Prezint aici cu
ajutorul Domnului și prin grija fratelui Paul Miclea, fiul păstorului Miclea
Constantin, zis Costan din Laz, un mic istoric al Bisericii Creștine Baptiste
din Laz, despre tatăl său, păstorul și fratele său Iovan, compozitor, despre
care am scris
AICI. Fratele prezintă și tragedia satului românesc Laz,
amenințat cu dispariția. Doamne ai milă și îndură-te!
Lecturare plăcută!
Fără sa fiu un
istoric, dar ca fiu al satului am cules din diferite surse scrise
și orale și am compilat informațiile de mai jos privind credința baptistă în
satul meu natal, Laz, judetul Arad.
Din lectura mai
multor documente am aflat că pătrunderea și răspandirea credinței baptiste în
județul Arad a început pe Valea Crisului Alb de către un grup misionar stabilit
în comuna Buteni, pe la începutul secolului XX, unde s-a inființat mai tarziu
Seminarul Creștin Baptist în 1921 și unde a avut loc primul Congres al Baptiștilor
din intreaga Românie la 12 aprilie 1923. Comuna
Buteni era prospera,
cu teren agricol productiv și oameni harnici, dar acolo exista si Tribunalul plașii
Sebis (mai tarziu raionul Gurahonț). Tot la Buteni a avut loc un mare congres în
23 – 24 octombrie 1948, dupa terminarea razboiului și recâștigarea libertații
de cult, cu toate ca Uniunea Bisericilor Baptiste și Seminarul se mutasera la
București.
La Buteni s-au format
primii pastori misionari Teodor Sida, Teodor Brânda, Dănila Pascu, Vasille
Berbecar și altii. Alți pastori din zona au fost Ioan Borla, la Dezna, Vasile
Vanci, la Paulian, Gheorghe Slav, dascalul din Aciuta. Am auzit toate aceste
nume de pionieri baptiști de la tata și pe unul l-am întalnit după multi ani de
zile: pe fratele Danilă Pascu, despre care auzisem de la tata ca a plecat în
America, am avut bucuria să-l cunosc bine la Cleveland, în 1980 și am avut o părtașie
sfântă, cu aduceri aminte.
Biserici baptiste
active vecine cu Buteni erau la Sebis, Bârsa, Roșia, Revetiș, Dezna, Dieci, Almaș,
Crocna, Cil, Rădești, Bonțești (cor bun), Secaș (fanfara foarte buna), Minis
(cor mixt renumit), Slatina și altele, toate aparținătoare de Comunitatea Arad.
În satul Laz, mai
izolat ca altele din lipsa căilor de acces, credința baptistă a ajuns ceva mai tarziu,
prin misionari din comunele învecinate. Am avut prilejul sa fac înregistrari
audio cu bunica mea, baba Lenuța îi spuneam, și cu unii din primii credincioși
din Laz, care mi-au confirmat că înca din primavara anului 1923 exista un grup
de rugaciune și propovaduire a Cuvântului prin casele oamenilor, mai ales la
familia Danciu Simion.
Păstrez cu sfințenie
o inregistrare audio (caseta) din 1973, deci la 50 de ani de la
constituirea
bisericii baptiste din Laz, cu bunica mea, Elena Miclea – Baba Lenuța,
cum îi spuneam noi, din care redau doar câteva crâmpeie, dupa cum urmeaza:
Dumneata când și cum
te-ai pocait, baba?
- Oh, au venit frați
din alte sate și se intalneau la rugaciune și studiu biblic in casele oamenilor.
După un timp m-am dus si eu sa vad ce fac acolo, ca eram curioasa și ieșiseră
vorbe prin sat ca ce fac ei acolo; bărbatul meu, moșul tau și total tau se
dusesera înaintea mea, dar eu eram împotrivă și ii huleam, că de ce se duc, ca
eu ma duceam regulat la slujbe la biserica (ortodoxă) duminica și miercurea,
eram religioasă. Așa ca m-am dus si eu acolo într-o miercuri
seara, la fratele
Simion , zis Golambu si era plin de lume, cineva citea din biblie, se rugau și vorbeau,
apoi căntau așa frumos și eu ma minunam cum de știu ei atatea din biblie? După
ce s-a terminat, fratele Tănasa zise că ora de rugaciune s-a terminat, dar cine
vrea și poate să mai stea, dar eu mă grabii, ca aveam copilul mic (Lazar) și-l
lăsasem cu tata. Ajunsă acasă i-am povestit lui tata cum a fost de frumos și
cum oamenii vorbesc de rău pe nedrept. Sâmbăta am
lăsat iar pruncul cu
tata, care era un om bun si bland, si m-am dus iar acolo și l-am auzit pe fratele Tănasa al lui Tol, zis
Tănasuța, citind din Evanghelie cuvantul acela “Duceți-va în toata lumea și
vestiți Evanghelia la toate fapturile și cine va crede va fi mântuit…” Iara se
ruga fratele Simion Golambu, apoi moșu-tau, și tatal tau spuse Tatal Nostru.
După aceea iar a zis ca cine vrea să plece, dar cine poate sa mai stea. Ei știau
că eu am prunc mic acasa, dar inainte
de a ieși imi zise
fratele Tănasa: “Moașă, mâine sa te scoli dumneata mai devreme și sa te duci la
biserica, ca Evanghelia asta se citește în fiecare duminica la biserica
(ortodoxa), dar se citește numai dimineața devreme, cand e numai popa, cantorul
și crâsnicul, nu când vin oameni mai mulți”. Așa am făcut; m-am sculat devreme,
am spalat si hranit pruncii si m-am dus devreme la biserica, unde am auzit
citind Scriptura. Cand s-a terminat, veni popa la mine și
zise: “Mai Lena, dece
vrei dumneata să mergi acolo, că noi tot bine ne-am înțeles; lasă-i că-s rătăciți".
Eu i-am zis că așa am auzit din Scriptură ca cine crede și se botează va fi mântuit
și eu vreau să urmez învățătura sfânta. Nu mai zise popa nimic. Duminica dupa
amiaza m-am dus iar la ora de rugaciune și am luat pruncul cu mine, i-am dat niște
jucarii să tacă și a venit un frate de la Dieci și când s-o pus întrebarea cine
s-a hotarat, eu m-am radicat înainte de moșu tau
și de tatal tau. Da,
eu m-am înștiințat de botez înainte de moșu-tau si de tatal tau, că el era mic
(tânar) și nu voiau sa-l boteze, iar popa nu-l lăsa, ca el îi invața la școala.
Ah, da ce bătăille a luat el de la popa când a auzit ca vrea să se pocaiasca.
Și când v-ați
botezat?
- Tatal tau era de 13
ani, deci acum 50 de ani (1923). Chiar la Rusalii ne-am botezat.
- Câți ati fost?
- Șapte: eu cu moșul
tau, Pavel și tatal tau, Costan, fratele Simion Danciu, sora Saveta (mama lu
Gaita). fratele Solomon (tatal lui Ica) si nu stiu mai care, dar sapte am fost.
Apoi ce să vezi: ne văzu popa, săracul, când mergeam la botez, la Dezna, a doua
zi de Rusalii, și zise catre Ziti să tragă clopotul după noi. “Trăge clopotul
dupa ei, că ăștia acum au murit!” și a tras clopotul, dar ce să vezi? Nu mult
dupa aceea popa n-a mai putut să țină slujba.
NOTA: Acest botez
este mentionat în antologia fratelui Dr. Alexa Popovici intitulată “Istoria
Baptiștilor din România” (pag. 489), Editura Făclia, 2007, astfel: „La Dezna a
avut loc un botez în a doua zi de Rusalii, 1923 cu 9 suflete (din care 7 erau
din Laz). A oficiat pastorul Vasile Vanci.
Dece nu s-a ținut
botezul în sat? Satul Laz fiind izolat și făra o apa curgatoare mai importantă,
nu avea condiții prielnice de a organiza botezuri. Totuși, după ani de zile și
cand biserica a crescut, frații au gasit soluții și au construit un mic dig
pentru a opri apa într-o baltă (“dulbina”) și astfel s-au oficiat câteva
botezuri, unele menționate în antologia fratelui Dr. Alexa Popovici (pag. 489):
“În Laz, biserică s-a
dezvoltat bine și aflam că a avut un botez în 15 august 1925 cu 13 suflete, iar
în 11 iulie 1926 cu 20 suflete. Peste un an, în 19 iulie 1927, au fost botezate
alte 10 suflete.”
Ca pastor al
bisericii din Laz pentru mulți ani a fost fratele Cristea Moise, din Roșia. Țin
minte cum el venea duminica dimineata descult, cale de vreo 5 km (cam o ora de
mers) și înainte de a ajunge la biserica intra la famamilia Danciu, sau la noi,
cerea un lighean cu apă sa se spele pe picioare si apoi își punea “slapele”
inainte de a intra în biserica. Era un om blând, bun cunoscător al Bibliei și
prieten bun cu tata, fratele Costan, cum îi zicea (tatei nu-i placea să
tutuiasca prietenii și frații). În anii copilariei mele nu erau biblii, doar
cea a bisericii (pe care o folosea tata), însă se învățau multe versete pe
din-afară; prin case se afișau foi cu versete din biblie, unele frumos înrămate și înca ne amintim de ele. Nu erau
nici carți de cântari, doar în biserică, dar fiecare aveam un carnețel în care
ne copiam versurile cântărilor nou învatate - și mereu învățam cântări noi. Nu erau
nici cărți cu predici, sau tractate, ca în zilele de azi; erau doar două
publicații: Revista Farul Creștin, Arad și Calendarul Creștin,
dar nici acestea nu ajungeau la toti.
Tatal meu, Miclea
Constantin, zis Costan, s-a predat Domnului la frageda vârstă de 13 ani; la 19
ani s-a căsătorit cu Toma Persida, o tânără credincioasa de 16 ani, din sat. Amândoi
erau talentati muzical și de mare ajutor în dezvoltarea bisericii; mama era bună
cântăreață - soprană, iar tata, având înclinații muzicale, a invatat notele și
treptat a inființat un cor ce avea să devină cunoscut pe Valea Crișului Alb.
Tata a fost prieten
bun cu fratele compozitor și muzician Ioan Chișmorie, de la Măderat, care a
vizitat de multe ori satul Laz și a locuit zile în șir în părtașie cu familia
noastră, mi-l amintesc foarte bine. Continuând să-și completeze cunoștințele
muzicale, să stăpâneasca cântatul la armoniu și cunoașterea notelor muzicale,
pentru mulți ani de zile fratele Costan s-a ocupat de formarea și instruirea
corului bisericii, dar și acoperind nevoile duhovnicești locale, făcând misiuni
la botezuri sau serbări cu participarea altor coruri și fanfare din vecinătate,
ca un fel de competiție sau concursuri de interpretare. Așa a devenit soția sa,
mama Persida, recunoscută de către cei ce au ascultat-o ca o bună solistă, dar
viața ei a fost scurtă și la 29 de ani (1942) Domnul a luat-o, lăsând
în urmă 3 copii
orfani (Iovan avea 11 ani, iar eu 5) și un soț nemângăiat. Fiind prea mic când
ne-a părăsit, regret și recunosc că am prea puține amintiri despre și cu mama.
Această situație a determinat ca tata, fratele Costan, cum era bine cunoscut în
zona, să se recăsătorească în 1943 cu sora Maria (Marița), din comuna Tomești,
de lângă Baia de Cris, care era văduvă.
Înca din tinerețe
fratele Costan ar fi dorit sa mearga la seminar, dar situația familiară nu ia permis;
totusi, prin anii 1930, a participat la cursurile organizate de Seminarul Teologic
Baptist, ce se înfiintase înca din 1921 la Buteni. Cursul Biblic era cu tineri
recomandați pentru lucrarea pastorală, învățătorii fiind frații Alexa Popovici
(care m-a botezat în 1954 și ne-a vizitat familia în Laz, în 1956), Ioan
Socaciu (pe care l-am cunoscut pe cand eram student și pentru un timp am
locuit la Seminar, împreuna
cu frate-meu Iovan și mai mulți studenți credinciosi), Constantin Adorian, Dănilă
Pascu și alții. După imigrarea în S.U.A. (1979) am fost binecuvântat să
colaborez mai strans și cu alți pionieri ai credinței baptiste din România,
printre care frații Alexa și Pit Popovici, Valentin Popovici (prieten din
tinerețe), Richard Wurbrand, Iosif Sărac și alții.
Biserica din Laz a
progresat atat spiritual, cât și numeric, ajungând la aproape 100 de membri,
dar a urmat persecuția din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial; după ce
s-a închis și sigilat biserica, în 1942. Atunci s-a mutat armoniul și cărțile
de cântări într-o cameră din casa noastră, unde s-au ținut și serviciile, în
mod regulat, până la redeschiderea bisericii, ca urmare a Decretului-Lege Nr.
553 din 31 octombrie 1944, prin care se recunoștea Cultul Baptist. Biserica a
propașit dupa razboi și
familii noi au trecut la credința baptist, inclusiv cantorul ortodox Palade, zis
Totu.
Fratele Costan Miclea
a fost ordinat ca pastor la începutul anilor 1950, desfășurând o activitate
intensă și oficiind botezuri, atât în sat, cât și în satele vecine. Dar Domnul
l-a chemat la El devreme, astfel că în 27 iunie 1955 biserica a ramas făra
pastor, lăsând în urmă o soție și mama nemangâiate, cei trei copii adulți din
prima căsnicie, dar și doi copii minori, de 9 si 5 ani din a doua. Înmormântarea
a avut loc pe 29 iunie, cu participarea multor păstori, frați și surori din împrejurimi,
cu câteva coruri și fanfare, dar cu mare jale; a fost cea mai mare și mai tristă
înmormântare din istoria satului Laz.
