Tensiunea creată
între Domnul Isus și marii preoți, cărturari, farisei, mai marii religioși ai
lui Israel, a atins o încordare maximă. Aceștia nu-l mai puteau suporta pe
Domnul și căutau disperați cum să-L poată omorî, dar cu eleganță, să nu fie ei
uciși cu pietre de popor, care îl considera pe Isus un proroc. Azi, la 2000 de
ani distanță, care este atitudinea noastră față de Domnul? Care este poziția
personală față de Mântuitorul nostru Isus Cristos? Una de adorare și închinare,
de dragoste reciprocă sau una de indiferență, dezinteres, răceală sau chiar de
dușmănie? Să ne cercetăm în această zi de înaltă sărbătoare!
Această cercetare
o putem face citind în Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu din cele patru Evanghelii,
unde vorbește despre intrarea Domnului în Ierusalim și până la învierea Sa, în
ziua întâi a săptămânii. Fiecare eveniment din cele zece petrecute, are o
conotație spirituală și în lumina evenimentului pot să dau un răspuns pentru
viața mea.
Tot ce s-a
petrecut în ziua de joi din Săptămâna Patimilor, este planul lui Dumnezeu.
9. căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale
după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi,
10. ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi
într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. (Efeseni 1:9-10)
În Templu
- Primul eveniment de joi dimineața a fost: „Sfătuirea
preoților, cărturarilor și conducătorilor poporului să-L omoare pe Domnul Isus”.
Matei 22: 1 – 5.
Pentru un astfel de Om care le spunea adevărul, acești oameni
nu au avut decât o singură soluție, moartea.
Ce soluție
am eu față de Domnul, îl iubesc eu cum m-a iubit El?
În Betania
- Al doilea eveniment:
„Mirul turnat pe capul lui Isus”. Matei 22: 6-13.
Acest eveniment a produs supărare pentru ucenici.
Pentru Iuda a fost punctul în care s-a hotărât să-L
vândă pe Domnul.
Femeia a făcut un lucru frumos față de Isus.
Ce lucru frumos am făcut eu azi față de Domnul?
În Templu
- Al treilea:
„Vânzarea lui Isus de către apostolul Iuda”. Matei 22: 14 – 15.
Iuda l-a vândut pe Domnul cu treizeci de arginți.
Eu prin purtarea mea, prin atitudinea ce o am, îl vând
pe Domnul și poate pe nimic.
În Ierusalim, în camera de sus
- Al patrulea:
„Descoperirea vânzătorului”. Matei 22: 17 – 25
Față de Domnul nu putem ascunde nimic.
13. Nicio făptură nu este ascunsă
de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a
face. (Evrei
4:13)
- Al cincilea: „Cina
cea de taină, inaugurarea Noului Legământ în sângele Domnului Isus. Matei 22:
26 - 29
27. Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui
Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el,
28. căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă
pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. (Matei
26:27-28)
Acest Nou
Legământ aduce un nou Mare Preot, pe Domnul Isus
3. Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să
aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului.
4. Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de
Dumnezeu, cum a fost Aaron.
5. Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are
de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
6. Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui
Melhisedec.” Evrei
5:3-6
Domnul Isus
este mare preot, iar cei ce sunt ai Lui, sunt preoți ai lui Dumnezeu.
4. Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de
oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.
5. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească,
o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu, prin
Isus Hristos.
(1 Petru 2:4-5)
În Muntele Măslinilor
- Al șaselea: „Înștiințarea
pe care o face Domnul Isus ucenicilor, că îl vor părăsi”. Matei 22: 30 – 35.
Toți ucenicii au fost avertizați că-l vor părăsi pe Domnul și
chiar dacă Petru s-a încăpățânat să creadă varianta lui că nu-L va părăsi, el s-a
lepădat.
Și noi îl părăsim pe Domnul în multe cazuri și împrejurări.
- Al șaptelea
eveniment: „Rugăciunea Domnului și neputința ucenicilor”. Matei 22: 36 – 46.
Domnul s-a rugat cu o mare intensitate, încât transpirația a
fost transformată în picături mari de sânge ce cădeau pe pământ.
Ucenicii nu au putut să-L asiste pe Domnul în rugăciune,
pentru că au adormit, aceasta însemnând că Domnul în calvarul pe care l-a
parcurs, nu a fost ajutat de nimeni.
Și pe noi Domnul ne îndeamnă să veghem, să ne rugăm, dar
uneori uităm, ignorăm, dar să nu fim mirați de faptul că suntem dojeniți de
Domnul.
- Al optulea este: „Arestarea
Domnului în grădina Ghetsimani”. Matei 22: 47–56.
Arestarea este un eveniment ce dovedește puterea întunericului
și nebunia celor ce se folosesc de el.
19. Şi judecata aceasta stă în
faptul că , odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul
decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
20. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se
vădească faptele.
21. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate
faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (Ioan 3:19-21)
Ce iubesc eu azi mai
mult, întunericul sau lumina, binele sau răul?
La casa marelui preot Caiafa din
Ierusalim
- Al nouălea
eveniment: „Interogarea în fața Sinedriului”. Matei 22: 57 – 68.
Sinedriul era instanța dreptății, a legăturii omului cu
Dumnezeu, cel ce veghea să ducă poporul pe calea Domnului, căuta prin minciuni
să scape de Adevăr.
6. Isus i-a zis: „Eu sunt Calea ,
Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
(Ioan 14:6)
Au scăpat vremelnic, dar lucrarea lor i-a urmărit mereu.
Ce motive căutăm să nu ne închinăm lui Dumnezeu, să nu-I slujim
cu credincioșie?
- Al zecelea
eveniment din ziua de joi noaptea: „Lepădarea lui Petru și pocăința sa. Matei
22: 69 – 75.
Petru a căzut, dar s-a căit și a plâns cu amar.
Azi noi putem să ne pocăim și Domnul ne primește, să ne
plângem păcatul și să ne abatem de la rău, acesta este mesajul din joia
Patimilor Domnului Isus.