Popescu Costa 1894 – 1946, din Moldova Nouă

 

Fratele Popescu Costa s-a născut în ziua de 26 decembrie 1894 în localitatea Moldova Nouă, județul Caraș. Părinții se numeau Ion și Lenca, de confesiune greco-ortodoxă și naționalitate română.

A studiat patru clase  și două cursuri biblice.

În ziua de 19 noiembrie 1916 se căsătorește în Moldova Nouă cu Maria, născută Muntean și Domnul le dă trei copii: doi băieți și o fată.

În anul 1916 este încorporat la Cercul de recrutare din Caransebeș la Regimentul 96 Infanterie Caransebeș și rămâne la vatră cu gradul de caporal.

În anul 1919, când Evanghelia ajunge să fie predicată la Moldova Nouă, a fost cel dintâi întors la Domnul cu pocăință și în ziua de 3 august 1919 a fost botezat.

De la începutul vieții de credință, fratele Costa a predicat Evanghelia oamneilor. Dărnicia lui și a fraților din Moldova Nouă a ajutat mult la înaintarea Evangheliei și a Bisericii Creștine Baptiste.

În anul 1933 a fost însărcinat ca evanghelist, pentru a merge să predice prin satele din jur, iar în ziua de 9 aprilie 1934 a foast ordinat ca predicator în câteva biserici baptiste din comunitate. Acest cerc avea 180 de membrii și 135 aparținători.

În ziua de 23 ianuarie 1946 fratele Costa Popescu este chemat acasă, la Domnul. Înmormântarea a avut loc în ziua de 25 ianuarie 1946, la care a luat parte o mulțime de frați din mai multe biserici. Corul din Moldova Nouă și Coronini au cântat, iar frații: Ilie Craiovean, Constantin Burimon, Mihail Ionescu, Toma Iacobici, Junios și Vichenție Craiovean au predicat Evanghelia și au mângâiat familia.

Surse:

Ilie Craiovean

Arhive

Farul Creștin

Rață Nicolae 1927 – 1997, din Știnăpari

 

Nicolae Rață s-a născut în data de 18 martie 1927 în satul Știnăpari, comuna Cărbunari, Raionul Moldova Nouă, având ca părinți pe Nicolae Lupu și Floarea Rață (în momentul nașterii copilului, părinții nu erau cununați).  Părinții s-au întors la Domnul atunci când băiatul Nicolae avea vârsta de 3 ani.

A absolvit 7 clase la școala din Știnăpari, în perioada 1933 – 1941, după care a urmat cursurile Școlii Tehnice Medii Experimentale U.D.R., Ciclul Inferior din Reșița, în perioada 1941-1945.

După multe frământări și lupte, în luna august a anului 1945, printre cei 40 de tineri care l-au mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului, a fost și tânărul Nicolae Rață. Botezul a fost oficiat de păstorul Costa Popescu din Moldova Nouă.

Fratele Nicolae Rață se căsătorește cu  sora Maria Munteanu în data de 31 mai 1947, în localitatea Știnăpari, cununia religioasă fiind oficiată de către pastorul Ilie Craioveanu.  Maria Munteanu s-a născut în data de 17 august 1931, în comuna Cărbunari, Raionul Moldova Nouă.  A fost o femeie simplă toată viața și a stat lângă soțul ei, fiind un  ajutor potrivit în lucrarea pastorală a acestuia. În cadrul acestei căsătorii, Dumnezeu le-a dăruit doi copii: Floarea, născută în 20.05.1948, în comuna Sasca Montană și Nicolae, născut în 25.01.1952, în localitatea Cărbunari.

 În toamna anului 1949 este admis la Seminarul Teologic Baptist din București și îl absolvă în anul 1957.

După terminarea anului întâi de studii teologice, Nicolae Rață este chemat la Reșița de către fratele păstor Dărăban. La o întrunire a Bisericilor Baptiste din Raionul Reșița, frații din Biserica Baptistă din Doclin și din alte biserici din zonă, l-au cerut să vină păstor. După o discuție cu fratele Dărăban, acesta îi întreabă: „Puteți voi să întrețineți un păstor? Da, au răspuns ei, ce mâncăm noi, va mânca și el”. După această discuție, în prima sâmbătă a lunii octombrie din anul 1950, Nicolae Rață se mută la Doclin, începând activitatea pastorală în această biserică până în anul 1955. Aici a întrat în conflict cu miliția, care îl amenința că-i va ridica legitimația dacă nu se supune, fratele a fost hotărât în decizie și de data aceasta, miliția a fost înduplecată și fratele a oficiat un botez în apă curgătoare.

În data de 13 mai 1951, fratele Nicolae Rață este ordinat ca păstor al Bisericii Baptiste din Doclin și localitățile din jur. Din comisia de ordinare au făcut parte frații păstori: Vichente Craioveanu, președinte din partea Comunității Baptiste de Timisoara, Cure Simion,  Dărăban Ilie, Stanilă Anton - diacon ordinat,  Pop Alexandru - diacon ordinat. Programul spre lauda lui Dumnezeu din acea zi a fost împodobit de către corul Bisericii Baptiste din Reșița.   

Din anul 1955 până în anul 1957 păstorește Biserica Creștină Baptistă din Sasca.

În  ziua de 10 iunie 1957 este chemat la Moldova Nouă, unde după serviciul de dimineață este ales ca păstor.

A mai slujit și în alte Biserici Baptiste precum: SFÂNTA ELENA  perioada 1971 – 1990, PADINA MATEI  1957 – 1990, ȘUȘCA, POJEJENA SÂRBĂ 1984 – 1990, VRANI 1982 – 1985, ȘTINAPARI 1958 – 1971; 1977 – 1979; 1987 – 1989, REȘIȚA 1979 – 1980, CĂRBUNARI 1965 – 1972.  

  A făcut botezuri în diferite locuri şi situaţii, atât vara când era căldura mare, cât şi iarna când tremura de frig. Bucuria botezurilor nu se poate uita niciodată.

În 28 februairie 1990, fiind și bolnav, se retrage din viața de slujire și cere să fie pensionat.

Ca și slujitor nu a dorit să pună povară pe biserici când era persecutat. Era sub supraveghere non-stop, lângă casa pastorală locuia un ofițer de securitate din Moldova Nouă. A înfruntat cu calm și dârzenie, pe cei care nu îl lăsau să își ducă la îndeplinire misiunea care i-a fost încredințată de Domnul Isus, de a predica Evanghielia.

În ziua de 4 iunie 1997 este chemat acasă la Domnul pe care l-a slujit și în fața căruia a trebuit să dea socotelă de viața trăită.

Surse:

Nistor Doru- Ion, Viața și slujirea pastorului Nicolae Rață în cadrul cercurilor pastorale  din Caraș-Severin.

Viața și slujirea pastorului Nicolae Rață, de Nistor Doru

 

Inimosul profesor de silvicultură Nistor Doru, din localitatea Vrani, județul Caraș Severin, a fost cercetat de Domnul să aducă o floare în buchetul istoriei baptiste din România. Această floare este importantă, fiind prezentată la nivel de master. Floarea ce o aduce este viața fratelui păstor Nicolae Rață, care a trudit pe ogorul Evangheliei în întreaga perioadă comunistă, începând cu anul 1947,  timp de 50 de ani.

Ca un punct de noutate, fratele Doru, prezintă pe lângă viața de slujire a fratelui Nicolae Rață, o descriere geografică a zonei, căi de comunicație, climă, resurse, arheologie și alte informații, ceea ce ne ajută să ne transpunem în pielea personajului care a mărșeluit peste munți, dealuri și văi, pe poteci, dar și drumuri asfaltate. La aceasta, a fost ajutat de fratele dr. în geografie Anton Lazăr, un frate devotat și lucrător pe ogorul Evangheliei.

Fratele Doru stă pe gânduri dacă să tipărească această biografie sau nu, eu zic da, pentru că acuma se odihnește doar la Biblioteca Institutului Teologic Baptist din București, dar prin tipărire va ocupa locul în alte zece biblioteci importante din țară, dar și în biblioteca iubitorilor de istorie baptistă, dintre care cel dintâi sunt „eu”.

Lucrea se poate citi de cei dornici, făcând apel la fratele Doru Nistor, AICI.

Mai jos vă prezint autobiografia fratelui Nistor Doru, care este și un harnic lucrător pe ogorul Evangheliei Domnului Nostru Isus Cristos, în Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Mercina, filială a Bisericii Baptiste „Speranța” din Vrani.

Mă numesc NISTOR DORU-ION, născut la 20.01.1976, în localitatea ORAVIȚA, județul CARAȘ – SEVERIN, fiul lui DORU și MARIOARA, întâiul născut, având și o soră DORINA – MARCELA, născută la 24 martie 1977.

Școala primară și gimnaziul le-am absolvit la ȘCOALA GENERALĂ NR. 1 din ORAVIȚA (actualmente ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ROMUL LADEA” ORAVIȚA).

Liceul l-am absolvit, tot în Oravița, la LICEUL AGROINDUSTRIAL (actualmente LICEUL TEHNOLOGIC „MIHAI NOVAC” ORAVIȚA), secția ECONOMICĂ, cu specialitatea CONTABIL, STATISTICIAN, PLANIFICATOR.

Am locuit în ORAVIȚA în perioada cât erau cursuri la școală, iar vacanțele le petreceam la VRANI, în casa bunicilor materni, care erau creștini baptiști. Mergeam cu ei la biserică, acolo L-am cunoscut pe Domnul. În toamna anului 1994, pe data de 13 noiembrie l-am mărturisit pe Domnul în apa botezului, fiind botezat în BISERICA BAPTISTĂ SPERANȚA DIN VRANI, de către păstorul GRUIA PETRU.

După absolvirea liceului, intenționam să-mi continui studiile la facultate dar, datorită problemelor financiare prin care trecea familia mea, mama fiind bolnava de cancer, m-am angajat ca vânzător.

În 09 martie 1995, solul morții bate pentru prima dată la poarta familiei noastre și bunica maternă, în vârsta de 60 de ani, este chemată acasă la Tatăl Ceresc.

În luna februarie a anului 1996, am fost încorporat în armată la DROBETA-TURNU-SEVERIN pentru o periadă de două luni, după care am fost transferat la TIMIȘOARA la Centrul de Instrucție a grănicerilor. Când am terminat perioada de instrucție am fost repartizat la BATALIONUL DE GRĂNICERI din ORAVIȚA, unde am terminat stagiul militar, fiind lăsat la vatră în februarie 1997.

În luna mai a anului 1999, pe data de 22, solul morții bate a doua oară la poarta casei și sufletul mamei părăsește trupul fiind chemată ACASĂ, la vârsta de 42 de ani. Din acea clipă parcă totul s-a ruinat dar, El este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în Locaşul Lui cel Sfânt. Ps. 68: 5, ne-a dat putere să trecem și peste această încercare.

Stând cu bunicii paterni, aceștia fiind creștini ortodocși, nu au putut înțelege de ce eu merg la pocăiți și făceau tot felul de presiuni asupra mea, atunci m-am decis să plec la Oravița la tatăl meu, angajându-mă la un magazin cu sora mea. La Vrani veneam doar ocazional.

Auzind că la LICEUL AGRICOL se înființează o clasă de studii postliceale cu specialitatea SILVICULTURĂ, am luat hotărârea să mă înscriu. Așa că la 01 otombrie 1999, am început cursurile la școala postliceală. Dimineața de la ora 06 și până la ora 14:00 lucram, iar după amiază mergeam la școală. După absolvirea școlii postliceale în anul 2001, am rămas maistru instructor în cadrul GRUPULUI ȘCOLAR AGRICOL ORAVIȚA, pentru o perioadă de un an.

Mergând la CARANSEBEȘ pentru cursuri de psihopedagogie, am auzit că este post titularizabil, de maistru instructor silvicultură, la GRUPUL ȘCOLAR FORESTIER DIN CARANSEBEȘ, atunci am hotărât să mă înscriu la examenul de titularizare din vara anului 2002. Mergând ca să depun dosarul pentru examenul de titularizare, mă rugam Domnului cerâdu-i să mă oprească din drum dacă nu este voia Lui să merg la Caransebeș și să nu mă fac de rușine. Toate au decurs bine, am mers cu o seară înainte de examen să mai discut cu doamna inginer silvic Moldovan Rachila, despre unele teme din silvicultură, ce  discutasem cu dumneaei seara, acelea au fost subiectele de examen. Atunci am înțeles că am un DUMNEZEU MARE! Când s-au afișat rezultatele, am fost primul pe județ la maiștri instructori, dându-mi seama că DUMNEZEU vrea copiii lui să fie cap nu coadă și pentru aceasta îi sunt multumiror toată viața. Tot în acea perioadă am dat examen pentru pentru permisul de conducere categoria B, la examen obținând maximum de puncte.

La 01 septembrie 2002, am început activitatea la Caransebeș ca maistru instructor de silvicultură la GRUPUL ȘCOLAR FORESTIER, acolo nu cunoșteam pe nimeni, dar știam că Dumnezeu este cu mine.

Lucrând ca maistru la liceu, am hotărât ca în toamna anului 2006 să-mi continui studiile la facultate. Am intrat la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, Specializarea Silvicultură, unde am învățat primii trei ani după care, din cauza problemelor financiare, a trebuit să renunț. În anul 2009 am continuat studiile la UNIVERSITATEA DIN ORADEA tot la specialitatea silvicultură,iar în iulie 2011 am absolvit studiile de licență devenind inginer silvic.

În data de 11 ianuarie 2008, bunica paternă moare,  eu rămânând doar cu bunicul în casă.

La data de 28 septembrie 2011, sunt detașat în interesul învățământului ca director la ȘCOALA GIMNAZIALĂ din CĂRBUNARI, unde am activat până la 31 august 2012, aici am încercat să fac doar ce este bine, fiind iubit și respectat chiar de preotul satului ALDESCU CORNEL, el fiind și profesor de Religie Ortodoxă. Preoteasa era învățătoare la școală, iar casa parohială era lipită de școală. De multe ori preotul stătea și privea pe fereastra cancelariei, care dădea spre stradă, iar preoteasa îl întreba, de ce tot se uită pe fereastră? El răspundea: ”Aștept să vină copilul” – adică eu, pentru mine au fost clipe frumoase petrecute acolo, simțindu-mă apreciat și iubit, fiind ca un copil în mijlocul părinților. Cu preotul și preoteasa am rămas prieteni. Ei actuamente sunt la pensie și s-au mutat la Arad. De câte ori trec prin Arad, merg să-i vizitez.

În 22 octombrie 2011, solul morții iarăși trece pe la casa mea, moare bunicul patern. Atunci m-am văzut singur, nu mă mai aștepta nimeni acasă. Am început să mă rog Domnului să-mi dea o nevastă pocăită, mai mult nimic. Domnul a ascultat rugăciunile mele și în 14 mai 2012, m-am căsătorit cu CORINA, o fată pocăită din REPUBLICA MOLDOVA. Corina era medic pediatru la Chișinău.

În 01 septembrie 2012, am fost detașat ca director la ȘCOALA GIMNAZIALĂ din VRANI, satul meu natal, unde am lucrat până la 31 august 2013. Datorită politicului care se implică în toate, am fost schimbat și am plecat la catedră.

Când unii cred că îți închid ușile, Dumnezeu deschide porți. La 01 septembrie 2013, sunt chemat să predau Silvicultură la LICEUL TEORETIC „EFTIMIE MURGU” BOZOVICI. Aici Dumnezeu mi-a scos în cale oameni deosebiți, frați profesori cu care am legat prietenii și am stat în părtășie.

În timp ce eu eram la Bozovici, Corina era la Timișoara, pentru echivalare și recunoaștere de studii, la SPITALUL DE URGENȚĂ PENTRU COPII ”LOUIS TURCANU”. Ne întâlneam la sfârșit de săptămâna la Vrani.

Pentru a putea preda la ciclul superior am fost nevoit să-mi continui studiile, în 01 octombrie 2013, încep cursurile de master în silvicultură,  la UNIVERSITATEA DIN ORADEA, absolvidu-le în iulie 2015.

Domnul pe cine iubește îl și încearcă. În luna ianuarie 2015, am fost depistat de cancer la rinichi. Pentru mine a fost o încercare care m-a întărit și mai mult gândindu-mă la ce spune Iacov în 1:2 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, pe masa de operație am încercat să nu pun la îndoială puterea lui Dumnezeu de a vindeca oamenii și nu am spus nicoidată „DACĂ DUMNEZU MĂ VA VINDECA”, știam că sunt în mâna Lui. Stând pe masa de operație am promis Domnului că după ce mă refac, merg la Seminar la București.

Domnul era cu noi, simțeam lucrul acesta. Corina reușește să termine cu echivalarea la Timișoara și începând cu 01 august 2016, este medic pediatru la SPITALUL JUDEȚEAN REȘIȚA, pentru secția externă din Bozovici.

În toamna anului 2017, încep cursurile de Master în Teologie Baptistă la UNIVERSITATE DIN BUCUREȘTI, FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ, aici am întâlnit oameni deosebiți, când mergeam la București la cursuri era o bucurie pentru mine să stau în prezența sfinților. Am absolvit masterul în iunie 2019, cu lucrarea de disertație având ca temă: ”Viața și slujirea pastorului Nicolae Rață în cadrul cercurilor pastorale  din Caraș-Severin”.

Actualmente ajutăm lucrarea din Biserica Baptistă Emanuel din Mercina, filiala Bisericii Baptiste Speranța din Vrani, unde suntem și membrii. Aici ne bucurăm de dragostea față de Dumnezeu  a celor șase surori vârstnice care frecventează Casa de Rugăciune cu regularitate.

Până în prezent nu avem cuvinte îndeajuns, ca să mulțumim Domnului pentru toate ce am primit. Privind în urmă îmi vine să spun ceea ce zicea apostolul Pavel în FA 20:22 Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.

   Data

04.11.2020

Familia Iovin din Arad-Gai

 

În această localitate familia Iovin era o familie numeroasă cu bărbați iubitori de Dumnezeu şi uniți în idealul lor, care era acela de a răspândi Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Familia Iovin este cea care a dezoltat, a sprijinit și format Biserica Creștină Baptistă din Arad-Gai.

Revista „Lumina Lumei” condusă de fratele Gheorghe Slev anunța în anul 1904 că din Arad-Gai a fost botezată o persoană. Revista ,,Adevărul” menţiona că în ,,ziua de 19 iunie 1908, 3 persoane, 1 bărbat, 1 femeie și o fecioară, au fost botezate din Arad -Gai la Biserica Creștină Baptistă din Curtici”. Este posibil ca aceștia să provină din familia Iovin.

Iovin Trifon 1852 – 1925  

Fratele Trifon Iovin s-a născut în anul 1852 în localitatea Arad-Gai. Când a auzit Cuvântul Domnului s-a hotărât să-L urmeze și să facă ce este scris. A fost un om cu carte, chair dacă era agricultor și un bun lider în breasla lui.

Soția fratelui Trifon se numea Ana, născută în anul 1855, decedată în anul 1931. Domnul i-a binecuvântat cu mai mulți copii printre care și Mihai născut în 1884.

Acesta a fost în anul 1913 inițiatorul și printre semnatarii unei petiții adresate către Căpitănia Poliției din Arad, în care se solicita ca din clădirea de dans să se amenajeze cinematograful din Arad-Gai, unde să se poată face instruirea agricultorilor.

În ziua de 20 martie 1931, ora 4 d. m. la Casa Națională Românescă din Arad-Gai, s-a constituit Asociația Agricultorilor. Această asociație a fost înființată de fratele Trifon Iovin și oficializată la stăruința fiului acestuia și a supraviețuit până la instalarea comunismului în România.

În anul 1925 este chemat acasă la Domnul ca să fie împreună cu cei răscumpărați în patria Lui.

Iovin Mihai 1884 – 1961

Fratele Iovin Mihai se naște în anul 1884 în localitatea Arad-Gai din părinții Trifon și Ana de naționalitate română.

Se căsătorește cu Eva născută în anul 1887 și Domnul le dă 10 copii, băieți și fete: Simion, Beniamin, Nicolae, Gheorghina si Felicia și Mia.

Numele fratelui Iovin Mihai este legat de Arad-Gai şi de biserica pe care a fondat-o. Era un agricultor știutor de carte și înzestrat cu darul de a scrie. În revista „Farul Mânturii” nr. 11 din 1 iunie 1923 apare articolul deosebit de profund „Rămâi cu noi, căci spre seară este”. Un alt articol apărut tot în anul 1923 se numește: „La râul Babilonului am șezut și am plâns când ne-am adus aminte de Sion”. Articolele erau presărate cu exemple din istorie, literatură sau alte scrieri și chema la pocăință.

Numele Mihai Iovin se intersectează cu nume precum Vasile Berbecar, Mihai Munteanu, pioneri baptiști de pe ogorul Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos și participau împreună la programe de botezuri, cununii, înmormântări, evanghelizări sau alte serbări în poporul baptist, dar și cu Marcu Nichifor. În ziua de 15 septembrie 1935 participă la o serbare ținută în Biserica Creștină Baptistă din Curtici unde a predicat alături de: Truța Petru, Emil Jiva şi Ioan Cocuț.

Despre deschiderea Bisericii Creștine Baptiste din Arad-Gai, fratele Mihai scrie un articol prin care informează frățietatea din țară despre acest frumos eveniment. Deschiderea a avut loc în ziua de 21 noiembrie 1923 la ora 9 dimineața. Au participat următorii frați lucrători: Pantilimon Andrișan din Bucovina, Ioan Moț bătrânul adunării din Șega, Radu Tașcă, Vasile Berbecar, Ștefan Stupariu, Ștefan Bordaș, Avram Barbu și alții.

La Conferința Comunității Baptiste de Arad din ziua de 16 februarie 1945 fratele Mihai este ales în comitetul de zi.

În anul 1926 ocupa postul de custode al Palatului Cultural din Arad iar un grup de intriganți au cerut primăriei, ca Mihai Iovin să fie îndepărtat pentru că aparținea Cultului Baptist. A fost chemat la Episcopia ortodoxă în fața episcopului Comșa al Aradului, care i-a făcut multe promisiuni, doar să se întoarcă la biserica mamă. Fratele fiind foarte hotărât şi ferm în convingerile sale a fost dat afară din serviciul Bibliotecii.

A fost un bun păstor și neobosit Evanghelist, un bun dirijor al corului Bisericii Baptiste din Arad-Gai.

Fratele Mihai Iovin este chemat la Domnul în ianuarie 1961, la înmormântarea dumnealui fiind prezenți 10 păstori, care și-au arătat dragostea și prețuirea pentru acest harnic lucrător în via Domnului. Printre păstorii prezenți s-au numărat și frații: Pit si Alexa Popovici, Ionel Truța, Martian Cocian, Mihai si Pavel Chiu.

 

Iovin (Mia) Mihai 1925 – 2019 din Arad-Gai

Fratele Mia Iovin s-a născut în ziua de 6 decembrie 1925 în localitatea Arad. Părinții se numeau Mihai și Eva de religie baptistă, cetățenie română și ocupația de bază agricultori. A fost al zecelea copil al familiei, din care numai 5 au ajuns la bătrânețe.

Începe școala primară și în anul 1945 îşi ia diploma de Bacalaureat.

S-a căsătorit cu Domnica și Domnul i-a binecuvântat cu 5 copiii: Michael, Cristian, Casiana, care s-a născut la 6 luni după arestarea fratelui Mia.  A trăit 4 luni în incubator. La înmormântarea lui, a întrebat-o pe mama cum arată Casiana? A spus așa: "Pe fața lui s-au întipărit toate suferințele prin care am trecut" Paul s-a născut în 1965, după eliberare și Grațian. 

A fost angajat pentru puțină vreme și din cauza credinței sale în Dumnezeu a fost dat afară și i-a ajutat pe părinți la munca câmpului.

Fratele Mia Iovin a suferit persecuții încă de copil. Avea doar 12 ani, fiind în clasa a 5 –a în anul școlar 1936/1937 , preotul Ionescu care preda religia nu-l putea suferi și îl bătea crunt de multe ori. A trecut prin ororile războiului fiind elev de liceu.

Fratele a contribuit la dezvoltarea Bisericii Creștine Baptiste „Betel” formată de Ioan Cocuț în anul 1933.

A fost un bun și ascultător misionar, mergând cu plăcere oriunde era trimis, fără șovăire, a trecut prin experiențe de neuitat, care l-au format şi l-au întărit pentru lucrarea la care a fost chemat. A lucrat cu frați care aveau o experiență bogată în spate  precum frații: Marcu Nechifor, Ilie Mârza de la Deva.

În luna aprilie a anului 1948 este încorporat la Unitatea Militară a Cercului Teritorial Arad și perioada instrucției o face la Regimentul 6 Infanterie.

Fratele Vasile Moisescu ținea diferite întruniri religioase prin case, la care participau un grup de credincioși baptiști printre care: Traian Ban, Mia Iovin, Ioan Ginga și alții. Într-o seară fiind adunați într-o casă au fost cu toții arestați de securitate. Acest grup era denumit „Moisiștii” și erau formați în Biserica Creștină Arad-Șega.  Luând parte la întâlnirile de studiu Biblic cu fratele Moisescu în anul 1958 este arestat, primind ca şi pedeapsă 20 de ani de închisoare. Procesul și condamnarea au avut loc la Tribunalul Militar din Timișoara la 18 februarie 1959, cu sentința nr. 72 în baza art. 209 pct. 2 lit. A din Codul Penal pentru uneltire contra ordinii sociale. Este eliberat în anul 1964.

După eliberare a devenit un lucrător şi mai activ, cunoscut și iubit în toată țara. A fost supravegheat mereu și până la urmă a trebuit să părăsească țara.

Emigrând în America fratele a continuat să lucreze și a co-înființat biserici baptiste de limbă română, a adunat și trimis fonduri consistente celor nevoiași din România.

A scris o carte despre toate patimile îndurate de dumnealui. Această carte o recomand cu mare căldură pentru că este captivantă, vorbește pe înțelesul tuturor, oferă în amănunt evenimente și discuții. Veți înțelege din carte grozăviile făcute de comuniști în perioada lor de stăpânire. Fratele a îndurat pe propria piele, pentru Domnul, toate aceste încercări dureroase și a rămas credincios până în ziua morții.

În ziua de 18 octombrie 2019, Domnul își cheamă robul credincios acasă, după o viață frumoasă trăită cu Dumnezeu și Evanghelia Lui.

În perioada încarcerării a compus multe cântări pe care le-a publicat în cartea „Cântările Biruinței”. AICI se pot asculta cântările interpretate de fratele Nelu Pribac sau se pot descărca de AICI.  

"Istoria unui rob al lui Hristos" de Mihail Mia Iovin. Această carte se poate descărca de AICI.

 

Michael Iovin 1951

Fratele Michael Iovin s-a născut în anul 1951. La o vârstă fragedă şi critică, am putea spune, adică între 7 și 13 ani fratele a fost nevoit să crească fără tatăl său, acesta fiind deținut politic pentru credința creștină. Lucrul acesta i-a adus pe lângă probleme în societate și o punere la colț din partea acelora care nu știau adevărul  cu privire la arestarea tatălui său. Totuşi fratele şi familia sa au reuşit să răzbată prin toate aceste greutăți, pentru că mâna bună a lui Dumnezeu i-a însoțit pretutindeni şi le-a dat putere. A văzut cu propriii-i ochi, cum lucrează Dumnezeu prin lucruri concrete. Timp de trei ani nici nu a știut dacă îi mai trăiește tatăl. Apoi au primit cărți poștale în care li se cereau alimente, dar familia nu avea banii necesari pentru a trimite un colet cu alimente. Atunci,  mama a zis: „Michael hai să ne rugăm!” și s-au rugat la marginea patului. Pe Michael luându-l durerea de genunchi a dat covorul la o parte şi atunci a văzut că sub covoraş sunt 200 de lei. Mama i-a spus ce scrie în Biblie și a citat din Scriptură: „Când vă rugați, să credeți că ați și primit”.

Nu a fost critic la adresa lui Dumnezeu, nu a cârtit, că de ce i se întâmplă așa lucruri grele, ci L-a iubit nespus, dovadă fiind faptul că în anul 1965 pășește în apa botezului mărturisind credință lui Dumnezeu. A fost activ la misiunile creștine de pe valea Crișului și la spitalele din Arad.

A absolvit în anul 1976 Institutul „Ion Mincu” din București ca arhitect cu diplomă. În timpul  școlii Partidul Comunist i-a făcut o ofertă, ca să se înscrie în partid.  Însă fratele a refuzat ,,oferta generoasă” atrăgându-şi mânia partidului iar în anul 1978 a fost expulzat din țară fiind considerat ca potențial duşman al poporului. Fratele a fost și profesorastfel că partidul considera, că va avea o influență nefastă asupra tineretului.

În 1979, imediat dupa sosirea fratelui în SUA, a înființat și editat sub egida Bisericii Baptiste din Chicago a fratelui Cocian, revista "Maranatha." A circulat clandestin și s-a bucurat de interes și în țară.

În anul 1987 a participat la înmormântarea fratelui Costache Ioanid, poetul credincios care a compus multe poezii valoroase, ale căror versuri au fost puse pe muzică. La moartea lui Ioanid, a scris o eulogie amplă, "Poet între creștini și creștin între poeți." A fost publicată chiar în ziua înmormântării pe două pagini ale ziarului românesc din New York, "Micromagazin".

În America, a ajuns partener principal într-o companie de arhitectură şi a proiectat sute de clădiri în 33 de state.

Fratele Michael are doi nepoţi frumoşi, Dumnezeu să îi binecuvinteze!

Mulțumesc fratelui Michael Iovin pentru că m-a ajutat să întocmesc această biografie a familiei Iovin și mi-a dăruit aceste poze.

 

 

Surse:

Horia Truță – Arad-Gai, Scrieri Monografice, Volumul II.

Mia Iovin – Istoria unui rob a lui Hristos.

Michael Iovin

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Românul

Wikipedia

Pe urmele lui Robert Murray M'Cheyne de Mihai Ciucă

Atunci când l-am felicitat pe fratele Mihai Ciucă, cu ocazia apariţiei cărţii „Baptiștii din Brăila, un veac de mărturie 1918 - 2018”, spunea că ,, Această carte este o mică parte, o picătură dintr-un întreg”. Însă, cât de mare o fi întregul acela, doar Mihai îl știe. Asta se întâmpla în anul 2017. A venit apoi o altă ,,picătură” în anul 2018, care nu a umplut paharul dar nici gol nu a rămas, ci  volumul apei a crescut, deoarece era o picătură cu greutate, o valoare în plus. Această carte (picătură) s-a numit: „Istoria Baptiștilor brăileni în imagini, date șidocumente”. Nu trece mult timp iar Mihai anunță cea de-a treia ,,picătură” . Toate bune şi frumoase! Să vedem de astă dată ce surpriză o sa ne rezerve fratele Mihai şi ,,picăturile” lui cărturăreşti. Abia aşteptam să văd când o să vină şi iată că momentul mult aşteptat este aici, a venit şi la Rohia a treia ,,picătură”  şi încă cum,  că nu-mi venea să cred când am văzut coletul primit de la poştăşiţă. Îndrăznesc şi fac o glumiţă, zicând că ,,a pus Mihai hârtie să călătorească bine cartea să nu se deterioreze”. Când  iau coletul  în mână este destul de greu, îl  desfac și dau peste o carte voluminoasă și groasă frate. Ce mai! Ăsta-i Mihai, un erudit care este aproape de a revărsa o altă  ,,picătură”, care ne va uimi şi ne va îmbogăţi. Aştept cu mult drag şi această carte, pentru că de fapt asta-i viața, o așteptare continuă.

Frate Mihai, sincere felicitări din toată inima mea pentru aportul adus la  îmbogățirea istoriei misiunii creștine. Ce poate fi mai frumos decât să scrii despre „Istoricul Misiunii Scoțiene pentru evreii din Iași”?

Despre carte ce să spun? Autorul  fiind unul de renume printre scriitorii români de istorie evanghelică, bineînţeles că, şi  cartea este una pe măsură. Au scris cuvinte de laudă despre această carte, oameni erudiți precum Conf. univ. dr. Mihaela Bucin de la Universitatea din Szeged, Conf. univ. dr. Emanuel Conțac, un prolific autor de cărți.

Cartea fratelui Mihai este, fără îndoială o nestemată, fără de care tezaurul istoriei evanghelice ar fi unul foarte, foarte sărac. Parcurgând câteva file, apoi  răsfoind-o ca să am ce scrie despre ea mi-am dat seama din prima de valoarea ei. Este deopotrivă  captivantă și fascinantă, încărcată de informații preţioase ce se adresează marilor iubitori de istorie. Pe scurt, eu am aflat multe informaţii interesante dar și de folos.

În încheiere, nu vă mai dau niciun indiciu despre carte, vă las să o descoperiţi pe îndelete, să o savuraţi la o ceaşcă de ceai. Ceea ce pot să fac, cu mare bucurie, este să v-o recomand cu căldură, pentru că nu este scumpă, deja este la reducere. Aşa că nu întârzia şi cumpăr-o! Cu siguranţă îi vei mulțumi autorului și lui Dumnezeu care le-a lăsat pe toate și a poruncit ca toate evenimentele petrecute odinioară să fie scrise, pentru cunoaşterea noastră.

Încă o dată, mii de felicitări autorului Mihai Ciucă, sănătate multă, putere şi inspiraţie de la Tatăl ceresc. Subsemnatul, Vasile Bel, așteaptă următoarele ,,picături”  ale fratelui Mihai şi ale altor fraţi, muncind pe ogoarele binecuvântate ale satului meu Rohia, Maramureș.

Pop Mihai 1932 – 2020, din Căpâlna

 

Fratele Mihai Pop s-a nascut în ziua de 23 iulie 1932 în localitatea Căpâlna, județul Sălaj. În familia Pop Vasile si Marica, a fost al doilea fiu, după Ion. După ei, Dumnezeu a binecuvântate familia cu înca 2 frați și 2 surori, în următoarea ordine: Veronica, Emil, Maria, Gavriș. Gavriș a murit tânăr, în anul 1971, în accident de mașină. Ion a plecat la Domnul în urmă cu 12 ani, Emil în anul 2017, Maria, anul acesta (2020). A rămas în viață doar Veronica, care locuiește în SUA.

Fratele Mihai, de tânăr, a fost atras de Cuvântul Sfânt al Domnului și a căutat să-l împlinească, de aceea a încheiat legământ cu Domnul în apa botezului și   s-a implicat în mod activ în toate activitățile bisericii. A fost mulți ani membru în comitetul Biserici Creștine Baptiste din Căpâlna.

După ce a venit din armată, s-a căsătorit în 1955 cu Maria, fosta Mureșan. Si-au construit cu multă trudă o casă. Dumnezeu i-a binecuvântat cu 3 copii.

1.     Viorica,  căsătorită cu Vasile Zaharia, care au la rândul lor pe Mihaela, căsătorită cu Grigore Frenț; Mihai, căsătorit cu Eliza,  Alex, căsătorit cu Alexandra. A fost binecuvant să-și vadă strănepoții: Maria, Naomi, David, Priscila si Ema.

2.     Vasile, căsătorit cu Sorina. Fiicele lor sunt Ada si Ema.

3.     Nelu, căsătorit cu Corina. Copiii lor:  Andrei, căsătorit cu Cezara și Priscila.

În anul 2007, Dumnezeu a chemat-o acasă pe soția dânsului, pe mama Marie, cum ii spuneam cu toții. I-a fost foarte greu, dar Dumnezeu i-a dat putere să meargă înainte. Îi plăcea să stea la Căpâlna, să viziteze familii, să socializeze.

Era un om de o mare noblețe sufletească, avea un glas blajin și o blândețe se vedea pe chipul dumnealui. Era folosit de Dumnezeu acolo unde era nevoie.

Redau pentru exemplificare  o întâmplare povestită de fratele Cornel Haranguș în cartea dumnealui „Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Dej”, p. 72.

 

„Lângă cofetăria "Lemnul Verde" era un chioşc cu băuturi răcoritoare. Ne-am oprit şi am cerut două sucuri. În timp ce ne stâmpăram setea, am întâlnit pe fr. Pop Mihai din comuna Căpîlna, căruia i se făcuse sete de asemenea.  Văzându-ne necăjiţi, Mihai ne-a întrebat de unde venim şi cum mai stăm cu construcţia casei de rugăciune. I-am povestit că venim de la Bistriţa Bîrgăului, că suntem îngrijoraţi că nu am găsit lemne pentru acoperiş şi nu ştim unde să mai căutăm. După ce a stat puţin şi s-a gândit, fratele Mihai şi-a adus aminte că un inginer silvic din Groşii Ţibleşului, cu un an înainte a tăiat din pădure cele mai frumoase lemne de construcţie pe care le-a formatizat pe 4 feţe şi le-a depozitat la uscat, urmând ca anul următor să-şi construiască o casă mare. Între timp, din motive necunoscute de noi, omul a renunţat să mai construiască casa respectivă. Fratele Mihai ne-a spus că lemnul este de vânzare. MINUNE! Nu strădania noastră a adus lemnul pentru acoperiş, ci Dumnezeu care ni l-a pregătit cu un an înainte. Am umplut un furgon cu lemne uscate şi formatizate exact la dimensiunile care ne trebuiau, obţinute cu un preţ foarte bun. Nu a fost Dumnezeul nostru Unul care ne-a purtat de grijă? Slavă Lui! Încă o dată am înţeles, ca şi în cazul arhitectului Susa Viorel, că atuci când Dumnezeu deschide o uşă, nimeni nu o poate închide şi El le deschide toate la timpul potrivit.”

Iată și cuvintele fiului său, Nelu:

„TATA MIHAI. Așa îi ziceam cu toții: tata Mihai. Se bucura de fiecare dată când ne vedea pe oricare dintre noi. Îi placeau evenimentele, le trăia pe fiecare cu intensitate maximă. Când era programat vreunul, discutam de el în fiecare zi, până ce evenimentul avea loc. A fost putin necăjit când a aflat anul trecut (2019) că nunta lui Andrei va fi ”la anul, în septembrie”. A zis: ”Tare aș vrea să ajung la nunta lui Andrei. De ce o pus-o așa târziu?” Și a ajuns. Și-a cumparat costum nou pentru nuntă. Își iubea toți nepoții. Când știa că vreunul e plecat pe undeva, deși îi spuneam că va veni peste o săptămână, ne întreba în fiecare zi când va veni și dacă e bine.

Se ruga pentru fiecare dintre noi. Dacă se întâmpla ca vreunul să nu-i răspundă la telefon, suna pe toata lumea, ca să știe daca e bine. Dacă era nevoie, suna și pe vecini.

Îi plăcea să cânte. Cânta de multe ori singur, mai multe cântări. L-am găsit la Căpâlna de mai multe ori, singur, cântând cu voce tare, ca și cum ar cânta în fata unei mulțimi. Ne suna la telefon și ne întreba dacă știm cantarea asta, dacă nu o știam o cânta ca să o auzim cum e, dacă o știam, o cânta să auzim dacă o știm așa.

 Îi placea să citească, în special în Biblie. Citea și își făcea tot felul de notițe. Ne scria scrisori, le punea în plic pentru fiecare dintre noi.

Era dornic să împărtășească Cuvântul cu alții. Când găsea pe cineva gata să asculte Cuvantul, îl suna în fiecare zi, îi cânta cântări, citea psalmi, se ruga la telefon.

Dăruia din toată inima, din ceapa pe care o recolta, cartofi, din orice. Când afla de o nevoie, nu spunea la nimeni și dăruia, pentru un copil din Africa, pentru un post de radio creștin, pentru cineva cu care s-a întâlnit în spital și avea o nevoie. O făcea periodic, cu consecvență.

Visa visuri multe. Cele mai multe erau cu adunări mari de oameni, unde se cânta și se predica Cuvântul.

În ultima vreme, Dumnezeu l-a înștiințat că va pleca. Și-a pregătit într-un fel înmormântarea, cântările, poezia.

A muncit din greu, a făcut multe sacrificii ca să iși țină copiii la școală. Deja ne lipsește, ne e dor de dânsul: de telefoanele, cântările, întrebările, despre vreme, buna lui dispoziție... Mulțumim Domnului că ne-a făcut harul să îl avem ca tată și bunic.

Dumnezeu i-a dăruit o viață frumoasă: 88 de ani împliniți. În ultima perioadă a stat mai mult la Cluj, la Viorica, fiica dânsului și Vasile, ginerele pe care îl iubea mult. A fost iubit și de multe ori răsfățat.

 Dumnezeu, în seara zilei de 20 octombrie l-a chemat acasă. A fost o plecare lină, ca o adormire. Nimic nu prevestea plecarea lui. I-a spus Vioricăi ”noapte bună, sper să nu te deranjez la noapte”. Și nu a mai deranjat-o. După cateva minute, Viorica a auzit un sunet suspect. Încercase să se ridice din pat, dar nu a mai putut. În 30 minute era deja în veșnicie. Era exact ziua în care în urma cu 13 ani a fost înmormatarea soției lui, Maria. S-a întalnit cu Maria, sotia lui, pe care a iubit-o așa mult... și cu Mântuitorul, cu Isus. Ne imaginăm ce mai cânta pe acolo. Ce se bucura... Așteptăm ziua când o să-l întâlnim. Deja ne e dor.”

13. Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14:13, VDCC)

Surse:

Nelu și Corina Pop

Cornel Haranguș 

Crezi că ești persecutat? Predică cu putere Evanghelia.

 

Fapte 4:1-31 ( v.29 )      

În aceste zile ne aflăm prinşi între două mari forțe, care aproape ne zdrobesc pe noi, oamenii de rând. O forță este statul laic, care trebuie să asigure liniștea și siguranța cetățeanului membru European, dar care este victimă colaterală a conspirației cu toate explicațiile mediatice și intrigile ţesute în jurul ei. A doua forță este puterea religioasă care trebuie să ne conducă spre pacea și zidirea noastră spiritual şi care se vaită ca ,,din gură de șarpe” că este persecutată. Auzim cuvinte mari precum: „O cruntă batjocorire a libertăților religioase”, „Pandemia a devenit pretext pentru prigonirea creștinilor”, „Se încearcă să se pună pumnul în gură bisericii” sau „Luați mâna de pe Biserică, ea este a lui Hristos!”. Ne întrebăm, cine a pus mâna pe biserică și ce rău vrea să-i facă? Toată această mișcare de forță nu are nimic cu Biserica lui Cristos și cu adevărul pe care ar trebui să-l proclame. Dacă ce se întâmplă în zilele noastre este văzut ca şi persecuție, atunci ce a fost în timpul comunismului sau  în vremea primilor creștini? Ar trebui să ne rușinăm profund și să cerem iertare Domnului că am ajuns să pervertim noțiunea de persecuție.

 

Ce însemna prigoană în timpurile de început ale bisericii?

 

1.     Au pus mâna pe ei, cu violență și i-au arestat.

2.     I-au aruncat în temniță.

3.     Au fost puşi, ca să fie bătuţi.

4.     Au fost ameninţaţi.  Şi încă ce amenințări! Au fost avertizaţi să nu mai predice pentru că-și vor pierde libertatea sau chiar viaţa.

Fratele Viorel Cruceru relatează povestea însângerată a tatălui său, Florea Cruceru, pe care o citești cu lacrimi în ochi, văzând câte a avut de îndurat în vremea comunistă. Dacă în secolul XX era cu putință o prigoană atât de cruntă cu atât mai mult în urmă cu 2000 de ani. Pavel face la început prăpăd, prin amenințări, uciderea ucenicilor, dar apoi el este cel ,,vânat”, prin convertirea lui. Fapte 9:1 și Galateni 1:13.

Domnul Isus a fost condamnat la moarte nu pentru că judecătorul L-a găsit vinovat, ci, pentru că puterea religioasă se simțea deranjată de învățătura Lui. Pilat a spus marilor preoți „Judecați-L voi eu nu-I găsesc nici o vină” și L-a condamnat pentru că nu-l interesa „adevărul” ci să facă pe plac mulțimii.

Din ce pricină a început prigoana?

Deoarece cei din ierarhia bisericească, saducheii erau foarte îngrijorați, mâniați, tulburați, necăjiți pentru că apostolii vesteau Evanghelia și conținutul ei.

1. Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii,
2. foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi.
(Faptele apostolilor 4:1-2, VDCC)

 

Aceste împrejurări, primejdii cu care ne confruntăm azi şi  pe care le trăim nu au niciun element comun, care să ne conducă la ideea de persecuție religioasă sau de conștiință. Personal pot spune, că nu am deloc impresia că suntem opriți să predicăm, ba dimpotrivă, multe alte lucruri le putem face, dar să predicăm cu putere Evanghelia, nu putem.

Putem noi spune azi în rugăciune ce au spus apostolii: „Doamne uită-te la  amenințările lor!”

Care amenințări? Cine amenință? Cine strigă împotriva amenințării? Este eronat să folosești impropriu termenul de ,,persecuție” când ai mijloace puternice prin care poți predica Cuvântul lui Dumnezeu. Este lipsit de bun simț să vorbești de îngrădire, atunci când nu folosești multiplele modalităţi pe care le ai la dispoziție. Astăzi poți să te exprimi liber, să publici articole bombastice despre persecuție, dar, mă repet, ameninţare pe care nu o văd, nu o percep ca fiind una reală. Din păcate, se pare sau asta este impresia mea, că suntem mințiţi, manipulaţi din toate părțile.

Astăzi nu există amenințări atât de catastrofale, dar, poate mâine, cine ştie, pot veni  peste noi amenințări adevărate nu imaginare, amenințări care vor produce suferință nu ca cele de azi care produc doar confuzie şi panică generală.

 

Iar dacă suntem persecutați este o atitudine demnă ca în loc să ne bucurăm ne văicărim?

 - Apostolii s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți. S-au bucurat că au avut onoarea să fie defăimați.

40. Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus şi le-au dat drumul.
41. Ei au plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui.
42. Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos. (Faptele apostolilor 5:40-42, VDCC)

 

- Creștinii din biserica primară au avut o atitudine demnă în faţa persecuției reale a care au fost supuşi şi au suferit fără pic de şovăială..

32. Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
33. pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
34. În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte.
35. Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36. Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.  (Evrei 10:32-36, VDCC)

 

 Concluzia mea este următoarea:

Stat laic, care ești condus de niște oameni vremelnici și nepunticioşi! Față bisericească ce eşti la fel de neputincioasă, Dumnezeu v-a îngăduit să ocupaţi poziţii fruntaşe şi doriţi să vi se aducă onoruri, aşa că faceți ce v-a poruncit Dumnezeu! În numele Sfintei Treimi faceți dreptate, predicați Evanghelia, pentru că veți fi judecați cu mare asprime.

Suferința este demnitatea dăruită de Dumnezeu credinciosului pentru ca acesta să poată accede la scopul final, care este mântuirea,  onoarea supremă..

28. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
(Romani 8:28, VDCC)

16. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.
17. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
18. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.
(2 Corinteni 4:16-18, VDCC)