sâmbătă, 18 august 2018

Și coperta este gata



Aceasta, prin ajutorul Domnului și mâna unui frate iscusit, va fi coperta cărții de care spuneam AICI. Frații, sub oblăduirea Celui preaînalt, au trăit o viață înaltă de sfințenie și credincioșie și ne-au făcut cinstea să-i prezentăm prin această carte. 

Cele patru fețe, sunt patru frați predicatori, care au participat la Unire și dumnealor au adunat frații din Bisericile Baptiste și au plecat cu voioșie să facă Marea Unire.
Prezint coperta cu mulțumire.
Pe când vorbeam cu fratele Dinu Moga, directorul Editurii „Făclia”, îmi spunea că doar săptămâna viitoare va fi gata coperta, dar nu a fost așa. Fratele are un designer excepțional ce a lucrat azi, 18.08.18, toată ziua la copertă și a ieșit ce vedeți. Îl cheamă Marius Bonce, are mână și intuiție de la Domnul. De fapt, Editura „Făclia”, are doar oameni ai Domnului și de bună calitate, Domnul să îi binecuvânteze.
Am trimis coperta la un licențiat în grafică și mi-a spus că îl felicită pe cel ce a făcut această copertă.
Dar să revenim pe pământ și să spun câteva gânduri  despre carte:

Baptiștii și Marea Unire din 1918

Adevăruri și fapte
Ea cuprinde apariția baptiștilor pe pământul românesc, dar foarte pe scurt.
Prezint apoi felul cum au fost primiți baptiștii de oamenii de rând, dar și de mai marii religioși și de conducătorii statului. Au fost multe acuze, mari și grele, care au curs an de an, dar baptiștii au înaintat. Cu cât creșteau și se înmulțeau, deveneau tot mai „periculoși” și ziarele vremii aduceau discreditări la adresa lor.
În prima pare a cărții, dau un mic citat din articol, dar la urmă este un capitol:  „Articole”, unde sunt scrise articolele în întregime.
Veți putea face diferența între ce au suferit frații noștri de credință și viața pe care o trăim noi azi.
Prezint apoi frații care au participat la Unire și o scurtă biografie.
Azi, cam atât și mulțumesc mult fratelui Dinu, Editurii, fratelui Marius și dumitale, cinstite cetitorule, că ai trecut pe aici.

vineri, 17 august 2018

Prezentare și rugăminte



Azi 16.08.2018, cu ajutorul Domnului, am dat la tipar cartea:

Baptiștii și Marea Unire din 1918

Adevăruri și fapte

Cartea conține date din istoria noastră, istorie pe care au făcut-o frații noștri de credință, care au trăit frumos și demn și ne-au lăsat o moștenire plăcută.
Frații noștri au făcut istorie alături de poporul român și au fost împreună și la bine și la rău.
Frații noștri baptiști au venit cu Biblia pe care mulți din poporul nostru român au apreciat-o, au citit-o și i-au ascultat Cuvântul.
Vin și cu rugămintea ca, cei care doresc, să doneze pentru ca această carte să fie mai accesibilă.

Dacă doriți ca această carte să se vândă mai ieftin sau, acolo unde este nevoie, să se dea gratis, vă invit să donați cât vă pune Domnul pe inimă. Contactul se poate obține pe contul meu de Facebook, printr-un mesaj privat.
Voi posta mai multe informații în zilele următoare, când vom avea gata și coperta. Cartea, prin ajutorul Domnului, va fi gata la sfârșitul lunii septembrie.
Mulțumesc tuturor cititorilor mei! Domnul să va dea multe și trainice bucurii!

marți, 14 august 2018

Gheorghe Oltean 1896- 1994, din Pecica



S-a născut în anul 1896, în localitatea Pecica, județul Arad.
A făcut în localitate școala primară. A urmat  studiile profesionale și a devenit mecanic de batoză.
În 1917, pe când era soldat în armată, a venit la cunoștința adevărului, auzind Evanghelia, s-a  hotărât să se pocăiască.
În anul 1919 este botezat.
Văzând nevoia de păstor în biserica din localitatea sa natală, hotărăște să urmeze studiile teologice. O problemă pe care a întâmpinat-o, a fost lipsa unui loc în care să se pregătească în acest sens, așteptând până în anul 1921.
În septembrie 1921 se deschide Seminarul Teologic la Buteni, județul Arad, sub forma unui „curs de Biblie” pentru șase luni. Cei nouă absolvenți care au reprezentat prima promoție, au fost: Dumitru Baban, Ioan Cristea, Nicolae Iancu, Ilie Mârza, Loghil Motrescu, Gheorghe Oltean, Teodor Puşcaş, A. Roşea, şi Florian Ţenţ. Corpul profesoral a fost constituit din: I.R. Socaciu, Ioan Popa și Vasile Berbecar. Lecțiile erau predate în casa de rugăciune, iar seminariștii locuiau pe la frați și aveau o bucătărie comună, un fel de cantină.
În anul 1927, fr. Gheorghe Oltean se căsătorește cu Mileva Gavrilovici, din comuna Socol, ambii foști elevi la Seminarul Teologic Baptist din București. Actul căsătoriei a fost îndeplinit de către fr. Ilie Craiovean, predicatorul din regiunea Pecica.
După urmarea studiilor de la Buteni, a devenit păstorul Bisericii Baptiste din Pecica, până în anul 1934.
În anul 1924 a fost ordinat ca păstor în localitatea Pecica.
În anul 1934, a venit un frate de la Seleuș, pe nume Ardeleanu, la Pecica. Auzindu-l cum predică, i-a propus să vină ca păstor la Biserica Baptistă din Seleuș. Fiind o mare nevoie de păstori în vremea aceea, chiar și cei din Șicula au mers să vorbească cu el, să vină și la ei. Cel care a mers să vorbească cu fratele Oltean, a fost fratele Țigu Gheorghe, el fiind verișor primar cu fratele Oltean. Astfel, că în toamna anului 1934, a devenit păstor al Bisericii din Șicula.
Misiona pe jos, fără mijloace de transport, era  foarte greu, dar a fost fruntaș în lucrare și cu rezultate deosebite.
Lucrarea de slujire s-a desfășurat în mai multe localități, dintre care amintim: Seleuș, Iermata, Moroda, Zarand, Pâncota și Curtici.
În anul 1980, din cauza bătrâneții, se mută cu familia în Curtici la fiica sa Aurora. Locuind în Curtici, a început să slujească ca păstor pensionar în Biserica Baptistă.
În anul 1994 se stinge din viață, la vârsta de 98 de ani.

Surse: 
Daniel Stoica
Marius Silveșan
Alexa Popovici
Farul Mântuirii










duminică, 12 august 2018

Am așteptat, a venit, a trecut, acum este istorie



Serbarea de 100 de ani din Cuceu, că de ea vorbim.
După cum am anunțat înainte:
Toate acestea le-am scris, v-am invitat, ați venit, bine ați făcut, ne-am bucurat și a trecut.
A fost o serbare a Domnului
Toți vorbitorii au apreciat că Dumnezeu este cel care merită slava, cinstea și închinarea.
Cei prezenți au dovedit dragostea lor față de lucrarea Domnului și de Biserica Baptistă din Cuceu.
Mulțumim Domnului pentru serbare.
Mulțumim Domnului pentru Cuvântul semănat și pentru cei care l-au primit.
Mulțumim Domnului pentru cei care ați fost prezenți, ați fost frumoși cu toți, plini de zâmbet și  lumină.
Mulțumim Domnului pentru cei care ne-au primit cu căldura sufletului lor, Domnul să fie cu voi în continuare.