Istoricul Bisericii Baptiste din Domnin - de Petru Goron

 

MĂRTURIILE FRATELUI GHIURCO ALEXANDRU.

BISERICA CREȘTINĂ BAPTISTĂ DIN LOCALITATEA DOMNIN, județul Sălaj, a luat ființă în condiții vitrege, acestea le-am aflat de la fratele Goron Dumitru, socrul fratelui Ghiurco Alexandru, care era cunoscut în sat, Mitru Văsălichi Evi.

Din mărturia fratelui Nelu Goron, prezbiterul Bisericii, avem informația că primul botezat baptist din Domnin, a fost Goron Vasile a Petri lui Gheorghe, care la sfârșitul anului 1918 se întorcea din prizonieratul din Rusia, fiind botezat baptist.

Apoi, primii care au vestit Evanghelia au fost  în locuința lui Ghiurco Gheorghe, zis Ghiorghica Negri. Într-o seară s-au adunat câteva persoane, bărbați și femei, pentru a asculta Evanghelia propovăduită pentru prima dată aici, de către unul din familia  Iștoan, așa zis Iștoan Gheorghe a Juchi. ERA ÎN ANUL 1922.

Acesta s-a mutat să lucreze în Aiud, acolo a auzit Cuvântul Domnului, s-a întors la Domnul și s-a hotărât să lucreze pentru mântuirea sufletelor din satul natal, Domnin.  După mai multe seri de adunare, unde se propovăduia Evanghelia mântuirii și mărturisirea botezului nou Testamental, au fost oameni care au crezut cele auzite și doritori să facă legământul nou Testamental. Nu se știe cât timp a durat lucrarea aceasta, dar primul care a intrat în apa botezului a fost Iștoc Simion, zis Șimonu Indreicuți. După un timp s-a mutat adunarea la familia Olăhuț Vasile, vizavi de locul unde era adunarea înainte.  O dată concretă avem când s-a botezat fratele Goron Dumitru, zis Mitru Văsălichi Evi, în anul 1925. S-a botezat împreună cu soția sa Clarița, în Biserica baptistă din Cuceu. Botezul a fost oficiat de către fratele lucrător în această zonă, fratele Resteu Simion. Adunarea s-a mutat apoi în centrul satului, la Gheorghe a lui Zenic. Nu se știe în ce an s-a dat un act oficial de funcționare a Adunării, dar Biserica a crescut și a progresat foarte mult, și s-au organizat mai multe botezuri. Desigur împotrivirile s-au ivit prin chiar preotul catolic local, zis popa lui Ioanu lui Gligore, om înverșunat împotriva pocăiților. Acesta nu dădea voie copiilor de pocăiți să participe la ora de religie. În timpul ocupației maghiare, Biserica a suferit din cauza formei de organizare.  Cu toate acestea pocăiții erau tot mai uniți, având încredere tot mai mult în  Dumnezeu și în paza Lui. După ce fratele Goron Dumitru, Mitru Văsălichi Evi,  s-a botezat și a intrat în rândul pocăiților, a dat dovadă de un bun organizator și întreprinzător. Astfel a început să mobilizeze frații, au pus mână din mână și au cumpărat o batoză de treierat grâu de la unguri. Fratele Dumitru, zis Mitru s-a angajat să o întrețină. Lucrul acesta a fost bine văzut de locuitorii din Domnin, cât și de autoritățile maghiare. Din acel moment , pocăiții au fost foarte bine văzuți, oameni temători de Dumnezeu, întreprinzători și buni gospodari. Biserica a crescut duhovnicește și numeric. Fratele Mitru, a fost ales ca diacon și să organizeze acțiuni de colaborare cu frații și alte biserici de pocăiți, care aveau mai multă experiență. Era timpul războiului, viața era destul de grea, dar Biserica era ajutată în lucrarea ei de Dumnezeu și creștea mereu. Astfel, după întoarcerea oamenilor din război și văzându-se tot mai mult nevoia de împăcare cu Dumnezeu, Biserica era neîncăpătoare și s-a văzut nevoia de construire a unei clădiri, un Locaș de închinare, unde să se adune mai organizat. Lucrul acesta era destul de greu de realizat. A venit la putere apoi sistemul bolșevic,  comuniștii care au supravegheat pe pocăiți. Sistemul comunist a devenit suveran, pâinea era pe cartelă, viața era grea. Cu multă greutate s-a obținut aprobare de construire, iar pe un teren donat Bisericii de către fratele Bance Grigore, începând cu anul 1954, s-au organizat lucrurile, s-au adunat materialele de construcție, iar în anul 1957  s-a construit locașul de închinare, și s-a și inaugurat. Amintim aici cele spuse de sora Iștoan (Bance) Cornelia, din cele spuse de părinții ei: ea a fost primul copil dus la binecuvântare după terminarea construcției Casei de Adunare, în 17 noiembrie 1956.  Numărul membrilor a ajuns la peste 130. După aceste evenimente, a luat ființă un cor pe patru voci,  care avea aproximativ 40 de persoane. Acest cor a fost instruit și dirijat o vreme, de fratele Cuc Viorel, din Baia Mare. Acest frate, a venit din Baia Mare cu familia. Era croitor de meserie; a venit cu dotarea de croitor și cu material de croitorie.  În continuare corul a fost dirijat de frații, Bance Anton și fratele Goron Dumitru a Băsăștenii.  După revoluție, s-a obținut un nou Locaș de închinare, prin modernizarea clădirii școlii vechi, în care funcționează acum.  Prin Biserica Creștină Baptistă din Domnin, au trecut mulți lucrători; și mulți oameni și femei și tineri au cunoscut pe Dumnezeu prin lucrarea Bisericii.

        Păstori care au slujit sunt: Bălănean Ioan din Jibou, Alexa din Jibou, Coldea Ioan, Ilieș Ioan, Mihoc Teofil,  Ban Paul și Peter Beniamin. Prezbiteri sau lucrători: frații Goron Dumitru, Goron Vasile, Iștoan Victor, Hudin Ioan din Bulgar, Scurt Ioan, Ghiurco Alexandru, Motișan Ioan, Isidor a Virichi,  Ghiurco Ioan, Bârsa, Goron Nelu. Frați lucrători care au vizitat Biserica: Hosu din Jibou, Dumitru din Gălpâia, Miclăuș Baia Mare, Tămaș Valer din Jibou.

Johann Rottmayer primul baptist care a adus Biblia în limba română

 

Se împlinesc 160 de ani de la venirea lui Johann Rottmayer la Cluj cu Biblii românești. Baptiștii au ca lucrare vestirea Cuvântului lui Dumnezeu. Ei fac eforturi ca fiecare popor să aibă Biblia în limba lor, tradusă în limbajul vorbit de popor. Societatea Ierografică, Britanică și Străinătate, tipărește în anul 1863 ediția a șaptea a Noului Testament. În anul 1873 tipărește la Budapesta Biblia întreagă. La Iași tipărește Biblia cu trimiteri în anul 1874. Aceste Biblii erau mai accesibile, mai practice, ușor de citit, și mai ieftine.

Johann Rottmayer s-a născut pe 27 decembrie 1818 la Budapesta, fiul maestrului tâmplar Johann și al soției sale Klara, născută Vaida. Iubea muzica și artele frumoase și ar fi vrut să studieze muzica. Dar mama sa era o catolică devotată și se temea că va rătăci ca muzician. Așa că s-a dedicat meșteșugului tatălui său și a creat opere de artă.

Îi plăcea să înoate. Chiar și în zilele de iarnă, reușea să spargă gheața Dunării pentru a face acest lucru. Dar odată, luat de curent, a fost prins sub gheață și a scăpat cu greu. I-a mulțumit lui Dumnezeu că i-a salvat viața, căci i-a dat de gândit. Dar a uitat curând de incident. Când a venit inundația și s-au prezis condiții apocaliptice, întreaga familie Rottmayer, care fusese afectată de aceasta, a promis că își va îmbunătăți viața. După ce totul s-a terminat, nimeni nu s-a mai gândit la promisiune. Tânărul a continuat să danseze și să se distreze ca înainte.

Dar a devenit insuportabil pentru el să stea acasă în timp ce alții de vârsta lui călătoreau prin lume, pentru a-și continua studiile în domeniul lor. Așa că și el a pornit într-o călătorie.

Prin Viena și Dresda, a ajuns la Berlin. Acolo, colegul său Hinrich l-a chemat pe tânărul de 25 de ani la Hamburg, unde izbucnise marele incendiu (5-8 mai 1842) și unde existau oportunități bune de a câștiga bani. Acolo a întâlnit tineri care l-au dus la întâlnirile lui Onken. Inițial a fost impresionat de faptul că acești oameni se puteau ruga liber, ceea ce îi era necunoscut până atunci.

A primit un Nou Testament, pe care l-a citit cu sârguință, iar o lume nouă i s-a deschis. Și-a

dedicat viața lui Isus Hristos și a acceptat mântuirea, la care a fost martor prin botez

împreună cu conaționalii săi Anton Hornung, Karl Scharschmidt și Stefan Tevely. 4 mai 1844

este botezat de Johann Gerhard Onken, la Hamburg, în râul Elba. În biserica baptistă din

Hamburg i-a cunoscut pe compatrioţii József Marschall, János Vojka și Antal Hornung, care au

 fost botezați în anul precedent, la 31 octombrie 1843, şi pe Karl Johann Scharschmidt,

botezat în anul următor, la 4 iunie 1845. Acești oameni au devenit mai târziu primii colegi

direcți ai lui Rottmayer.

 I.G. Onken le-a dat instrucțiuni despre cum să facă muncă în folosul comunității și le-a cerut să se întoarcă în patria lor pentru a proclama mesajul. Astfel, în 1846, Josef Marschall și Anton Hornung au plecat la Viena, Johann Voika și Johann Loderer la Fünfkirchen, iar Johann Rottmayer și Karl Scharschmidt la Pesta.

J. Rottmayer lucra la locul de muncă, vânzând Biblii în numele Societății Biblice Britanice pentru Străinătate și ținând întâlniri regulate în atelierul său de pe Perthuhnstrasse 6.

În 1847 s-a căsătorit cu Emilie Fr. Stiebler. Ceremonia de nuntă a fost oficiată de G.W. Lehmann la Berlin. În iulie 1848, J.G. Onken a vizitat grupul din Pesta și a ținut prelegeri timp de câteva săptămâni, botezând și mai multe persoane. Acesta a fost începutul congregației baptiste germane din Pesta. G.I. Bauer, un pastor protestant din Burg (Budapesta), scrie în manuscrisul său că grupul număra peste 20 de persoane.

Pe 19 iulie 1865, G.W. Lehmann a sosit de la Berlin și a botezat mai multe persoane care așteptaseră mult timp în Dunăre, noaptea, la lumina lunii. În același an (22 septembrie 1865), a sosit August Liebich și a botezat mai mulți convertiți, printre care și fiul lui Rottmayer, Johann, care a devenit mai târziu predicator în congregația din Viena.

În acest timp s-a stabilit o legătură cu Rottmayer Sr. și Anton Nowak.

După ani de muncă binecuvântată, Johann Rottmayer Sr. a dorit să emigreze în America. Apoi a primit un transfer de la Societatea Biblică Britanică pentru Străini la Cluj, unde plănuia să înființeze o filială și să călătorească prin Transilvania. Își distribuise o parte din bunuri, își vânduse atelierul și se pregătea să se mute. Apoi, mama celor opt copii ai săi a murit pe neașteptate. Pentru a se întreține, și-a vândut uneltele, a călătorit cu copiii săi cu trenul la Oradea, iar de acolo cu o căruță trasă de cai, la Cluj.

Și-a început munca acolo în 1865. A învățat limba română pentru a putea fi și el în slujba acestui popor.

Colaborează în lucrarea de distribuire de Biblii cu Antal Novak. Tot în acest oraş organizează cursuri biblice pentru copii şi tineri, care mai târziu au fost numite şcoala duminicală. Iniţial aceste cursuri au fost destinate celor 4 copii ai lui, dar la aceştia s-au alăturat şi alţii; orele biblice le ţinea la locuinţa sa. Şcoala duminicală organizată de  el la Cluj a fost ulterior afiliată la Alianţa Mondială a Şcoalelor Duminecale şi a fost vizitată în anul 1875 de un  delegat din partea conducerii centrale a acestei organizaţii, fratele Morre. Pentru nevoile copiilor de la ora biblică  a tipărit cartea de cântări Harfa Copiilor care conţinea 36 de cântări. Începuturile primei biserici baptiste din Cluj sunt legate de activitatea desfăşurată aici de Rottmayer, aceasta înfiinţându-se în anul 1873, an în care s-au  stabilit la Cluj soţii Novak. În acest an biserica baptistă din Cluj putea avea cel puţin 10 membri şi 30-40 de copii  la ora biblică, program care deja funcţiona încă din 1866.

Întorcându-se dintr-o călătorie la Hamburg în 1867, a vizitat în drum spre casă o veche cunoștință, Magdonald Basteck, cu care s-a căsătorit ulterior. Mai târziu însă, a regretat profund această mutare, deoarece ar fi scutit familia sa de multă suferință. Ea era intolerantă față de copii, motiv pentru care fratele Mayer a mustrat-o. Ulterior, s-a convertit la Biserica Adventistă, ceea ce i-a îngreunat munca soțului ei. Copiii au fost nevoiți să plece de acasă devreme.

La întoarcerea sa din Rusia în 1869, unde a vizitat congregații germane, J.G. Onken a venit mai întâi în Catalonia. Acolo a botezat 111 persoane și a fondat congregația. La București, unde exista deja o congregație germană, a numit mai mulți frați să slujească ca colpotori biblici și lucrători misionari. Printre aceștia s-au numărat Jakob Hehn, Philipp Spiess, Ferdinand Massier, Kowalsky, Daniel Schwegler și Franz Manz. Acesta din urmă a mers la seminarul din Hamburg, a devenit misionar și nu s-a mai întors niciodată. Jakob Hehn și Philipp Spiess au călătorit în Moldova, Roșiori de Vede, Pitești și în Vechiul Regat până la Alexandria. P. Spiess a stăpânit limba română, a tradus imnuri din Glaubensstimme (Glasul Credinței) și a publicat primul imnologic românesc. Ferdinand Massier și-a continuat munca la București. Daniel Schwegler a rămas la București și a vizitat ocazional Kronstadt.

În 1875, Konrad Spieß, iar un an mai târziu fratele său Philipp și Kowalski au venit la Klausenburg pentru a-l ajuta pe Rottmayer. Konrad a mers în regiunea Zips, Philipp la Stuhi-Weißenburg și de acolo înapoi la București. La acea vreme, Johann Fleischer și Michael Gromen din Heltau au fost și ei angajați ca și colportori. Aceștia nu fuseseră încă botezați, dar erau creștini convinși și devotați. Meșterul tâmplar Emanuel Krestel din Hermannstadt a fost angajat ca și colportor biblic. Metoda lor de lucru era să meargă din casă în casă într-un oraș nou, oferind Biblii și cărți.

Când J.G. Onken s-a întors acasă prin Kronstadt, Klausenburg, Budapesta și Viena, a găsit o congregație de creștini botezați deja în Kronstadt. În acel moment, a simțit că era urgent necesar să trimită un misionar în Bürzenland și în zona din jurul Hermannstadt-ului. Onken a luat în considerare plasarea acestei zone în întregime sub conducerea lui Johann Rottmayer, pe care îl considera capabil pentru această lucrare. Acest lucru a fost făcut, iar Rottmayer a lucrat cu mare binecuvântare.

În 1876, cuplul Anton și Katherine Nowak au fost repartizați la Cluj-Napoca și au călătorit prin Transilvania de la Hermannstadt la Kronstadt.

În ciuda vârstei înaintate, J. Rottmayer a continuat să lucreze voluntar, chiar și după pensionarea sa în 1888 și a continuat să facă muncă voluntară în lagărul principal.

Pe 26 martie 1901, Domnul l-a chemat pe slujitorul său credincios la odihnă veșnică. Soția sa i-a ascuns moartea chiar și de copiii săi și l-a înmormântat la Biserica Adventistă, din care aparținea, chiar dacă el nu era membru. Astfel, a fost înmormântat în secretul tradițional, fără prezența copiilor săi și fără știrea publică.

Johann Rottmayer a fost primul colportor biblic care a adus Biblia românească populației românești din Transilvania de Nord, deși nu a tradus-o.

Surse:

Friedrich Georg Teulsch

Cartea „Cheșa - prima biserică baptistă română de pe teritoriul actual al României”, la tipar.

 

Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, Biserica Creștină Baptistă din localitaea Cheșa, județul Bihor, anul acesta a făcut 140 de ani. Este prima biserică baptistă română pe teritoriul actual al României. Tot Domnul a făcut ca coautori să fie apropiați în mai multe puncte. Fratele Daniel Gulea se trage din Rohia, satul meu natal și așa îl știu din copilărie. Tot fratele Daniel s-a căsătorit cu sora Ana din Cheșa și împreună locuiesc în București, iar biserica pe care o frecventează fiind și activi acolo este „Betania”. La biserică fiind păstor Costel Ghioancă, ginerele meu, sigur că ne-am vorbit când ne întâlneam și am pus la cale întocmirea acestei lucrări.

Așa Dumnezeu a rânduit ca să scriem o mică lucrare despre biserica din Cheșa cu titlul:

„Cheșa - prima biserică baptistă română de pe teritoriul actual al României”, de Vasile Bel, Daniel și Anamaria Gulea, editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2025.”

Cartea este la tipar și în câteva zile va vedea lumina zilei. Ea va fi prezentată la serbarea din data de 10 august 2025, de la ora 10, la Biserica Creștină Baptistă din Cheșa, județul Bihor.

La serbare sunt așteptați toți fiii risipiți prin lumea aceasta, dar și iubitori de istorie, ca să vadă această biserică românească baptistă, născută în anul 1885, pe vremea imperiului Austro-Ungar.

Vă așteptăm cu mare drag pe toți cei ce doriți să veniți și să vă bucurați, lăudându-l pe Dumnezeu pentru lucrările mari care le face.

1. Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbește și cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui.
2. Din Sion, care este întruparea frumuseții desăvârșite, de acolo strălucește Dumnezeu. (Psalmii 50:1-2, VDCC)

John MacArthur Jr. 1939 - 2025 din Los Angeles

 

John  MacArthur Jr. este fiul lui John „Jack” MacArthur senior, un pastor baptist care a lucrat din plin pe ogorul Evangheliei și Domnul i-a dat mare binecuvântare. Mai multe vezi AICI.

John  MacArthur Jr. este, din câte știu eu, cel mai tradus autor în limba română. Cărțile dumnealui au apărut și în timpul regimului comunist:

1.     Prioritatea supremă, a fost publicată în anul 1987 de către Societatea Misionară Română.

2.     Carismaticii, o perspectivă doctrinară: „Editura Asociației Baptiste Române din Statele Unite și Canada” 1988. Prefața la ediția română este semnată de Dr. Alexa Popovici.

După anul 1990 au început să se înmulțească tot mai mult traducerile din John  MacArthur Jr.

3.     Evanghelia după Isus, publicată de către Societatea Misionară Română, 1992.

4.     Când sarea își pierde gustul, Evanghelicii în epoca gâdâlirii urechilor. Editura „Agape” Făgăraș 1993.

Mai nou a apărut ,,Biblia de Studiu” cu comentarii și note de John MacArthur, o lucrare monument. Pentru mai multe informații vezi AICI.

Pastorul Ilie Bledea formează, Asociația „Har prin Cuvânt”,  o organizație religioasă ce promovează învățăturile Sfintei Scripturi. Mai multe AICI.

John Fullerton MacArthur Jr. s-a născut în ziua de 19 iunie 1939 a fost un pastor american, teolog creștin, autor și fondator al emisiunii Grace to You , un program de radio și televiziune cu tematică biblică, difuzat la nivel național. A fost pastorul Bisericii Comunitare Grace , o biserică nedenominațională din Sun Valley, California, din 1969 până în 2025.  A fost cancelar emerit al Universității The Master's din Santa Clarita și al Seminarului The Master's .

MacArthur a fost un susținător al predicării expozitive și a fost recunoscut de Christianity Today ca fiind unul dintre cei mai influenți predicatori creștini ai timpului său.  MacArthur a scris sau a editat peste 150 de cărți. Biblia de studiu MacArthur , care conține note de studiu și ghiduri didactice scrise de MacArthur, s-a vândut în peste un milion de exemplare, primind un premiu Gold Medallion Book Award .  În 2021, MacArthur a ajutat la o actualizare a traducerii Bibliei NASB '95, Legacy Standard Bible (LSB), împreună cu o echipă de la The Master's Seminary și în parteneriat cu Lockman Foundation .

Nepotul pastorului anglican canadian Harry MacArthur (decedat în 1950) și fiul predicatorului radio baptist Jack MacArthur (născut în Calgary, Alberta, Canada ) și al lui Irene Dockendorf, MacArthur s-a născut pe 19 iunie 1939, la Los Angeles .  Într-un interviu din 1979, pastorul MacArthur a declarat că este „rudă îndepărtată cu generalul Douglas MacArthur ”. El a continuat spunând: „Înțeleg că sunt văr de gradul cinci, așa că este o distanță destul de mare, dar cu toate acestea suntem rude”. [ 8 ] [ 9 ] MacArthur a călcat pe urmele tatălui său și s-a înscris la Bob Jones College din 1957 până în 1959. În 1960, după un an pauză, a fost acceptat la Los Angeles Pacific College din cadrul Bisericii Metodiste Libere . [ 10 ] În 1963, a obținut o diplomă de master în teologie de la noul Seminar Teologic Talbot al Institutului Biblic din Los Angeles , din La Mirada , California , cu onoruri. 

La scurt timp după ce a fost numit pastor principal Când era la Universitatea Bob Jones din Carolina de Sud, tatăl lui MacArthur l-a recrutat în cvartetul de cântăreți Voice of Calvary , difuzat adesea la radioul creștin din California de Sud. Apoi, din 1964 până în 1966, MacArthur a fost angajat de tatăl său ca pastor asociat la Biserica Biblică Memorială Harry MacArthur (acum Biserica Biblică Calvary din Burbank , California), pe care tatăl său, Jack, o înființase și o numise după propriul său tată.  Din 1966 până în 1969, MacArthur a fost reprezentantul facultății pentru Seminarul Teologic Talbot . Apoi, pe 9 februarie 1969, a fost numit al treilea și cel mai tânăr pastor de până acum la Biserica Comunitară Grace nedenominațională din Sun Valley, California. 

Programul zilnic de radio și televiziune al lui MacArthur, „Grace to You”, a început cu predici de la amvonul Bisericii Comunitare Grace, înregistrate pe casete audio (și apoi pe casete audio ). În 1977, acele predici au fost difuzate pentru prima dată pe WRBS în Baltimore , Maryland , și astfel a luat naștere activitatea radio a bisericii.  În același an, a primit o diplomă onorifică de la Școala Postuniversitară Grace în 1976 și de la Seminarul Teologic Talbot ( Doctor în Teologie , 1977). 

În 1985, MacArthur a fost numit președinte al Colegiului Baptist din Los Angeles, acum Universitatea Master's, o facultate creștină de arte liberale cu cursuri de patru ani .  În 1986, a fost numit președinte al Seminarului Master's. 

Pe 5 iunie 2011, MacArthur a încheiat o serie de predici de 55 de ani despre întregul Noul Testament la Biserica Comunitară Grace, un obiectiv în viață auto-descris.

În ziua de 14 iulie 2025 Domnul șia chemat slujitorul său harnic și credincios acasă.

John „Jack” MacArthur senior 1914 – 2005, Moștenirea unui tată - de John MacArthur Jr.

 

John  MacArthur Jr. face o biografie bogată despre tatăl său John „Jack” MacArthur senior. Biografia este luată de pe „Vocea Moștenirii Calvarului”, un program radio.

Tatăl meu, Dr. John „Jack” MacArthur, s-a născut pe 30 martie 1914, în Calgary, Alberta, din părinții Harry și Olivia Fullerton MacArthur. Tatăl mamei sale a fost pastor prezbiterian pe Insula Prințului Edward, iar tatăl său, care și-a dedicat viața lui Hristos ca adult, a slujit ca pastor și un exemplu pentru fiul său cel mic.

Pentru tata, dorința din copilărie de a experimenta credința tatălui său s-a transformat într-o devoțiune de-o viață pentru a predica Cuvântul lui Dumnezeu. După ce a absolvit școlile publice din California și Los Angeles City College, a studiat la Seminarul Teologic Baptist Estic din Philadelphia, unde a obținut o diplomă în teologie. Ulterior, avea să primească un doctorat în literatură de la Pacific College, acum Universitatea Azusa Pacific, și un doctorat onorific în teologie de la Universitatea Bob Jones.

Pe 25 iunie 1937, tata s-a căsătorit cu Irene Dockendorf în Los Angeles, iar după ce a terminat seminarul, a acceptat pastoratul la Biserica Baptistă Manchester din Los Angeles. A părăsit acea biserică pentru a călători ca evanghelist, predicând la numeroase campanii locale și sindicale în Statele Unite, Canada și Europa. A făcut parte din echipa de extindere a Institutului Biblic Moody și mai târziu a devenit directorul Fundației Evanghelice Charles E. Fuller. În această perioadă, familia sa, care creștea, a locuit în Los Angeles, Philadelphia și Chicago.

Perioada petrecută de tata la Biserica Baptistă Eagle Rock de lângă Los Angeles la începutul anilor 1940 a fost memorabilă, deoarece Vocea Calvarului a apărut pe undele radio în 1942, la încurajarea consiliului bisericii.

Bunicul meu a preluat pastoratul bisericii în 1943, când tata s-a mutat la Biserica Baptistă Fountain Avenue din Hollywood, California. Pe Fountain Avenue, tata a ajutat la înființarea grupului creștin Hollywood, un program de evanghelizare pentru oamenii din industria filmului și televiziunii. Îi considera prieteni apropiați pe Roy Rogers și Dale Evans, care au venit la Hristos sub predica sa.

De pe Fountain Avenue, tata s-a mutat la Prima Biserică Baptistă din Downey, California. Sub conducerea sa, biserica a devenit cea cu cea mai rapidă creștere din denominațiune. Apoi și-a mutat sfera de influență la Glendale, California, înființând Biserica Biblică Memorială Harry MacArthur în memoria tatălui său. Biserica a fost ulterior redenumită Biserica Biblică Calvary după mutarea la Burbank. Mandatul tatălui meu a durat 15 ani, timp în care am devenit pastor asociat.

În 1969, când am preluat pastorul la Biserica Comunitară Grace din Sun Valley, California, unde rămân și astăzi, tata s-a mutat în nord, la Prima Biserică Baptistă din Eugene, Oregon. A slujit ca pastor până în 1977, când a preluat un post la Biserica Biblică Des Plaines din Illinois. De asemenea, a slujit ca pastor în Solvang, California și Langley, Columbia Britanică. S-a întors la Eugene în 1991, acceptând numeroase oportunități de a predica și de a învăță.

De-a lungul anilor, în timp ce prezenta Cuvântul lui Dumnezeu, accentul tatălui său a fost pus pe expunerea biblică și apologetică. În timp ce preda, își dezvăluia dragostea pentru literatură. Biblioteca sa personală cuprindea peste 3.000 de cărți, dintre care mai multe a scris el, inclusiv Alfa și Omega, Cum să stai departe de psihiatru, Explorând lumea următoare și Deci ai probleme?

În plus, Vocea Calvarului a publicat o serie de cărți despre diversele teme și subiecte prezentate în cadrul programului. A produs comentarii expozitive despre Matei și Faptele Apostolilor.

Când tata stătea în fața unui pupitru pentru a vorbi, un dosar cu trei inele era pus lângă Biblia sa. Fiecare dintre mesajele sale era dactilografiat și pus în acel caiet pentru o transmitere ușoară. În timp ce preda, cita numeroase surse, demonstrându-și dragostea pentru lectură și cunoștințele sale despre știri cunoscute și mai puțin cunoscute.

Pe lângă lectură, tatălui îi plăcea să joace golf și să petreacă timp cu familia sa. El și mama au avut patru copii: eu, Jeanette DeAngelis, Julie Noll și Jane Chase, și soții/soțiile lor, care i-au binecuvântat cu 17 nepoți și numeroși strănepoți. Julie a murit în 1997 de cancer, iar mama și-a întâlnit Mântuitorul pe 14 ianuarie 1999. Familia îi simte foarte dor de ei.

Tata nu s-a retras niciodată din munca sa de prezentare a Evangheliei ascultătorilor, deși a încetinit puțin ritmul. A început să atragă o nouă generație de ascultători dornici să se îndrăgostească de Scriptură. A predat o clasă de școală duminicală la Prima Biserică Baptistă din Eugene, care inițial fusese concepută pentru seniori, dar a atras mulți alții, inclusiv studenți, care doreau să înțeleagă mai bine Biblia.

Tata și-a încheiat predarea în ianuarie 2005, cu două luni înainte de a împlini 91 de ani, deși mesajele sale au continuat să fie difuzate la programul său de radio, Vocea Calvarului. În jurul orei 17:00, pe 15 iunie, Dumnezeu și-a chemat slujitorul credincios acasă, iar tata L-a întâlnit pe Domnul său Isus față în față. Viața sa a fost celebrată la o slujbă de pomenire pe 28 iunie 2005.

Toată familia și cei care slujesc la Vocea Calvarului doresc să le mulțumească celor care au contribuit la fondul memorial pentru Seminarul Maestrului, unde tata a participat încă de la înființarea sa în 1986. Era pasionat și preocupat de generațiile viitoare care se vor baza pe slujirea unor oameni credincioși ai lui Dumnezeu, care au fost instruiți să explice Scriptura și să apere credința cu convingere și claritate.

Există deja o secțiune memorială a bibliotecii seminarului dedicată mamei mele, Irene, ca tata să primească cadouri în memoria ei, așa cum își dorea. Acum, în memoria lui, acea secțiune va purta numele ambilor predicatori, iar fondurile vor fi folosite în întregime pentru instruirea următoarei generații de predicatori și misionari care vor călca pe urmele tatălui.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit viața cu un tată care și-a iubit Domnul, soția și copiii și mi-a dat un model de credincioșie față de adevărul scris și întrupat - până la sfârșit. Până când s-a dus la cer, viața lui a fost un model de integritate.

Îmi este foarte dor de el, la fel ca și soției mele, Patricia, și celor patru copii ai noștri: Matthew Mark, Marcy și Melinda, împreună cu soții și copiii lor. Dar ne vom întâlni cu toții în curând în prezența Domnului nostru, pentru a nu fi niciodată despărțiți.

Îți mulțumesc că ai făcut din slujirea sa o bucurie atât de mare pentru el și, prin urmare, și pentru noi.

John MacArthur

Căilian Luca 1900 - 1983 din Șanț

 

S-a născut în anul 1900 în localitatea Șanț, județul Bistrița-Năsăud, părinții s-au numit Dumitru și Floare.

Face patru clase.

În ziua de 11 martie 1954, fratele Ioan Dan, președinte și fratele Bunaciu Ioan secretar al Comunității Creștine Baptiste Române Cluj, cer prin nota 9/1954 Uniunii Baptiste din București, ca fratele Căilian Luca să primească recunoașterea de predicator în bisericile baptiste din raionul Năsăud.

A slujit la Biserica Creștină Baptistă din Șanț, județul Bistrița Năsăud, având nr. 41/C al carnetului de păstor, în anul 1961 nr. de ligitimație era 47. A slujit de asemenea și zona Rodna.

În anul 1961 fratele Căilian Luca păstorea șase biserici baptiste: Feldru, care avea 36 de membri, Nepos cu 58 de membri, Rebra cu 32 de membri, Rodna cu 29 membri, Ilva Mare cu 20 membri și Șanț cu 19 membri. Din anul 1968 vine ca păstor la aceste biserici fratele Căpușan Ioan.

În anul 1983 a plecat la Domnul.

Cine sunt cei ce nu vor intra cu niciun chip în Împărăţia cerurilor?

 

Domnul Isus face o afirmație categorică, referitor la o clasă de oameni: „cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Astăzi nu mai suntem prea interesați să știm ce ne învață Scriptura, ca să nu ratăm intrarea în Raiul lui Dumnezeu. Suntem oameni cu fire pământească, care are o altă înclinație decât cea de a face voia lui Dumnezeu, ci îi place lucrurile din această lume, plăcerea, distracția și celelalte lucruri lumești. Diavolul, de partea lui, ne ispitește în firea noastră să nu credem avertismentul Domnului și ne spune că nu este chiar așa. Când va veni judecata va fi așa cum Domnul Isus a spus și a planificat.

Azi, ia în serios avertismentul Domnului Isus, ca să intri în Împărăția cerurilor.

Expresia „cu niciun chip” înseamnă „în niciun fel”, „în niciun caz”, „nicidecum”. Este o modalitate emfatică de a nega ceva, subliniind refuzul categoric. 

1.     Dacă dreptatea, neprihănirea ta nu va fi mai dreaptă, corectă, decât a cărturarilor și a fariseilor, adică ca a celor ce nu cred în Domnul Isus.

Matei 5:20  Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

Fariseii și cărturarii erau cea mai religioasă clasă de oameni. Doar că ei nu aplicau ce era scris în Scriptură, ci făceau lucrurile pe care ei le impuneau și care nu erau conforme cu Legea lui Dumnezeu.

Matei 23:1-7 Atunci, Isus, pe când cuvânta gloatelor și ucenicilor Săi,
2. a zis: „Cărturarii și fariseii șed pe scaunul lui Moise.
3. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziți, păziți-le și faceți-le, dar după faptele lor să nu faceți. Căci ei zic, dar nu fac.
4. Ei leagă sarcini grele și anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște.
5. Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuți de oameni. Astfel, își fac filacterele late, își fac poalele veșmintelor cu ciucuri lungi,
6. umblă după locurile dintâi la ospețe și după scaunele dintâi în sinagogi,
7. le place să le facă oamenii plecăciuni prin piețe și să le zică: ‘Rabbi! Rabbi!’

2.     Întoarcerea noastră la Dumnezeu să fie sinceră și din inimă curată.

Matei 18:3  şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă* nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

Domnul Isus dă exemplu pe copiii care sunt sinceri, cu o inimă curată, nu au răutate și sunt iertători, nemaiținând seamă de supărarea făcută de alt copil.

Luca 13:24-30 „Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea.
25. Odată ce Stăpânul casei Se va scula și va încuia ușa, și voi veți fi afară și veți începe să bateți la ușă și să ziceți: ‘Doamne , Doamne, deschide-ne!’ drept răspuns, El vă va zice: ‘Nu știu de unde sunteți.’
26. Atunci veți începe să ziceți: ‘Noi am mâncat și am băut în fața Ta și în ulițele noastre ai învățat pe norod.’
27. Și El va răspunde: ‘Vă spun că nu știu de unde sunteți; depărtați-vă de la Mine, voi toți lucrătorii fărădelegii.’
28. Vor fi plânsul și scrâșnirea dinților când veți vedea pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov și pe toți prorocii în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi, scoși afară.
29. Vor veni de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor ședea la masă în Împărăția lui Dumnezeu.
30. Și iată că sunt unii din cei de pe urmă care vor fi cei dintâi și sunt unii din cei dintâi care vor fi cei de pe urmă.”

Achim Pele 1946 – 2025 din Gherteniș

 

Prezint un frate care și-a sfârșit alergarea bogată și a trecut la Domnul, find descendent al fraților Iacob și Coluta Lighezan, pionieri ai Evangheliei în județul Caraș-Severin, a făcut cinste înaintașilor dânsului și acum sunt împreună în norul mare de martori.

Achim Pele – soț, tată, bunic, muzician și dirijor, s-a născut la 25 februarie 1946, în satul Gherteniș, comuna Berzovia, județul Caraș-Severin, în familia de credincioși baptiști Ion și Maria Pele. A copilărit împreună cu Doru, fratele lui, Veronica și Mariana, surorile, într-o biserică bilingvă – româno-maghiară – în care muzica era sufletul comunității, având orchestră camerală și cor. La numai şapte ani, a început să învețe vioara, la 10 ani harmoniul, și tot la zece ani, primește cadou de la tatăl său un acordeon, la care a învățat singur să cânte.  La unsprezece ani a învățat trompeta și tot atunci a pășit în activitatea corală ca “altist” al corului bisericii baptiste din Vermeș. În anul 1965, în urma cercetării lui Dumnezeu, decide să se boteze. Botezul a avut loc în localitatea Grădinari (Caraș-Severin) în data de 19 iunie.

În anii tinereții, a urmat Școala Profesională din Bocșa, iar după absolvire a lucrat la Uzina din Bocșa ca lăcătuș, continuând în paralel, liceul din același oraș, pe care l-a absolvit în 1967. Anul 1966 aduce o schimbare radicală în viața lui Achim. În urma unui accident la mâna dreaptă, își pierde abilitatea de a cânta la vioară și nu mai poate continua să lucreze la Uzină. Timp de doi ani, urmează tratamente pentru recuperare, însă va rămâne cu sechele toată viața. Datorită talentului său muzical deosebit, este îndemnat să studieze muzica. În urma examenului de admitere, în 1968 a fost admis la Facultatea de Muzică din Timișoara și imediat după începerea cursurior, este angajat la Filarmonica Banatul ca și tenor, acesta fiind locul căruia i-a dedicat 35 de ani din viață, până la pensionare.

În 1973 s-a căsătorit cu Aurelia Avram din Aleșd, Bihor, și au fost binecuvântați cu o fiică, Alina, și un nepot Darian. În 1974 și-a completat studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, primind licența în muzică. A dirijat numeroase coruri de amatori din județ, aducându-le nenumărate premii naționale, a condus un timp si corul Filarmonicii „Banatul” și, timp de un an, pe cel al Filarmonicii din Arad.

Încă de la primele clipe în Timișoara, s-a implicat în viața muzicală a Bisericii Baptiste nr. 1, alături de fratele Gheorghe Ienovan, dirijorul corului. În februarie 1978 a fondat Corul de Cameră „Armonia”, cu scopul de a înregistra cântări pentru posturile de radio care transmiteau programe creștine din Franta si Germania. Cu „Corul de Cameră Armonia” a străbătut peste 200 de biserici în țară și, după 1990, Anglia, Scoția, Serbia, Germania, Austria și Ungaria. În 2023, corul a sărbătorit 45 de ani de activitate continuă.

În 1986 a fost cooptat în Comisia Muzicală a Uniunii Baptiste pentru revizuirea cărții „Cântările Evangheliei”, un proiect finalizat în 2003. Tot în 1986 începe să se implice în construirea actualei clădiri a Bisericii Baptiste Nr. 1 Betel Timișoara. Achim s-a implicat cu trup și suflet în acest proiect ocupându-se de obținerea aprobărilor, conceprea planurilor viitoarei clădiri, realizarea machetei și aprovizionarea cu materiale. După 1990, împreună cu corul bisericii, a participat la mari acțiuni de evanghelizare: în 1990, pe stadionul CFR, cu evanghelistul Luis Palau, a dirijat un cor de 650 de persoane, format din coriști ai tuturor bisericilor evanghelice din Timișoara; în 1992, alături de Petru Dugulescu, pe același stadion; apoi în Săptămâna Ecumenică de Rugăciune și în Săptămâna Muzicii Sacre.

În 2006 a plecat în Canada ca Director Muzical la First Romanian Baptist Church din Kitchener, Ontario. În 2015 s-a reîntors la Timisoara și și-a reluat activitatea muzicală alături de ceilalti dirijori. În 2016 a înființat corul de fete al bisericii, alături de care a vizitat peste 60 de biserici din țară și din străinătate: Serbia, Moldova, Austria, Italia și Ungaria.

Din 2019 a participat, ca dirijor al corului reunit „Maranata” – format din coriști din Timișoara, Arad, Șiria, Bistrița-Năsăud, Ploiești și București – la evenimentele Forumului Civic Creștin din România de la Ateneul Român, ultima apariție având loc în iunie 2025.

Un om al credinței, al tăcerii care spune mult, al muncii neostenite și al dragostei fără margini. Ne-a fost călăuză și sprijin în toate momentele vieții. A trăit simplu, dar cu un sens profund; a iubit cu discreție, a iertat cu generozitate și a purtat poverile cu demnitate. În tăcerea lui răsuna mereu o rugăciune, iar privirea lui era o binecuvântare.

Ne rămâne dorul nemărginit, dar și datoria de a duce mai departe valorile sădite cu atâta pasiune în sufletele noastre. Soli Deo Gloria. Lui Dumnezeu îi încredințăm sufletul și-i mulțumim pentru toate clipele trăite împreună.

Surse:

Familia.

Petrică Bulica.

Gelu Spunei.

Corul Maranata, dirijor Achim Pele

Mânzat Petru 1952 – 2025 din Câțcău

 

În Memoriam – Petru Mânzat - 1952-2025

Un om al lui Dumnezeu, un slujitor al harului, o inimă caldă pentru oameni

Cu adâncă durere, dar și cu o nădejde vie în Hristos, anunțăm trecerea la Domnul a celui care a fost soț, tată, bunic, frate, păstor și prieten — Petru Mânzat, un om al credinței și al slujirii neobosite.

Viața și chemarea

Petru Mânzat s-a născut la 14 august 1952, în localitatea Câțcău, județul Cluj.
 A crescut într-o familie de credincioși baptiști, în care tatăl său, Nicolae, a fost bătrân de adunare (prezbiter) în Biserica Baptistă din Câțcău. În acest mediu de credință și slujire, Petru a fost format spiritual încă din copilărie.

L-a cunoscut pe Domnul în adolescență și a încheiat legământ cu Dumnezeu în apa botezului în anul 1970, la vârsta de 18 ani, fiind botezat de fratele Vasile Talpoș la Biserica Baptistă din Mănăștur, Cluj.

A fost cel mai mic dintre cei șapte frați:

●       Ionel căsătorit cu Tudorica, pastor slujind timp de aproximativ 50 de ani în Dej;

●       Veronica căsătorită cu Gavril Dican (plecați la Domnul);

●       Gavril căsătorit cu Susana (plecați la Domnul), slujitori în zona Arad;

●       Maria căsătorită cu Pavel Mânzat;

●       Nicolae (Nicu) căsătorit cu Domnica, cu slujire la Bistrița, Hațeg și ulterior în SUA;

●       Ana Mureșan;

●       și el, Petru, împreună cu soția sa, Susana (fostă Magda).

Formare profesională și teologică

●       Școala Generală Câțcău

●       Școala Profesională (prelucrarea lemnului) Târgu Mureș

●       Liceul Industrial  Năsăud

●       Institutul Tehnic cu profil minier Baia Mare (1979–1982)

●       Institutul Teologic Baptist  București (1994–1999)

Familia și începuturile slujirii

S-a căsătorit cu Susana Magda (născută în 1952) în anul 1978, rămânând căsătoriți timp de 47 de ani. Împreună au fost binecuvântați cu doi copii:

●       Lavinia (n. 1979), împreună cu soțul său, Luke Roberts, și fiica lor, Ronela (15 ani);

●       Cristi (n. 1986), împreună cu soția sa, Alina (fosta Imbuzan), și copiii lor: Joshua (10 ani), Divya (6 ani), Jessica (3 ani).

A lucrat în tinerețe la întreprinderea de mobilă din Dej, iar în paralel a slujit ca dirijor de orchestră și cor în mai multe biserici: Dej, Bunești, Căpâlna. După absolvirea studiilor tehnice, familia s-a stabilit la Rodna, unde Petru a lucrat ca inginer minier la IPEG (Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice) până în 1994. În tot acest timp a slujit ca prezbiter la Biserica Baptistă din Rodna, misionând în Feldru, Nepos și Ilva Mare.

Slujire pastorală și misiune

După retragerea din activitatea minieră, s-a dedicat exclusiv slujirii pastorale. A fost păstor al următoarelor biserici:

●       Biserica Baptistă din Beclean: 1995–1997

●       Biserica Baptistă din Ciceu Poieni: 1997–2025 (~30 ani)

●       Biserica Baptistă din Dumbrăveni: 2005–2025 (20 ani)

●       Biserica Baptistă din Ilva Mare: 1990–2023 (33 ani)

●       Biserica fratilor Romi din Ilva Mare (Ilva Mare 2): 2017–2025

În toate aceste locuri, s-a implicat nu doar spiritual, ci și în mod practic, contribuind la construirea de noi locașuri de închinare (Ciceu Poieni, Ilva Mare, Ilva Mare 2) și participând la renovarea completă a bisericii din Dumbrăveni — până în ultima săptămână a vieții sale.

Un om al lui Dumnezeu, un slujitor al harului, o inimă caldă pentru oameni

A fost un slujitor dedicat al Evangheliei, un păstor baptist cu o inimă largă pentru lucrarea lui Dumnezeu, cunoscut și prețuit pentru credincioșia lui, pentru dragostea sa față de oameni și pentru viața trăită cu integritate și sacrificiu.

O viață închinată slujirii

Fratele Petru nu a înțeles slujirea ca pe o poziție, ci ca pe o chemare sacră. A fost mereu gata să stea alături de cel în nevoie, să consilieze cu blândețe, să sfătuiască înțelept și să încurajeze pe cel doborât. A înțeles că dragostea lui Dumnezeu se arată prin prezență, prin ascultare și prin dăruire sinceră.

Nu a refuzat jertfa. Fie că era vorba de o rugăciune târzie în noapte, de o vizită într-un moment greu sau de o predică pregătită cu trudă, le făcea pe toate cu o inimă plină de pasiune pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Nu a compromis niciodată adevărul Scripturii. Predicile lui erau adânci, lucrate, vii — pentru că știa că viața adevărată vine din Cuvânt.

Un om al închinării

A iubit cântarea corală și instrumentală. Cu har și rigoare, a format coruri și orchestre, dirijând cu bucurie și reverență, dorind ca prin muzică să-L înalțe pe Dumnezeu și să zidească Biserica. Pentru el, închinarea era o declarație de credință, nu doar un moment muzical.

Un caracter frumos, o inimă blândă

Petru Mânzat a fost un om simplu, dar plin de noblețe sufletească. Nu a căutat funcții, nu a alergat după recunoaștere, dar cei care l-au cunoscut au văzut în el un om al lui Dumnezeu adevărat. Unde a fost sinceritate, a fost și lumină; unde era nevoie, el era deja acolo.

Moștenirea care rămâne.

Care este mostenirea cea mai buna pe care cineva o poata lasa in urma?

Petru Manzat lasă în urmă o familie binecuvântată, o viață întreagă de slujire și o moștenire spirituală bogată. Cei care i-au fost aproape, cei care l-au ascultat predicând, cei care au cântat sub îndrumarea lui sau care s-au rugat împreună cu el, știu că fratele Petrică a fost un dar de la Dumnezeu pentru Biserică.

A plecat acasă, acolo unde și-a dorit mereu să ajungă, la Domnul pe care L-a iubit și L-a slujit cu toată ființa.

„Bine, rob bun și credincios… Intră în bucuria Stăpânului tău.”
 Matei 25:21

 

De ce numai în Domnul Isus este mântuire?

 

Fapte. apos. 4:12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
Versetul de față ca de fapt întreaga Scriptură, leagă mântuirea lui Dumnezeu pentru oameni de persoana Domnului Isus și de credința ce o manifestă fiecare om care vrea să fie mântuit sau în Raiul lui Dumnezeu. În cuvintele apostolului Petru: „În nimeni altul nu este mântuire”, nu lasă nicio abatere că ar fi o altă cale, o altă persoană, o biserică sau marii preoți de la Templu, ci spune clar: „În nimeni altul”. Crezi acest mesaj? Crezi că așa stau lucrurile? Mântuirea este a lui Dumnezeu și o dă la oricine îl cheamă.

Faptele apostolilor 2:21 . Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.’

I.Așa a planificat Dumnezeu înainte de a fi lumea, ca mântuirea să fie a Lui și El o dă.

Efeseni 3:11-12 după planul veșnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.
12. În El avem, prin credința în El, slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere.
Ioan 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Dumnezeu nu a fost surprins când l-a căutat pe Adam și nu l-a găsit în răcoarea zilei. Dumnezeu i-a spus ce se va întâmpla cu el, cu natura și planul de mântuire.

Geneza 3:15 Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.”
Sămânța femeii, adică Domnul Isus care este un urmaș al Evei, va zdrobi capul șarpelui. Când Domnul a murit pe cruce a zdrobit capul șarpelui, făcând posibilă mântuirea noastră.

II.Mântuirea este numai prin Isus, deoarece El a fost dat ca jertfă să ridice păcatele lumii.

Ioan 1:29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, păcatul nostru ne desparte de Dumnezeu printr-un zid.

Isaia 59:1-2 Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,
2. ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte!
Prin sângele Domnului Isus avem intrare slobodă la Dumnezeu.

Evrei 10:19 Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt
Intrarea este slobodă datorită Domnului, Isus care care a luat păcatele noastre asupra Lui.

Isaia 53:4 Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.
Domnul Isus a suferit în locul nostru, pedeapsa pe care o meritam noi a căzut peste El.

Isaia 53:5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.
Aceasta este lucrarea lui Domnezeu pe care nu o poate schimba nimeni, așa dă Dumnezeu mântuirea la oricine crede în Dumnezeu și în Isus Cristos, care a luat nelegiuirile noastre asupra Lui.

Isaia 53:6 Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.
Din această cauză nu este mântuire în alt Nume, pentru că Domnul Isus a suferit batjocură, bătaie, chinuri, a dus crucea până la capăt și a fost omorât, dar prin rănile lui suntem mântuiți.

O atenționare din partea lui Dumnezeu pentru noi:

Isaia 53:10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui.
Ești sămânța de urmaș al Domnului?

Doar această sămânță va fi mântuită.

Isaia 53:11) „Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
Acesta este planul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

Acest plan nu poate fi modificat de nimeni, iar când îl schimbă cineva, pierde mântuirea, pentru că nu crede în planul lui Dumnezeu.

Fii înțelept și crede ce este scris, ce ne învață Dumnezeu, ca să fii mântuit.

Faptele apostolilor 4:10-11 s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți.
11. El este ‘piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului’.