Fratele Ioan
Rus s-a născut în ziua de 12 ianuarie 1905 în localitatea June, județul
Hunedoara. Părinții se numeau Gheorghe și Cornelia, de naționalitate română.
Absolvă
patru clase primare și Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1937.
Aude
Cuvântul Domnului și se hotărăște să-l urmeze pe Domnul Isus în apa botezului.
Este botezat în ziua de 22 iunie 1922 în localitatea Lupeni, județul
Hunedoara. A fost botezat de pastorul Covaci Ioan.
Este
contigentul militar 1927, recrutat de cercul Hunedoara, la Regimentul 9
infanterie. Rămâne la vatră cu gradul de sergent.
În luna
ianuarie 1933 se căsătorește cu Letiția și Domnul le-a dat patru copii: Ioan,
născut în anul 1934 în localitatea Deva, Liviu, născut în anul 1936 în
localitatea Deva, Fibia, născută în anul 1938 în localitatea Lupeni și Maria,
născută în anul 1948 în localitatea Alba Iulia.
În anul 1932
este ales de Biserica Creștină Baptistă din Brad, județul Hunedoara, ca
predicator, iar în luna iunie 1934 este ordinat și lucrează ca păstor până în
anul 1937. În anul 1937 este ales de Biserica Creștină Baptistă din Lupeni, pe
care o păstorește până în anul 1945. Între anii 1934 – 1936 păstorește Biserica
Creștină Baptistă din Țebea, unde lucrarea merge bine și fratele a oficiat de
mai multe ori botezuri. După anul 1945 a fost păstor la Biserica Creștină
Baptistă din Alba Iulia.
Pleacă în
veșnicie în anul 1980. Data este făcută după un calcul, nu am găsit scris
undeva anul morții fratelui Ioan Rus.
Prezentarea
făcută de fratele profesor Ioan Bunaciu[1]
Avem puține date biografice despre
el. S-a născut într-o comună lângă Brad; în tinerețe a lucrat în mină; a făcut
seminarul teologic baptist din București, în jurul anilor 1935, fiind coleg la
seminar cu Alexa Popovici. Chicin Gheorghe și alții. După terminarea
seminarului a fost păstor la biserica baptistă din Lupeni. În acea perioadă, a
scris cartea ”Putere și Lumină”, cu gânduri din epistolele Apostolului Pavel.
Pentru acel timp, era cea mai bună carte din literatura baptistă română. În
1938 a scris cartea ”Logodnă, Căsătorie și Divorț”.
În 1938 a fost ales misionar al
școlilor duminicale. Alexa Popovici vorbește în cartea sa ”Istoria Baptiștilor
din România”, volumul II că, Rusu Ioan în timpul prigoanelor lui Antonescu a
făcut parte din grupul de păstori care au adunat ajutoare pentru credincioșii
baptiști din închisori.
După 1944 îl găsim activ în lucrarea
Domnului, mai ales în rezolvarea unor probleme din bisericile noastre în
legătură cu autoritățile, pentru că el în timpul dictaturii lui Antonescu
împreună cu Mârza Ilie de la Deva s-au împrietenit cu Dr. Petru Groza care în
acel timp locuia la Deva și el era în opoziție cu guvernul lui Antonescu. După
ce dr. Petru Groza a ajuns prim-ministru în 1945, Rusu avea ușă deschisă la el.
Pentru aceste relații ce le-a avut cu dr.
Petru Groza a fost ales la congresul din 1948, care s-a ținut la Buteni,
secretar general adjunct al Cultului Baptist, iar la Congresul din 1951, ce s-a
ținut la București a fost ales secretar general plin. Era un bun diplomat, în
discuțiile cu autoritățile știa să pună problemele, apăra pe toți păstorii și
interesele tuturor bisericilor în măsura în care acestea au depins de el. Îmi
amintesc de o discuție ce a avut-o cu împuternicitul regiunii Cluj în 1953, la
o conferință a comunității Cluj. Împuternicitul îl acuza pe păstorul Vasile
Furdui din Abrud iar Rusu ca să-l apere îi spune împuternicitului: ”Trebuie
înțeles și păstorul Furdui pentru că un om bătut de toate regimurile”.
În timpul acela, după 1950, când a
trebuit să ne acomodăm noilor condiții de lucru în biserică, când eram
supravegheați și controlați nu numai de securitate, ci și de împuterniciții
Departamentului cultelor care ne controlau deschis, Rusu a dat păstorilor și
conducătorilor de biserici îndrumări prețioase pentru desfășurarea
activităților noastre, ca sa să evităm pericolul ciocnirii cu împuterniciții și nici să nu facem compromisuri. La
conferințele interconfesionale vorbea în chip maestru.
În perioada 1951 - 1954 când el a
fost secretar general au fost probleme grele în Cultul nostru. Sub conducerea
lui ca secretar general s-a introdus reglementarea serviciilor divine, dar el
n-a fost de acord cu ea, n-a participat la comitetul care a semnat rezoluția.
A murit la vârsta de 75 de
ani, în Spitalul de la Zam, strigând că pentru el nu mai există iertare.
Surse
Ioan Bunaciu
Arhive
[1] Ioan
Bunaciu, Bisericile Creștin Baptiste din România între 1944 – 1990, Editura
Universității din București, 2002, pp 114 - 115.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu