sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Întâlnire cu deputatul Ben-Oni Ardelean



În ziua de 14 noiembrie 2018, la Clubul Diplomatic din București l-am întâlnit pe deputatul Ben-Oni Ardelean, căruia i-am oferit cartea „Baptiștii și Marea Unire din 1918. Adevăruri și fapte”, cu rugămintea să o ducă în Parlamentul României.
S-a bucurat de apariția unei astfel de cărți și a promis că o va duce în Parlament.
Ar fi un lucru important ca, în Parlamentul României, la 100 de ani de la Marea Unire, să se spună: „Baptiștii au participat la Marea Unire de la Alba Iulia 1918”.
Aceasta ar fi o recunoaștere oficială a acestui fapt, iar noi am fi mulțumiți că ni se recunoaște această acțiune de mare cinste, demnitate și onoare. Astfel, s-ar recunoaște public că baptiștii sunt patrioți, alături de poporul din care își trag obârșia, și că iau parte la binele și greutățile ce se abat asupra acestuia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu