Ioan Tămaș, fiica fratelui Gavrilă, să mărturisească despre bunicul ei.

„Bunicul meu a fost un om deosebit, credincios, care în fiecare dimineată ne trezea să ne rugăm împreună cu buni. Îmi aduc aminte că prima dată citea din Biblie un psalm , versete și stăteam pe genunchi si ne rugam împreună . În fiecare zi îl vedeam cum se ruga și citea mult din Biblie. Știu că a postit foarte mult pentru biserică și familie și ne aducea mereu în rugăciune pe fiecare copil, nepot(a) de la mine până la Josh. Era un om foarte credincios, întelept, cald, calmul său îl vedeam întotdeauna în fiecare acțiune a sa. Muncea foarte mult, de dimineata până seara la lucrul câmpului.. L -a iubit foarte mult pe Domnul , biserica ,familia. Lucrarea Domnului o făcea cu așa mare dăruire, bucurie și parcă și acum îl văd predicând și iubind pe Domnul și biserica din care făcea parte. Împreună cu buni au fost tot timpul înconjurați de frați care vizitau biserica, îi aduceau cu mare drag acasă și buni le pregătea întotdeauna cu așa mare bucurie masa și oaspeții erau nelipsiți din casa lor. Le plăcea să slujească în lucrare pe ogorul Evangheliei . A avut parte de o familie extraordinară, plină de dragoste, pace, toți copiii săi slujesc fiecare pe Domnul în toate colțurile pământului. Ne-a iubit și pretuit foarte mult. A fost un model si un bunic extraordinar, așa cum       ne-am dorit. Îl iubesc și știu că ne vom revedea acasă, împreună în gloria Sa.”

După o viață frumoasă, trăită în slujba Domnului, pleacă acasă în ziua de 26 septembrie 2007. A lăsat în urmă o bună mărturie în localitatea în care a trăit.

Surse:

Alina Tămaș

Gavril Tămaș

Baptiștii din Valea Agrijului se îmbracă în straie de sărbătoare, o carte și un eveniment în 10 septembrie 2023

 

Dumnezeu Sfântul a făcut posibil ca Lumina Evangheliei să ajungă pe Valea Agrijului în jurul anului 1887. Această Lumină era diferită de cea existentă, prin faptul că cei care o primeau încercau să trăiască după învățătura ei. Atunci a început lucrarea baptistă și s-a dezvoltat prin punerea în practică a Cuvântului pronunțat de Domnul Isus: „Predicați Evanghelia la orice făptură” și a mers crescând până azi.

Trăitorii de azi ai moștenirii baptiste au considerat ca în ziua de 10 septembrie 2023 să facă un popas în localitatea Agrij, județul Sălaj, prin care să mulțumească Dumnezeului Cerului pentru călăuzire și să facă un legământ ca ei și familiile lor, vor duce Evanghelia mai departe până la venirea Domnului. Doamne ajută!

La eveniment se va prezenta o carte scrisă de Corina Brumaru, drd. în istorie, la inițiativa fratelui păstor Marinel Cucuian, carte la care au contribuit toți frații păstori de pe Valea Agrijului (Ioan Ciupe, Levi Marian, Marinel Cucuian, Beniamin Pastor, Ioan Pastor și Liviu Iepure). Ideea de a sărbători peste 100 de ani de credință baptistă pe Valea Agrijului a fost inițiativa fratelui păstor Liviu Iepure, care se va ocupa de organizarea în întregime a acestui eveniment.

Informațiile s-au găsit în arhivele celor 11 biserici prezentate cu un istoric, dar și în inima fraților și surorilor în vârstă, care au trăit și trudit în această zonă. Mărturii ale credincioșilor care au hotărât să trăiască în ascultare de Cuvântul Domnului, chiar dacă contextul în care au trăit nu le-a fost prielnic.

Cartea este la tipar și prin călăuzirea Domnului va fi gata în câteva zile. Are 244 de pagini în care sunt cuprinse informații despre istoria celor 11 biserici care sunt pe această vale, păstorii și lucrătorii din această zonă, documente, poze cu evenimente care ajută la înțelegerea frumoasei istorii a celor 136 de ani. 

Levi Marian, Ilieș Ioan, Alexa Taloș și ?

Veți putea vedea fețele a unor păstori trecuți la Domnul, dar și evenimente, ca botez clădiri și altele.

La serbarea din 10 septembrie 2023 se va putea cumpăra cartea la un preț acceptabil și vă veți bucura de părtășia fraților care sunt invitați atât din țară, cât și străinătate.

14. Dumnezeul oștirilor, întoarce-Te iarăși! Privește din cer și vezi! Cercetează via aceasta!
15. Ocrotește ce a sădit dreapta Ta și pe fiul pe care Ți l-ai ales!… (Psalmii 80:14-15, VDCC)

Lucrarea „Oastea Domnului” din Rohia, Maramureș

Oastea Domnului, Anul 1, nr. 25, 1930-06-22, 

 

Revista „Lumina Satelor”, editată la Sibiu de preotul Iosif Trifa inițiatorul „Oastei Domnului” vede lumina tiparului în ziua de 2 ianuarie 1922 apărând până în luna noiembrie a anului 1952.

Primul număr al revistei „Oastea Domnului” apare în ziua de 25 decembrie 1929 iar aceasta va fi tipărită  până în anul 1947 atunci  când îi este sistată  publicarea - alături de alte publicații religioase - de către comuniștii români.

Prima revistă ajunsă la sătenii din localitatea Rohia, județul Someș, capitala de județ fiind Dej este „Lumina satelor”. Această revistă mișcă profund sufletul unor săteni care apoi fac o cerere către preotul Iosif Trifa prin care solicită să fie primiți și ei în Oastea Domnului.

Iată conținutul cererii și numele celor care au făcut-o:

„Prea cucernice părinte și bunul nostru îndrumător!

Cetind foaia Lumina Satelor și văzând pe ceilalți Ostași ce frumos trăiesc în pace și liniște fără de sudalme și fără de beții și alte răutăți ale lumii acesteia ne-am cugetat și noi ca să intrăm în rândurile lor cu toții să luptăm contra Diavolului.

Grigore Cozma, Ioan Șleam, Ioan Man, Condrate Pop, Cozma Miron, Ioan Gherman, toți din comuna Rohia județul Someș[1].”

În anul 1928 sunt 16 membri înscriși la oaste urmând ca în anul 1929 alte persoane trimit cerere de primire.

 „Prea cucernice părinte Trifa, noi subsemnații văzând purtările și cum cetesc și cântă din cărțile de la sf. Voastră 16 ostași din comuna noastră, vă rugăm părinte să ne primiți și să ne înscrieți și pe noi la Oastea Domnului. Nicolae Pașca și soția Domnica, Tudora lui Miron Cosma, Măriuca lui Dumitru Manu, Maria Pașca văduvă, Ioana lui Todor Pop, toți din comuna Rohia[2].” 

  

Oastea Domnului se extinde în toată zona orașului Târgu Lăpuș sau cum i  se mai  spunea atunci „Lăpușul Unguresc”. Pe la începutul anului 1930 în localitatea Dealu Mare se face „Adunarea Ostașilor” la care participanți sunt din toate localitățile din jur: Rohia, Borcut, Poiana  Blenchii și altele. La ora nouă participă la Liturghia oficiată în Biserica Greco-Catolică a cărui preot a îmbrățișat trăirea Oastei Domnului. După masă aceștia s-au adunat într-un imobil spațios unde a încăput toată adunarea. În cadrul acestei adunări s-a cântat și s-a predicat iar printre vorbitori a fost și Grigore Cosma din Rohia care a spus o predică foarte interesantă.[3] 

Reforma spirituală stârnită de la Sibiu prin preotul Iosif Trifa este primită și în sânul Mănăstirii de la Rohia. Ieromonahul Sofronie Morariu a orânduit o adunare de Ostași în Dumineca Ortodoxiei unde au venit ostași din: Răzoare, Borcut, Dealu Mare, Rogoz, Preluca și alte localități. După oficierea Liturghiei s-a ținut o adunare a ostașilor unde au cântat și predicat.[4] Sursa citată mai menționează că sora Terezia I. Pop și-a iertat soțul pe care îl părăsise și s-a reîntors în căminul conjugal.

Pate aici au început să se adune Oastea Domnului la Mănăstirea Rohia și să facă adunări cu ocazia sărbătorii: „Adormirea Maicii Domnului” care s-a păstrat până în vremea comunistă. Eram copil și îmi aduc aminte cum se auzeau cântările ostașilor. Adunarea ostașilor se făcea într-o poiană  frumoasă din vale unde a funcționat după anul 1990 gaterul, care acum este nefuncționabil.

În ziua de 15 august 1930 cu ocazia adunării de la Mănăstirea Rohia a ostașilor din județele Satu Mare și Someș au sfințit steagul lor.[5]

Pionul important în adunarea Ostașilor la Mănăstire a fost „Fr. Grigore Cosma, ostaș al Domnului”.[6]  Aici au început să vină în anul 1933 și ostași mai de departe care călătoreau cu trenul până la Dej sau Baia Mare de unde veneau apoi cu autobuzul. Programul ținea din după masa zilei de 14 august și continua în ziua sărbătorii de 15 august.

Văzând avântul și interesul oamenilor de a veni la Rohia, ostașii Rohieni nu au stat pasivi și în anul 1934 au invitat tot nordul Ardealului să vină la o mare serbare în zilele de 31 martie și 1 aprilie 1934 unde vor fi și cărți de vânzare din patrimoniul Oastei Domnului.[7]

Mișcarea Oastei Domnului continuă să crească în Rohia până în anul 1935 și puțin peste, atunci când cei mari din conducerea Bisericii Ortodoxe concluzionează că mentorul acestei mișcări, preotul Iosif Trifa, a alunecat de la calea adevărului pe povârnișul rătăcirii.[8] Această sursă menționează că preotul Trifa a fost caterisit în urma cărui fapt exista riscul pornirii unei revolte în sânul Oastei.

În anul 1935 apare un articol în ziarul „Gazeta Transilvaniei” pe prima pagină fiind titrat: „Oastea Domnului la răspântie”[9]. În articol se citează un pasaj din comunicatul organului Național Bisericesc Sibiu: „.. păr. Trifa în ultima vreme a început să lucreze în taină în direcția desfacerii mișcării „Oastea Domnului” de autoritatea bisericească, pentru a și-o face teren cu totul privat, nesupravegheat de biserică”.

În 1935, Mitropolia înaintează dosarul cu caterisirea preotului Iosif Trifa la Sfântul Sinod, după un conflict amar cu superiorul său, mitropolitul Nicolae Bălan. În ședința sa din 13 martie 1936, Sfântul Sinod confirmă sentința de condamnare la caterisire cu nr. 4/1935 a Consistoriului Mitropolitan din Sibiu.[10]

Aceste lucruri și altele s-au petrecut și în Rohia, acest fapt fiindu-mi  povestit de bunica mea Teodora: „Am fost la adunarea de ostași cu soțul și acolo s-au pus niște întrebări printre care: „Maria, mama Domnului este mijlocitoare?” la care s-a răspuns: „Numai Domnul Isus este Mijlocitor”. Bunica i-a spus soțului ”Haide să mergem de aici că nu este pentru noi”. Bunicii mele nu i-a plăcut pentru că se predica ca la pocăiți.  

Mama mea Voichița[11], fiica lui Teodora a lui Ionul Cionii își amintește aceste crâmpeie din trecut, unele nume de mai sus, își mai aduce aminte că în jurul anului 1940 copil fiind, mergea cu mama ei la adunarea ostașilor. Mama mea, care acum e străbunică își  mai amintește ca făcând parte din Oastea Domnului următorii: Alexa lui Floare și soția lui, Ioan Ciceu și soția lui Lenuța, Ana Iovuțului, Șandor din Gura uliței, Dochia lui Ilisuca.

Revista Lumina Satelor din anul 1942 nu mai pomenește despre adunarea ostașilor la Rohia, numai de vizita episcopului Nicolae Colan.[12]

Cam prin anul 1970 în localitatea Rohia a mai fost o singură familie, Pop Ioan și Ioana a lui Dochiții, și Voichița Bel unde se mai întâlneau ostașii. Frații și ostașii Ioan și Iana Pop sunt ultimii Ostași din localitate, care s-au stins departe de meleagurile unde au trăit. Fratele Ioan a predicat și a ținut vie flacăra Oastei. Singurul lor copil Vasile locuiește în localitatea Târnăveni și i-a dus acolo ca să-i îngrijească.

La mama Voichița mai veneau frați ostași din Chiuiești din familia lui Danciu a lui Trestenu care avea doi copii în Târgu Lăpuș pe Ioan și Vasile, care azi conduc adunarea de Ostași din oraș.

---

[1] Lumina Satelor, Anul 6, nr. 41, 1928-10-07, p. 5.

[2] Lumina Satelor, Anul 7, nr. 15, 1928-04-07, p. 7.

[3] Oastea Domnului, Anul 1, nr. 17, 1930-04-20, p. 17.

[4] Oastea Domnului, Anul 1, nr. 25, 1930-06-22, p. 3.

[5] Oastea Domnului, Anul 1, nr. 31, 1930, p. 31.

[6] Oastea Domnului, Anul 4, nr. 33, 1933-08-13, p. 3.

[7] Oastea Domnului, Anul 5, nr. 12, 1934-03-18, p. 6.

[8] Revista Teologică, Anul XXVII, Nr. 10, octombrie 1937, p. 408.

[9] Gazeta Transilvaniei, Anul XCVIII, Nr. 7, Brașov joi 24 ianuarie 1935, p. 1.

[10] Iosif Trifa - Wikipedia și https://www.preotiosiftrifa.ro/scurta-biografie-iosif-trifa/

[11] 15 iulie 2023.

[12] Lumina Satelor, Anul 21, nr. 40, 1942, p. 3.

Rusu Ioan 1905 - 1980 din June

 

Fratele Ioan Rus s-a născut în ziua de 12 ianuarie 1905 în localitatea June, județul Hunedoara. Părinții se numeau Gheorghe și Cornelia, de naționalitate română.

Absolvă patru clase primare și Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1937.

Aude Cuvântul Domnului și se hotărăște să-l urmeze pe Domnul Isus în apa botezului. Este botezat în ziua de 22 iunie 1922 în localitatea Lupeni, județul Hunedoara. A fost botezat de pastorul Covaci Ioan.

Este contigentul militar 1927, recrutat de cercul Hunedoara, la Regimentul 9 infanterie. Rămâne la vatră cu gradul de sergent.

În luna ianuarie 1933 se căsătorește cu Letiția și Domnul le-a dat patru copii: Ioan, născut în anul 1934 în localitatea Deva, Liviu, născut în anul 1936 în localitatea Deva, Fibia, născută în anul 1938 în localitatea Lupeni și Maria, născută în anul 1948 în localitatea Alba Iulia.

În anul 1932 este ales de Biserica Creștină Baptistă din Brad, județul Hunedoara, ca predicator, iar în luna iunie 1934 este ordinat și lucrează ca păstor până în anul 1937. În anul 1937 este ales de Biserica Creștină Baptistă din Lupeni, pe care o păstorește până în anul 1945. Între anii 1934 – 1936 păstorește Biserica Creștină Baptistă din Țebea, unde lucrarea merge bine și fratele a oficiat de mai multe ori botezuri. După anul 1945 a fost păstor la Biserica Creștină Baptistă din Alba Iulia.

Pleacă în veșnicie în anul 1980. Data este făcută după un calcul, nu am găsit scris undeva anul morții fratelui Ioan Rus.

Prezentarea făcută de fratele profesor Ioan Bunaciu[1]

Avem puține date biografice despre el. S-a născut într-o comună lângă Brad; în tinerețe a lucrat în mină; a făcut seminarul teologic baptist din București, în jurul anilor 1935, fiind coleg la seminar cu Alexa Popovici. Chicin Gheorghe și alții. După terminarea seminarului a fost păstor la biserica baptistă din Lupeni. În acea perioadă, a scris cartea ”Putere și Lumină”, cu gânduri din epistolele Apostolului Pavel. Pentru acel timp, era cea mai bună carte din literatura baptistă română. În 1938 a scris cartea ”Logodnă, Căsătorie și Divorț”.

În 1938 a fost ales misionar al școlilor duminicale. Alexa Popovici vorbește în cartea sa ”Istoria Baptiștilor din România”, volumul II că, Rusu Ioan în timpul prigoanelor lui Antonescu a făcut parte din grupul de păstori care au adunat ajutoare pentru credincioșii baptiști din închisori.

După 1944 îl găsim activ în lucrarea Domnului, mai ales în rezolvarea unor probleme din bisericile noastre în legătură cu autoritățile, pentru că el în timpul dictaturii lui Antonescu împreună cu Mârza Ilie de la Deva s-au împrietenit cu Dr. Petru Groza care în acel timp locuia la Deva și el era în opoziție cu guvernul lui Antonescu. După ce dr. Petru Groza a ajuns prim-ministru în 1945, Rusu avea ușă deschisă la el. Pentru aceste relații ce le-a avut cu dr.  Petru Groza a fost ales la congresul din 1948, care s-a ținut la Buteni, secretar general adjunct al Cultului Baptist, iar la Congresul din 1951, ce s-a ținut la București a fost ales secretar general plin. Era un bun diplomat, în discuțiile cu autoritățile știa să pună problemele, apăra pe toți păstorii și interesele tuturor bisericilor în măsura în care acestea au depins de el. Îmi amintesc de o discuție ce a avut-o cu împuternicitul regiunii Cluj în 1953, la o conferință a comunității Cluj. Împuternicitul îl acuza pe păstorul Vasile Furdui din Abrud iar Rusu ca să-l apere îi spune împuternicitului: ”Trebuie înțeles și păstorul Furdui pentru că un om bătut de toate regimurile”.

În timpul acela, după 1950, când a trebuit să ne acomodăm noilor condiții de lucru în biserică, când eram supravegheați și controlați nu numai de securitate, ci și de împuterniciții Departamentului cultelor care ne controlau deschis, Rusu a dat păstorilor și conducătorilor de biserici îndrumări prețioase pentru desfășurarea activităților noastre, ca sa să evităm pericolul ciocnirii cu împuterniciții și  nici să nu facem compromisuri. La conferințele interconfesionale vorbea în chip maestru.

În perioada 1951 - 1954 când el a fost secretar general au fost probleme grele în Cultul nostru. Sub conducerea lui ca secretar general s-a introdus reglementarea serviciilor divine, dar el n-a fost de acord cu ea, n-a participat la comitetul care a semnat rezoluția.

 A murit la vârsta de 75 de ani, în Spitalul de la Zam, strigând că pentru el nu mai există iertare.

Surse

Ioan Bunaciu

Arhive

---

[1] Ioan Bunaciu, Bisericile Creștin Baptiste din România între 1944 – 1990, Editura Universității din București, 2002, pp 114 - 115.

Ignea Ștefan 1865 - 1935 din Lalașinț

 

Fratele Ștefan Ignea s-a născut în ziua de 20 mai 1865, comuna Lalașinț, județul Arad. Părinții se numeau Partene și Ana, de confesiune greco-ortodoxă, de naționalitate română.

Face șase clase elementare și vorbea limba română, maghiară și germană.

În ziua de 06 iulie 1885 este încorporat la Regimentul de Artilerie.

A ajuns în părțile Aradului și a auzit despre Dumnezeu, Biblie și a fost interesat să cunoască, iar în ziua de 16 septembrie 1902 este botezat la Fârdia, de pastorul George Crișan și de aici începe să predice Evanghelia Domnului Isus.

În ziua de 16 septembrie 1904 este ordinat ca slujitor cu Evanghelia, fiind și premergătorul Comunității Timișoara.

În perioada Primului Război Mondial fratele Ștefan a fost lăsat la vatră pe baza aprobărilor date de autorități, el fiind asimilat ca slujitor cultic pentru bisericile baptiste.

În anul Marii Uniri din 1918, fr. Ștefan botează la Sebiș, pe Valeria Bîscă, una din cele trei femei cu care a început lucrarea  printre românii din Petrești, Alba.

La primul Congres programat  la București din 1919, la care nu au putut lua parte toți delegații din România Unită, fratele Ignea Ștefan  trebuia să prezinte raportul: „Evanghelizarea Banatului.

A fost un om modest, cu un profund respect față de slujitorii Evangheliei.  

Cercul de slujire se întindea de la Radna până la Orșova.

În anul 1920 în localitatea Orlat, jud. Sibiu, oficiază primul botez din această localitate cu un număr de 15 candidați. Botezul a fost oficiat de fr. Ștefan în apa râului din apropiere, unde a venit un mare număr de oameni să vadă această lucrare.

După anul 1922 se îmbolnăvește de astm și nu mai poate să facă misiunea de care era așa de legat.

Totuși, așa bolnav îl mai găsim la lucru pe ogorul Evangheliei împreună cu tovarășul lui, cu care a participat la Marea Unire, Ioan Popovici, în comuna Sintești unde a fost un botez. Fratele Ștefan a oficiat doar Cina Domnului.

În anul 1927 am găsit un articol de suflet cu următorul titlu: „O mare serbare în Scolari.” Iată și conținutul: „Biserica din Scolari a avut o frumoasă serbare, având în mijlocul ei pe bătrânul frate  Ștefan Ignea, întemeietorul tuturor bisericilor din Banat. Cu toate că dânsul nicicând n-a uitat de-a  ne cerceta cu câte o epistolă, totuși aveam o mare dorință să-l mai vedem o dată în mijlocul nostru și fără să știm, ne trezim că dânsul ne face o vizită, care ne-a făcut o neînchipuit de mare bucurie. Fratele ne-a dat multe sfaturi bune și s-a bucurat până la lacrimi, văzând progresul ce l-am făcut pe terenul spiritual. Dorim ca Domnul să binecuvânteze pe iubitul frate și să-i dăruiască încă mulți ani, spre bucuria noastră.”

În anul 1935 plecă în veșnicie, acasă la Tatăl ceresc unde nu mai este boală, nici suferință.

Fratele Ioan Bunaciu spune: „Judecând lucrarea lui, îl putem compara cu Kornya din Bihor. El este Cornea din Banat”.

Surse:

Alexa Popovici

Ioan Bunaciu

Arhive

Farul Mântuirii

De la Fratele Gelu Spunei


    

Fr. IGNEA ȘTEFAN....conform. registrului B.B.Valeapai ...este primul botezător din cercul Reșița ce a botezat...primii pionieri baptiști din Valeapai ...8 pers din anul 1918 - 1922.

Mai jos la com.scriu nume și loc.in care au fost botezați.

1. Garboni Petru ...la Fîrliug...24 martie 1918

2. Stoian Achim ...la Fîrliug... 5 iunie. 1919

3. Stoian Maria .... Fîrliug ... 8 Sep. 1919

4.Garboni Maria. Fîrliug. 4 mai. 1919

5.Frățilă Achim ... Gătaia. 27 oct. 1921

6.Drăghincea Filea. IDEM.

7.Frățilă Rozalia. Gherteniș..25.mar.1922

8.Filea Iosif. IDEM.

Trei generații discută despre muzica din Bisericile Baptiste

 

În seara zilei de 07 iulie 2023 în casa bătrânului pastor baptist de la Rohia, s-au întâlnit prin ajutorul lui Dumnezeu trei oameni diferiți, care sunt de confesiune baptistă, au slujire în bisericile lor și au pornit discuții pe muzică.

Camera de filmat a înregistrat discuția și eu v-o pun la dispoziție pentru a vedea ce am vorbit.

Prezenți la discuții sunt:

Dirijor Rebeca Sătmar, studentă la medicină, absolventă a școlii de dirijori „Amadeos” de la Cluj, născută în 2001. A crescut în Biserica Creștină Baptistă din Chiuiești, județul Cluj, pastor fiind fratele Aurel Boșca, președintele Comunității Creștine Baptiste de Cluj.

Pastor la Biserica Creștină Baptistă „Adonai” din București, Costel Ghioancă, dr. în teologie și filozofie, născut în 1983.

Pastor pensionar Vasile Bel din Rohia, născut în 1956.

Am trecut anii de naștere ca să se vadă marea diferență de vârstă dintre interlocutori și felul destul de apropiat de gândire.

Vizionare plăcută!

Mihuț Teodor 1931 - ? din Gepiș

 

Fratele Teodor Mihuț s-a născut în ziua de 05 februarie 1931 în localitatea Gepiș, județul Bihor. Părinții se numeau Lazăr și Floare, de naționalitate română.

Face șapte clase primare și patru ani la Seminarul Teologic Baptist din București, pe care îl absolvă în anul 1957.[1]

Este botezat în anul 1947.

Se căsătorește cu sora Maria și Domnul i-a binecuvântat cu doi copii: Cornelia, născută în ziua de 15 septembrie 1954 și Teofil, născut în 17 ianuarie 1958.

În anul 1967 fratele Mihuț Teodor păstorea Bisericile Baptiste din: Cărăsău, Cheșa, Cociuba, Râpa, Tinca și Petid. Era angajat ca păstor cu recunoașterea 208 din anul 1965, cu un salar de 1100 lei, o vechime în lucrare de 15 ani.[2]

În anul 1952 intră în lucrarea de păstor la Biseria Creștină Baptistă din Oșand, din 1953 – 1954 în biserica din Honoriciu, 1954 – 1960 în biserica din Tinca. Din anul 1960 fratele Teodor Mihuț este angajat al Comunității Baptiste Oradea.

Biserica Creștină Baptistă din Lăzăreni a păstorit-o între anii 1974-1980[3], a păstorit și biserica din Tulca[4], între anii 1975 – 1982 biserica din Hodiș.

Fratele Teodor Mihuț a colaborat cu revista cultului „Îndrumătorul Creștin Baptist”, scriind din când în când diferite articole, precum: „Visul lui Iacov”,  „Menirea Bisericii Domnului”, „Valoarea Neprihănirii” și altele.

Păstorirea fratelui Teodor Mihuț a însemnat o dăruire în slujba Domnului, ocupându-se îndeaproape de membri pe care îi păstorea, de tinerii pe care îi îndruma, de fanfară și cor, îndemnându-i la misiune în satele dimprejur.[5] Tot această sursă ne informează că fratele a fost destituit de Departamentul Cultelor pe motiv că a botezat în secret.

---

[1] Vasile Bel, Daniel Stoica, Seminarul Baptist, 1921 – 2021 Un secol de învățământ teologic baptist românesc, Editura „Risoprint” Cluj-Napoca 2021, pp. 224, 225.

[2] Dosar, Situatie Statistica a Bisericilor din România 1951-1970.

[3] Informație primită de fratele păstor Vasile Paul din Baia Mare, fiu al biserici din Lăzăreni, în ziua de 02.06.2022.

[4] Farul Creștin, noiembrie 2013, p. 3.

[5] Ioan Bunaciu,  Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Făclia, Oradea, 2006, p. 361.