Cu toate ca biserica
a ramas făra pastor, fratele Costan pregătise câțiva tineri pentru lucrare: Danciu
Ioan, Voian Solomon, Voian Ștefan, Țigan Tănasa și Țigan Vanu; pe lângă frații
mai în varsta, ca Danci Simion, Ghergar Gheorghe, Budau Ioan, aceștia au
continuat să propovăduiască Evanghelia în satul Laz, fratele Ioan Danciu fiind
activ până în 2021, când a fost chemat acasă.
Un aspect important
al istoriei credinței baptiste il reprezintă actvitatea muzicala. De copii am învățat
toate cântările pe de rost - erau foarte puține cărți de cântări - și trebuia să
participăm la programele bisericești de sărbători și chiar duminicile, cu cântări
solo sau poezii; până și acum, la anii bătrâneții, ne revin în minte cântări învățate
în anii copilăriei, când fiecare aveam un carnet cu
versurile cântărilor
proaspăt învățate, ca de exemplu: Isus al meu tovarăș bun; Dragostea e cea mai
sfântă; Vazut-ai tu cum trece vremea? Chiar daca nu se mai cântă acum, au rămas
în memoria noastră ca amintiri sfinte din anii copilariei și tinereții.
Ca o mențiune specială
legată de istoria credinței baptiste din satul Laz și de activitatea muzicală
se cuvine să menționăm ca fiul cel mare al fratelui Costan, Iovan, a dovedit
aptitudini deosebite înca din tinerețe, moștenind talentul părinților și
dezvoltându-l în timpul celor 4 ani de ucenicie în comuna Aciuța (1945 - 49),
atat prin învățarea și stăpânirea instrumentelor muzicale din fanfara, cât și
pe linia dirijatului coral. În anul 1950, când s-a format fanfara bisericii din
Laz, Iovan a fost primul îndrumător și instructor al suflătorilor, chiar dacă
nu mai locuia permanent în sat, mutându-se la Arad pentru a-și continua
studiile liceale și muzicale ce aveau să-l catapulteze în randurile studenților
la Conservatorul de Muzică din Bucuresti, pe care l-a absolvit în 1957, devenind
primul licențiat baptist al acelei instituții.
Iovan Miclea a fost
profesor de muzica la Seminarul Teologic Baptist din București și dupa câțiva ani
avea să fie profesor de dirijat coral al Conservatorului, ajutând și îndrumând
mulți din copiii fraților să-și facă studii muzicale superioare. Activitatea
fratelui Iovan Miclea este cunoscută frățietății protestante române din întreaga
lume, prin lecțiile predate, prin demonstrarea dirijatului coral clasic în
biserici și prin miile de compoziții ce se cântă azi în toate bisericile
protestante din lume, unele compuse în timpul regimului comunist sub
pseudonimul I. Milutanu, ca de exemplu „Viata crestinească, plină de
elan”; „Slava Ta o cânt, Isuse”; „Ce poate fi mai minunat”, ș.a. Înca în
viațș, dar la mari
depărtări în aceste zile, pe plaiuri americane (în statul Washington), fratele
Iovan Miclea iși trage seva de credință și talent din biserica baptista din
Laz.
Satul Laz a început să
se depopuleze înca de la sfarșitul anilor 1950, când, din cauza condițiilor
economice tot mai grele, familiile au inceput să se mute în comune mai prospere
și cu acces la mijloacele de transport; așa s-a ajuns ca în prezent sa fie mai
putin de 30 persoane (?) în sat, față de cca. 500 în anii 1940-50. Și totuși,
biserica a existat și a funcționat până recent.
În anul 2009,
clădirea bisericii a fost reparată și remodelată prin contribuții benevole, iar
în ziua de 31 mai 2009 a avut loc o frumoasa serbare de inaugurare si
re-dedicare a locașului bisericii baptiste din Laz, renovată și modernizată. Au
participat corul bisericii Maranata, din Arad și o fanfară cu suflători din împrejurimi,
dar mai ales cu mult popor venit chiar din America și de prin multe alte
locuri, care au auzit înca odata propovăduirea Cuvăntului și s-au bucurat de părtășia cu fiii satului slăvind
pe Dumnezeu. Programul a fost condus de fratele Constantin Chisăliță (pe vremea
aceea președinte al Comunității Valea Crisului Alb), cu mesajul răposatului
frate Dorel Popa,
pastorul bisericii
Maranata; atunci autorul a prezentat o istorie abreviată a Bisericii Creștine Baptiste din Laz.
Întrucât actualmente
nu mai sunt credincioși baptiști în Laz, Locașul duhovnicesc este folosit, din
cănd în când, pentru vizite misionare organizate de fratele pastor Adi Barac,
din Sebiș, nepotul (prin căsătorie) al fratelui Costan Miclea, a cărui amintire
e prezenta în memoria tuturor celor ce l-au cunoscut.
