Truța Petru 1910 – 1987 din Curtici

 

S-a născut în 15 iunie 1910 în localitatea Curtici, județul Arad. Părinții se numeau Gheorghe și Floare, de confesiune baptistă si naționalitate română. Din cauza că părinții erau baptiști, a avut mult de suferit, dar Domnul l-a ajutat să meargă înainte, să studieze și să fie foarte activ în lucrarea Domnului.

În anul 1934 a fost licențiat la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București. După terminarea Academiei se implică activ în Asociația Studenților Baptiști din România. În data de 28-29 septembrie 1935 a organizat și a condus al VIII-lea congres al ASB din România.

În anul 1937 pleacă în America, unde se căsătorește în 23 mai, cu sora Earl Hester, iar in 15 septembrie, același an, este ordinat ca pastor la First Baptist Church din Holdenville, Oklahoma.

În anul 1939 se reîntoarce în ţară cu sora Earl și activează ca profesori la Seminar, respectiv la Școala de fete. Între anii 1939-1940 fratele Truța este directorul Seminarului. În paralel cu slujirea de profesor, fratele Truța a fost și pastor al Bisericii Baptiste din București, alături de fratele Constantin Adorian.

În anul 1941 emigrează din țară și își continuă studiile teologice în America, după cum urmează: Studiile de licenţă la „Southern Baptist Theological Seminary” (1944); studiile de masterat la „Chicago University” și Doctoratul în Filosofie.

După stabilirea fratelui Truța în America, ajunge profesor la Northern Baptist Theological Seminary, între anii 1956-1967, iar din anul 1967 este profesor de sociologie la Wheaton College.

La începutul anului 1968 Dr. Truţa a înfiinţat Societatea Misionară Română, el fiind preşedinte, iar Alexa şi Pitt Popovici, membri în comitetul organizaţiei. Pentru programele la radio, fiecare dintre ei, să contribuie cu predici.

3 martie 1987 Domnul își cheamă slujitorul său acasă.

A fost un bun vestitor al Evangheliei și a avut o inimă de a ajuta poporul român care a fost subjugat de comuniști.

Earl Hester Truţa 1902-1993

Una dintre femeile de frunte care au slujit în România, a fost sora Earl Hester Truța. S-a născut pe 16 mai 1902 în localitatea Canadian din Oklahoma, USA, în familia lui Simon și Alice Hester. Fiindcă avea pe inimă lucrarea de slujire, încă de tânără se înscrie, împreună cu surorile sale la „The Southern Baptist Theological Seminary”, pentru a deveni misionară. După terminarea cursurilor în 16 iulie 1929, vine ca misionară în România.

Principala slujire a surorii Earl a fost aceea de a fi profesoară și directoare a Școlii de fete din București, care și-a început existenţa în primăvara anului 1930. Sora s-a acomodat destul de ușor, învăţând foarte repede limba româna. Un lucru care trebuie menţionat este faptul că în 23 mai 1937 se căsătorește cu fratele Petru Truţa, care la rândul său era un slujitor devotat. Actul cununiei lor a avut loc în America, datorită faptului că fratele Truţa era student acolo în acea vreme. Reîntorcându-se amândoi în ţară, sora Earl a fost în continuare directoarea Școlii de fete, iar fratele a fost directorul Seminarului Teologic Baptist din București.

Printre surorile cu care a colaborat sora Earl, amintim pe următoarele: Emma Gill, Ruth Hurley, Păuna Indreica și Margareta Iacob.

Implicarea surorii Earl, nu s-a limitat doar la a fi directoarea Școlii de fete din București, ci a luat parte la orice lucrare cu surorile. Printre acestea, amintim că a fost membră, făcând parte și din conducerea Uniunii femeilor baptiste din România. De asemenea, între cei 25 de delegaţi ai Uniunii Baptiste din România, la Congresul Alianţei Baptiste de la Berlin, în anul 1934, apare și numele surorii Earl Hester. Amintim slujirea surorii la leprozeria din Tichilești, pentru care, între anii 1937-1938, a ocupat funcţia de casier.

În nenumărate rânduri, revistele din acele vremuri, amintesc de faptul că sora Earl, era prezentă la întâlniri cu surorile și avea mesaje din Biblie, încurajând surorile. Printre alte slujiri pe care sora Earl le-a avut, s-a numărat și aceea de a scrie și a traduce cărţi. Printre cele pe care le-a scris le amintim pe următoarele: „Femeia în slujba regească” (1934), „Femeile Noului Testament” (1935), „Femeile Vechiului Testament” (1938), „Florile primăverii” (1940).

După o lungă perioadă de slujire în mai multe țări și continente, sora Earl Truța a fost chemată acasă, pe 4 octombrie 1993, serviciul de înmormântare având loc în orașul Hollywood, Florida, USA.

Surse:

Daniel Stoica

Emanuel Jurcoi

Pitt Popovici

Vasile Bel

Buzdugan Vasile 1893 - ? din Mădei

 

Fratele Vasile Buzdugan s-a născut în ziua de 12 martie 1893 în localitatea Mădei, județul Neamț, ținutul Prut. Părinții se numeau Grigore și Ioana, de confesiune baptistă și etnie română.

Studiază școala primară de patru clase și patru luni Școala Biblică la Iași.

Este contigentul 1915, recrutat de Centrul de recrutare Fălticeni și încorporat la Regimentul 16 Infanterie, rămâne la vatră cu gradul de soldat.

Aude Cuvântul Domnului și îl primește în inimă cu bucurie și în anul 1932 este botezat. Pentru că era un frate activ în lucrare, Biserica Creștină Baptistă din Mădei și Buhalnița, județul Neamț, îl ordinează în ziua de 27 decembrie 1937. Serviciul Divin de ordinare se ține în Biserica Creștină Baptistă din localitatea Toplița, județul Neamț, iar comisia de ordinare a fost compusă din următorii frați păstori: Grigore Braicu, Petru Cosma și Petru Braicu.

În ziua de 17 iulie 1938, bătrânul bisericii din Mădei, Vasile Buzdugan, participă în Biserica Creștină Baptistă din Bicazu Ardelean, județul Neamț, la ordinarea fratelui Alexandru Pop, ca păstor al bisericii. Au mai participat urmărorii predicatori: Teodor Patacă din loc și Gr. Tărălău din București.

În cercul de lucru, în anul 1939 erau 21 de membri și 23 de aparținători. Locuiește în localitatea Mădei, județul Neamț.  

A fost un bun organizator și a căutat să rezolve toate nevoile, a trimis contribuțiile către Uniune chiar în anii grei, dar și către misiunile de ajutorare din țară și străinătate.

Surse:

Arhive

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist

Ghigeanu Gheorghe 1960 – 1996 din Anina

 

Fratele Gheorghe Ghigeanu s-a născut în ziua 8 ianuarie 1960 în localitatea Anina, județul Caraș-Severin. Pe când avea doi ani, tatăl său a murit și mama sa Lidia, s-a luptat ca familia rămasă să nu simptă lipsa tatălui.

A făcut școala generală de opt clase în localitatea natală, îi plăcea să citească, iar pentru a-și cumpăra o carte, economisea fiecare bănuț ce-l avea. I-a plăcut pedagogia și s-a înscris la Liceul Pedagogic din Timișoara. Acolo avea un unchi care l-a susținut. Când a fost întrebat de religie, spunea că este pocăit, iar conducerea școlii i-a spus: „cât timp ești la școală să nu mai mergi la biserică”. După primul trimestru i-au dat dosarul și l-au exmatriculat. Cu mare durere a plecat din Timișoara la Anina, dar nu i-a spus mamei sale ca să nu o împovăreze de durere. A mers la Reșița la o școală profesională, pe care a terminat-o, fiind muncitor calificat în meseria de prelucrare prin așchiere.

Pe când avea 18 ani și era la Reșița, l-a primit pe Domnul Isus în viața sa ca Domn și Mântuitor, după care în ziua de 13 august 1978 a fost botezat în Biserica Creștină Baptistă din Anina de către fratele păstor Ilie Bâtea, păstorul bisericii. A fost implicat în slujire, mergea în misiune cu tineretul, era un bun și devotat lider.

În anul 1981, în luna februarie este recrutat în armată, pe care o face la Brăila și Galați. În ziua de 21 august 1982 este lăsat la vatră.

Pe când era în Galați se cunoaște cu o tânără care nu după multă vreme îi devine soție. În ziua de 10 octombrie 1982 fratele  Gheorghe Ghigeanu se căsătorește cu sora Luminița Bedea din Galați. La nuntă au predicat frații păstori: Bâtea Ilie, Amfilofie Liubimirescu și Pavel Vuc din Socolari.  

Dumnezeu le-a dăruit șapte copii:

    Emanuel, născut în ziua de 13 august 1983, i se spunea Manu, face școala generală, face Liceul Teologic Baptit la Reșița, urmează doi ani cursuri de instruire biblică și termină Institutul Teologic Baptist din București în anul 2007. Intră în lucrarea de păstorire la Rovinari și apoi la Biserica Creștină Baptistă din Anina. Este căsătorit cu Alina și Domnul l-ea dat doi copii: Iacob și Sarai.

    Ghiță și Daniel, sunt gemeni, născuți în ziua de 17 august 1984. Ghiță a continuat școala la Anina și Rovinari, este căsătorit cu Ema și Domnul le-a dat trei fete: Hadasa, Mical și Rut. Fratele Ghiță slujește cu credincioșie Domnului cu întreaga sa familie la Biserica Creștină Baptistă din Rovinari.

    Daniel a studiat la Anina și Rovinari, făcându-se mare a pleact în Italia și se întoarce după un timp și se căsătorește cu Ana. Pleacă la Londra, acolo Domnul le-a dat patru copii: Darius, Lidia, Naomis și David. Acuma sunt stabiliți la Petroșani.

     Estera, născută în ziua de 9 septembrie 1985, face școală la Anina și Rovinari, face Liceul Teologic Baptist din Arad și a continuat studiile în orașul Craiova la Facultatea de Științe. A plecat în Italia unde și-a cunoscut soțul ei Dumitru Cîrdei, din Vicov. Acum sunt la Vicov și Domnul i-a bibecuvântat cu opt copii: Natan, Lois, Pavel, Rut, Ioan, Beniamin, Iosua și Elisabeta.

    Liviu, s-a născut în ziua de 26 iunie 1988 și pe când era în clasa întâi, tatăl său a fost chemat acasă în veșnicie. Termină liceul economic, apoi se înscrie la Institutul Teologic Baptist din București și pe când era anul trei, pleacă în Statele Unite. Se căsătorește în ziua de de 21 septembrie 2013 cu Chelsea din Chenoșa, statul Wisconsin. Se întorc în România și slujesc în Biserica Harvest din Arad. Primește cetățenie americană, dar se stabilește la Târgu Mureș, fiind păstor la Biserica Harvest. Domnul le-a dat doi copii: Abella-Estera și Brian-Seth.

    Lidia-Camelia s-a născut în ziua de 29 iulie 1993. Avea doi ani și jumătate când a rămas orfană de tată. Face școala la Rovinari, absolvă Liceul Teologc Baptist din Reșița și studiază medicina la Universitatea „Victor Babeș”. După absolvire primește post la spitalul Bega, la secția de Neonatologie – terapie intensivă. Este căsătorită cu Iosif Badea, medic stomatolog în Timișoara și au un copil, Marcus și unul este în călătorie spre această lume.

    Damaris- Georgiana s-a născut în ziua de 21 septembrie 1996, dar tatăl ei era plecat în cer la Dumnezeu și dacă nu a aștepta-o aici, o așteaptă în cer. Face școala la Rovinari și liceul de chimie și continuă studiile la Facultatea de medicină „Victor Babeș”, acum studiază masteratul.

Fratele Gheorghe Ghigeanu a lucrat 10 ani cu copiii din Biserica Baptistă din Anina, după care a fost chemat să lucreze ca misionar în Oltenia, lucrare pe care a început-o în 4 martie 1994 la Rovinari, județul Gorj. În prima misiune a mers cu un grup de tineri din Anina, corul bărbătesc și fanfara de la Biserica Creștină Baptistă Arad Șega, împreună cu fratele păstor Gongola Mihai, în colaborare cu Biserica Creștină Baptistă din Târgu Jiu. Întâlnirea s-a ținut în casa de cultură și a ținut trei zile. Dumnezeu a dat un belșug de har și mulți oameni au ascultat Cuvântul Domnului (peste 250).

Fratele Ghigeanu Gheorghe cu familia s-a mutat la Rovinari în luna iunie 1994, a lucrat cu râvnă și dăruire, a început de la zero și prin harul lui Dumnezeu Tatăl, în doi ani a luat ființă o biserică baptistă care a ajuns la 22 de membri, cei mai mulți fiind tineri. A fost ordinat ca păstor.

Din mulți ascultători care frecventau în mod regulat biserica s-a format în anul 1995 o biserică baptistă misiune în localitatea Bâlteni.

În urma unui accident de mașină, fratele Gheorghe Ghigeanu este chemat de Dumnezeu acasă în ziua de 10 aprilie 1996. Vestea a căzut ca un trăznet în viața surorii Luminița, dar a ridicat ochii spre cer și a spus „Doamne Tu știi de ce ai îngăduit să vină peste mine această încercare grea, dă-mi putere să fiu alături de copiii aceștia și mamă și tată, iar copilul ce-l port în pântec să fie o mângâiere pentru mine”.

Viața sa scurtă a fost pe deplin predată în slujba Domnului și a lăsat în urma sa o lucrare binecuvântată prin înființarea a două biserici baptiste la Rovinari și Bălteni, județul Gorj.

Serviciul divin de înmormântare a avut loc în localitatea Socolari, județul Caraș-Severin, localitatea de origine a mamei sale. O mare mulțime de credincioși baptiști, dar și prieteni, oameni din zonă, au venit să-l conducă pe drumul veșniciei. Au paticipat mai mulți frați păstori din zonă și a cântat corul Bisericii Creștine Baptiste din Anina, Socolari și fanfara de la Biserica Creștină Baptistă Arad-Șega.

În aceste condiții, sora Luminița se tot gândea ce să facă, încotro să meargă, dar un îndemn lăuntric îi spunea să rămână la Rovirani. Dumnezeu a fost prezent în familia rămasă, nu s-a depărtat și sora a văzut cum Dumnezeu s-a îngrijit de dânsa și copiii ei. Multe necazuri și încercări au trecut peste familie, dar sora a rămas credincioasă și nu a abandonat lupta, a luat Cuvântul și a studiat să vădă ce spune Dumnezeu despre văduve și orfani și a găsit în Biblie izvoare nesecate de mângâiere și a mulțumit Domnului pentru ajutor.

Surse:

Luminița Ghigeanu, soția

Mihai Gongola

Farul Creștin

Ralu Callimachi o prințesă cutezătoare, de Cornel Miu

 

Prezint cu o mare plăcere dar și reverență această carte care ar trebui să fie în fiecare familie care citește Biblia, traducerea Cornilescu. Această Prințesă nu este una obișnuită, vă veți convinge citind această carte, ci este una care nu are egal. Ca să ilustrez pe scurt că ce spun este adevărat, am citit în carte că țăranii din Stâncești, cu ocazia răscoalei din 1907 i-au apărat proprietatea de furia țăranilor nedreptățiți, p. 141.

Prințesa Ralu Callimachi nu numai că a plătit pe Dumitru Cornilescu să traducă Biblia, a și plătit cel mai scump și de calitate tipar pe o hârtie de foarte bună calitate. Pe lângă acest adevăr descoperim că Prințesa a fost o filantropă din toată ființa ei și a susținut multe cauze sociale, a ajutat copiii săraci, țărani nevoiași, copii abandonați, soldați și alte nevoi le-a completat.

Toate cheltuielile le suporta din vânzarea terenurilor pe care le-a moștenit, nu se gândea să adune comori pe pământ, ci în cer, de unde nu dispar, nu sunt confiscate, nici prădate, ci sunt veșnice.

Caracterul ei nobil, deosebit și dăruirea sa înaltă au rămas și când au venit greutățile. Deși era Prințesă, avea planuri înalte pentru evanghelizarea românilor, iar problemele nu au ocolit-o. Citind cartea, veți vedea că aceste necazuri o puteau îndreptăți să renunțe la palnurile sale, dar a zis „aceasta este voia Domnului, să fim credincioși și în necazuri.

Această carte ne prezintă o viață trăită profund cu Dumnezeu, nu la nivelul vorbelor sau din vârful limbii, ci a fost dăruită sută la sută lucrării de slujire practică. Deși era în înalta societate, școlită în occidentul european și mai precis în Elveția, dar nu numai, s-a plecat în genunchi cu credincioșii de la țară și era atât de aproape de oamenii simpli, încât nu-ți vine să crezi că este adevărat.

Autorul cărții, Cornel Miu, spune că ar mai fi resurse de publicat despre viața acestei ființe sensibile la nevoia poporului său. Felicit cu mult respect pe autor și îi mulțumesc pentru comoara ce ne-a dăruit-o.

Cartea are 468 de pagini, o ținută de excepție și conține pe lângă scris, poze de valoare, documente și scrisori. Apare la Editura „Stephanus”, București 2021. Editor Timotei Stoica. Se poate comanda la editură și alte librării din țară și costă 55 lei.

Sainiuc Dumitru 1922 – 1987 din Ipotești

 

Fratele Dumitru Sainiuc s-a născut în ziua de 26 aprilie 1922 în localitatea Ipotești, județul Suceava. Părinții se numeau Ștefan și Maria, care au avut 8 copii, iar Dumitru a fost al cincilea copil.

Fratele Dumitru Sainiuc, pe când avea 7 ani, în 1929 a rămas orfan de tată și a învățat de mic copil să îndure lipsurile și a trebuit să lucreze. Mama l-a dat de ucenic la un cismar, meserie ce a practicat-o toată viața.

Între anii 1943 – 1945 este încorporat în armată și odată întors acasă, începe să trăiască o viață nouă, primindu-l pe Domnul Isus în viața lui.

În anul 1947 este botezat împreună cu alți tineri din localitatea Ipotești de către fratele Silvestru Ungureanu, făcând parte din Biserica Creștină Baptistă din Ipotești.

În 1947 se căsătorește cu Elena, născută Hladiuc și Domnul i-a binecuvântat cu cinci copii.

Deși căsătorit, se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București, pe care îl absolvă în anul 1958. După terminarea studiilor la Seminar, lucrează în cadrul Bisericii Baptiste Ipotești și în anul 1972 a fost ordinat ca diacon.

Fratele Dumitru Sainiuc a fost un om prețuit, vrednic pentru orice lucrare bună, obișnuit să ducă poverile familiei și ale bisericii pe care o păstorea.

A fost lovit de o cruntă boală și în seara zilei de 7 ianuarie 1987, Domnul l-a chemat la El acasă, ca să se bucure veșnic în Împărăția Lui.

La acest serviciu divin de înmormântare au luat parte predicatori de pe meleagurile sucevene şi colegi de Seminar al celui trecut în veşnicie: Chibici Samoil, Mitrofan Gheorghe, Orest Hapenciuc, Bodnariuc Victor, precum şi fr. Candreanu Viorel, pastorul Bisericii Baptiste din Ipoteşti.

Vorbitorii au scos în relief activitatea şi râvna celui decedat, dar în acelaşi timp au propovăduit Cuvîntul lui Dumnezeu, vestind pocăinţa şi credinţa, care aduc mîntuirea sufletului. Ei au mai arătat că pe pământul acesta sîntem trecători şi că trebuie să ne pregătim pentru a ne întâlni cu Dumnezeul nostru, aşa cum este scris în cartea proorocului Amos (4:12).

Au cântat corurile de la Bisericile Creștine Baptiste din Ipotești și Suceava, dar și fanfara a lăudat Numele Domnului.

Surse:

Victor Bodnariuc

Orest Hapenciuc

Îndrumătorul Creștin Baptist

Trică Simion 1897 – 1967 din Valea Bolvașnișei

 

Simion Trică s-a născut în ziua de 25 iulie 1897 în localitatea Valea Bolvașnișei, județul Severin. Părinții se numeau Pătru și Maria, de confesiune ortodoxă și naționalitate română.

A făcut cele patru clase primare în localitatea natală și patru cursuri biblice despre Teologia Creștină.

La vîrsta de 17 ani, în 1914 este mobilizat la Regimentul 96 Infanterie Caraș și dus pe front în primul Război Mondial, unde este rănit și se întoarce în țară.

În ziua de 17 iunie 1922 se căsătorește în localitatea Plugova, județul Severin, cu Maria, născută Grozavescu.

Auzind despre Evanghelie și cum trebuie să trăiască un om după voia lui Dumnezeu, fratele Simion Trică se hotărăște să-l urmeze pe Domnul Isus în apa botezului. Este botezat în ziua de 12 iulie 1922 de către fratele păstor Drăgilă Dumitru, în localitatea Orșova.

Dovedind o viață curată și fiind apreciat printe frați, este chemat la slujba lui Dumnezeu și în ziua de 21 noiembrie 1925 este ordinat ca predicator în cercul Valea Bolvașniței (raionul Orșovei) unde erau un total de 18 localități cu un număr de 182 credincioși baptiști și 171 de aparținători. Comisia de ordinare a fost compusă din următorii frați: Dumitru Drăgilă, Ilie Negrei și Ioan Pop.

În zilele de 26 – 28 septembrie 1935 este ales în comitet, pentru a face pace între frați și pentru o unitate în poporul baptist.

În ziua de 3 octombrie 1926 conduce programul împreună cu fratele Dumitru Drăgilă de deschidere a casei de rugăciune din Orșova.

În ziua de 4 martie 1945, reprezentanții comunităților creștine baptiste din Banat, Crișana și parte din Ardeal, s-au întrunit într-o Conferință, legată de Orfelinatul de la Prilipeț și au ales un comitet din care a făcut parte și fratele  Simion Trică.

În anul 1946 este chemat în orașul Orșova la Regimentul 9 Grăniceri, ca să participe la depunerea jurământului de către tinerii creștini baptiști și a avut un mesaj din partea Domnului.

A lucrat timp de 40 de ani, ținând o strânsă colaborare cu frații păstori: Suveț Ioan, Drăgilă Dumitru, Goga Dumitru, Românu Eftimie și Ciortuz Pavel.

A fost un frate sârguincios în îndeplinirea slujbei, îndrumător și bun sfetnic în mijlocul fraților. Era pasionat cercetător al Scripturilor și iubea nespus literatura pentru studiul biblic. A rămas neschimbat în încredințarea primită până la ceasul când a fost chemat la Domnul. A fost și un bun apicultor, folosind metode tot mai înaintate în dezvoltarea apiculturii.

La vârsta de 70 de ani, în ziua de 9 decembrie 1967, fratele Simion Trică este chemat de Domnul acasă, în Împărăția Lui veșnică. Serviciul de înmormântare a fost oficiat în comuna natală de către frații păstori: Românu Nicolae și Ciortuz Dănilă.

Surse:

Nicolae Românu

Arhive

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Îndrumătorul Creștin Baptist

Pacea

Callimachi Ralu 1867 – 1941 din Stâncești, o prințesă credincioasă baptistă de excepție

 

    De când Domnul i-a pus pe inimă eruditului profesor conferențiar universitar doctor Emanuel Conțac de la Institutul Teologic Penticostal din București, încă înainte de anul 2011 să cerceteze despre Dumitru Cornilescu și traducerea Bibliei, a scos la iveală lucruri mai puțin știute despre sponsorul lui Cornilescu, Prințesa Ralu Callimachi, fapt pentru care îl apreciez, stimez și îi mulțumesc. În același timp salut cu respect contribuția celor care au venit cu completarea cărții scrise de Alexandru Măianu „Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu” și fratelui Emi Răduț, istoric din Cultul Creștin după Evanghelie.

    Prințesa Ralu Callimachi s-a născut în ziua de 4 octombrie 1867 în localitatea Nisa, pe coasta de Azur în Franța, familia fiind în vacanță acolo. A copilărit în parte la conacul familiei din Stâncești, județul Botoșani, dar ca orice fiu din înalta societate a avut parte de multe vizite prin lumea occidentală a Europei unde este atrasă de un curent nou religios, mai deosebit, mai viu, mai dinamic, mai personal.

    În ziua de 8 mai 1893 Prințesa Ralu Callimachi se căsătorește cu Alexandru Cantacuzino-Pașcanu din familia moldovenească, boierească, Cantacuzino.

    În perioada 1890 – 1895 Ralu Callimachi este posibil să-l fi ascultat pe dinamicul pastor baptist de la Londra C. H. Spurgeon, dar s-a convertit la Paris, într-o biserică baptistă, la predica pastorului Ruben Saillens, fost student și un apropiat al predicatorului Spurgeon.[1]

    Văzând cum viața religioasă a evanghelicilor occidentali este diferită total față de cea a poporului român, este atrasă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și caută să facă din dragoste o lucrare de slujire pentru poporul său. Așa că, intrând în contact cu cartea  „Voiagiul crestinului către eternitatea fericită” a predicatorului baptist englez (1628 – 1688) și apreciindu-I însemnătatea, se decide să o traducă și să o publice.

Conform cu site-ul Academiei Române,  cartea apare în 1890 sub numele „Voiagiul crestinului către eternitatea fericită”,[2] tipărită la tipografia Carol Göbl la București și are 248 de pagini. Numele traducătorului nu este specificat, dar acum după ultimele descoperiri, prefața, deși nu este semnată, este scrisă de Prințesa Ralu Callimachi pentru că folosește apelativul unei clase nobile „Patria mea” și „Limba patriei mele”. Dumitru Cornilescu scrie în cartea domniei sale: „Cum m-am întors și cum am spus și altora” la pagina 5 folosește apelativul „poporul nostru”.

Despre această carte am scris AICI, iar după ce am găsit-o, i-am publicat prefața AICI, dar atunci nu știam cine a tradus-o și publicat-o.

    În anul 1898 Prințesa Ralu Callimachi publică și tipărește: „Noul Testament al Domnului și Mântuitorului Nostru IISUS HRISTOS. După textul în slove cirilice, tipărit cu voea și blagoslovenia (binecuvântarea) prea sfințiților episcopi ai Principatului României, după cel mai ales model dat de preasfinția lor. București, tipografia Curții Regale F. Gobl fii.[3] Strada regală, 19, 1898.”

În 1903 are loc divorțul prin sentința tribunalului Botoșani 21/1903.

    În  anul 1914 prințesa Ralu Callimachi se întâlnește cu Dumitru Cornilescu, cel care va traduce Biblia, care va rămâne peste 100 de ani cea mai citită traducere. Dumitru  Cornilescu traduce Biblia între anii 1916 – 1920 la conacul prințesei din Stâncești, județul Botoșani.[4]

Este posibil ca prințesa să fi sugerat lui Cornilescu să se folosească pentru traducerea Bibliei, de ediția protestantă a Bibliei din franceză, tradusă de Louis Segond. Menționez că prințesa s-a îndrăgostit de Biblie citind-o în altă limbă, nu cea română și i-a văzut diferența de limbaj.

    În 1919/1920 Prințesa Ralu Callimachi înființează  „Societatea Evanghelică Română” și îl numește pe Dumitru Cornilescu secretar, pentru a-i asigura venitul și pentru a-și continua munca de perfecționare a traducerii Bibliei.

    În anul 1920 apare Noul Testament și Psaltirea Împăratului David, traducerea Dumitru Cornilescu, sub egida SER finanțat de Prințesa Ralu Callimachi.[5]

    În anul 1921 apare ediția princeps a Bibliei, traducerea Cornilescu, Stâncești-Botoșani, sub egida SER, tiparul este finanțat de Prințesa Ralu Callimachi.

    În anul 1922 fratele  Constantin Adorian spune: „Prințesa Ralu Callimachi a tipărit pe cheltuiala ei: Călătoria Creștinului și multe alte broșuri, care le-a și răspândit în  timpul războiului prin spitale, pe la soldații răniți.

I. R. Socaciu: „Cer ca Congresul de azi să-i mulțumească printr-un delegat Prințesei Callimachi pentru sprijinul și interesul domniei Sale față de literatura creștină.” Congresul aprobă cu unanimitate.[6]

    Perioada în care Prințesa Ralu Callimachi a locuit la București, a fost membră în Biserica Creștină Baptistă Germană din București, unde a fost o bună credincioasă și frecventa biserica cu regularitate.[7]

 

    În anul 1930 Prințesa Ralu Callimachi încetează sprijinul acordat lui Dumitru Cornilescu.[8]

    Spre apusul vieții a locuit la fiica sa în Salcea, județul Suceava, unde a şi trecut în veşnicie în 1944. În această perioadă a frecventat întâlnirile Adunării Creştine după Evanghelie din Văratec, județul Suceava.

    Caracterul ei nobil, dragostea și pasiunea pentru omenirea pierdută, dar și dorința nobilă a prințesei ca oamenii să fie mântuiți, se vede dintr-o scrisoare pe care prințesa Ralu o trimite cumnatei sale Maria, în ziua de Paște, 20 aprilie 1941, publicată de profesorul Conțac.

„Mii de salutări calde pentru frumoasa sărbătoare a Paștilor. În ciuda răzvrătirii tot mai accentuate a acestei omeniri păcătoase față de Dumnezeu, Creatorul și Binefăcătorul ei, bunătatea lui Dumnezeu și mila lui nu ne lipsesc. Domnul Isus Hristos este același mereu, nu dorește moartea veșnică a păcătosului, ci îl cheamă la pocăință. Marele său dar de iertare și de viață veșnică, ce l-a costat atât de mult, ne este oferit fără plată, nu trebuie decât să ne recunoaștem pierduți, să-l luăm și să mulțumim. El, preaiubitul Mântuitor, este cel care a plătit datoria noastră, sângele lui scump ne spală de orice întinăciune, prin moartea sa ispășitoare ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl. Dacă Domnul Isus Hristos este cu adevărat Mântuitorul nostru personal, atunci, Dumnezeu Tatăl ne iartă, ne dă viață veșnică și ne acceptă să fim copii ai Lui. A Lui să fie toată slava. Iată vestea bună pe care ne-o aduc și ne-o repetă în fiecare an frumoasele sărbători de Paști.

Și tu, dragă soră, acceptă-L pe Mântuitorul Isus Hristos ca Mântuitor personal, învață să-L cunoști și să ai această unitate cu El, care va umple inima de bucurie, de pace și de fericire, chiar în aceste vremuri de mari tenebre și încercări”.[9]

     Mulțumim lui Dumnezeu pentru un așa om de valoare, dăruit poporului său, pusă total în slujba lui Dumnezeu cu întreaga sa ființă, dar și avere.

    Obligatoriu de citit următoarele cărți:

 

---

[1] Gheorghe Oprea Teodorescu, Marin Ionescu, Istoricul Adunărilor Creștine după Evangheliei din România, partea II-a, Uniunea Comunităților Creștine după Evanghelie.  Conțac  a primit de la Răduț.

[2] Biblioteca Academiei Române – Catalog online: RALO1, accesat  10.04.2016. http://aleph23.biblacad.ro:8991/F/SKD6P3P37UREY9HM2USUSYA3A3VXE8XB7S8TL16GTXRLVQQJ7S-21909?func=full-set-set&set_number=012702&set_entry=000001&format=999

[3]Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 21.

[4] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 22.

[5] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 22.

[6] AUBCBR Fond Corespondență I, D 02 - Procese Verbale Congres si Comitete, Uniune 1918-1924, pp. 186, 187. Congresul Comunității Baptiste Române din România Mare ținut la Buteni în zilele de 28 – 30 septembrie 1922. Discuții la referatul fratelui Vicaș „Starea literaturii și al colportagiului”

[7] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, pp. 249 – 251. Din scrisoarea lui Jan Staneschi scrisă după plecarea la Domnul a fratelui Dumitru Cornilescu. Titlul scrisorii este: „A căzut un Cedru din Liban”.

[8] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 24.

[9] Emanuel Conțac, Cornilescu, din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi. Editura Risoprint și editura Logos, Cluj Napoca 2014, pp. 396 – 398.

Tănase Alexandru 1889 – 1986 din Galați

 

Fratele Tănase Alexandru s-a născut în ziua de 17 mai 1889 în localitatea Galați, județul Făgăraș (cartier al municipiului Făgăraș din județul Brașov). Părinții se numeau Ioan și Anica, fiind agricultori, de naționalitate română.

Studiază patru clase primare în localitatea natală.

În anul 1917 este concentrat în armata Austro-Ungară, dar este încorporat și după război, fiind contigentul 1921.

În anul 1920, pe când era tânăr, s-a dus la București să își câștige pâinea și pentru un viitor mai bun și se angajază ca funcționar la Societatea Generală de Asigurări.

În ziua de 8 iunie 1924 se căsătorește în București, județul Ilfov, cu Maria și Domnul le-a dat doi copii: Elena, născută în ziua de 20 septembrie 1925 și Alexandru,  4 septembrie 1927.

În anul 1927 fratele Tănase Alexandru a cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu la București, prin fratele Branea Ioan care îi era coleg de serviciu și în ziua de 24 ianuarie 1929 este botezat de către fratele Constantin Adorean.

De tânăr, fratele Tănase Alexandru se înrolează cu tot darul dat de Dumnezeu să lucreze în Biserica Creștină Baptistă din București – Ferentari. În anul 1937a fost ordinat ca păstor al bisericii, dar a păstrat și serviciul care nu l-a împiedicat să își facă lucrarea de slujire cu credincioșie.

A avut o râvnă și energie deosebită pe care a pus-o cu toată dăruirea în slujba Domnului. A fost un om deschis și sincer, a avut o mare dragoste pentru cei nemântuiți. A rămas pentru biserica pe care a păstorit-o, o pildă demnă de urmat.

În anul 1962, în urma reorganizării schemei de funcționare a păstorilor și fiind pensionar de stat, s-a retras și din pastorație.

În ziua de 23 martie 1986 fratele Alexandru Tănase este chemat de Domnul în veșnicie. Serviciul divin de înmormântare a fost oficiat la Biserica Creștină Baptistă București-Ferentari. Au predicat frații păstori: Țundrea Ioan, păstorul Bisericii Creștine Baptiste din București str. Popa Rusu și dr. Ioan Bunaciu, cel care a citit și necrologul.

Surse:

Ioan Bunaciu

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist

Tocuț Ioan 1895 - ? din Suplacu

 

Fratele Ioan Tocuț s-a născut în ziua de 13 iunie 1895 în localitatea Suplacu, județul Bihor. Părinții se numeau Moise și Maria, agricultori, de naționalitate română.

Face patru clase primare în localitatea natală.

Auzind vorbindu-se despre Biblie că este Cuvântul lui Dumnezeu, a căutat să-l înțeleagă și apoi să-l pună în practică, așa că se hotărăște să meargă mai departe pe calea credinței. În anul 1914 este botezat în localitatea Suplacu, de către fratele Ioan Țirban.

Este contigentul 1917 și este încorporat la Regimentul 85 Infanterie Bihor, participând pe front în timpul Primului Război Mondial, rămânând la vatră cu gradul de soldat. Primește decorație militară Clasa I Argint, din război.

În ziua de 27 ianuarie 1919 în localitatea Suplacu se căsătorește cu Ileana și Domnul îi binecuvântează cu trei copii: Teodor, născut în ziua de 2 august 1924, Ecaterina, născută în 13 mai 1927 și Iosif, născut în 17 octombrie 1928. 

Dând dovadă de credincioșie și având dar de predicare, frații din Biserica Creștină Baptistă Suplacu îl ordinează în anul 1932 pentru Cercul Petid, unde slujește din anul 1932 până în anul 1949. Comisia de ordinare a fost compusă din frații: Ioan Țirban și Dărăban Ilie. Cercul de lucrare avea 393 de membri. Fratele locuia la Suplacu de Tinca, județul Bihor și pe lângă salariul de 800 lei mai avea și un iugăr de pământ.

La Conferința Comunității Baptiste Oradea din ziua de 24 ianuarie 1949, fratele Ioan Tocuț este ales ca membru în Comitet.

Fratele era invitat să participe și să predice Evanghelia Domnului Isus Cristos la diferite servicii divine de botez, căsătorii, ordinări de lucrători, înmormântări. A fost un bun gospodar în via Domnului, un om darnic pentru cauza Evangheliei.

 

Surse:

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist

Otniel-Laurean Vereș

Stolojan Ioan 1885 – 1970

 

Fratele Ioan Stolojan s-a născut în ziua de 17 octombrie 1885 în localitatea Moldova Nouă, județul Caraș. Părinții se numeau Nicolae și Magdalena, de naționalitate română.

Face șase clase primare în localitatea natală. În timpul vieții participă la mai multe cursuri biblice pentru îmbogățirea cunoștințelor din Cuvântul Domnului.

În ziua de 28 august 1900 se căsătorește în Moldova Nouă cu Ana și Domnul le dă doi copii: Maria, născută în ziua de 5 august 1913, Gheorghe, născut în ziua de 15 octombrie 1915.

A fost contigentul 1908, fiind încorporat la Regimentul 43 Infanterie, rămânând la vatră cu gradul de soldat.

A fost angajat la mina din Mehadia ca miner, unde a auzit de Cuvântul Domnului pe care l-a primit în inima sa în anul 1918. A fost botezat în ziua de 15 august 1920 în Moldova Nouă de către fratele Drăgilă Dumitru.

Dând dovadă de credincioșie și râvnă pentru a predica Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos, frații din conducerea ComunitățiI Baptiste de Caransebeș, îl  ordinează la Biserica Creștină Baptistă din Fizeș, în ziua de 20 iulie 1937. Biserica avea 67 de membri și 5 aparținători și era plătit cu un salar de 2.000 lei, bani primiți de la biserică. A locuit în Fizeș la nr. 362, județul Caraș.

Fratele Ioan Stolojan a avut darul de la Dumnezeu Tatăl să adune în jurul său oameni care să-i promoveze pe ogorul Domnului.

În ziua de 18 aprilie 1970 a plecat la Domnul în Împărăția Sa veșnică.

Surse:

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist