Dumitru Cornilescu - Colocviu 2025 Montreux, Elveția - de VICTOR SAINIUC

 

27 august 2025

 

Un NUME:                Dumitru Cornilescu, un “Martin Luther al României”

Un EVENIMENT:    50 de ani de la trecerea sa în veșnicie. (4.04.1891-27.08.1975).

Un ORAȘ:                 Montreux, oraș superb pe malul lacului Geneva, Elveția.

Un GRUP DE INIȚIATIVĂ:

Credincioșii evanghelici români care locuiesc și muncesc în Elveția, în apropierea locului unde a trăit și activat Dumitru Cornilescu în ultima parte a vieții sale pământești, s-au adunat pentru o aducere aminte despre traducătorul Cornilescu. S-au remarcat credincioșii Bisericii “Gosen” Valais, ai Bisericii Penticostale Române Yverdon și E.E.R.G. Geneve.

Un POPAS:               Biserica Evnghelică asociată cimitirului Clarens-Montreaux.

O ECHIPĂ MEDIA: Credo TV, Cluj Napoca.

 

Anul acesta, la 27 august, s-au împlinit 50 de ani de când Dumitru Cornilescu a fost așezat în cimitirul evanghelic Clarens-Montreux. Omul care a adus o schimbare majoră în viața spirituală a României s-a oprit din alergare la 27 august 1975, în Montreux, Elveția.

 

Evenimentul a fost evidențiat și marcat de un Colocviu organizat de credincioșii evanghelici care locuiesc și muncesc în Elvetia, în localitățile din jurul Lacului Geneva.

Evenimentele au decurs în două locații diferite: Seminarii la Biserica din Geneva și Comemorarea evenimentului la Biserica Evanghelică a cimitirului Clarens-Montreaux (Temple Protestant de Clarens, édifié en 1937)

In ultima sâmbată a lunii august 2025, pe o vreme mohorâtă și ploioasă, Evenimentul a fost comemorat în frumoasa Capelă Evanghelică a cimitirului. Imnuri interpretate în limba română, la inițiativa excelentă a fr. Titi Demian, acompaniate de orga capelei, mesaje scurte prezentate de Dr. Emil Bartoș, M. Div. Victor Sainiuc, Dr. Vlad Crâznic și Dr. Zsolt Garai-orgă.

  

Vizitând mormântul, ceea ce impresionează, la prima vedere, este modestia evidentă a locului de veci a celui care a trăit modest în Romania. Printre monumentele impresionante de marmură, granit și stânci ferecate parcă pentru veșnicie, se evidențiază prin modestie și simplitate o mică placă de marmură, înegrită de vreme și aproape ilizibilă: Dumitru Cornilescu -Anne Cornilescu.

Este o ironie a sorții că cel care a generat o mișcare de trezire spirituală autentică, originală, naturală, în Romania, sub călăuzirea Duhului Sfânt, are parte de așa de puțină apreciere din partea credincioșilor români.

Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu, tipărită în 1921 (Ediția Princeps), a fost, și este, cursivă, ușor de citit și de înțeles, autentică, fidelă originalului, nealterată lingvistic de trecerea anilor. Primii trei ani după tipărire a fost acceptată în Biserica Ortodoxă Română, apoi, datorită popularității sale, a fost interzisă de Sinod, iar tânărul preot și călugăr, a fost exclus din Biserica Ortodoxă, împreună cu toți colaboratorii și simpatizanții săi. Astfel s-a născut în mod natural, aș zice, mișcarea de reformă evanghelică din Romania.

De ce a comemorat evenimentul și celebrat Colocviul în Elveția?

Într-o predică rostită în fața unui auditoriu numeros, D. Cornilescu a afirmat că toți oamenii sunt păcătoși și lipsiți de slava lui Dumnezeu (cf. ep. către Romani 3:23), un ofițer de rang superior s-a simțit ofensat și l-a provocat la duel pe cel care a citat din Scriptură un adevăr universal. Intr-un duel dintre un tânăr călugăr și un ofițer de carieră, cine moare primul???

Dumitru Cornilescu a fost sfătuit de prietenii și colaboratorii săi (dar și de dușmani), să părăsească România pentru o perioadă, până la calmarea spiritelor.

A plecat în Germania pentru o perioadă scurtă de timp, apoi, pentru o perioadă, în Marea Britanie (ajutat de British Bible Society, cea care a făcut posibilă tipărirea și răspândirea noii traduceri a Bibliei, făcută de Cornilescu). În final, s-a stabilit in Elveția, unde a rămas pâna la sfârșitul vieții sale.

 Clocviul de la Montreaux a fost un eveniment notabil, merituos și necesar. Cred că înaintașii noștri trebuiesc cinstiți și apreciați, cu atât mai mult cu cât generații întregi de români au găsit mântuirea prin Domnul Isus Hristos citind dintr-o Biblie care a apărut datorită viziunii, tenacității, și muncii asidue depuse timp de 2 ani a celui ce a fost Dumitru Cornilescu.

 Surse: A. Măianu, P. Beloiu, D. Cuculea, D. Cornilescu, Internet.

VICTOR SAINIUC

Cluj Napoca, 2025

JUBILEU DUMITRU CORNILESCU, August 2025, Montreux, Elveția

Gheorghe Pop 1925 - 2009 - poetul penticostal din satul meu, Rohia

 

Fratele Gheorghe Pop ( Gheorghe de la vale ) a fost un poet de mare valoare pentru lumea eveanghelică din zona noastră, a Lăpușului, dar și spre Cluj, Bistrița și alte zone.

L-am cunoscut din clasa întâi, anul 1963 când treceam pe lângă casa dumnealui și Aurica, fiica dâsului era colega mea de clasă, dar și a multor copii. A fost un om simplu, dar cu o înțelepciune înaltă dată de la Dumnezeu. Când era tânăr, iernile le petrecea la căsoiul din dealul Aruncaș și ziua dădea oile pe turiș; adică vara făceau fânul acolo și nu-l aduceau acasă, ci iarna oamenii stăteau cu oile pe dealuri, acolo aveau grajd și noaptea erau bine închise, iar ziua le dădea fânul lângă fârcitură. Acolo în iernile lungi și grele nu se plictisea, ci scria poezii cum Domnul îi dicta. Pe lângă darul de a compune poezii, avea dar și de recitat, precum și un dar de predicare de nu te săturai să-l asculți. Predica așa de plăcut, cursiv, cunoștea Biblia foarte bine și darul poetic se vedea și în predicare. Deși a crescut la oi, nu era un țăran autentic, deoarece a făcut școală și a lucrat mulți ani ca impiegat de mișcare la Autogara din Târgu Lăpuș.

Fratele  Gheorghe Pop, s-a născut în ziua 6 martie 1925, într-un sat din Maramureș, numit Rohia, care a împlinit în acest an 700 de ani de atestare.

S-a căsătorit în anul 1944 cu Floare, născută Oana și au avut 6 copii: Maria, Liviu, Axinte, Aurica, Rodica și Florica, toți copiii sunt la casele lor, cu copii mari, dar și nepoți.

În anul 1946, la vârsta de 20 de ani, s-a  întâlnit cu Domnul Isus Hristos și l-a primit în inimă ca Domn și Mântuitor.

În 1947 a încheiat legământ cu EL prin botez în satul Măgoaja, comuna Chiuești. Botezul a fost oficiat de către frații păstori Rus Elisei și loan Bodolea.

Începând cu anul 1953 a vestit Evanghelia, iar în 1955 a compus primele versuri.

 "David și Goliat” a fost prima poezie, urmată de "Cartea Esterei ”, “Esau și lacov ” etc.

Lăsându-se sub călăuzirea Duhului Sfânt, a mai primit și alte poezii, care sunt cuprinse în cele două volume, pen­tru care mulțumesc Domnului.

În anul 2009, la vârsta frumoasă de 84 de ani, a plecat la Domnul în patria Sa minunată.

M-am născut într-un bordei

Învelit cu paie

Între miei, între căței

Și iada cea bălaie

Ei mi-au fost colegi de joacă.

- în copilărie, mielul alb, cățelul brun

Și iada cea zglobie.

Aud și acum pe mama bună

Cum seara ne striga:

- Hai copii că-i gata cina și vine vremea grea!

Așa mi-a fost viața, așa mi-am petrecut

O vreme a cărui farmec eu nu l-am cunoscut.

În anul 2001 au apărut două cărți tipărite cu poezii. Primul volum are 25 de poezii și cartea are 350 de pagini. Al doilea volum are 30 de poezii și 356 de pagini.

 

Sunt onorat să fi cunoscut un astfel de om cu care vorbeam de multe ori și avea cuvânt de îmbărbătare, învățătură, era prietenos și știa să promoveze oamenii.

7. Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!
(Evrei 13:7, VDCC)

 

33 de ani de la întâlnirea păstorilor pe muntele Suhardul Mic din anul 1992

 

Căutând în aceste zile prin reviste să găsesc informații despre biserici și păstori, ca să scriu pe tărâmul istoriei baptiste, am dat peste acest articol scris de dr. Ioan Dan, pe atunci era președintele Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Cluj.  M-am gândit că poate frații mei păstori din aceea vreme se vor bucura. Articolul este scris în revista „Creștinul Azi” din septembrie 1992, este scris de fratele Ioan Dan.

Lectură plăcută!

„Într-o casă de odihnă montană din apropierea Clujului, anul acesta 1992, Ia Casa Verde, Lacu Roşu, în Munţii Harghita, au fost prezenţi aproape toţi pastorii Comunităţii Cluj împreună cu soţiile lor.

Ce este „Casa verde”? O casă de odihnă.  Zilele s-au depănat pe cât de plăcut, pe atît de repede, în minunat timp de rugăciune, de studiere a Bibliei, de drumeţii odihnitoare în natură.

Tematica urmărită în discuţii, rugăciuni și în viziunea actuală, a fost UNITATEA în cuget şi fapt, în crez şi trăire, în familie şi biserică a tuturor membrilor comunităţii noastre creştine. Primele raze ale răsăritului de soare îi găseau pe pastori la locul special de rugăciune, un platou liniştit pentru meditaţie. Prezenţa unui frate misionar din SUA, Lightsey Wallace care a susţinut Studiul Biblic despre Familie, ne-a îmbogăţit cunoştinţele şi domeniul experimental privind educaţia copiilor, disciplinarea creştină a acestora, pregătirea tinerilor pentru căsătorie, familia creştină ca model în biserică şi societate. Excursiile zilnice la Lacu Roşu, pe muntele Suhardul Mic (1352m.!), traversarea Cheilor Bicazului-bijuterie unică a minunăţiilor create prin Legile lui Dumnezeu - toate făcute şi trăite în acelaşi spirit al "unităţii frăţeşti', au contribuit la recreerea fizică şi pregătirea pentru un nou an de muncă pe tărimul răspîndirii Evangheliei. Da, serile vor fi neuitate: momentele de părtăşie din jurul focului de tabără, cîntările şi lacrimile de bucurie vor rămîne ca "stâlpi de aducere aminte”, pentru consolidarea cunoaşterii reciproce a tuturor celor participanţi. Nu vom uita prima seară cu destăinuiri şi amintiri despre întemeierea propriilor familii, apoi în seara a doua motivaţiile dedicării lor ca propovăduitori ai Cuvîntului, seara a treia dedicată împărtăşirii bucuriilor  şi greutăţilor din mijlocul societăţii şi bisericii locale unde Dumnezeu i-a  destinat să trăiască un timp. Şi seară de seară, ştiind că “ai în cer sus Tată, asupra-ți orice-ar veni, uitat nu te lasă”... am înţeles ca şi poetul. ..„focul dragostei lui Isus, arde acum        pe-n văţăcei”... că grupul minunat de păstori şi soţiile lor a "crescut" în "harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Christos”. Plecînd de la Casa Verde, ştiam cu toţii ca zilele toamnei se apropiau cu rod bogat, dar şi cu frunze veştede!

Fraţii şi surorile care au experimentat îndemnul psalmistului David şi au gustat doar pentru şase zile „dulceaţa” locuirii împreună, se vor bucura de plăcute amintiri, iar bilanţul beneficiilor trăirii acestui verset biblic, le va fi mare!

Invităm pentru timpul concediilor din anul viitor, dacă va fi cu voia Domnului,  să fie partaşi la odihnă şi bucuriile de la „Casa Verde”.

 Lacu Roșu şi alţi pastori, pentru ca creşterea noastră în legătură frăţească să fie tot mai trainică.”

(D. I. Alexandru - Cluj Napoca)

Ioan Gordan 1940 - 2025 inginerul demn al C.A.P. - ului din satul meu, Rohia

 

Era în vara anului 1965, terminasem clasa a doua și auzeam pe mama Voichița vorbind că a venit în sat o familie numită Gordan Ioan și Olimpia. Erau tineri căsătoriți și cu studii superioare, au venit într-un sat nu prea cunoscut în acei ani, rămas atunci cam în urmă cu pasul civilizației. Satul era unul locuit de țărani harnici și buni la suflet, încălțați atunci cu opinci, îmbrăcați cu cioareci (pantaloni făcuți din lână) și haine făcute de harnicele femei ale satului. La acea vreme satul avea puțini intelectuali, dar totuși erau.

În  clasa a doua aveam învățător pe un fiu al satului, domnul Ioan Găman, care ne-a învățat și am trecut cu bine în clasa a treia. Când am mers în prima zi de școală, surpriza ne-a fost mare să o vedem pe doamna Olimpia Gordan învățătoare, care abia era venită în sat. Cu domnul înginer am venit în contact în clasa a treia, când a înlocuit-o la ore pe doamna Olimpia. Nu ne-a predat, ci a stat de vorbă cu noi, copiii. Pe mine m-a întrebat cum mă cheamă și ce o să mă fac când o să fiu mare, la care tot dumnealui a răspus: „inginer de drumuri gata”, am râs toți copiii și de atunci mi-am dat seama că domnul inginer Ioan Gordan, este un om deschis, prietenos și care știe să vorbească și cu cei mici ca și cu cei mari.

A fost inginerul Colectivului (Cooperativa Agricolă de Producție) din Rohia tot timpul existenței sale și domnia sa a condus, deși colectivul avea președinte, dar persoana de bază era inginerul.

A fost un om de omenie, discuta cu țăranii când mergea să-i vadă pe tarla, le explica unele lucruri de agricultură, asta însemna că știe meserie. De multe ori acum după 1989, când săpam cu mama și nu prea-i plăcea cum săpam, zicea: „și domnul inginer a zis că trebuie așa”.

A fost un om demn în lucrarea domniei sale și a încercat să nu facă rău la nimeni, chiar dacă unii din fiii satului se mai pârau între ei. Țin minte că într-o seară, cam prin anul 1972 poate, pe când mama Voichița era ajutată de vecinii noști Șleam Iov și Reghina ( a Ciululi ) au venit cu căruța din câmp și nu trece mult că vedem că vine să controleze căruța toată conducerea C.A.P. ului cu milițianul, lucru care a stârnit o reacție a vecinilor. Cum de a venit inginerul la badea Iov? Nu a făcut în aceea vreme rău la nimeni, ci a căutat să se rezolve cu bine unele lucruri care mai ieșeau din tiparul uzanței din aceea vreme.

Deși mie mi se părea că era un om cam tăcut, totuși era la dispoziția omului care avea nevoie de ajutorul domniei sale, la cine-i cerea ajutorul îl dădea cu un sfat ca de la un om învățat care știa să-i spună fiecărui om. Era și un om vesel, povestea cu bucurie și veselie, am observat lucrul acesta când vorbeam cu dumnealui.

A fost un om al satului și de aceea a rămas în sat și după căderea comunismului și desființarea C.A.P. ului. Un om de care ne vom aduce aminte mereu, ca fiind fiu al satului prin naturalizare.

Ioan Gordan s-a născut în ziua de 6 august 1940 în localitatea Bologa, județul Cluj, unde a absolvit școala generală.  După absolvirea liceului, a studiat la Facultatea de Agronomie Dr. Petru Groza Cluj Napoca, fiind repartizat ca inginer la Rohia.

În ziua de 16 octombrie 2025 este chemat de Dumnezeu în veșnicie.

Bunul Dumnezeu să binecuvânteze și să întărească familia rămasă în urma domniei sale.

Revista „Arhiva Baptistă” la nr. 20, felicitări!

 

Revista „Arhiva Baptistă” a luat ființă în anul 2019 la Arad, cu un elan tineresc al fratelui dr. Emanuel Jurcoi, ajutat de alte personalități dornice a scoate la lumina zilei, trecutul frumos, plin de viață al poporului baptist de pe pământul românesc.

Greutăți în apariția fiecărui număr, sunt întotdeauna, dar colectivul editorial merge mai departe mereu și ne încântă cu noi și noi descoperiri minunate, care ne ung la inimă.

Acest număr se ocupă de ceva, care încântă viața fiecărui baptist:

„Asociația Studenților Baptiști din România 1927 – 1945”

Baptiștii au avut întotdeauna tineret studios și ce este cel mai important lucru, că mulți părinți țărani au făcut tot posibilul, prin greutăți, să-și dea după putere, pe unii din copii la școli mai înalte, care au devenit personalități pe care Dumnezeu le-a folosit pentru slava Lui.

În comunism, ritmul s-a încetinit puțin, dar Domnul a ridicat tineri cu studii superioare, care au adus un plus de valoare, deși comunisml desconsidera mult pe baptiști, considerându-i oameni înapoiați și fără perspectivă.

În cuprins ne întâlnim cu nume de tineri credincioși baptiști care au studiat la școli înalte, cu organizațiile de studenți baptiști, dar și alte informații din lumea studenților baptiști.

Pe autorii revistei îi felicităm pentru demersul lor constant, iar pentru cititorii mei dragi, dacă nu au un abonament îi invit să se aboneze imediat, ca să nu mai piardă alte informații prețioase din lumea baptistă.

50 de ani de la asasinarea pastorului Radu Cruceru, martir al credinței baptiste

 

Poporul creștin bapatist din România are multe nume de martiri ai credinței, dar ei nu sunt scoși așa mult în evidență și baptiștii nu se închină lor. Le păstrăm memoria demnă, sunt notați în istorie ca oameni care au fost uciși din cauza credinței și a activității lor.

Să amintesc doar de învățătorul Gheorghe Slăv, care a murit în urma rănilor provocate de pietrele aruncate de copiii ațâțați de preotul din localitate în ziua de 5 octombrie 1919, de frații păstori Vasile Gherman, asasinat în ziua de 2 noiembrie 1988 și Amfilofie Liubimirescu în ziua de 30 octombrie 1987. Oameni care au fost credincioși lui Dumnezeu, au făcut lucrarea Lui cu credincioșie, dar lumea i-a urât și omorât.

Aceeași soartă a avut-o și fratele Radu Cruceru (1929 – 1975) despre care am scris AICI. Fratele termină Seminarul în anul 1957, este ales păstor la Turnu Măgurele, județul Teleorman. Se mută la Ploiești și în anul 1970 la Iași. Fratele avea un mare dar de la Dumnezeu, predica cu putere, se implica în lucrarea care creștea peste tot unde activa. Securitatea comunistă i-a întins o capcană în care a căzut, precum s-a întâmplat pe vremea cuceririi Canaanului, în vremea lui Iosua fiind înșelați de gabaoniți, un popor care trebuia distrus. Ce s-a întîmplat? Securitatea i-a spus că va semna o hârtie inofensivă care nu va avea consecințe asupra viitorului lui, nu va ști nimeni și multe alte promisiuni mincinoase. De menționat aici că în aceea vreme se ducea și o luptă în a înțelege ce spune Biblia despre supunerea față de stăpânire, unii păstori au fost categorici și nu s-au lăsat înșelați să semneze un document pus la dispoziție de securitate.

Fratele a semnat și mai târziu și-a dat seama că a fost înșelat. Mai multe puteți citi AICI. Securitatea nu s-a ținut de cuvânt și i-a cerut tot mai multe informații, pe care fratele la un moment dat, nu a vrut să le mai dea, dar pentru securitate a fost limpede ce urmează, asasinarea.

Fratele nu a fost asasinat numai că nu a vrut să colaboreze, să dea informații, ci pentru faptul că lucrarea baptistă într-un oraș universitar precum Iașiul, se extindea prea mult, și prea periculos pentru propaganda de partid atee. După ce planul asasinării a fost pus la punct, s-a trecut la fapte. Fratele mergea și la alte biserici în afara orașului și într-o vineri seara,  când se îndrepta cu Dacia 1100 spre localitatea unde voia să meargă, a fost lovit foarte puternic din spate de o altă mașină care l-a răsturnat. Fratele a înțeles ce se întîmplă, a ieșit din mașină și a fugit pe câmp, dar asasinii l-au ajuns.  A fost ucis în ziua de 17 decembrie 1975 la ora 17.30, cu martori și cu o „semnătură" ciudată, ca de grup mafiot, gura umplută cu pământ. I s-a înscenat un accident, coastele i-au fost rupte din lovituri de bocanci, craniul spart cu o rangă. S-a luptat în picioare, după spusele martorilor care au văzut scena în farurile mașinii, până când sângele i s-a scurs de la cap, prin haine, în pantofi.

Au rămas în urma lui cinci copii: trei mai mari, doi mai mici. Au rămas bisericile, dintre care una care il iubea și mai mult, biserica spre care se îndrepta în ziua morții.

Pentru mine fratele Radu este un om de curaj, pentru că a știut să spună nu, atunci când conștiința i-a spus să nu treacă peste acea linie de marcare. A știut să iasă din încurcătură, din ițele încâlcite ale comunismului, ateismului impus de o forță puternică, fără milă, fără teamă și fără morală.

Păstrez cu drag memoria martirului nostru baptist Radu Cruceru, dar și tuturor celor care și-au pus viața în mâna Domnului și au mers cu curaj până la moarte cu lucrarea Domnului.

Pentru fratele Radu și toți frații martiri, doresc cu respect și smerenie, să le fie învierea fericită.

A trecut o perioadă întunecată din istoria poporului român, dar și a baptiștilor. Acum avem o libertate deplină de a predica Evanghelia, Domnul să ne ajute să o facem cu râvnă și credincioșie pentru slava Domnului.

Matei 10:16-22, VDCC Iată , Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți dar înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii.
17. Păziți-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor și vă vor bate în sinagogile lor.
18. Din pricina Mea, veți fi duși înaintea dregătorilor și înaintea împăraților, ca să slujiți ca mărturie înaintea lor și înaintea neamurilor.
19. Dar , când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijorați, gândindu-vă cum sau ce veți spune, căci ce veți avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela;
20. fiindcă nu voi veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.
21. Fratele va da la moarte pe frate-său, și tatăl, pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinților lor și-i vor omorî.
22. Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.

Friedrich Georg Teutsch 1923 – 2020 ? din Timișoara

 

Friedrich Georg Teutsch s-a născut pe 26 iulie 1923, în Timișoara. Părinții săi au fost Georg (Gheorghe) Teutsch   1890 – 1970, pastor Baptist, și Aurelia, născută Furcsa.

 A urmat o școală comercială și și-a încheiat cariera comercială ca semnatar autorizat într-o companie petrolieră. În timpul războiului, a lucrat în domeniul asistenței sociale a persoanelor cu invaliditate de război și a supraviețuitorilor. La Praga, a urmat cursuri de psihologie la Universitatea Carolină.

După război, a urmat cursurile seminarului teologic din București și, simultan, a urmat cursurile școlii biblice din Beatenberg, Elveția.

S-a căsătorit în ziua de 24 ianuarie 1948 la Sibiu, cu Adelheid, născută Friedsam, și împreună au avut trei copii.

Ca pastor, din anul 1948 a slujit congregației baptiste germane din Brașov și ulterior din Sibiu din anul 1957, și în filialele acesteia. Din cauza unei lipse de pastori, a slujit și în Timișoara și în regiunea Banat. A fost voluntar timp de 27 de ani în conducerea națională ca reprezentant al congregațiilor germane și ca auditor de active, iar timp de 16 ani în Comitetul Executiv al Asociației Brașov. A participat la conferințe în străinătate în numele guvernului federal.

Din motive de sănătate, a fost forțat să se pensioneze anticipat și i s-a oferit oportunitatea de a susține prelegeri și cursuri biblice în diverse cercuri creștine din Republica Federală Germania.

Fiind ultima persoană care a cunoscut și deține documente istorice din moșia familiei, cartea „EIN LEBEN NUR” (DOAR O VIAȚĂ) a fost folosită pentru a scrie istoria baptiștilor germani din Transilvania și Banat.

În plus, a publicat interpretări ale Bibliei și cursuri în LEUCHTE UND LICHT (LUMINĂ ȘI LUMINĂ).

După unele surse, fratele Friedrich Georg Teutsch a trecut la Domnul la o vârstă foarte frumoasă aproximativ în anul 2020, după o lucrare intensă.

Satul Rohia, în ziua de 2 august 2025 a făcut 700 de ani de atestare documentară

 

Au trecut 700 de ani de la prima atestare documentară a satului meu Rohia, județul Maramureș. Istoria satului poate merge până în mileniul I î Hr., când dacii stăpâneau aceste ținuturi frumoase și bogate.

S-a întâmplat însă că pe la anul 900, ungurii au început ocuparea Transilvaniei. Iată ce spune renumitul istoric Aurel Pop în „Istoria Transilvaniei”:

„DUPĂ ÎNGLOBAREA VĂII Mureşului, la începutul secolului al XI-lea şi după ce pecenegii[1] au fost izgoniţi de pe Someş, ungurii îşi întăresc şi aici graniţele, construind prisăci[2]  sistem defensiv cunoscut la mai multe popoare din răsăritul Europei. Studiul acestor prisăci, îndeosebi datarea lor, a preocupat mai multe generaţii de cercetători.

Sintetizând rezultatele acestor cercetări şi apelând, în acelaşi timp, la izvoare scrise şi la tot felul de descoperiri arheologice, Kurt Horedt datează pătrunderea maghiarilor în Transilvania în intervalul de timp dintre secolul al X-lea şi secolul al XIII-lea.12 După părerea lui, ungurii au cucerit Transilvania în cinci etape: în jurul anului 900, până la Someşul Mic (prima etapă); în jurul anului 1000, Valea Someşului Mic şi cursurile mijlociu şi inferior ale Mureşului (2); în jurul anului 1100, până la Târnava Mare (3); în jurul anului 1150, până la linia Oltului (4); în jurul anului 1200, până la munţii Carpaţi (5). Se înţelege că autorul nu vede sub aceste cifre date istorice exacte, ci doar reperele esenţiale ale unui proces fluid, aproape continu.”

Academia Republicii Populare Române 1953[3], pune la dispozița publicului doritor, documente originale care prezintă atestarea documentară a mai multor localități din Transilvania.

În această carte despre documentul care atestă localitatea Rohia, este de la pagina 155 – 157. El nu este prezentat în original, ci transcris și prezentat la poziția 333.

„ 1325 August 2, Alba -Iulia. Capitlul[4] din Alba-Iulia confirma împartirea moșiilor lor din comitatele Solnocul[5] Interior și Cluj înfre fiii lui Dionisie.

Mai jos, voi prezenta fotocopie după transcrierea din carte și apoi câteva poze cu satul și împrejurimi.

---

[1] Pecenegii au fost o populaţie antică migratoare aparţinând ramurii vestice a neamurilor de limbă turcă şi erau înrudiţi cu vechii bulgari. În părţile noastre pecenegii sosesc în jurul anului 890.

[2] Prisacă (în maghiară gyepű) este un termen care se referă la un sistem medieval de fortificații din zone împădurite lăsate în paragină, prevăzute cu locuri de trecere supravegheate militar, denumite porți.

[3] Documente privind Istoria României, veacul XIV, C. Transilvania, voi. II, (1321-1330), Edit. Acad. R.S.R., 1953.

[4] Capitul, uneori numit capitlu (din latină capitulum), este adunarea călugărilor sau a clericilor catolici dintr-o regiune anume.

[5] Comitatul Solnocul Interior sau dinăuntru sau Someșan (în maghiară Belső-Szolnok vármegye, în germană Komitat Inner-Szolnok) a fost unul dintre comitatele medievale din Transilvania ale Regatului Ungariei, care a funcționat din secolul al XII-lea până la reforma administrativă din 1784.

Rohia, satul meu natal la 700 de ani de atestare documentară

 

Rafina Cupșa1882 - 1962

Ziua de 2 august 1325 este cea care atestă prezența satului nostru Rohia în spectrul civilizației din acea vreme.

Prin voia și planul perfect al lui Dumnezeu m-am născut în acest sat, pe care îl iubesc mult, îmi este drag și oamenii de asemenea îmi sunt dragi la inimă, pentru că aici ne-am născut, crescut, aici am văzut lumina zilei și am învățat de la oamenii din jur, școala vieții. Un sat liniștit, un sat frumos, plin de viață, cu oameni gospodari, unii oameni cu nume, alții de rând, dar toți așa cum suntem formăm o comunitate de oameni, zicem noi de omenie.

Vechimea strămoșilor mei merge aproximativ la anul 1780, când se naște Ureni, ea a născut pe Ștefan în anul 1810, Ștefan a avut pe Ioan, născut în 1850, Ioan a avut pe Rafila, în anul 1882, iar Rafila l-a avut pe bunicul meu, Ioan Bodea în 1904. Bodea Ioan s-a căsătorit cu Todora Cioni și a avut-o pe Voichița în anul 1931, Voichița s-a căsătorit cu Ioan Bel și l-a avut pe Vasile în anul 1956. Când eram copil, aveam o mare amărăciune. Pe acea vreme la Vasile îi spuneau Vasalie și eu nu mă puteam împăca cu acest gând să-mi zică Vasalie, dar nu s-a întâmplat lucrul acesta pentru, care îi mulțumesc Domnului.

Aici au trăit strămoșii mei și străbunii oamenilor de azi, toți cei care alcătuim vatra satutului în anul de grație 2025, an care atestă că aici erau oameni acum 700 de ani. Aceștia au fost țărani, cei care au trudit din greu pe dealuri și costișe, pe puținul pământ arabil peste care mai mult au fost proprietari oameni străini de neamul nostru românesc. De fapt, după cum spun cronicile, Transilvania a fos parte a Daciei care a fost organizată de regele Burebista, apoi regele Decebal care pierde regatul Daciei, fiind cucerit de puternicul Impieriu Roman. Romanii nu au stat mult în Dacia, dar au venit popoare migratoare și populația simplă românească a avut de suferit. Pe la anul 900 am fost cuceriți de naționalitatea maghiară și satul nostru, ținutul nostru românesc, a fost sub această dominație până în anul 1918 când Dumnezeu a îngăduit ca românii să vină la vechea lor vatră românească.

Pe lângă acești năvălitori vremelnici peste oamenii satului nostru, au venit și necazuri naturale grele.  De când avem consemnări citim că în anii 1814 – 1817 a fost o mare foamete în care era să se mănânce om pe om. Povestea unchiul Simion Bodea, că oamenii mergeau cu căruța cu boi din Rohia, pe câmpie să găsească ceva de mâncare, cereale și când veneau acasă nu mai erau cunoscuți de familie. Boii slăbiți, murdari, negri de fum și oamenii la fel.

În 1853 o catrastofă s-a abătut peste satul Boiereni, Rohia și spre Poiana Porcului, greutăți mari au venit peste oameni. A trebuit să intervină jandarmii să facă ordine, deoarece era un dezastru mare și unele case se dărâmau din cauza apelor.

În ziua de 5 iulie 1879 o furtună cu gheață mare, mai mare ca nucile, a zdrobit toată recolta amestecându-le cu pământul. S-a pierdut orice speranță de a mai fi bucate de recoltat.

Mii de ani au trecut peste oamenii din satul Rohia și azi ne bucurăm de o liniște bună, în comparație cu ce au petrecut înaintașii noștri. Fiindcă, moșii și strămoșii noștri au trecu de aici și noi vom trece, de aceea este bine să lăsăm un bun nume, ca cei ce vor veni după noi să spună: „a fost un om bun”. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu pe noi, pe toți.

Dumnezeu sfântul să binecuvânteze satul Rohia și pe oamenii de omenie din sat!

Oameni din satul nostru Rohia

Eisemann Emanuel 1905 - ? din Tarutino

 

Eisemann Emanuel  s-a născut în ziua de 1 ianuarie 1905 Tarutino, ținutul Crimeia. Părinți se numeau August și Rosiua de confesiune baptistă, etnici germani și naționalitate română.

Face școala primară, liceul și Seminarul Teologic.

Este contingentul militar 1927 recrutat la Cetatea Albă, rămas la vatră cu gradul de sergent.

Fiind într-o familie baptistă, tatăl său fiind predicator baptist într-o zi a luat decizia de ași preda viața Domnului Isus și este botezat în ziua de 18 august 1929.

S-a căsătorit la Sibiu în ziua de 28 mai 1936 cu Lidia născută Hempert și Domnul le-a dat o fică.

Predicatorul Immanuel Eisemann a preluat Biserica Creștină Baptistă Germană Cogealac în 1937 și locuiește la: Cogealac, județul Constanța. În raionul de activitate erau 196 de membrii și 501 aparținătorii.

În anul 1941 a plecat în Germania alături de alți germani din Dobrogea.

Pe 27 ianuarie 1969, Hans Abele a vizitat comunitatea de la Cogealac. El a raportat că Immanuel Eisemann cerea confirmarea faptului că conducerea comunității i-a predat bunurile în 1941. Din punct de vedere legal, statul expropriase bunurile la mutarea lor din Cogealac. Astfel, orice revendicare ulterioară devenise nulă.

Surse:

Costin Mitu

Arhive